Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1886 (Anul 49, nr. 1-144)
1886-04-08 / nr. 80
GAZETA TRANSILVANIEI. msp. Luni, Marţi 8 (20) Aprilie. 1886. REDACţlISEA ŞI ADUIJilSIKAt lliiEa BRAŞOVÎI, piaţa mare Nr. 22. .GAZETA“ IESE ÎN FIECARE ţnI. Pe ane ana 12 fior., pe şâse luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate. Pe ană 40 fr., pe şâse luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANULU XLIX. SE PRENUMERA: Ia poşte, la librării şi pe la dd. corespondenţi. ANUNCIDRILE: O seriă garmonda 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicar Sorlaeri nefrancate nu ae primeaoa. — lanuapripte nu aş retrimita. Tarifă autonomii ori convenţia? Braşovă 7 Aprilie. In camera României a începută desbaterea asupra tarifului autonomă. Ea este preludiula unora lupte serioase economice, ce ne aştaptă. După informaţiunile, ce le primimu dela corespondentulu nostru din Bucuresci, situaţiunea a luată unu caracteră acută şi credemă că atâtă optimiştii câtă şi cei cu ameninţările faţă cu statulă română vecină umblă pe cărări rătăcite. Tarifulă autonomă română se va aplica fără îndoială pentru toate statele cu cari România nu va avea convenţiuni comerciale. In aceasta privinţă părerile sunt deosebite. Unii suntă pentru reînoirea convenţiunei cu Austro-Ungaria, oi alţii nici nu voră să mai audă de o asemenea convenţiune pe când unele cercuri politice de altfel, fóarte influente în ţara ară voi se reînoiesca convenţiunea în condiţiuni mai bune şi cu garanţii mai tari că ea nu va fi călcată nici de una din părţile contractante. Intre aceste condiţiuni ar fi ca articulii similari în ţară pentru a se pute desvolta să fie ocrotiţi prin tacse vamale protecţioniste. Că esportul de cereale să fiă liberă în Austro-Ungaria, şi să dea garanţă că elă nu va fi lovită cum a fostă în trecută necurmată lovită de autorităţile maghiare, cari procedau după bunula peaca încâtă prin desele opriri a lânei şi ale altor articule prime au omorîtă cu desăvârşire piaţa Braşovului şi pe economii de vite Transilvăneni în România. La acestea se mai adauge, că România de astăzi n’ar mai voi ca în cestiuni comerciale să adopte basa stabilită în convenţiunea dela 1876. Atunci Austro-Ungaria n’a încheiată cu România numai o convenţiune comercială ci şi o convenţiune politică. In acea convenţiune se asigură supuşiloră austro-ungarî felă de felă de scutiri, privilegii şi drepturi în România. Aşa bună oră pe basa acelei convenţiuni Jidovii (tartam dela U n t e r b a n) în România aveau privilegiulă de a cumpăra averi imobile urbane şi în timpă de răsboiu erau scutiţi de a primi în sălaşă ostaşi români şi câte şi mai câte alte şi nenumărate scutiri şi privilegii le erau asigurate faţă cu pământenii români, cari singuri au trebuită să poarte toate greutăţile şi sarcinile ori Jidovii să facă „geşefiă“ fără ca în schimbă să plătască o para chiara ţării, a cărei măduva o sugă ca cum sugă lipitorile sângele omului bolnavă. Acum ar fi vorba ca această cestiune să se desfacă în două România n’ar mai voi să asigure într’o convenţiune comercială Tărtanilor drepturi şi privilegii pentru a forma stată în stată într’o ţără pentru a cărei întreţinere ei nu contribue nici cu bani, nici cu sânge. România ar voi se incheie pură şi simplu o convenţiune curata mercantilă în care se nu se trateze decâtă de afaceri curata comerciale basate pe ună tarifă convenţională stabilită pe principiul de reciprocitate, asigurată şi garantată în ceea ce privesce liberala schimbă ală mărfurilor, fără a se mai amesteca în acea convenţiune cestiuni politice şi civile. România legi are şi ori care „tărtană“ se aşăză în ţara românească liberă este de a se conforma cu acele legi şi de a cere dela representanţii ţării eserciţială drepturilor politice şi civile în România. Ei, dar cu drepturile sunt împreunate şi datoriile civice şi aceasta nu le convine „Târtaniloră“ cari erau deprinşi a fugi în ţara Româneasca din toate părţile Galiţiei, Ungariei, Rusiei etc. spre a se face în România sudiţi austriaci, turci, olandezi, suedezi spre a fi scutiţi de orice sarcini cetăţenesci. Cu chipulu acesta Târtănimea a umplută ţara româneasca şi s’a aruncată în braţele Austro-Untro-Ungariei, care nu-i chiamă la oaste fiindcă nu suntă născuţii ei, şi astfelă sub cuvântă că facă purte din Clubulu seu casino austro-ungarii în România, s’au bucurată de tote privilegiile stipulate în convenţiunea comerciala încheiată de fie iertatură Boerescu, care in lipsa unei statistice esacte ie acele vremuri nu sciu ce face. Acum Româniloră li s’au deschisă ochii, sciu ce au păţită şi ei voră ca Târtaniloră dacă e place a trăi în Ţara românéasca să nu li se mai creeze printr’o convenţiă comercială o posiţiă privilegiată. Cum se va alege lucrulă nu se scie. Dar totă ce putemă spune este că cabinetulă Brătianu nu pare de locă inclinată a mai reînoi aceasta covențiune pe basele ei cele vechi. Se f'ce chiar că d. Brătianu preferă a se retrage dela guvernă decâtă se mai facă „Tărtaniloră“ concesiunile din trecută. Circulă sgomotulu, că cabinetulă Brătianu în casă cândă n’ar pute străbate cu vederile sale ar face locă unui cabinetă de transiţiă ală principelui Dumitru Ghica-Cogălniceanu, or’ actualul prim-ministru va remâne ună credinciosă representantă ală ţării în corpurile legiuitoare pentru a putea arăta în deplină libertate vederile naţiunei în cestiunea reînoirei convenţiunei comerciale cu Austro-Ungaria. In faţa acestei situaţiuni guvernulă ungurescă ar trebui să mai lase din cerbicia lui şi să nu pericliteze interesele economice ale poporaţiunei, care mai alesă ce privesce Ardalulă se pote zice, că trăesce mai multă din comercială cu Româiia, de-ore-ce legile bisericesci n’au fostă suficiente, acum voimă să încercămă pe altă cale ca să ajungemă la scopă. Din negociările ce le-amă avută cu curtea papală m’am convinsă că Papa se intereseza de propăşirea imperiului mai multă decâtă Reichstagulă. Papa nu este nici Polonă, nici Guelf şi n’are legături cu democraţia socială, ca centrală. Prin Papa romă ajunge mai curăndă la pace decâtă prin Reichstag. In orîce casă rogă camera să se pronunţe lămurită. Sunt convinsă că revisuirea îndatorirei de notificare, astfelă după cum cere nota lui Iacobini, se pote face oricând. Mai târziu voiu spune și câtă de departe putemă merge în aceasta privinţă. Pentru acestti scopă ne trebuie să cunăscemă în modă oficială opiniunea ambelor camere. Eu la acesta ţină şi nu la opiniunea publicului. Bismarck şi Papa. La 12 Aprilie, cu ocasiunea discuţiunei asupra proiectului bisericesc, In dieta Prusiei, a vorbită și principele Bismarck. Densula, răspuntjândă celoră cari susține legile din Maiu, ca ună paladiu ală onoarei de stată, zise că onóarea statului cere pace în lăuntru, er’ nu resbelă. Gând ar trece armata francesă peste granițe, atunci s’ar putea vorbi despre onóare, care ar trebui apărată pănă la ultima picătură de sânge, dar aici nu. D Bismarck citesce apoi unele pasaje din discursurile sale de mai ’nainte și caută să dovedească că dânsulă a intrată în luptă pentru cultură numai din motive politice dar nu confesionale și că dănsulă a crezută că tocmai prin legile din Maiu va putea face pace. Cum poate cineva se aiureze, continuă oratorulă, despre o ducere la Canossa? După ce negociările cu Masella și Iacobini n’au avută nici ună resultată, urma de la sine ca statulă în modă unilaterală se facă gratis și fără resplată acele concesiuni, pe cari le poate da regelui Prusiei, făr’ d’a renunța la autoritatea puterei statului. — Nici-odată n’am fostă omulă partidului, ci tot-d’auna omulă statului și ală regelui. După ce am studiată legile din Main a trebuită să’mîfid* disposițiunile numeroase nici-odată nu ducă la scopă. Cu sprijinulă preoțiloră catolici contra superioriloră loră, nu se poate dobândi nimică; aceasta ar avea același înțelesă, ca și cândă ună oficeră prusiană n’ar voi să meargă la ună resbelă, pe care dănsulă l’ar crede nedreptă. Ș’apoi nimenea nu este silită să se facă preotă; cine îşi alege acesta carieră, scie mai dinainte la ce are să se aştepte, scie că trebue să se supună. A rupe acăstă legătură a fostă greşita tendinţă a legilor din Mai şi ea le-a dată şi caracterulă loră supărătoră. Legile bisericesci au urmărită aşa der scopuri nerealisabile.« »Noi trebue să avemă în vedere slăbiciunea sentimentului naţională germană, care face pe preotură germană mai puţină capabilă de resistenţă de cum este celă italiană şi francesă. De altmintrelea legea bisericeasca ar fi fostă cu totulă altfelă, déca n’ar fi trebuită să se ţină contă de clerulă polonă. Acestuia a trebuită să’i refusămă ceea ce se putea da clerului germană. Sciţi în ce luptă amă întratu contra polinismului şi că: Negociârile cu România. Cetima în „Telegraphulă“ din Bucuresci : Asistămă de câtva timpă la ună spectacolă care e vrednică să destindă încreţiturile celei mai încruntate frunţi. Actori în scenă sunt: Austriacă şi Ungurii, comedia : Denunţarea reciprocă. Austriacă acasă pe Unguri că, cu şovinismul loră, împedică începerea negociărilor comerciale cu România. Ungurii răspundă că vina e a Austriacilorfi, cari nu voră se ţină seama de interesele unguresc!. In cursulfi comediei, avemă şi noi partea nostră; acusările se spargă, la urma urmeloră, pe capulă nostru. A nostra e vina şi pace bună, pilele acestea s’a dată o asemene representaţiune. Unăfiară vienesă anunţase că clubulă industrială din Viena a trimisă o deputaţiune la contele Kalnoky, ministru de esterne; că acesta deputaţiune a înmânată contelui ună memoriu asupra convenţiunei comerciale cu România; că ministrulă a tratată cestiunea în tote rasele ei şi a cumpănita toţi sorţii pro şi contra, că, la sfârşitu, ministrulă a făcută deputaţiunii o declaraţiune cam în urmatorea cuprindere: »Grăbirea negociărilor depinde nu numai de Austria ci şi de România şi, mai cu samă de înţelegerea între Austria şi Ungaria asupra concesiunilor, ce trebuiescă făcute României, contele Kalnoky adause că, „fără concesiuni în favoarea importului viteloră și cerealeloră române, nici nu e de gândită la o reînoire a convențiuniiPână 48 ar fi oficiosă din Pesta, „Budapester Correspondenz,« s’a supărată peste seama de acesta inofensivă informaţiune şi s’a pusă s’o desmintă. Nu e adevărată, fi ce pomenitură organă, că Ungaria e vinovată de întârziare, numai României i se poate face o asemenea acusare, şi, dreptă dovadă, „Bud. Corresponded“ spune că guvernulă română n’a răspunsă încă la ultima notă austro-ungară. Nu scimț decâ e adevărată sau nu; dér chiar adevărată se fiă, nu aci e causa întârtfiării. Vomă dovedi aceasta. Austria și Ungaria forméază, atâtă pentru mișcarea comercială internă, câtă și pentru relațiunile d’acestă ordină cu străinătatea, ună singură tată, ună singură domeniu. Acésta stare de lucruri să capătă printr’ună Concordată, reînoibilă la fiecare (Jece ani. In anulă curentă, dela Christosă 1886, Concordatură (pactulă) austro-ungară espirată și trebue reînoită. Putemă noi Românii — întrebămă pe oficioșii din Pesta — putemă noi să intrămă în negociări înainte d’a se reînoi acesta concordată? Evidentă că nu, cacî n’avemă cu cine trata. Austria singură nu poate negocia cu noi. Ungaria singură p’aceiașî urmă. Unde e co-contractantulă cu care să ne tocmimă? Limpede fiindă acesta pentru orice muritoră chiar când ar avea calitatea de oficiosă pestană, să vedemă cum stă cu Concordatură austro-ungară, dela a cărui încheiare depinde absolută începerea negociărilor cu România. Tratările dintre Austria şi Ungaria pentru reînoirea Concordatului loră, au începută odată cu iarna trecută şi s’au urmată neîntreruptă; numărulă consilierilor comune de miniştri, din care unele chiar sub preşedința împăratului, a fostă enormă de mare; cu toate astea nici pănă atfi nu s’a ajunsă la capătulă lucrării. Nu putemă sei ce s’a desbătută în aceste consilii ; nu putemă cunosce în amănuntă neînţelegerile ce s’au ivită între Austria şi Ungaria. Faptă positivă pentru noi e însă că neînţelegeri, şi încă forte seriose, au existată, că s’au făcută mari sforţări, că s’a pusă în cumpănă chiar influinţa Suveranului, pentru a înlătura ruptura. S’o tăgăduiască oficioșii pestanî decá pot fi. Cu chiu cu vai — espresiunea își pástreazá aci tóatá forța — s’a ajunsă la împăcăciune. Der Concordatură încă totă nu e perfectă cum 4[d confrații noștri de pe