Flamura, mai 1970 (Anul 18, nr. 1703-1726)

1970-05-23 / nr. 1719

© 28 DE TORTE $1 DE PRETUTINDENI Din frumusețile județului Peștera Comarnic Lumea peșterilor... lu­mea basmelor... lumea minunilor. Dar nu e vor­ba de minuni aici. Le­gile fizicii și ale chimiei, ale geologiei și minera­logiei au îmbrăcat haina fantasticului și a frumo­sului, vrăjindu-ne închi­puirea. Iată de ce lucesc ochii și ai celor mari și ai celor mici cînd aud rostindu-se cuvintele : Peștera de la Comarnic. Iată de ce pornesc la drum, grupuri de excur­sioniști spre frumusețile închise acolo. O luăm pieptiș prin păduri pline de lumină, pe un drum construit solid la marginea unor coaste abrupte. Și nu ne vom opri decit la canto­nul silvic Comarnic, bo­tezat așa după rîulețul cu același nume, care, o­­colind un munte își cli­pocește Solilocviul la ci­­țiva pași de intrarea în peșteră. Am mers bine, am făcut in cinci ore cei 19 kilometri de la Reși­ța. Acum ne odihnim ni­țel pe băncile din curtea ocolului, între timp ghi­dul nostru în peșteră, cantonierul, pregătește lămpile de carbid, cu ca­re ne vom lumina calea în subteran. Povestea peșterii e cu­noscută. Un pîrîiaș, Po­­nicova, supărat pe dealul Nareșul­ mare, care îi­­ stînjenea calea, a atacat fățiș partea sudică. Cra­­cul Pum­ata. I-a pătruns în interior prin miile de fisuri ale pietrei de cal­car și aliindu-se cu bio­xidul de carbon, luat din atmosferă, din apa de ploaie, a început să-l roadă, să-l dizolve, să-l sfărîme, pînă cînd și-a forat coridor spre fața cealaltă a cranului, de unde ieșind iarăși la lu­mina soarelui s-a arun­cat repede în undele ră­coroase ale pîrîului fra­te, din partea aceasta a Naresului. Se vede că pîrîul nos­tru a fost totuși un flă­cău cu inima bună. Du­pă ce și-a dus la capăt opera de răzbunare și a­ văzut coridorul acela a­­rid din stînca golașă hă­­uind a pustiu, l-a cu­prins regretul. Și ca să apere măcar o parte din stricăciuni, s-a apucat să împodobească coridorul, să-i anine de pereți tot felul de daruri. A reușit de minune, în zelul său s-a încărcat cu atîtea da­ruri, cu atîtea frumuseți, încît și azi, după trece­rea a mii de ani, el In­cintă sufletul celor ce se încumetă să coboare în adîncuri. Cum să nu fii încîn­­tat, cînd la cîțiva pași de la intrare te întîm­­pină prima formație, Barba lui Mohamed, cu un surîs de care te molipsești fără întîrzi­­ere ? Și cum să nu te în­veselești cînd, mai înco­lo, ți se oferă alte daruri? Ai luat din savuroasele Nuci­ de cocos, una cît o bute, alta cît bostanul, invitație căreia nu-i poți rezista, la masa festivă, din adincuri. Dar zăreș­ti, la cîțiva pași, așter­nute în cale,o conopidă cît o cotigă și o ciupercă de mărimea vechilor pa­­razitale țărănești și treci mai departe. Cu surpri­ză constați că pentru gurmanzii mai pretenți­oși pîrîul nu a uitat pe­­ lîngă gustări lămîile și că la desert a adăugat o legătură întreagă de ba­nane. Toate din carbo­nat de calciu, acest ma­terial ciudat, tare ca piatra, care în peșteră se supune celor mai fan­tastice modelări. Și, ca masa să fie împodobită cu fastul necesar, Doni­­cova a presărat pretu­tindeni, pe tavan, pe fa­ța pereților, la cotituri, prin firide, mii și mii de stalactite strălucitoare, ace fine, mai mărișoare, cît degetul, cît morcovul, de grosimea brațului, singuratece sau în smo­curi, candelabre întregi, iar cărarea a împodobit-o cu cele mai variate forme de stalagmite, în­­truchipînd svelte trun­chiuri de palmier și sfeșnice, care să împo­dobească, să lumineze sa­la ospățului subteran. Goliciunea pereților a fost acoperită cu drape­rii căzînd în falduri bo­gate, care ajung pînă la dușumea. Pentru convivi cu în­clinări muzicale, rîule­țul prevenitor s-a îngri­jit de două orgi: una mai mică, de înălțimea omului, doar ca model mut, alta mai mare so­noră, din ale cărei flu­iere albe, de înălțimea omului, mîinile musafi­rilor scot solfegii neaș­teptate. A prevăzut și un colț de muzeu în ca­re a îngrămădit tot felul de bibelouri și obiecte de artă decorativă, dar a ascuns și un crocodil din fericire înlănțuit cu grijă de stînci ferite, ră­­mînînd în felul acesta la picioarele trecătorilor ca­re se grăbesc spre cas­cadă. Dar timpul fuge. Tre­cerea lui este marcată în coridorul nostru de Un cronometru de apă, ale cărui picături căzute din tavan plescăie pe sol cu precizia și regularita­tea cerută de astronomi, îndemnînd lumea să nu zăbovească prea mult într-un loc pentru că sînt multe de văzut aici. E Panteonul și Sala fes­tivă, cu noi draperii, al­be ca zăpada, prelinse pînă la covorul așternut pe jos. e Clopotul, e Ve­­zuviul cu atîtea stalac­tite. Mai presus de toate e Cetatea piticilor unde, în mijlocul unui platou larg, pe o ușoară înăl­țare a terenului cu zi­duri înconjurătoare în jurul curții, clădite din piatră depusă de ape cu donjoane și turnulețe la mijlocul ei, vezi parcă piticii îngrămădiți pe după metereze și dinci dintre crenele pîn­­a­­propierea oștilor dușma­ne. Dar acestea întîrzie să se arate, vin doar drumeții, plini de admi­rație, cu exclamări de plăcere și uimire pe buze, cu gîndul de a privi cît mai mult a­­ceastă minunată plăs­muire a naturii. Abia a­­tunci cînd ar urma să-ți iei rămas bun de la frumuseți, îți vine în gînd că numai apropierea ieșirii, aci, în ai văzut apele pîrîului creator de frumuseți, întoarcerea la canton o putem face pe șoseaua Reșița—Anina care, oco­lind botul de cal, trece la doi pași de ieșirile peșterii. Dar nespus mai frumos este să ne luăm calea prin livada cu ier­buri și flori de fîn, a­­jungînd pînă la brîu, co­vor bogat așeznut peste platoul de deasupra peșterii. E o ocazie să admirăm iarăși încîntă­­toarele priveliști de per­spectivă, sub goana mu­tă a norilor albi. O splendidă coloană stalagmitică oi a PASIUNE Tehnicianul minier Constantin Gruiescu de la Ocna de Fier dove­dește o dată în plus co­relația dintre profesie și pasiune. De-a lungul ex­perienței sale subpă­­mîntene, Constan­tin G­r­ui­e­s­cu a co­lecționat peste 1700 de minereuri cristalizate a­­tingînd o adevărată performanță cu atit mai mult cu cit mostrele sunt adunate din minele din întreaga țară. 300 de exemplare se află deja depuse la U­­niversitatea din Timi­șoara, in timp ce alte 300 sunt expuse la o ex­poziție permanentă des­chisă la Constanța. P. DUMITRESCU Călătorie In jurul lumii Primul om care a e­­fectuat singur o călăto­rie în jurul lumii a fost căpitanul Joshua Kem: în primăvara Slo­­a­­nului 1895, el a pornit pe un iaeht din New­port (S.U.A.) și s-a îna­poiat acolo după trei ani, două luni și două zile, parcuurgînd aproape 46.000 de mile. Este in­teresant faptul că Slo­­kem nu știa să înoate. ii­i/wM ,1111 I Agatha Cristie (celebra autoa­re de romane polițiste : ;,M-am căsătorit cu un arheo­log pentru ca pe măsură ce îmbătrînesc să par tot mai fru­moasă în ochii lui“. Jean-Paul Sartre : „Există două feluri de păs­tori — unii pe care îi interesea­ză numai carnea, alții pe care îi interesează numai luna. Nici unii nici ceilalți nu manifestă însă vreun interes pentru ei“. Jacques Anquetil (ciclist, de trei ori cîștigătorul turului Franței) : „Automobiliști, cînd depășiți un ciclist lăsați-i cel puțin un pic de loc unde să cadă“. Le Corbusier (vestit arhitect francez) : „Arta decoratorului este să facă în casele altora ceea ce nu s-ar gîndi niciodată o să facă în casa sa“. <\X><XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX> Phoibos este numele unuia dintre cei doi sateliți naturali ai planetei Marte, sateliți ase­muiți de astronomi reginei nopților terestre — Luna. Nu­mele lui a revenit în actuali­tate o dată cu prezentarea fotografiilor în culori trans­mise de stațiile interplanetare automate „Mariner-6” și „Ma­­riner-7”, lansate de NASA. Potrivit acestor fotografii, Phoibos este lipsit de străluci­re. Se pare că este cel mai în­tunecat­­ corp din spațiu ob­servat pînă în prezent. Foto­grafiile astrului nopților mar­­țiene au fost realizate în timp ce stațiile interplanetare a­­mintite se aflau la o distanță de 138.400 kilometri de plane­ta Marte. Cu ajutorul fotogra­fiilor s-a stabilit că Phoibos are o formă turtită — distanța dintre poli este de 17 km, iar diametrul la ecuator este de aproximativ 22 km. Această „minilună” marțiană gravitea­ză pe o orbită situată la o distanță de 6.430 km de supra­fața planetei Marte. Ea are o „soră” ceva mai mică — De­­imos de aproximativ 9 km în diametru, care gravitează în jurul planetei Marte pe o or­bită aflată la 19.300 km. Pînă la fotografiile transmise de sondele „Mariner”, Deimos nu fusese încă văzuta. Studiind fotografiile trans­mise de stațiile interplanetare, s-a ajuns la concluzia că lu­minozitatea extrem de redusă a lui Phoibos se datorează ab­sorbției puternice de către stratul de praf cosmic de la suprafața sa a razelor de lu­mină. Pe de altă parte, forma sa specifică îi determină pe astronomi să creadă că Phoi­bos nu a luat naștere în ur­ma unei acumulări treptate de meteoriți în jurul lui Mar­te. Nu puțini sunt aceia care împărtășesc opinia că Phoibos a fost cîndva un meteorit de dimensiuni uriașe, „fixat” în cîmpul gravitațional marțian și care cu timpul a ajuns la forma și dimensiunile actuale. Mussa nopților marțiene UmOr INTRE PRIETENI: — împrumută-mi niște bani să-mi iau o mașină. — Și dacă nu mi-i dai îna­poi ? — Atunci să nu-mi mai îm­prumuți niciodată. PREA TIRZIU Un pacient vine seara la medic, pentru o consultație. . — Ficatul dv. e foarte bol­nav, ați venit prea tirziu ca să-l mai pot vindeca. — Nu-i nimic, am să vin mline dimineață. ★ ĂSTA CLINE ! — binele nostru e grozav. Cum se apropie cineva de casă, dă de veste. — Latră ? — Nu, se ascunde sub pat!... ★ DERUTA Un medic își întreabă cole­gul mai tînăr : — De ce sînteți trist și ne­mulțumit ? Doar pacientul dv. s-a însănătoșit. — Tocmai de aceea. Pur și simplu nu știu ce anume i-a ajutat. INIȚIATIVA — Scuzați, domnule. Proba­bil pana de la pălăria mea vă împiedică să vedeți ecranul. — Nu vă neliniștiți, doam­nă. Am tăiat-o și văd perfect. ★ ainaanai meni n­ini TIMPUL ORIZONTAL: 1. Apelul operei „Oro­logiu spaniol“ — Momentul pornirii cro­­nometrelor. 2. Secvențe din timpul unei zile — „Noapte bună“ sau „La mulți ani !“. 3. încep ziua... dis-de-dimineață (fam.) — Din vreme ! 4. Conjungat primăvara și toamna — In acel timp, S. Neon — Oferit celor dragi — Careu agrar. 6. Dată — De azi, pe mline. 7. Tăcerea lor e de aur (Sing.) — Perioade mari de timp — De două ori... la cente­nar ! 8. Iși face apariția... la miezul nopții — întreprindere bucureșteană. 1. Auxiliar al viitorului — Acționează un timp scurt. 10. Traiectorie luminoasă — Cotidian. 11. In criză de timp — Pe «*­­diagul cronometrelor» VERTICAL! 1. Autorul cântecelor „Ca-n prima zi", „Dorul meu nu-i dor de-o zi“ ș.a. — In pragul nopții. 2. Le Intervale mari de timp — Are I 3. Per­sonaj din piesa „O noapte furtunoasă“ — Miezul zilei. 4. Castel construit in secolul al XIII-lea, azi muzeu de artă feudală lingă Brașov — tn grabă! 5. Proprie satelitului natural al Pămîntu­­lui — Secol. 0. Termen de plată — Ziua pe care o trăiești. 7. Le trimiți celor dra gi In timpul vacanței — Pană... la ceasornic . 0. Rapid — Radical organic monovalent 9. Aer... nesfirșit — Pro­cedee — Folositoare. 10. „Ocolul pămân­­tului in 00 de zile“ și „Cinci săptămâni In balon“ TI poartă semnătura — A scrie romanele „Ora șase“, „And tineri“ ș.a.­­­. Schimb in timpul lucrului — Vre­­asuri de sault apusa, <*00000000000000000000^000^ -Ji Originea indienilor americani Indienii din America imi­graseră cu circa 15.000 ani în urmă din Asia, trecând strim­­toarea Bering. Această veche teorie este confirmată astăzi de o nouă metodă de cercetare științifică, care anulează orice alte teorii privind originea in­dienilor. Medicul și antropologul brazilian dr. Joao Paulo Bo­­teiho Vieira Filho, cu concur­sul Facultății de medicină din Sao Paulo, a adunat un mare număr de amprente de palmă ale membrilor diferitelor tri­buri de indieni. Este un lucru stabilit astăzi că liniile palmei constituie un indiciu de dife­rențiere a raselor, prezentind mari deosebiri între mongoli, negri și albi. S-a constatat, astfel, că toți indienii ameri­cani, de la eschimoșii din Alas­ka pînă la băștinașii din Țara de Joc, au aceeași con­formație a liniilor palmei. Nu fac excepție nici indienii din Brazilia, rupți încă și astăzi de orice contact cu civilizația, in mijlocul cărora dr. Vieira a desfășurat cercetări timp de citeva luni. El a stabilit că dermatogli­fele (amprentele palmei) luate indienilor coincid aproape su­tă la sută cu cele ale locuitori­lor din Tibet și Buthan, pre­cum și cu cele ale unor popu­lații de rasă mongolă din In­­dia. In schimb, nu există nici asemănare cu dermatoglifele altor rase de pe glob. O dată cu aceasta sunt confirmate și rezultatele cercetărilor asupra grupurilor sanguine — după care toți indienii aparțin gru­pei O. In concluzie, arată Vieira, printre numeroasele triburi mongolice care s-au deplasat in era preistorică în America au existat oameni de pe teri­toriile asiatice, care în cele din urmă s-au așezat in Bra­zilia de astăzi. Cercetările der­­matoglifice ale lui Vieira infir­mă, printre alte teorii și pe cea după care America ar fi fost colonizată de populații din Polinezia. El a ajuns la această concluzie, deoarece dermatoglifele polinezienilor și cele ale indienilor americani nu prezintă nici­ cea mai mică asemănare. AL. A. Paradox Pentru a 17-a oară i s-a re­fuzat­ lui Doris Smith din Hertford (Anglia) acordarea unui permis de conducere. Examinatorii au afirmat, că nu are suficientă siguranță la volan. Și totuși Doris Smith execută de 20 de ani la un circ un număr de motocicletă numit „zidul morții“... dar fă­ră carnet de conducere. Singe artificial La centrul medical al Uni­versității din Cincinatti (S.U.A.) s-a obținut sînge pe cale sintetică. Ca aspect, el se aseamănă cu laptele și este format din așa-zișii fluorociți —­ combinații inerte între car­bon și fluor. Particula de sînge artificial este de zece ori mai mică de­cît­ cea naturală, fapt care u­­șurează trecerea sa din capila­re în țesuturi. Sîngele artifi­cial poate fi păstrat timp în­delungat la temperatura came­rei fără să se altereze și la introducerea lui nu se petrece nici o reacție putînd fi folosit indiferent de grupa sanguină a pacientului. Furturi neobișnuite în afară de furturile „clasi­ce" mai există și altele, mai numeroase decît s-ar crede și care par absurde, în orice caz inexplicabile. Astfel, la San Francisco un necunoscut s-a cățărat, cu ris­cul vieții, pe un stîlp de înaltă tensiune pentru a fura o lampă de 25 kg care semnala avioa­nelor în timpul nopții. La Garland (Texas) niște hoți au reușit să pătrundă în sala seifurilor dintr-o bancă. Ei nu au furat însă banii ci... instala­ția­­ de aer condiționat. FLAMURA — 1.719 Lumină la Marea Bering Farul din Petropavlovsk este cel mai vechi din Extre­mul Orient. El a fost construit la începutul secolului al XIX- lea în Golful Avacinsk pentru transportul materiale­și­lor în Kamciatka a fost ne­voie de aproape un an de zile. Felinarul cu lumina lui slabă, tunurile și clopotele dirijau navigația în Marea Bering pe ceață și furtună. Acum toate acestea se află la muzeul din Petropavlovsk, și locul lor a fost luat de o aparatură mo­dernă, iar în jurul bătrînului far s-a amenajat un întreg complex de agrement. I — SMAM 4M...9 EXISTA diferite proiecte de înlăturare a în­tunericului din timpul nopții. Unul dintre aces­tea, care ar putea fi realizat grabnic, prevede să se lanseze, ca niște uriași sateliți artificiali, o­­glinzi cu diametrul de circa 600 m. Un alt plan prevede să se obțină lumină prin electrizarea particulelor de hidrogen, la o înălțime de circa 150 km de suprafața Pămîntului. ÎN ANGLIA s-a construit un tractor, pe per­nă de aer, care se deplasează la 12 cm de supra­fața pămîntului. El dezvoltă o viteză de circa 60 km/h, fiind de zece ori mai rapid decît un trac­tor obișnuit și va fi utilizat la împrăștierea in­secticidelor, a îngrășămintelor lichide și stimu­latorilor pentru creșterea plantelor. LA DAMASC locuiește de 65 de ani un oa­recare Abdul—Al—Hasan. Acesta nu s-a plîns niciodată de nimic, bucurîndu-se de o sănătate perfectă. Recent însă, rănindu-se ușor, el a con­sultat pentru prima dată un medic. Acesta l-a examinat atent și a constatat că omul mai avea „de rezervă“ încă o pereche de rinichi și trei uretre. Deși organismul funcționa perfect, chi­rurgul a fost de părere să-i extirpeze „surplu­sul“. Cetățeanul a fost deci operat și se simte excelent. CUtIA poștală a fost inventată de... scrii­torul englez Anthony Trollop. Prima cutie poș­tală a fost instalată la Londra în decembrie 1867. NOUL minitelevizor japonez cîntărește nu­mai 860 g. Ecranul lui este doar ceva mai mare decît un timbru poștal. LA CRESCĂTORIA de maimuțe din Suhumi (U.R.S.S.), cel mai mare centru primatologic din lume, un exemplar din specia Macacus sinicus a născut pentru a doua oară gemeni. Primii ge­meni — Mickey și Mouse s-au născut în 1967. Fenomenul este foarte rar la maimuțe. •CURIOZITiții • CURIOZITĂȚI • Floarea cutremurelor de pămînt Primula regală se deosebeș­te de celelalte primule prin­­ faptul că înflorește numai îm­­ ajunul eruperii vulcanului și servește localnicilor ca un ori­ginal semnalizator. De îndată ce văd că primula regală în­florește, locuitorii satelor si­tuate la poalele vulcanului își părăsesc locuințele și se re­fugiază în locuri mai sigure. Această floare nu a făcut ni­ciodată o prevestire greșită. Cu­ a costat desco­perirea Americii In vechea mînăstire spanio­lă Monsanares s-au descoperit documente din secolul al XV- lea, în legătură cu descoperi­rea Americii. Din acestea reie­se că regina Isabela și regele Ferdinand au poruncit ca din visteria regală­­ să fie finanța­tă expediția lui Columb alo­­cîndu-i-se 36.000 pesetas, bani pe care acesta i-a primit o parte la plecare, iar restul la întoarcere cînd s-a aflat că această descoperire va îmbo­găți coroana spaniolă cu ne­prețuitele pămînturi de peste mări. După cum reiese din do­cumente, lui Columb i s-au plătit doar 1.600 pesetas, aju­toarelor lui — căpitanii ce­lor două corăbii — cîte 900 pesetas, iar marinarilor este 12,5 pesetas pe lună. Constru­irea corăbiilor a costat 14.000 de pesetas, iar proviziile echi­pajului — 2.000 pesetas. Din­­tr-un calcul sumar reiese că descoperirea costat mai mult Americii nu a de 500.000 dolari. Voltairian a învinuit de a fi scris o epi­gramă în care era ironizat, re­­­gentul Phlippe d'Orleans, Vol­taire a fost închis timp de un an în faimoasa închisoare Bas­­tilia. Mai tirziu, cînd devenise re­numit, el a fost prezentat re­gentului. Acesta s-a arătat foar­te incîntat și i-a oferit filozo­fului o rentă de 1­000 de scuzi. „Majestate, vă mulțumesc pentru că vă îngrijiți de hrana mea“, a spus scriitorul, cunos­cut prin limba sa ascuțită, dar­­ „Vă rog ca pe viitor să nu vă mai îngrijiți și de locuința mea”. Zece ani mai târziu, Vol­taire a ajuns însă din nou la Bastilia. Colecție originală Profesorul de istorie Mark Mahlin din Leningrad posedă o originală colecție, cuprinzînd zeci de exemplare de șerpi, broaște țestoase, tritonii, șo­­pîrle, rime și pești exotici. în 1960, profesorul a primit din Philadelphia (S.U.A.) ouă de șarpe ananas din care au ieșit doi pui de șarpe, care mă­soară acum peste 2 m lungi­me. Mahlin a observat un fe­nomen interesant i șerpii și pisicile, care sunt mari amatori de șoareci, pot conviețui lao­laltă. I 1 I Uiirrwni­ i/ntnrii//niiii//riiriir/niiiiiiiiniiinfrmii/rtitiiirrignT1 i!

Next