Foaia poporului, 1896 (Anul 4, nr. 2-52)
1896-11-08 / nr. 44
Sibiu, Duminecă, 27 Octomvrie (8 Noemvrie) 1896 Nr. 44 Amil IV Prețul abonamentului: Pe un an...........................................2 fl. (4 coroane). Pe o jumătate de an . . . 1 fl. (2 coroane). Pentru România 10 lei anual Abonamentele se fac la „Tipografia“, soc. pe acțiuni, Sibiiu. Apare în fiecare Duminecă INSERATE se primesc în biroul administraţiunii (strada Poplăcii nr. 15.) — Telefon nr. 14. Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Noi pentru noi. — Cătră iubiţii cetitori. — ..Noi pentru noiu, cată, iubiţi cetitori, o zicere, de a cărei însemnătate trebue să ne tragem seama. Ea e scurtă, dar’ ne dă a înțelege mult, ne arată ce avem să facem, ca de bine şi bunăstare să dăm. Trebue să ştim mai nainte de toate, că nouă Românilor în ţeara aceasta, afară de atotputernicul Dumnezeu, nimenea nu ne tinde ajutor, nimenea nu ne dă ceva, care să ne fie folositor și să ne ajute a da înainte. Ba din potrivă adeseori ni-se pun mari pedeci înaintării noastre chiar din partea aceea, de unde mai puțin ar trebui să ne așteptăm, din partea stăpânirii. Iar’ dacă uneori ni se dă câte ceva, ni se face şi nouă ici-colea parte din visteria ţerii, spre pildă ajutor preoţimii noastre sau şcoalelor, aceasta se face întotdeauna cu anumite scopuri, care nouă nu ne sânt spre folos şi bine. Stăpânirea ungurească ar avea datorinţă să ne ajutore şi pe noi, căci şi noi plătim multă dare la stat, aşa precum ajută şcoalele ungureşti, teatrele şi alte însoţiri de-ale lor. Când însă ea ne dă şi nouă ceva, pretinde să ne maghiarisăm, sau apoi vrea să ne aibă în ghiară, să-’i fim slugi plecate, şi să jucăm după cum ne cântă, chiar şi dacă e înspre răul nostru aceasta. Astfel de ajutor, deşi de tot rar ni se îmbie, numai ca să „ni se scoată ochii“ cu el, nouă nu ne trebue, să ne ferească Dumnezeu de el. Dar, aceste credem, că sânt cunoscute cetitorilor noştri şi nici nu mai este lipsă să mai scriem despre ele. E vorba scurtă, că noi nu avem nici un sprijin nici un ajutor de la nimenea. Dacă ne-am încredințat odată despre aceasta, ni se pune întrebarea, că ce avem să facem? Noi locului nu putem sta, noi trebue să mergem înainte și dacă din alte locuri nu avem ajutor, noi trebue să ne căutăm ajutorul în noi înșine. Să nu gândiți, oameni buni, că aceasta e un lucru de glumă, sau că-’i zicem, iată numai așa, să fie zis. Trebue să știm, că un popor numai până atunci numera ceva, numai până atunci e stăpân pe soartea sa, până se știe ajuta el pe sine, car’ când nu se mai poate ajuta el prin puterea sa, ajunge în stăpânirea altora, devine slugă la alte popoare. „ Ajutâ-te pe tine însuţi, că şi Dumnezeu te va ajuta*, iată o vorbă din bătrâni, care asemenea spune cele zise de noi. Aşa a fost aceasta şi în vremile trecute, aşa este şi acum, ba acum mai mare grije trebue să avem ca să nu fim cutropiţi de alţii. Iată pentru ce am zis, că vorba „noi pentru noi“ are mare însemnătate; ea ne arată că trebue să ţinem strâns unii la alţii, să fim una în toate lucrurile şi să îngrijim unii de alţii. Dacă rele şi năcazuri ne bântuesc nu uităm, că în mare parte noi suntem de vină, că ele ne-au năpădit. Ura, desbinarea şi neîngrijirea treburilor şi lucrurilor noastre, precum şi nepăsarea, ni-a adus mai de multe ori relele pe cap. Trebuie însă ca aceste să peară şi în locul lor unirea şi ţinerea laolaltă să se sâlăşluească între noi. Numai aşa putem să ne ajutorăm noi pe noi, numai aşa putem să ne încredem în puterea noastră. Cum şi ce să facem ţinând strâns laolaltă, ca să fim ajutoraţi noi de noi, vom spune în numerii viitori, întrunirea studenţilor din Bucureşti. Vestea despre oprirea conferenţei naţionale prin stăpânirea ungurească a mâchnit adânc şi pe fraţii noştri din România liberă. Ei, cari pot să se întrunească neimpedecaţi şi să hotărească cum se îndrepte lucrurile, ca mai bine să le meargă, au fost dureroşi atinşi văzând că fraţii lor, Românii de sub oblăduirea ungurească sunt mereu jigniţi şi opriţi în calea lor de înaintare. De aceea au hotărît să-’şi ridice de nou glasul pentru noi şi împotriva opririi conferenţei naţionale. Spre acest scop s’au întrunit Luni în 26 Octomvrie în Bucureşti, în zidirea numită Orfeu. întrunirea a conchemat-o comitetul naţional studenţesc şi la ea au luat parte o mulţime mare de cetăţeni, astfel că sala uriaşă de la Orfeu nu-i mai încăpea. Semn că FOXTIL Poesii poporale. Culese de Ioan Câlţea şi loan Raita, juni plugari din Şona. Astă fată şti juca, C’a învăţat-o maică-sa, Ţine-o, Doamne, lângă mine, Să mă ’nveţe jocul bine. Ba n’ te uită cum se ’ntoarce, Par’că-’i legată în doage, Ban’ te uită cum se ţipă, Par’că sare de pe-o râpă. Cântă cuculeţule Cântă dimineţile, Pe la toate porţile, Să se scoale toantele, Că Ie rămân vacile, închise, săracele. Frunzuliţă şi-o nuia, Mândră mândruleana mea, De frumoasă eşti frumoasă, Şi-ai fi bună de mireasă, Dar’ te strică guriţa, Că-’ţi umblă ca melinţa. Place-’mi fata sărăcuţă, Că umblă vara desculţă Şi carna cu opineuţă, Dar’ cu fata de bogat, Totdeauna eşti mustrat, Să-’i cumperi cisme de capră, Că altele se tot creapă, Şi de oaie se tot moaie, Şi de ţap îi sar en cap. Mândro pe obrazul tău, Rumenele’s de-un zlot rău, Dar’ şti dracul cum le-ai pus, Că pe nas nu ’ţi-au ajuns, Şi ’ţi-a rămas nasul gol, Cât o muche de topor. Blăstemuri. Frunză verde acuma creşte, Iubeşte, mândră, iubeşte, Dar’ ia seama ce iubeşti, Nu cumva să bănueşti, Să nu iubeşti o nălucă, Să iubeşti şi să se ducă! Tu, bădiţă, aşa ziceai, Când seara la noi veneai: „Până soare 'n cer va sta, „Dragă nu te voiu uita!!“ Soarele, bade, a sfinţit, Şi frumos a răsărit, Tu pe mine m’ai urît... Urască-te binele, Iubească-te boalele, Să te uşti ca scândura, Să te-adăpi cu lingura, Pân’ ţi-’i sfîrşi vieaţa, Să fi ca frunza de brad, Sufletul se-’ţi meargă ’n iad, Iar’ eu să fiu ca un paiu