Flamura, aprilie 1973 (Anul 20, nr. 2605-2629)
1973-04-01 / nr. 2605
a « * n uimi *■*. ANUL XX, NR. 2605 DUMINICA, 1 APRILIE 1973 §1§ 4 PAGINI — 30 BANI „Istoria de 80 de ani a partidului politic al muncitorimii românești demonstrează, o dată în plus, că numai atunci cînd detașamentul revoluționar al proletariatului pornește în activitatea sa de la realitățile concrete, social-istorice, ale poporului în mijlocul căruia activează și ține seama de cerințele, interesele și aspirațiile acestuia, poate juca un rol esențial în lupta împotriva exploatării și asupririi, își poate îndeplini cu succes misiunea istorică în înfăptuirea revoluției proletare, în transformarea revoluționară a societății pe calea socialismului și comunismului" NICOLAE CEAUȘESCU Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU la adunarea festivă din Capitală consacrată împlinirii a 80 de ani de la crearea partidului politic al clasei muncitoare din România Stimați tovarăși. Sărbătorim astăzi împlinirea a 80 de ani de la făurirea partidului politic al clasei noastre muncitoare — Partidul Social- Democrat al Muncitorilor din România — care a constituit un moment de cea mai mare însemnătate pentru dezvoltarea mișcării revoluționare din țara noastră, pentru evoluția națiunii noastre, pentru afirmarea independentă a României. Aniversarea acestui eveniment memorabil este un prilej de evocare a bogatei istorii a mișcării noastre muncitorești, a tradițiilor revoluționare, democratice ale poporului român ale forțelor progresiste, patriotice, ale comuniștilor — de care sunt legate indisolubil toate marile transformări petrecute în societatea românească modernă, toate victoriile obținute pe calea revoluției proletare și a edificării cu succes a noii orînduiri sociale — orînduirea socialistă. (Aplauze puternice, prelungite). Ingăduiți-mi să adresez, cu acest prilej clasei muncitoare, țărănimii, intelectualității, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, întregului popor, precum și vechilor militanți comuniști, socialiști, revoluționari și democrați, cele mai calde felicitări, precum și urarea de a ține mereu sus steagul socialismului și comunismului în România. (Aplauze puternice, prelungite). Aniversînd în mod sărbătoresc înființarea partidului politic de luptă al clasei România, aducem muncitoare din un fierbinte omagiu tuturor acelora care, ne Începuturile organizării clasei muncitoare, ale răspîndirii marxismului în România, crearea partidului politic revoluționar al proletariatului cu opt decenii în urmă Dragi tovarăși. Istoria mișcării muncitorești din România este strîns legată de dezvoltarea generală economico-socială a societății noastre, de progresul forțelor de producție și de schimbările petrecute în relațiile de producție ale țării. Se cunoaște că, în comparație cu alte țări din centrul și apusul Europei, dezvoltarea economică a Țărilor Române a fost mult timp frînată de o serie de factori istorici obiectivi. Feudalismul s-a menținut o perioadă mai îndelungată la noi, împiedicînd lărgirea pieței interne, apariția relațiilor de producție capitaliste. Totodată o influență profund negativă asupra evoluției economico-sociale a țării a avut-o dominația străină de sute de ani, pe care a fost nevoit s-o suporte poporul român și care a secătuit avuția națională, a produs grele suferințe maselor largi muncitoare, a împiedicat dezvoltarea forțelor de producție, mersul înainte pe calea progresului social și economic. Abia către sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea încep să apară, odată cu dezvoltarea activității manufacturiere și a industriei, relații de producție de tip capitalist. Acest proces devine mai evident către mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, determinînd și, totodată, dezvoltîndu-se, sub impulsul unor mari mișcări sociale, cum au fost revoluția din 1821, revoluția burghezo-democratică de la 1848—1849, unirea Principatelor Române în 1859, proclamarea independenței de stat a României în 1877. Iau avînt în această perioadă îndeosebi industria extractivă, industria metalurgică și industria pre ■ lucrătoare. O trăsătură caracteristică dezvoltării economiei Țărilor Românești în cea de-a doua parte a secolului trecut este pătrunderea rapidă a capitalului străin, care acaparează ramuri principale ale industriei naționale. Penetrația capitalului străin — îndeosebi german, francez, belgian, englez — este facilitată de împrumuturile înrobitoare pe care le contractează România în străinătate, de creșterea datoriei statului față de marile bănci din Apus, de concesionarea resurselor naturale ale țării trusturilor imperialiste. La sfîrșitul ultimului deceniu al secolului trecut, din cele aproape 625 de întreprinderi ale marii industrii care își desfășurau activitatea in Muntenia și Moldova, mai mult de jumătate erau exploatate de capitaliștii străini. O situație asemănătoare exista și în Transilvania, unde capitalul străin era precumpănitor în industria construcțiilor de mașini, chimică, textilă, de celuloză și hîrtie, capitalul autohton investit în societățile industriale pe acțiuni avînd o pondere de sub 10 la sută. Urmările penetrației capitalului străin, ale exploatării bogățiilor țării de către trusturile occidentale au fost amplificate de faptul că, în acea perioadă, pînă la cucerirea independenței de stat în 1877, Țările Românești plăteau încă bire în bani în produse naturale — Imperiul lui Otoman. Ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în dezvoltarea forțelor de producție, în relațiile de producție — și care demonstrează că la sfîrșitul secolului al XlX-lea România se afla în prima fază a dezvoltării capitaliste — se produc modificări importante in structura de clasă, în raportul de forțe sociale și politice ale societății românești. Moșierimea, care continua să aibă o poziție economică și politică puternică, era clasa cea mai reacționară, care se împotrivea oricăror reforme cu caracter progresist, democratic. Clasa cea mai numeroasă a societății era țărănimea, crîncea exploatată de moșieri și arendași, profund interesată în lichidarea proprietății feudale, în realizarea reformei agrare și a altor schimbări cu caracter democratic, care reprezenta o puternică forță progresistă a țării. Paralel cu dezvoltarea industriei creștea tot mai mult rolul social și politic al burgheziei, care acționa pentru desfășurarea largă a activităților economice, comerciale și, implicit, pentru unele reforme democratice ce corespundeau cerințelor obiective ale dezvoltării societății noastre. Specificul desfășurării revoluției burghezo-democratice făcea totodată ca burghezia — ale cărei interese de clasă o determinau să intensifice exploatarea maselor — să pactizeze în bună măsură pe plan politic cu moșierimea. Societatea românească cuprindea, de asemenea, categorii de mijloc — mici meseriași și negustorii precum și pătura intelectuală, interesată in dezvoltarea democratică a țării. Unul din procesele sociale cele mai importante care marchează evoluția societății românești In această perioadă este dezvoltarea și intrarea fermă în arena vieții politice a tinerei clase a proletariatului industrial — forța cea mai înaintată a țării. Proletariatul devine tot mai purtătorul idealurilor celor mult mai revoluționare ale maselor populare, exponentul aspirațiilor vitale ale întregului popor muncitor spre dezvoltarea patriei pe calea progresului, spre făurirea unității naționale, cucerirea independenței de stat, spre o viață liberă și demnă. (Aplauze puternice, prelungite). Exploatarea nemiloasă a de către capitaliștii muncitorilor autohtoni, agravată de jaful trusturilor străine care acționau pentru transformarea României într-o sursă de materii prime, de forță de muncă ieftină și de piață de desfacere a produselor lor, accentuează contradicțiile de clasă din sinul societății românești de atunci, impulsionează mișcarea muncitorească. In contextul dezvoltării generale economico-sociale a țării, al schimbărilor care au loc în raportul de forțe politice, lupta proletariatului are drept scop principal eliberarea sa și a maselor muncitoare de exploatare și asuprire, căpătînd, totodată, și un caracter național, patriotic, prin aceea că țintea la apărarea independenței și suveranității țării, la salvgardarea dreptului sacru al poporului român de a se dezvolta de sine stătător. Sînt cunoscute puternicele acțiuni revoluționare organizate de proletariat în ultimele două decenii ale secolului trecut: greve și demonstrații care aveau drept scop cucerirea unor drepturi economice, satisfacerea revendicării zilei de muncă, de 8 ore, cucerirea dreptului de organizare. Importante campanii politice au fost inițiate de clasa muncitoare, de militanții socialiști pentru obținerea dreptului de vot universal și a altor libertăți democratice indispensabile desfășurării luptei de clasă împotriva burgheziei și moșierimii. Muncitorimea a găsit de la început un aliat puternic în țărănime — clasa care a dus secole de-a rîndul lupta pentru păstrarea ființei noastre naționale, pentru neatîrnarea țării — și care, în noile condiții, se afirmă viguros, alături de muncitorime, ca o importantă forță revoluționară. Sînt ilustrative în acest sens marile răscoale țărănești de la 1838, care au provocat panică in rîndurile stăpînitorilor vremii, și intervenția sîngeroasă a forțelor represive. Aceste răscoale au constituit, totodată, o pildă vie de colaborare strînsă și fraternitate între țărănime și mișcarea muncitorească ce s-a ridicat în apărarea răsculaților, a victimelor opresiunii burghezo-moșierești. In această perioadă, în Țările Românești se afirma o puternică pleiadă de intelectuali progresiști animați de ideile înaintate ale timpului și care își consacră cu abnegație energia slujirii intereselor poporului, dezvoltării culturii militante, înfăptuirii idealurilor de progres social, libertate și neatirnare a patriei, cuceririi unor largi drepturi și libertăți democratice pentru masele muncitoare. O caracteristică esențială a mișcării muncitorești din noastră o constituie faptul țara încă din stadiul de început că, al existenței lui, proletariatul și-a pus problema organizării ca clasă, înțelegînd că aceasta este o condiție hotărîtoare pentru desfășurarea cu succes a luptei politice împotriva claselor exploatatoare, pentru realizarea țelurilor sale revoluționare, pentru eliberarea socială a tuturor celor ce muncesc. Chiar în prima jumătate a veacului trecut au apărut și s-au dezvoltat forme de organizare muncitorească, sunt asociațiile profesionale cum de întrajutorare — organizații ce-și propuneau la început revendicări cu caracter economic și care, ulterior, se dezvoltă pe baza principiilor politice de clasă. Aceste organizații se consolidează și se înmulțesc, jucînd un rol tot mai important în lupta maselor muncitoare. Un moment deosebit de important în dezvoltarea procesului de organizare a proletariatului este înființarea, în 1872, deci cu mai bine de 100 de ani în urmă, a Asociației generale a tuturor lucrătorilor din România, care-și propunea pentru prima dată în istoria noastră, unirea muncitorilor din întreaga țară. Acest eveniment marchează începutul organizării de clasă pe scară națională a proletariatului român. O dată cu dezvoltarea și intensificarea organizării clasei muncitoare au apărut și au început să se propage tot mai larg în țara noastră ideile socialiste. De altfel, încă socialismul utopic pătrunsese în Țările Române, cîștigînd adepți, în rîndul unor intelectuali preocupați de găsirea unor căi noi de dezvoltare a societății, și care s-a concretizat în forme originale, cum a fost de pildă, falansterul de la Scăieni — Prahova, creat în 1835 din inițiativa lui Teodor Diamant. Revoluția burghezo-democratică de la 1848, contactele stabilite cu mișcarea revoluționară din Occident au înlesnit de timpuriu cunoașterea programului Internaționalei întemeiate de Marx și Engels, care a avut o puternică Influență asupra dezvoltării luptei revoluționare din România. In 1869, la Timișoara, ia ființă o secție a Internaționalei muncitorești, care înscrie între preocupările sale de bază răspîndirea ideilor marxiste. Cercurile socialiste constituite apoi la București, Iași și în alte orașe, la începutul deceniului al VlII-lea al veacului trecut, au desfășurat o largă activitate propagandistică, editînd o seamă de publicații ca : „Socialismul", „Contemporanul", „Dacia viitoare", „Emanciparea", „Revista socială“, „Drepturile omului“ și altele, prin intermediul socialismul științific este cărora larg răspîndit în rîndul proletariatului, al maselor muncitoare, precum și al unor cercuri de intelectuali progresiști. Ideile de bază ale întemeietorilor socialismului științific, Marx și Engels, au pătruns în România în mod nemijlocit, prin publicarea în limba română a unor lucrări ca : „Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință", „Originea familiei, a proprietății private și a statului", „Manifestul comunist“, „Capitalul“ și altele, la puțin timp după apariția lor. In felul acesta, militanții socialiști, înaintată a proletariatului partea român, au putut veni în contact direct cu gîndirea cea mai avansată a epocii, cu teoria socialismului științific. In cadrul procesului de unire a mișcării muncitorești cu socialismul științific s-a pus la ordinea zilei, cu tot mai multă acuitate, problema făuririi partidului politic al clasei muncitoare, încă din anii 1885 — 1886, în presa socialistă a vremii a început să se vorbească tot mai frecvent despre necesitatea creării unui „partid muncitoresc", a unui „partid socialist“, a „partidului marxist al muncitorimii". Un moment deosebit de important in evoluția politică spre realizarea acestui țel al clasei noastre muncitoare l-a reprezentat publicarea, de către C. Dobrogeanu-Gherea, în anul 1886, a lucrării „Ce vor socialiștii români ?“, în care era susținută și argumentată temeinic necesitatea organizării partidului politic al proletariatului. Totodată, se sublinia, ca obiectiv politic fundamental al acestui partid, lupta revoluționară pentru cucerirea puterii în stat și instaurarea dictaturii proletariatului. „Poporul, proletariatul — scria Constantin Dobrogeanu-Gherea —■ ajungînd la putere, după revoluția socială proletară, va întrebuința dictatura de clasă ca mijloc pentru a-și întări domnia, pentru a organiza formele de viață ale societății socialiste". După cum se vede, socialiștii români și-au pus încă de la început, în mod just, drept cerință obiectivă a trecerii la făurirea orînduirii socialiste, problema instaurării puterii clasei muncitoare, a exercitării dictaturii proletariatului ca formă de dominație împotriva claselor exploatatoare, a tuturor forțelor ostile societății eliberate de exploatare, ca o condiție a făuririi socialismului. (Aplauze puternice, prelungite). Această concepție privitoare modul de realizare a transformmării revoluționare a societății și-a pus cu putere amprenta, încă de la început, asupra întregii lupte revoluționare a proletariatului din România și partidului său politic. Lucrarea a la care m-am referit poate considerată pe drept cuvînt, prifmul program al mișcării revoluționare marxiste din țara noastră. Luînd cunoștință de conținutul său, Friedrich Engels scria socialiștilor români : „Cu mare plăcere am văzut că socialiștii din România primesc în programul lor principiile de căpetenie ale teoriei care a izbutit a aduna intr-un mănunchi de luptători mai pe toți socialiștii din Europa și America — e vorba de teoria prietenului meu, răposatul Karl Marx“. De altfel, după cum se cunoaște, Marx și Engels au acordat o atenție deosebită studierii istoriei României, dezvoltării ei economico-sociale, evoluției mișcării muncitorești, revoluționare din țara noastră, întemeindu-și unele concluzii și teze teoretice și pe cunoașterea realității societății românești din perioada respectivă. Clasicii marxismului au privit întotdeauna cu simpatie lupta eroică desfășurată de poporul român pentru eliberarea națională și socială, pentru unirea într-un singur stat național, pentru scuturarea jugului asupririi și dominației străine. Ca pe întreg teritoriul țării, ia amploare și mișcarea muncitorească din Transilvania. O expresie elocventă a spiritului politic revoluționar al proletariatului din această provincie este făurirea, în 1890, a organizațiilor Partidului Social-Democrat din Transilvania. In această epocă se intensifică legăturile dintre socialiștii români de pe ambele versante ale Carpaților, se creează legături tot mai strînse între proletariatul din Muntenia, Moldova și Transilvania. Mișcarea muncitorească ce se dezvoltă concomitent în toate provinciile românești își propune ca unul din țelurile importante ale programului ei revoluționar realizarea unității naționale a poporului nostru. Socialiștii scriau în revista — cu un nume deosebit de semnificativ — „Dacia viitoare" ! „Nu vom avea o zi, un ceas de odihnă pe cit timp un frate de-a nostru va geme în lanțurile sclaviei și vom lupta necurmat, așteptînd cu nerăbdare și credință în viitor fericita zi cînd, mină-n mină, vom putea striga liberi și împreună : „Trăiască România“. (Aplauze puternice). Primii pași importanți în direcția organizării politice a proletariatului au fost în 1887, la București, înființarea Iași și în alte orașe din zilor muncitorești, țară, a cer cutransformate apoi în cluburi muncitorești, cu un număr însemnat de membri. Acestea și-au propus ca principal obiectiv pregătirea congresului socialist ce avea să statueze înființarea partidului politic muncitoresc. Evoluția economică, social-politică și ideologică a societății românești oferea condițiile creării acestui Așa cum arăta socialistul partid.stantin Mille într-un articol Conintitulat „Congresul nostru", „mișcarea socialistă din România devenise, după diferite tribuiri, pur marxistă, atît din punctul de vedere al teoriei, cit și din punctul de vedere al practicii“. Lucrările congresului, care au avut loc la București, în zilele de 81 martie — 3 aprilie 1893, salutate cu entuziasm și urmărite cu profund interes de muncitorimea din întreaga țară, au statuat înființarea partidului politic marxist al clasei muncitoare — Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România. (Aplauze puternice). Acest eveniment a intrat în istoria noastră ca moment de excepțională însemnătate pentru destinele luptei revoluționare a proletariatului și a maselor muncitoare, ca momentul ce marchează înfăptuirea organizării politice a clasei muncitoare pe scară națională. (Vii și puternice aplauze). Partidul clasei muncitoare din România, înființat în anul 1893, pe baza principiilor socialismului științific, a teoriei de clasă a lui Marx și Engels, și-a asumat din prima clipă misiunea istorică de a conduce lupta revoluționară pentru cucerirea puterii politice de către proletariat și celelalte muncitoare de la orașe și șase sate, pentru transformarea socialistă a societății românești. Anul 1893 este anul nașterii detașamentului revoluționar, de avangardă, al clasei muncitoare din România. Iată de ce putem spune, cu deplin temei, că adevăratele începuturi ale Partidului Comunist Român — care continuă cele mai înalte tradiții de luptă, ale poporului și își are rădăcinile împlîntate adtinc în mișcarea muncitorească, socialistă din a doua jumătate a secolului trecut — coincid cu începutul activității partidului muncitoresc călăuzit de teoria revoluționară marxistă, creat cu 8 decenii în urmă. (Aplauze puternice, prelungite). Făurirea partidului clasei muncitoare a marcat o etapă nouă în desfășurarea procesului revoluționar din țara noastră, în dezvoltarea luptelor sociale. Stat major marxist al proletariatului, el s-a situat în fruntea maselor populare în bătăliile împotriva exploatării și asupririi, pentru o viață mai bună, pentru libertate socială și națională. Nașterea partidului revoluționar al clasei muncitoare, ca și întreaga sa dezvoltare ulterioară au fost rezultatul evoluției economico-sociale și politice a țării noastre, expresia cerințelor mersului înainte al societății românești pe calea progresului social. Partidul s-a format din rîndurile proletariatului s-a ridicat la luptă pentru elibeirarea clasei sale, a maselor muncitoare, exprimind in modul cel mai fidel interesele și aspirațiile cele mai înaintate ale națiunii noastre. El s-a dezvoltat odată cu cristalizarea și maturizarea conștiinței de clasă a proletariatului, cu transformarea muncitorimii dintr-o clasă în sine într-o clasă pentru sine — cum spunea Marx. Istoria de 80 de ani a partidului politic al muncitorimii romanești demon(Continuare in pag. a i-a.) precupețind nimic, nici chiar viața, s-au ridicat împotriva exploatării și asupririi, pentru libertate și dreptate socială, pentru progresul națiunii noastre, pregătind ziua luminoasă de astăzi a patriei socialiste, independente și înfloritoare.