Flamura, aprilie 1973 (Anul 20, nr. 2605-2629)

1973-04-01 / nr. 2605

a « * n uimi *■*. ANUL XX, NR. 2605 DUMINICA, 1 APRILIE 1973 §1§ 4 PAGINI — 30 BANI „Istoria de 80 de ani a partidului politic al muncitorimii românești demonstrează, o dată în plus, că numai atunci cînd detașamentul revolu­ționar al proletariatului pornește în activitatea sa de la realitățile con­crete, social-istorice, ale poporului în mijlocul căruia activează și ține seama de cerințele, interesele și aspirațiile acestuia, poate juca un rol esențial în lupta împotriva exploatării și asupririi, își poate îndeplini cu succes misiunea istorică în înfăptuirea revoluției proletare, în trans­formarea revoluționară a societății pe calea socialismului și comunis­mului" NICOLAE CEAUȘESCU Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU la adunarea festivă din Capitală consacrată împlinirii a 80 de ani de la crearea partidului politic al clasei muncitoare din România Stimați tovarăși. Sărbătorim astăzi împlinirea a 80 de ani de la făurirea parti­dului politic al clasei noastre muncitoare — Partidul Social- Democrat al Muncitorilor din România — care a constituit un moment de cea mai mare însem­nătate pentru dezvoltarea mișcă­rii revoluționare din țara noas­tră, pentru evoluția națiunii noastre, pentru afirmarea inde­pendentă a României. Aniver­sarea acestui eveniment memo­rabil este un prilej de evoca­re a bogatei istorii a mișcării noastre muncitorești, a tradițiilor revoluționare, democratice ale poporului român ale forțelor pro­gresiste, patriotice, ale comuniș­tilor — de care sunt legate indi­solubil toate marile transformări petrecute în societatea româneas­că modernă, toate victoriile obți­nute pe calea revoluției proleta­re și a edificării cu succes a noii orînduiri sociale — orîn­­duirea socialistă. (Aplauze pu­ternice, prelungite). Ingăduiți-mi să adresez, cu a­­cest prilej clasei muncitoare, ță­rănimii, intelectualității, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, întregului po­por, precum și vechilor militanți comuniști, socialiști, revoluțio­nari și democrați, cele mai calde felicitări, precum și urarea de a ține mereu sus steagul socialis­mului și comunismului în Româ­nia. (Aplauze puternice, prelun­gite). Aniversînd în mod sărbătoresc înființarea partidului politic de luptă al clasei România, aducem muncitoare din un fierbinte omagiu tuturor acelora care, ne­ Începuturile organizării clasei muncitoare, ale răspîndirii marxismului în România, crearea partidului politic revoluționar al proletariatului cu opt decenii în urmă Dragi tovarăși. Istoria mișcării muncitorești din România este strîns legată de dezvoltarea generală econo­­mico-socială a societății noastre, de progresul forțelor de produc­ție și de schimbările petrecute în relațiile de producție ale țării. Se cunoaște că, în comparație cu alte țări din centrul și a­­pusul Europei, dezvoltarea eco­nomică a Țărilor Române a fost mult timp frînată de o serie de factori istorici obiectivi. Feuda­lismul s-a menținut o perioadă mai îndelungată la noi, împiedi­­cînd lărgirea pieței interne, apa­riția relațiilor de producție ca­pitaliste. Totodată o influență profund negativă asupra evolu­ției economico-sociale a țării a avut-o dominația străină de sute de ani, pe care a fost nevoit s-o suporte poporul român și care a secătuit avuția națională, a pro­dus grele suferințe maselor largi muncitoare, a împiedicat dezvol­tarea forțelor de producție, mer­sul înainte pe calea progresului social și economic. Abia către sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea încep să apară, odată cu dezvol­tarea activității manufacturiere și a industriei, relații de produc­­ție de tip capitalist. Acest pro­ces devine mai evident către mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, determi­nînd și, totodată, dezvoltîndu-se, sub impulsul unor mari mișcări sociale, cum au fost revoluția din 1821, revoluția burghezo-de­­mocratică de la 1848—1849, uni­rea Principatelor Române în 1859, proclamarea independenței de stat a României în 1877. Iau avînt în această perioadă îndeo­sebi industria extractivă, indus­tria metalurgică și industria pre ■ lucrătoare. O trăsătură caracteristică dezvoltării economiei Țărilor Ro­­­mânești în cea de-a doua parte a secolului trecut este pătrunde­rea rapidă a capitalului străin, care acaparează ramuri princi­pale ale industriei naționale. Pe­netrația capitalului străin — în­deosebi german, francez, belgian, englez —­ este facilitată de îm­prumuturile înrobitoare pe care le contractează România în stră­inătate, de creșterea datoriei statului față de marile bănci din Apus, de concesionarea resurse­lor naturale ale țării trusturilor imperialiste. La sfîrșitul ultimu­lui deceniu al secolului trecut, din cele aproape 625 de între­prinderi ale marii industrii care își desfășurau activitatea in Mun­tenia și Moldova, mai mult de jumătate erau exploatate de ca­pitaliștii străini. O situație ase­mănătoare exista și în Transil­vania, unde capitalul străin era precumpănitor în industria con­strucțiilor de mașini, chimică, textilă, de celuloză și hîrtie, ca­pitalul autohton investit în so­cietățile industriale pe acțiuni avînd o pondere de sub 10 la sută. Urmările penetrației capi­talului străin, ale exploatării bo­gățiilor țării de către trusturile occidentale au fost amplificate de faptul că, în acea perioadă, pînă la cucerirea independenței de stat în 1877, Țările Românești plăteau încă bir­e în bani în produse naturale — Imperiu­­l lui Otoman. Ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în dezvoltarea for­țelor de producție, în relațiile de producție — și care demon­strează că la sfîrșitul secolului al XlX-lea România se afla în prima fază a dezvoltării capita­liste — se produc modificări importante in structura de cla­să, în raportul de forțe sociale și politice ale societății româ­nești. Moșierimea, care continua să aibă o poziție economică și politică puternică, era clasa cea mai reacționară, care se împo­trivea oricăror reforme cu carac­ter progresist, democratic. Clasa cea mai numeroasă a societății era țărănimea, crîncea exploa­tată de­­ moșieri și arendași, profund interesată în lichidarea proprietății feudale, în realiza­rea reformei agrare și a altor schimbări cu caracter democra­tic, care reprezenta o puternică forță progresistă a țării. Paralel cu dezvoltarea industriei creștea tot mai mult rolul social și po­litic al burgheziei, care acționa pentru desfășurarea largă a ac­tivităților economice, comerciale și, implicit, pentru unele refor­me democratice ce corespundeau cerințelor obiective ale dezvol­tării societății noastre. Specifi­cul desfășurării revoluției bur­­ghezo-democratice făcea totoda­tă ca burghezia — ale cărei in­terese de clasă o determinau să intensifice exploatarea maselor — să pactizeze în bună măsură pe plan politic cu moșierimea. Societatea românească cuprindea, de asemenea, categorii de mijloc — mici meseriași și negustori­­i precum și pătura intelectuală, interesată in dezvoltarea demo­cratică a țării. Unul din procesele sociale cele mai importante care marchează evoluția societății românești In această perioadă este dezvolta­rea și intrarea fermă în arena vieții politice a tinerei clase a proletariatului industrial — for­ța cea mai înaintată a țării. Pro­letariatul devine tot mai purtătorul idealurilor celor mult mai revoluționare ale maselor popu­lare, exponentul aspirațiilor vi­tale ale întregului popor munci­tor spre dezvoltarea patriei pe calea progresului, spre făurirea unității naționale, cucerirea in­dependenței de stat, spre o via­ță liberă și demnă. (Aplauze puternice, prelungite). Exploa­tarea nemiloasă a de către capitaliștii muncitorilor autohtoni, agravată de jaful trusturilor străine care acționau pentru transformarea României într-o sursă de materii prime, de forță de muncă ieftină și de piață de desfacere a produselor lor, ac­centuează contradicțiile de clasă din sinul societății românești de atunci, impulsionează mișcarea muncitorească. In contextul dez­voltării generale economico-so­­ciale a țării, al schimbărilor ca­re au loc în raportul de forțe politice, lupta proletariatului are drept scop principal eliberarea sa și a maselor muncitoare de exploatare și asuprire, căpă­­tînd, totodată, și un caracter na­țional, patriotic, prin aceea că țintea la apărarea independenței și suveranității țării, la salvgar­darea dreptului sacru al poporu­lui român de a se dezvolta de sine stătător. Sînt cunoscute pu­ternicele acțiuni revoluționare organizate de proletariat în ulti­mele două decenii ale secolului trecut: greve și demonstrații ca­re aveau drept scop cucerirea unor drepturi economice, satis­facerea revendicării zilei de mun­că, de 8 ore, cucerirea dreptului de organizare. Importante cam­panii politice au fost inițiate de clasa muncitoare, de militanții socialiști pentru obținerea drep­tului de vot universal și a altor libertăți democratice indispensa­bile desfășurării luptei de clasă împotriva burgheziei și moșie­­rimii. Muncitorimea a găsit de la în­ceput un aliat puternic în țără­nime — clasa care a dus secole de-a rîndul lupta pentru păs­trarea ființei noastre naționale, pentru neatîrnarea țării — și care, în noile condiții, se afir­mă viguros, alături de muncito­rime, ca o importantă forță re­voluționară. Sînt ilustrative în a­­cest sens marile răscoale țără­nești de la 1838, care au provo­cat panică in rîndurile stăpîni­­torilor vremii, și intervenția sîn­­geroasă a forțelor represive. A­­ceste răscoale au constituit, tot­odată, o pildă vie de colaborare strînsă și fraternitate între țără­nime și mișcarea muncitorească ce s-a ridicat în apărarea răs­culaților, a victimelor opresiunii burghezo-moșierești. In această perioadă, în Țările Românești se afirma o puternică pleiadă de intelectuali progresiști animați de ideile înaintate ale timpului și care își consacră cu abnegație energia slujirii intere­selor poporului, dezvoltării cul­turii militante, înfăptuirii idea­lurilor de progres social, liber­tate și neatirnare a patriei, cu­ceririi unor largi drepturi și li­bertăți democratice pentru ma­sele muncitoare. O caracteristică esențială a mișcării muncitorești din noastră o constituie faptul țara încă din stadiul de început că, al existenței lui, proletariatul și-a pus problema organizării ca cla­să, înțelegînd că aceasta este o condiție hotărîtoare pentru des­fășurarea cu succes a luptei po­litice împotriva claselor exploa­tatoare, pentru realizarea țelu­rilor sale revoluționare, pentru eliberarea socială a tuturor ce­lor ce muncesc. Chiar în prima jumătate a veacului trecut au a­­părut și s-au dezvoltat forme de organizare muncitorească, sunt asociațiile profesionale cum de întrajutorare — organizații ce-și propuneau la început revendi­cări cu caracter economic și ca­re, ulterior, se dezvoltă pe baza principiilor politice de clasă. A­­ceste organizații se consolidează și se înmulțesc, jucînd un rol tot mai important în lupta­ maselor muncitoare. Un moment deose­bit de important în dezvoltarea­ procesului de organizare a pro­letariatului este înființarea, în 1872, deci cu mai bine de 100 de ani în urmă, a Asociației gene­rale a tuturor lucrătorilor din România, care-și propunea pen­tru prima dată în istoria noas­tră, unirea muncitorilor din în­treaga țară. Acest eveniment marchează începutul organizării de clasă pe scară națională a proletariatului român. O dată cu dezvoltarea și inten­sificarea organizării clasei mun­citoare au apărut și au început să se propage tot mai larg în țara noastră ideile socialiste. De altfel, încă socialismul utopic pătrunsese în Țările Române, cîștigînd adepți, în rîndul unor intelectuali preocupați de găsi­rea unor căi noi de dezvoltare a societății, și care s-a concreti­zat în forme originale, cum a fost de pildă, falansterul de la Scăieni — Prahova, creat în 1835 din inițiativa lui Teodor Diamant. Revoluția burghezo-democra­­tică de la 1848, contactele stabi­lite cu mișcarea revoluționară din Occident au înlesnit de tim­puriu cunoașterea programului Internaționalei întemeiate de Marx și Engels, care a avut o puternică Influență asupra dez­voltării luptei revoluționare din România. In 1869, la Timișoara, ia ființă o secție a Internaționa­lei muncitorești, care înscrie în­tre preocupările sale de bază răspîndirea ideilor marxiste. Cercurile socialiste constituite apoi la București, Iași și în alte orașe, la începutul deceniului al VlII-lea al veacului trecut, au desfășurat o largă activitate pro­pagandistică, editînd o seamă de publicații ca : „Socialismul", „Contemporanul", „Dacia viitoa­re", „Emanciparea", „Revista so­cială“, „Drepturile omului“ și altele, prin intermediul socialismul științific este cărora larg răspîndit în rîndul proletariatu­lui, al maselor muncitoare, pre­cum și al unor cercuri de inte­lectuali progresiști. Ideile de bază ale întemeieto­rilor socialismului științific, Marx și Engels, au pătruns în România în mod nemijlocit, prin publicarea în limba româ­nă a unor lucrări ca : „Dezvol­tarea socialismului de la utopie la știință", „Originea familiei, a proprietății private și a statu­lui", „Manifestul comunist“, „Ca­pitalul“ și altele, la puțin timp după apariția lor. In felul aces­ta, militanții socialiști, înaintată a proletariatului partea ro­mân, au putut veni în contact direct cu gîndirea cea mai avan­sată a epocii, cu teoria socialis­mului științific. In cadrul procesului de unire a mișcării muncitorești cu socia­lismul științific s-a pus la ordi­nea zilei, cu tot mai multă acui­tate, problema făuririi partidului politic al clasei muncitoare, încă din anii 1885 — 1886, în presa socialistă a vremii a început să se vorbească tot mai frecvent despre necesitatea creării unui „partid muncitoresc", a unui „partid socialist“, a „partidului marxist al muncitorimii". Un moment deosebit de important in evoluția politică spre realiza­rea acestui țel al clasei noastre muncitoare l-a reprezentat pu­blicarea, de către C. Dobrogea­­nu-Gherea, în anul 1886, a lu­crării „Ce vor socialiștii ro­mâni ?“, în care era susținută și argumentată temeinic necesita­tea organizării partidului politic al proletariatului. Totodată, se sublinia, ca obiectiv politic fun­damental al acestui partid, lupta revoluționară pentru cucerirea puterii în stat și instaurarea dic­taturii proletariatului. „Poporul, proletariatul — scria Constantin Dobrogeanu-Gherea —■ ajungînd la putere, după revoluția socia­lă proletară, va întrebuința dic­tatura de clasă ca mijloc pentru a-și întări domnia, pentru a or­ganiza formele de viață ale so­cietății socialiste". După cum se vede, socialiștii români și-au pus încă de la început, în mod just, drept cerință obiectivă a trecerii la făurirea orînduirii so­cialiste, problema instaurării pu­terii clasei muncitoare, a exer­citării dictaturii proletariatului ca formă de dominație împotri­va claselor exploatatoare, a tu­turor forțelor ostile societății eli­berate de exploatare, ca o con­diție a făuririi socialismului. (A­­plauze puternice, prelungite). A­­ceastă concepție privitoare modul de realizare a transfor­m­­mării revoluționare a societății și-a pus cu putere amprenta, încă de la început, asupra în­tregii lupte revoluționare a pro­letariatului din România și partidului său politic. Lucrarea a la care m-am referit poate considerată pe drept cuvînt, pri­f­­mul program al mișcării revolu­ționare marxiste din țara noas­tră. Luînd cunoștință de conținu­tul său, Friedrich Engels scria socialiștilor români : „Cu mare plăcere am văzut că socialiștii din România primesc în progra­mul lor principiile de căpetenie ale teoriei care a izbutit a adu­na intr-un mănunchi de luptă­tori mai pe toți socialiștii din Europa și America — e vorba de teoria prietenului meu, răposa­tul Karl Marx“. De altfel, după cum se cunoaște, Marx și Engels au acordat o atenție deosebită studierii istoriei României, dez­voltării ei economico-sociale, e­­voluției mișcării muncitorești, revoluționare din țara noastră, întemeindu-și unele concluzii și teze teoretice și pe cunoașterea realității societății românești din perioada respectivă. Clasicii marxismului au pri­vit întotdeauna cu simpatie lup­ta eroică desfășurată de poporul român pentru eliberarea națio­nală și socială, pentru unirea într-un singur stat național, pen­tru scuturarea jugului asupririi și dominației străine. Ca pe întreg teritoriul țării, ia amploare și mișcarea muncito­rească din Transilvania. O ex­presie elocventă a spiritului po­litic revoluționar al proletaria­tului din această provincie este făurirea, în 1890, a organizații­lor Partidului Social-Democrat din Transilvania. In această e­­pocă se intensifică legăturile din­tre socialiștii români de pe ambele versante ale Carpaților, se creează legături tot mai strînse între proletariatul din Muntenia, Moldova și Transil­­­vania. Mișcarea muncitorească ce se dezvoltă concomitent în toate provinciile românești își propune ca unul din țelurile importante ale programului ei revoluționar realizarea unității naționale a poporului nostru. Socialiștii scriau în revista — cu un nume deosebit de semnifica­tiv — „Dacia viitoare" ! „Nu vom avea o zi, un ceas de odih­nă pe cit timp un frate de-a­ nostru va geme în lanțurile scla­viei și vom lupta necurmat, aș­­teptînd cu nerăbdare și credință în viitor fericita zi cînd, mină-n mină, vom putea striga liberi și împreună : „Trăiască România“. (Aplauze puternice). Primii pași importanți în di­recția organizării politice a pro­letariatului au fost în 1887, la București, înființarea Iași și în alte orașe din zilor muncitorești, țară, a cer cu­transformate apoi în cluburi muncitorești, cu un număr însemnat de membri. Acestea și-au propus ca princi­pal obiectiv pregătirea congre­sului socialist ce avea să statue­ze înființarea partidului politic muncitoresc. Evoluția economi­că, soci­al-politică și ideologică a societății românești oferea con­dițiile creării acestui Așa cum arăta socialistul partid.­stantin Mille într-un articol Con­in­titulat „Congresul nostru", „miș­carea socialistă din România de­venise, după diferite tribuiri, pur marxistă, atît din punctul de ve­dere al teoriei, cit și din punc­tul de vedere al practicii“. Lucrările congresului, care au avut loc la București, în zilele de 81 martie — 3 aprilie 1893, salutate cu entuziasm și urmă­rite cu profund interes de mun­citorimea din întreaga țară, au statuat înființarea partidului politic marxist al clasei munci­toare — Partidul Social-Demo­crat al Muncitorilor din Româ­nia. (Aplauze puternice). Acest eveniment a intrat în istoria noastră ca moment de excepțio­nală însemnătate pentru desti­nele luptei revoluționare a pro­letariatului și a maselor munci­toare, ca momentul ce marchea­ză înfăptuirea organizării poli­tice a clasei muncitoare pe scară națională. (Vii și puternice a­­plauze). Partidul clasei munci­toare din România, înființat în anul 1893, pe baza principiilor socialismului științific, a teoriei de clasă a lui Marx și Engels, și-a asumat din prima clipă mi­siunea istorică de a conduce lupta revoluționară pentru cuce­rirea puterii politice de către proletariat și celelalte muncitoare de la orașe și șase sate, pentru transformarea socialistă a societății românești. Anul 1893 este anul nașterii detașamentu­lui revoluționar, de avangardă, al clasei muncitoare din Româ­nia. Iată de ce putem spune, cu deplin temei, că adevăratele în­ceputuri ale Partidului Comu­nist Român — care conti­nuă cele mai înalte tradiții de luptă, ale poporului și își are ră­dăcinile împlîntate adtinc în miș­carea muncitorească, socialistă din a doua jumătate a secolului trecut — coincid cu începutul activității partidului muncito­resc călăuzit de teoria revoluțio­nară marxistă, creat cu 8 dece­nii în urmă. (Aplauze puternice, prelungite). Făurirea partidului clasei muncitoare a marcat o etapă nouă în desfășurarea procesului revoluționar din țara noastră, în dezvoltarea luptelor sociale. Stat major marxist al proleta­riatului, el s-a situat în fruntea maselor populare în bătăliile împotriva exploatării și asupri­rii, pentru o viață mai bună, pentru libertate socială și națio­nală. Nașterea partidului revolu­ționar al clasei muncitoare, ca și întreaga sa dezvoltare ulte­rioară au fost rezultatul evolu­ției economico-sociale și politice a țării noastre, expresia cerin­țelor mersului înainte al socie­tății românești pe calea progre­sului social. Partidul s-a format din rîndurile proletariatului s-a ridicat la luptă pentru elibe­­i­rarea clasei sale, a maselor muncitoare, exprimind in modul cel mai fidel interesele și aspi­rațiile cele mai înaintate ale na­țiunii noastre. El s-a dezvoltat odată cu cristalizarea și maturi­zarea conștiinței de clasă a pro­letariatului, cu transformarea muncitorimii dintr-o clasă în sine într-o clasă pentru sine — cum spunea Marx. Istoria de 80 de ani a partidului politic al muncitorimii romanești demon­(Continuare in pag. a i-a.) precupețind nimic, nici chiar viața, s-au ridicat împotriva ex­ploatării și asupririi, pentru liber­tate și dreptate socială, pentru progresul națiunii noastre, pre­gătind ziua luminoasă de astăzi a patriei socialiste, independen­te și înfloritoare.

Next