Fotbal, iulie-decembrie 1972 (Anul 7, nr. 319-344)
1972-11-08 / nr. 337
Invitatul „Interviului săptămînii* este astăzi inginerul IOSIF LERETER, maestru emerit al sportului, deţinătorul „Trofeului fair-play", jucătorul care, după celălalt mare Iosif, l-am numit pe Petschovschi, a devenit a doua mare figură a soccerului nostru, datorită longevităţii tale fotbalistice ieşite din comun , a fi pînă la 39 de ani şi mai bine in prima linie, printre cei mai buni, iată marea performanţă a lui Lereter. Aşadar : — Ce ai simţit cînd tribunele te aplaudau la unison, şi-ţi scandau numele ? — E greu de spus. A fost şi bucurie,, multă bucurie, dar şi nostalgie. Nostalgie deoarece clipele trăite pe stadionul din Arad, străjuit de imensul turn cu Însemnele fabricii, au însemnat punct final unei activităţi de un sfert de veac, bucurie — pentru acea manifestaţie de simpatie a publicului, înseamnă că lumea din Arad m-a iubit, că cei cinci ani petrecuţi la U.T.A. nu au trecut In radar. Nici nu mă aşteptam să vină un public atit de numeros. Dar, repet, şi nostalgia a fost mare chiar dacă nu m-am manifestat Faptul că tu desparţi de ceea ce ţi-a plăcut pune stăptnire pe tine chiar dacă vrei să te arăţi că eşti tare... — Ce a însemnat U.T.A. pentru dumneata ? — Perioada cu cele mai mari satisfacţii pe plan sportiv. Sincer să fiu, n-am visat vreodată să trăiesc acele momente de incîntarei de două ori campion al României, învingător al lui Ferrenoord la acele meciuri de epopee fotbalistică, prezent In sferturile de finală ale ediţiei trecute In „Cupa U.E.F.A.*. Au fost şi necazuri — ce sportiv nu te are — şi ele s-au numit fie Hegia Varşovia, fie Norrköping. Legea, in sport, e să învingă cel mai bun şi trebuie să te supui, fie că vrei, fie că nu. A existat In viaţa mea şi „perioada Poli“. Una nu se poate compara cu cealaltă. La „Poli“, altele au fost satisfacţiile. E drept, am adus la Timişoara „Cupa României* In 1958, dar cele ce au primat au fost satisfacţiile studenţiei, cele legate de obţinerea unui titlu, acela de inginer mecanic. — Cum explici eu doar după 34 de ani ai reușit cele mai frumoase rezultate din cariera sportivă a dumitale ? — La mijloc este și un fel de revoltă a mea. Da, da ! Să mă explic. Acum vreo 10—15 ani, In fotbalul nostru, In presă, exista „campania* întineririi echipelor. Teoretic, nimic rău In asta. In fapt, erau decretaţi drept „bătrîni“ jucători de 25—27 de ani, se cerea scoaterea lor din fotbal şi Înlocuirea cu băieţi tineri. Niciodată nu am înţeles această teorie, după părerea mea, total greşită. Mi-amintesc că C.C.A. şi-a schimbat în mai puţin de un an toată garnitura de aur. Fotbaliştii care puteau să mai joace au fost trecuţi pe banca antrenorilor sau In diferite munci In cadrul clubului bucureştean. Şi ce s-a tratmplat cu C.Cft. mult timp după operaţia de întinerire ? S-a zbătut pe undeva pe la mijlocul clasamentului sau chiar mai jos, and te simţeai mai In puteri, cind deprinseseşi tainele meseriei, erai decretat „bătrin* şi trecut pe linie moartă. Eu am vrut să infirm această „teorie" care pe atunci a avut destui aderenţi şi şi-a făcut loc datorită faptului că antrenorii noştri, fiind destul de slab pregătiţi, nu ştiu ce să-i mai înveţe pe aşa-zişii „bătrîni“. Eliminarea jucătorilor mai in virstă s-a făcut şi datorită faptului că antrenorii nu se puteau impune in faţa unor fotbalişti care ajunseseră să cunoască toate secretele meseriei E mult mai uşor să te impui In faţa unor tineri care primesc totul fără discernămînt. Or, dacă ajungi la maturitate şi joci bine, Înseamnă, pe de o parte că ştii ce trebuie să faci un teren, iar pe de alta că duci o viaţă sportivă, că ştii ce şi cit să măninci, cit să dormi etc. Dar fiindcă a venit vorba despre astfel de probleme mai există un bai, cum spune ardeleanul: de ce trebuie să copiem mecanic, de la străini, metode de antrenament, sisteme de joc etc . De ce a trebuit să importăm această aşezare I—4—2—4 7 Brazilienii au inventat-o şi aplicat-o dintr-o necesitate a lor, datorită unei situaţii de fapt. Noi am preluat-o aşa cum ni s-a oferit Intr-adevăr, e mai uşor să accepţi ceva, de-a gata, decit să-ţi pui mintea la contribuţie, să-ţi baţi capul să găseşti TU ideea de joc cea mai bună, să vii cu inovaţii. Eu sunt adversarul fotbalului făcut fără cap şi dacă voi deveni vreodată antrenor voi sfida unele „legi* care guvernează antrenamentele şi ideea de joc folosită azi de cele mai multe echipe româneşti şi voi acţiona aşa cum cred eu că e mai bine. Cu deplină responsabilitate. Importante sunt, ca In orice alt domeniu, rezultatele. Fireşte, rezultatele bune. — Cu ce antrenori te-ai înțeles mai bine ? — In cei 25 de ani am lucrat cu o groază de antrenori. Bătrînul Cotormani a văzut primul ceva in mine. A venit la tata și m-a cerut pentru juniorii lui. Mie îmi plăcea schiul, nu fotbalul. Dar m-am rătăcit într-o iarnă; o noapte întreagă am umblat In sus și în jos, n-am mai găsit drumul şi am răcit zdravăn. Tata, dorind să mă lecuiască de schi, m-a dat la fotbal. Apoi de la Stepan Butim am învăţat multe, foarte multe. Anii din urmă au fost legaţi de Nicolae Dumitrescu. Cu o singură categorie de antrenori nu m-am înţeles cei care la rău dădeau vina pe jucători, iar la bine — totul li se cuvenea lor, adică antrenorilor. — In legătură cu începuturile dumitale... — Au fost grele, foarte grele. Ea școala din localitatea Oțelul Roșu, eram premiant, dar nemaiputînd urma la cursurile de zi, am urmat o școală de calificare, am devenit strungar de profile şi, ca să-mi continui studiile de cultură generală, am intrat la seral. Cursurile erau, fireşte, seara, de la 6 la 10. In timp ce alţii erau liberi şi mergeau la restaurant, eu plecam la şcoală. Pentru ca în acest timp să pot face şi fotbal, două săptămîni din trei lucrar in schimbul de noapte. Doi ani încheiaţi am muncit aşa. Toate astea m-au ambiţionat, am trecut cu bine şcoala, am progresat şi la fotbal, au auzit de mine cei de la Politehnica şi iată-mă la Timişoara care a devenit al doilea oraş al vieţii mele. Au urmat ani fireşti de studii, am jucat şi fotbal, au venit şi bucuriile, adică absolvirea facultăţii, satisfacţiile de pe terenul de sport, căsătoria. A fost greu. Dar e bine să te loveşti de greutăţi. Te fortifici, iar mai tirziu ştii să apreciezi binele. Tineretul de azi, mulţi fotbalişti, au totul de-a m\m\\\\\\\\\\m • „FOTBALUL PRETINDE MULTE SACRIFICII" • „LA ÎNCEPUT, TIMP DE DOI ANI, AM LUCRAT TN SCHIMBUL DE NOAPTE, PENTRU A JUCA ZIUA FOTBAL SI A MERGE SEARA LA SCOALA" • „BATRINUL COTORMANI M-A CERUT DE LA TATA PENTRU JUNIORII LUI" • „...ÎNSEAMNĂ CA ARĂDENII M-AU IUBIT" « „DE CE TREBUIE SA COPIEM MECANIC METODE DE ANTRENAMENT, SISTEME DE JOC !" • „ECHIPA NATIONALA? O REFLECTARE A CAMPIONATULUI" ^\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\V,\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\Vi, gata, nu cunosc greutăți de soiul celor prin care am trecut eu. — Spune-mi, te rog, cum se simte un fotbalist cînd e apostrofat de public ? — Depinde de caracterul fiecăruia. Eu nu aveam liniște. îmi dădeam seama că unde nu e foc nu iese nici fum, deci, ceva trebuie să fi fost. Acasă rememoram faza pentru care „fusesem luat pe sus"; o dată, de două ori, de nouă ori, refăceam mişcările cu... încetinitorul şi de cele mai multe ori ajungeam la concluzia că în respectiva fază intr-adevăr greşisem. Publicul e un general foarte obiectiv. Dar trebuie să iei de la el ce-ţi foloseşte ţie ca jucător. Nu trebuie să iei totul. Nici apostrofările, nici aplauzele. Oricum, faptul că publicul îşi manifestă nemulţumirea nu-i este nimănui indiferent. — Ce crezi despre U.T.A. 7 — Acest club a reuşit de-a lungul anilor să facă pentru fotbal ceea ce ar trebuii să facă fiecare club din ţara noastră. Că nu la cel mai Înalt nivel, asta e altceva, dar la limita posibilităţilor sale a făcut-o. — Dar despre echipa naţională? Ce crezi despre ea, mai ales după meciurile — criticate — din această toamnă ? — Echipa naţională nu poate fi decit o reflectare a campionatului. Că au fost realizate unele rezultate deasupra celor reuşite de echipele ,de club asta e urmarea faptului că tricolorilor li s-au creat condiţii mai bune ca acelea pe care le au in clipa de faţă echipele de club. Şi mai e o „cauză“ şi anume răbdarea lui Angelo Niculescu de a miza pe un nucleu de jucători, indiferent de forma lor de moment, dar de o valoare recunoscută şi verificată. Am pentru el toată stima. Cel puţin pentru această răbdare de fier, pentru tăria de a lua din tot ceea ce se spune şi se scrie despre echipa naţională numai ceea ce merită. Spuneam însă că reprezentativa este o oglindă a campionatului. Şi aşa şi este. E suficient să lipsească Dobrin, Neagu, Dumitrache sau mai ştiu eu cine, pentru ca să apară clar că înlocuitorii lor nu au clasa celor înlocuiţi La fel şi la echipele de club U.T.A., fiindcă n-are extreme, e obligată să-l folosească pe Sima! Cum se poate ieşi din această situaţie . Făcînd din fotbal un sport cu adevărat de mase. Cu cit jucătorii sînt mai mulţi, cu atît creşte procentul de fotbalişti talentaţi. Dar şi aci, în creşterea tinerilor sportivi, trebuie o legiferare reală, care să stimuleze apariţia acestora. — O ultimă întrebare legată de experienţa dumitale: in ce domeniu al fotbalului crezi că s-au făcut progresele cele mai mari ? — In antrenament. Intre ceea ce făceam eu acum 10—15 ani și chiar mai mult și ceea ce am făcut pină de curînd, la U.T.A., e o diferenţă colosală. Acum, fotbalul — dacă vrei să faci fotbal de competiţie — cere sacrificii fantastice. Să mă refer numai la program. Zilnic antrenamente, duminica meciul, luni recuperate, înainte erau două, maximum trei antrenamente pe săptămină. Acum eşti la teren şi de două ori pe zi. Ceea ce cred eu insă că s-a uitat — sau nu i se acordă încă importanţa cuvenită — este, la nivel de performanţă, recuperarea psihică. O găsesc cea mai importantă. Degeaba eşti excelent pregătit din punct de vedere fizic, dacă ai un psihic slab. Şi eforturile tale şi ale antrenorilor vor fi in van. Mircea TUDORAN I I I I „DE CE AM JUCAT PINĂ LA 39 DE ANI? LA MIJLOC A FOST UN FEL DE REVOLTĂ A MEA !u Clipe de neuitat pentru Lereter Pag. 2 m a falia munca nu se POATE. Timişoreanul GAVRIX, COZMAN, mare pasionat al fotbalului, a rămas surprins neplăcut de... „cit de slab a putut sa joace naţionala noastră in meciul cu Albania, mai ales în repriza a doua. Oricare altă echipă în locul celei albaneze ne-ar fî marcat goluri, obţindnd poate chiar victoria. Este ruşinos pentru nişte jucători ca Nunweiler, Dobrin, Sătmăreanu, Deleanu, Iordanescu, Dembrovschi să alerge pe gazon fără orizont, să nu poată ţine la respect, pe teren propriu, nişte adversari te mina a doua. Trebuie lăsate la o parte vorbele frumoase şi trecut Ia muncă serioasă. Altfel nu vom mai ajunge Intr-un turneu final al C.M....*. — Indiscutabil, fără muncă asiduă nu se mai poate obţine nimic In sport, şi tricolorii noştri s-au cam lăsat pe... tînjală. Pină la următorul meci din cadrul Crupei — primăvara anului viitor — este însă timp suficient pentru a se realiza o pregătire fără compromisuri Ceea ce dorim şi noi, şi dv. Toţi iubitorii fotbalului. • CA PE VREMURILE BUNE ! „Este foarte adevărat — ţine să sublinieze. Încă de la începutul scrisorii sale, FLORICA MORODAN (Pincota-Arad) — U.T.A. a păşit cu stingul In campionat, obţinînd in primele etape rezultate foarte slabe. Dar, acum, echipa noastră, a arădenilor, şi-a revenit şi ne mindrim din nou cu ea. Eu una voi continua s-o iubesc şi s-o stimez ca pe vremea cind era campioană...“. — Foarte frumos, adevăraţii suporteri , nu-şi părăsesc echipa preferată, mai ales la... greu ! „Ceea ce mă supără Insă foarte tare este faptul că U.T.A., atunci cind nu merge, aproape că este făcută cu ou şi cu oţet, criticată de toată lumea, blamată. De tt mă rog în... — Simplu de răspuns. De la U.T.A. toată lumea are pretenţii mult mai mari decit de la, să zicem, C.S.M. Reşiţa, C.F.R. Cluj sau A.S.A. Tg. Mureş. „In al doilea rînd, aş dori să transmiteţi lui Adamache că mă bucur pentru el că s-a desprins, in sfîrşit, de pe banca rezervelor şi a parcurs drumul pină în poarta echipei naţionale. Era şi timpul—*. — Intr-adevăr, era... • DOUA CONFIRMĂRI. In a doua scrisoare pe care ne-o expediază, GHEORGHE StÎNGA (Brad-Hunedoara) tine să ne avertizeze că. In problemele despre care ne relatează, el este ferm convins că are dreptate. Ii trebuie Insă o confirmare din partea noastră. Despre ce este vorba ? „1. Dacă la o - -intrarr de pe extremă mingea iese din teren, prin aer, şi revine apoi In suprafaţa de joc este sau nu este aur ?“ ESTE. „2. Dacă golul primit de echipa noastră la Helsinki s-a datorat gafei DIALOG a lui Răducanu de a ţine mingea mal mult rf-rît li permitea regulamentul ?** EXACT. Aşa s-au petrecut lucrurile. • NU-I NICI UN MISTER, cu ocazia oricărei supărări cauzate de fotbaliştii noştri şi în mod special de tricolori, IOAN POP (Oradea), un cititor permanent al revistei noastre, nu se poate abţine să nu pună mina pe pix şi să ne scrie. Una dintre problemele care l-au necăjit foarte tare in ultima vreme a fost aceea a accidentaţilor. „ Există citiva jucători ca Dobrin, Dembrovschi, Dumitrache care, atunci cind ţi-e lumea mai dragă, se accidentează. Nu înţeleg de ce ? Să fie vorba, oare, de vreun mister ? Nu, nu-i nici un mister. Accidentările lor au două mari cauze : 1. jucători ca Dobrin, Dembrovschi, Dumitrache sunt „controlaţi“ sever, în fiecare meci, de apărătorii adverşi care, de multe ori, recurg şi la mijloace neregulamentare pentru a-i deposeda de balon; 2. de nenumărate ori însă, răceşti jucători, dorici să joace cit mai repede cu putinţă după un accident sau altul, reiau activitatea oficială , fără să fie complet restabiliţi. Şi, la o primă ciocnire mai dură, suportă consecinţele altei accidentări. • GRIJA CLUBULUI MINERILOR: „Ştiţi de ce rezistă Jiul în Divizia A 7" — ne Întreabă, aşa, fată vreun motiv anume, ION BOGDAN, din Petroşani. — Pentru că la această echipă se munceşte cu pasiune, hărnicie, modestie. „Şi pentru că Jiul, clubul, s-a îngrijit întotdeauna de soarta jucătorilor săi. Iată, dintre fotbaliştii care i-au îmbrăcat tricourile In ultimii 20 de ani, mulţi au devenit Ingineri (Romoşan, Farkaş, Casandra, Marrtinovici, Libardi etc.), iar alţii au obţinut diploma de maistru (Tîvescu, Vasiu, Gabor)In prezent, din formaţia minerilor noştri, Marincan, Naidin, Cotormani, Făgaş, M. Popescu, Al. Naghi, Mulţescu, Roznal, Stan, Catona I şi n sunt studenţi. Ei, ce ziceţi ?...* — Ce altceva putem spune decît : felicitări Jiului. • OBSERVAŢII DE SPECTATOR. Un bucureştean, CONSTANTIN DUMITRACHE, spectator la multe dintre meciurile organizate în Capitală, este pur şi simplu indignat de „starea jalnică în care a ajuns gazonul stadionului 23 August. Ce păzesc, cum Îşi justifică salariile cei care trebuie să îngrijească cea mai mare bază sportivă a ţării ?...“ — Nu ştim. Pe semne că o fac în vreun fel. Esenţialul este că nimeni nu-i trage la răspundere pentru activitatea de mîntuială, „în altă ordine de idei. S-a scris atît de mult că,odată cu promovarea Sportului studenţesc, se vor relua din nou atractivele cuplajuri bucureştene. Aş dori să aflu motivele pentru care nu mai avem cuplaje...“. — Nu vor cluburile organizatoare. La cuplajul de duminică s-a ajuns, cu chiu cu vai, după multe, discuţii. Foarte posibil ca. In etapa următoare, Dinamo să joace pe stadionul său, iar Rapid pe ».Republicii“. Repetăm, aşa vor cluburile. Să aibă la un meci cite 2—3MW de spectatori (cazul Steaua — Sportul studențesc), în loc de 30—40 nm !... o 3 DIALOG Nr. 337