Flamura, octombrie 1970 (Anul 18, nr. 1830-1856)

1970-10-25 / nr. 1851

• 2| Drum spre poezia zilelor noastre Vechi centru cultural al Banatu­lui cu ctitori de slovă și dăscă­lie românească, orașul Caransebeș a dat­ literaturii cîtiva scriitori contemporani intrat­ de pe-acum in conștiința publicului cititor. Prin­tre ei se află Petru Vintilă, Maia Belciu, Sorin Titel, George Suru, Horia Pătrașcu, Nichifor Mihuță și Horia Vasilescu, pentru a aminti doar pe cei mai cunoscuți. O paralelă între viața literară de ieri și de azi este edificatoare pentru evoluția artei cuvîntului scris în acest oraș. După o glori­oasă pagină de pedagogie și de strădanie pentru educarea și in­struirea tinerelor generații, dar și pentru promovarea literaturii cla­sice române, merite mari în aceas­tă direcție avînd cărturari ca Ște­fan Velovan și Enea Hodoș, în pe­rioada interbelică interesul pentru literatură — și îndeosebi pentru creația propriu zisă — a fost mi­nor si sporadic. Efortul profesoru­lui de liceu Lucian Costin­­e a scos și o modestă revistă (ca­„Banatul literar") de a întreține atmosfera literară, sprijinit de alți cîtiva intelectuali, nu a avut darul să contribuie la îmbogățirea efec­tivă a literaturii bănățene cu noi valori specifice. în acest­ context s-au înscris și șezătoriie pe care scriitori din București și Timișoara le-au organizat la Caransebeș. In­tre alții, au vizitat­ Caransebeșul scriitorii Li­viu Rebreanu, Octavian Goga, Al. Ca­aban, Victor Eftimiu si Ion Minu­lescu. Tradițiile de cultură, climatul de promovare a valorilor artistice (muzica, teatrul și arta plastică bu­­curîndu-se de profundă prețuire) au câștigat noi dimensiuni și va­lente creatoare în anii construcției socialismului. In cadrul cenaclului literar . Ioan Slavici" oameni de diverse profesii își discută creația, în coloanele presei literare și co­tidiene, alături de George Suru, Horia Vasilescu și Mihuță Nichifor — autori de volume — s-au afir­mat, în ultimii ani talente ca Gheorghe Munteanu, Maria Beg, Cora Stela, Mircea Blrșilă, Ion George Șeitan, Alexandru Horvath și Petru Boca. Unii dintre ei au­­ fost prezenți și în plachetele edi­tate pe plan județean : „Interfe­rențe“ și ,,Desprinderi". Sunt spe­ranțe, sau poate și mai mult, cer­titudini ale unor afirmări visate, fiecare dintre ei urmînd un drum propriu, drum spre adevărata poe­zie a zilelor nostre, aceea închinată măreției vremurilor și oamenilor constructori ai viitorului­ Tradiția anuală — de doi ani încoace — a Adunării condeielor caransebeșene ar trebui insoțită de o mai pregnantă prezență a cena­clului literar în viața spirituală a orașului, existînd toate premisele pentru aceasta. Schimbul de opinii critice, realizat cu sprijinul unor scriitori cu prestigiu și experiența ar constitui un imbold posibil și necesar în afirmarea talentelor ti­nere, în crearea unui climat favo­rabil promovării literaturii origi­nale. ION CRIȘAN Auditoriul la cea de a II-a Adunare a condeierilor Caransebeșeni—17 octombrie 1970. Foto : M. POPESCU Gheorghe Munteanu cup­iu de soare Altădată, o vorbă de-a ei Mi-ar fi luminat viața Și-o simplă mingîiere Ar fi stins orice urmă de durere. Astăzi, degetele ei, prin părul meu, Ar trece ca o șopârlă prin iarbă. Soarele s-a stins în valurile ochilor ei. Din vorbele ei, duse de vînt, Nu mai răsar flori pe pămînt. Cora Stela (Spre toamna Vînt prin care cerul moale se strecoară în spasmul lunii, pe cînd crengile sufletului se apleacă spre sud unde verdele e de amintire, unde cuvintele au căzut ca frunzele acestei toamne ce se clatină tremurin­dă pe pervazul ferestrei mele dinspre sîngele tău toamnă grea, deasupra prinsului meu. Constantin Bratescu Víbov î­mpre zină Undeva, printre catargele verzi prihănite in somn de vinturi barbare, transparent necuprinsul s-a scurs ca un șarpe de lavă cu rubini de faianță cimpia­ncrustind. Și dezgolită se coace in pletoricul soare, iar el își culege hieratic ofrandele de rouă pentru limpezirea pleoapelor K CONDEIE CARANSEBEȘENE Pagină dedicată cenaclului literar „Ioan Slavici din Caransebeș Opinii . Cu multă plăcere îmi voi aduce aminte de trecerea mea prin frumosul Caransebeș cu tineretul său într-atit de în­zestrat. MIHAIL DAVIDOGLU @ Bucuria de a scrie în această carte — chiar dacă nu de aur, pentru a nu mă desminți — întrece cu mult aceea simțită cînd am iscălit in cartea de aur a Universității Harvard pentru că orașul meu pentru mine va fi întotdeauna cea dinții dragoste și școală mai înaltă decit toate universitățile lumii-MAIA BELCIU . Vizitez Caransebeșul drag într-o preafrumoasă zi de toamnă, cu aur pe coroanele imperiale ale platanilor de lângă statuia generalului Dragalina. Regăsesc aici vechi și noi prie­teni, cu inimile aprinse de adevărul vechilor idealuri culturale care biruiră. Mă bucur de această vizită și las aici însemnele sincerității și ale unei dragoste statornice pentru aceste fru­moase pământuri și pentru acești minunați bărbați de bine li­terar. ANGHEL DUMBRĂVEANU S-a născut o tradiție Anul trecut, cam pe vremea asta, un mănunchi de scriitori legați pe o viață de Caran­sebeș, ne-am întîlnit la o con­­sfătuire romantică și nostalgică. Erau acolo George Șura și Horia Pătrașcu, Maia Belciu și Horia Vasilescu, Nichifor Mihuță și Cornelia Ștefănescu. Nu bănu­iam, nu îndrăzneam să sper că acea primă consfătuire avea să deschidă o tradiție. Pusă sub auspiciile cu totul favorabile create de partid dezvoltării li­teraturii noi, consfătuirea de anul trecut se pare că dă roa­dele scontate și visate. Ne am adunat de curând din nou, spre a ne bucura de două recente și frumoase apariții e­­ditoriale : „Bilete pentru imagi­nație“ de Nichifor Mihuță „Așteptarea coralilor" de Geor­gi ge Suru. Cele două noi cărți de poezie ale acestor tineri cîn­­tăreți din Caransebeș onorează acest străvechi și frrmos colț de țară, consolidează viața cul­turală a județului Caraș-Severin și ne bucură din suflet. PETRU VINTILĂ r jrjttKTS Mier- Cuvânt entuziast ? Nu știu cum s-a desfășura­ S întîlnirea de anul trecut a­­ „condeielor caransebeșene ? N-am putut participa la ea, din­­ motive obiective. Insă întîlni­­­­rea din acest an m-a reconfor­> tat sufletește. Am constatat pe­­ viu și cu acest prilej că aici,­­ la Caransebeș, ca și în alte­­ părți ale Banatului există o re­­­­marcabilă pulsație intelectuală , j că aici trăiesc și activează la­tente de importanță republicană , care fac cinste literaturii româ­­­­­­ne contemporane. Datoria criticului este să ob­­­­serve și să judece senin. Dar a observa și a judeca nu în­seamnă a-ți drămui entuziasmul atunci cînd prin elan afectiv recunoști și pui în lumină va­lori incontestabile. Aș putea deci spune că la Caransebeș entuziasmul nostru, al tuturora, localnici sau invitați de pe alte meleaguri, a fost o monedă ne­cesară și cu perfectă acoperire în aur. Manifestarea neconven­­tională a talentului merită oricînd cel puțin o strîngere solidară de mină și un în­demn „colegial tot mai sus !“ ION OARCASU Nichifor Mihuță Tjara Aici s-a născut Brâncuși Și Pasărea măiastră, Enescu și Rapsodia română, Eminescu și poezia, Vuia, Vlaicu și zborul Noi și viitorul. Aici e tata, mama noastră iubită ce se înalță măreață prin vreme , ca o coloană infinită. George Suru rt­ă­vintele Crinatai Bucuria de a fi părintele griului ! Port, lumea în palmele strînse, Atunci cînd se deschid aud cum tresaltă apele­­ subterane. Cum se oprește seva pentru a asculta sărutul adîncului Pe ochii de taină ai semințelor . . . Izvoarele se ridică din genunchi Sunete albastre se aud în pruncul necuprins al cimpiei. Și pași­nii devin selenari pentru a nu tulbura trupul subțire Care se prevestește in­cumințenia pămîntului... Nopțile devin calme, încep să visez nespus de mult, în ziuă opresc cu brațele întinse lăcustele nevă­zute ale vlntului. FtÁüresa?iT.tff Nu o dată in jurul nostru auzim spunindu-se despre un tovarăș de muncă : „Este un pasionat, pentru el meseria e însăși viața“. Și­ cei apropiați nu și-l pot închipui altfel pe colegul lor decit ca pe un stă­­pîn desăvîrșit al profesiunii sale, un specialist respectat. Sînt, fără îndoială, cuvinte de taxidă și stimă, care sinte­tizează insă nu o simplă pă­rere, o reflecție ocazională, ci o adevărată judecată de valoa­re privind integrarea armoni­oasă a unui om in ansamblul uriaș al societății. Bineînțeles că această inte­grare a individului conjugă magistral dezvoltarea deplină a personalității sale cu inte­resele multiple, generale, ale colectivității, astfel că poziția pe care o ocupă oamenii in societate nu­ se datorează unei intîm­plări, unui hazard im­placabil, ci meritelor reale ce le cistigă din partea semenilor lor de pe urma muncii de zi cu zi. 1 In felul acesta este tradus in viată un criteriu de apre­ciere al omului profund uma­nist, acela al aportului efectiv la roadele unui efort de o im­presionantă forță și hotărire, al unu­i popor întreg. Dar pentru ca să fie un autentic profesiunea izvor de frumusețe nu este suficientă pătrunderea disciplinată și îm­părtășirea tainelor de către cel care a ales-o, nu este totul a o îndeplini riguros conform unor norme prescrise, specifice fiecărei activități Profesiunea, pentru lucrative, a-și dez­vălui fructele minunate spre care tindem fiecare, trebuie să se adape fără apa vie a pasiunii, odihnă din Căci aco­lo unde meseria este susținută neobosit de pasiune, apare su­premul dar ce poate fi oferit omului : satisfacția muncii împlinite. Un mare scriitor spunea că omul fără pasiune este doar o forță latentă, o posibilitate, și compara omul cu piatra care așteaptă lovitura fierului spre a scoate scintei intr-ade­văr, sânteia pasiunii este cea care luminează emoționant chipul omului, în plin efort, este cea care ii spulberă obo­seala: este cea care în fiecare zi îi renaște cu forțe proaspete. Jață de ce acei care se ocu­pă îndeaproape de creșterea și educația tinerilor poartă ne umerii lor o menire de o în­semnătate covîrșitoare, aceea de a sădi și cultiva în sufletul fiecărui tînăr se înteia pasiunii pentru muncă, pentru viitoa­rea sa profesiune. A-i arăta tî­­narului că toate profesiunile sunt frumoase dacă sunt împle­tite cu sentimentul fierbinte al pasiunii — iată o datorie sacră ce trebuie împlinită și ea de toți cu sânteia­ pasiunii in conștiință. HORIA VASILESCU Este bine cunoscut faptul că entrele românești cum au fost tractul, Lugojul, Oravița și Ti­mișoara, pe unde a peregrinat Mihai Eminescu în timpul tur­­neului său cu trupa lui Pascaly, au devenit localități cu stator­­nică admirație pentru creația ma­iiii nostru poet. Alături de a­­este orașe cu veche tradiție cul­­urală și națională, un alt centru , care creația lui Eminescu s-a dovedit receptată de timpuriu, a ost Caransebeșul, încă nu era de plin cunoscut Eminescu nici în lumea specialiștilor, cînd numele lui putea fi rostit cu venerație de tineretul studios și de profesorii școlilor românești din Banat. La Caransebeș, un important centru junimist, creațiile lui Eminescu erau cunoscute încă din deceniul al 8-lea al secolului trecut. Mira­jul poeziei eminesciene a atras irezistibil. Putem recunoaște clar influența eminesciană în versu­rile mai multor tineri care sem­­nează în revista „Progresul“ a Societății de lectură a clericilor i preparanzilor. Vrem aici să let­aliem un răspuns la întreba­ta : cum au putut acești tineri ă cunoască pe Eminescu ? Răs­­punsul vine de acolo că în afara publicațiilor la care a colaborat Eminescu („Familia“, „Convor­­biri literare“, Almanahul „Româ­na jună“), prezente în biblioteca de la Caransebeș, în afara „Foii diecezane“, care în repetate no­duri a publicat note și informa­ții despre Eminescu, etc, cîțiva dintre profesorii școlii precum și unii dintre distinșii cărturari de aici s-au arătat ca niște devotați ai lui Eminescu. Mai întîi epis­copul Ioan Popasu de la Caran­sebeș. Acesta era unchiul lui Ti­­tu Maiorescu și a întreținut cu criticul o bogată corespondență. Maiorescu l-a vizitat la Caran­sebeș, astfel că ideile junimiste, creația „Convorbirilor“ și parti­cipanții activi ai cercului ieșean, între care la loc de cinste se nu­mără poetul Mihai Eminescu, e­­rau foarte bine cunoscute prela­tului cu preocupări culturale, pe­dagogice, naționale. Alături de Nicolae Popea, episcop și el al Caransebeșului, dar și membru al Academiei, ambii sunt membri fondatori și onorari ai Societății academice „România Jună“. Cel de al treilea cărturar care se cu­vine să fie menționat pentru prie­tenia față de Mihai Eminescu es­te Const. Popasu, frate cu epis­copul, dar și cu mama lui T. Ma­iorescu. C. Popasu era în 1882 prezidentul „României june“ și a fost unul dintre medicii care l-a îngrijit pe Eminescu dind lui T Maiorescu, vărul său, prețioase informații despre starea poetului. Din 1895 C. Popasu, acest devotat prieten al lui Eminescu, a func­ționat ca medic la Caransebeș unde a ținut mai multe conferin­țe. Cei care l-au ascultat men­ționează că temele preferate ale conferințelor sale despre Emines­cu vizau aspectele referitoare la viața intimă a poetului, deoarece C. Popasu cunoștea foarte multe lucruri inedite. Cu prilejul semicentenarului României june. în 1923, dr. G. Po­pasu mai evocă încă odată figu­ra poetului Eminescu, ceea ce dovedește că familiile Popasu se pot număra, fără teama de a greși, între admiratorii poetului. In Raportul Societății „Româ­nia jună“, alături de Ioan și­ Constantin Popasu, figurează în­tre membrii „emeritați" și loan Paul precum și Ștefan Velovan. Ioan Paul a funcționat o perioa­dă scurtă ca profesor la Caran­sebeș (1882—1883) dar fiind stu­dent la Vien­a el a devenit un bun cunoscător și iubitor al po­etului Eminescu. Cu preocupări literare și pedagogice, Ștefan Ve­lovan a apărut alături de Emi­nescu în paginile .,Convorbirilor“ și a Almanahului „România ju­nă“. Așa de exemplu, studiul „Intelectualitatea ca notă esen­țială a plăcerii estetice și morale“ a fost scris la „Caransebeș 1887" și tipărit în vol. II al Almanahu­lui unde Eminescu publica .De ce nu-mi vii" și Referitor la poezia lui „Kamadeva“ Eminescu cităm aprecierea concludentă : „Marele nostru poet a observat și a cules comoara de gîndire și vorbire a poporului. Din ea a produs apoi operele sale de va­loare“. Ne explicăm acum de ce studenții Institutului teologic cu­noșteau bine și iubeau pe Emi­nescu. Cultul pentru Mihai Eminescu este viu menținut și prin îndrăz­nețele acțiuni ale profesorului de la Caransebeș, Enea Hodoș. Aces­ta a tipărit aici, pe lângă unul dintre primele manuale de isto­ria literaturii române, în care la loc de cinste figurează poetul M. Eminescu, și un volum de versuri. Cartea aceasta, între primele în Transilvania,­­a apărut în colec­ția „Biblioteca noastră“ în care au văzut lumina tiparului și ope­re ale lui Alecsandri, Gr. Alexan­­drescu, C. Coșbuc, î. Creangă, I. Slavici, AL Vlahuța etc. în sfîr­­șit o contribuție la cunoașterea lui Eminescu și la menținerea vie a cultului pentru poezia sa o a­­duce și prof. Vasile Goldiș care a fost și el membru „România jună" (1883) al Societății iar între anii 1886 — 1889 a fost profesor la Institutul de la Caransebeș. In cadrul cursului de stilistică, V. Goldiș a supus analizei atente poezia lui Mihai Eminescu. în 1889 în cadrul Societății pentru fond de teatru român Vasile Gol­diș a ținut la Caransebeș confe­rința „Pesimismul în poeziile lui Mihai Eminescu“ care prin am­ploarea și temeinicia argumentă­rii o face să se numere între ce­le dintîi studii eminesciene în Transilvania și Banat. dr. ION ILIESCU lector universitar UN VECHI CENTRU AL ADMIRAȚIEI PENTRU EMINESCU H

Next