Flamura, octombrie 1970 (Anul 18, nr. 1830-1856)
1970-10-25 / nr. 1851
• 2| Drum spre poezia zilelor noastre Vechi centru cultural al Banatului cu ctitori de slovă și dăscălie românească, orașul Caransebeș a dat literaturii cîtiva scriitori contemporani intrat de pe-acum in conștiința publicului cititor. Printre ei se află Petru Vintilă, Maia Belciu, Sorin Titel, George Suru, Horia Pătrașcu, Nichifor Mihuță și Horia Vasilescu, pentru a aminti doar pe cei mai cunoscuți. O paralelă între viața literară de ieri și de azi este edificatoare pentru evoluția artei cuvîntului scris în acest oraș. După o glorioasă pagină de pedagogie și de strădanie pentru educarea și instruirea tinerelor generații, dar și pentru promovarea literaturii clasice române, merite mari în această direcție avînd cărturari ca Ștefan Velovan și Enea Hodoș, în perioada interbelică interesul pentru literatură — și îndeosebi pentru creația propriu zisă — a fost minor si sporadic. Efortul profesorului de liceu Lucian Costine a scos și o modestă revistă (ca„Banatul literar") de a întreține atmosfera literară, sprijinit de alți cîtiva intelectuali, nu a avut darul să contribuie la îmbogățirea efectivă a literaturii bănățene cu noi valori specifice. în acest context s-au înscris și șezătoriie pe care scriitori din București și Timișoara le-au organizat la Caransebeș. Intre alții, au vizitat Caransebeșul scriitorii Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Al. Caaban, Victor Eftimiu si Ion Minulescu. Tradițiile de cultură, climatul de promovare a valorilor artistice (muzica, teatrul și arta plastică bucurîndu-se de profundă prețuire) au câștigat noi dimensiuni și valente creatoare în anii construcției socialismului. In cadrul cenaclului literar . Ioan Slavici" oameni de diverse profesii își discută creația, în coloanele presei literare și cotidiene, alături de George Suru, Horia Vasilescu și Mihuță Nichifor — autori de volume — s-au afirmat, în ultimii ani talente ca Gheorghe Munteanu, Maria Beg, Cora Stela, Mircea Blrșilă, Ion George Șeitan, Alexandru Horvath și Petru Boca. Unii dintre ei au fost prezenți și în plachetele editate pe plan județean : „Interferențe“ și ,,Desprinderi". Sunt speranțe, sau poate și mai mult, certitudini ale unor afirmări visate, fiecare dintre ei urmînd un drum propriu, drum spre adevărata poezie a zilelor nostre, aceea închinată măreției vremurilor și oamenilor constructori ai viitorului Tradiția anuală — de doi ani încoace — a Adunării condeielor caransebeșene ar trebui insoțită de o mai pregnantă prezență a cenaclului literar în viața spirituală a orașului, existînd toate premisele pentru aceasta. Schimbul de opinii critice, realizat cu sprijinul unor scriitori cu prestigiu și experiența ar constitui un imbold posibil și necesar în afirmarea talentelor tinere, în crearea unui climat favorabil promovării literaturii originale. ION CRIȘAN Auditoriul la cea de a II-a Adunare a condeierilor Caransebeșeni—17 octombrie 1970. Foto : M. POPESCU Gheorghe Munteanu cupiu de soare Altădată, o vorbă de-a ei Mi-ar fi luminat viața Și-o simplă mingîiere Ar fi stins orice urmă de durere. Astăzi, degetele ei, prin părul meu, Ar trece ca o șopârlă prin iarbă. Soarele s-a stins în valurile ochilor ei. Din vorbele ei, duse de vînt, Nu mai răsar flori pe pămînt. Cora Stela (Spre toamna Vînt prin care cerul moale se strecoară în spasmul lunii, pe cînd crengile sufletului se apleacă spre sud unde verdele e de amintire, unde cuvintele au căzut ca frunzele acestei toamne ce se clatină tremurindă pe pervazul ferestrei mele dinspre sîngele tău toamnă grea, deasupra prinsului meu. Constantin Bratescu Víbov împre zină Undeva, printre catargele verzi prihănite in somn de vinturi barbare, transparent necuprinsul s-a scurs ca un șarpe de lavă cu rubini de faianță cimpiancrustind. Și dezgolită se coace in pletoricul soare, iar el își culege hieratic ofrandele de rouă pentru limpezirea pleoapelor K CONDEIE CARANSEBEȘENE Pagină dedicată cenaclului literar „Ioan Slavici din Caransebeș Opinii . Cu multă plăcere îmi voi aduce aminte de trecerea mea prin frumosul Caransebeș cu tineretul său într-atit de înzestrat. MIHAIL DAVIDOGLU @ Bucuria de a scrie în această carte — chiar dacă nu de aur, pentru a nu mă desminți — întrece cu mult aceea simțită cînd am iscălit in cartea de aur a Universității Harvard pentru că orașul meu pentru mine va fi întotdeauna cea dinții dragoste și școală mai înaltă decit toate universitățile lumii-MAIA BELCIU . Vizitez Caransebeșul drag într-o preafrumoasă zi de toamnă, cu aur pe coroanele imperiale ale platanilor de lângă statuia generalului Dragalina. Regăsesc aici vechi și noi prieteni, cu inimile aprinse de adevărul vechilor idealuri culturale care biruiră. Mă bucur de această vizită și las aici însemnele sincerității și ale unei dragoste statornice pentru aceste frumoase pământuri și pentru acești minunați bărbați de bine literar. ANGHEL DUMBRĂVEANU S-a născut o tradiție Anul trecut, cam pe vremea asta, un mănunchi de scriitori legați pe o viață de Caransebeș, ne-am întîlnit la o consfătuire romantică și nostalgică. Erau acolo George Șura și Horia Pătrașcu, Maia Belciu și Horia Vasilescu, Nichifor Mihuță și Cornelia Ștefănescu. Nu bănuiam, nu îndrăzneam să sper că acea primă consfătuire avea să deschidă o tradiție. Pusă sub auspiciile cu totul favorabile create de partid dezvoltării literaturii noi, consfătuirea de anul trecut se pare că dă roadele scontate și visate. Ne am adunat de curând din nou, spre a ne bucura de două recente și frumoase apariții editoriale : „Bilete pentru imaginație“ de Nichifor Mihuță „Așteptarea coralilor" de Georgi ge Suru. Cele două noi cărți de poezie ale acestor tineri cîntăreți din Caransebeș onorează acest străvechi și frrmos colț de țară, consolidează viața culturală a județului Caraș-Severin și ne bucură din suflet. PETRU VINTILĂ r jrjttKTS Mier- Cuvânt entuziast ? Nu știu cum s-a desfășura S întîlnirea de anul trecut a „condeielor caransebeșene ? N-am putut participa la ea, din motive obiective. Insă întîlnirea din acest an m-a reconfor> tat sufletește. Am constatat pe viu și cu acest prilej că aici, la Caransebeș, ca și în alte părți ale Banatului există o remarcabilă pulsație intelectuală , j că aici trăiesc și activează latente de importanță republicană , care fac cinste literaturii române contemporane. Datoria criticului este să observe și să judece senin. Dar a observa și a judeca nu înseamnă a-ți drămui entuziasmul atunci cînd prin elan afectiv recunoști și pui în lumină valori incontestabile. Aș putea deci spune că la Caransebeș entuziasmul nostru, al tuturora, localnici sau invitați de pe alte meleaguri, a fost o monedă necesară și cu perfectă acoperire în aur. Manifestarea neconventională a talentului merită oricînd cel puțin o strîngere solidară de mină și un îndemn „colegial tot mai sus !“ ION OARCASU Nichifor Mihuță Tjara Aici s-a născut Brâncuși Și Pasărea măiastră, Enescu și Rapsodia română, Eminescu și poezia, Vuia, Vlaicu și zborul Noi și viitorul. Aici e tata, mama noastră iubită ce se înalță măreață prin vreme , ca o coloană infinită. George Suru rtăvintele Crinatai Bucuria de a fi părintele griului ! Port, lumea în palmele strînse, Atunci cînd se deschid aud cum tresaltă apele subterane. Cum se oprește seva pentru a asculta sărutul adîncului Pe ochii de taină ai semințelor . . . Izvoarele se ridică din genunchi Sunete albastre se aud în pruncul necuprins al cimpiei. Și pașinii devin selenari pentru a nu tulbura trupul subțire Care se prevestește incumințenia pămîntului... Nopțile devin calme, încep să visez nespus de mult, în ziuă opresc cu brațele întinse lăcustele nevăzute ale vlntului. FtÁüresa?iT.tff Nu o dată in jurul nostru auzim spunindu-se despre un tovarăș de muncă : „Este un pasionat, pentru el meseria e însăși viața“. Și cei apropiați nu și-l pot închipui altfel pe colegul lor decit ca pe un stăpîn desăvîrșit al profesiunii sale, un specialist respectat. Sînt, fără îndoială, cuvinte de taxidă și stimă, care sintetizează insă nu o simplă părere, o reflecție ocazională, ci o adevărată judecată de valoare privind integrarea armonioasă a unui om in ansamblul uriaș al societății. Bineînțeles că această integrare a individului conjugă magistral dezvoltarea deplină a personalității sale cu interesele multiple, generale, ale colectivității, astfel că poziția pe care o ocupă oamenii in societate nu se datorează unei intîmplări, unui hazard implacabil, ci meritelor reale ce le cistigă din partea semenilor lor de pe urma muncii de zi cu zi. 1 In felul acesta este tradus in viată un criteriu de apreciere al omului profund umanist, acela al aportului efectiv la roadele unui efort de o impresionantă forță și hotărire, al unui popor întreg. Dar pentru ca să fie un autentic profesiunea izvor de frumusețe nu este suficientă pătrunderea disciplinată și împărtășirea tainelor de către cel care a ales-o, nu este totul a o îndeplini riguros conform unor norme prescrise, specifice fiecărei activități Profesiunea, pentru lucrative, a-și dezvălui fructele minunate spre care tindem fiecare, trebuie să se adape fără apa vie a pasiunii, odihnă din Căci acolo unde meseria este susținută neobosit de pasiune, apare supremul dar ce poate fi oferit omului : satisfacția muncii împlinite. Un mare scriitor spunea că omul fără pasiune este doar o forță latentă, o posibilitate, și compara omul cu piatra care așteaptă lovitura fierului spre a scoate scintei intr-adevăr, sânteia pasiunii este cea care luminează emoționant chipul omului, în plin efort, este cea care ii spulberă oboseala: este cea care în fiecare zi îi renaște cu forțe proaspete. Jață de ce acei care se ocupă îndeaproape de creșterea și educația tinerilor poartă ne umerii lor o menire de o însemnătate covîrșitoare, aceea de a sădi și cultiva în sufletul fiecărui tînăr se înteia pasiunii pentru muncă, pentru viitoarea sa profesiune. A-i arăta tînarului că toate profesiunile sunt frumoase dacă sunt împletite cu sentimentul fierbinte al pasiunii — iată o datorie sacră ce trebuie împlinită și ea de toți cu sânteia pasiunii in conștiință. HORIA VASILESCU Este bine cunoscut faptul că entrele românești cum au fost tractul, Lugojul, Oravița și Timișoara, pe unde a peregrinat Mihai Eminescu în timpul turneului său cu trupa lui Pascaly, au devenit localități cu statornică admirație pentru creația maiiii nostru poet. Alături de aeste orașe cu veche tradiție culurală și națională, un alt centru , care creația lui Eminescu s-a dovedit receptată de timpuriu, a ost Caransebeșul, încă nu era de plin cunoscut Eminescu nici în lumea specialiștilor, cînd numele lui putea fi rostit cu venerație de tineretul studios și de profesorii școlilor românești din Banat. La Caransebeș, un important centru junimist, creațiile lui Eminescu erau cunoscute încă din deceniul al 8-lea al secolului trecut. Mirajul poeziei eminesciene a atras irezistibil. Putem recunoaște clar influența eminesciană în versurile mai multor tineri care semnează în revista „Progresul“ a Societății de lectură a clericilor i preparanzilor. Vrem aici să letaliem un răspuns la întrebata : cum au putut acești tineri ă cunoască pe Eminescu ? Răspunsul vine de acolo că în afara publicațiilor la care a colaborat Eminescu („Familia“, „Convorbiri literare“, Almanahul „Româna jună“), prezente în biblioteca de la Caransebeș, în afara „Foii diecezane“, care în repetate noduri a publicat note și informații despre Eminescu, etc, cîțiva dintre profesorii școlii precum și unii dintre distinșii cărturari de aici s-au arătat ca niște devotați ai lui Eminescu. Mai întîi episcopul Ioan Popasu de la Caransebeș. Acesta era unchiul lui Titu Maiorescu și a întreținut cu criticul o bogată corespondență. Maiorescu l-a vizitat la Caransebeș, astfel că ideile junimiste, creația „Convorbirilor“ și participanții activi ai cercului ieșean, între care la loc de cinste se numără poetul Mihai Eminescu, erau foarte bine cunoscute prelatului cu preocupări culturale, pedagogice, naționale. Alături de Nicolae Popea, episcop și el al Caransebeșului, dar și membru al Academiei, ambii sunt membri fondatori și onorari ai Societății academice „România Jună“. Cel de al treilea cărturar care se cuvine să fie menționat pentru prietenia față de Mihai Eminescu este Const. Popasu, frate cu episcopul, dar și cu mama lui T. Maiorescu. C. Popasu era în 1882 prezidentul „României june“ și a fost unul dintre medicii care l-a îngrijit pe Eminescu dind lui T Maiorescu, vărul său, prețioase informații despre starea poetului. Din 1895 C. Popasu, acest devotat prieten al lui Eminescu, a funcționat ca medic la Caransebeș unde a ținut mai multe conferințe. Cei care l-au ascultat menționează că temele preferate ale conferințelor sale despre Eminescu vizau aspectele referitoare la viața intimă a poetului, deoarece C. Popasu cunoștea foarte multe lucruri inedite. Cu prilejul semicentenarului României june. în 1923, dr. G. Popasu mai evocă încă odată figura poetului Eminescu, ceea ce dovedește că familiile Popasu se pot număra, fără teama de a greși, între admiratorii poetului. In Raportul Societății „România jună“, alături de Ioan și Constantin Popasu, figurează între membrii „emeritați" și loan Paul precum și Ștefan Velovan. Ioan Paul a funcționat o perioadă scurtă ca profesor la Caransebeș (1882—1883) dar fiind student la Viena el a devenit un bun cunoscător și iubitor al poetului Eminescu. Cu preocupări literare și pedagogice, Ștefan Velovan a apărut alături de Eminescu în paginile .,Convorbirilor“ și a Almanahului „România jună“. Așa de exemplu, studiul „Intelectualitatea ca notă esențială a plăcerii estetice și morale“ a fost scris la „Caransebeș 1887" și tipărit în vol. II al Almanahului unde Eminescu publica .De ce nu-mi vii" și Referitor la poezia lui „Kamadeva“ Eminescu cităm aprecierea concludentă : „Marele nostru poet a observat și a cules comoara de gîndire și vorbire a poporului. Din ea a produs apoi operele sale de valoare“. Ne explicăm acum de ce studenții Institutului teologic cunoșteau bine și iubeau pe Eminescu. Cultul pentru Mihai Eminescu este viu menținut și prin îndrăznețele acțiuni ale profesorului de la Caransebeș, Enea Hodoș. Acesta a tipărit aici, pe lângă unul dintre primele manuale de istoria literaturii române, în care la loc de cinste figurează poetul M. Eminescu, și un volum de versuri. Cartea aceasta, între primele în Transilvania,a apărut în colecția „Biblioteca noastră“ în care au văzut lumina tiparului și opere ale lui Alecsandri, Gr. Alexandrescu, C. Coșbuc, î. Creangă, I. Slavici, AL Vlahuța etc. în sfîrșit o contribuție la cunoașterea lui Eminescu și la menținerea vie a cultului pentru poezia sa o aduce și prof. Vasile Goldiș care a fost și el membru „România jună" (1883) al Societății iar între anii 1886 — 1889 a fost profesor la Institutul de la Caransebeș. In cadrul cursului de stilistică, V. Goldiș a supus analizei atente poezia lui Mihai Eminescu. în 1889 în cadrul Societății pentru fond de teatru român Vasile Goldiș a ținut la Caransebeș conferința „Pesimismul în poeziile lui Mihai Eminescu“ care prin amploarea și temeinicia argumentării o face să se numere între cele dintîi studii eminesciene în Transilvania și Banat. dr. ION ILIESCU lector universitar UN VECHI CENTRU AL ADMIRAȚIEI PENTRU EMINESCU H