Federatiunea, februarie 1872 (Anul 5, nr. 9-19)
1872-02-14 / nr. 13
câtu viéti’a, a refrange scorniturele după cum ele merita si a descoperi adeverulu , mi-iau voi’a a te rogă cu totu respectulu se binevoiesci a-mi respunde cu possibile argintia, daca dta ai dîsu cuvintele citate ori ba ? Apelezu la cavalerismulu si semitulu de onore alti dtale si speru, ca nu mi se va refusa rogarea. După cari etc. H u n i a d o r’a, 5 ian. 1872. A. H." La acésta scrisore, Dlu Ciacianu m s-a datu miatoriulu respunsu, ce am onorea a vi-lu adude aci in origine : „Stimate Amice ! Me grabescu a te satisface, conformu epistolei in . a. c. mie adresate. De vomu privi putienelu asupr’a vietie nostre politice, ne vomu convinge ci nimicu nu a miscatu mai tare pre omenii nostri, nimicu n’au iritatu mai multu spiritele romane, decâtu desele rostogoliri a sterpeloru sisteme. Nenorocit’a lege de municipiu cu tristulu ei resultatu a pusu pre romani in uimire, vediindu-se atît’a umiliţi. — Irritatiunea, confusiunea e generale — flăcăi vorbescu de tradare de susu pana josu — înaintea loru totu romanu de trecutu câtu de bunu, e tradatoriu, e corumptu, platitu de regimu--------si altele. — Si asie orbiţi lovescu, in drept’a si stang’a fara d’a sei, ca asie facundu, se dau pre sine legati in manile inimicului. — Oh tempora oh imores! — traimu sistemulu degeneratiunii si a corruptiunii generale, si acest’a trebue se faca o epocha trista in histori’a natiunii nostre. — Nulla calamitas sola. — Vietia nostra ni-o mai amaresce si tienut’a Erarchieloru nostru cu perpetu’a si neadormit’a loru balanciare — rivalizare — nu ne potemu reculege, — nu dau odichna trupului nationalu ca se pota face acést’a — ura, pizma pretotindinea. — Si după tote acestea, Stimate Amice ! fi putienelu attentu, pre nu cumva se lucra pre sub mana la rumperea relatiuniloru nostre amicale ? — Considera numai, ca, precum soii, fric’a s’au pronunciatu de Danila, ca nu multu va trece, si unitii voru molipsi aerulu d’in cottulu Huniadorei. — Amice! acum vei fi dispusu a cunosce situatiunea trista. „F é c u r i si calumnii sunt tote câte se aducu despre mine“. Eu totu de au n’a deDnie ta vorbescu cu placere si respectuos» ca de unuromanu verde cubradulu d’in munte — nu vise despre Danila, care au conlucratu la depărtarea Dniei-tale d’in Comitetu. „Tautae molis erat romanam condere gentem.* — Alu Dtale etc. Georgiu Ciaclanu iu, p. De v’ a, 8 ian. 1872.“ De unde se vede, cum câ dlu C i a 1 a nu declina de la sine onorea de a fi dîsu cuvintele atribuite dinsului. Lucru Iliescu, ce’a ce nu esiste nu pote sustiené nimene, fara a poté fi datu de mintiuna, la care gloria abie pote aspiră vr’unu omu cu ceva minte si seutiu de onore. Primindu respunsulu de susu, eram resolutu a ciuntu acésta afacere pre cale privata : a erue pre adeveratulu invertatoriu alu cuvinteloru colportate si a-i cere satisfacerea cuvenita pre calea sa, fara a mai molesta pre publiculu mare cu lămuriri asupr’a unoru inventiuni de a le pilaritieloru. Inse dlul „unu romanu“ i-a placutu, in innalt’a sa intieleptiune, a tramite „povestea* pre aripele publicității, si inca cu fatia de verosimilitate, — fara neci o observare. Prin acest’a afacerea, celu putienu pentru mine, a devenitu mai importante de cum ar’ crede cineva. Pentru ca m’am silitu a-mi cunosce natiunea , i sciu gelosi’a fatia de fiii sei bi-i sentiescu sangerarea animei si numai la umbr’a departarei vr’unuia de la sinulu seu iubitoriu. Dreptu-ce nimene nu se va mira, daca afli necesarie desbaterea causei pentru lămurirea adeverului. Cum strmu dara? lunainte de tote cuvintele desu amintite, — referitorie la person’a mea, colportate in Dev’a si tramise, de „unu romanu* afirmativa, in lumea larga — sunt luate d’inventu! Dara cine le-a inventatu ? Dlu „unu romanu“ dice că dlu Caea nu le-ar’ fi dîsu domnului Fagarasiu. Dlu Ciaclanu inse le nega, dechiarandu-le de „flacuri si calomnie*; prin urmare séu le-a dîsu mai antâiu dlu, care se dîce a fi primitu respunsulu dlui C. séu dlu „unu romanu.“ Ci ori care se le fia dusu mai antâiu ori mai pre urma , eu prin acést’a provocu pre toti, ca in terminulu celu mai scurtu sé le dovedesc afla dincontr’a rogu preonorabilulu publicu sé-si enunde verdictulu nepartîalu, timbrandu cu adeveratulu nume pre toti aceia, cari — pote in lipsa de talentu si anima de a areta alte fapte — recurgu la abominabilea, degradatori’a arma a calumniarei, si cerca a află nodu in papura, spre a-si acoperi propri’a slabitiune si nemernicia. Cu acestea, pana un’a alta, ariu fi inchiriatu cu cestianea personale, in care fui trasu d’in seninu, fara de neci o causa. Fatia cu conduit’a romaniloru (membri ai comissiunei cotise) de la organisare fia-mi iertatu a observa mai antâiu, câ eu membru alu noului comitetu (comissiuni) nu sun , prin urmare câ atare cuventu si votu n’am avutu si n’am necaturia; câ omu privatu, mi-am spusu si eu parerea, cui a vrutu s’o auda si anume, daca cineva vre se scia, apoi eu cu câti membri am pututu vorbi, am sustienutu si motivatu cu tote argumintele de cari poteam dispune parerea, care era si a unui irespectabilu fruntasiu romanu d’in Dev’a câ adeca romanii se staruesca, ca la fia care postu se se candideze si câte unu romanu, pentru care se voteze toti membrii romani, apoi de voru vre si membrii unguri se se alature pentru vr’unulu seu altulu, bine de bine, de nu, celu putienu ai salvatu onorea natiunale. Cu aceasta părerede sene se intielege, fara pretensiunea de a se primi de cei competenți) buna, basata a fostu seu ba ? este alta întrebare. In titu casulu pentru ea milita consideratiunea, ca membrii unguri sunt aprope la 300, era romani abié 70--80, apoi es- i perintita, câ ungurii ori in câte partite se fia impartîti, candu stau fatia cu romanii, se sciu intielege de minune ; deci nu se recerea talentu profeticu, pentru a poté prevedé, ca domnii situntiunii voru decide alegerile după bunu placutu loru, ori ce voru face romanii , ce’a ce de altmintrea urmarea a doveditu prea de ajunsu. Inse s’a aflatu cu cale a se urma altmintrea. Anume s’a făcutu „treba“, seu pactu , ori cum i mai dîcu. Cine l’au facutu si cu cine, apoi sub ce conditiuni ? nu sciu, dara trebue se presupunu ca l’au facutu omeni chiamati — si inca asia mai vre se presupunu, ca domnii pactanti romani, candu s’au intielesu, — cu cine s’au intielesu, au avutu in vedere pre langa dreptăți mai antâiu interesulu romaniloru in generalu si apoi in specialu. — Facutu-s’a acést’a asie, seu altmintrea , voru sei domnii pactanti si aceia, carorua li s’a comunicatu a trebuita a li se comunică conditiunile pactului. Eu am vediutu la actulu alegeriloru atâtea , ca la tote posturile au fostu candidati si romani, si cu tote astea oficialii cardinali (unguri), s’au alesu cu unanimitate, asie dara si cu consensulu romaniloru, membri ai comissiunei, d’intre cari, in câtu sciu eu, nu s’a aflatu neci unulu, care se staruesca a esopera votisarea. Dovada ad oculos pentru ori si cine, câ ceva intielegere (pactu) a trebuitu se esiste intre romani si neromani. întrebarea este numai, câ domnii romani, cari au inchiaiatu mai antâiu pactulu, instruit’au de ajunsu si pre ceialalti membri romani despre conditiunile pactului scu ba ? In casulu afirmativu, daca adeca toti romanii au urmatu, precum au urmatu, pre basea de „clara pacta“, si lucrulu totusi a reestu contra celoru stipulate si acceptate, in acestu casu nu urmeza alta, de câtu câ romanii au fostu păcăliți de cealalta parte pactante, ce’a ce au potutu si prevedé , caci la unii li s’a si prognosticatu, inse n’au vrutu se intielega. In casulu negativii, daca adeca numai unii — precum se afirma 3—4 insi — au sciutu de pactu, or’ pre ceialalti nu i-au informatu, atunci urmeza, ca pactantii au tradatu caus’a pentru scumpele loru persone, pentru interesulu propriu, dara mai urmeza cu ceialalti membri romani, — nesciindu de pactu si totusi urmandu precum au urmatu, — inca n’au fostu la innaltîmea missiunei loru, ci au amblatu fara capu , pentru ca altmintrea nu potea se conceda unguriloru ca, pre langa favorurile legali, sé li se mai adauga si glori’a de a-si alege oficiali d’in sinulu seu si cu unanimitatea romaniloru! Deci, innainte d’a se infiera unii pre altii si a imple diurnalele cu uritiose poienile personali, mai daca fiacare si „mea culpa“ si staruiesca in venitoriu a nu se intrereptî numai cu daun’a si pierderea proprie. — Toti cei buni chiamati de a lucră pentru binele publicu si privatii nationale, intrunesca-se odata sub unu capu , disciplineze mai bine si ingrigesca-se ca in venitoriu bataru lucrurile mai momentose se-i afle parati si solidari, era nu imprasciati cu farina orbitoru. Mai incete si necualificabilea rivalizare : ca pre care se fia mai mare preste rabdare ? Daca este dreptu ce spune „unu romanu“, ca romanii intruniti in Dev’a si-au aflatu capulu, după alegere, me bucuru , era daca nu, afle-tu ! Nu li va fi grea alegerea, numai se-si aduca aminte de versulu străbunului poetu : „A s t pu er i ludentes, rex eris, ajunt,si recte facies!“ Urmeze si romanii in acestu intielesu si lucrurile voru merge mai bine. Dixi. Augustu Honti, perfecta desvoltare a poteriloru corporale si spirituale, credu ca romanulu nu se nutresce de ajunsu. Ca se se nutresca bine trebue ca isvorele de alimentatiune se se sporesca, productiunea de materia nutritorie se se maresca, ceea ce prin o instrucțiunii buna si pre caile indegetate s’ar pute ajunge. Prin immultîrea materieloru nutritorie se inlesnesce alegerea cea mai corespundietoria. Nutrirea buna da potere corpului, ajuta desvoltarea spritului, sustiene foculu si dragostea spre vietia, frrita dorinti’a d’a munci, d’a luptă, întreprinde si sacrifică. D’in contr’a „fomea e — dîce eruditulu Franciscu Patriciu — consortiulu celu mai intimu alu morţii, si nu pote fi ceva mai periculosu decâtu unu poporu flamendu si flamendîtu.“ 8. Desvoltarea dorintiei d’a se face partasiulu beneficiuluce aduce munca sa. Am dusu mai inainte, ci nimicu nu pote se demoralisez“, se faca nepasatoria si trandava classes nauncitoriloru, decâtu ni dreptatea. Câti capitalisti au ajunsu la sapa de lemnu prin nedreptatîrea muncitoriloru, cari, vediendu ca nu li se pretiuesce si recompenseza de ajunsu labore.', au devenitu câtu mai indiferenti, ba inadinsu au cautatu ae strice. — Atâtu capitalistii, câtu si lucratorii s’au convinsu, ca numai prin împreunarea interesseloru voru poté ajunge la adeverat’a buna-stare,inavutîre si multiumire. Deci in legarea interesseloru proprietariului si ale capitalistului cu ale muncitoriului s’au aflatu unu principiu, care promite a aduce cea mai mare multiumire pentru ambele pârti. Capitalistului i aduce cascigulu doritu si asecurantia in întreprinderile sale, ora muncitoriului i asecura, pre langa plat’a de dî, unu venitu corespundietoriu cu silintiele, desteritatea si spiritulu seu. La poporele antice, precum la Greci si Romani, cari ajunseră la cea mai inalta cultura si ai caroru invetiati si asta-di servescu de modelu, — munc’a eră unu ce dejositoriu. Infioratoria eră sclavia in vechime ; si cum nu, cai du unu Plato inca sustieneă, ci ea este unu ce necessariu. Crestinismulu a fostu, care prin invetiaturele sale a aretatu, „ca nu e osebire intre judanu si grecu, intre sclavu si liberu, intre barbatu si femeea, ci toti sunt un’a in Christosu, si înaintea lui Ddieu nice unulu nu are preferintia.“ Prin aceste invetiature s’au sguduitu infernalele lantiuri ale sclaviei si sclavuri se prives că omu. Inse cu tote ca prin aceste doctrine s’a datu sclaviei lovitur’a de morte, totusi ca sub alta forma si pre alta cale, sub nume de iobagia, s’a sustienutu prua mai ieri ; ba si asta di se mai gasescu omeni si chiaru natiuni, cari dorescu si lucra pentru reinviarea iobagiei. Intr’adeveru a trecut tempulu, in care nemesiulu ungurescu nu potea puscă copiii că pre paserile ceriului , ca pre serbateciele padureloru , inse viforulu ce ne amenintia nu e mai putinu infricosiatu, caci cu incetulu ni se subtrage arteria vietiei. Asta di nu avemu nimica, meseriele, industriele si comerciulu sunt mai alesu in man’a strainiloru ; totu ce avemu este plăcerea si aplecarea spre agricultura. — Dar’ ce dîcu plăcere ? candu sciu cu plăcerea d’a cultivă pamentulu o afli numai la tieranu, pro candu Herea romanimei trage mai multu la bugetele statului, pr’ fundamentulu solidu si singurii mantuitoriu pentru o naţiune, adeca pamentulu, meseriele, industri’a si comerciulu se lasa strainiloru spre esploatare. — Daca vomu păstră si mai departe nepasarea facia cu aceste ocupatiu, nu preste multu ne vomu tredî in atare de iloti, cari muncescu dî si nopte in folosulu si spre fericirea altoru a ; esemple vine de asta natura avemu in Americ’a, in pârtile ocupate de anglesi, in Turci’a s. a. Si ca se nu mergemu mai departe, se luâmu unu esemplu de acasa. Naseudulu dispune de multu de omeni inteligenti (cărturari) si de midiloce materiale, si cu tote acestea asta-di morele Naseudului, apotec’a (farmaci’a), biereri’a, cu unu cuventu, tote industriele, comercialu, meseriele, sunt in mani străine, or’ romanii făcu politica si se bătu după posturi , umbla după feliu de feliu de domnia si privescu cum se încuiba si asiedia străinii in fruntea si midiloculu orasiului. Au trecutu acele tempuri, candu insisi romanii sustieneau si urmau falsele păreri, ca a fi industriariu, meseriasiu seu comerciante e nedemnu pentru unu omu, ai omeni de acestia nici nu aveau locu in cercurile mai innalte. Meseri’a favorita a Romaniloru eră agricultur’a, era celelalte întreprinderi erau despretiuite, ba si pedepsite, d. e. Augustu au condemnatu pre unu senatoru la morte pentru ca a luatu parte la o intreprindere industriaria, si acestia sub cuventu, ca e degradatoria pentru unu senatoru. Plato declara, câ e sub demnitatea unui omu liberu a fi bacanu, si cereă că acestu feliu de comerciu se se privesca si pedepsesca că o fâra-de-lege. Aristotele dîce, „câ sclavii sunt animale domestice, cari numai prin graiu se deosebescu de celelalte animale.“ — Asta-di vise poporele culte sustienu, ca patria, libertate adeverata e numai acolo, unde munc’a se glorifica ; si fiacare omu, familia, societate si naţiune si are scrisa pro flamur’a sa „lucrare, economia si păstrare.* Statulu e indetoratu a ne ajută si sprijini in proportitiune cu sacrificiele nostre si a ne recompensă cruntele sudor ce le versamu pentru sustienerea lui ; cei de la potere inse nu vreau se scia de aceasta detoiintia, si asie nu ni remane alta cale, decâtu sé ne ajutâmu noi insine, se urmamu deviaei „ajutate romane si Ddieu te va ajută.* A. E. Comers in opulu seu despre economi’a nationale dîce : „si Ddieu binecuventa si ajuta pre aceia, cari se sciu folosi, pre cale morale, de insusîrile omenesci sau de bunurile lumesci, — pre aceia cari vesnescu ia unu moda onestu a se ajută pre 51 ___ Economicu. (Fine.) *, 6) Infiintiarea de companie seu corporatiu n i. Astu-feliu de institute se creeza mereu in tierele mai înaintate in cultura. Guvernele, cari lucra cu adeveratu zelu spre fericirea natiunei, inlesnescu infiintiarea loru. Barbatii cu devotatiune spre binele si fericirea clasei muncitorie dau impulsulu si le sprijinescu. Corporatiunile au de scopu a desvolta in lucratoriulu de dî rîvn’a spre munca si a-lu duce la convingerea, câ esistinti’a lui pre acestu pamentu nu e numai a versâ sudori si a se luptă cu neajunsurile vietiei, ci elu e chiamatu a munci si a s bucură de fructulu osteneloru si a-si luă resplat’a suferintieloru sale, pentru ca munc’a si prin ea cascigarea de avere si bunuri nu sunt decâtu midilocele spre ajungerea maretiului scopu alu omului,a dice Tomas de aquino , era tatalu Horatiu duce : Nil sine magna vita labore dedit mortalibus. Prin numitele asiediamente se pote asigură muncitoriului o alinare in tempuri de suferintie, se pote procură basea pentru sustienerea onesta a familiei lui ; câci cu dreptu cuventu dîce Contzen, Ronher, s. a., câ prin celibatu, adeca prin oprirea classei muncitorie d’a avé familie, se immultiescu legaturele fara de lege, se immultiesce numerulu omeniloru nefericiti, fara crescere si periculosi, se immultiescu ikra-de-legile si miseri’a cresce. Pre acésta cale muncitoriulu vine la cunoscinti’a, câ laborea nu numai câ nu e de despretiuitu, ci d’in contr’a e chiamarea cea mai santa a omului pentru multiamirea cerintieloru sale. 7. Nutrire correspundietoria. Nimica nu e mai dificila pentru vieti’a omenesca, decâtu fomea. Fomea are forte mare inriurintia asupr’a poteriloru fisice si spirituale. Prin fome spiritulu se tempesce, corpulu slabesce, omulu se descurajeza si despereza. Privindu ocupatiunea principale a romanului, care cere T Yedi Nici 7, 8, 9, 11 si 12 ai ,Federat.“