Flacăra - Literară, Artistică, Socială, 1913-1914 (Anul 3, nr. 1-52)
1913-10-19 / nr. 1
Anul 111 No. 1 FLACARA ABONUMENTE : In țara : lei 6 pe an ; 7 lei când se achita prin incasator. Pentru învățători ți preoți sătești : lei B pe an GUMARUL IO BANICI— I TELEFON 41/7 LITERHAfT FLATISTICIt SOCIHLfT APARE SÂMBĂTA . Director: CONSTANTIN BANU :□ Cs 19 OCTAMVRIE 1913 ABONAMENTE : Peste munți : coroane 8 pe an ; pentru preoți ;i învățători coroane 6.50 pe an In străinătate : 10 lei pe an REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA i București Str. Campamiaana, 40 □ încă un an.—Banchetul cititorilor.—Falimentul răspunderei scriitorului. Încă un an de existență. Va să zică, până să împlinească semicentenarul, Flacăra mai are numai patruzeci și opt de ani. Cu Dumnezeu și cu talent înainte ! Aș fi vrut să-mi adun gândurile pe cari le aștern aici într’un toast. Dar ca să rostești un toast, trebue să fie mai întâi un banchet. Și ca să te duci la un banchet, trebue să fi invitat. N’am fost invitat și nu sunt la banchet. Totul mă simt în vervă. Prin vine-mi spumează fiori de șampanie. Și mi se dă locul de onoare la o masă, pe care în loc de pomiere zăresc călimări și în loc de linguri, scânteiază penele cele mai strălucite... «Luați, mâncați, acesta este sufletul meu !» — ar putea să spuie Brătescu- Voinești, Sadoveanu, Minulescu... Prin urmare, dacă vreți, este un fel de banchet numărul de față, un banchet uriaș, la care iau parte nu o sută de colaboratori, ci zeci de mii de cititori. E banchet servit de casa «Flacăra». Fiecare participă dela domiciliu. Tacâmul costă numai 20 bani. Și ce tacâm ! Brătescu-Voinești, Sadoveanu, Calaction, Ronetti-Roman, Iser, D. Anghel, Cincinat Pavelescu, Minulescu, Caton Theodorian, ș.a., ș. a. Și ce meriu ! Roman, nuvele, schițe, desenuri, romanțe, versuri triste și vesele, cronici de tot felul. O sărbătoare strălucită ! Mă simt pare că intimidat. Acum înțeleg întâietatea cu care am fost cinstit. Am locul acesta nu ca să prezidez. Dimpotrivă. Eu nu sunt decât heraldul... domestic, cu chiuloți și frac galonat, care din pervazul ușilor larg deschise anunță pe oaspeți : — Domnul Brătescu-Voinești ! — Să poftească. — Domnul Sadoveanu ! — Să poftească. — Domnul Radu Cosmin ! — Doamna nu e acasă ! * Rolul de altfel nu e deloc de disprețuit. In tinerețe Jean Jacques Rousseau a fost fecior. Și îl înțeleg. Un filosof sau un umorist preferă totdeauna să fie fecior,—mai ales când nu poate fi el însuș boierul. Și uneori chiar când ar putea să fie!, desigur, feciorul e mult mai privilegiat decât boierul. Stăpânul trebuie să primească oricând pe oricine, deopotrivă NOTELE SĂPTĂMÂNEI IN CATACOMBE —•<>•— Lui V. G. Morțun Dealungul Catacombelor săpate în visele granitului de elt, Eu retrăesc legenda anonimă A primilor martiri autohtoni, Și ’n lumea stalactitelor sonore — Miragiu subteran de palmieri, — Desăvârșesc o Biblie adnotată De nesfârșitul șir de Epigoni. Sub bolțile de trei ori milenare, închis ca ’n propriul meu mauzoleu, Transcriu pe pergamentul veșniciei Ecoul preistoricului vers, Și ’n fundul Catacombelor săpate In visele proteicului «Eu» Prin glasul meu tălmăcitor de dogme Vorbește pare că ’ntregul Univers. Contururilor șterse de ’ntuneric Se dau vieața vechilor mezi, Sub degetele lor imaginare Re’nvie par’că tetracordul grec, Și ’n bolțile de trei ori milenare Se ’nalță, după epoci, trei grămezi : De piatră, De aramă, Și de aur , Simbol al tragediilor umane, Etern clepsidru al clipelor ce trec... Trec toți la rând... Pe lespezile negre, Ca ’ntr’un postum cortegiu funerar, Trec iambii și troheii altor vremuri — O ’ntreagă apoteoză de fantome Și aiurarea harfei rafinate Cu flueratul naiului barbar, In noaptea Catacombelor răsună Ca ’n zilele fatidicei Sodome... Trec toți la rând... I-atâta majestate Și-atâta surd tumult în marșul lor Și ’n lumea stalactitelor sonore I-atât decor, I-atâta feerie, Că iambii și troheii altor vremuri Re’nvie ’n subterana tragedie Dezastrul mitologicei credințe Și doliul semizeilor ce mor... Trec toți la rând... Exodul neființei Se pierde ’n coridorul milenar Și urma celor ce au trecut prin cântec Dispare ’n urma celor care vin Să reclădească ’n noaptea minerală. Acelaș alb, fantasmagoric far. Spre care mateioții inspirării îndreaptă proza iahtului divin... Martiri autohtoni ai Catacombei In care eu sunt ultimul venit, Postuma voastră apoteozare Și veșnica răsplată «prea târziu» Mă ’ndepărtează tot mai mult de dogma Eternităței voastre de granit. Voi sunteți tot ce-ați fost. Eu nu sunt încă Decât preludiul celui ce-am să fiu.. Ion MINULESCU de politicos. El trebue să-și crispeze fața în zâmbete silite atunci când disprețul îi năvălește prin toate vinele , să se risipească în complimente binevoitoare și laude banale, atunci când indignarea i-ar pune pe buze numai batjocură și ocară. Așa vrea politețea. Feciorul însă primește pe cine vrea, — și cum vrea. El poate face să aștepte pe grăbiții nesuferiți, să întâmpine cu impertinentă deferență pe proștii îngâmfați și chiar să nu lase să intre pe importanți exasperanți. Și fiindcă e vorba de Flacăra, ca să nu pierdem firul conducător, cred că acestei excelente reviste îi lipsește un fecior la ușă. Aceasta, e impresia mea. Poate să mă ’nșel. Totdeauna mi s’a părut însă că Flacăra seamănă cu o mare casă boierească, unde musafirii sunt întâmpinați de însuș boierul, stăpânul casei. Toți cari se cred îndreptățiți să vină, trebuie prin urmare să fie primiți. Nimeni nu poate fi refuzat fiindcă lipsește feciorul care să spuie din când în când celor nepoftiți, cu acel aer de batjocoritoare bunăvoință. —• Conașule, boierul nu e acasă ! La noi, boierul a fost totdeauna acasă, pentru toată lumea. Dar așa nu mai merge. Trebuie neapărat un fecior. Flacăra s’a întemeiat pe principiul libertății absolute de inspirație. Așa e. Dar și această libertate trebuie mărginită de anumite condiții. Și cea dintâi condiție e să se constate că libertatea este în adevăr de