Familia, 1871 (Anul 7, nr. 1-52)
1871-08-01 / nr. 31
362 bunu si iubiau mai multu limb’a decâtu viéti’a. Aderintii acestui principiu frivolu, in orbi’a loru fatala , incepura deja să intinda unu dantiu infernalu pe mormintele protoparintiloru nostri, insultandu cu infamia cenusi’aloru sacra__ Tablou sfasîatoriu! Totu Romanulu are detori’a santa a lupta in contra acestoru fii bastardi, seu celu pucinu a ajutoră pe cei ce si inchinara viéti’a in serviciulu acestei lupte. Asemene persóane sunt, intre altele, si acele cari vinu a desvolta artea romana si a respandi frumseti’a limbei nóstre de pe scena , midiloculu celu mai abilu pentru vulgarisarea ideiloru nationale. Amu publicatu deja in foi’a acést’a portretele si biografiele a doue celebrități teatrale romane, a dlui Mateiu Millo si Mihaiu Pascalu. Cu ocasiunea presinte venimu să aducemu tributulu nostru de stima uneia din cele mai eminente artiste romane, cunoscuta atâtu dincolo, câtu si dincoce de Carpati. Dn’a Matilda Pascaly, soci’a dlui Mihaiu Pascaly, ocupa unu locu de frunte in lumea teatrala romana, si mai alesu in comediele de salonu si-a eluptatu de multu recunoscinti’a criticei si a opiniunii publice. Tali’a-i frumósa si voocea-i simpatica, insocite de unu studiu indelungatu, o innalitara de multu la rangulu de o adeverata artista. Totu la ea, candu vediutu-te-am, angeru divinu, 1) Ca o miresa împodobita, ' Ca floricic’a îmbobocita, Ca steu’a care luce ’n seninu : D’atunci regina, stea luminoasa, Odin’a, pacea m’au parasitu, In alte sfere au ratecitu, Se te gasesca a mea frumoasa. Candu auror’a p’unu ceriu seninu, In carulu dîlei mandra pasiesce, Desceptu in patu-mi ea me gasesce, Privindu aevea chipu-ti divinu. Candu sum in casa cu chinulu meu, Uritu de mórte me incongiera, Anim’a-mi trista din mine sbera Sa-si afle pacea in sinulu teu. Cu bucuria de ieu in mana Vr’o cărticică ca se citescu, In orice frasa te intelnescu, Cartea mi cade josu in tierina. De mergu in câmpuri se adunu flori, In orice flore vediu a ta facia, Cum in piraie de demanétia Copil’a vede doi ochisiori. Deca in crânguri paserea canta, Eu credu ca este canteculu teu, Me ducu indata spre cantulu seu, Ea cum me vede sbara, s’aventa. Candu in capela pe piétr’a rece Mi-plecu genunchii sa me inchinu, Bolt’a repeta alu meu suspinu, Fiori de ghiada prin vine-mi trece. Câ-ci vediu nainte-mi chipulu teu linu, Orice imagini lu-’nfacisiéza Portandu pe frunte-i o santa radia, Ca auror’a p’unu ceriu seninu. De apucu lir’a sé-ti candu de doru, Cordele sale se rupu mai tóte, Câ-ci se-mi aline, nimicu nu poate, Crud’a dorere si-alu meu amoru. I. C. Fundescu. — Palatu si coliba. — Novela. — (Urmare.) VI. Revolutiunea francesa, precum s’a pututu ascepta, a resultatu pretotindenea miscarea poporeloru apesate. — In primavér’a anului 1848 a eruptu revolutiunea si in Transilvania, in capital’a tierei in Clusiu la 20 martiu s’a proclamatu uniunea cu Ungari’a; pe păreţi erau afisie, in ferestre stindarde tricolore ale uniunei. Eră o mişcare generala a spiriteloru. Romanii, majoritatea poporatiunii, inca nu luase parte la mişcarea acést’a. Nu, câci ei nu erau naţiune libera. Nu aveau dreptu a decide despre sartea si viitoriulu loru, ei numai detorinite aveau. Naţiunea romana era saraca, in secoli de