Gazeta Transilvaniei, 1878 (Anul 41, nr. 1-104)

1878-06-30 / nr. 48

acest’a era tabloulu miraculo­su alu dilei de Sam­­bata, 25 Maiu. S’a crediutu, ca o idea asia de mare ca aceea a Cantului Latinului, nu potea fi încarcerata in orizontulu salei unei societăți savante, oricatu de spatioasa si oricatu de frumoasa ar’ fi fostu ea; s’a voitu, cu soarele, cerulu si marea se ia parte la cea de antei serbatóre literaria a gintei latine si Peyronulu a fostu alesu in unanimitate. Estrad­a de onoare era asiediata pe puntulu celu mai inaltiatu alu plimbarei, langa marele basinu, unde aquaduculu varsa apele sale. Lela 4 ore si jumătate d. de Quintana y Combis, depu­taţii alu Corteziloru si comisariu alu guvernului spaniolu la espositiunea universala din Paris, de­schidea siedinti’a in calitate de presiedinte; la drept’a s’a se asiediau d. d. Paul Glaize, prefecţii alu departamentului Puy de Dôme, si delegaţii alu ministrului instructiunei publice pe langa so­cietatea limbeloru romane, in timpulu serbatori­­loru latine; Alphonse Roque-Ferrier, secretariu alu concursului si Fredericu Donnadieu ; la stang­a dlui de Quintana se afla d. d. de Tourtoulon, pre­­sidentu alu Societatiei limbeloru romane; Mistralu, presidentu alu Felibrigelui; cornitele de Toulouse- Lantrec, directorii generali­ alu institutului provin­­ciiloru: Vicontele Henri de Bornier, autoru alu serierei: „La Fii­le du Roland“ si Léon de Ber­­luc-Perussis, presidentu alu Academii de la Aix-en- Provence. O indispositiune nu permisese reginei Jocuriloru Florale, Dor­nei Mistral, a presidă ser­­batorea Cantului Latinului. In pregiurulu biu­­roului erau grupaţi d. de Lestaubiere, prefectu la Hérault, delegații orasieloru spaniole, Don Ma­riano Agiulo y Fuster, philologulu catalanu, Don Theodore Clorente , poetulu si publicistulu valen­­cianu, Don Francesch Matheu y Fornells ; Don Philippe Pedrell, ilustrulu compositoriu de la Tor­­tosa; Don Francisco de Varona; Don André Balagner y Merino; Don Joseph Franquet y Dara, Baronulu de Purroy, Lady Bonaparte Wyse si lordulu Bonaparte Wyse marele poetu provangalu alu Irlandei, generalulu Don Francisco de Sagarra; Boucherie et Revillent, vice-presiedinti ai Socie­­tatiei limbeloru romane; Ioseph Romanille, pro­­motorulu Félibrigelui; Louis Roumieuse, poetulu si filologulu Gabriel Azais, secretariu alu socie­tatiei archeologice dela Béziers; abatele Iosifu Romx, Cavallier, presidentu alu „Paragelui“ ; Lieutand, bibliotecaru alu orasiului Marsilia si presidentu alu „Dioritoru provantiale“ ; Antonin Glaize, Fabrege, si unu mare numeru alu notabi­­litatiei francese si spaniole, delegati ai orasieloru si societatiloru invetiate din miadiadi. Unu apusu de sare fermecatoriu, amestecatu de cateva brusce batai de ventu, respandea radiele sale pe Peyron si de serbatorii unu adeveratu caracteru meridio­­nalu. Siedinti’a a fostu deschisa prin esecutarea m­usicala a cantului canadianu, orchestratu cu abi­litate de d. Mercuriu dela Montpellier. Urma apoi marsiulu militariii romanu si multimea, care se îm­bulzea pe Peyron, ilu aplauda cu vioiciune- Indata, in urma, d. Roque-Ferrier citi reportulu seu asupra pieseloru tramise la concursulu Cantului Latinului, seu mai* bine partile cele mai esentiale ale acestui reportu, ca­ci comunicarea intrega a absorbitu prea muitu timpii adunarei, nerabdatoria a audi glasulu dlui de Quintana. * Discursulu poetului si deputatului catalanu fii marele succesu alu siedintiei. Aclamatiuni re­­petite ’lu insocira ori de cate ori afirmă comuni­tatea sentimenteloru gintei latine. Candu elu vorbi despre „acele popoare ale orientului, de unde „ne vine in fiacare diminetia lumin’a, ce ne lu­­­mineza, amestecata cu atatea regrete si cu atatea temeri“ tota lumea cugetă la Romani’a si la tie­­rile de limb’a romana, cari sunt separate, seu pe cari incerca a le separă. Tali’a inalta, gesticu­­latiunea maretia si nobila, elocinti’a spaniola, si francesa in acelasiu timpu, a dlui Quintana im­­presionă cu deosebire auditoriulu, care nu asculta. După ce d. Quintana ’si regulă loculu d. Donna­dieu, care obtienuse in ajunu unu mare succescu, prin reportulu seu asupra concursului de prosa neo-latina alu „Societatiei Limbeloru Romane“, dete lectura „Cantului Latinu“ alu lui Alesandri. Mistralu citi o magnifica poe­­sia provangiala in onoarea gintei latine. După ru­găciunea dnului de Quintana, Don Francesch Matheu­s Fornells recită strofele ardieterie ale frumosei poesii catalane, pentru care i s’a oferitu alu douilea premiu alu Cantului Latinu. Contele Tou­­louse Lautrec, directorele generalu alu „Institu­tului Provinciiloru“ si mnulu dintre descendintii vechiloru comitate de Toulouse,, se sculă atunci pentru a anuntia, ca„Institutulu Provin­ciilor­u“ alesese chiaru in ajunu, că membrii corespond­inti pe divii Alesandri, de Quintana y Combis si Alph. Roque-Ferrier, si ca a voitu a se associa asemenea la sentimentele de fraternitate ce au suscitatu pretutindenea serbatorile Florale de la Montpellier. Ceremoni­a din Peyron fu ter­minata prin esecutiunea marsiului de inco­­r­o­n­a­r­e scrisa de catra Don Philippe Pedrell din Tortosa, după staruinti’a dlui Quintana. Elu fii esecutatu de catra music’a regimentului alu 2-lea de geniu, si aceea a regimentului 122' de linia, sunandu unite, sub directiunea dlui M. Fedrel. După cateva minute, siedinti’a se redica, si asistenții se pregătiră pentru a luă parte la unu banchetu, ce avu­ locu in sal’a de concerte, si la care au asistatu, in acelasi timpu, si cateva autoritati Montpellierene, romanistii, felibrii si sa­vanții străini. Banchetulu a fostu dela inceputu si pana la sfirsitu animatu de cea mai franca cordialitate. După unu toastu alu dlui Lestaubiere pentru re­­presintantii natiuniloru latine, se dete cetire, in mijloculu aplauseloru entusiastice, urmatorei depesi, ce fusese remisa dlui Tourtoulon, presiedinte So­cietatiei Limbeloru Romane si alu comitetului ser­­batoriloru latine: „Dlui Baron Ch. de Tourtoulon, Montpellier Francia. „Regretamu, forte muitu, ca nu potemu asistă „la prim’a serbatóre a poporeloru latine. Trist’a „situatiune a patriei nóstre si ocupatiunile, care „ne-au retienutu pana la finele lui Iuliu, ne-au „lipsitu de fericirea de a stringe man’a fratiesca, „pe care ne-o intindu glorioşii noştri fraţi dela „Montpellier. Suntemu cu anim’a intre voi, o „fraţi latini si anim’a nostra, doresce ca a vostra, „se fia obligata a acceptă invitatiunea ce ve trans­­„mitemu, in numele natiunei Romane dela Dunăre, „de a ve reuni in luna lui Septembre 1879, la „Bucuresci. — „Deputaţi: Urechia, Dr. Sergiu, Sihleanu, vechiu pre­sedinte alu parlamentului, Ion Ghic­a, Gr. Cantacuzino, „Golescu“ s. a. s. a. Reuniunea respinse imediata prin urmatoarea telegrama: „Domnului Sihlenu, vechiu presiedinte alu parlamentu­lui romanu. Bucuresci. „Ve multiumimu cu emotiune. Primimu cu „bucuria. „In numele latiniloru reuniti la Montpellier: „Tourtoulon, Quintana, Fred, Mistral, Bornier, Berluc­­ „Perussis, Toulouse-Lautrec, Azais, Donnadieu.“ s. a. s. a. (Reportulu presentatu de d. Roque-Ferrier.) Dómneloru si Domniloru! Audirati o alta, ce destepta in noi mari si triste reamintiri; o alta din câmpiile Normandiei si ale Britaniei, ce, prin unu norocu singularu, dar’ nu nemeritatu, a de­­venitu canteculu apróape nationalu alu Franciei canadiane, alu aceloru populatiuni viteze, cari din­colo de imens’a întindere a mariloru, si cu totu doliulu sperantieloru lor totdéunn’a amagite, au pastratu totdéun’a o anima francesa, cu toate ne­fericirile vietiei loru politice si a nenorociriloru ecsistentiei loru nationale , au­ auditu apoi indata marsiulu armateloru romane, alu acestoru fii ai lui Traianu, cari in voculu XV nu se temeau nici ei se redice unu capu chrestinu si liberu de asupr’a armateloru turcesci, cari la Racov’a sfaramau cu Stefanu celu mare forti’a lui Mohamet II, cari in Epiru, Thesali’a si Macedoni’a conserva inca pre­­ciosu tesaurulu acestei limbi romane (limb’a ro­mana), sor’a evidenta a idiomeloru nóstre din Franci’a, Spani’a si Itali’a! Ori­care ar’ fi umilinti’a vocii mele, dati’mi voia a m­ultiumi, in numele Franciei, in numele Societatiei, ce asi voi se o vedu numindu-se So­cietatea romana, in numele acestui amicu spaniolu, care, din ideea lui propria, a consimtitu a face o idea francesa si o idea provengala, dati-mi voia, dicu, se multiumescu acestoru poeţi, cari, la unu gradu mai muitu sau putinu inaltu, der’ la unu gradu de sinceritate atatu de mare, s’au intalnitu de pe pamenturile Proventei pana in Spani’a, din Britani’a la Calabri’a, din câmpiile romane pana la marea de Portugalu, la Coire, la Barcelon’a, la Perus­a, la Palermo, precumu si la Bogot’a, s’au intalnitu, dica, in gândirea, de care ve impartasiti acumu, si au incercatu se faca din versurile loru, romane, spaniole, catalane sau francese, canteculu gintei latine, semnalulu unirei comune a tuturoru acelor’a, cari se recunoscu fii ai vechiei limbi a Romei. Ori­carei natiuni, ori-carei situatiuni apartienu, toti au intielesu, ca gândirea unei confederatiuni intelectuale intre Spani’a, Franci’a si Itali’a, reino­­irea trienala a Jocuriloru Florale ale gintei latine, voru afirmă din ce in ce mai muita unanim’a co­munitate a simtieminteloru noastre. Ei au simtitu toti, ca numai intr’o gândire de pace si de con­cordia pacifica națiunile latine voru poré se’si re­clame canteculu si melodi’a, ce vom­i încunună astadi. (Va urmă.) PLE­VU’A, (Urmare.) La Dunarea cea lata stau mândre sentinele, Ce-ascepta inimiculu in câmpu si citadele, Sunt fragede mladitie din câmpulu României, Ce si­ cauta adi cu sete cunun’a vitejiei. Dela Mihaiu celu mare si pana ’n vremea loru Romanulu se topesce de sete si de doru, Si arde de-o vapae poternica, nebuna Se dée pieptu in lupta cu crunt’a semiluna. Asia e leulu mândru, ce lesina-iu sclavia, Candu mintea-i se opresce la falnica pustia, Ce ab­’a-si intinde cu vastulu Oceanu Si-in care elu odata domniea că suveranu. Acolo elu cu tigrii si bestii ’nfuriate Portă eterne lupte, cu glorii-’ncununate. Atunci eră ferice, candu ascultă cu fala Si n’audia nimic’a in tain’a mormentala. De groaznic’a-i privire, de râcnetulu maniei Fugu tóte, se­ s’ascunda la marginea pustiei; Dér’ astadi aruncatu e sermanulu in chilia Si nici se mai racnésca, sermanulu, nu mai scia; Dar’ sunt momente, n care ’si-aduce cu uimire Aminte de trecutulu, de fortia si mărire, Si-incrunta ochii ageri si cum’a si-o sburlesce Si vântura cu cad’a se-’ncorda si racnesce: Asia stau si romanii pre malulu dunareanu Privindu de ceea parte la vechiulu loru dusimanu. Din lung’a amortire nimicu nu si-au pastratu, Decatu dispretiu si ura, unu nume defaimatu. „Ce vreau vasalii Porții, nepoți de sclavi ce sunt? Li-e doru de lantiuri era, li-e muitu pan’ la mormentu ? N’au fostu destulu ei martori, ca spad’a musulmana Restorua cu turbare, ori­ce mandria vana ? Ce n’au potutu se faca armatele probate. Vreau ei se seversiesca prin fuga: — lasitate ? Remani la plugu romane, la turma t’a mai bine Ca­ci laurii vitejiei uscati­’su pentru tine !“ — Asia le strigu vecinii, cari numai după nume Soleau, cumu­ ca esista si-unu neamu romanu pe lume. Insulte fara numeru, bajocuri veninóse! — Er’ Dunarea tresara de chiote voiase. La Calafatu pe valuri sta mândrulu capitanu, Stă Carolu Domnulu tierei si­’si ride de dusimanu. Ghiulelele turbate prin aeru viteescu, Er’ Domnulu si ostasii cu chiotu le primescu, Si dau respunsu cumu trebuie se de ori­ce ostasiu Candu întrebări de flăcări sosescu dela vrasmasiu. — „Ia! vedi ce dice turculu si las’ si tu, copile. * Din calimarulu cela vr’o diece projectile!“ „Urra!“ racnescu ostasii, zarindu preste Vidinu Unu sulu de fumu pe flăcări, urcânduse ’n seninu. La hora toti se­’nsira si saltu cu nerăbdare Si isbucnescu deodata in falnica cantare: „Secatiar’, ah ! potopulu, tu Dunăre turbata! Se sboru intr’o suflare pe matca t’a uscata, Se’mplantu acést’a drépta in gâtulu de pagânu, Se-i scriu cu spad’a ’n frunte unu nume de romanu. Mari’a T’a ! mai lasa ! setui suntemu de jocu ! Mai du-ne si la hore de moarte si de focu!“ — — Abia aude Carolu, cu cata veselia Asteptu copii nostrii se merga­’n batalia Si­ in starea lui amara ’si­ dice in gandulu seu : „Acest’a­ e ajutoriulu, ce-mi da adi Dumnedieu ! Pe-acei ce mai­’nainte, nici ca ii­ baga in sema In diu’a desperarei intr’-ajutoriu ii chiama. Ba ce-e mai muitu : pe Domnulu vitezu alu­toru ’lu pune In fruntea ostei sale si-a ostiloru romane!“ — — Abia se vede Domnulu cu fulgerele in mana Si-indata le slobode in taber’a păgână. — Cu consululu din urma­, candu Atila cumplitu Cu ordele selbateci in Galia­ au isbitu, Punendusi tota forti’a si art’a apusana Sfarmă de totu poterea si furi’a dusimana: Asia patrundu chrestinii in cet’a lui Osmanu, Muscalii că furtuna, romanii că orcanu ! Nu pentru libertate se lupta, ca­ci o au ! Ci ’n fasi’a calumuiei si-a cleveteloru dau! Ca foculu, ce resbesce prin lemnele din munte, Si paraindu parlesce din pole pana-in frunte Si nu se potolesce, pan’ afla ceva in cale, Ci totu bradetu ’lu­ rade din culme pana-in vale : Asia patrundu romanii prin valuri, doborindu, Er’ turcii cadu că snopii, de furia scrasinindu. Muscalii de-alta parte dau si ei si sporescu, Dar’ er’ sunt pusi in fuga de foculu pagânscu ; Spre sera stau acolo, de unde-au fostu plecatu, Er’ stegulu României pe Griviti’a­e plantatu ! Din­­erfulu unei măguri privesce Domnulu tierii, Cumu flutura stindartulu romanu in berea serei, Unu tainicu focu se-aprinde, in sufletu-i vitezu Si-o lacrima de fata ei­ scapa pe obrazu. Der’ candu si-aduce-aminte, ca brav’a s’a armata Stă că unu promontoriu in marea-interitata Si n’ar’, decatu se vina furtun’a s’o isbeasca, — S’o sgudue, s’o surpe si-’n sfarme s’o sdrobeasca, In anim’a sa ’nalta se nasce­ unu nouru greu, Si dice cu ’ngrijire in bunu sufletulu seu : „Candu proni’a ceresca m’a pusu carmuitoriu Acestei tieri frumose, acestui blandu poporu

Next