Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1884 (Anul 47, nr. 1-108)

1884-01-13 / nr. 5

Red­ucţiunea şi administraţi­unea : Braşovu, piaţa mare Nr. 22. „Gazeta“ iese Mercurea, Vinerea şi Dumineca. Preţulci abonamentului : Pe un­­ană 10 fl., pe trese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Terî esterne pe sese luni 14 fl., pe anii 28 franci. Htr. 5. 1­ .ArslvII-cl Vineri 13 (25) Ianuariu. Se prenumeră: la poştele c. şi r. şi pe la do. corespondenţi. Arinciu­ile: una serie garmonda 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fi­ecare publicare. — Scri­sori nefrancate nu se primescu. — Manu­scripte nu se retramita. 1884. * Braşovii 18 Ianuariu st. v. Pre când­ii scriemă aceste ren­duri se discu­­tezâ în parlamentul­ din Viena o cestiune de cea mai mare însemnătate principială şi reală pentru monarchia nóstra. Este cestiunea limbei. Poate nimeni nu e în stare adl de a apreţia mai bine decâtă noi ce tesauri nepreţuiţii este pentr’ună popon! limba sa şi câtă de mult­ este condiţionată vieaţa, libertatea şi desvol­­tarea s­a naţională prin dreptul­ de limbă. Fără acestă drepţii, fără garanţiile necesare pentru apărarea şi cultivarea limbei sale, nici o naţiune nu poate esista, libertate şi progresă­ri poate fi pentru ea fără de limbă. Unii po­pon!, care nu se poate folosi de limba sa în vieața privată și publică trebue se dea înde­­reptu In toate și trebue se se slabescă și se se veștedescă cu încetul ii ca o plantă, la care nu poți­ străbate raclele soarelui. Amu disii că adi poate nimeni nu seie se prețuiescă mai bine de câtă noi valoarea drep­tului de limbă în stătu, pentru că în totă mo­narchia austro-ungară nu esistă popor, a că­ruia limbă se n­ă mai mulţii nedreptăţită, batjo­­curită şi prigonită, ca limba poporului românii. Când, amu clisă „noi1,1, n’amă înţelesă pe toţi Românii. Din nenorocire nu sunt încă toţi des­tulă de pătrunşi de marele preţă ce’lu are limba pentru vieaţa unei naţiuni, căci la dincontra nu s’ar afla între cărturarii noştri aşa de mulţi, cari, decă sciu şi o altă limbă străină, negligă limba mamei lorii în favoarea acesteia. Despre străbunii noştri din Dacia spune istoriculă, că se luptau mai multă pentru limbă decât ei pentru vieaţa. Trebue se credemă că amu începută a degenera cândă vedemă adi în multe locuri cu ce servilismă dejositoră emuléza o parte din cărturarii români între sine în imbrăţişarea lim­­beloră străine pe contură dulcei limbe stră­moşesc!. Se trecemă înse la obiectă. Voimă se vor­­bimă la cestiunea limbei în Cislaitania austri­acă. Cetitorii noştri îş! voră aduce aminte de sigură de vestita ordonanţă, prin care cabine­­tului de „împăcare“ a lui Taaffe s’a încercată se slabescă supremaţia limbei germane In Bo­­emia, în favoarea Cehilor­, pe cale administra­tivă. Ordonanţa acesta, deşi nu conţine vre-o disposiţiune apesătore pentru Nemţi, a întîmpi­­nată dela apariţiunea ei o crâncenă oposiţiune din partea acestora. Nemţii nu voră ca limba germană se fia coordinată limbeloră naţionalităţilor­ celorlalte, ci voiescă ca aceste se fie subordinate idiomului germană, pentru care reclamă privilegiulă de „limbă a statului“. Din contră Cehii şi celelalte naţionalităţi ceru coordinarea şi încâtu privesce posiţiunea mai înaltă a limbei germane ca una ce se întrebuinţeză în afacerile statului o ac­ceptă de facto, nu înse şi de jure. Decă limba germană s’ar decreta printr’o lege positivă de limbă a statului — cum sa făcută în Ungaria — urmarea ar fi că din posiţiunea ei astfeliu privilegiată limba germană ar avea tendinţa de a copleşi cu încetulă limbele negermane şi a le nimici autonomia lorii. Nemţii centralişt! s’au sfătuită multă vreme »­i cum ar putea restura ordonanţa ministerială pri­­vitoare la egala îndreptăţire a limbelor­ în Boemia. Resultatulă sfătuirile și lorii culmineză în pro­punerea deputatului Wurmbrand, care cere de la guvernă, ca se presenteze ună proiectă de lege, care pe lângă decretarea limbei germane ca limbă a statului, se reguleze întrebuinţarea lim­belor­ din diferitele ţerî în oficiu, şcolă şi în vieaţa publică. Este caracteristică declararea ce a făcut-o corniţele Taaffe cu privire la acesta propunere. Eli­­a­disu, că guvernul­! nu crede, că a so­sită timpulă pentru o legi de limbă, pentru că unei asemenea legi trei ne se premergă mai ântăiu o înţelegere între literitele naţionalităţi. Adeverulă este, că comitel Taaffe voiesce se cruţe pe Cehi, cari cu drepţii cuventă vedă ameninţată dreptulă Ioni ce limbă prin pro­pusa decretare a limbei germane de limbă a statului. Mai sunt afară de acesta şi alte împrejurări cari complică cestiunea limbei în Austria. Cle­ricalii şi conservativii nu voiescă ca se li se concadă Cehiloră tóate drepturile naţionale şi de limbă, căci atunci n’ar mai pute se-i aibă la mână ca acum. De altă parte sunt considera­­ţiunî faţă de puterniculă elementă germană din întru şi din afară cari împuim oamenilora de stată austriaci mare băgare de sema. Nu mai încape îndoială că majoritatea camerei va respinge propunerea lui Wurmbrand, nu se scie­­se decă se va primi o moțiune de trecere la ordinea dilei nemotivată sau motivată într’-1 A­ună modă, care se poate liniști pe Germani. In totă casulă disensiunea din Reichsrath asupra cestiunei limbei de stată posede şi pentru noi ceşti de dincoce de Laitha o mare importanţă principială. Cronica evencininteloril politice. A lu Croaţia începe a se stabili a b s o- l u t i s m u l îi definitivă. Organulă d-lui Tisza, „Nemzet“, dice că astădi în Croaţia domnescui numai ameninţările şi atacurile personale ale ultraiştilor­, cari voiescă se-şi întărescă dom­­nirea prin tulburarea elementelor­ pacinice şi periclitarea siguranţei publice. „Faţă de asemeni apariţiuni — adauge „Nemzet“ — nu mai e speranţă că guvernul o croată va pute susţine liniştea şi ordinea în ţară cu mijloace ordinare , nu-i mirare­a lor decă se duce, că sunt de lipsă în Agram măsuri estraordinare. Celă din urmă vorbitorii în desbaterea adresei, deputatul­ Ivici, a caracterisată situaţia critică a Croaţiei forte bine cândă a­disă : „Câţi ani, sau mai bine­­lisă câte luni, credeţi că va mai dura pactulă nostru cu Ungaria, deci în ultimii 15 ani ne-a dusă pănă la desperare, miseriă şi sărăcirea poporu­lui ? Pactulă nu se mai poate susţine şi nici nu mai esistă de drepţii, deoarece se violeză necon­tenită ca contractă bilaterală de cătra umilă din cei duoi compaciscențî. Nu ne mai remâne dér­altă decâtă de a plânge înaintea trepteloră tro­nului regală și de a-lă ruga se ne dea scutură seu puternicii. Regele este în stată factorală cela mai constituțională, nu detrage dér nimică constituțiunei, deca vomă primi adresa lui Voi­­novici.“ „Coresp. polit.“ află din Agramă, că Banulă avea rescriptorii de amânare încă la finea lui Decembre 1883 în mână și totodată mai avea ună rescriptă pentru disolvarea dietei. Era lăsată la chibzuiela Banului, de care din aceste duce rescripte se se foloseseu. Acesta ilustreză situatiunea si ne arată din nou că firele mis-1­­­5 cărei croate se întindă pănă la Viena. Despre călătoria d-lui T i s z­a la curtea din Viena se scriu multe. Ună momentă s’a vor­bită chiar de-o crisă ministerială şi de inten­­ţiunea dlui Tisza de a’și da demisiunea. Con­­flictură permanentă cu Croaţia apoi cel­ mai nou conflictu cu magnaţii erau eveneminte des­tulă de seriose pentru ea d. Tisza se semna necessitatea de a raporta monarchului asupra situaţiunei. Acestă raportă l’a şi făcută şi „Coresp. de Budapesta“ anunţă că „toate propunerile minis­­trului-preşedinte au fostă pe deplină aprobate de câtră coronă şi că mai multe proiecte de lege ce voră fi presentate în curenda dietei au pri­mită aprobarea prealabilă.“ Ne putemă închipui cam ce felin­ele surprise potă se conţină aceste proiecte decă cetimii urmatorele într’o corespon­­dinţă din Pesta: „Este ca şi sigură, că o crisă nu esista în acestă momentă şi că, decâ şi d. Tisza şi-a oferită demissiunea, stadiulă acesta este deja învinsă şi că d. Tisza se bucură de sprijinulă deplină ală coronei pentru acţi­unea s’a v i i t oa r e atâtă faţă de Croaţi, câtă şi faţă de cei din Ungaria“. . . Crisa s’a amânată aşadar, momentulă hotări­­toră încă n’a sosită, joculă se va continuă. Se priveghiămă ! Interesante detailuri publică „Westungarischer Grenzbote“ asupra compunerei şi activităţii bi­ro­l­u­i de p­r­e­s­s­ă din B­u­d­a­p­e­s­t­a. „Per­­sonalul­ acestui birou — dice numită fóie — se compune din membri jidovi, şi directorulă este Jidovă. Biroul­ de pressă din Pesta pre­­vede foile guvernamentele din provincia cu ar­­ticuli de u­ută şi acelaşi­ cuprinsă, cari în aceeaşi di se publică în totă ţara. La aceste sunt a se adauge foile litografate subvenționate cu mari sume, pe conta bunăstarei comune, precum e „Corespon­­dința de Budapesta“ redigeată de cătră Jidovulă Ioană Futaky, care face cunoscute celorlalte foi toate afacerile guvernului, desminte toate striile nefa­vorabile guvernului și „Ország­gyűlési értesítő“, redigeată de Evreulă Egyesy, care lucră in acelaşi­ modă pentru guvernă._ Pentru aceste servicii guvernulă le împle Jidoviloră buzuna­rele cu aură. Jidovulă Futaky este mai bine dotată, decâtă ună ministru. Elă poate se tră­­iescâ ca ună prință şi-’şi poate face toate plăce­rile. Elă are o locuinţă mobilată cu celă mai mare lucsă, o trăsură strălucită, trăiesce ca ună cavaleră. Elă poate se-o facă, căci veni­turile sale anuale sunt dela 20—25.000 fiorini. Afară de foile amintite mai sunt şi foile semio­­ficiale redigeate şi servite numai de Jidovi şi filosemiţi, foile hahamiloră „Pester Lloyd“ şi „Nemzet“, cari ’şi-au câştigată prin schimono­sirea fapteloră ună tristă renume. Şi aceste foi capătă subvenţiuni însemnate dela guvernă. „Pester Lloyd“ ca foia comercială n’ar’ ave lipsă de ele, pentru că şi aşa are destui abo­­nenţi, dar „Nemzet“-ulil celă fără de abonaţi ar’ trebui se-’şi închidă butica, deca guvernulă jidanofilă nu i-ar ajuta cu sume însemnate.“ Redactorulă-şefă ală diacului „N. fr. Presse“ a avută o convorbire cu ministrulă de esterne ală Rusiei d-lă de G­­­e­r­s, pe timpulă câtă a petrecută acesta în Viena. Din împărtășirile ce le face în diavulă seu asupra acestei con­vorbiri aflămă, că Giers a fostă mulțumită cu primirea, ce i s’a făcută. Elă mai întâiu a voită să visiteze mimai pe fiia-sa la Montreux, der a căpătată o invitația dela principele Bis­mark la Friedrichsruhe şi în Montreux a primită o scrisoare dela ambasadorulă rusă din Viena, care îi împărtăşi, că este d o r i­n­ţ a împăratului Francisco Iosifă de ală vede şi în Viena. Giers s’a grăbită a satisface acestei dorinţe cu atâtă mai vertosă cu câtă elă este ună amică personală ală comitelui Kálnok­y. „Putemă dor să privimă călătoria D-vostre ca o garanţiă de pace ?“ întrebă redac­­torulă. „Nu ca o garanţiă, ci ca o d o­­v­a­d­ă a p­ă c i­i“ răspunse Giers. Acestii răs­punsă e caracteristică. Cum și cu ce ară și putea garanta d. Giers pacea ? Destulă, că vi­­sita sa e o dovadă, că Rusia încă nu voiesce să se bată cu Austro-Ungaria. D. Giers a ac­centuată, că aceste două împerății n’au purtată

Next