Familia, 1876 (Anul 12, nr. 1-52)

1876-05-23 / nr. 21

I­m­p­e­r­a­t­u­l­u Trecutu-au faime ’n lume, pe venturi, respandite, Si-au strabatutu pamentulu si mari nemărginite . Cu paserile ’n aeru in cârdu s’au adunatu, S’alega dintre ele pe una de ’mperatu. Si-a mersu solia mare la-a lumii patru diuri, In crânguri si ’n vesduhuri, la maluri, peste mari, S’alerge cu sagét’a ori­care sboratóare, Ce poarta-aripi, si tine la vélfa si onoare. Si-au cursu, au cursu cu ploai’a, din fieri neaudîte, Rapace, cantaretie, frumseti nepomenite, Facendu unu vuetu groaznicu, si-unu chiotu in vesdu­huri, Cu atâte milostive *) sau sboratóare duhuri, Umbrindu c’unu noru pamentulu, si venturandu orcane, Cocori si corbi, si vulturi, si pageri nesdravane Cu-aripile umiite, si svelte, si avane. Pe-o culme ’ntr’o poiana frumoasa, si incinsa De-unu codru fara margini, pădure neatinsa, A taberatu multimea la-a crengiloru recare Ce n’a vediutu vr’odata lumin’a cea de sare. Au fostu paseri de apa, si paseri sburatóare, Si galitie de casa, si paseri mutatóre. Plăcute cantaretie, si sioimi rapaci, de munți, Ce nu mai iesu la lume din culmii cei cărunți. Si ’n terla respandita se punu la pertractare, Facendu clocotu giganticu cu spumele pe mare. Presidiu­ lu ocupa o pogera cumplita, Unu nume de poveste, din alte lumi vinita, paserilor­u. Si terl’a respandita in cete numerose începe consultarea in ordine frumoasa. Ori­care soiu alege, propune candidatu, Din ras’a lui maret ia pe una de ’mperatu. D’antâiu pasiesce mândru, sumetiu si maestosu Peunulu, cu unu rege, cu statulu lui frumosu, Gatatu de serbatore. Pe coda cu­ unu tesauru, Si preferatu prin pene cu pulvere de auru. Aripile pe dinsulu cu unu splendidu tataru, Pe gusta fetie scumpe de scumpu margaritariu, Pe capu cu-o diadema regesca decoratu, Portata cu mandria, cu vélfa de ’mperatu. — Eu sum frumséti’a lumii, dietitele cu mine Duceau unu jocu fantastic­u prin nori si prin lumine, Am vélfa si renume, de soar­te-su asemnata Prin stem’a mea din frunte de domnu si de ’mperatu !“ Astu-felu duse pem­ulu. Si-o murmura tempita Bătu din dunga ’n dunga padurea tăinuită. — Tu biete, dîse unu vulturii jalusu pe tronu, in­graba, Din capu pana ’n putiére totu cada fara tréba?­­Au nu-su eu la mărire, la sceptru mai chiamatu, Eu, ce mesuru cu ochii dintr’una unu regatu. Eu, ce stapanescu munții, aproape langa sere, Ce taiu in fuga cerbulu, lovindu-lu pana mare. Ce adi sum rege ’n lume, si candu me-aventu in sboru, Fugu cerbii, si fugu meu­, si eu le ridu din noru. Cu arip’a mea venjoasa, cu unghii de otielu, Eu sum chiamatu de rege se ve conducu la tielu, Pe mine cade sortea !“ Dise­elu cu ’ngamfare Si toate stau frapate, avendu o tema mare, Dar cuculu de pe-o creanga cu coad’a redicata, Cu-arip’a dragalasia, a lene desmaltiata, Falosu de fire striga: „Eu canta-ni-o cantare, Jupane vulturu falnicu, cu velfa ta cea mare!“ *) Milostivele sunt nesce duhuri rele, ce sbóra nóaptea prin vesduhu. Mai alesu in nóaptea Rosaliloru se audu cum sboru prin aeru, dícendu in fluere, in cimpoi si in totu feliulu de instru­­minte, si tiependu tiepete misteriose. Sunt omeni cari dîcu cu le-a audutu. El e icu puterea omeniloru cari dormu pe langa isvoara sau prin păduri, mai alesu in locuri umede si reci. Unii dîcu cu le-au simtîtu prin somnu apasendu-i pe peptu.

Next