Flacăra, ianuarie-martie 1982 (Anul 31, nr. 1-12)
1982-03-26 / nr. 12
„Avem acum un Erou care se întruchipează în milioane de inimi şi minţi ale minunatului nostru tineret, care întotdeauna şi-a servit patria, a servit poporul, libertatea şi independenţa sa !" ......................... Prioritate absolută creşterii potenţialului energetic naţional Examinarea de către Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. a modului in care se îndeplineşte Programul energetic pe cincinalul 1981—1935 şi dezvoltarea potenţialului energetic al ţării pînă in 1990, readuce în centrul atenţiei una dintre problemele cardinale ale economiei româneşti — asigurarea independenţei energetice. La trei ani de la elaborarea acestui program vom constata că datele care au stat la baza fundamentării lui rămîn neschimbate. Energia este, astăzi, la fel de scumpă şi nu se întrevede nici o şansă de ieftinire. Dependenţa de petrol, ca principală sursă de energie a lumii, rămîne considerabilă. Şi chiar dacă în anul 1930 cererea mondială de hidrocarburi a fost cu aproape 5,5 la sută mai mică, tendinţă menţinută şi in anul 1981, impactul asupra preţurilor a fost minor, insesizabil. Epoca energiei ieftine bazată pe petrolul extras din zonele bogate a apus, iar necesitatea reducerii dependenţei de importul unor surse energetice scumpe şi tot mai rare devine mai acută ca oricînd. Dar schim(Continuare în pagina 5) VASILE BARAC ■ Cenaclul Flacăra al ---—------ ■ ■ ■ ■ — ■ ■■" I ■ ■ ".—”4 Tineretului Revoluționar GALA 500 „Fie pîinea rea sau buna, Dunărea ne este mumă" (Reportaje în pag. 23—29) Primăvară dulceşt ■ Echinocţiul de primăvară s-a petrecut sub ameninţarea ninsorii viscolite dar cu o zi înainte văzusem mugurii liliacului pregătindu-se să plesnească, intr-o curte vecină crăiţele se ridicaseră cu palma, zambilele grăbite se răsfăţau şi ele sub soarele belaliu, nu se poate, îmi spuneam, nu mai are iarna putere să ne întoarcă din drum, am scăpat spre timpul frumos, nările mele de ţăran simţeau răsuflarea amăruie a brazdelor întoarse, iarba spuzise malurile sărace ale Dîmboviţei, placasem şi eu cugîndul la mine la ţară şi m-aş fi urcat intr-un tren să ascult fluieratul subţire ca un vîrf de bici al vîntului de martie... Şi vremea ne-a Întors iar în mustul zăpezii. Nu mai are putere, zic şi acum, oricît ar mai răbufni iarna, timpul ei a trecut, ziua creşte văzînd cu ochii, la lumina ei se încălzeşte pămîntul, ieşim iar în cîmp, nu mă întorc nici eu din drum, cutreier cu amintirea tot ce ştiu şi am învăţat despre primăvară, mă pregătesc să ascult într-o noapte cum se desfac brînduşele în Valea cu pietrele şi cînd o bubui întîi la Cornul caprei e sigur că primăvara e a noastră. Vine, cum s-ar spune, timpul pusului în pămirnt şi dacă ar fi să vă spun adevărul meu cel mai ascuns, niciodată n-am crezut viaţa mai aproape de ce mi-am dorit eu ca primăvara, fiindcă atunci poţi să visezi cum vrei tu să fie anul Întreg. Niciodată ţăranul nu e mai bolnav de patima muncii, niciodată mîinile lui nu tremură mai aprins pe uneltele lui milenare, niciodată ochii lui nu privesc pămîntul şi brazda tăiată de plug cu mai multă speranţă şi cu mai multă înăbuşită iubire, niciodată palmele lui nu mîngîie mai curat şi mai sfios o creangă de prun, niciodată nu se scoală el dimineaţa cu cerul-păcură deasupra capului mai lacom de viaţă... — Mă duc să potcovesc boii, zicea Nicu lui Nae sculînd satul din viul nopţii, mă duc să potcovesc boii, striga el tare în mijlocul curţii ca şi cînd l-ar fi întrebat cineva nedumerit ce (Continuare în pagina 7) DINU SARARU ■