Federatiunea, februarie 1872 (Anul 5, nr. 9-19)

1872-02-14 / nr. 13

câtu viéti’a,­­ a refrange scorniturele după cum ele merita si a descoperi adeverulu , mi-iau voi’a a te rogă cu totu respectulu se binevoiesci a-mi respunde cu possibile argintia, daca dta ai dîsu cuvintele citate ori ba ? Apelezu la cavalerismulu si semitulu de onore alti dtale si speru, ca nu mi se va refusa rogarea. După cari etc. H u n i a d o r’a, 5 ian. 1872. A. H." La acésta scrisore, Dlu Ciacianu m­ s-a datu m­­iatoriulu respunsu, ce am onorea a vi-lu ad­ude aci in origine : „Stimate Amice ! Me grabescu a te satisface, conformu epistolei in . a. c. mie adresate. De vomu privi putienelu asupr’a vietie nostre politice, ne vomu convinge ci nimicu nu a miscatu mai tare pre omenii nostri, nimicu n’au iritatu mai multu spiritele romane, de­câtu desele rostogoliri a sterpeloru sisteme. Nenorocit’a lege de municipiu cu tristulu ei resultatu a pusu pre romani in uimire, vediindu-se atît’a umiliţi. — Irritatiunea, confusiunea e generale — flăcăi vorbescu de tradare de susu pana josu — înaintea loru totu romanu de trecutu câtu de bunu, e tradatoriu, e corumptu, platitu de regimu--------si altele. — Si asie orbiţi lovescu, in drept’a si stang’a fara d’a sei, ca asie facundu, se dau pre sine le­gati in manile inimicului. — Oh tempora oh i­mores! — trai­­mu sistemulu degeneratiunii si a corruptiunii generale, si acest’a trebue se faca o epocha trista in histori’a natiunii nostre. — Nulla calamitas sola. — Vietia nostra ni-o mai amaresce si tienut’a Erarchieloru nostru cu perpetu’a si neadormit’a loru balanciare — rivalizare — nu ne potemu reculege, — nu dau odichna trupului nationalu ca se pota face acést’a — ura, pizma pretotindinea. — Si după tote acestea, Stimate Amice ! fi putienelu attentu, pre nu cum­va se lucra pre sub mana la rumperea relatiuniloru nostre amicale ? — Considera numai, ca, precum soii, fric’a s’au pronunciatu de Danila, ca nu multu va trece, si unitii voru molipsi aerulu d’in cottulu Huniadorei. — Amice! acum ve­i fi dispusu a cunosce situatiunea trista. „F­­ é c u r i si calumnii sunt tote câte se aducu des­pre mine“. Eu totu de a­u n’a deDnie­ ta vor­bescu cu placere si respectuos» ca de unuromanu verde cubradulu d’in mun­te — nu vise despre Danila, care au conlucratu la depăr­tarea Dniei-tale d’in Comitetu. „Tautae molis erat romanam condere gentem.* — Alu Dtale etc. Georgiu Ciaclanu iu, p. De v’ a, 8 ian. 1872.“ De unde se vede, cum­ câ dlu C i a 1 a n­u declina de la sine onorea de a fi dîsu cuvintele atribuite dinsului. Lu­cru Iliescu, ce’a ce nu esiste nu pote sustiené nimene, fara a poté fi datu de mintiuna, la care gloria abie pote aspiră vr’unu omu cu ce­va minte si seutiu de onore. Primindu respunsulu de susu, eram resolutu a ciuntu acésta afacere pre cale privata : a erue pre adeveratulu in­­ver­tatoriu alu cuvinteloru colportate si a-i cere satisfacerea cuvenita pre calea sa, fara a mai molesta pre publiculu mare cu lămuriri asupr’a unoru inventiuni de a le pilaritie­­loru. Inse dlul „unu romanu“ i-a placutu, in innalt’a sa in­ti­eleptiune, a tramite „povestea* pre aripele publicității, si inca cu fatia de verosimilitate, — fara neci o observare. Prin acest’a afacerea, celu putienu pentru mine, a devenitu mai importante de cum ar’ crede cine­va. Pentru­ ca m’am silitu a-mi cunosce natiunea , i sciu gelosi’a fatia de fiii sei bi-i sentiescu sangerarea animei si numai la umbr’a de­­partarei vr’unui­a de la sinulu seu iubitoriu. Dreptu-ce nimene nu se va mira, daca afli necesarie desbaterea causei pentru lămurirea adeverului. Cum strmu dara? lunainte de tote cuvintele desu amintite, — referitorie la person’a mea, colportate in Dev’a si tramise, de „unu romanu* afirmativa, in lumea larga — sunt luate d’inventu! Dara cine le-a inventatu ? Dlu „unu romanu“ dice că dlu C­­­a­­e­­­a n­u le-ar’ fi dîsu domnului Fagarasiu. Dlu Cia­clanu inse le nega, dechiarandu-le de „flacuri si calomnie*; prin urmare séu le-a dîsu mai antâiu dlu, care se dîce a fi primitu respunsulu dlui C. séu dlu „unu romanu.“ Ci ori care se le fia dusu mai antâiu ori mai pre urma , eu prin acést’a­­ provocu pre toti, ca in terminulu celu mai scurtu sé le dovedesc afla d­incontr’a rogu preonorabi­­lulu publicu sé-si enund­e verdictulu nepartîalu, timbrandu cu adeveratulu nume pre toti acei­a, cari — pote in lipsa de talentu si anima de a areta alte fapte — recurgu la abo­­minabilea, degradatori’a arma a calumniarei, si cerca a află nodu in papura, spre a-si acoperi propri’a slabitiune si ne­mernicia. Cu aceste­a, pana un’a alta, ariu fi inchiriatu cu cestia­­nea personale, in care fui trasu d’in seninu, fara de neci o causa. Fatia cu conduit’a romaniloru (membri ai comissiunei cotise) de la organisare fia-mi iertatu a observa mai antâiu, câ eu membru alu noului comitetu (comissiuni) nu s­u­n , prin urmare câ atare cuventu si votu n’am avutu si n’am necaturia; câ omu privatu, mi-am spusu si eu parerea, cui a vrutu s’o auda si anume, daca cine­va vre se scia, apoi eu cu câti membri am pututu vorbi, am sustienutu si mo­­tivatu cu tote argumintele de cari poteam dispune parerea, care era si a unui irespectabilu fruntasiu romanu d’in Dev’a câ adeca romanii se staruesca, ca la fia care postu se se candideze si câte unu romanu, pentru care se voteze toti membrii ro­mani, apoi de voru vre si membrii unguri se se alature pentru vr’unulu seu altulu, bine de bine, de nu, celu putie­nu ai salvatu onorea natiunale. Cu aceasta părere­­de sene se intielege, fara pretensiunea de a se primi de cei compe­tenți) buna, basata a fostu seu ba ? este alta întrebare. In titu casulu pentru ea milita consideratiunea, ca membrii un­guri sunt aprope la 300, era romani abié 70--80, apoi es- i perintita, câ ungurii ori in câte partite se fia impartîti, candu stau fatia cu romanii, se sciu intielege de minune ; deci nu se recerea talentu profeticu, pentru a poté preve­­dé, ca domnii situntiunii voru decide alegerile după bunu placutu loru, ori­ ce voru face romanii , ce’a ce de altmin­­trea urmarea a doveditu prea de ajunsu. Inse s’a aflatu cu cale a se urma altmintrea. Anume s’a făcutu „treba“, seu p­a­c­t­u , ori cum i mai dîcu. C­i­­n­e l’au facutu si cu cine, apoi sub ce c­o­n­d­i­t­i­u­­n­i ? nu sciu, dara trebue se presupunu ca l’au facutu omeni c­h­i­a­m­a­t­i — si inca asia mai vre se presupunu, ca domnii pactanti romani, candu s’au intielesu, — cu cine s’au intielesu, au avutu in vedere pre langa dreptăți mai antâiu interesulu romaniloru in generalu si apoi in specialu. — Facutu-s’a acést’a asie, seu altmintrea , voru sei domnii pactanti si acei­a, caroru­a li s’a comunicatu a trebuita a li se comunică conditiunile pactului. Eu am vediutu la actulu alegeriloru atâtea , ca la tote posturile au fostu candidati si romani, si cu tote astea oficialii cardinali (unguri), s’au alesu cu unanimitate, asie dara si cu consensulu romaniloru, membri ai comissiunei, d’intre cari, in câtu sciu eu, nu s’a aflatu neci unulu, care se staruesca a esopera votisarea. Dovada ad oculos pentru ori si cine, câ ce­va intielegere (pactu) a trebuitu se esiste intre romani si neromani. întrebarea este numai, câ domnii romani, cari au inchiaiatu mai antâiu pactulu, instruit’au de ajunsu si pre ceialalti membri romani despre conditiu­nile pactului scu ba ? In casulu afirmativu, daca adeca toti romanii au urmatu, precum au urmatu, pre basea de „clara pacta“, si lucrulu totu­si a rees­tu contra celoru stipulate si acceptate, in acestu casu nu urmeza alta, de câtu câ ro­manii au fostu păcăliți de cealalta parte pactante, ce’a ce au potutu si prevedé , ca­ci la unii li s’a si prognosticatu, inse n’au vrutu se intielega. In casulu negativii, daca adeca numai unii — precum se afirma 3—4 insi — au sciutu de pactu, or’ pre cei­a­­lalti nu i-au informatu­, atunci urmeza, ca pactantii au tra­­datu caus’a pentru scumpele loru persone, pentru interesulu propriu, dara mai urmeza cu cei­a­lalti membri romani, — nesciindu de pactu si totu­si urmandu precum au urmatu, — inca n’au fostu la innaltîmea missiunei loru, ci au am­­blatu fara capu , pentru ca altmintrea nu potea se conceda unguriloru ca, pre langa favorurile legali, sé li se mai adauga si glori’a de a-si alege oficiali d’in sinulu seu si cu unanimitatea romaniloru! Deci, innainte d’a se infiera unii pre altii si a imple diurnalele cu uritiose poienile personali, mai daca fia­care si „mea culpa“ si staruiesca in venitoriu a nu se intrereptî numai cu daun’a si pierderea proprie. — Toti cei buni chiamati de a lucră pentru binele publicu si privatii natio­nale, intrunesca-se odata sub unu capu , disciplineze mai bine si ingrigesca-se ca in venitoriu bataru lucrurile mai momentose se-i afle parati si solidari, era nu impras­­ciati cu farin­a orbitoru. Mai inc­ete si necualificabilea riva­lizare : ca pre care se fia mai mare preste rabdare ? Daca este dreptu ce spune „unu romanu“, ca romanii intruniti in Dev’a si-au aflatu capulu, după alegere, me bucuru , era daca nu, afle-tu ! Nu li va fi grea alegerea, numai se-si aduca aminte de versulu străbunului poetu : „A s t p­u e­r i ludentes, rex eris, ajunt,si recte fa­cies!“ Urmeze si romanii in acestu intielesu si lucrurile voru merge mai bine. Dixi. Augustu Honti, perfecta desvoltare a poteriloru corporale si spirituale, credu ca romanulu nu se nutresce de ajunsu. Ca se se nutresca bine trebue ca isvorele de alimentatiune se se sporesca, pro­­ductiunea de materia nutritorie se se maresca, ceea ce prin o instrucțiunii buna si pre caile indegetate s’ar pute ajunge. Prin immultîrea materieloru nutritorie se inlesnesce alegerea cea mai corespundietoria. Nutrirea buna da potere corpului, aju­ta desvoltarea spritului, sustiene foculu si dragostea spre vietia, frrita dorinti’a d’a munci, d’a luptă, întreprinde si sacrifică. D’in contr’a „fomea e — dîce eruditulu Franciscu Patriciu — consortiulu celu mai intimu alu morţii, si nu pote fi ce­va mai periculosu decâtu unu poporu flamendu si flamendîtu.“ 8. Desvoltarea dorintiei d’a se face partasiulu beneficiuluce aduce mun­­c­a s­a. Am dusu mai inainte, ci nimicu nu pote se demo­­ralisez“, se faca nepasatoria si trandava classes nauncitorilo­­ru, decâtu ni dreptatea. Câti capitalisti au ajunsu la sapa de lemnu prin nedreptatîrea muncitoriloru, cari, vediendu ca nu li se pretiuesce si recompenseza de ajunsu labore.', au devenitu câtu mai indiferenti, ba in­adinsu au cautatu ae strice. — Atâtu capitalistii, câtu si lucratorii s’au convinsu, ca numai prin împreunarea interesseloru voru poté ajunge la adeverat’a bu­­na-stare,inavutîre si multiumire. Deci in legarea interesseloru proprietariului si ale capitalistului cu ale muncitoriului s’au aflatu unu principiu, care promite a aduce cea mai mare multiumire pentru ambele pârti. Capitalistului i aduce cascigulu doritu si asecurantia in întreprinderile sale, ora muncitoriului i asecura, pre langa plat’a de dî, unu venitu corespundietoriu cu silintiele, desteritatea si spiritulu seu. La poporele antice, precum la Greci si Romani, cari ajunseră la cea mai inalta cultura si ai caroru invetiati si asta-di servescu de modelu, — munc’a eră unu ce dejosi­­toriu. Infioratoria eră sclavi­a in vechime ; si cum nu, cai du unu Plato inca sustieneă, ci ea este unu ce necessariu. Cres­­tinismulu a fostu, care prin invetiaturele sale a aretatu, „ca nu e osebire intre judanu si grecu, intre sclavu si li­­beru, intre barbatu si femeea, ci toti sunt un’a in Christosu, si înaintea lui Ddieu nice unulu nu are preferintia.“ Prin aceste invetiature s’au sguduitu infernalele lantiuri ale scla­viei si sclavuri se prives că omu. Inse cu tote ca prin aceste doctrine s’a datu sclaviei lovitur’a de morte, totu­si ca sub alta forma si pre alta cale, sub nume de iobagia, s’a sustienutu prua mai ieri ; ba si asta­ di se mai gasescu omeni si chiaru natiuni, cari dorescu si lucra pentru rein­­viarea iobagiei. Intr’adeveru a trecu­t tempulu, in care nemesiulu un­­gurescu nu potea puscă copiii că pre paserile ceriu­lui , ca pre serbateciele padureloru , inse viforulu ce ne amenintia nu e mai putinu infricosiatu, ca­ci cu incetulu ni se subtrage arteri­a vietiei. Asta­ di nu avemu ni­­mic­a, meseriele, industriele si comerciulu sunt mai alesu in man’a strainiloru ; totu ce avemu este plăcerea si aplecarea spre agricultura. — Dar’ ce dîcu plăcere ? candu sciu cu plăcerea d’a cultivă pamentulu o afli nu­mai la tieranu, pro candu Herea romanimei trage mai mul­tu la bugetele statului, pr’ fundamentulu solidu si singurii mantuitoriu pentru o naţiune, adeca pamentulu, meseriele, industri’a si com­erciulu se lasa strainiloru spre esploatare. — Daca vomu păstră si mai departe nepasarea facia cu aceste ocupatiu­­, nu preste multu ne vomu tredî in atare de iloti, cari muncescu dî si nopte in folosulu si spre feri­cirea altoru­ a ; esemple vine de asta natura avemu in Ame­­ric’a, in pârtile ocupate de anglesi, in Turci’a s. a. Si ca se nu mergemu mai departe, se luâmu unu esemplu de a­casa. Naseudulu dispune de multu de omeni inteligenti (cărturari) si de midiloce materiale, si cu tote acestea asta-di morele Naseudului, apotec’a (farmaci’a), biereri’a, cu unu cuventu, tote industriele, comercialu, meseriele, sunt in mani străine, or’ romanii făcu politica si se bătu după posturi , umbla du­pă feliu de feliu de domnia si privescu cum se încuiba si asiedia străinii in fruntea si midiloculu orasiului. Au trecutu acele tempuri, candu insi­si romanii sus­­tieneau si urmau falsele păreri, ca a fi industriariu, mese­­riasiu seu comerciante e nedemnu pentru unu omu, ai omeni de acesti­a nici nu aveau locu in cercurile mai in­­nalte. Meseri’a favorita a Romaniloru eră agricultur’a, era cele­lalte întreprinderi erau despretiuite, ba si pedepsite, d. e. Augustu au condemnatu pre unu senatoru la morte pen­tru ca a luatu parte la o intreprindere industriaria, si acestia sub cuventu, ca e degradatoria pentru unu senatoru. Plato declara, câ e sub demnitatea unui omu liberu a fi bacanu, si cereă că acestu feliu de comerciu se se privesca si pe­­depsesca că o fâra-de-lege. Aristotele dîce, „câ sclavii sunt animale domestice, cari numai prin graiu se deosebescu de cele­lalte animale.“ — Asta-di vise poporele culte sustienu, ca patria, libertate adev­erata e numai acolo, unde munc’a se glorifica ; si fia­care omu, familia, societate si naţiune si­ are scrisa pro flamur’a sa „lucrare, economia si păstrare.* Statulu e indetoratu a ne ajută si sprijini in proportitiu­­ne cu sacrificiele nostre si a ne recompensă cruntele sudor ce le versamu pentru sustienerea lui ; cei de la potere inse nu vreau se scia de aceasta detoiintia, si asie nu ni remane alta cale, decâtu sé ne ajutâmu noi insi­ne, se urmamu de­­viaei „ajuta­te romane si Ddieu te va ajută.* A. E. Comers in opulu seu despre economi’a nationale dîce : „si Ddieu bi­­necuventa si ajuta pre acei­a, cari se sciu folosi, pre cale morale, de insusîrile omenesci sau de bunurile lumesci, — pre acei­a cari vesnescu ia unu moda onestu a se ajută pre 51 ___ Economi­cu. (Fine.) *, 6) Infiintiarea de companie seu cor­pora­t­i­u n i. Astu-feliu de institute se creeza mereu in tierele mai înaintate in cultura. Guvernele, cari lucra cu adeveratu zelu spre fericirea natiunei, inlesnescu infiintiarea loru. Barbatii cu devotatiune spre binele si fericirea clasei muncitorie dau impulsulu si le sprijinescu. Corporatiunile au de scopu a desvolta in lucratoriulu de dî rîvn’a spre munca si a-lu duce la convingerea, câ esistinti’a lui pre acestu pamentu nu e numai a versâ sudori si a se luptă cu neajunsurile vietiei, ci elu e chiamatu a munci si a s bu­cură de fructulu osteneloru si a-si luă resplat’a suferintielo­­ru sale, pentru ca munc’a si prin ea cascigarea de avere si bunuri nu sunt decâtu midilocele spre ajungerea maretiului scopu alu omului,a dice Tomas de aquino , era tatalu Ho­­ratiu duce : Nil sine magna vita labore dedit mortalibus. Prin numitele asiediamente se pote asigură muncito­­riului o alinare in tempuri de suferintie, se pote procură ba­sea pentru sustienerea onesta a familiei lui ; câ­ci cu dreptu cuventu dîce Contzen, Ronher, s. a., câ prin celibatu, ade­ca prin oprirea classei muncitorie d’a avé familie, se immul­­tiescu lega­turele fara de lege, se immultiesce numerulu ome­­niloru nefericiti, fara crescere si periculosi, se immultiescu ikra-de-legile si miseri’a cresce. Pre acésta cale muncitoriulu vine la cunoscinti’a, câ laborea nu numai câ nu e de despretiuitu, ci d’in contr’a e chiamarea cea mai santa a omului pentru multiamirea cerintieloru sale. 7. Nutrire correspundietoria. Nimica nu e mai dificila pentru vieti’a omenesca, decâtu fomea. Fomea are forte mare inriurintia a­supr’a poteriloru fisice si spirituale. Prin fome spiritulu se tempesce, corpulu slabesce, omulu se descurajeza si despereza. Privindu ocupatiunea principale a romanului, care cere T­ Yedi Nici 7, 8, 9, 11 si 12 ai ,Federat.“

Next