Familia, 1883 (Anul 19, nr. 1-52)

1883-10-09 / nr. 41

ORADEA-MARE (NAGYVÁRAD) 9 Octombre st. v. 21 Octombre st. n. Ese in fie­care dumineca. Redacţiunea în Közép-utcza nr. 395. ANUL XIX. 1883. Prețul pe un an 10 fl. Pe 'j, de an 5 fl.; pe *­ de an 2 fl. 70 cr. Pentru România 25 lei. Singurătatea. (După Lamartine.) Adesea stând pe munte, când soarele sfinţesce, Sub umbra ce trimite stejarul gârbovit, Eu plimb a mea privire prin lunca ce 'nfloresce, Ş-a căreia tablouri se schimb necontenit. Ici fluviul murmură prin spumele-i albinde Şi piere ca un şerpe in depărtat obscur; El lacul mai la vale cu apele-i dorminde, Lucesce ’n flori de stele, născute din azur. Pe crestele muntoase, cu arbori coronate, Crepusculul aruncă un văl înflăcărat. El carul de ’ntuneric cu umbre necurate, Se ’nalţă, — şi albesce pe cerul deşteptat. Din goticile turnuri, se-aude, tace oră, Un imn de rugăciune, prin aer fredonând, Se-opresce călătorul, şi clopotul de ţâră L’al­­Jilei dulce sgomot resună, lung vibrând. L’aceste dulci tablouri mi-e inima tăcută, Nu simte nici plăcere, nu ’ncarcă nici transport; Privesc atunci pământul prin mintea mea pierdută, Dar soarele vieţii e stins pentru cel mo­ţ. Din culme ’ntr'altă culme in van imi duc privirea, Din lume ’ntr’altă lume, din zori până ’n sfinţit; Măsor imensitatea cu ochii, cu gândirea, Şi-mi z­ic: »In nici o parte nu pot fi fericit!" Ce pot găsi 'ntr’aceste palate sau căscîore, Din care pentru mine plăcerea a sburat? Păduri, vâlcele, riuri, deșerte ’ncântătore, Un lucru ve lipsesce şi totul e ’ntristat! Incapă seu sfârşescă al ce­ilei curs, ■— ce-mi pasă!... Indiferent me află apus şi răsărit, Şi fie (je seu noapte, acelaş dor m’apasă! Er soarele imi pare un spectru inegrit! Şi d’aş putea vre-odată se-l urmăresc in cale, Deşerte pretutindeni şi golul aş vedea; Dar nu doresc nimica din lucrurile sale, Nimic nu am a cere naturei, mumă rea. Dar poate că dincolo de vastele-i hotare, Locaş in care arde un soare-adevărat, Lăsând in astă lume un corp fără suflare, Aş regăsi acolo aceea ce-am visat! M’aş imbeta de viaţă din dulcele isvoare, Aş regăsi acolo speranţă şi amor, Şi idealul bine al unei vieţi uşore. Ce nu esistă-aicea, in cercul muritor Ah! Cum nu pot pe carul zimbindei aurore, Viaţă-a vieţii mele, la tine se m’avent! De ce, intr’ast esiliu, se pierd atâtea ore ? ... Din mine nu-i nimica comun cu-acest pământ! Când frunzele se scutur’ in tomna ne ’mblândită Şi ’n văi sânt spulberate d’al serei vânt geros, Şi eu sânt tot asemeni ca frunza ’ngălbenită, Răpască-me de-asemeni un crivăţ viforos! Th. M. Stoenescu. Martea lui Miron Costin. (Incheiare.) Cantemir-Vodă, după obiceiul acelor domnii, peste dece­nile voi să trimită ca sol la Brancovan pe ginerele seu Lupul Hatman şi a poruncit acestuia să iea cu sine şi câţiva fii nobili de boeri, intre cari­eră şi unul din­tre conjuraţii complotului, George, fratele lui Mitru cu numele... * Aceasta a făcut-o pentru că sciea, că con­jurații căutau ocasiunea de a scrie ceva lui Brancovan, ceea ce nu le eră ușor a o face fără se se espite la periclul ca scrisorile să fie prinse; acum inse ocasiunea li s’ar presintă și când vor vedea, că un tovarăș al lor are să mergă ca sol in Țâra românâscă, este peste putință ca ei să nu dea acestuia seu scrisori seu in­strucțiuni prin vorbă. Apoi la intoarcere voiă Cantemir se esamineze pe acest sol despre ceea ce a făcut in Țâra românâscă, ceea ce s’a și făcut. Acei omeni blăstămați, vedend că George face parte din acea solie, au crecjut că au găsit cea mai bună oca­­siune şi­ au dat scrisori nu numai cătră Brancovan, dar şi cătră alţi boeri din Ţara românască şi mai cu samă cătră Constantin Stolnicul Cantacuzen ; totuşi nimica nu scriu in ele reu sau clar, ci numai in figuri şi alusiuni. * Locul este obscur in te­stul defectuos.

Next