Familia, 1893 (Anul 29, nr. 1-52)
1893-11-21 / nr. 47
Irinel. (Fine.) e trântit in pat; luai Letopiseţile in mână, dar in loc d’a citi, începui să me gândesc: «Irinel! Irinel!» Cel dintâiu, repede, aspru, reutăcios, — cel d’al doilea, mai lung, cu mult mai dulce, mângăetor chiar. De sigur a voit s’o drăgă, a voit să me insele, să cred eu că nu s’a gândit la nimic. Dar ce-a însemnat acel«unde ești?» Am înțeles, din cum a dispe •■unde*, că aci eră tot rostul întrebării. Nu doar că avea să-i spue ceva, dar doria foarte mult să scie: tunde»e ? Adică, nu ore cumva e la mine in odae ? Atâta pază este umilitoare pentru un orfan de care a ingrijit o viaţă vitrigă, şi i-a indoit averea, pentru ca să aibă dreptul să-i dică, c’o singură vorbă, c’o singură privire: «aşa ştiu eu să resplătesc pe un ingrat, pe un tiner care nu sămănă bătrânilor ce se duc şi inmormintăză cu ei moravurile sfinte din ţara aceasta ! Acest tunde eşti» prea e cusut cu aţă albă. Ce, adică nu şciea, el, unde eră, ea. — Ah! unui orfan nu i-e permis să iubăscă! Nu ştiu la ce me mai gândiam. Uşa de la odae se deschise. Irinel apăru in prag. Ce mare e nefericirea când îţi vedi fericirea in prag şi ştii că nu-1 va trece, că va remâne acolo, atăt de aproape, și totuş infinit de departe de tinel Irinel trecu pragul; se apropie de mine. Ştieam eu că ea trecuse pragul, dar fericirea mea rămăsese dincolo. înțelesesem că bătrânul o trimisese intradins pentru a se preface și mai bine că nu bănueste nimic. — Ştii ce mi-a spus tata ? In diua de Sân-Petru o să ne vie un mosafir. Un mare negustor. Ce-o mai fi ş-asta? — Şi ce ţi-a mai spus? — Nimica, ba da, să tiem curcanul cel mai gras, să fie curat şi frumos asedat prin casă, că mosafirul e negustor mare, deputat, bătrân, că e un sciu mai cum şi nu sciu , numai ce fel. După ce Irinel se certă, și rîse de mine că tușesc intomat ca fetele din pension cari fac pe doctor să le dea fer și vin vechiu, mai mult pentru vin decât pentru fer, plecă. — Uf! bine că e bătrân! Dar dăcă ar fi fost tiner ? In diua de Sân-Petru, m’am sculat cu o frică care me făcea să tresar la fitece sgomot. Ce, nu s’a vedut ore bătrâni smintiţi cari se inseră cu fete de 18 ani? M’am plimbat trei ciasuri prin curte. Aşteptam pe acest rival cu nerăbdarea cu care aşteptam uneori pe Irinel ca să vie, mai de grab, dela pension. Me inşel său nu ? Dar aceeaş sent saţie, identic aceeaş, se petrecea in mine, aşteptând obiectul urei ca şi când aşteptam pe acela al iubitei. Voiam să-l văd; mai curând, intr’o clipă, să-l cunosc; să aflu cine era. Pe la 10 ore o trăsură se opri in dreptul porţilor. A sosit. Când l’am vădut, am început să rîd. Prea era slab, prea era bătrân! Elegant, nu e vorbă, cu redengotă năgră şi cu legătură roşie. L’am salutat cu respect, şi După esamen 47 ANUL XXIX. Preţul pe un an 10 fl. ORADEA-MARE (N.VARAD) Ese in fiecare duminecă Nr. fl. 21 novembre st. v. Redacţiunetv. 1893. 3 decembre st. n. Strada principală 31 ha. pe V2 de an 5 fl. Pe */4 de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei.