Gazeta Mureşului, 1937 (Anul 7, nr. 1-17)
1937-01-01 / nr. 1
Pagina 2. GAZETA MUREŞULUI Planeta anului 1937 Anul 1937 stă sub stăpânirea planetei Saturn, cea mai curioasă, ca înfăţişare, din familia soarelui. E de vre-o 800 ori mai mare decât pământul şi de vre-o 10 ori mai departe de soare decât planeta noastră. Se învârteşte în jurul soarelui cam în 30 de ani de ai noştri. In schimb în jurul axei sale se învârteşte iute, în aproape 11 ceasuri pământeşti, ziua saturniană. Se deosebeşte de toate planetele, ba chiar de celelalte corpuri cereşti, prin inelul ce-i încinge mijlocul. Inelul se mişcă şi el, dar nu cu aceaşi, iuţeală ca şi trupul planetei. Acest inel e un roiu de corpuşoare de diferite mărimi, ce se mişcă în jurul lui Saturn cu iuţeli deosebite. De pe pământ inelul se vede deosebit după drumul planetei. Văzut în dungă, e ca un fir de aţă; alte ori pare lat, de s’a putut despărţi mai multe dungi, deosebit luminate. Pe lângă inel, planeta mai are în jurul ei 10 sateliţi, aşa cum e luna la pământ. Cei vechi socoteau pe Saturn catzeul vremei, al vârstei şi al agriculturii. Lui i-au închinat o zi din săptămână, Sâmbăta (Saturni dies). II închipuiau întotdeauna ca un bătrân. Anul stăpânit de el, ca 1937, ar fi un an ploios şi rece. Primăvara va fi secetoasă şi posomorâtă, iar vara răcorasă şi ploioasă. Rar zi senină s’ar vedea cât ţine anul. Aşa spune calendarul bătrânilor strămoşi, care credeau în influenţa feluritelor stele asupra pământului. Serbarea Anului Nou în trecut In ziua ajunului sfântului Vasile, are purtare de grijă hatmanul cu Aga ca la atâtea ceasuri din zi să se afle toată slujitorimea la Curte cu zapcii lor şi cu puştile în mână. Domnul ieşind la biserica cea mare cu toţi boerii, după sfârşitul slujbei bisericeşti de seară, merge la spătărie cu mitropolitul, cu archiereii şi cu toţi boerii de şed la rândueală şi li se dă tuturor câte un pahar de votcă, confeturi şi cafea. Domnul când ridică paharul la gură, îndată se face semn de slobozire a toate tunurile şi cu mehterhanea. (muzică). După mehterhanea ţiganii obicinuiţi ce cântă la masa Domnului, fac şi ei o zicătură şi alţi boerinaşi încă vin cu semnele slujbii lor, de fac ceremonia anului nou. Şi ieşind mitropolitul cu arhiereii şi cu toţi boierii, merg pe la casele lor. După aceasta, dacă înserează, merge mehterhaneua de face o urare şi la Doamna şi la beizadele, apoi la mitropolitul şi la toţi veliţii boieri cei cu boierii, căpătând şeful muzicii şi cei împreună cu el, bacşişul cel obicinuit. Iar a doua zi, în ziua sfântului Vasile, lasă Domnul la biserică, făcându-se şi polieleu cu dare de făclii de ceară. După săvârşitul sfântei, liturghii, ieşind Domnul din biserică, toţi boerinaşii Curţii aştern pe jos năfrămile lor, de la uşa bisericii şi până la spătărie, şi vel vistiernic merge înaintea Domnului, dându-le bacşiş. Mitropolitul, arhiereii, boerii cei mari fiind chemaţi la cafea în spătărie, aruncă şi ei bacşiş numai pe covoarele copiilor din casă şi merg boerii pe rândueală de sărută mâna Domnului pentru anul nou. Apoi şezând fieştecarele pe rândueala sa, le dă vutcă, confeturi şi cafea, şi îndată se face semn de slobozirea a toate tunurile şi începe şi mehterhaneaua în meteanul curţii din lăuntru. Iară, după ce merge toată boerimea de sărută mâna Domnului, vin şi toţi zapciii, întâiu ai curţii, ai hatmanului, apoi ai Agâii, şi sărutând mâna şi poala Domnului, li se dă de vel visternic obicinuitul bacşiş, după cum sunt legaţi la izvodul visteriei domneşti. Este obiceiu de merge mitropolitul cu arhiereii şi cu toţi veliţii boieri, la Doamnă, şi la beizadele de sărută mâna petru anul nou, şi li se dă şi cafea şi de nu este masă mare, fără zăbavă vreme lasă mitropolitul cu toată boierimea şi merg pe la casele lor. Pluguşor Bună vremea, Bună vremea! Bade gazdă hodineşti, Ori numai ne amăgeşti, Că te cam posomorăşti. Noi cu plugul ne-am luat De cu seara ce-a 'nserat, Şi-am fi venit mai de mult, Dară nu ne-am priceput, Ca copiii am făcut. Dară şi acuma 7 bine Că mâine , Sfântul Vasile. Mâna fi mâi, fiai, hai. Intr’o Joi de dimineaţă, S’a sculat badea din faţă, Slugile şi-a adunat Şi poruncă mi le-a dat, La ocol de-au alergat Şi-au scos doisprezece-boi, Dintre cei mai buni, de soi, Şi — apoi mi - a plecat S’a dus la arat La câmpul durat La mărul rotat, Brazdă neagră răsturnând, Grâu de vară semănând, — îndemnaţi flăcăi! — hăi, hăi... Şi dac’a ’nserat, Badea-acasă s’a 'nturnat Bucuros C’a ieşit grâul frumos. El din bucium a sunat Slugile le a adunat Şi-a plecat la treerat... Grâu’ apoi a măcinat La cea moară din cel sat Şi-a ales apoi o babă, Nici bătrână, nici prea slabă, Ce s'a pus de-a pregătit Aluat bun de dospit Şi-a făcut la colăcei Şi mai mari şi mititei, Şi -n cuptor că mi ’i punea Şi ei mândri se cocea, Rum cori şi rotofei Pentru plugăraşi ca noi. — Mânaţi băieţei! Hăi, hăi... Şi-apoi hopuri, hopurate, La mulţi ani cu sănătate, Şi-apoi hopuri, hopurele La mulţi ani cu viorele. Busuioc verde pe masă Rămâi gazdă sănătoasă! Şomultoc de busuioc l o poftim la toţi noroc! Ani voioşi şi mănoşi Să vă găsim şi la anul sănătoşi. Aho, Aho — hooo! De ce aduce Vâscul care împodobeşte casele de Crăciun şi Anul nou,era de multă vreme obiectul de adoraţie la cei vechi. In pădurile Galiei (Franţa şi o parte a Angliei de astăzi) druizii, adică preoţii, tăiau vâscul din copaci cu strigăte ciudate. Se credea pe atunci că e un fel de vrajă împotriva tuturor relelor. Se aşezau ţoale şi pânze la poalele copacului din care se tăiau ramurile de vâsc, iar poporul se năpustea să apuce câte o crenguţă, având convingerea că această creangă îi va apăra de boli şi piază rea. Pe atunci vâscul încă nu purta bobiţele albe cari sunt adevărata lui podoabă. Dar într'o noapte de iarnă, în care ţurţurii de ghiaţă străluceau pe copaci ca nişte diamante, la fel cu stelele ce sclipeau pe alabastrul închis al bolţii, răsunară deodată fâlfâiri de aripi în văzduh şi o muzică dulce vibră în toată firea. îngerii vesteau naşterea lui Isus Christos. Un îngeraş , curios, cu aripile albe ca zăpada, îşi părăsi tovarăşii şi zbură la Bethleem, în oraşul în care micul Isus stătea culcat în iesle. Maria şi Iosif îl priveau plini de bucurie şi dragoste. îngeraşul se aşeză tiptil la marginea ieslelor, binecuvântând copilul sfânt. Dar atunci copilaşul se trezi şi începu să plângă. Poate că îl speriase capul cel mare al boului din grajd, îngeraşul nu mai văzuse lacrimi până vâseui noroc, atunci. Era doar pentru prima oară pe pământ. Uimit prinse în mânuţele sale mici lacrimile copilului divin, spre a le duce Tatălui Ceresc. Fecioara Maria se plecă peste copil şi, liniştit de privirile mamei, Isus începu să zâmbească. îngerul zbură, luând cu sine preţioasele lacrimi. Dar era atât de frig, încât boabele lunecară din degetele lui îngheţate, căzând pe un tufiş de vâsc şi schimbându se acolo in mărgăritărelele albe pe cari la cunoaşteţi. De atunci vâscul are bobiţe albe şi aduce noroc celor care-şi împodobesc camerele cu el de Crăciun, ziua sfântă în care s'a născut copilul Isus şi de Anul Nou. O poveste de Anul Nou După ce Dumnezeu făcu lumea, chiemă înaintea sa toate vietăţile pământului şi le hotărî cât au de trăit în lume şi cam ce rost au să aibă fiecare, începe cu omul. — Tu, omule, care eşti făptura cea mai aleasă a mânilor mele ai să stăpâneşti lumea, ai să fi fericit şi după moarte, dacă vei lucra numai binele, te voi face părtaş alăturea de mine, la toate bunătăţile cereşti. Tu ai să trăieşti 30 de ani. Omul, văzându-se aşa de cinstit de Ziditor, i se păru puţină această vârstă, rămase trist şi tăcu. Veni rândul măgarului. — Tu, porunci Dumnezeu, ai să fi de râsul copiilor, ai să ai urechi lungi, cap mare şi minte proastă, ai să mănânci rău şi să duci în spate cele mai grele poveri. Oamenii au să te bată când vei fi îndărătnic, hulit ai să fi de toţi, însă vei trăi 50 de ani. — Dacă am să trag aşa canon, Doamne, mi-e pre mult de trăit 50 de ani; lasă-mă cu 30, mi-i deajuns. — Doamne, se rugă omul, dă-mi mie ce are prea mult măgarul. Ziditorul ascultă ruga omului şi-i dărui cei 20 de ani, de cari se lepădase măgarul. Veni rândul câinelui. — Tu ai să păzeşti casa omului de hoţi şi turmele. Vei şedea în frig şi în ploaie’; ai să fi cel mai credincios dobitoc, te vei hrăni rău, vei roade oase şi vei mânca hoituri şi ai să trăieşti 40 de ani. — Bunule,zise câinele, mi i deajuns numai 20 de ani. Omul, care era tot pe acolo să vadă cât are să-i dea de trăit câinelui, ceru lui Dumnezeu să-i dea tot lui restul de ani de la câine. Dumnezeu nu se împotrivi, şi-i dărui încă 20 de ani. Avea dar de trăit 70 de ani. După ce rândui şi vârsta celorlalte dobitoace, iacă la urmă veni şi maimuţa. — Tu ai să trăieşti prin pustiuri, ai să te hrăneşti cu roadele copacilor din pădure, ai să te agăţi de crăcile pomilor, au să-ţi fie duşmani toate dobitoacele, ai să dormi prin scorburile copacilor şi ai să cerci să faci ce face omul. El are să te prindă şi să te dea copiilor să se joace cu tine şi ei au să te batjocorească. Ai să semeni puţin cu omul, şi ai să trăieşti 40 de ani. Vai, Doamne! mi-s deajuns 30 de ani. Omul, care era şi el pe acolo, stătea nedumerit. Cum ? Dobitoacelor cari nu erau cu fericirea şi deşteptăciunea lui, le dăduse să trăiască aşa de mult, şi lui numai 30 de ani? Ceru de la Dumnezeu să-i dea lui şi restul de ani, pe cari nu-i primeşte, maimuţa. — Ai tăi să fie şi aceştia, dar să ai parte să faci ca dobitoacele dela care ai cerut partea lor de vârstă —şi se făcu nevăzut. Şi de atunci a rămas că omul e adevărat om până la 30 de ani. De la această vârstă îl înconjoară copiii şi nevoile şi munceşte ca un măgar până la 50 de ani. De aci încolo până la 70 de ani, fiind greoi, trudit şi istovit de muncă, şade mai mult pe lângă casă de o păzeşte ca un câine credincios, care păzeşte casa stăpânului. De la 70 de ani înainte, se joacă cu copiii, le face păpuşi, suferă nebuniile lor şi dacă trece de anii ăştia, ajunge drept în mintea maimuţei. Anii omului 99 37 Anul nou cu bine, Cu zile senine, Tot cu sănătate Şi cu spor la toate Să'i petreceţi Şi s'ajungeţi Tot în fericire Şi la lui sfârşire 1 LA MULŢI ANI ! * • * Ploi la timp, noroc la plug, Sănătate şi belşug, Şi la toate mesele inimele vesele,