Gazeta literară, ianuarie-iunie 1965 (Anul 12, nr. 1-26)

1965-01-14 / nr. 3

OAMENII PATRIEI NOASTRE Reportaje de HARALAMB ZINCĂ şi DRAGOŞ VICOL Probleme ale scenariului cinematografic NOPŢI FĂRĂ SOMN de Al. Ivan Ghik­a LOCUL DE M­UNCA De multă vreme, în drumurile mele, sunt atent şi sensibi şi privesc aproape interesat Condiţiile de muncă, locul de muncă al oamenilor de pretutindeni. Sunt atit de atent şi manifest atit interes, ca şi cum peste tot mi-aş alege mie un loc de muncă. Sunt d­in înfăţişarea acestui loc de muncă, nişte înţelesuri care merită atenţie. Îmi place mult cabina mecanicului de pe locomotivele Diesel-electrice. Dar să vedeţi atelierele pe care conducerea regiunii Dobrogea le-a pus la dispoziţia artiştilor plastici din Constanţa. Ce şi-ar putea dori mai mult un artist decit un asemenea atelier ! Unele sunt chiar în cen­trul oraşului, cu ferestre uriaşe, spre port, spre mare ; altele — şi mai frumoase — sunt înspre Mamaia. Dacă vezi asemenea locuri de muncă, apoi eşti urmărit mereu de ideea aceasta a locului de muncă. Dar atelierele pictorilor din Constanţa — oricit de spaţioase, elegante, îmbietoare — sînt puţin pe lîngă ambianţa aproape euforică pe care o oferă cele mai multe locuri de muncă în tînărul combinat de morărit şi panificaţie — tot din raza Constanţei. Nu sînt mai puţin lipsite de frumuseţe locurile de muncă în Combinatul de vinificaţie sau în fabrica de produse lactate din Constanţa, sau în fabrica de conserve de peşte din Tulcea sau la fabrica de conserve din Constanţa. Şi nu sunt cu nimic neprimitoare sau urîte sălile de comandă la Cimentul Păcii sau la Năvodari sau atelierele de confecţii instalate intr-unui din blocurile din centrul oraşului. Locuri de muncă. Mi-au venit doar cîteva în minte, zilele acestea, trecînd pe lîngă acel palat de sticlă numit Centrul de automatizare, înălţat in Bucureşti, in faţa lacului, în marginea fostei gropi Floreasca, întreaga clădire cu vreo zece etaje este numai cristal şi oţel, comunicînd mai mult cu spaţiul, cu cerul decit cu pămintul din care se ridică. Ce lumină va fi existînd acolo sus, ce linişte, ce fior cosmic îmbietor la gindire, la concentrare, la creaţie ! Locuri de muncă. Dar cine a trecut sau va trece prin Bărăgan şi va vedea acel complex de blocuri, acele şiruri largi de ferestre imense ale Institutului pentru cercetări agricole — se va duce desigur cu gîndul şi la condi-Traian COŞOVEI PE POARTA DE CORA Cînd­ tot mai tare­­se scurtează drumul, Nu-i bine oare să ridic un tumul Tntemeindu-l trainic, să nu-l sape Şi să nu-l mistuie duşmane ape ? Nu mă gîndesc să dau veşmînt •de zid Acelui firav şi prăfos rezid Cu care-aşa cum spune-o voce­antică Nu umpli nici măcar o urnă mică. Nu vreau s-ascund de-ngheţ şi de dogoare Banale oseminte viitoare (Din monumentul tău vestit, Mausol, Ce-a mai rămas decit, un sunet gol ?) Sunt două porţi ale Somnului, dintre care una se spune că e de corn : pe acolo ies cu uşurinţă visurile adevărate. „Eneida“ VI, 893—894 Şi nici nu las simţirea-mi să se­alinte Cu ademenitoarea-nchipuire Că dintr-un maldăr şubred de cuvinte Poţi să clădeşti o casă-n nemurire. Dorind durata fără de contur, Nu vreau sonore cripte să mă­ncurce, Vreau gîndul meu aerian să urce Nestingherit în veselul azur. Pe coarde vechi un sunet nou să­ncerc, S-ajung la zona timpului în cerc. Să intru iarăși în eternitate Pe poarta viselor adevărate. August 1964 Al. PHILIPPIDE Meandrele. Pe linia discuţiilor despre fenomenul poetic, a relaţiilor dintre critică şi poezie, a surselor de inspiraţie, a oglindirii spiritului contem­poran, a reflectării fenomenelor social-politice în poezie, au apărut în presa noastră literară în ultima vreme o serie de articole menite să slujească drept punct­ de pornire pentru o amplă dezbatere în materie. Asta nu înseamnă că pe durată, în urmă, n-au fost scrise şi pu­blicate materiale care aveau intenţia să clarifice şi să fixeze judecăţi mai mult sau mai puţin definitorii şi definitive despre poezie. Dar despre poezia timpului nostru, desigur, despre poezia care îşi împlinea fiinţa din seva, din elementele actualităţii, a realităţilor social-politice, umane, din noua structurare a vieţii, sentimentelor şi valorilor parcă s-a scris cu zgîrcenie. După cum afirmă în articolul său Critică şi poezie Aurel Martin asemenea comentarii s-ar părea că s-au produs sub egida festivului, a momentelor festive — articole con­sta­tative, despre diversele faţete in creaţia poetică, privind patriotismul, construcţia socialistă, lupta pentru pace. In schimb, adaugă tot Aurel Martin, s-a acordat o mai împlinită atenţie şi spaţiu liricii filozofice, a celei de notaţie, a mitului, a faptului cotidian etc... Aceasta este desigur valabil dacă examinăm — cum spune el — o perioadă de timp mai apropiată. Noi avem totuşi o memorie încă bună, care ne ajută să cuprindem, chiar fără a parcurge colecţiile anilor, o destul de largă hartă a discuţiilor, a studiilor şi a criticii în general, despre poeţi şi poezie. Au fost candele eritice care, în pofida indicaţiilor clare ale Partidului nostru, consemnau — o vreme — nediferenţiind, fără jude­cată exigentă asupra valorii creaţiei, numai poezia agitatorică, politică, fie că ea avea timbrul şi caratele artei, fie că era alcătuită din lozinci construite într-o relativă ştiinţă a versificaţiei. Ea se cerea cu severi­tate să se confunde valoarea cu numărul, gestul cu adîncimea vibraţiei sentimentului. Aria tematică a poeziei noastre actuale este mai largă decît cu ani în urmă. Dar la acest capitol sînt şi unele rezerve de făcut. Nu se observă destul o asemenea lărgire în aria poetică a poeţilor tineri. Dacă temele filozofice, etice, actele de confesiune lirică în ordinea sentimentală se întîlnesc frecvent şi sînt ilustrate, nu odată, cu auten­ticitate, participarea la realităţile operei concrete de construire a lumii socialiste, rămîne firavă. Trebuie s-o spunem cu tot regretul deşi această observaţie ar avea darul să irite. Poate că unii dintre ei, şi nu cei mai tineri, cum ar fi valorosul poet Al. Andriţoiu să împli­nească un asemenea deziderat, cu toate că unele din versurile sale de o atare structură şi inspiraţie se prezintă cîteodată văduvite — în favoarea convenţionalului, a declarativului , de Conţinutul emotiv şi transfigurarea artistică, de metafora revelatoare, de sugestia bogată în sensuri multiple şi trăiri poetice adînci. Judecata de valoare, ierarhizarea, scara valorilor în critica anilor de poezie nouă, de poezie care a tins să reflecte timbrul şi culoarea realităţilor n-au fost folosite — după opinia mea — cu suficientă con­ poeziei secvenţă ca grade reale pe indicele termic menit să ia temperatura adevărată a fenomenului poetic. în genere, criticii şi-au luat libertatea de a măsura această temperatură după şi drept propria lor temperatură în unele cazuri, iar în altele, după criterii şi motive dictate de cu totul alte mobiluri, decît acel al obiectivităţii. Este o afirmaţie care nu poate fi contrazisă decît formal, pentru că în fond, majoritatea celor care fac, înţeleg şi citesc literatură, cu­nosc aceste moduri şi tehnici, adesea destul de transparente. Uneori critica s-a făcut după înclinaţii şi gusturi proprii, ceea ce nu e rău, dar deranjează atunci cînd acestea nu sunt definitorii, sau în cazuri şi mai grave, tind să ignore o realitate literară mult mai complexă. Asemenea forme ţin de un aşa zis ego-altruism, acel self­­feeling care face ca dragostea de noi înşine, a­utopreţuirea, să ancoreze uşor într-o atitudine subiectivă, neconstructivă, adulatorie. Se spune în articolul : Critică şi poezie mai sus pomenit sub forma­de întrebare : „Spiritul modern, e oare, incompatibil cu versul agita­toric, cu dezbaterea problematicii strict sociale, cu îndemnul la luptă, cu condamnarea fenomenelor anacronice ?“. Incontestabil că nu, dacă, după cum e firesc, se încearcă să se ajungă, prin transfigurarea artis­tică, la formula poeziei agitatorice sau sociale care să folosească ex-Radu BOUREANU i n uniti-va! Anul XII Nr. 3 (566) Joi 14 Ianuarie 1965 ORGAN SAPTAMINAL AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMANĂ CU ■ M Pag. 7. DUMITRU MICU Ion Minulescu Pag. 8: PIER PAOLO PASOLINI 8 pagini 1 len Fotografia­­ ION MICLEA CRONICA LITERARĂ pag. 2 SPORT CRONICA DRAMATICĂ pag. 6 PREZENŢE ROMÂNEŞTI pag. 8 SCRISORILE I s-a ivit o lacrimă-n neştire Şi i-a căzut în carte. O gîndire ? A plîns o amintire ? Şi lacrima-i amară, Aproape funerară Ce suferă, ce-l doare ? Amarul n-are întrebare. Sufletu-i călător, departe De pleoape şi de carte. Dar lîngă gînduri, strîns de-atîtea ori, Stă risipit un teanc de vechi scrisori. Iscălitura, de-o mai fi pe lume, Poarta-ntr-un coif, mereu, acelaş nume E încă auzită şi tot vie Mîna de-atuncea care nu mai scrie? Ar căuta sa ştie. S-a aşternut peste condei o viaţă, O noapte fără nici o dimineaţă. Pare-a fi fost şi pare că nici nu e Şi se fereşte să şi-o spuie. Pe şoapta inimii, ei nu mai sînt stăpîni. Rămasă în scrisorile de-altă dată. Doi bătrîni. Ianuarie 1965 TUDOR ARGHEZI DESPRE CALITATE­A Condiţia esenţială a viabilităţii şi eficacităţii oricărei poezii realist-socialiste (inclusiv a celei cu caracter cetăţenesc)­­, precum se ştie, calitatea, înţeleg prin cali­tate un nivel superior de realizare ideologică, politică şi artistică, în care aceste trei laturi se complinesc armonios într-o unitate indestructibilă. Evident, la poetul revo­luţionar, unitatea nu e rodul deliberat al unei strădanii de ordin raţional,­­ ci expresia unei atitudini structurale. De aceea (mă refer, fireşte, la creatorul autentic, înzestrat cu flacăra talentului, şi nu la versificatori), indiferent ce temă ar aborda, el comunică intrinsec un punct de vedere militant, contribuind la accelerarea procesului de trans­formare a societăţii şi conştiinţei omeneşti. Teoretic, nu poate fi concomitent autorul unor patetice poeme combative şi prizonierul unei atitudini apolitice, cîntăreţ al luptei pentru fericire şi propovăduitor al unei filozofii înapoiate, explorator al unor teritorii sufleteşti inedite şi frecventator al unor universuri anacronice. Maiakovski e poet comunist şi cînd scrie Paşaportul sovietic sau poemul E bine !, şi cînd compune poezii erotice (Despre asta, Iubesc ş.a.). Pablo Neruda e un luptător şi cînd o protestează împotriva opresorilor în Spania în inimi sau reconstituie istoria zbuciumata a Americii de Sud în Cîntec deplin, dar şi în Ode elementare sau în Strugurii şi vîntul, unde elogiază „elementele“ ori evocă peisajul chilian. Mihai BeniUc e^ un poet al revo­luţiei socialiste şi în Mărul de lingă drum, ^ unde îşi afirmă programatic apartenenţa la poporul muncitor, şi în Porumbelul, unde cîntă materia, şi în poeme de dragoste ca Ea sau Iubita nu mai suntem­ tineri, şi, în fine, în poezii meditative ca Măr cu foi de aur sau Cheile. Maria Banuş se situează pe aceleaşi poziţii şi în Ţie-ţi vorbesc, Ame­rică !, unde cheamă la­ lupta, pentru pace, şi în La porţile raiului, unde dezbate pro­blema dezalienării sentimentale a omului. Geo Dumitrescu rămîne un poet cu pro­funde implicaţii politice şi în Macarale la marginea oraşului, şi în Cîinele de lîngă pod, şi în­ Balada corăbiilor de piatră, şi în Problema spinoasă a nopţilor. Exemplele pot fi, desigur, sensibil, înmulţite. Esenţial mi se pare că ele demonstrează faptul că unitatea de care vorbeam există ca atare şi că ea asigură, în cazul poeţilor talentaţi, performanţe artistice remarcabile. Spunînd aceasta, nu ignor, fără îndoială,­o realitate concretă incontestabilă, menită să certifice adevărul că, sub raportul calităţii, nivelul atins în unele producţii lirice e cu totul nesatisfăcător. Observaţia priveşte nu numai poezia cu conţinut direct social. Neîmpliniri artistice sesizăm cu uşurinţă şi în texte de orientare meditativă, şi nu acelea de natură erotică sau în pasteluri. Fenomenul are cauze multiple şi ar merita o analiză diferen­ţiată. Izolînd poezia militantă de substanţa socială, cetăţenească, m-aş opri asupra cî­­torva din motivele pentru care unii autori nu izbutesc să realizeze, cu versurile lor, efectele emoţionale scontate. Ataşamentul po­eţilor noştri la cauza socialismului e o realitate obiectivă. Operele lor stau măr­turie. Justeţea atitudinii politice şi ideole- Aurel MARTIN (Continuare în pagina 7)

Next