Familia, 1882 (Anul 18, nr. 1-52)

1882-11-21 / nr. 47

ORADEA-MARE (NAGYVÁRAD) 21 Novembre st. v. 3 Decembre st. n. Ese in fiecare dumineca. Redacţiunea în Közép-utcza nr. 395. ANUL XVIII. 1882. Preţul pe un an 10 fl. Pe ‘t, de an 5 fl.; pe ‘t de an 2 fl. 70 cr. Pentru România 25 lei. Bărbatul nevestei frumoase. — Novelă. — (Urmare şi fine.) Alţii afirmau lucruri şi mai mari. Erau şi d’aceia, cari diceau, că în urmarea cheltuelilor multe pricinuite prin serata acesta, bărbatul s-ar fi luat inima ’n dinţi şi ar fi declarat nevestei sale neted şi verde, că treaba nu merge bine, că astfel se vor ruină cât mai curând, însă nimene nu putea zice, că a fost faţă la acesta scenă, nici nu o credea dar nimeni. Cine ar fi şi putut presupune atâta curagiu despre sbărbatul nevestei frumoase* ?! Faptul eră, că dânsul începu a deveni posomorit. A perdut şi un proces mare, ceea ce îl necăştea peste mesură. Căci l’a perdut prin negliginţă. Nu s’a putut duce însuşi la pertractare, căci a trebuit se facă tocmai atunci o visită cu nevastă-sa. A trămis dară pe altul, şi acela a susţinut causa rea. Plânsori de asemene natură se audiau apoi şi din alte părţi. Omenii diceau, că densul a primit anticipativ o mulţime de bani dela comune rurale şi dela particulari, pentru ca să scotă la cale nişte procese încurcate, însă el s’au dus cu nevesta pe la băi şi petreceri, iar procesele remaseră nelucrate şi perdute. Atâte sgomote firesce că atraseră luarea aminte a opiniunii publice. Bietul Cucandeu nici nu visă, că lumea şeie secretele lui şi că urmăreşte cu atenţiune încordată toţi paşii lui. Erau mulţi interesaţi, de aceea deveni şi interesarea atât de generală. Urmarea acestor şapte multe fu ântâiu, că clienţi noi nu mai viniau, iar cei vechi îşi retrăgeau rând pe rând procesele. Apoi urmară neplăcerile materiale, omenii îşi cereau banii câştigaţi prin proces, dar bani nu erau ca ’n palmă. Şi astfel intr’una din oile fiul bocotanului Tanase Cucandeu, se trezi aşa dicând cerşitor. El a credut, că bogăţia tătâne-seu nu putea să trece, macar s’o mănânce tot cu lingura; dar iată că nevesta frumosă a fost în stare să facă în scurt timp ceea ce el n’ar fi credut. Tot ce-1 mângâia, eră presupunerea, că lumea nu cunosce încă starea lui materială derangiată, că prin urmare încă nu este cu totul perdut. El credea, că se va rehabilita, mai are prieteni cari îl vor ajutoră, va începe o viaţă cu totul contrarie celei de pân’acuma, se va pune de nou la lucru ca ’n anii primi, clienţii se vor rentoarce şi vor aduce cu sine bună starea materială de odinioră, — şi atunci va fi iarăş fericit. Firesce că şi nevasta îşi va schimbă traiul, în locul luesului de pân’atunci, va introduce o economie, în locul petrecerilor sgomotoase — o viață mai casnică. Așa credea el. Și tocmai când voi să mearge la nevesta sa a-i împărtăşi starea în care au ajuns, rugându-o să consimtă și dânsa a se conformă situațiunii de silă, întră ea la dânsul. Ea la dânsul! Aceasta înfățișare neașteptată într’atâta îl suprinse, încât vocea-i amuți și uită tot ce voi să-i dică. Cum să nu ? Trecură ani îndelungați, de când dânsa nu se mai ivi în apartamentul lui. Totdeauna părea un ce dejositor a se duce acolo, unde puteau să între tot felul de omeni de rând. Oare ce a îndemnat-o acuma să-şi învingă ambiţiunea şi să vină la dânsul ?! De bună seama vr’un motiv forte cumpenitor. Fote că şi dânsa a recunoscut situaţiunea în care alunecară şi vine a propune vr’un mijloc de mântuinţă. Ce femeie bună! Pe când el medită astfel, ea se apropia de dânsul și netedindu-i bărbia, (ceea ce asemene n’a făcut de mulți ani), i zise : — Iubite Găvrilă, am venit să-ți fac o propunere. — Propunere? — Care sigur îți va face și ție plăcere. — Ca tot ce-mi vine dela tine. E bine, ce ? — Să călătorim în Italia. Bietul Cucandeu mai că ’ncremeni când audi aceste vorbe. Acuma se călătorască densul în Italia, când de zăpăcit nu mai șciea ce să facă? Acuma să-și facă plăceri, când n’avea ce mânca ?! — Ah! femeia aceasta nu va deveni niciodată destul de seriosă! în loc de răspuns, el scoase un râset amar. — Șeii, că mi-ai promis, că vom face o călătorie prin Italia, — adause ea. Acuma ar fi timpul cel mai potrivit. — Cel mai potrivit! Putea să fie pentru el satiră mai mușcătore, decât acuma aceste cuvinte ? ! O întrebă dară: — Glumesci sau vorbesci serios? — Serios. — Dar nu știi nimic din cele ce am pățit ? — Ba scîu. — Și totuș îmi faci asemene propunere?