Gazeta Transilvaniei, 1879 (Anul 42, nr. 1-104)
1879-02-25 / nr. 16
Redactiunea si Administratiunea: Brasiovu, piatr’a mare Nr. 22. — „Gazet’a“ ese: Joi’a si Duminec’a. FrethalvL a.Tooaa.siaaaeaa.t'va.l-a.i . pe unu anu 10 fi., pe siese luni 5 fi., pe trei luni 2 fl. 50 er. — Tieri esterne 12 fl. pe unu anu seu 28 franci. anulu ZSZX-iII. Se prenn.-a.xan.era... la postele c. si r. si pe la doi. corespondenti. -A.an.-a.an.d-a.rile : un’a serie garmondu 6 er. si timbru de 30 er. v. a. pentru fiacare publicare. — Scrisori nefrancate nu se primescu. — Manuscripte nu se retramitu. Nr. 16. Dumineca, 25 Februariu 19 Martiu 1879. Brasiovu, 24 Februariu (8 Martiu). Diuarulu maghiara „Egyetértés“, combatendu atitudinea deputatului Georgie Popii, care u’a mai voitu se fiu membru alu clubului independintiloru, constată faptulu, că principiile oameniloru cu tendintie de naţionalitate nu se potu aduce in consonantia cu principiile nici unei partide, care promoveaza cu fidelitate scopulu natiunei maghiare si a statului maghiaru. Este tristu si infioratoriu acestu faptu, der’ cu toate aceste nu se poate contestă. Este superfluui a mai discută asupra scopului statului, fiecare dintre noi semte prea bine că scopulu acest’a nu pote fi numai întărirea unui singuru elementu pe contulu celorlalte, de alta parte vise scimu cu totii prea bine si ne potemu convinge in fiecare momentu, că partidele maghiare fara deosebire promoveza esclusivu numai interessele rassei loru maghiare si considera statulu numai si numai că unu mediulocu spre ajungerea scopului loru comunu, care este înflorirea si intarirea natiunei maghiare precumu si înmultirea ei prin assimilarea celorulalte elemente. Manecandu din acestu principiu alu fericirei esclusive a rassei loru si facandu din elu, prin aceea, că au toata potestarea statului in mana, unu principiu de statu, maghiarii ipso facto devinu cei mai mari contrari ai oricărei tendintie, fia ea oricâtu de indreptatita in realitate, indata ce acestea tendintia vine in conflictu cu principiulu loru absolutisticu de rassa. Nu espunemu aci nimicu nou, ci constatamu numai unu faptu recunoscutu chiaru de press’a maghiara si apretiatu de multu de catra tata press’a europeanu, cu singur’a esceptiune pete a diuarului „Debats“ din Paris care uitandu-se prin nîsce ochilari ce i s’au tramisu din Budapest’a, vede in Ungaria numai popore multiamite si fericite. Facemu acest’a pentru că in legătură cu cele dîse in numerulu trecutu se aratamu, că maghiarii pornindu din acelu principiu esclusivu de statu si avendu totodată tota poterea statului in mana, voru abusă cu atatu mai multu de ea fagia de naţionalităţile nemaghiare, cu cătu acestu abusu de potere in caşurile cele mai multe trece înaintea loru de unu meritu pentru naţiunea maghiara, de o promovare a scopului statului in intielesulu ce i’iu dau ei. Corpurile legiuitoare maghiare pe lenga aceea că au stabilitu principiulu superiorității absolute a rassei maghiare, s’au vediutu necessitate la 1868 a recunosce totusiu incatura esistenti’a elementeloru nemaghiare in tiera aducendu o lege anumita pentru nationalitati. S’a dusu de atunci, că aceast’a lege va fi ilusoria, că printr’insa nu se va poate scuti individualitatea naționala a popoareloru nemaghiare, care nu este recunoscuta in aceea lege, că legea de nationalitati potea se aiba numai scopulu de a ustură incatura administratiunea, că si acestu scopu trebuiea se devină ilusoriu, fiindu-ca administratiunea se află tata in manile maghiariloru, cari după convingerea loru asupra scopului statului si-au datu cele mai mari silintîe a o monopolisă in favorulu rassei maghiare, ceea ce le-a si succesu. Astfeliu vomu intielege numai atitudinea de fagia a pressei maghiare si cu deosebire a aceluiu soiu de terroristi, cari si-au pusu de problema a atacă necontenitu si fara aici o crutiare dreptulu de esistentia nationala alu poporeloru nemaghiare din Transilvani’a si Ungari’a. Se nu ne miramu dor’ candu vedemu, că maghiarii incepu a ne dispută astadi chiaru si acele fórte neînsemnate drepturi, de cari ne mai potemu folosi in interessulu nationalitatii nóstre si pe bas’a legiloru unguresci esistente; se nu ne miramu déca vedemu că „Kelet“ si consogii sei vinu si ne imputa acuma cu o cutezare nespusa, că de ce nu lasamu că cineva si se pota vorbi unguresce, daca va voi, si in adunările nóstre bisericesci. Amu dîsu că cestiunea este de mare însemnătate principiala si că prin urmare, vomu reveni la ea. La prim’a vedere ti s’ar’ paré, că fiindu pretensiunea aceea a dinareloru maghiare cu totul a nebasata, nici nu mai merita se te ocupi de ea. In realitate iuse lucrulu sta altfeliu. Foile maghiare agitéza cu scopu. Ele înainte de toate contéza pe slăbiciunile nóstre si spera, că cu ajutoriulu acestor’a le va succede a deschide cu incetulu usi’a limbei maghiare si in adunările nostre bisericesci. Se cercetamu casulu mai de aprope. „Kelet“ in Nr. 42 aduse o notitia in care, după ce se dice, că Episcopii noștri de aceea s’au dusu la Vien’a, că se arunce sementi’a de desbinare intre romani si maghiari, se istorisesce, spre documentarea acestei aserţiuni, că la unu protopopu romanu din Clusiu s’a trenutu o adunare bisericeasca, că unu mireanu a voitu se vorbească unguresce, der’ protopopulu s’a maniatu reu si l'a opritu se intrebuintieze macaru unu cuventu in limb’a maghiara. „Vorbitoriulu din cestiune — adause „Kelet“ — avu inse atat’a energia, de n’a lasatu că se fia terrorisatu si a declaratu verde, că elu nu urasce limb’a maghiara, (sic!) că mai de multe ori acést’a limba o intrebuintiéza si că deóarece traiesce intre maghiari si după maghiari nu ’lu va poté opri pe elu nimenea, că, daca ’i va place, se vorbeasca ori si unde unguresce.“ (Hogy ha neki épen úgy tetszik, bárhol magyarul beszéljen.) La prim’a ochire se vede, că notiti’a din „Kelet“ este o scornitura tendentioasa, der’ e scrisa cu scopu de a agită in favorulu limbei maghiare. Terroristiloru nostri nu le mai ajunge cu aceea că limb’a maghiara se intrebuintieza mai esclusivu in toate afacerile vietiei publice de statu, ei ar’ voi se o vada acuma intrebuintiandu-se si in adunările nóastre bisericesci si fiindu-că sciu, că pe cale dreapta si legala niciodată nu voru poté se ’si implinésca acest’a dorintia, recurgu la poterea ce o esercéza in statu limb’a maghiara si voiescu se aduca la valoare practica principiulu acela terroristicu si nelegalu, pe care l’amu numi principiulu fortiei brute, că ori unde cineva va voi se vorbesca in limb’a maghiara se aiba dreptulu a fi ascultatu. A voi se asiguramu, că ambele nóastre biserici suntu autonome si per excellentiam nationale romanesci si că prin urmare limb’a noastra bisericeasca este si va fi întotdeauna cea romaneasca, ar’ fi de prisosut. „Keletele scie toate aceste foarte bine si daca totusiu lauda energi’a aceluia, care cu toate că — cumu marturisesce insusi „Kelet“ — sciea romanesce, a vrutu se se folosesca de limb’a maghiara intr’o adunare bisericeasca romana, deca caracteriseza de patrioticu faptulu acest’a, care lovesce in fagia dreptulu bisericei nóstre, daca numesce pe pretinsulu protopopui, care in casulu presentu si-ar fi implinitu numai o datoria admoniandu pe acelu laicu, agitatoru fara consciintia, daca dicemu, „Kelet“ a facutu tote aceste, le-a facutu cu intentiune si cu scopu, a comisu tocmai acea crima, care o imputa cu nedreptu Episcopiioru nostri, adeca a voitu se arunce sementi’a imparecherei intre noi. Respunsulu energicu ce l’a datu protopopulu Rosiescu diuarului „Kelet“ si care ilu publicamu mai la vale, ne este inse o viua dovada pentru aceea, că tendintiele subversive ale contrariloru limbei nóstre, voru intimpina, de câte ori se voru ivi in mediuloculu nostru, respingerea si despretiulu celu merita. „Kelet“ infuriatu asupra acestui respunsu categoricu si consolu de propria demnitate si propriulu dreptu, nu pote respunde mai bine de catu esclamandu: „Va se duca unu maghiaru nici nu poate se treca la confessiunea greco-orientala sau daca va trece va trebui se-si perda nationalitatea.* Acestea este unu argumentu rabulisticu, trasu de peru. Daca uuulu nu va sei de locu romanesce, poate se i se da voie se intrebuintieze limb’a care o scie, fara de a se prejudecă prin acest’a dreptului bisericei. Apoi daca voru trece odata atati maghiari la confessiunea greco-catolica sau greco-orîentale incâtu se fia de lipsa o modificare a legiloru bisericesci, se va face si acest’a sau că atunci maghiarii voru preferi se aiba o episcopia deosebita, pe sam’a loru. „Kelet“ a uitatu a ne spune, ce ar’ pati unu romanu, care ar’ trece la romano-catolici, reformați sau unitari, candu ar’ vorbi romanesce in adunările loru bisericesci. Dar’ ce se mai si perdeau timpulu cu argumentări zadarnice. Tendinti’a maghiariloru este clara, — prin urmare trebuie se fimu si noi in daru despre aceea, că numai aperandu-ne cu cea mai mare energia si tenacitate dreptulu de limba in toate impregiurarile vietiei publice si private, vomu salvă esistenti’a noastra naționala si ne vomu face demni de strămoşii noştri, cari cumu dice istoriculu, s’au luptatu mai multu pentru limb’a, decâtu pentru vieau’a loru! Eata scrisorea ce a adresat’o protopopulu Rosiescu lui „Kelet:“ „Onorate die Redactoru ! Iu nr. 44 alu diuariului Kelet“ celu redactaţi, o nota ce a-ti facutu la scrisarea d-lui protopopu gr. cat. din Clusiu Gabrielu Popu arata in sensulu adeveratu alu cuventului cu degetulu asupra mea si descopere publicului cetitoriu alu DVastre acelu lucru infioratoriu, că după ce eu tăcu la „provocarea“ din „Kelet“ nr. 42, se intielege de sine, că eu am fostu acelu protopopu romanu, la care a fostu dîtele aceste o adunare bisericeasca si care in adunarea acéstea a opritu pe unu membru mirenu a vorbi in limb’a maghiara. „Adeveratu că am tacutu la „provocarea“ aparuta in „Kelet“ nr. 42 din causa, că nu voiescu, că prea neînsemnatele mele merite se fia buciumate prin dinarie, mai cu sama deca aceste mi se atribuie mie fara nici o basa din partea lui „Kelet.“ „Punendu vise chiaru casulu, că scornitura reutaciosa din nr. 42 a lui „Kelet“ ar’ fi fapta, si atunci ’mi-asiu fi implinitu numai datori’a, prin aceea că a-si fi aperatu prestigiulu celu de doue mii de ani alu bisericei nóastre si dreptulu ei basatu pe o lege constitutionala sanctionata. Daca pretinsa acest’a procedere invelve vreo erore, apoi marturisescu sinceru, că nu eu sunt urmîtoriulu unei asemeni procederi. Am invetiat o acest’a inca dela coritele supremu alu unui comitatu insemnatu, care ia o petitiune, ce i s’a fostu predatu in limb’a germana, a datu acestu respunsu: Nr. 170—875.... .... „Petitionantele, că cetatianu maghiaru, ar’ poté se se adreseze la oficie cu o petitiune scrisa in limb’a maghiara“ .... Sciu si eu aceea, că religiunea lui Christosu este tesaurulu comunu alu tuturoru crestiniloru; si, că preotu, sciu inca si mai multu. Sciu si aceea, că duhulu santu, s’a pogoritu asupra Apostoliloru lui Isusu si cu cunoscinti’a limbeloru natiuniloru diferite a turnatu in pepturile loru acea stima de natiunalitati, fara de care bas’a principala a religiunei crestine — iubirea, va remane numai o fantasia in vecii veciloru. Fara iubire inse ne prapadimu cu totii, dar’ mai cu sama acel’a se va prepadi, care intrebuintieza orice scornitura cu scopu, de a face se fiu urgisitu deaproapele seu. „Me voiu rogă la Ddieu, că spiritulu santu se se pogore si asupra nascocitoriului scornituriloru din „Kelet“, se ’lu petrunda acelu principiu conducetoriu alu Domnului nostru Isusu Christosu: „ce tie nu-ti place, altuia nu face! “