Gazeta Învățământului, 1969 (Anul 21, nr. 976-1023)
1969-09-19 / nr. 1009
Acad. prof. NICOLAE TEODORESCU Matematizarea presupune, ca element fundamental, aplicativitatea Este astăzi evident pentru toată lumea că nu se poate vorbi despre pregătirea tinerelor generații de specialiști în afara unei strînse legături cu practica, cu întreaga evoluție a activității științifico-tehnice și economice, ca și în afara unor continue reevaluări și modernizări a învățămîntului din punct de vedere al conținutului și metodelor. Totuși, o retrospectivă cu de puțin aprofundată a modului cum s-au realizat aceste deziderate în programele școlare și în practica predării matematicii, relevă că în destul de multe cazuri nu a existat o conexiune organică între acțiunile menite să apropie predarea matematicii de practică și cele privind integrarea unor capitole și concepte moderne în studiul matematicii. In mod vizibil această confruntare nefirească a determinat oscilații între un practicism exagerat și o modernizare concepută aproape exclusiv abstract. Atît prima cît și a doua tendință au avut repercusiuni negative asupra formării gîndirii matematice a tinerei generații, fapt pe care am avut ocazia să-l constatăm în repetate rînduri noi, cei care predăm în învățămîntul superior Aș vrea să mă refer la problema corelării strînse între modernizarea predării și legătura cu practica în predarea matematicii în ultimele clase de liceu. Aici apar mai evidente deficiențele unor tendințe excesiv abstractizante, care au dus la ratarea unor inițiative valoroase. Oarecum putem aprecia astfel faptul că deși li s-au predat elevilor probleme privind teoria jocurilor, programarea și statistica matematică, cibernetica etc., mulți dintre ei sunt în imposibilitatea practică de a face transferul acestor cunoștințe asupra însușirii unor cunoștințe moderne din domeniul biologiei — de genetică moleculară, bunăoară—sau chiar din domeniul chimiei, că le este cu totul imprecisă sfera noțiunii de matematizare a științelor și tehnicii ? Cred că, pentru ca legarea cunoștințelor de practică să meargă mînă în mîna cu succesul acțiunii de modernizare, se impune o acțiune conjugată și mult mai largă, care să reunească efectiv pe toți factorii interesați. îmi vine în minte, în această direcție, seminarul multidisciplinar de teoria codurilor, statistică lingvistică și aplicații matematice în știință și economie care a luat ființă anul trecut în cadrul Universității București și care a reunit, alături de matematicieni, specialiști în științele biologice, în lingvistică, în drept și, bineînțeles, în științele aplicative. Sînt convins că o reuniune de aceeași natură, adică avînd un caracter interdisciplinar, care să discute modalitățile de predare a matematicii în liceu într-o legătură strînsă cu progresul și matematizarea celorlalte științe cuprinse în programele liceale, organizarea unor grupe de lucru însărcinate să elaboreze probleme și teme aplicative privind utilizarea aparatului matematic în diferite domenii ale științei și tehnicii, ca și elaborarea de culegeri de probleme pe această linie ar avea un efect dintre cele mai pozitive. Evident, o asemenea acțiune ar trebui să aibă corespondent la nivelul școlilor, ceea ce ar determina, sunt cuprins, rezultate superioare în însușirea de către tineri a unei concepții științifice moderne nu numai în matematică, ci și în fizică, chimie, biologie etc. precum și în realizarea unei legături necesare, efective și eficiente cu practica. Asist. univ. PAULA CONSTANTINESCU de la cunoaștere la angajarea voluntară a personalității In sfera psihologicului există imense resurse care pot fi exploatate în vederea legării învățămîntului de viață și pe care școala nu le-a fructificat întotdeauna la adevărata lor valoare. Or, aceasta reprezintă una din direcțiile cele mai importante în vederea realizării unui învățămînt formativ înțeles în mod plenar, ca o dezvoltare complexă, armonioasă și integrală a personalității elevului. Realizarea legăturii dintre învățămînt și viață presupune nu numai efortul de a face cunoscute elevilor problemele activității productive și spirituale sau din sfera mai largă a realităților social-politice, dar și acela de a-i ajuta să înțeleagă într-o asemenea măsură sensul major al transformărilor care se petrec în domeniul acestora, încît necesitatea de a participa la înfăptuirea lor să se convertească pentru ei în convingeri care să solicite imperios angajarea afectivă și acțională voluntară. Cu alte cuvinte, din punct de vedere psihologic, integrarea elevilor în viața socială pe calea învățămîntului trebuie să se realizeze avîndu-se în vedere complexitatea mecanismului care duce de la cunoaștere la angajarea voluntară a personalității. Cunoașterea trebuie să însemne înțelegerea valorii și a sensului realității. Profesorul trebuie să caute să creeze cadrul unei unități de cunoaștere și de participare afectivă care va duce nemijlocit la angajarea voluntară a elevului în munca pentru realizarea valorilor materiale și spirituale. Organizînd formele de cunoaștere de așa manieră încît să avem în vedere nu numai aspectul informațional, ci și acela al pătrunderii sensurilor adinei ale realității și al asimilării de către elev a acestor sensuri cu scopul convertirii lor în convingeri îi vom putea forma astfel personalitatea încît el să-și valorifice cît mai deplin forțele în procesul creației sociale. Prof. IUNIAN CHELU Giurgiu De ce nu s-ar recepționa și materialul didactic așa cum se recepționează orice alt produs ? Mă voi referi la o singură problemă — rolul important al materialului didactic în asigurarea legării învățămîntului de viață. De acest rol este convinsă, in teorie, toată lumea, în practică, însă, lucrurile se cam schimbă. In parte, pentru că unii profesori preferă calea, mai ușoară pentru ei, a expunerii pur verbale, neglijînd demonstrațiile, experiențele, lucrările practice cu materialul didactic, ignorînd mijloacele audio-vizuale. Nu este însă mai puțin adevărat că mulți dintre cei care acordă însemnătate materialului didactic nu numai în teorie, ci și în practică întîmpină destule greutăți din cauza calității acestuia și a modului cum este difuzat. După cum se știe, materialul didactic se difuzează prin „repartiție“. De e bun, de e rău ,de funcționează, de nu funcționează, îl primești și nu-l poți respinge. Nu există aici nici o recepție, așa cum există la orice alt produs. Materialul didactic nu se recepționează. Recepționîndu-1, ai putea să-l respingi dacă nu corespunde cerințelor. Sunt sigur că aceasta ar determina o îmbunătățire a calității materialelor didactice, căci ar exista, pentru întreprinderi, riscul de a nu-și putea plasa produsele. Mă gîndesc, pe de altă parte, că ar trebui găsită o soluție pentru aprovizionarea permanentă a laboratoarelor școlare cu tot felul de lucruri mărunte : fire metalice de diferite dimensiuni, borne, banane, socluri, bucăți de suplex, tuburi electronice etc. Toate acestea sunt extrem de necesare, pentru că din ele se pot confecționa tot felul de aparate chiar în cadrul școlii, ori nu este o taină pentru nimeni că de multe ori aceste aparate sunt mai ingenios realizate decît cele primite prin repartiție Foarte utile ne-ar fi, de asemenea, sculele și trusele de reparații, întrucît majoritatea defecțiunilor survenite la aparate s-ar putea repara în școală, dacă se creează condiții elementare pentru aceasta. Ne-ar fi necesare, de pildă, truse de clești și ciocane, truse de pile și șurubelnițe de dimensiuni variate, o bormașină, un mini-strung. S-ar putea înjgheba astfel în școli mini-ateliere de reparații care, treptat, ar putea trece la repararea, modificarea și adaptarea materialului didactic. Aceste ateliere, pe lângă faptul că ar fi rentabile, ar contribui mult la legarea școlii de activitatea productivă, căci i-ar antrena în muncă și pe elevi. LADISLAU ARKOSI, hs.JMBr. mmm--------— profesor emerit, Tg. Mureș Pregătirea viitorilor ciberneticieni trebuie să înceapă încă din liceu Caracterul imperios al cerinței legării învățămîntului de practică este clar tuturor celor care realizează pregătirea școlară a tineretului, dar fiecare profesor rezolvă această cerință într-un mod diferit. Pentru mine este evident că fiecare lecție trebuie să pornească de la practică și să dovedească importanța practică a concluziilor ce se desprind din materia predată .Problema care se pune este însă cum se realizează aceasta: îndeobște, la obiectul meu — fizica — li se clarifică elevilor esența fizică a unor structuri și procese fizice .Dar elevului de azi, în curînd participant la procesul de producție, nu-i ajunge numai să știe ce fel de legi fizice au fost stabilite de către Newton acum 300 de ani. El trebuie să fie la curent cu mersul dezvoltării, să cunoască — la nivelul înțelegerii sale — teoria relativității a lui Einstein sau fizica cuantică, să știe, măcar în linii mari, care sunt principiile de bază a căror aplicare practică este întruchipată în oglinda laser lăsată pe suprafața Lunii etc. In această privință un rol de cea mai mare însemnătate revine manualelor școlare. Dar numeroase manuale sunt încă, așa cum știm cu toții, destul de mult rămase în urmă. Cînd folosesc, de pildă, manualul pentru primul an de liceu, parcă simt că m-am poticnit în secolele XVIII-XIX. Arăt elevilor că „sistemul de referință este și el însuși în mișcare“ și ei mă întreabă, de fiecare dată, dacă fenomenele observate, legile deduse în sistemul privit fix, dar care în realitate se află în mișcare, oglindesc sau nu în mod fidel realitatea. Se înțelege, această problemă necesită o mică prelegere. Fiecare din noi o face așa cum se pricepe. Mă întreb : nu s-ar putea explica în manual acest lucru într-un mod interesant, la nivelul de înțelegere al elevilor, fie și cu litere mici de tipar, ca o lectură facultativă ? Marea majoritate a elevilor sîunt foarte interesați de construcția și funcționarea automobilului și, folosind acest interes, le-am putea da multe cunoștințe cu aplicabilitate practică. Dar manualul pentru clasa a XI-a, de exemplu, nu pomenește nimic despre receptoarele de semnale, care efectuează la fiecare automobil limitarea automată a intensității și tensiunii curentului, sau despre generatorul de curent continuu, care are un rol important în alimentarea acumulatorului automobilelor. Ar fi de discutat și despre unele lucrări practice pe care le recomandă programele și manualele. S-a putut constata de pildă, nu o dată, că destul de mulți elevi, deși studiază electricitatea, nu sunt în stare să repare o siguranță, să construiască un circuit electric. Din punct de vedere practic ar fi mult mai utilă efectuarea în școală a unor asemenea lucrări decît, de exemplu, „examinarea calitativă a impedanței“. în ce mă privește aș renunța bucuros și la alte lucrări prevăzute în manuale, de pildă la examinarea cîmpului magnetic al conductorilor, la stabilirea cu două aparate a energiei și randamentului curentului electric etc., înlocuindu-le cu lucrări de construire și măsurare a unor circuite electrice, de stabilire a caracteristicii diodelor, de calculare a parametrilor după stabilirea caracteristicilor triodelor. Consider totodată că lucrările efectuate de elevi nu trebuie să aibă un caracter îngust, practicist, ci să dea și prilejul adîncirii cunoștințelor teoretice, să-i înarmeze pe tineri și cu unele deprinderi de cercetare. Se simte nevoia să se revadă și sistemul actual de organizare a cercurilor pe obiecte ale elevilor, care ar trebui să devină adevărate centre de studii practice. Cred că la cercurile de fizică ale elevilor din clasele mari ar trebui să se discute probleme mai complexe, cum ar fi, bunăoară, elementele de structură ale automatizării și mașinilor de calcul, inclusiv construcția lor. In următorii 10 ani vom avea nevoie de 50.000 de ciberneticieni. De ce n-am începe pregătirea acestora încă în liceu ? Conf. univ. dr. MARIA GIURGEA ■■■KaaHHMEaBaMEsaHHHBissauMEEssEaHHHsa t formarea științificopractică a tineretului se impune cu stringență o viziune de perspectivă înainte de orice mi se pare important să subliniez că în realizarea legăturii învățămîntului de viață este necesar să avem o viziune de perspectivă, să luăm în considerație nu numai cerințele sociale contemporane, ci și acelea care vor fi formulate peste un număr de ani, atunci cînd elevii noștri se vor integra ca personalități active în viața socială. Inițiindu-i asupra particularităților realității în care trăiesc, nu trebuie să uităm niciodată să privim mai departe de această realitate imediată. Din această idee generală se degaja consecințe pe planul organizării muncii concrete în școală. Au fost conturate, în planurile de învățămînt, în programele școlare, în manuale și chiar în noua optică profesională a pedagogiei unele elemente care sînt de natură să slujească realizarea acestei idei, dar cred că ele rămîn încă insuficiente și ar trebui aprofundate și accentuate. în lecții, în cercurile pe obiecte ar trebui cred să se discute mai mult despre ceea ce se află în perspectiva dezvoltării totul științelor, a tehnicii, despre viifizicii, al științelor chimice etc. O altă problemă la care vreau să mă refer și care mi se pare esențială pentru legarea învățămîntului de viață este aceea a personalității profesorului. Pentru realizarea acestei armonizări dintre învățămînt și realitățile sociale profesorul însuși trebuie să cunoască nu numai problemele pe care le pune viața socială în domeniul specialității sale (aceasta este obligatoriu și absolut indispensabil), dar și aspectele complexe și multiple pe care le solicită întregul proces formativ. S-ar părea, bunăoară, că profesorul de literatură se poate rezuma la cunoștințe literare, întrucît specialitatea lui nu are nimic de face cu științele „exacte", cu tehnica. După mine, însă, nici el nu se poate izola în specialitatea proprie. Dacă vrea să fie un bun pedagog el trebuie să posede și informații din domeniul științelor, al tehnicii, să cunoască în ansamblu problemele dezvoltării sociale. Mi se pare că această cerință coincide cu unitatea în diversificare caracteristică progresului contemporan. Mi se pare, de asemenea, că este necesar să se realizeze o pregătire a profesorului pentru utilizarea mijloacelor tehnice ale pedagogiei moderne, care au un rol hotărîtor în procesul legării învățămîntului de viață. Prof. VALERIU MARCU Bacău Electrotehnica — o disciplină majoră in școala generală de 10 ani Realizarea unei legături strînse învățămîntului cu practica este favoriazată în mod deosebit prin înfăptuirea școlii generale de 10 ani, chemată să asigure elevilor din ultimele clase o cît mai solidă pregătire tehnico-practică. In acest context, înscrierea electrotehnicii ca disciplină de studiu în aceste clase este, după părerea mea, o măsură de importanță majoră. Pornind de la obiectivele urmărite de predarea electrotehnicii în școală generală și de la cerințele specifice studiului acestei discipline, mi se pare evidentă necesitatea de a orienta direcții activitatea didactică pe două principale:. O primă direcție ar constitui-o studiul electrotehnicii ca disciplină tehnică aplicativă, în cadrul căreia elevii să studieze nemijlocit acțiunea în acest domeniu a unor legi și principii ale fizicii și chimiei, precum și unele utilizări ale aparatului matematic, în specifice aceeași ordine de idei, studiul electrotehnicii poate constitui un suport concret pentru însușirea noțiunilor de desen tehnic. în al doilea rînd, faptul că electrotehnica reprezintă o disciplină tehnică fundamentală pentru procesele tehnologice din majoritatea sectoarelor de producție, ca și în viața de toate zilele, face ca studiul ei să fie un mijloc valoros de înarmare a elevilor cu deprinderi practice avînd o foarte largă utilizare. Reiese implicit, din schițarea acestor obiective, că studiul electrotehnicii în școala generală de 10 ani trebuie să aibă un caracter aplicativ concret și în același timp să prilejuiască legături cu cunoștințele și deprinderile însușite la alte obiecte de studiu. în acest scop, se impune să se execute cu elevii nu numai schemele unor instalații electrice ci și instalații propriuzise, cu legături în serie sau în paralel. Or, dacă în unele școli s-au realizat săli de lucru și cabinete de electrotehnică dotate la nivelul cerințelor, nu același lucru se poate spune și despre aprovizionarea cu materiale de lucru. Unele școli, folosind și sprijinul comitetelor de părinți, au reușit să obțină o parte din aceste materiale de la întreprinderile industriale din localitatea unde funcționează în destule locuri însă sălile de lucru și cabinetele duc încă lipsa lor și nu dispun nici de materiale mărunte, de uz curent — conductori de legătură, borne, rezistențe etc. Ce este de făcut în asemenea situații ? Să elimini lucrări importante din cauza unor impedimente mărunte ? Cred că ar bine să se organizeze, în fiecare capipitală de județ un magazin cu caracter didactic, bine aprovizionat, de la care școlile, ca și elevii interesați să-și poată procura materialele necesare. Astfel vor fi eliminate improvizațiile, care nu sunt recomandabile în general, iar în cazul electrotehnicii sunt chiar interzise de normele de securitate a muncii. Prof. GAVRIL ADAMOSY Turda Studiul chimiei este inseparabil legat de experiența de laborator Predau chimia, o specialitate a cărei însușire presupune neapărat o legătură cu practica. Studiul chimiei școală trebuie să concorde cu dezvoltarn rea pe care a luat-o azi la noi industria chimică și cu perspectivele ce se întrevăd pentru această importantă ramură a economiei naționale. El este inseparabil legat de experiența de laborator, de activitatea desfășurată în cercurile de elevi, de practica în condițiile tehnice ale unităților industriale, de vizitarea unor fabrici și uzine. Dar se folosesc oare integral toate posibilitățile existente pentru realizarea acestei legături ? Clădirile școlare de tip nou sunt dotate cu spații pentru laboratoarele de chimie. Dar, în unele cazuri, utilajul tehnic al acestora este incomplet sau în parte necorespunzător, în unele locuri laboratorul este folosit drept sală de curs. Pe de altă parte, laboratoarele noi nu corespund pretutindeni cerințelor. Cred că este necesar să li se asigure neapărat instalații de apă, curent electric, încălzire și canalizare, în legătură cu aceasta mă gîndesc că proiectele tip de construcții școlare ar trebui să fie elaborate după o mai largă consultare a profesorilor. Cred, de asemenea, că este nevoie ca în fiecare laborator de chimie să existe un aparat de proiecție (eventual de tip „Diascol“ — relativ ieftin și ușor de procurat), cu care să proiectăm diafilme și diapozitive reprezentînd utilaje industriale sau procese tehnologice în industria chimică. La liceul nostru am realizat acest lucru și, cu cheltuieli minime, am perfecționat aparatul „Diascol", asigurîndu-i o comandă automată. Proiecția se face pe un ecran de sticlă mată pe care pot fi însemnate sau marcate cu cretă colorată aspectele care ne interesează în predare. în unele cazuri este necesar ca în predarea chimiei să se folosească și material ilustrativ sau demonstrativ — scheme, machete etc. Trebuie însă să fim prudenți în utilizarea lor, pentru a nu da elevilor imagini deformate. Așa, de pildă, în predarea chimiei organice am încercat să folosesc bile multicolore de diferite mărimi pentru a demonstra schema moleculară și așezarea în spațiu a atomilor. Am reușit să soluționez problema ilustrării modului de legare a atomilor potrivit schemelor din manuale, dar nu am putut ține seama, în măsura cuvenită, de distanțele care le despart. Cu ajutorul unor modele moleculare aș fi putut demonstra și această problemă în mod corespunzător dar în cadrul școlii nu se pot realiza asemenea modele. Ar fi bine dacă întreprinderea „Didactica“ ar produce și materiale de acest gen. Ne sunt necesare, de asemenea, mai multe filme didactice din domeniul chimiei. Mă gîndesc la filme cu o durată de 10—15 minute, al căror conținut să corespundă exact unor teme din programă. Aceste filme (nesonore, dar însoțite de un text explicativ) ar putea fi proiectate cu aparate simple de 8 mm, însoțite de comentariul profesorului: întreaga pregătire a elevilor la chimie — realizată prin metode diverse — trebuie să aibă în vedere practica, să realizeze un bagaj de cunoștințe trainice pentru viață și pentru munca ulterioară în producție. Prof. ROMULUS MĂRGINEANU -Reteag, Bistrița Năsăud Pentru practica în agricultură, un grad de tehnicitate mai ridicat Predarea eficientă a agriculturii în școala generală de 10 ani, așa încît să răspundă cerințelor care se pun în fața acestei școli, presupune nu o simplă legare a cunoștințelor de practică, ci o preprofesionalizare a elevilor în domeniul muncii agricole. Privind din acest punct de vedere munca noastră cred că legătura dintre școală și unitățile agricole socialiste trebuie să fie mult mai strînsă decît în trecut și concepută într-un mod mai apt de a satisface sarcinile pregătirii practice a elevilor. In această privință se impune, cred, să fie căutate și găsite noi forme de colaborare, căci în anii anteriori s-a întîmplat destul de des ca activitățile în care erau antrenați elevii să nu corespundă programei nici tematic, din punctul de vedere al gradului de tehnicitate. De multe ori aceasta s-a datorat școlilor înseși, care se preocupau mai puțin de conținutul instruirii practice a elevilor decît de organizarea acesteia. Pentru a înlătura asemenea neajunsuri ne propunem să încheiem cu unitățile agricole socialiste minute în care să fie specificate atît lucrările la care vor participa elevii, cît și modul cum vor fi îndrumați de tehnicieni. O bună parte a instruirii practice se realizează însă chiar în școală, pe terenurile didacticeacesteia. Consider că experimentale ale pentru a folosi efectiv unei legături strînse cu practica, terenurile didactice trebuie să cuprindă o gamă întreagă de plante, atît din zona pedoclimatică respectivă, cît și din alte zone, dar care pot fi aclimatizate. în școala noastră am pus accent asupra plantațiilor legumicole, viticole, pomicole și medicinale, considerînd asupra plantelor că perioadele de vegetație ale plantelor de cultură mare vor putea fi urmărite cel mai bine pe terenurile cooperativei agricole de producție. In rîndul profesorilor de specialitate se discută destul de des despre formele de organizare a practicii. După părerea mea, nu este cazul să se recurgă la forme prea fixe, întrucît aceasta riscă să ducă la pierderea din vedere a condițiilor specifice unui loc sau altuia; în condițiile noastre, de pildă,mi se pare cel mai indicat ca munca elevilor să se desfășoare în cadrul unor grupe alcătuite pe specialități — legumicultori, pomicultori etc. — în funcție de specificul materialului ce se studiază în fiecare clasă și de gradul de complexitate al lucrărilor — urmînd ca acest specific al grupelor să se schimbe prin rotație. O bună pregătire practică agricolă presupune și familiarizarea elevilor cu cunoștințe legate de mecanizarea, electrificarea și chimizarea agriculturii. Cred că inspectoratele școlare județene pot face mai mult pentru ca, cerînd sprijinul trusturilor precum și al școlilor Gostat și S.M.T., profesionale de specializare, să pună la dispoziția școlilor generale de 10 ani piese mecanice demonstrative din diferite ansamble și subansamble de tractoare și mașini agricole casate. De asemenea, consider foarte necesară procurarea, prin sectorul de propagandă al Consiliului Superior al Agriculturii sau prin tipărirea de către Editura didactică, a unor planșe didactice privind principalele mașini, agregate și procedee utilizate în mecanizarea, electrificarea și chimizarea agriculturii. In sfîrșit, se impune ca filmotecile județene să se preocupe mai mult de achiziționarea filmelor didactice cu tematică agricolă, care există în număr suficient la Arhiva de filme și la studiourile noastre producătoare. In orele practice de agricultură viitorii specialiști dobîndesc primele cunoștințer_ PAGINA 3 A