Familia, 1879 (Anul 15, nr. 1-99)

1879-09-27 / nr. 74

Barbu Strim­bu în Evropa. — Romanii originalii cu ilustraţiuni. — (Urmare.) Ea promund­â aceste cuvinte cu atâta intimitate, în­cât Zorcoff adâncii emoţionaţii, cadia în genunchi şi esc­­amâ:­­v — Angelu ce eşti, juru câ vei fi a mea ! — Taci, pentru numele lui Dumnedîeu ! Cum poţi grai asta ceva ? ! Ai uitatu, cu­ deja ai socia ? Vrei dara s’o . . . omori! ? Hah! fugi de mine, ucigasiu ! Departijza-te, se nu te mai vedu ! Ce fel! Credi dara, câ eu asin fi în stare se iubescu pe unu ucigătorii? Se seii dara, câ cât de tare te iubescu acuma, atâta te­­asiu­uri si despretîuii, când cu mâni sângerose ai veni se implori amorul meu. Fugi ! — Dar cum poți cugeta, s’o ucidu ? Ah! atât de­­ miserabilu nu sânt nici eu. Alai este si altu mijlocii, se I devinu liberu. O despărțire pe cale legala. — Nu, nu voiu se te am pe pretîul acest’a. In totu momentul asin simtî remuscarea, câ am sfarmatu o anima, am nefericiții o femeia, care de sigurii te iu­­besce, căci cine nu te-ar iubi pe tine ? — Dar ea totuși nu ine iubesce, se încerca a re­flecta Zorcoff". — Inse i-ai juratii credintia pana la moarte. Tre­­bue se-ti tîni jurământul, câci numai acelu barbatu e respectabilii, care nu uita vorb’a data, încât pentru mine, eu te iertu, de si ai vatematu crudu anim’a mea. Me voiu retrage în singuritate, si tata fericirea mea va fi d’a conservă cultul amorului meu. Fii fericitu, si uita-me pe mine, care nici odata nu te voiu pute uita si care în veci te voiu iubi! Si după aceste vorbe, cu celu ce a făcut­u vr’o gresiela si se teme de urmărire, ea fugi iute din ve­­renda, fara d’a lasa timpii lui Zorcoff spre a-i res­­punde. Acesta stetea încremenita, pământul se ’ntorcea cu el, si sub impresiunea unei cumplite emoțiuni, nu era în stare nici se-si dea seama despre cele petrecute. Totul­­ parea unu visu înfricos­atu. Dar în cu­rând se convinse, ca acela n’a fost visu, ci o realitate si mai înspaimântatore. încetul cu încetul îsi reculese fote suvenirile, îsi aduse aminte de scen­a cea fatala din gradina, care produse toate urmarile neplăcute : arestarea sa, duelul si în urma situațiunea în care se aflâ. Era cât se poate de trista acesta situațiune, câci ea­­ amenintâ’a realisarea visului seu sublimu, amorul lui si cea mai ferbinte dorintîa a sa d’a avea de soția pe Agatha. Si când cugeta la aceasta possibilitate, se cutremura si înfiorâ adânc. Curendu înse el se mângaia, câci o schinteia a sperantiei dulci­i Henri prin întunericul nenorocirei sale. Acea schinteia era amorul nestinsu al Agathei. El nu eră despartîtu pentru totu-de-una de dens’a, pă­rintele ei a pusu numai o coniliţiune, câ adeca déca dens’a si după cele audîte îl va iubi, peste unu anu vor pute deveni o parechia. Uhu anu ! Dar dâns’a toc­mai în momentul trecutu i-a jurații, câ-1 va iubi în eternii, cum se nu-1 iubeasca dara si peste unu anu? ! Terminul de unu anu era se fia numai o proba a amo­rului seu, dar el nu avea se se tema de fel de acea proba, câci avea asigurantî’a cea mai deplina, cu­vântul ei. Sub impresiunea acestei convingeri fericite, den­sul — de­si sciea, câ acea proba va causa momente dureroase Agathei — se înseninâ curând, fiindu siguru de fericirea sa, si sciindu, câ — după suferintîe — si fericirea ei va fi cu atât mai preţiosa. Pleca dar usuoratu din locul acesta, unde venise plinii de îngrijire, unde înse găsi isvorul nesecaţii al sperantiei întaritore. Se duse dreptu la lordul Mont­­peare, i relata câ a esecutatu condițiunea împusa, si totu odata si-a luatu remasu bimu dela el. Inca în diu’a aceea el se rentorse la Londra, unde îsi reocupa postul. A dou’a di si lordul îsi duse fiic’a în caletoria, si ca se fia cât de departe, el parasi nil numai Engliter’a, ci si Europ’a, si pleca în America. XI. Fug­­a. Cele petrecute în orastelul Nickholm firesce ca deşteptară acolo agitaţiunea cea mai mare. Fug­a delinquentului din arestul poliţiei, duelul duplu si urmânie sale funeste, stârniră nu numai lua­rea aminte a poliţiei, ci si o consternaţiune generala. Mai mult, înse decât toti, familiele interesate se aflau în culmea iritațiunii. Toti făcură numai decât conclusiunea, ca încur­­catur’a aceasta fatala s’a produsu de vr’unu misielu ne­­cunoscutu, seu dora si de mai multi, poate de câtra o banda intrega de misiei, între cari înse se afla si fuga­rul din arestul poliției. (Va urma.) ANTEL, XV. 1SSJ70-Pretîul pe unu arm 10 fl. Pe V2 de ami 6 fl.; pe '/» de arm 2 fl. 70 er. Pentru Kőmálk­a 2 galbeni.

Next