Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1888 (Anul 51, nr. 143-286)

1888-09-16 / nr. 203

redactiUB&a, Administrativ si Tiuperaila:­­ BRAŞOVU, piaţa mare Nr 22. Bérisori nefrancate nu se pri­­mesca, Manus^np­e nu se re­trimită! Bíiomile de antincmn: Brafovű, piaţa mare Nr. 22. Inserate maiprimescü în Viena: Rudolf Mosse, HaasensUm & Vogler (Otto Maas), Heinrich Schalek, Alois Hemdl, M.Dukes, A.Oppelik, J. Dan­­neberg; ln Budapesta: A. V. Gold­berger, Anton Menei, Eckstein Bemat; tn Frankfurt: Q.L.Dambe; in Ham­burg : A. Steiner. Preţulu inserţiunilorii: o seria garmonda pe o coloana 6 er. şi 30 pr. timbru pentru o pu­blicare. Publicări mai dese după tarifă și invoiela. Reclame pe pagina IlI-a o se­­rie 10 cf. v. a. sau 30 bani.XII. “Gazeta" iese în fie­care cri* Atumamefris pentru Attstro-Onesm­a Pe unu anü 12 fl., pe sase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România și străinătate: Pe unu anü 40 franci, pe sese luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate ofi­ciale poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamemnic pentru Braţon: la administ­raţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe unu anü 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 er. Cu dusula în casă:vPe unu anu 12 fl., pe şăse luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unii esemplara 5 cr. v. a. seu . 15 bani. Atâta abonamentele câta și inserțiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 203. Brasovu, Joi, Vineri 16 (28) Septemvre 1888. Cm se contrarei pu­ştii. Brasovu, 14 Sept. v. Este interesanta a face studii despre starea sufleteasca a şoviniş­­tilor­ unguri, urmărindu cu aten­ţiune nebunescile sărituri ce le face spiritula loru turburată de patime şi de pofte nebune. În acelaşi timpă când strigă în gura mare, că numai „câţiva agitatori fără consciinţă“ suntă causa tuturoră nemulţămiriloru, ce amorăscu viaţa naţionalităţiloru ne­maghiare, în acelaşi moment, când cu furia miorii bachanţi aclameza verdictulu pronunţată în contra ge­neralului Doda, fără a mai cer­ceta în ce triste condiţiuni a fostă adusă, numai şi numai pentru că Doda trece înaintea lor, ca ună „duşmană înverşunată ală statu­lui şi ală naţiunei maghiare“, — şoviniştii unguri se ocupă de na­ţionalităţile nemaghiare şi variază vechia temă despre „mulţămirea“ loră. Din incidentală condamnărei lui Traiană Doda archi-şovinistulă „Pesti Napló“ de pildă găsesce cu cale a’şî uşura consciinţă vorbindă de „mulţămirea naţionalităţilor­“ şi resolvândă acesta cestiune după pofta inimei lui. Este în adevera ciudată lucru, că condamnarea unui „duşmană ală statului“, care „stă singură“ şi este însoţită celă multă de „câţiva a­­gitatori“, face deodată pe şoviniştii dela „Pesti Napló“ de a se ocupa de-o cestiune aşa de gravă, cum este aceea a „mulţămirii naţiona­lităţiloră“. Ei bine, onorabili şovinişti, cum se potrivesce acesta cu întrega voastra atitudine? Cum veniţi de­odată se ne vorbiţi de cestiunea naţionalităţiloră, când după a voas­­tră părere n'aveţî de a face decât cu nişte „rebeli în contra statului?“ Căci bine se luămă aminte! Ori că lucrurile stau aşa cum le descriu şoviniştii, atunci este cea mai mare absurditate a vorbi de îndestulirea şi neîndestulirea po­­porelor­, când ar trebui se se trac­teze numai de pedepsirea câtorva rei-făcetorî; ori că lucrurile stau cu totală altfelă decâtă ni le în­­făţişeză şoviniştii, atunci este cu­rată mişeliă a declara ca turbu­rători de profesiune pe nisce băr­baţi, cari nu facă alta decâtă a da viuă espresiune nemulţămirei generale, ce domnesce în sînulă naţionalităţilor­ nemaghiare. Ter­­tium non datur. Destulă că „Pesti Napló,“ — care, deşi este oposiţională, sau mai bine­­fisă tocmai pentru că este oposiţională, conduce corulă pressei şoviniste maghiare — de­­buteza, spre mai mare glorificare a procesului Doda, c’ună articulă despre „îndestulirea­­ naţionalită­ţilor”.“ îndată ce este vorba de îndes­­tulire trebue se se recunoscă ipso facto, că naţionalităţile nemaghiare din Transilvania şi Ţara ungu­­rescă sunt­ neîndestulite, se re­­cunosce prin urmare o stare de lucruri, care reclamă ună grab­nică remediu. Şi „Pesti Napló“ crede a fi aflată­­acesta remediu. Articululă si­lă începe cu ur­­mătorele cuvinte: „După cum­­se poate prevede, condamnarea lui Traian Doda va oferi naţionalităţilor­ ocasiunea de a se plânge şi de a acusa.“ Aşa este cum susţine „Pesti Napló“. Acestă fiiara prescmte foarte bine şi corectă consecenţele verdictului dela Aradă. Şi stândă lucrulă astfelă ne luămă voia a întreba pe domnii şovinişti: de ce n’au prevăzută îna­inte de verdictă, ceea ce prevedă astăc­î după­­verdictă ? Cine i-a si­lită se dea pe generalul­ Doda în judecată pentru nisce cuvinte, ce le-a comunicată în scrisă cu ale­gătorii sei, în calitate de deputată? A stată în puterea loră de a nu oferi naţionalităţilor­, prin con­damnarea lui Doda, prilejul­ de a se plânge şi de a acusa, de ce n’au făcut’o ? Este clară, că decă îlă lăsau în­ pace pe Traiană Doda, respec­­tândă imunitatea lui de deputată alesă, era celă puţină pentru mo­mentă linişte în sânulă naţionali­tăţilor, şi aceste aveau cu­ o causă mai puţină „de a se plânge şi de a acusa“. Deci vise, cu toate că putea se prevadă lucrulă şi mai înainte, cum îlă prevede acuma, „Pesti Napló“ totuşi a cerută condam­narea lui Doda, trebue se crede că, că a făcut-o cu intenţiunea de a provoca acea nemulţămire a na­ţionalităţilor­. Atunci de ce se mai plângă şovi­niştii dela numita fată despre a­­cesta nemulţămire? Şi după ce odată recunoscă, că condamnarea lui Doda este de natură a produce ună adâncă resentimentă nu nu­mai între Români, ci chiar şi în­tre toate celelalte naţionalităţi ne­maghiare din aceste ţeri, cu ce obrazii mai potă susţină ei, că Doda nu representă opiniunea pu­blică a conaţionalilor­ sei? I. Recursul­ de nulitate aia d-lui Traiana Doda. (Compusa de apărătorulă Eötvös) (Fine.) In comitatele Pesta şi Heves, de­putaţii Nyári Pal şi Nemeth Albert au păşită la an. 1869 cu astfel­ de proiecte, care conţineau coordinarea comitatelor­, agitau contra autorităţii generali a gu­vernului statului şi ţinură spiritele în mare iritaţiune, lucruri, contra cărora s’ar­e putută aplica nu numai unulă, ci mai mulţi din articulii codicelui penală. Guvernulă însă a respectată şi a ţi­nută de sfântă dreptură de liberă cu­vântă ală deputaţilor, şi când agitaţia ajunsese să fiă forte mare, elă (guver­­nulă) a trimisă în numitele comitate fis­­pani noi şi comisari reg., dar asupra de­putaţilor­ n’a făcută presiuni, intentând contra loră procese criminale. înainte de asta cu 8 ani, deputatulă dietală Sza­­lay Imre a convocată pe alegătorii săi la Lölle şi în formă de programă a des­­voltată înaintea lor, necesitatea şi o­­portunitatea întroducerei republicei. Un­ astfel de program, la cas décá s’ar realisa, ar aduce cu sine răsturnarea sistemului nostru constituţională monarchică şi de­tronarea dinastiei; guvernulă însă nici pentru acesta n’a voită să-i vateme dreptulă de liberă cuvântă, ce în cons­­tituțiune stă pe o basă atâtă de pu­ternică. Prin atacarea unui dreptă, pe care constituția patriei noastre îl­ garanteza fiăcărui membru ală parlamentului şi pe care dela introducerea representanţei po­porului fiăcare guvernă legală l’a res­pectată necondiţionată, se premerge cu ună esemplu, care acum, iee-i dreptă, apasă numai pe uniculă deputată de na­ţionalitate română, dar în urma căruia fiă­care bărbată oposiţională din legis­­laţiune va fi trasă înaintea judecăţii pen­tru declarațiunile ce le-a făcută alegăto­­rilor­ săi. La ce resultată duce acesta, las’ s’o judece stimatorii sinceri ai ade­văratei libertăţi. Suntă epoce, când omenii nu stiu să se însufleţăscă, nu vreau să-şi tragă seama de ceea ce facă şi perdândă tim­­pulă cu lucruri mărunte, preocupaţi de micele lor­ frecări, perdă din vedere principiile şi libertăţile cele mari, şi pe neobservate suferă, ca, în mânile unui guvern, dextru şi poftitură de domnie, drepturile şi libertăţile să se nimicescă şi să rămână la rolul­ de simple parole. După cum se vede, o asemenea epocă este şi epoca de acum. Şi se poate, că acum îi va succede acusatorului publică acestă procesă, dar sciu abună-semă, că el va veni ună timpă, şi încă nu peste multă, cândă acestă procesă şi aceasta condamnare se va privi ca o caricatură a justiţiei şi ca o vătămare a constitu­ţiei, precum suntă privite procesele ace­lea, asupra cărora Franciscă Deak şi-a pronunţată părerea sa condamnatoare la an. 1839, împrejurarea, că eu sunt de g- / FOILETONUL: „GAZ. TRANS.“ (4) Despre el­artea de sine insuşi. (Subiectului unei conferinţe ţinute la Ate­­neulii din Craiova). (Urmare.) Pentru acestă scopă își făcu la înce­pută o cărțişură, pe care o înlocui mai târdiu prin ună albumă cu plăci de fildeşă; trase pe fie­care pagină sau placă câteşepte linii verticale, una pentru fiecare di a săptămânii; peste acestea trase alte trei­­spre­ ciece linii transversale cu roşu, în­­semnândă pe fiă-care numele uneia din cele trei­spră-dece virtuţi. Examinându-şi în fiă-care sără faptele şi întâmplările pe­trecute în timpul­ acelei clipe, însemna cu o mică trăsură greşelile ce găsea că făcuse în contra fiă-cărei virtuţi. Când în dreptul­ unui nume reuşia să aibă liniă albă la sfîrşitul­ săptămânii, socotia deprinderea acelei virtuţi deplină şi-şi concentra luarea aminte asupra ce­lei următore. Ca cercetarea faptelor­ şi purtării sale din fie­care­­fi să-i fie mai lesne, îşi împărţea şi diua, însemnându-şi pe o pa­gină din libretă întrebuinţarea celor 124 ore ale­­filei: pentru studiu, mâncare, repausă, somnă, distracţiuni şi felurite afaceri. Cestiunea de dimineţa era: ce bine aşa, pute face astăzi? cea de sera: ce bine am făcuţii astăc­î ? Acestă plană îlă unna mai multă timpă, făcândă la începută patru cursuri pe ană, adecă reuşindă a şterge de câte patru ori pe ană toate însemnările greşe­­lilor­ de pe fiăcare liniă. Deşi aceste însemnări de controlă asupra sa însuşi erau întrerupte uneori şi în urmă uitate cu totulă din causa călătoriilor­ şi a multoră afaceri, controlulă însă îlăfăcea neîncetată şi chiar libretulă îlă purta la sine. „Fuiu surprinsă, — dice Franklin, — vădândă că eram mai plină de defecte decâtă îmi închipuisemă; însă avui mul­ţumirea de a le vedé împuţinându-se.“ A­­cestei silinţe de ameliorare personală avu elă de a mulţumi o vieţă fericită şi glo­­riosă până la adânci bătrâneţe. El­ atri­buia sobrietăţii îndelunga şi statornica sa sănătate; sirguinţei şi economiei datora averea, stiinţa, renumele şi comodităţile vieţii; dreptăţii şi buneivoinţe atribuia în­crederea, de care se bucura în ţara şi funcţiunile onorifice, cu care a fostă în­sărcinată, şi tuturoră virtuţiloră cultivate de dânsulă atribuia voia bună şi blân­­deţa moravurilor, în conversaţiunile şi relaţiunile sale, cari îlă făceau stimată şi iubită de toţi. Nu ori­cine pote urmări cu aceeaşi tăriăplanulă de a se ameliora. Pe lângă o voinţă şi o inteliginţă deosebită, se uoi u j.i ou ui i.i dtououoi lunoCuvS aplecări spre bine. Dar, mai îngustă sau mai largă, tuturoră le este deschisă aceeaşi cale şi nu lipesce decâtă hotărîrea statornică de a o urma. Mulţi socotescă însă, fiindă tineri, că îşi potă permite oarecari aba­teri de la preceptele moralei şi igienei, pen­­tru­ că le rămâne destul timp de a se îndrepta. Nu cugetă la perderea celei mai bune părţi a vieţii şi la dificultatea de a pă­răsi mai târdiu relele învăţurî. La o etate mai înaintată mulţi află că e prea tardiu a începe o lucrare, care li­ se pa­re cu neputinţă sau de puţină însămnă­tate. Binele însă, ce ne îngrijescă, este atâtă de mare, încâtă trebue să se bu­cure cineva, când poate mântui din rui­na vieţii chiar numai o mică parte; şi pentru acesta nici­odată nu e prea tardiu. Kant publică o cărticică scrisă după îndemnulă lui Hufeland, autorul­ macro­­bioticei, 1Despre puterea sufletului de a deveni prin simpla propunere domnit peste simţimentele sale bolnaviciose.11 In acesta cărticică elă numesce îndreptarea minţii şi voinţei spre propria ameliorare şi domniă de sine, cunoscută în filosofiă sub rînmonncis stoicismu, o­nmusses mni cipiu ală dieteticei, care ţine nu numai de filosofiă practică, ca învăţătura mo­rală, ci şi de medicină. „Medicina,­­fice dânsulă, atunci este filosofiă, adecă sci­­inţifică şi deplină adevărată, când pu­terea raţiunii în omă, de a deveni stă­până pe simţămintele sale sensuale, de­termină modulă vieţii. Din contră, când ea caută afară din omă, (prin farmaciă sau chirurgie), mijloacele de a înlătura simţirile rele şi a deştepta pe cele bune, medicina nu e decâtă empirică sau me­canică.“

Next