Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)

1885-10-09 / nr. 225

rectă şi a fost­ aplaudată de întreaga ţară, şi care trebue să-o semtească cu toții, adunarea se anun­ţe că cu Dr. Vasiliu Lucaciu la o masă nu va şedea, — şi se îndrumeze pe primară ca pe­­ Lucaciu la alte şedinţe să nu-l­ mai invite. Densiune. Adunarea primesce cu aprobare unanimă propunerea făcută, şi cu unanimitate anunţă cu privire la împrejurarea că Dr. Vasi­­liu Lucaciu, fostă prof. gimnasială faţă cu acusă­­rile ridicate în publică că este nepatriotă, nici n’a încercată a se purifica, şi aşa n’a făcută­ destulă condiţiunilor, ce i s’au pusă în hotărîrea din 6 Iuliu sub Nr. 259, că adunarea cu den­­sulă la o masă nu va vedea, și indrumeaza pe­­ primariu ca pe densulă la alte ședințe să nu-lă invite. Contra acestei h­otărîri numai extradomi­­nium se poate apela. Cetindu-se îndată hotărî-­­ rea presentă, adunarea declară de verificată, cu publicarea respective cu estradarea ei se încre­­dințâzâ primarulă. Din adunarea comitetului orășănescă ținută în Satu-mare anulă 1885 luna Septemvre 7, Kőrösmeze) notară. Din jurul­ A-Juliei. 17 Octomvre. (O păcălitură. Afacerea cu dinamita aflată la popa din­­ lghin. — Armata Impérátéscá). In f­óia din Aiudă »Közérdék« a apărută o notiță sub rubrica ,răspunsă nobilă ală unei femei române cătră iridentiști.« In aceasta se­­Jic­e, că Anastasia Stirbu n. Quruianu din comuna Sardu (lângă Alba-Iulia) și-ar fi­­ donată toata moșia ei, fostă iobăgâscă, grofului Teleki, ba­r şi fiului oficialului acelui groffi cu numele Kozma i-ar fi donată mnă arătoriu în preţă de 320 fl. »dec! ir iredentiş­­tii români era ce răspunsă capătă.« Acesta scrie publicată în 12 Octomvre a. c. st. n­u îndată fii reprodusă şi de alte foi unguresci şi astfelă îşi face cursură patriotică. Spre orientarea publicului română, facă cunoscută cumcă istoria cu donațiunea este o păcălitură, căci nu­mita femeă n’a avută nici moșiă iobăgâscă, nici că are vr’ună potecă de pământă intabulată pe numele ei, deci, s’a împlinită­­fisa unguresca: „Nesze semmit, fogd meg jol.“ Deci domnii noștri stăpânitorî mergă pănă la atâta, în­­câtă și cu astfelă de »donațiuni« voescă să facă svenă și să împrosce în noi, apoi trebue să credemă c’amă ajunsă deja la coada veacului. O fotă redigeată de notatură primă ală comitatului, precum este .Közérdék,* ar trebui­ să fiă scrisă într’ună tonă mai urbană față de preponde-­ ranta populațiă română a comitatului și rele semne suntă, când acesta fară sumuță mereu contra poporului română din acestă comitată precum faca și astă vară cu *cul­­tură divină ală bisericei orientale,« ș. a. carîjur stărî nu­mai atâta dovedescă, cumcă d-lă protonotariu este însu­­flețită de duşmaniă contra neamului rom­ânescă, care cualificațiune nicidecum nu convine cu oficială ce­ lă ocupă. Anastasia Stirbu i-a păcălită pe „domni,* donându le o moşiă din lună, dar nu din otarulă comunei Şardu. In afacerea cu cele 4 patrone de dinamită dela lghin s’a fostă arestată păzitorulă de păduri erariale George Borza din Abrudă și parochuia din lghiu I. Maximă. Spre lămurirea lucrului a venită o comisiune dela tribu­­nalulă specială din Tărgulă-Mureşului la A-Iulia şi după Perchisiţiuni în Munţii Apuseni. Abrudă-sată 17 Octomvre 1885. Domnule Redactoră ! Perchisiţiunile de casă şi ares­tările preventive sau începută şi pe la noi prin organele administrative şi justiţiare, şi încă cu o vehemenţă ne mai­pomenită în analele justiţiei. Ună subforestieră erarială, — carele şi-a frântă piciorulă în eserţarea oficiului său şi carele de 9 săp­­tămâni zace în pată desperată — în­­filele trecute ex­­pedă o ladă golă unui preotă cunoscută, spre a-i trămite puţin­ struguri, scriindu-i şi unele lucruri amicabile. Ună Ungură — importată aci nu sciu din ce ţinuturi ungu­resc! — carele cu ori­ce preţă ar voi'să-i ocupe loculă observândă expedarea lă­fii gole şi trimiterea scrisorei numai decâtă face arătare vestitului pretoră din Ighiu Köbiös, carele aşteptândă pe cărăuşă în drumă, îi con­fiscă lada şi scrisoarea, şi probabilă sub protestă, că în aceea ar fi fostă dinamită, şi că espresiunile din scrisoare ar masca folosirea dinamitului, numai­decâtă noaptea prin ştafetă le trimite judecătoriei de ocolă din Abrudă, spre a face perchisiţiune în casa şi cancelaria respectivului amploiată. Acum se încăpe scena cea mai înfiorătore. Judele inquiratură scormonesce toate unghiurile din locuinţa şi cancelaria respectivului, îi derangetra toate vestmintele sale şi ale soţiei, precum şi aşternutură de pată, şi ce să vei fi: nu află decâtă 5—6 fire de mărunţişuri de puşcă, de cari densulă ca vănătură totdeuna a avută la casă. Stândă lucrată astfel, tot­ lumea, chiar şi gendarmii asistenţi se aşteptau la depărtarea comisiunei, fără a mai face vre­ună svenă. Judele investigătoră însă şt­a ţinută de datorinţă „patriotică« şi oficiosă, pe respectivulă amploiată a-lă ri­dica din pată prin asistenţii săi, a-lă transporta la judecătorie, şi de acolo după ună scurta interogatorii a-lă trimite prin mijloculă pieţii in temniţa comună de aci, petrecută de 3 gendarmî şi ună haiducă cu baionetele scose, pro­babilă temendu-se că va fugi, deşi ună picioră nu-lă pote mişca. Acum pe lângă tota intervenţiunea d lui advocată A. Filipă, bietulă subforestieră nu numai, că nu s’a eli­berată, ci nóaptea cu piciorulă legată şi numai în vest­minte de vară fu escortată de gendarmî în temniţa din Alba-Iulia, de unde apoi după vre-o câteva cfile fă eli­berată, neputendu se constata nimica în contra dân­sului. Etă, Domnule Redactoră, cum stămă noi cu sigu­ranţa persoanei şi a onoarei în aceasta ţară, pentru sus­ţinerea căreia ne jertfimă sângele şi averea. Aceasta procedere a judelui inquiratoră a indignată chiar şi pe confraţii lui maghiari de aci, era poporaţiunea din munţii apuseni a începută a cugeta multă şi senosă asupra situaţiunei. In­­filele trecute s’a făcută perchisiţiune la casa o cercetare minuţiosă s’a dovedită nevinovăţia loră şi acum suntu pe picioru liberă. Cu ce minciuni se folosescă contrarii noștri, numai ca se poată pune in mișcare armata imperátescá asupra nóastrá, precum se intemplá el! cu cele 2 companii de cătane (soldați) trămise la Zlatna și Ighiu din causa unor­ calomnii spurcate, der D-­feu și lumea ne este martoră, că suntemă pe nedrepţii puşi la gonă. — B. împuşcă numai­decâtă ună iepure, îlă jupui de pele şi în­­tin­făndu-lă în frigare îlă puse lângă focă să şi­ lă frigă. Cânii erau lângă elă, culcaţi pe labe, să uitau cu poftă la iepure şi abia aşteptau să se frigă, căci seiau ei că nu va mânca stăpânulă din iepure fără să le dea şi loră. Când era iepurele friptă ca de jumătate, am­ fi Sărilă din­­tr’ună copaciu, ce era mai aproape, glasă de babă clăn­­ţânindă din dinţi şi­­Jicăndă. »Vai frigă mi­ e, aci îngheţă.« Deocamdată făcă Sărilă, bine sclindă că a răspunde dintr’odată nu-i cu sfată, dar după ce baba mai­­fise odată şi de două ori, că-i e frigă, îlă prinse mila şi-i­­fise cu blândeţe: „Déca ţi-e frigă, vino de te’ncăliiesce.* Atunci baba (fise: »Dar cum nu a­şî veni, ci mi-e frică de câni; dară nu ţie ceşti doi perişori ai mei şi i aruncă pe cei doi cânişorî ai tăi, să-mi dea pace.* Feciorulă lua cei doi perişori ai babei şi-i aruncă pe cânişorii lui, şi când îi aruncă,­­zise baba din fărfură copaciului: »Lanţă pe cânii tăi!" şi nici nu băga feciorulă de semn cum din câni să făcură bolovani, adecă împotrivă. După ce se apropia baba de focă, începă şi ea să frigă ună broscoiu mare într’o frigare totă dicândă: »Cine frige iepure v’a mânca broscá, şi cine frige broscá va mânca iepure." Şi când­­ficea aşa, făcea pleoscă cu broscoiulă ei preste iepurile lui Săreană. Când băgă Să­­reana de sema mişelia babei, se mânia focă, apucă fri­garea cu iepurile friptă cum era şi plească babei peste obrază, cficându-i mânios: Mănâncă-lă cu neamulă tău, déca mi-lă spurcaşi.* Baba încă se mânia, apucă însă iepurile şi-lă mâncă­­ficândă lui Săreană­ ,desbracă-te dragulă mătuşei, că de nu mă satură cu iepurile te mă­nâncă și pre tine." Atunci elă strigă odată: ,Ne unde,* »Ne vede!« Dar cânii nu mişcau din locă, erau pietră ca petra! Apoi baba­lă mâncă totă, cum mâncă uliulă pe ună pură de porumbă și oasele i le puse într’o bu­­toră (scorbură). Atunci poreană se uită la năframă și vătrendă pe ea trei picături de sânge (fise: ,Sârmanulă frate-meu, cine scie unde a murită şi de ce bolă.« Şi merse să­ lă caute. Şi merse şi merse multă lume împărăţiă, ca D-­feu să ne ţia şi mergea mâncândă pămăntulă, şi tată i se parea că mergea prea încetă. Intr’ună târdiu, pe sfinţitulă sarelui nimeri tocmai la loculă unde pososise și frate-său. Eră de bună séma că nu se­ă, că doră acolo a perită frate-său, ci se hotărî numai din întâmplare se rămână acolo preste nópte, fiindu-i groza a întră în pădure acum în capă de nóapte. Vé­ fu acolo o vetră de focă părăsită și doiu bolovani mari lângă ea, încă începuse a eşi orba prin vétra cea de focă, că dera era o vreme de când nu făcuse nimenea focă acolo. Aduna şi elă lemne şi vreascuri, faca ună tocă mare şi merse să împuşce ceva. Şi împuşca elă ună iepure frumosă, apoi îlă iepui de pele, îlă curăţi fru­mosă şi­ lă întinse înt’ro frigare să-lă frigă. Când era friptă ca de jumătate, numai ce aude dintr’ună copac­ă: „Vai de mine frigă mi­e, n’ai face bine să mă laşi să mă încălifescă la foculă tău?* poreană, omă milosă, dise babei numai decâtă: »Hai şi te încălifesce, deca ţi-e frigă că dară nu poftesci să aducă foculă la tine.« Baba însă haţă, voia să facă şi cu acesta ca şi cu fra­­te-sâu, deci­­fise linişoră cum sciu babele: „Dară cum n’aşă merge, dragulă mătuşei, dar mă temă de câni, ci nu duoi perişori de ai mei şi aruncă’i pe cei duoi cânişorî ai tăi, că apoi viu.« — „Adu-i încoce.“ (fise poreană, și baba i aruncă perișorii rosii, er elă îi lua și-i aruncă în focu. Baba cre­ju însă că elă i-a arun­cată pe câni. Acum se cobori baba din copaciu și se puse lângă focă, apoi își scoate o broasca mare urâtă, o­­ puse în frigare și dă a o frige. Dar când­­fuse mai în­­teiu: „Cine frige broasca, va mânca iepure, şi cine frige ! iepure va mânca broscă,“ atunci poreană strigă odată la­­câni: „Nea uşoră ca ventura,“ „Ne greu ca pământulă,“ luaţi-mi o şi mi-o întindeţî câtă o ţâră.“ Baba dă să­­fică: „Lanţă pe cânii tăi,“ dar atunci cânii mi-o luară şi mi-o înhăţară, că strigă horea de gândeai, că trage de morte. „Fii bună, omă de omeniă, lasă-mă nu mă o­­morî, că eu amă omorîră pe frate-tău, dér eu îlă voiu și învia.“ Și se învoi poreană, și strigă câniloră să-o mai slabéscu, or baba scoase oasele din butoara (scorbură), și puse osă la osă, încheiătură la incheiătură, apoi merse la laculă Zîrneloră (zîneloră) şi poreană cu câiii totă cu ea, şi aduse dela laculă Zîrneloră într’o mână apă viuă şi într’o mână fină, (noroiu, glodă) şi unse oasele cu lină şi crescu pe ele carne şi piele, le stropi cu apa cea viuă şi învia Sereană mai frumosă de cum a fostă. Sereană, când se deșteptă somnorosă frecându-se la ochi,­­fise că­tre frate-său: ,Vai, frate, da greu mai adormisemă«. — »Greu,­­rău, îi răspunse poreană, câ de nu eramă eu dor­­miai în veci«. Apoi îi spuse întâmplarea și venindu’și în fire Sereană își aduse aminte de toate blăstămățiile ba­bei și­­fise aspru, ca omulă când îi cătrănită: »Babo, scoala’mi cânii, că de nu totă prafă și cenușă te facă.« și face baba ce sciu și învia și cânii, apoi strigă porean la câni: »Ne vede«, »Ne aude«, ,Nea ușoră ca ventula*, »Ne greu ca pămăntulă« luați-mi-o și mi-o întindeţî câtă o ţâră, apoi mi-o lăţiţi câtă o mare, şi mi-o aruncaţi în slava cerului, şi ei o coborîţî în fundulă pământului, nici de nume să nu-i mai au onimă, că a voită să ne pună capulă la toţi, dar îlă vomă pune noi p’alai ei!« Şi o apucară cânii şi unde nu mi-o întinseră, dar unde nu mi-o lăţiră apoi mi-o aruncară în slava cerului şi de acolo căifu în fândulă pământului şi totă sfârâmă şi bucăţele se făcu, şi din ea nimică nu se alese. Apoi fraţii nu se mai despărţiră ci merseră împreună şi de n’au murită şi astătfî trăescă; cine ară vré ca po­vestea loră să fiă mai lungă, mearge după ei și-i ajungă! VJTX\£JXJ 1 xi j. HA« Oll V AIN Ulii 1885. d-lui G. Damiană, parochă în Zlagna, căruia i-a con­fiscată — în lipsa altoră scripte — toate scrisorile fa­miliare. Bruno. SOIRI TELEGRAFICE. (Serv. part. ală «Gaz. Trans.«) BUDAPESTA, 20 Octomvre. — Parechea princiară de coroana a sosită adi diminață din Giurgh­iu și a visitată înainte de amefji esposiți­­unea; pleca dupe ame(|I la Laxenburg. SOFIA, 20 Octomvre. — Gruvernulă bul­gară a făcută cunoscută representanțiloră mari­­loră puteri, că se supune necondiționată hotărî­­riloră Europei. Faimele neliniștitore ce s’au lățită au îndem­nată pe principe de a se reintoarce grabnică la Sofia. S’au trimisă trupe la granița serbeasca. NISTIT, 20 Octomvre. — Regele Serbilor, a împărtășită prințului Alexandru ală Bulgariei, că nu va primi misiunea bulgară ce a fostă tri­misă la densulț,­ală căreia scapă este fără îndo­ială numai d’a provocă pe Regele Serbiei să în­treprindă o acțiune comună cu Bulgaria în con­tra Turciei. Se­­ficei că toți diariștii streini au fost d espulsați din Serbia. PARISU, 20 Octomvre. — Resultatulă ale­­geriloră este următorulă : s’au alesă în totală 200 conservativi și 384 republicani. DIVERSE. De ce nu bea părintele vină roșu. — Ună episcopă Intreba pe băiată, care era la m­ulți din călugării epis­copiei: Băiețașii, unde duci tu cișmele acelea in toate (fi­lele? — In târgii. D’apoi în toate (filele? In toate­­filele pe vremea când mama aduce plăcinte părintelui. — D’apoi eu rupă cismele părințelor, de ochii placintelor­.— Ba cismele sunt­ bune. — Apoi, de ce le duci în târgii ? — Se cumpera vina. — In cisme? — Ba în sticle. — Da unde’sti sticlele? — In cisme. — Da de ce duci sti­clele în cisme? — Să nu se deóche vinul”. — Da de care vinu cumperi tu ? — Vinu albu dela „Leu şi cârnatu.« — Cumpără dear vinu roşu, că deaca e roşu, nu se de­óache. — Nu bea părintele roşu, că i se boescu (roşescă) mustăţile şi i se opresce în faţă. — Spune-i sea­ la bea cu o ţeviştră. — Cu o ţevişoră bea părintele numai apă. — Da de ce?— Să nu-i plesnească buzele de ventu. — Va să­­ficâ, părintele are multe meșteșuguri, da? — Da. Părintele totdeauna boteazá toate lucrurile rele în bune, și le face bune după nume. — Ia spune mi și mie, cum face părintele? — Când are mămăligă, o boteazá în budincă și când are știucă, o botezá în curcă, precum și Prea-Sfinția vostră l’ațî botezată din Gavrilă ală lui Ionă, în Galactionă. — »Telgrph.* Pentru durerea de dinți. —Tuturora acelora, cari suferi de dinți, le recomandamă următorulă remediu si­gurii, care îi va face să nu mai recurgă la terula den­tistului. Luaţi 6 grame cloroform, 2 grame laudanum, 10 grame tinctură de Belzuin şi amestecaţi le într’o sti­cluţă bine astupată. La casa de nevoe, înmuiaţi o bu­căţică de bumbac, în licoarea acesta şi puneţi-o în in­­teriorul­ dintelui gauritu, sau acoperiţi dintele care vă doare, sau chiar puneţi peste gingia unde simţiţi durerea mai tare. După puţină timp, durerea se va alina ca prin minune, şi arare­ori veţi fi constrânşi să mai repe­taţi operaţiunea. Editorii: Iacobă Mureşianu. Redactoră responsabilă: Dr. Aurel Mureşianu. * * *

Next