Flacăra Iaşului, noiembrie 1970 (Anul 26, nr. 7503-7527)
1970-11-21 / nr. 7520
r k '• i' *v: ' • -V-'*- V; • • -:v , - • V ' *v IMII ISAM NEHII PARUILDI Evenimentul aniversării semicentenarului partidului pa care-l întâmpină întregul popor cu energii sporite, intr-un elan propriu unor astfel de momente ale istoriei patriei, fertilizează şi actul creator al artiştilor noştri, care-şi aduc nobilul omagiu prin noi lucrări consacrate acestei sărbători. Un popas la Filiala ieşeană a Uniunii artiştilor plastici din Republica Socialistă România ne-a dat posibilitatea să ne orientăm spre „şantierele” pe care in prezent se desfăşoară o activitate febrilă. Iutii, un scurt tur de orizont ce demonstrează că peste 20 de artişti plastici sunt angajaţi în această acţiune cu lucrări a căror tematică reflectă fuziunea intimă cu realitatea, cu glorioasele pagini din trecutul nostru istoric, precum şi cu cele pe care le înscriu astăzi constructorii societăţii noi. De exemplu, momentul de răscruce de la 23 August 1944 este surprins în viziuni diferite de artişti ca Dan Hatmanu, Francisc Bartók, Corneliu Ionescu, în timp ce alţii, printre care Iftimie Bîrneanu, Gheorghe Maftei, Dimitrie Gavrilean aduc cîntare patriei sau înfăţişează diverse faţete ale spiritualităţii noastre — legăminte, avînturi, victorii (Nicolae Constantin, V. Condurache, Ion Buzdugan, Dan Covătaru, Lucreţia Dumitraşcu, Liviu Suhar, Ion Gînju, Ecaterina Petrovici, Gheorghe Crîşmaru). Peisaje industriale, aspecte de muncă de la oraşe şi sate, momente din viaţa cultural-artistică, în esenţă marea epopee pe care o scrie întregul popor sub îndrumarea partidului vor căpăta imagini artistice în lucrări de Eugen Boaşcă, Petru Hârtopeanu, Adrian Podoleanu, Ioan Petrovici, Constantin Radinschi, Vasile Istrate, Maria Lazăr, Mircea Ispir. Pentru început am luat legătura cu numai cîţiva dintre autorii viitoarelor lucrări, cu intenţia ca pe parcurs să abordăm şi pe alţii. — Cum vedeţi, ne-a spus pictorul Dan Hatmanu, preşedintele Filialei din Iaşi a U.A.P. — artiştii noştri au ţinut să fie prezenţi la acest eveniment cu opere care să reflecte schimbările profunde, ce au avut şi au loc în ţară, cu lucrări capabile să însufleţească oamenii, să le dinamizeze ideile, să-l câştige pentru tot ce-i mai nobil şi fascinant în lupta poporului nostru pentru construirea societăţii noi. Sunt unul din zecile de artişti care au învăţat şi se dezvoltă în anii regimului democrat-popular şi am dorit să exprim prin aceste câteva cuvinte recunoştinţa noastră, a artiştilor plastici, pentru condiţiile şi atmosfera nouă de creaţie pe care o promovează partidul de la înfiinţarea căruia se vor împlini peste cîteva luni cinci decenii. Noi, la Iaşi, vom deschide în cinstea acestei sărbători în luna martie o expoziţie festivă. Personal lucrez la trei compoziţii în ulei dintre care două se intitulează „23 August 1944", iar alta „Miting pentru pace". N-am intenţia să intru acum în amănunte, ci vreau să vă spun doar că dacă mai de mult unii artişti înţelegeau la noi consemnarea istorică a unor astfel de momente printr-un fel de copie, entuziastă ce-i drept, astăzi ne străduim să interpretăm realitatea în registre simbolice, vizînd şi atingînd uneori chiar mitul. După opinia mea, noul conţinut de viaţă dictează conţinutul nou de idei ce se cer exprimate prin mijloace mai bogate şi în orice caz mult mai inventive. Cred că vor trece pragul istoriei şi vor rămîne mărturii ale prezentului pentru viitor numai acele opere cu un înalt mesaj umanist socialist, cuprinzătoare de idealuri întruchipate cu pasiune, cu emoţie, cu măiestrie artistică. Şantier plastic Din proiectele prezentate de artist am desprins forţa de sugestie a simbolurilor pe care intenţionează să le utilizeze pentru a demonstra că, în rostogolirea veacurilor, poporul a devenit abia astăzi stăpîn deplin pe destinele sale şi că năzuinţele spre pace angajează toate fibrele întregii noastre fiinţe. Dar lucrările vor exprima desigur infinit mai bine toate acestea. Să le lăsăm să vorbească singure la timpul potrivit. Şi sculptorul Iftimie Bîrneanu îşi propune, recurgînd la sugestie şi simbol, să realizeze o pregnantă expresie spaţială a elanului în acea Victorie pe care şi-o intitulează „Cântec de slavă" — o coloană înaripată, aspiraţie către desăvîrşirea formei pătrunsă de subtila poezie a ideii triumfului. Întruchipînd patosul constructiv militant, încrederea în viitor, cultul umanităţii, chipul omului va domina totul — ne spunea interlocutorul nostru — care, la rândul său, s-a referit la rolul simbolului în vederea exprimării succinte şi convingătoare a densităţii ideatice şi afective. De la stilizare nu trebuie, bineînţeles, să se alunece către produse desensibilizate, renunţîndu-se la reprezentarea figurativă a realităţii. Şi în „Familia” — a adăugat sculptorul ieşean , lucrare dedicată aceluiaşi eveniment, voi folosi mijloace de expresie moderne, dar neapărat adecvate conţinutului în aşa fel incit să răspundă necesităţilor publicului nostru şi mai ales receptivităţii sale, fiindcă, după mine, a fi modern înseamnă in primul rînd a te situa în consens cu spiritul epocii şi a satisface cerinţele reale ale contemporanilor tăi, identificîndu-te din plin cu năzuinţele poporului. In fine, revenind la problema ridicată la început, aş vrea să închei informîndu-vă că, în întâmpinarea aniversării partidului, mi-am pus în gînd să mai realizez o compoziţie menită să înfăţişeze unitatea poporului, ideea permanenţei patriei, a destinului ei ca ţară liberă şi independentă. Nădăjduiesc că voi reuşi. Aceeaşi „Cântare patriei“ văzută prin prisma personalităţii pictorului Dimitrie Gavrilean ne va apare sub forma unei steme stilizate a ţării din mijlocul căreia, în locul razelor se vor înălţa tuburi de orgă intonînd o simfonie de nuanţe. Vibraţia unică în faţa frumuseţilor cu care este înzestrat acest pămînt mîngîiat de ape şi apărat de munţi falnici i-au sugerat pictorului peisajul de la poalele stemei, peisaj din care nu lipsesc siluetele înfăptuirilor industriale de pe întinsul patriei, elemente de folclor. Coloană vertebrală a creaţiei artistice a tînărului pictor ieşean, inspiraţia de sorginte populară îşi spune şi aici cuvintul, in timp ce în „Triumfuri noi", proiectate pe un fundal industrial îşi fac apariţia siluete arhitectonice, uneori fantastice, de feerie şi vis. Din totdeauna artiştii — ne declara pictorul — au celebrat marile evenimente ale istoriei poporului lor fără ca prin aceasta să introducă în operele lor convenţionalul sau ocazionalul atunci când rădăcinile creaţiei porneau din adîncul inimii. Important este ca artistul să fie o conştiinţă vie, activă, integră şi lucidă, un mesager al epocii pe care o trăieşte, iar patriotică ni se pare orice operă cu adevărat, bună ce se înscrie tradiţiei culturii noastre şi intră în tezaurul naţional îmbogăţindu-l. „Batrium Carmen” realizează şi pictorul Gheorghe Maftei, de astă dată într-o viziune iconografică. in timp ce „Irigaţiile”, de cu totul altă factură, îşi propune să se ia, acum, într-o unitate mai închegată şi să adîncească o temă abordan tă și cu alt prilej. In nte- tal bătut va lucra la tema „Geneză" — o cronică a începuturilor, fiecare panou însemnînd o pagină de zbuciumată istorie de la Traian şi Decebal pînă la 23 August ’44 pe firul aspiraţiei mistuitoare de afirmare a fiinţei naţionale unitare şi făuririi destinului de azi al patriei socialiste. Pentru mine, ne spunea pictorul, referindu-se de astă dată atît la continui cit şi la modalităţile artistice — tradiţia, inovaţia şi ineditul creaţiei nu se exclud, ci — dimpotrivă — se completează. Vreau să spun, cu alte cuvinte, că artistul trebuie să fie deschis timpului în care trăieşte, dar — în acelaşi timp — să se hrănească şi de la izvoarele şi experienţa înaintată a trecutului. Şi încă ceva, aş vrea să precizez că orientarea spre aspecte esenţiale ale realităţii, spre trecutul istoric sau spre conţinutul bogat ce determină noua proiecţie spirituală a lumii socialiste se detaşează ca una din dimensiunile cardinale ale activităţii noastre artistice, ca o constantă şi nu ca un rezultat al unui moment festiv. Astăzi, mai mult ca oricând, însă, în semn de omagiu am vrea să dăm întreaga măsură a posibilităţilor noastre. Elena PIETRARU PROFESORUL DE MUZICA - AZI In şcoala românească de altădată au activat ca profesori de muzică figuri ilustre ale istoriei muzicii româneşti. E destul să cităm pe Timotei Popovici, pe Ion Vidu, pe Constantin Baciu sau pe Ion Chirescu pentru a ne da seama de prestigiul de care putea să se bucure profesorul de muzică. Şi totuşi, legiuirile făceau discriminării în sinul cadrelor didactice, stabilind o distincţie între profesorii care predau discipline ştiinţifice sau umaniste şi „maeştrii" de muzică şi de desen, socotind că disciplinele predate de aceştia sunt doar „dexterităţi''. .. însuşi termenul „dexterităţi" ilustra poziţia oficialităţii faţă de artele predate, cit şi creditul care-l acordau „maeştrilor" respectivi. Nu e mai puţin adevărat că şi slaba pregătire a multor „maeştri" a contribuit la discreditarea dascălilor de muzică. Cerindu-li-se doar formarea unui cor bun, profesorilor de muzică nu li se mai solicita nici o altă acţiune de instruire şi educaţie muzicală. ✓ în 1930, muzicologul George Breazul, fie atunci inspector general în învăţămîntul mediu, a iniţiat o înnoire a predării muzicii, căutînd să îmbogăţească programele analitice în vederea unei informări mai cuprinzătoare. Totuşi, tradiţia putea fi cu greu înfrîntă. Profesori ca Gr. Panţiru, D. D. Botez, N. Lungu, Dinu Niculescu, A. Stoia, N. Buicliu, S. Toduţa Şi mulţi alţii au meritul de a fi contribuit la schimbarea concepţiei despre locul muzicii în învăţămîntul de cultură generală. După o eclipsă, cauzată de eroarea suprimării muzicii în şcoli, astăzi profesorul de muzică se află într-o situaţie nouă. Recunoscindu-se funcţia educativă a muzicii, profesorul de azi are o dublă misiune : să dezvolte aptitudinile muzicale ale copiilor, făcîndu-i să practice muzica şi, iniţiindu-i în tainele marii arte, să-i deprindă să guste din plin marile creaţii din trecut şi de azi. „Meşteşugarul" de altădată n-are loc azi. Pentru a face faţă acestor două importante cerinţe, profesorul trebuie să fie înarmat cu o pregătire tehnică şi ideologică fără reproş. Mass media a dus şi duce muzica simfonică în cele mai modeste locuinţe şi în cele mai depărtate comune. Contactul cu marile valori ale muzicii se face direct, fără a se mai aştepta acţiunea profesorului. El va trebui să fructifice acest contact şi să-l folosească în educaţia muzicală. lată de ce nu mai poate să-şi circumscrie activitatea la cîntece în clasă şi la coruri pentru concursuri. În condiţiile revoluţiei ştiinţifice şi a exploziei informaţionale, profesorul de muzică se găseşte confruntat cu noi probleme. Se se ştie că în muzică suntem martorii unor experimente care pot avea urmări considerabile în privinţa reînnoirii mijloacelor de expresie muzicală. Nu e exclus să asistăm la o totală transformare a mijloacelor de comunicare muzicală, urmînd ca acest nou „cod" să fie capabil de semnificaţii mult mai vaste. Fără a se gindi, deocamdată, la includerea în lecţii a problematicii muzicii contemporane, profesorul trebuie să se informeze la zi asupra tuturor experimentelor. Altfel riscă să fie pus in situaţii penibile atunci cînd şcolarii, auzind muzică nouă la radio sau , la televizor, i-ar cere vreo lămurire. Ritmul înnoitor este uluitor. Ştiinţa pătrunde adînc in muzică, dezvăluind „secrete" şi dezminţind procesul creaţiei şi percepţiei artistice. A rămîne străin de tot ceea ce se petrece în jurul nostru, înseamnă a ne împotmoli în rutină şi în ignoranţă. În îndemnurile date la început de an şcolar, secretarul general al partidului, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, a atras atenţia asupra necesităţii perfecţionării continue a cadrelor didactice. Ministerul invăţămîntului a început dezbaterea problemelor legate de accelerarea procesului de modernizare a şcolii de toate gradele. Epoca comodei profesări de altădată a apus. Trebuie să învăţăm continuu spre a ţine pas cu vremea. Profesorul de muzică trebuie să fie şi un artist. Şi în această privinţă are obligaţia de a se informa. Altfel riscă să creeze într-un limbaj desuet, lipsit şi de încărcătura informaţională, şi de cea emoţională. În calitatea lui de interpret, fără cunoaşterea progreselor muzicii, rămîne un întârziat, un demodat. Impulsionaţi de noile cerinţe, profesorii de muzică, împreună cu colegii lor de desen, au constituit o societate ştiinţifică, avînd ca scop angrenarea în acţiuni menite a le ridica nivelul de pregătire şi, implicit, prestigiul lor, în colaborare cu instituţiile de învăţămînt superior şi cu cele artistice, în legătură cu uniunile de creaţie se vor institui cabinete de cercetare, se vor organiza manifestări artistice şi se vor edita lucrări ale cadrelor didactice. Prin studii, prin anchete, prin demonstraţii artistice se va contribui la aşezarea pe baze noi a predării muzicii în şcoală, remediindu-se carenţele prezente. Demonstrînd o concepţie înaltă despre arta pe care o predau, afirmînd cu argumente ştiinţifice rolul muzicii în viaţa societăţii, profesorii vor obţine ca în şcoală să nu fie dată importanţa cuvenită acelei arte care poate sonda tot atît de bine străfundurile inimii ca şi nemărginirea Cosmosului. George PASC® Un aspect interior de la Palatul Culturii din Iaşi. Foto : M. D. FLACARA IASULUI PAGINA 3. Privighetoarea Ard nervii melodiei. Trohei din iambi, dactile Din vers trohaic, totu-n sintetice candori. Jnmirezîndu-i ochii policromii subtile, îşi colorează glasul cu arome şi fiori. Nicolae TATOMIR Cetăţile Cetăţile acestea de demult Mai poartă încă adincite-n ziduri, Ca un obraz împovărat de riduri, Scrijelături de săbii în tumult. Pe cîte-o piatră-ncremenită-n loc Se văd adese fire vechi de fum Şi urcă înspre vremile de-acum Mirosul de atunci de busuioc. In tainiţe săpate sub pămînt Sclipesc podoabe în lumina calmă Ca un obraz străfulgerat de-o palmă De domn hain care e astăzi vînt. Un vîrf de lance ce s-a frînt in piatră Ori in vreun piept nevolnic de duşman Stă ling-o poală aspră de suman Şi lîng-un colt încenuşat de vatră. Stă rezemată-ntr-un ungher ferit O cîrjă ostenită de moşneag, Alături de frintura unui steag Sub care poate moşul s-a jertfit. Cetăţile acestea se deschid Ca nişte lumi venite din poveste In care totul e aşa cum este Săpat adine în pietrele din zid. Iar zidurile înfipte intre brazi Par nişte trupuri aspre de viteji Rămaşi pentru vecie parcă treji Spre a veghea cetăţile de azi. Vasile FILIP RESPONSABILITATEA CRITICIi Sub o formă sau alta, critica literară se situează mereu în centrul dezbaterilor referitoare la progresele creaţiei lirice şi epice din trecut sau de astăzi. Discuţiile de acest fel devin încă şi mai pasionante atunci clnd e vorba de valorile poeziei, prozei, dramaturgiei actuale. De multe ori, in asemenea ocazii, criticii i se reproşează lipsa de fermitate in susţinerea unor opere noi sau in respingerea lor, ca şi cum acest domeniu delicat al literaturii ar putea să-şi asume un banal rol administrativ. Critica, insă, nu se confundă cu publicitatea şi nici nu exercită o simplă acţiune de verificare a aplicării vreunui regetar de creaţie artistică — dacă cineva mai crede că aşa ceva poate exista. O critică eficientă nu se poate face fără operaţia integrării istorice a operelor nou apărute, înseamnă aceasta a formula judecăţi definitive? Prejudecăţile de acest fel sunt astăzi depăşite. Critica este văzută tot mai adecvat ca o activitate deschisă, un proces neîntrerupt de detectare şi integrare a valorilor, înlesnind meditaţia asupra domeniului caleidoscopic al creaţiei. Numai în acest mod concepută, critica se constituie ca o conştiinţă vie a literaturii, răspunderile sale urmînd a decurge de aici. Ea are nobila funcţie de a arunca neîncetat punţi între creaţie şi subiecţii receptori-cititorii. Dar în felul acesta se afirmă una din virtuţile cardinale ale criticii: aceea de a oferi un orizont spiritual, contribuind la plămădirea sufletească a contemporanilor. Atitudinile rebarbative, iritările şi inimicităţile pe care le creează, cite o dată, exerciţiul criticii la zi se atenueaza mult sau tind a se şterge dacă privim în această perspectivă critica literară. Ea creează puncte de vedere noi (Mihai Raica) în legătură cu operele literare, puncte de vedere care constituie materia vie a discuţiilor ce întreţin prezentă ceea ce am numit conştiinţa literaturii. PUNCTE DE VEDERE Cultura românească a cunoscut multe personalităţi, critici care au exercitat o acţiune de îndrumare a creaţiei şi a receptării artei literare: un Maiorescu, un Iorga, un Ibrăileanu, un Lovinescu, Vianu, Călinescu, Ralea — au făcut să se profileze impresionant tezaurul creativităţii româneşti pe fundalul culturii universale. Şi pilda acestora nu se rezumă numai la domeniul teoretic. Cu toţi au fost în primul rînd, cu excepţia lui Vianu, critici, şi în al doilea rînd, pornind de la critică au fost şi esteticieni. Cu toţii s-au aplecat cu răbdare şi consecvenţă, cu un exemplar simţ al răspunderii asupra cărţilor ce apăreau şi au întreţinut, adesea prin uitare de sine, un necurmat cult al frumosului, al unei arte menite să formeze oameni. Personalităţi ca acelea amintite sau ca Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Şerban Cioculescu, Vladimir Străinu, Const. Ciopraga s-au referit şi se referă mereu la autori şi cârţi, distilînd idei şi sensat, ahcffihwL ode tind, dezmiating, deci aramovind discupa la obiect. Pe drept cuvînt, In discursul ţinut la cea mai recentă adunare generală a scriitorilor, tovarăşul Nicolae Ceauşescu arăta că „numai cu generalităţi nu se poate face criticăCu generalităţi nu se constituie un climat literar menit să ajute la pătrunderea valorilor umaniste, la trăirea lor. Critica aplicată cărţilor, însă, foiletonul, cronica literară, stabilirea de filiaţii şi familii de spirite, este în măsură să accentueze sensuri de viaţă. Prin această pulsaţie a gîndirii şi a afectelor, în preajma cărţilor, critica întruneşte un profund rol educativ, militând, în spirit umanist, pentru perfecponarea individului şi a societăţii. Orientarea umanistă în spirit marxist-leninist este pentru critica noastră o garanţie a îndeplinirii înaltei responsabilităţi, umanismul socialist-marxist fiind cea, mai deplină,, totală, expresie a respectului şi a dragostei faţă de om, prin prisma atitudinii sale active în contextul social şi cosmic. De aceea, orientarea marxist-leninistă a criticii şi îndrumarea ei de către partid sînt principii unanim înţelese: „Afirmînd în mod convingător şi argumentat principiile ideologiei marxist-leniniste, critica are datoria de a face o profundă analiză filozofică fiecărei creaţii literare, relevînd ceea ce este înaintat, combătând cu putere teoriile şi influenţele străine" — străine, se înţelege, concepţiei noastre despre umanism — arăta tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU. în ultimii ani, critica românească a înregistrat multiple succese atît sub raportul cercetării originilor său a punctelor de maximă polarizare a efortului creator (citam contribuţiile lui Al. Dima, volumele de istorie a literaturii Tratatul academic, vol. I şi II, lucrarea lui G. Ivaşcu, monografiile lui Const. Giopraga (Sadoveanu), a lui Al. Raicu (L. Rebreanu), A. Marino (Macedonski), Lidia Bote (Simbolismul românesc), Nicolae Manolescu (Contradicţia lui Maiorescu) sau, în ce priveşte istoria literară mai recentă, volumele lui Alexandru Piru, apoi volumele semnate de Ion Negoiţescu, Mircea Tomuş, I. D. Bălan, sau, din Iaşi, Mihai Drăgan. în schimb, foiletonul critic din reviste nu este servit totdeauna cu aceeaşi consecvenţă şi dăruire de personalităţi cu autoritate. Or, în afară de concretizările editoriale ale criticii, viaţa literară pretinde imperios şi o sistematică abordare a producţiei literare curente, mod eficace de propulsare a ideilor şi de răspîndire a unor preocupări menite să afirme spiritul. In acest sens, documentele celui de al X-lea Congres al Partidului Comunist Român arată că : „Arta şi literatura sunt factori esenţiali de cunoaştere şi înrîurire a gîndirii şi sensibilităţii umane". Se poate afla, oare, o mai precisă formulare a sensului umanist al culturii literare şi artistice ? E vorba de rolul formativ al creaţiei celor de azi, ca şi a celor de ieri, de contribuţia incalculabilă a senitorilor, a muzicienilor, a gînditorilor şi a creatorilor din domeniul ştiinţei nu numai pentru dezvoltarea respectivului domeniu de activitate, ci pentru progresul întregii societăţi, „pentru infăptuirea progresusului social . . . ridicarea conştiinţei socialiste şi înnobilarea spirituală a oamenilor“. Este aici un întreg program ce presupune neapărat trăirea valorilor, incandescenţa ataşamentului faţă de cultură, faţă de creaţie, pasiunea şi nu numai interesul profesionistului pentru idei şi forme. Iar pasiunile nobile conturează un ideal. In absenta acestuia, rutina îşi desfăşoară opera de nitrare a spiritului viu, creator Grava responsabilitate a criticii îşi are aici punctul nevralgic. N. BARBU Cărţi noi B. Popa, C. Silaşi, C. Vintilă „Termotehnica şi maşini termice“ Lucrarea „Termotehnica şi maşini termice“, apărută in Editura didactică şi pedagogică, tratează în prima parte principalele capitole ale termodinamicii tehnice, iar în partea a doua evidenţiază aspectele legate de teoria, procesele şi funcţionarea maşinilor termice. Autorii menţionează în prefaţă că diferitele tipuri şi construcţii de agregate sunt prezentate în mod critic. întregul material este elaborat în sistemul internaţional de unităţi de măsură. Menţionăm ca important faptul că, la dezvoltarea termotehnicii şi a diferitelor tipuri de maşini termice stabile şi de transport, o contribuţie însemnată au avut Traian Vutaş H. Coandă şi Aurel Vlaicu. Studiul şi aprofundarea disciplinei de termotehnică şi maşini termice reclamă desprinderea rezolvării de probleme cu subiecte legate de realităţile industriale şi efectuarea de lucrări practice de laborator, în care scop autorii au dat şi unele anexei necesare pentru determinarea valorilor unor parametri termodinamici, precum şi citeva aspecte de ansamblu, ale unor agregate reprezentative. Lucrarea se adresează studenţilor cil şi altor cititori care doresc să cunoască problemele de bază ale termotehnicii şi maşinilor termice. Al. Marinescu „Metode, aparate şi instalaţii de măsură în aeromecanică" Realizările practice de aur în domeniul tehnicii aerospaţiale au la bază, incontestabil, o operă multilaterală de cercetare experimentală. Tehnica experimentală în aeromecanică foloseşte vastele cunoştinţe din multe domenii ale ştiinţei, ca aerodinamică şi mecanica fluidelor, mecanica zborului şi aeroelasticitate, electronică şi electrotehnică, fizică şi chimie etc., cu al căror progres a mers în pas. Prezentarea amplă a tuturor metodelor, aparatelor şi instalaţiilor folosite în experimentările de aeromecanică ar constitui o operă enciclopedică. Lucrarea de faţă, apărută în Editura Academiei Republicii Socialiste România, abordează doar aspectele esenţiale ale experimentării din aeromecanică şi prezintă principalele metode, aparate şi instalaţii de măsură folosite. Lucrarea este dezvoltată în şase capitole ce atestă îndelungata experienţă a autorului în acest domeniu, în care a elaborat numeroase lucrări şi a realizat aparate şi instalaţii experimentale. În prelată, autorul îşi exprimă convingerea că volumul va fi util inginerilor, studenţilor şi cercetătorilor din domeniul aeronautic!, prin conținutul direct aplicativ ce-l are.