Familia, 1895 (Anul 31, nr. 1-52)

1895-03-26 / nr. 13

146 FAMILIA N’avem nici judecători, nici învățători, nici medici și advocați de-ajuns, iară la drumurile de fer — pe unde trece carul cel de foc — n’ai aucji limba nostră nici chiar la codaşul cel mai de pe urmă, ferit-a Dumne­zeu ! să dai un galben, că nu ! Și cum de-au ajuns ei la toate acestea și ne-au dat inderet ? nu cu mintea şi cu cartea? Ei îşi dau copiii la şcolă in ruptul capului, pe când ai noştri nici, fiind siliţi, nu-i lasă să înveţe . . . Pământurile şi casele noastre intră in manile lor, căci noi, fiind întunecaţi la minte, nu ne putem feri de ghiarele lor. Noi plătim bir, ca ei să aibă lefe bune, şi lăsăm copiii noştri sălbatici şi cu vreme hargaţi lor Ţăranii lor sciind a ceţi, îşi cumpără cărţi bune şi scot invăţături folositoare pentru lucrarea pământului şi creş­­terea vitelor. Fac şi ai noştri aşa? nu, nici­decum, ei nici nu ştiu cum să ţie cartea in mână, o ţin pe dos cu capu ’n jos. Tot aşa-i şi prin alte ţări : ţăranii îs mai deştepţi decât ai noştri şi sătele lor îs mai fru­­mose decât pe la noi. — După cum văd eu — Zice Badalea plin de mirare de cele ce au a­ise — ceea ce-s pentru plug cor­nele lui, pentru scriitor condeiul, pentru scripcar arcuşul, pentru vornic legile impărătesei, ochii, mânile, picioarele şi îmbrăcămintea pentru trup, aceea-i scura pentru minte: ea-i cu noroc. — Da, aşa este, bade Badale! de aceea nu nu­mai odată, dară de multe ori am amezit noi cu toţii din gura învăţătorului nostru Luminărică cuvintele aces­tea: „ai carte, ai parte“, adecă: dăcă eşti învăţat, atunci ştii să-ţi păzesti câmpuşorul moştenit de la părinţi şi atunci ai şi parte, adecă: ai cu ce trăi. Deci fiecare ar trebui să inveţe ca Bucurel, nu doră ca să fie toţi preoţi şi domni, ci ca să fie gospodari buni şi să le meargă bine — ca din apă. Numai atunci ar putea să aibă case frumoase, acareturi bune şi vite alese. Atunci nu i-a mai plesni nimeruia prin cap să zică­ : bine-i pentru alții, dară reu pentru noi. Cu străinii noi nu trebue să ne mâncăm nici să ne supărăm pe ei, dară ca să ne ieie bucățica din gura copiilor noştri, asta nu tre­bue să suferim nici­odată. Nici cât e negru sub unghie să nu lăsăm să ne iee. Toţi cei ce voiesc să trăiască cu noi, să inveţe limba noastra cea dulce şi frumosă şi eu Zic, că ei trebue să o facă acesta numai­decât şi ca să ajungem ceea ce dorim, ne trebue oameni luminaţi, căci mult poţi face cu cei sciutori de carte, dară puţin cu cei nesciutori, deci pentru DumneZeu­ ar trebui toţi să inveţe şi să scrie ca să nu ne mărgă ca până amu cu chiu şi cu vai. Să dee DumneZeu ca in scurtă vreme să văd cetind pe Bucurel şi pe Lina şi pe fie­care sătean in dumineci şi serbători, fie afară la sere ori sub un brad la umbră răcorosă ori sora in casă, gazete sau alte cărţi bune — dară româneşci. Atunci mai bine ne va fi şi mai multe binefaceri se vor re­vărsă peste noi. Ei! ce Zici bade Badale! aşâ-i că-i aşâ cum grăesc eu ? . . . — Aşâ-i drept, şi Bucurelul meu, el a lua seama totdauna la toate câte se mai petrec in satul nostru şi a îndemna pe toţi ca să lucre la un loc, că numai aşa om ajunge numai decât la ceea ce doreşci şi dum­neata, numai dă . . . încă îmi mai lipseşce una şi anume: aş dori să-l văd aşezat şi bine ingrijit, dară vai . . . nu ştiu ce să mai Zic Şi cum să mai incep . . . când îţi aduci aminte ce se mai întâmplă in lumea asta, îţi vine să turbi, să-ţi perii minţele, nu ceva .. . dumnea­ta ştii, domnule Casian, ori poate nu ştii nimică? — Ce să ştiu? — Nu ştii că fraţii lui moş Cailean, Tudor, Niţă, Mitrea, Mandachi şi surorile lor Nuţa şi Zoe,­­ dau sfat Zicăndu-i ca să n’o dee pe Lina după Bucurel? Ei Zic adecă, că cine-a fi să fie al ei, nu s’a perde, iar fecioru-meu, el n’ar fi de dânşii. — Ş-apoi, las să Zică! — Bine, bine, da . . . dă . . văZut-ai oameni mai ciudaţi!. . . ha . . . văZut-ai!. . . aşa-i pe semne lu­mea . . . arată duşmănie ca şi când le-aşi fi făcut nu ştiu ce . . . eu, om bătrân, care trăesc cu toţi sătenii in pace, care am trecere ori şi pe unde merg — in tot locul ... şi ci aşa să se porte cu mine! ruşine! ruşine să le fie obrazului . . — lan lasă! — face Casian cu blândeţe — las c’or fi tóate bune. Decă ţ-ai lua tate in cap, apoi ar trebui să tai câmpii. E vorba numai ca să vreie părinţii şi Lina şi aceştia vreu. Mai mult ce mai trebue! Bucu­rel n’are să trăiască nici cu fraţii nici cu surorile so­­cru-seu, ci cu Lina şi ea vre ... eu ştiu că vre . . . uită-te bade Badale, caută, el trece pe drum . . . — Cine ? — Moş Cailean, Ghiţă Buculei vornicul şi Lică Bocaneţ epitropul. Chiamă-i in casă degrabă că trec. — Bade Buculei, moş Cailean, ian r­ogu-ve, staţi o ţîră . . . intraţi pe la mine, poftim, veniţi cu toţii — striga Badalea, alergând la portă s’o deschidă. — Rogu-ve, veniţi ceva mai aproape că şi eu îs pe-aici — strigă şi Casian eşind din casă — nu ve prea grăbiţi cu trebile satului, mai lăsaţi-le la pârdal­­nicul. Cel ce vre să le facă toate bine şi in grabă, le face câte­odată reu. Ei intră, făcând câte o şagă, in casă. — Da bine mai trăiţi măi, mă . . .­­! — Zice Bu­­curii, un om spătos, inuit, mustecios şi creţ pe cap, şeii, colea! — numai in mâncări şi ’n băuturi o du­ceţi, par că-i nunsă mare, par că-i pe la mijlocul nunţii. — Da, da, —­­ dă Casian zimbind — dacă nu-i mânca şi nu-i loc, de unde este, apoi acolo unde nu-i, ce să cauţi, ha! ... de sărăcie fug şi şorecii, Zeu fug . . . dela mine aşâ fug ca dracul de tămâe . . . trec fru­muşel . . . încetişor . . . peste părîu ca să nu se inece ... şi merg la cei bogaţi . . . aşâ-i c’aşâ, bade Badale ? . . . la dumneata sânt destui . . . nu-i poţi alunga ma­­car să le frigi ochii . . . Toţi rîd de şaga dascălului şi se aşază după nunsă. Apoi întind vorba de gospodărie, de trebile şi socotelile săteşci. Intr’aceea Bucurel se mocoşiâ in cămăruţă pe lângă un bolobocel. Voia să-l destupe şi numai ce vezi, dopul sare cât colo . . . — Tată, tată! — strigă el deschizând uşa — vină. . . curge berea, ea resuflându-se improşcă in sus . . . Badalea alargă: da ce-i, ai scos prea repede astu­­pusul ... ha . . . aşa-i! . . . la toate cele trebue de um­blat cu luare de samă . . . c’apoi nu-i bine . . . El opreşte berea ca să nu se verse, apoi tornă in sticle şi duce pe masă. Rog, cinstiţilor gospodari, ian daţi din calea mâncării, ian mai din bere, e bună, proas­­peră, numai mai nainte adusă . . . — Ce spumă-i pe de-asupra, e semn că-i bere nestricată — Zice Casian, purtându-se cu gândul să incepa de moş Cailean, de femeia lui Sevastiţa, că adecă ei s-au crescut bine copila, că ea știe să învârtă bine fusul, să cânte frumos și să fie prisnel la ori­ce tre- Anul XXXI.

Next