Fotbal, iulie-decembrie 1972 (Anul 7, nr. 319-344)

1972-11-08 / nr. 337

Invitatul „Interviului săptămînii* este astăzi inginerul IOSIF LERETER, maestru emerit al sportului, deţinătorul „Trofeului fair-play", jucătorul care, după celălalt mare Iosif, l-am numit pe Petschovschi, a devenit a doua mare figură a soccerului nostru, da­torită longevităţii tale fotbalistice ieşite din comun , a fi pînă la 39 de­ ani şi mai bine in prima linie, printre cei mai buni, iată marea performanţă a lui Lereter. Aşadar : — Ce ai simţit cînd tribunele te aplaudau la unison, şi-ţi scan­dau numele ? — E greu de spus. A fost şi bucurie,, multă bucurie, dar şi nostalgie. Nostal­gie deoarece clipele trăite pe stadionul din Arad, străjuit de imensul turn cu Însemnele fabricii, au însemnat punct final unei activităţi de un sfert de veac, bucurie — pentru acea manifestaţie de simpatie a publicului, înseamnă că lu­mea din Arad m-a iubit, că cei cinci ani petrecuţi la U.T.A. nu au trecut In radar. Nici nu mă aşteptam să vină un public atit de numeros. Dar, repet, şi nostalgia a fost mare chiar dacă nu m-am manifestat Faptul că tu desparţi de ceea ce ţi-a plăcut pune stăptnire pe tine chiar dacă vrei să te arăţi că eşti tare... — Ce a însemnat U.T.A. pen­tru dumneata ? — Perioada cu cele mai mari satis­facţii pe plan sportiv. Sincer să fiu, n-am visat vreodată să trăiesc acele mo­mente de incîntarei de două ori cam­pion al României, învingător al lui Fe­­rrenoord la acele meciuri de epopee fot­balistică, prezent In sferturile de finală ale ediţiei trecute In „Cupa U.E.F.A.*. Au fost şi necazuri — ce sportiv nu te are­­ — şi ele s-au numit fie Hegia Var­şovia, fie Norrköping. Legea, in sport, e să învingă cel mai bun şi trebuie să­­ te supui, fie că vrei, fie că nu. A exis­tat In viaţa mea şi „perioada Poli“. Una nu se poate compara cu cealaltă. La „Poli“, altele au fost satisfacţiile. E drept, am adus la Timişoara „Cupa Ro­mâniei* In 1958, dar cele ce au primat au fost satisfacţiile studenţiei, cele le­gate de obţinerea unui titlu, acela de in­giner mecanic. — Cum explici eu doar după 34 de ani ai reușit cele mai frumoase rezultate din cariera sportivă a dumitale ? — La mijloc este și un fel de revoltă a mea. Da, da ! Să mă explic. Acum vreo 10—15 ani, In fotbalul nostru, In presă, exista „campania* întineririi echi­pelor. Teoretic, nimic rău In asta. In fapt, erau decretaţi drept „bătrîni“ ju­cători de 25—27 de ani, se cerea scoate­rea lor din fotbal şi Înlocuirea cu bă­ieţi tineri. Niciodată nu am înţeles a­­ceastă teorie, după părerea mea, total greşită. Mi-amintesc că C.C.A. şi-a schimbat în mai puţin de un an toată garnitura de aur. Fotbaliştii care puteau să mai joace au fost trecuţi pe banca antrenorilor sau In diferite munci In cadrul clubului bucureştean. Şi ce s-a trat­mplat cu C.Cft. mult timp după ope­raţia de întinerire ? S-a zbătut pe undeva pe la mijlocul clasamentului sau chiar mai jos, and te simţeai mai In puteri, cind deprinseseşi tainele mese­riei, erai decretat „bătrin* şi trecut pe linie moartă. Eu am vrut să infirm a­­ceastă „teorie" care pe atunci a avut destui aderenţi şi şi-a făcut loc datorită faptului că antrenorii noştri, fiind des­tul de slab pregătiţi, nu ştiu ce să-i mai înveţe pe aşa-zişii „bătrîni“. Eliminarea jucătorilor mai in virstă s-a făcut şi da­torită faptului că antrenorii nu se pu­teau impune in faţa unor fotbalişti care ajunseseră să cunoască toate secretele meseriei E mult mai uşor să te impui In faţa unor tineri care primesc totul fără discernămînt. Or, dacă ajungi la maturitate şi joci bine, Înseamnă, pe de o parte că ştii ce trebuie să faci un te­ren, iar pe de alta că duci o viaţă spor­tivă, că ştii ce şi cit să măninci, cit să dormi etc. Dar fiindcă a venit vorba despre ast­fel de probleme mai există un bai, cum spune ardeleanul: de ce trebuie să co­piem mecanic, de la străini, metode de antrenament, sisteme de joc etc . De ce a trebuit să importăm această aşezare I—4—2—4 7 Brazilienii au inventat-o şi aplicat-o dintr-o necesitate a lor, dato­rită unei situaţii de fapt. Noi am pre­luat-o aşa cum ni s-a oferit Intr-adevăr, e mai uşor să accepţi ceva, de-a gata, decit să-ţi pui mintea la contribuţie, să-ţi baţi capul să găseşti TU ideea de joc cea mai bună, să vii cu inovaţii. Eu sunt adversarul fotbalului făcut fără cap şi dacă voi deveni vreodată antrenor voi sfida unele „legi* care guvernează antrenamentele şi ideea de joc folosită azi de cele mai multe echipe româneşti şi voi acţiona aşa cum cred eu că e mai bine. Cu deplină responsabilitate. Importante sunt, ca In orice alt dome­niu, rezultatele. Fireşte, rezultatele bune. — Cu ce antrenori te-ai înțeles mai bine ? — In cei 25 de ani am lucrat cu o groază de antrenori. Bătrînul Cotormani a văzut primul ceva in mine. A venit la tata și m-a cerut pentru juniorii lui. Mie îmi plăcea schiul, nu fotbalul. Dar m-am rătăcit într-o iarnă; o noapte în­treagă am umblat In sus și în jos, n-am mai găsit drumul şi am răcit zdravăn. Tata, dorind să mă lecuiască de schi, m-a dat la fotbal. Apoi de la Stepan Butim am învăţat multe, foarte multe. Anii din urmă au fost legaţi de Nicolae Dumitrescu. Cu o singură categorie de antrenori nu m-am înţeles­­ cei care la rău dădeau vina pe jucători, iar la bine — totul li se cu­venea lor, adică antrenorilor. — In legătură cu începuturile dumitale... — Au fost grele, foarte grele. Ea școala din localitatea Oțelul Roșu, eram premiant, dar nemaiputînd urma la cursurile de zi, am urmat o școală de calificare, am devenit strungar de pro­file şi, ca să-mi continui studiile de cul­tură generală, am intrat la seral. Cursu­rile erau, fireşte, seara, de la 6 la 10. In timp ce alţii erau liberi şi mergeau la restaurant, eu plecam la şcoală. Pen­tru ca în acest timp să pot face şi fot­bal, două săptămîni din trei lucrar in schimbul de noapte. Doi ani încheiaţi am muncit aşa. Toate astea m-au ambi­ţionat, am trecut cu bine şcoala, am progresat şi la fotbal, au auzit de mine cei de la Politehnica şi iată-mă la Ti­mişoara care a devenit al doilea oraş al vieţii mele. Au urmat ani fireşti de studii, am jucat şi fotbal, au venit şi bucuriile, adică absolvirea facultăţii, sa­tisfacţiile de pe terenul de sport, căsă­toria. A fost greu. Dar e bine să te lo­veşti de greutăţi. Te fortifici, iar mai tirziu ştii să apreciezi binele. Tineretul de azi, mulţi fotbalişti, au totul de-a m\m\\\\\\\\\\m • „FOTBALUL PRETINDE MUL­TE SACRIFICII" • „LA ÎNCEPUT, TIMP DE DOI ANI, AM LU­CRAT TN SCHIMBUL DE NOAPTE, PENTRU A JUCA ZIUA FOTBAL SI A MERGE SEARA LA SCOALA" • „BA­­TRINUL COTORMANI M-A CERUT DE LA TATA PENTRU JUNIORII LUI" • „...ÎNSEAM­NĂ CA ARĂDENII M-AU IU­BIT" « „DE CE TREBUIE SA COPIEM MECANIC METODE DE ANTRENAMENT, SISTEME DE JOC !" • „ECHIPA NA­TIONALA? O REFLECTARE A CAMPIONATULUI" ^\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\V,\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\Vi, gata, nu cunosc greutăți de soiul celor prin care am trecut eu. — Spune-mi, te rog, cum se simte un fotbalist cînd e apostro­fat de public ? — Depinde de caracterul fiecăruia. Eu nu aveam liniște. îmi dădeam seama că unde nu e foc nu iese nici fum, deci, ceva trebuie să fi fost. Acasă rememo­ram faza pentru care „fusesem luat pe sus"; o dată, de două ori, de nouă ori, refăceam mişcările cu... încetinitorul şi de cele mai multe ori ajungeam la con­cluzia că în respectiva fază intr-adevăr greşisem. Publicul e un general foarte obiectiv. Dar trebuie să iei de la el ce-ţi foloseşte ţie ca jucător. Nu trebuie să iei totul. Nici apostrofările, nici a­­plauzele. Oricum, faptul că publicul îşi manifestă nemulţumirea nu-i este nimă­nui indiferent. — Ce crezi despre U.T.A. 7 — Acest club a reuşit de-a lungul ani­lor să facă pentru fotbal ceea ce ar tre­buii să facă fiecare club din ţara noas­tră. Că nu la cel mai Înalt nivel, asta e altceva, dar la limita posibilităţilor sale a făcut-o. — Dar despre echipa naţională? Ce crezi despre ea, mai ales după meciurile — criticate — din a­­ceastă toamnă ? — Echipa naţională nu poate fi decit o reflectare a campionatului. Că au fost realizate unele rezultate deasupra celor reuşite de echipele ,de club asta e ur­marea faptului că tricolorilor li s-au creat condiţii mai bune ca acelea pe care le au in clipa de faţă echipele de club. Şi mai e o „cauză“ şi anume răb­darea lui Angelo Niculescu de a miza pe un nucleu de jucători, indiferent de forma lor de moment, dar de o valoare recunoscută şi verificată. Am pentru el toată stima. Cel puţin pentru această răbdare de fier, pentru tăria de a lua din tot ceea ce se spune şi se scrie des­pre echipa naţională numai ceea ce merită. Spuneam însă că reprezentativa este o oglindă a campionatului. Şi aşa şi este. E suficient să lipsească Dobrin, Neagu, Dumitrache sau mai ştiu eu cine, pentru ca să apară clar că înlocuitorii lor nu au clasa celor înlocuiţi La fel şi la echipele de club­­ U.T.A., fiindcă n-are extreme, e obligată să-l folosească pe Sima! Cum se poate ieşi din această situaţie . Făcînd din fotbal un sport cu adevărat de mase. Cu cit jucătorii sînt mai mulţi, cu atît creşte procentul de fotbalişti talentaţi. Dar şi aci, în creşte­rea tinerilor sportivi, trebuie o legife­rare reală, care să stimuleze apariţia acestora. — O ultimă întrebare legată de experienţa dumitale: in ce do­meniu al fotbalului crezi că s-au făcut progresele cele mai mari ? — In antrenament. Intre ceea ce fă­ceam eu acum 10—15 ani și chiar mai mult și ceea ce am făcut pină de curînd, la U.T.A., e o diferenţă colosală. Acum, fotbalul — dacă vrei să faci fotbal de competiţie — cere sacrificii fantastice. Să mă refer numai la program. Zilnic antrenamente, duminica meciul, luni re­­­cuperate, înainte erau două, maximum trei antrenamente pe săptămină. Acum eşti la teren şi de două ori pe zi. Ceea ce cred eu insă că s-a uitat — sau nu i se acordă încă importanţa cuvenită — este, la nivel de performanţă, recupera­rea psihică. O găsesc cea mai impor­tantă. Degeaba eşti excelent pregătit din punct de vedere fizic, dacă ai un psihic slab. Şi eforturile tale şi ale an­trenorilor vor fi in van. Mircea TUDORAN I I I I „DE CE AM JUCAT PINĂ LA 39 DE ANI? LA MIJLOC A FOST UN FEL DE REVOLTĂ A MEA !u Clipe de neuitat pentru Lereter Pag. 2 m­ a falia munca nu se POATE. Timişoreanul GA­­VRIX, COZMAN, mare pa­sionat al fotbalului, a ră­mas surprins neplăcut de... „cit de slab a putut sa joace naţionala noastră in meciul cu Albania, mai ales în repriza a doua. Oricare altă echipă în lo­cul celei albaneze ne-ar fî marcat goluri, obţindnd poate chiar victoria. Este ruşinos pentru nişte jucă­tori ca Nunweiler, Do­brin, Sătmăreanu, Deleanu, Iordanescu, Dembrovschi să alerge pe gazon fără orizont, să nu poată ţine la respect, pe teren pro­priu, nişte adversari te mina a doua. Trebuie lă­sate la o parte vorbele frumoase şi trecut Ia mun­că serioasă. Altfel nu vom mai ajunge Intr-un tur­neu final al C.M....*. — Indiscutabil, fără mun­că asiduă nu se mai poate obţine nimic In sport, şi tricolorii noştri s-au cam lăsat pe... tînjală. Pină la următorul meci din cadrul Crupei — primăvara anu­lui viitor — este însă timp suficient pentru a se rea­liza o pregătire fără com­promisuri Ceea ce dorim şi noi, şi dv. Toţi iubitorii fotbalului. • CA PE VREMURILE BUNE ! „Este foarte ade­vărat — ţine să sublinieze. Încă de la începutul scri­sorii sale, FLORICA MO­­RODAN (Pincota-Arad) — U.T.A. a păşit cu stingul In campionat, obţinînd­ in primele etape rezultate foarte slabe. Dar, acum, echipa noastră, a arăde­nilor, şi-a revenit şi ne mindrim din nou cu ea. Eu una voi continua s-o iubesc şi s-o stimez ca pe vremea cind era campioa­nă...“. — Foarte frumos, adevă­raţii suporteri , nu-şi pără­sesc echipa preferată, mai ales la... greu ! „Ceea ce mă supără Insă foarte tare este faptul că U.T.A., atunci cind nu merge, aproape că este făcută cu ou şi cu oţet, criticată de toată lumea, blamată. De tt mă rog în... — Simplu de răspuns. De la U.T.A. toată lumea are pretenţii mult mai mari decit de la, să zicem, C.S.M. Reşiţa, C.F.R. Cluj sau A.S.A. Tg. Mureş. „In al doilea rînd, aş dori să transmiteţi lui Ada­­mache că mă bucur pen­tru el că s-a desprins, in sfîrşit, de pe banca rezer­velor şi a parcurs drumul pină în poarta echipei na­ţionale. Era şi timpul—*. — Intr-adevăr, era... • DOUA CONFIRMĂRI. In a doua scrisoare pe care ne-o expediază, GHEOR­­GHE StÎNGA (Brad-Hune­­doara) tine să ne averti­zeze că. In problemele despre care ne relatează, el este ferm convins că are dreptate. Ii trebuie Insă o confirmare din partea noa­stră. Despre ce este vor­ba ? „1. Dacă la o - -intrarr de pe extremă mingea iese din teren, prin aer, şi re­vine apoi In suprafaţa de joc este sau nu este aur ?“ ESTE. „2. Dacă golul pri­mit de echipa noastră la Helsinki s-a datorat gafei DIALOG a lui Răducanu de a ţine ming­ea mal mult rf-rît li permitea regulamentul ?** EXACT. Aşa s-au petrecut lucrurile. • NU-I NICI UN MIS­TER, cu ocazia oricărei supărări cauzate de fotba­liştii noştri şi în mod spe­cial de tricolori, IOAN POP (Oradea), un cititor permanent al revistei noa­stre, nu se poate abţine să nu pună mina pe pix şi să ne scrie. Una dintre problemele care l-au necă­jit foarte tare in ultima vreme a fost aceea a ac­cidentaţilor. „ Există citiva jucători ca Dobrin, Dem­brovschi, Dumitrache care, atunci cind ţi-e lumea mai dragă, se accidentează. Nu înţeleg de ce ? Să fie vor­ba, oare, de vreun mis­ter ? Nu, nu-i nici­ un mis­ter. Accidentările lor au două mari cauze : 1. jucă­tori ca Dobrin, Dem­brovschi, Dumitrache sunt „controlaţi“ sever, în fie­care meci, de apărătorii adverşi care, de multe ori, recurg şi la mijloace ne­regulamentare pentru a-i deposeda de balon; 2. de nenumărate ori însă, ră­ceşti jucători, dorici să joace cit mai repede cu putinţă după un accident sau altul, reiau activita­tea oficială , fără să fie complet restabiliţi. Şi, la o primă ciocnire mai dură, suportă consecinţele altei accidentări. • GRIJA CLUBULUI MI­NERILOR: „Ştiţi de ce re­zistă Jiul în Divizia A 7" — ne Întreabă, aşa, fată vreun motiv anume, ION BOGDAN, din Petroşani. — Pentru că la această echipă se munceşte cu pa­siune, hărnicie, modestie. „Şi pentru că Jiul, clu­bul, s-a îngrijit întotdea­una de soarta jucătorilor săi. Iată, dintre fotbaliştii care i-au îmbrăcat tricou­rile In ultimii 20 de ani, mulţi au devenit Ingineri (Romoşan, Farkaş­­, Ca­­sand­ra, Marrtinovici, Li­­bardi etc.), iar alţii au ob­ţinut diploma de maistru (Tî­vescu, Vasiu, Gabor)­­In prezent, din formaţia minerilor noştri, Marin­­can, Naidin, Cotormani, Făgaş, M. Popescu, Al. Naghi, Mulţescu, Roznal, Stan, Catona I şi n sunt studenţi. Ei, ce ziceţi ?...* — Ce altceva putem spu­ne decît : felicitări Jiului. • OBSERVAŢII DE SPECTATOR. Un bucu­reştean, CONSTANTIN DU­MITRACHE, spectator la multe dintre meciurile or­ganizate în Capitală, este pur şi simplu indignat de „starea jalnică în care a ajuns gazonul stadionului 23 August. Ce păzesc, cum Îşi justifică salariile cei care trebuie să îngrijeas­că cea mai mare bază sportivă a ţării ?...“ — Nu ştim. Pe semne că o fac în vreun fel. Esen­ţialul este că nimeni nu-i trage la răspundere pentru activitatea de mîntuială, „în altă ordine de idei. S-a scris atît de mult că,­­odată cu promovarea Spor­tului studenţesc, se vor relua din nou atractivele cuplajuri bucureştene. Aş dori să aflu motivele pen­tru care nu mai avem cu­plaje...“. — Nu vor cluburile or­ganizatoare. La cuplajul de duminică s-a ajuns, cu chiu cu vai, după multe, discuţii. Foarte posibil ca. In etapa următoare, Di­namo să joace pe stadio­nul său, iar Rapid pe ».Re­publicii“. Repetăm, aşa vor cluburile. Să aibă la un meci cite 2—3­­MW de spec­tatori (cazul Steaua — Sportul studențesc), în loc de 30—40 nm !... o 3 DIALOG Nr. 337

Next