Gazeta Transilvaniei, 1852 (Anul 15, nr. 1-102)
1852-03-26 / nr. 25
pe părțile la care toate se mai adaog necurmatele desbateri journalistice. Anoi poporului, dar cu nedrept putem noi aștepta dela popor, ca ea să priceaapă dintr'o dar niște legi, care sunt quintessentia atător desbateri seriose ale celor mai ageri legiuitori și administrători. Din acestea urmează de cine, că nu remaroritatea limpei romăne, ci dinrspa lipsă de o răspicare bună și călduroasă a legilor portă vina nențelegerii lor. Mulți apără cu adevărat, că chiar în traducțiunile oficiali sunt amestecați latinimi număroși. Ce poate; că numărăm însă mi latinismii, ci grecismii, și franțozismii, cu parii este încărcată și sațiază limba germană chiar cea oficiale și ceea a publicității, și vom afla fără nici o îndoială, că limba romănă așea cum se află ea astăzi în traducțiunile oficiale din Sibiu și Viena, nici ED unul nu coprinde mai mulți latinismi aceasta să nu lor, încăt voacă Cu de toate ar mai avea parte, de căt cuprinde germana, în Sibiiu, căte aștiutori, TOT le ar ajunge delucru. În cele din urmă mai întrebăm pe corespondintele, dre poporăle mai vine pricerea decretele și toate legile, cănd ele ce publica numai lătinește, seau numai vogurește, seau numai cu alunul? Nu avea Domnule, ci să vie preste tot notari și preoți cultivați, carii Ch nu arunce ordinațiunile la o ei, să ne explice și să cunoscă ne demin limba poporului. Oare în țările vecine pentru ce ce înțeleg așea ușor porencile guberniului care se publică în veletinele oficiale? Se înțeleg nu numai pentru că nu CONT scrise în stil întortocat, ci „în stil simplu Ulvurgătoriu, dar și pentru că are cine să le și esplice, cea germană, nu ce pot wi au trebse wi pedanți, și strămutăndul în celea cine va căuta translatori poate avea dupni nu afla în I. Maiorescu în Viena și arăta numai, că acei doi bărbați sunt ocupați preste măsură cu trebile oficiului doi di că le citească la toate, amploiați carii , acestea nu voi răm a desvinui pe acei bieți traducătorași, carii necunoscănd nici o limbă nici alta pe deplin, voind a traduce po romănește, ce pin ca mi orbul de gard de cea originală nemțească, fără să aibă măsur atăta judecată, că dintr'o limbă sintetică rpedie, prea ideală, cum este să ce traducă fratele ei pa Romăna. Să ne feriască Dzeu de acei traducători ignoranți carii ne învățănd nici odată limba romănă ii neștiindeo, ce află în rătăcita părere, dă rupănd «oi întregi dialecsiconul latin romănu, vu arăta ar fi înavuțit mi cultivat limba romănă; omeni idioți, carii aqua frigida o traduc în romănește cu aqua viva, ceea ce în franțuzește înseamnă Binapcă (pati), opin. care am trecut noi ca de 50 apoi prone oameni pn cerculare Ba cb meargă la Laencani aa băile prisniiene, să facă cură cu aqua viva. Mai odată, de traducători smintiți dă ne apere ceriul, spui ne vas numai psinine și năcazu, asupra căruia nu este nici un mijloc de scăpare, pentru că ignoranța cerbicoasă u și pedantepia seacă sunt incurabile și încorigibile la noi la ani la toate ponoarele care au avut a trece vreodată prin stadiile cultivării limftei, și mai vârtos de 50 ani încoace. Nemaicoțitul cel ager al unei critice sănătoase și mai mult nescruțătoare ne va putea scăpa de asemenea pede. Ci bărbații noștrii cei alterați pănă acum ținură cețitul criticei ascune, pentru ca să nu spăriă neîncepători; pa învă ziseră acestora: spuneți băiați care cum știți și cum puteți, deprindeți vă, faceți cunoștință mai de aproape cu aceasta zină frumoasă și încăntătoare, pe carea o numim limbă. Prea frumpe; așea se cuvenia să cuvinte bărbații noștrii la început; acum însă cănd pedantismul imt igrnoranța începură a ne dicta chiar și lor legi eșite din unele cănătine bolnave, datorința erudiților noștrii este a mi ridica cuvăntul și a zice: „Pe această cărare rătăcită pănă aici mi mai departe nu.” Geniul însă sboate dacă este un adevăr geniu, căci ne elu nu'l va descurăgia nimic, iar mediocritatea, ca să învețe odată a respecta legile limbei, legi puse de Dumnezeu din cliptiaele în care au plăsmuit organismel trupesc și sufletesc al cutărei oațiuni. Din toate acestea urmează, ca să protestăm în contra ori căruia ar arunca vina traducătorilor și esplirătorilor asupra limbei, ne carii ceia o cunosc rău seau nisidecum. - 1 Triest. Umbletul cel ciudat al timpului din ăstan în părțile meridionale scoase din condeiul unui corespondinte al asi. Ost d. Post aceste: „Noi am nevotsi socoteala” timpului mi am uitat geografia. Nu știm de ne aflăm la marginile Italiei sau ale Rusiei, căci din temeiu cuviind ce maică ne Bine să credem mai tare aceasta din urmă. Dacă că ne aflăm de la capetel celei dintăiu luni a primăvarei și noi trebue să umblăm încă tot învăliți în mantale, trebue să ședem la contor, să facem foc, unde se poate fără a fi înecat de fem, căci boara (boarea) cea șuierătoare și urletoare nu numai că ți înghiață ghiarele, di îț suplă și focul din vagră” șci. uităm, cu luminarea, mai totă Andreiu Merășanu romănimea, apoi ca că dacă buni, stau precum sunt compliment . Cronică străină. Franța, Paris. Este interesant a urmări anecăteurile lui L. Napoleon, prin care ea cearcă din cănd în cănd a pipăi pulsul opiniunei publice. Pănă a ce nene pa luspa pe resternătura de Stat dela 2 Decas mult mai înainte ce arunca în public vești despre acel plan, mi numai după ce în Eliseiu ce încredințară de naiv despre indiferința politică, eșiră ne față cu punerea „în lucrare, ci pe nu știm reeșită. Totocmai ama ce respăndesc acum vești „în public despre restabilirea împeriului. Și acum, L. Napoleon nsta alt decăt ce afle că cum ce priimesc de public asemenea vești, Zida cănd va găsi el de cuviință a pune în lucrare și cea din urmă dorință a lui, nu se poate ști, destul că din partea lui există asemenea tendință, și din partea poporului franțez, care castă cu un nepăs neînțeles tote aste străformări, încă nu va întimpina ver o pedecă. Ca diplomația, e ceva mai rpcă; asta pururea circuspectă, și pănă acum, îngrijată numai din vești, făcu întrebățiune la D. Tiurgu, ca să o deslucească pănă încăt ar abea acelea versn temeiu; ce înțelege că respunsul a fost odihnitorie. Ca demnstrăție ne adevărat imperialistică ce poate lua din mai multe privințe nume, însă toată viața morale nu se stinsă într'ănsul. Junele Droș ce aruncă în brațele Deismului, și își propusă ca să demnstre bătrănilor creștini ai familiei sale, carii nu lipeiră ai face înfruntări, Ka un deist tot așa, ba încă și mai vine potea'și face datoria către oameni. Însă cinismul, ve domina pe atunci în literatură, îl îndigoă. Dănsul ne povestește undeva că n'a putut să meargă pănă pn cap cu citirea „Sandid”ului, și că așa pretinsa „Filosofie a Istoriei“( de același autor) dănsului i -a părut a fi numai un liber defăimătoriu în contra omonimei. „Ghentamen”?”) a lui Monteschiu era evangheliul lui Orațiu, Cicerone și Plutarh de Amiot asemenea erau autorii de predilecțiune ai lui. Se deprinsă în aceea, în a observa, a compara, și se făgădui, de ceea ce s'a și ținut, a fugi ambițiunea și a duce o viață lină, pecunoscută, închinată numai studiilor și virtuței. Într'aceea erupse revoluțiunea; in mijlocul resturnărei universale își completă dărsul studiile, și în vărstă de 19 ani fu trimie la Paris, ca să-și caute o carieră. El sosi în Parie în zilele după 10. August. mama putu să vază de aproape măcelăturile din Septembre. Deși Dror îmbrățoșă cu toată căldura lui propriă revoluțiunea și consecvențele ei, totuși șederea începută sub asemenea auspicii din Paris mai apoi nu putu să-i fie după plac. Către acestea invasiunea problemă la arme pe toți căți erau teneriți de treabă în Franța Deși Droț ce grăbi la armată, dănsul intră în un 17 batalion de voluntari din Dube; camarazii săi îl aleseră de căpitan. El servi trei ani la armata de Rin ocupănduse mai mult cu vechii filosofi, din care făcea estrade în bivoce, decăt cu resboiul. Sub terrorism fu trimis cu depeșe către Sagnot, ministrul de resboiu. Acesta îi dede voie ca să petreacă înuarie 14 zile. Droț dede aci earăși preste măcelele din Septembre, continuate prin tribunalul revoluționar. A fost față la ședințele ăstui tribunal; el văzu acele carte, în care ce încărca nevinovăția, frumsețea, talentul, —— totă vărsta, toată clasa, toată gloria și toate virtuțile Franței. Ba dănsul cercă (cum nea istorisit mai apoi) și a se obicinui cu calea eșafotului, cu gănd că și lui poate săi vină răndul. Cu treizeci ani mai tărziu impresiunile acestei petreceri de 14 zile în Paris ni le descrie într'unul din opurile sale așa cum urmează: „Eu am văzut Parisul în aceste zile de săngiuri și doliu. Văzănd cineva spaima zugrăvită de fețele omenilor socotea că Parisul e biruit de vreo epidemie pustiitore. Numai țipetul sau răngitul unor monstre de omeni mai întrerupea din cănd în cănd tăcerea morții de care erau împrsurat. Demnitatea omenească o mai întălniai numai la victime, care mergeau la eșafot cu față veselă, despărținduse fără părere de zeu de un pămănt desonorat... Descuragiul și amețala ajunsese pănă la acel grad, că dacă aici zic la ver sn indicat: „Lu ai să mergi acasă și să așterți acolo pănă dimineață, cănd va trece carrul pe acolo, și apoi să te sui într-ănsul,” ca apoi mere și Cap fi suit. (Va urma.) *) De Volter. ne. trad. »+) Cessais sur Lesprit de „Lois.“ Jr.