Gazeta Transilvaniei, 1871 (Anul 34, nr. 1-100)

1871-09-11 / nr. 71

rimei — caci tinerimea e basea seu temeli’a, pre care are a sta edificiulu celu solidu alu venitorhilui tuturoru poporatoru si natiuniloru, cari vreu se ecsiste, se traiasca! Déca lipsesce crescerea buna, atunci lipsesce totulu, pentruca, după cum dice Platone in a IV-a carte despre legi: „Omulu este animalulu celu mai blandu si mai divinu, déca se imblandiesce prin disciplina: needucatu seu falsu educatu este celu mai selbaticu intre toate animalele ce le produce pamentului; dreptu acea, crescerea buna e necesaria pentru toti oamenii, după cum afirmara I. A. Comnenu in opulu „Didactica magna“, omulu deca voiesce se fia omu, trebuie se se cultive si perfectioneze. Numai astfeliu poate ajunge omenimea la tientia destinata, la limanulu de scapare, la virtute , si prin virtute la fericire, la triumfulu doritu! Romanulu se poate cresce bine, ca romanu, numai in scóla romana. Pentru tenerimea romana, numai scól’a romana este isvoru nescaveru, pentru totu ce este bunu, frumosu si umanu; numai ea póate face pre coloni’a Traiana din Oriente, tare, mare, fericita si cu renume, démna de glori’a strabuniloru! Din acestu punctu de vedere purcediendu si romanii din cerculu si giurulu Lapusiului, cu tóate, ca midiulecele materiale li era férte pucinu favoritorie, — totuși basati pre principiulu „Viribus unitis“ — puseră pétr’a fundamentale unui pomposu edificiu scolare romanescu in opidulu Lapusiulu ungurescu — in midiuloculu compatriotiloru de națiunea — relegiune si confesiuni eterogene, — care ar’ potea servi de modelu ori cărui opidu seu orasiu din Transilvani’a, deca acestu poporu ar’ fi in stare ai da midiulocele de subsistintia, — si deca din partea contrariloru si inimiciloru seculari ai românismului nu lu ar’ fi intempinatu loviture de morte. Inse ambiţiune unoru oameni nepricepuţi si indiferenţi de cultur’a poporului romanu, incepu a imprastia sementi’a discordiei intre pacinicii romani, si astfeliu, in urm’a unoru impartasiri sinistre îndreptate catra ordinariatulu gr. or. sibiianu, le succese, prin acést’a, a redica părete despartitoriu intre confrații de unu sânge. Prin acést’a desbinare fatala s’a subtrasu apróape la diumetate din contribuirile oferite de buna voia, pentru sustienerea si infiintiarea fondului scolariu. Acestia nu fii destulu, ci si ungurii atatu romano-catolici, catu si reformații, se iviră cu feliu cu feliu de pretensiuni, voliendu fiacare a-si aroga dreptu la scoala edificata cu si din sudoarea romaneasca. Cu toate aceste romanii gr. cat. sustienendu-si dreptulu nealienabilu, -si oferiră denariulu pentru sustienerea acestui institutu si mai departe, — si pre langa tata seraci’a se nesuira a duce in deplinire gatirea edificiului scolariu (caci catulu I din căușele susu-atinse remasese negatitu). Ca totusi poporulu se-si pota usiora sarcin’a sustienerei acestei scele, si infiintia ceva fondu, prin staruinti’a Esc. Sale părintelui metropolitu si a prea ven. ordinariatu, după mai multe rogari, dobândi o subventiune de 5000 fi. v. a. dela statu, —inse după ce solvi 2500 fi. subventiunea ulteriora sub regimulu actuale se sista, din cause si pretecstu de compatimitu, dechiarandu, ca „pre venitoriu pentru scola principale romana din Lapusiulu ungurescu altu ajutoriu, in lipsa unui fondu, nu se pote presta — ca si cum romanulu, nu ar merita din venitulu statului nici o parala! Dreptu acea ne simtimu strinsu deoblegati, in conscienti’a misiunei ce amu luatu asuprane, a delatura de asta data tata modesti’a, si cu sperare firma ce avemu locata in marinimas’a liberalitate a mecenatiloru clerului si poporului romanu cutezamu alu molestu cu acea umilita rogare, ca: considerandu starea, ca precaria a acestei scele principale romane, — si periclulu ce o amenintia cu inmormentare in cercustarile presente, considerandu nerecompensaver’a dauna ce ar’ resulta pentru cultur’a relegioso-morala romanesca a fideliloru din tienutulu si giuruiu Lapusiului, candu statulu sub pretestulu nedestoiniciei, ar’ metamorfosu-o in scóal’a comuna maghiara, considerandu cumplit’a miseria a poporului contribuinte, care se lupta de si nóapte fara nici unu prospectu de a o poté sustiené si in venitoriu, in fine considerandu facilitatea, cu care se ar’ pote sustiene aceasta scóala in categori’a pre-avuta — după ce acum e provedinta cu toate cele de lipsa, după recerintiele legei — ca nici un’a scóala in Transilvani’a intrega — afara de fondu de subsistintia banala. Apelamu la intregu clerulu si poporulu ro Dela grr’n fiului Ghurghin (Sant-Imrulu Ghurghiului) in 15 Septembre 1871. Domnule Redactorul Senatele nóstre scolarie, potudice,si uita de chiamarea sa, respective senatulu scolasticu confesionale alu tractului Reghinu nu observeza cele prescrise prin rescriptulu regiu de datulu 22 Septembre a. c. Nr. 21.257, comunicatu cu m. ordidinariatu metropolitanu si prin acesta intregei ierarchie besericesci de relegiunea nóstra gr. cat., ba nici -si mai aducu aminte de cerculariulu d. metropolitu de dto. 25 Oct. an. 1869 Nr. 2112, in urm’a caruia se constituira senatele. In lrn’a trecuta prin sinodulu nostru protopopescu s’a alesu un’a frumoasa parte din laici, apromitendu in acelasiu sinodu, ca voru sterul din toate resputerile pentru inaintarea scóleloru din tractulu amentitu, dér’ éta ca trecu unu anu de dile, si pana in or’a de acum, cu dorere ve descoperu, Die Redactorul ca nemic’a s’a lucratu in caus’a scolaria; ba ce e mai multu nici amu auditu, ca dóra mai ecsista acelu senatu scolasticu protopopescu, séu ba ? — Séu dóra au adormitu in pace toti membrii aceluiasi senatu! Eu, ce e dreptu, pre toti ii sciu si adi inviatia. Hei! Domniloru amploiati si dloru preuti, caror’a vi s’au concredintu acea misiune santa si dumnedieesca, at fostu stationari, or’ lasi pana in or’a presenta, de si ve este incredintiata misiunea maretia? — sub — grea responsabilitate înaintea lui Dumnedieu, si a relegei si natiunei, ati comisu unu pecatu ne ertatu atunci, candu ati imbracisiantu titululu de senatore juratu scolasticu, pentruca pana adi nu scimu nemica, déca ve ati ingrigitu de scóala, nici vedemu, ca ati facutu ceva pasi! — Pre langa toate instrucțiunile mai inalte, comunicate prin amentitele cercularie esmise din partea Escel. Sale d. metropolitu, — cu scólele noastre comunale din tracturu Reghinului stamu in proportiune mai mica decatu cea de sub absolutismu, pentruca cati prunci au frecuentatu scól’a pre atunci, adi sciu scrie ceti si canta,ér’ dela 1861 in comunele nóstre din tractu are se mai aude de ecsamene bune? Preutulu din Ghurghiu Alecsandru Butnariu, care portate cu lauda in 2 ani si oficiulu de docente, a seceratu lauda, dér’ asta e raritate pre la noi. Inse nu e mirare, pentruca grigida si manipularea cea lasa preste scólele din tractulu acesta nu poate produce altu ceva. Prin aceasta descoperire mi făcu destulu conscientiei mele, care me rode si nu me lasa a tace. Luni dor’, la 16/28 Augustu, junimea academica si numerosii oaspeti, adunați pe la orele 8 de diminetia in porticu, pasiva in corpore la beserica spre ascultarea sântei liturgie, in timpulu careia mormentulu pretiosu era mereu custodiatu de 4 din membrii comitetului. După seversirea oficiului relegiosu, clerulu in vestminte sacre, cu darurile besericesci, cu standartele monastirei, si urmata de mulţimea presente, in ordinea mai susu menţionata, inainta pana la portica pentru aducerea in beserica a pretioselor donatiuni, făcute de romanime cu ocasiunea serbarei. Aceste daruri, deja santite din dinra precedinte, erau păzite in portica de o „garda de focu“ compusa de 4 membri ai comitetului, aleși cate unului din fiacare provincia romana principale: unu muntenu, unu moldovenu, junu transilvanenu si unu bucovineana *). După oficiarea relegioasa, cuviosia sa părintele egumenu Arcadiu Ciupercovitia, cu minunatu-i talentu de a accentua si cu frumos’a-i declamatiune, dete citire „Cuventului de îngropăciune la martea lui Stefanu celu mare, de unu autoru inca necunoscutu, copiatu de vechiulu logofetu alu metropoliei Grigorasiu si despre care ne permitemu a improspeta in memori’a cetitoriloru cateva pasage relative la eroulu nostru din seclulu al I V-lea: „. . . Ce minte asia de bogata in gânduri, cu limba asia de îndestulata in vorove, ce mestesiugu asia de iscusitu la împlinirea cuventului se poata împodobi atatea resipe ale vrasmasiloru, atatea zidiri de locasiuri sânte si atat’a intieleptiune a acestui barbatu, carele cu vitejia ne a aparatu, cu intieleptiune ne a ocarmuitu si incatu a traitu, voinici’a nostra si fericirea a infloritu. . . . „. . . Cine cu densulu tata isprav’a lucrariloru lui Dumnedieu o da? Cine mai multu asudá case nu lase nimicu dintr’acelea ce omenésc’a silintia ar’ puté face? Erá trebuintia de sfatu bunu? Gafa erá ale tuturor’a se le asculte. Folosi’a grabâ? Somnulu nu lu tiene, odihn’a nu lu incalciea, sbur’a cu paserea! Erá indrasnél’a de ajutoriu? Viéti’a nu crutia, cu sabi’a in mana insusi moartea infrunta! . . . Pre voi, locuri rosite de sângele vrasmasiloru, ve chiamu marture! Voi spuneţi mărimea sufletului seu! Voi ale lui biruintie, voi a lui vrednicia aratati! „. . . Candu o lina tăcere, după turburarea viforeloru, se facusa, atunci se aduna norulu celu ponegritu si grosu, si puterea venturiloru se stringea, ca, deodata isbucnindu cu rapediune, întunecata vijelia asupra nóastra iute s’o porneasca. . . . „. . . Era acea grosnica fera — imperati’a turceasca — asupra nóastra se navalesce. ... Acum trecuse Dunarea si in pamentu cu sange ne amestecă, si, cu catu mai slabi ne gasiea, cu atatu mai cumplitu ne sdrobiea. Spaim’a animele tuturor’a inghiadase, cutremuru mare pe toti cuprinsese, si era potopu de obste, o surda tăcere in tota tier’a. . . . Moartea in fecele tuturor’a sugravita se vede. Grigi’a era nu se traimu, ci cum se murimu! . . . Durere amara, suspinuri duioase, jale ascutita din toate partile se vedea si se audia! . . . „. . . Acela, care pre toti priveghieza si in man’a lui freulu imperatieloru tiene, din midiuloculu înaltului ceru pe scaunulu seu celu de focu siediendu, acela, care toate lucrurile cumpanesce si pe cei mândrii surpa, pe cei puternici ai pamentului sfarama, pe cei răniți si slabi din midiuloculu peirei redica, acestu inaltu Dumnedieu, carele Ventura cu plévea coroanele imperatiloru, iea pre Stefanu, sluga sa, de mana, imbarbateaza animele norodului celui pana la moarte inspaimentata si pune biruinti’a in man’a lui Stefanu. . . . Purcede cu toti ai sei, intempina pe vrasmasi: lovescu fier’a, o sparia, o ranescu ... ne mantuimu! „. . . Vedeţi marirea acestui Domnu, vedeţi ale lui cugete sânte, vedeţi a lui cuviosia crestineasca! Desteptative, stapanitorii noroadeloru, ascultați, indemnative, urmați! *) DD. I. A. Bratescu, Xenopolu, St. T. Ciurcu si Pamfiliu Danu manu, precum si la toate „Asociatiunile, reuniunile si corporatiunile infiintiate pentru latirea si luminarea poporului romanu“, ca se smulgă din vultorea letargie spre aceasta scoala principale romana prin catu de pucine ajutorie, adunandu colecte benevole spre intemeiarea fondului recerutu, de nu cumva vomu preferi a remane condamnați la tartarulu ignorantiei — si prin acestea la nefericitare atatu morale, catu si materiale pentru totudeun’a. Ofertele benevole, dimpreună cu consemnarea marinimosiloru contribuitori, suntu rogati aceia prea stimati domni, cari ar’ binevoii a primi sarcin’a de colectori, care tramite directiunei scólei principale romana, la man’a On. D. Deimetriu Vama vice-protopopu si profesoriu in Lapusiulu ungurescu (Magyar-Lapos) in Transilvani’a, carele le va admanua preceptorelui scelei, si despre cele intrate va ratiocina pre calea diurnalisticei cu tata acurateti’a. In urma in firma sperantia, cumca versulu celoru persecutati de atatea fatalitati va afla resunetu de condolintia, si cumca după atatea avantaje va fi fortunatu a secera frupturi de mangaiare pentru poporulu din cerculu si giurulu Lapusiului, celu insetatu de succursulu mecenatiloru si confratiloru sei binefăcători, pentru intemeiarea fondului — de neaparata si urgenta trebuintia — reinoindune prea umilita intrecesiune remanemu patronirei comendati in deca vediu, ca cei mai capaci preoti si amploiați stau cu manele in sinu nepăsători si lasa ca se rida alte națiuni de decadenti’a scóaleloru noastre. De alta data mai multe, dér’ date speciali. — Unu preutu din tractulu Reghinului. Lapusiulu ungurescu la 29 Martiu 1871. In numele comitetului: Ioane Dragomiru, a.diaconu si preside alu comit. scol. Demetriu Varna, vice-protopopu surog. si profes. Teodoru Rosiu, invet. normalu si notariu alu comit.“ Rugamu pe respectivii, in a caroru mana se va afla acestu apelu silitu de amenintiarea vietiei acestei scóle, ca consemnatiunile respective se binevoiésca a le tramite cu sprijinu pentru sustienerea vietiei acestei scele. — Red. Serbarea de la Putna, (Urmare.)