Familia, 1884 (Anul 20, nr. 1-53)
1884-09-16 / nr. 38
ORADEA-MARE (NAGYVÁRAD) 16 Septembre st. v. 28 Septembre st. n. Ese in fiecare dumineca. Redacţiunea în Közép-utcza nr. 395. Nr. 38. ANUL XX. 1884. Preţul pe un an 10 fl. 1j Pe 112 de an 5 fl.; pe '|, de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei. PROGRESUL NOSTRU CULTURAL^ (Discurs presidenţial, la deschiderea adunării generale a Societăţii pentru fond de teatru român, in Arad la 27 septembre st. n. 1884.) virea in trecut. Să vedem cum am stat noi pe la începutul veacului de acuma, înainte cu 50—60 de ani? Să comparăm situaţiunea nostră culturală de atunci cu ceea de acuma! Să ne esaminăm, ce am avut noi atunci şi ce avem acuma ? Vom incepe la biserică, primul factor al civilisaţiunii. De-aici datăză şi începutul culturei noastre. Primele raze ale deşteptării intelectuale ne viniră de pe terenul bisericesc, căci numai singur acela a putut să ofere tinerimei noastre traiu şi carieră. Loganul acestei deşteptări a fost Ardealul , er izvorul — cele doue episcopii de acolo. Ele au trimis tineri la şcolile innalte din Roma, Viena şi de prin alte oraşe să studieze teologia. De acolo se rentoarseră apoi Şincai, Maior şi Clain, cari făcură începutul istoriografiei nostre moderne, şi, dimpreună cu alţii de ambele confesiuni, puseră temeiul renascerii naţionale. Intr’aceste şcolile din Blaş ne deteră bărbaţi cu sciinţă; de acolo o schinteie sburâ la Oradea-mare, şi aşedându se in scaunul episcopesc, aprinse la Beiuş un nou focar de cultură, infiinţa gimnasiul din care a eşit apróape toata generaţiunea actuală ce scie carte in părţile celor trei Grişuri. Asupra bisericei române din părţile aradane şi bănăţene plana atunci un nor greu, hierarchia serbesca, ce ţinea in lanţuri grele spiritul culturei noastre naţionale şi opria orice avent al idiomului românesc. In aceste dile de grea cumpănă, prisonul se lumină numai de fulgerile fabulelor lui Cichindeal, care izbia in cei ce tindeau a răpi ceea ce strămoşilor noştri le eră mai scumpă decât viaţa şi care dedea inimă turmei apăsate. Şi pe când şcolile de la Blaş şi Beiuş işi indepliniau innalta lor missiune, in oraşul Arad se deschise preparandia română, care, ca şi farul in mijlocul valurilor nimicitoare, conducea la liman pe cei insătaţi de cultură. Preparandia din Arad are frumoase pagine in istoria culturei noastre. Chiar şi înfiinţarea ei este monumentul unei virtuţi naţionale. Regimentele românesci escelară cu bravura lor in resbelul in contra Franciei, sub împăratul Francisc I. Monarcul voind să fie recunoscător, încuviinţă la 1812 înfiinţarea unei preparandii române in Arad. Acesta deschisă, profesorii: Iosif Iorgovici, nepotul de frate al renumitului autor alObservaţiunilor despre limba română* . Constantin Logania- Onorabilă adunare generală ! Ca represintant al comitetului Societăţii pentru fond de teatru român, in numele aceluia, am onoarea a ce salută pe Dv. întruniţi in aceasta adunare! Cu bucurie am vinit la dvastre, căci am fost convins, că numeroasa clasă inteligentă, dimpreună du poporul luminat şi cu dare de mână din aceste părţi, va intimpina cu căldură scopul ce urmăresce Societatea nostră. Dar cu bucurie și mai mare pot să constatez acuma, că convingerea mea nu m’a inșelat. Am plăcerea să ved in aceasta sală o prea frumoasa adunare, compusă din bărbați de feliurite condițiuni sociale, din numeroși represintanți ai poporului, și — unde se lucreaza pentru cultură, nici femeile nu pot să lipsească. Da, onorabilă adunare generală, scopul Societății noastre e cultural. Aşedămentul ce voim să intemeiăm are menirea să răspândescă cultură, căci după biserică şi şcolă, teatrul este mijlocul cel mai puternic intru atingerea acestui scop. Un adevăr acesta, recunoscut de totă lumea civilisată. De aceea statele nufiinţeză teatre şi le dau subvenţiuni mari. Deci dar e vorba de cultură, nici noi românii nu putem evuta, ci trebue să grăbim a ne adună din tote părţile să ne dăm sprijinul pentru respândirea ei. Astăzi cultura e pânea de toate dilele, fără care nici un popor nu poate să traieascâ; acesta e scutul lui in furtunele viitorului; aceasta e scara pe care se poate urcă la nemurire. Sub inmurirea acestei convingeri, este forte instruc- I . tiv să ne întrebăm : cum stăm noi Românii din Austro', Ungaria cu cultura? Făcut-am vr’un progres ? Care ne sânt prospectele in viitor ? Deca vom studia condiţiunile in care am trăit şi din care multe ne ’mpresara până ’n ziua de astădii, va trebui să respundem, că am făcut progres. Ni se poate cjice, că progresul acesta e mic, că nu-i mulţămitor, dar nu ni se poate contestă, că totuş am înaintat. Şi deci cei ce ne desconsideră, vor apreţui toate neajunsurile, ba şi pedecile de tot felul, cu care avurăm şi mai avem a ne luptă , vor căta să se mire, că suntem şi acolo unde am ajuns. Insă ca să putem probă resultatul mult puţin al stăruinţelor noastre culturale, cată să ne ’ntoarcem pri