Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1888 (Anul 51, nr. 1-142)

1888-02-14 / nr. 33

Refractiunea, Administratiunea , Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. Scrisori nefrancate nu se pri­­mescu, Manuscripte nu se re­trimit ii ! Birourile de anunciuri: Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate maiprimescu în Viena: Rudolf Mosse, Haasenstein & Vogler (Otto Maas), Heinrich Schalei;, Alois Herndl, M.Dukes, A. Oppelik, •/. Dan­­neberg; în Budapesta : A. V. Gold­berger, Anton Mezei, Eckstein Bernat; in Frankfurt: G.L. Daube; în Ham­burg: A. Steiner. Pretul­ inserţiuniloru: o seria garmond­a pe o coloana 6 er. şi 30 er. timbru pentru o pu­blicare. Publicări mai dese după tarifă și invoiela. Reclame pe pagina III-a o se­­riă 10 er. v. a. seu 130 bl.nl. ANULIJ LI Gazeta" iese în fie­care di. Ateaments pentru Austro-Dnearia Pe unu anii 12 îl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România și străinătate: Pe unu anii 40 franci, pe sese luni 20 franci, pe trei luni 20 franci. Se prenumera la toate ofi­­ciele poștale din întru și din afară și la doi. colectori. Araamentulu pentru Brașovu: la administrațiune, piața mare Nr. 22, etagiulu I.: pe unu anu 10 îl., pe sése luni 5 îl., pe trei luni 2 îl. 50 el. Cu dusulu în casă. Pe unu anu 12 îl., pe sése luni 6 îl., pe trei luni 3 îl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. seu 15 bani. Atâtu abonamentele câtu și inserțiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 33. BraşovU, Duminecă, 14 (26) Februarie 1888. Brașovu 1B Februarie, 1888. In sânulu comisiunei admini­strative a dietei unguresc! s’a în­cinsă alalta erî o caracteristică dis­­cusiune. Fiindu adecă vorba de inarticularea proiectului de lege privitorii la­ convenţiunea încheiată cri România asupra regulării gra­­niţeloru, câţiva şovinişti din comi­­siune au găsită, că convenţiunea originală s’a tradusă lăsându-se nu­mirile „romanisate“ ale munţiloră văiloră şi localităţiloră. Prin acesta,­­ţiseră ei, se altereză posiţiunea de dreptu publică a Ungariei şi se slăbesce ,,simţulă naţională“, şi cerură ca tecstula se­ră întregită cu numiri unguresc!. Cu mare greu a capacitată ministrulă-preşedinte Tisza pe a­­ceştî şoviniştî, car! nu potă dormi liniştită, pentru că piscurile bă­trâne ale Carpaţilor­ portă nume „romanisate“ în veaculă kultur­­egyleturiloră, arătându-le că tex­­tulă convenţiunei odată stabilită nu se mai pote schimba şi liniş­­tindu-i prin asigurarea, că Un­garia nu va suferi nicî o pagubă, decă textulă va rămâne nemodi­­ficată. Gruvemulu, mărturisi d-lă Tisza, nu mai poate să retragă acuma ună tractată internaţio­nală, pe care deja l’a primită. Discusiunea acesta este, cum amă cţisă, forte caracteristică şi aruncă multă lumină asupra stărei interiore în partea de dincoace a monarchiei. Decă „simţulă naţio­nală“ şovinistă ală „rassei domni­tă­re“ se avântă pănă la piscurile Carpaţilor­ şi pretinde ca şi aceste să fiă maghiarisate, atunci nu ne mai putemă mira, când vedemă, că iotă ce nu e maghiară şi nu portă nume maghiară este privită de cătră aceştî şovinişti cu ochi duşmănoşi şi este declarată de ună rău păgubitoru, care trebuesce se­ră stârpită. Ce să-i faci dăcă Bucegiulă, Pe­tra Craiului, Retezatură, Surulă, Frumósa ş. a. esistă de veacuri totă sub numirile aceste „romani­sate ?“ Impedecat sau oare aceste nu­miri desvoltarea Ungariei de a­­proape o miiă de ani? Nu crede să se potă susţine, asemenea lucru nici chiar vestitulă Hunfalvy. Dar şo­­viniştii, de tari şi grozavi ce sunt, se temă atiî chiar şi de numirile seculare ale piscurilor­ din Car­­paţî, pentru că ele fiindă „roma­nisate“ ar pute să revoce în me­­moriă, că pe acestă pămentă a trăită şi trăiesce şi ună altă po­pom, care reclamă­ dreptulă său de esistenţă alături cu „rassa dom­ni­tore.“ Şi au ajunsă a fi forte sensi­bili şovini­ştii unguri, au căctutu într’o deplorabilă stare de nervo­­sitate în materie de „romanisare“. Aşa de frumos, îşi împărţiseră ei rolurile, aşa de dibaciu întrebuin­ţaseră­ toate mijloacele artificiale spre a scote şi cea mai mică urmă de „romanisare“ din viaţa publică a statului şi mai vertosă din parla­mentă. Se simţeau liniştiţi, că nici pomenire nu se mai făcea în dietă de „poporală valahă“ şi de representanţii lui şi că nici ună nume rău sunătură nu mai con­turba armonia dintre dânşii. Când ată că „nebunii“ din Caransebeşă vină să le conturbe pacea sufle­­tescă arătândă lumei prin atitu­dinea loră energică, că afară de şoviniştî mai trăiesce şi altă soiu de omeni în acestă stată. Mare supărare pe bieţii şovi­niştî, că totuşi s’a mai aflată m­ă cercă electorală românescă care să dea vină espresiune nemulţu­mirii poporului „valahă“ cu starea de faţă a lucrurilor­. Mânia loră în contra generalului Doda, pe care­ l­ întituleză „dictatorulă din Caransebeşă­“, a ajunsă la culme. Statulă, strigă foile loră, e „sub­minată“ de generalulă Doda şi a­­filiaţii săi. Şi în ce consistă ore acesta periculosă lucrare de „subminare“? Declaraţiunea ce a­ adresat’o noulu deputată ală Caransebeşului, d-lă Mihailă Popovicî, dietei unguresc! ni-o spune clară şi lămurită. Alegătorii români din cerculă Caransebeşului voru să arate, ţării tronului şi lumei străine, că par­­lamentarismulă în Ungaria se ba­­seza pe o mare ficţiune, că iden­tificarea interesului comună ală statului cu interesulă specifică al rassei maghiare este de asemenea o gola ficţiune, şi că într’ună par­lamentă, unde poporală română nu mai are locă, nu poate să aibă locă nicî „uniculă său represen­­tantu“ din Caransebeşă. De geaba se svercolescă așa­­dar șoviniștii, căci lumea totă se va întreba cu mirare: cum vine că poporală română nu este de locă representată în dieta un­gară? Scrisoarea d-lui deputată Popo­vici tracteaza cestiunea mai multă din punctă de vedere teoretică, principiala. Este bine aceasta, dar să nu uitămă că şoviniştii, trăindă din idei fixe şi din teoriile, ce şi­­le formuléză după ele, au deve­nită nesimţitori pentru orice dis­ensiune prinei piară. Scrisoarea noului ceptata aia Caransebeşului. D-lă Mihailă Popovici, noulă de­putată alesă ală Caransebeşului, a adresată camerei deputaţilor­ din Pesta urmatoarea scri sere: Onorabilă Casă representativâ! Prin mediul­ comisiunei de incom­patibilitate On. Casă a decretată pe domnulu Traiana Doda, fostula deputată ală cercului Caransebeşă, lipsită de man­­datulă seu, pe motivulă, că densulă, în faţă cu artificiala nulificare politică a poporului română din Ungaria, o dechia­­rată repetită, cum că nu pote să parti­cipe la deliberaţiunile onorabilei Case. Cu ocasiunea nouei alegeri ce avu locă în urmare, acestă cercă a aprobată ți­nuta fostului său deputată, depunendă mandatulă ei în mânile unui aderinte ală partidei naționale — cu acea espresă condițiune, ca şi acesta din a sa parte să ţină la dechiarațiunea lui Traiană Doda din 10 Octomvre 1887. Prin a­­ceasta s’a rostită acestă cercă în modă nedubiosă, cumcă atitudinea d-lui Tra­iană Doda a corăspunsă așteptării sale; dar într’una totă prin acesta şi mie, că­ruia mi s’a făcută onoarea d’a representa acestăîcercă, prescrisu-mi-sa linia de con­duită politică, o liniă, dela care a mă abate opresce onestitatea politică. Deşi acestă momentă eminamente subiectivă în sine’şî deja suficientă ar fi pentru de a-mi regula ţinuta, elă nu este uni­culă. Aceleaşi motive greu cumpănitore, cari pe precesorele meu l’au determinată la m­ă pasă, ce — recunoscă şi eu, între împrejurări parlamentari normale abia s’ar pute justifica, — determinative suntă şi pentru mine; căci ele sustau şi astădî, neschimbate întru nimica, decâtă dora întru atâta, că prin acésta a doua ale­gere li s’a adausă şi este m­om­ente m­ă pândă, care firesce mai nainte nu se pute să­ lă aibă. Decă cumva în ochii unora, ai ace­lora doră, cari relaţiunile naţionalităţi­­lor, la noi le cunoscă mai multă după nume decâtă în fondulă loră, incidentulă a putută să apară ca ună contrastă de tată irelevantă, esplicându-lă că a plă­cută unui singulară deputată a opune propriulă său credeu politică acelui pu­ternică torente, ce astăd­i eserciază fap­­tualminte dominaţiunea eschisivă în sfe­rele noastre parlamentari, apoi votulă mai nou ală cercului meu electorală poate să fi sguduită întru câtva acesta greşită credinţă. Faptulă, că în ţara întregă astăzî nu esistă decât o ună cercă naţională ne­maghiară, unde — în butulă constitu­ţionalismului nostru ungurescă, adevă­rata voinţă a poporului totă mai pote să se afirme nefalsificată, acestă faptă în neesă cu celălaltă, că adecă acestă cercă electorală, celă mai mare în ţară, cu 100.000 de suflete şi peste 6000 de alegători, s’a simţită îndemnată a sanc­ţiona solemnelă şi unanimă actulă de re­­sistenţă pasivă ală fostului său deputată, face sigură necontestabilă mărturie des­pre aceea, că avemă înainte-ne ună con­trastă mai afundă. Acestă contrastă, ce aci, la acestă punctă ni se înfăţişază, este propriamente numai ună simptomă ală acelui mai a­­fundă contrastă, în care tendinţele ac­tualei politice de stată necesarminte tre­buia să devină cu chiar instinctele de vieţă a poporului română. Căci este lucru evidentă, că o politică de stată, care şi-a făcută de problemă a crea­tării ună parlamentă, în care, cu eschi­­derea celorlalte, numai o rassă să fie re­presentată; o politică de stată, care în toate punctele activităţii sale tinde a identifica interesulă comună ală ţării cu interesulă particulară ală unei rasse şi pe acesta care a inaugura dominaţiunea unui particularism!! de stilă mai înaltă; o po­litică de stată, care în aceasta artificială identificare de interesă caută nu numai celă mai eficace mijlocă pentru domina­ţiunea unei rase, ci totd’odată condiţiunea sine qua non pentru esistenţă ulterioră a Ungariei: — o asemenea politică de stată absolută incompatibilă este cu in­teresele esenţiali ale poporului română. Seu doră nu este aşa? Póate cineva, fie măcară din şirurile aderenţiloră politici de stată, se nege adevărulă acestoră ţese ? Nu are fapte necontestabile avemă înaintea ochiloră noştri ? Şi de n’am pre­geta tocmai a nega fapte notorice, oare poate ar face aceasta aderenții politicei de stată, făr’ ca totd’odată să desavueze în totă forma însăși principiile conducătoare ale politicei de stată? Sau că doră,nu faptă este, că în legislațiunea Ungariei poli­­glote interesele naționale numai ale imei rase ale minorităţii representate suntă şi încă într’o absolută eschisivă măsură ? — precândă de representarea aceloraşi in­terese ale celorlalte rase, ale maiorităţii, — nici vorbă nu poate să fiă seriosă! Acestă faptă atâtă dela ochi bătătoră e, încâtă a atrasă deja atenţiunea străi­nătăţii asupra sa. Firesc e că cei ce cu­noscă numai relaţiunile noastre etnogra­fice, ei nu şi mânuirea constituţionalis­mului nostru, aceia abia voră putéa să pricépă acéasta apariţiune singulară şi fără esemplu în analele sistemei representa­tive democratice: fapta însă e nenega­­bilă, întocmai ca și acelă adevără, că aceasta faptă constitue chiar basa faptică a întregei noastre politice de stată. Seu­doră nu e faptă, că potestarea de stată consideră de a sa principală problemă, a’și pune întreaga sa putere și auctoritate, toate organele și mijloacele materiale ale statului, pe terenulă poli­tică şi celă culturală, în serviciulă inte­­reselor­ specifice naţionale numai ale unei rase? Şi­­ unde este acelă ade­rinte ală politicei de stată, care ar putea să facă împutaţiuni potestăţii de stată pentru aceasta cuprindere a chiămării sale făr’ ca prin acesta să abnege totd’o­dată însăși idea fundamentală a politicei de stată? Au nu tocmai d­in contră, fiă­­care sinceră aderinte ală politicei de stată necesitată este a recunoasce pe faţă şi fără reservă, că potestarea de stată, când astfelă procede, nu face decâtă a se nisui să corăspundă supremului pos­tulată ală acestei politice de stată ? Unde e acelă aderinte ală politicei de stată, care ar voi sau ar putea numai să voiesca a disputa faptulă, că aceasta politică de stată, cu tendința de domi­­națiune eschisivă a unei rase, își caută justificarea politică finală chiar în con­servarea proprie a Ungariei ca stată? Sau că dară noi şi nu chiar aderenţii a­­cestei politice de stată inventat-au fai­­moasa teoriă despre „uniculă elementă construitoră şi conservătoră de stată ?“ Au nu chiar inalterabila convicţiune, cum că numai dominațiunea eschisivă a acestei rase ar mai fi în stare a garanta durabilitatea esistenței Ungariei — for­­mează în tabăra aderențiloră politicei de stată acea fundamentală dogmă, cu carea stă și cade întreaga aceasta politică de stată ? Și acum întrebă: Ore toate aceste, una ca una nedisputabile fapte, nu suntă ele fapte notorii, fapte pe cari aderenții politicei de stată nu le-ar pute nega făr’ ca totd’odată să isbescă de morte, chiar în inimă, însăși politica de stată ? Aceste fapte însă într’una dovedescă plinulă și neînfrângibilulă adevără ală teseloră de mai susă — prin aceea că ni­lă scotă nudă la iveala celă mai intimă sîmbure ală politicei de stată și ne arată limpede ca soarele, cumcă acestă intimă sîmbure nu e decâtă — identificarea sistematică, dup’ ună plană mai mare, a interesului comună ală ţării cu interesulă specifică naţională ală unei rase, şi că acesta i­­dentificare de interese, aşa cum o cu­prinde politica de stat­, constitue o con­diţiune sine qua non­­— nu numai pen­tru dominaţiunea naţională a unei rasse, ci şi pentru esistenţă ulterioră a Unga­riei. In scurtă: Potestarea legislativă şi esecutivă a statului în serviciulă intere­sului specifică naţională ală unei rasse — cu eschiderea pretutindeni a intere­

Next