Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1889 (Anul 52, nr. 1-24)
1889-01-13 / nr. 10
redactiunea, AdministraţiTM si Tipoerada, BRAŞOVU, piaţa mare Kr22. Scrisori nefrancate nu se pritesca. Manuscripte nu se retrimită ! ■AJtf TTX/CT XJEE„ Gazeta“ iese în fie-care zi Ataamte neutru Austro-Ungarii Pe unu anu 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate Pe unu anüi 40 franci, pe şese luni 20 franci, pe trei luni 1) franci. Se enumeră la toate oficiale poştale din Intru şi din afară şi la doi. colectori, Arimatestuli pentru Braşnit: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe unu anu 10 fl., pe şase luni 5fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr.Cu dusmaii In casă. Pe unu anu Ia fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 flanți esemplaru 5 cr. v. seu 15 banî. Atâtu abonamentele câtu și inserțiunile suntu a se plăti înainte. Birourile de atacuri: Bratovu, plata mare Hr. 22. Inserate mai primescü în Viona Rudolf Mosse, Haasmstein & Vogler (Oto Maas), Heinrich Sckalek, Alois Herndl,M,Dukes, A.Oppelik,J. Ikmnebtrg; în Budapesta: A. V Goldberger, AutonMezei, EchstemBernat; ln Frankfurt: G. L, Daube; în Hamburg: A. Steiner. Preţul inserţiunilor: o seriă garmonda pe o coloana 6 cr. şi 30 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. Reclame pe pagina III-a o seriă 10 cr. v. a. sau 30 bani. Nr. 10. Braşovi, Vineri 13 (25) Ianuarie 1889. Braşovi, 12 Ianuarie v. Déca Kulturegyletulă ’șî-ar vîrî lingura numai în ola ce ferbe la vatra lui, l’amu lăsa în plata Domnului şi i-amu face cruce. Dar îndrăsneţii fiindu pană la neruşinare, încâtă încérca se’şi vere lingura şi în ala ce ferbe la vatra altuia, cade-se se pândimu, şi când na prindemă întinerendă laba se ia ce e ală altuia, se’i damă peste ea orî se’i tălămîi din ghiare. Nu-i vorbă, i-a periti multa din pofta şi lăcomia canibalică de a înghiţi în pretinsa cultură unguresca pe Nemaghiari, de când aceştia au luată posiţiă hotărâtă de aperare şi au începută a’lu lua peste picioru; dar apucăturile totă i-au remasă şi pe ici-colo totă mai încerca a’şi juca mendrele în speranţă că’i va cade vr’o jertfă ’n mâni. Aşa s’a întâmplată în chilele trecute în Orăştie. Kulturegyletiştii au dată o petrecere cu teatru, negreşitu că nu în vre-unu scopu de binefacere, bunăoră pentru seraci ori bolnavi, ci pentru fendulă Kulturegyletului. Petrecerea a întocmit’o conducetorea grădinei unguresc! de copii. In zelulu ei kulturegyletista, precum spune corespondentulu din Orăştiă ala fetei naţionale săsesci „Sieb, deutsch. Tgbbt.“, a făcut visite chiar părinţiloru ev. saşi şi caută să’i înduplece a’şi scote copii din grădina de copii ev. sáséscá și a’i da în cea unguréseá. Nu mai încape îndoială, că asemenea visite va fi făcută și părinților români, cu scopă de a’i îndupleca se-șî dea și ei copii in grădina de copii unguréseá. Intr’adeveră mare índrásnélá kulturegletistă a umbla prin casele Nemaghiarilor, cu astfelă de propuneri. Trebue se comiţi ună escesă de bunătate, ori, cum se cjice’n poporă, se fii boală lui Dumnecfeu, ca se nu le-arăţî uşa celoră cari calcă peste pragulă casei cu gândulă de a te îndupleca să le pregătesc! copiiloră tei mortea naţională. Şi se fimă drepţi, numai acesta soiu nenorocită de bunetate a putută face sele erésea jupâniloră kultureggletişti, ca şi şoviniştiloră dela stăpânire, Indrásnélu, ca se nu’i cjhemă pe adeveratulă nume, pană a ni se sui în capă şi a ne face de ruşine. Căci déca nu ar fi fostă ei siguri de „nemărginita“ nostră bunătate, are ar fi îndrăsnitu ei a se vîrî cu uneltirile lor kultureggletiste pană în casele nóstre, profanându-ne pragulă sfântă şi curată ală familiei românesci, cum s’a întâmplată şi prin Bihoră? Ce caută grădinile unguresc! de copii în comune românesci şi săsesci, unde Românii şi Saşii nu numai îşi au şcollele lor naţionale, dar ceşti din urmă au şi grădini de copii ? Se lăţâscă limba maghiară şi spiritulu maghiară ? Se ne slabésca Kulturegyletiştii cu ele. Românulă n’are nevoia de spirită ungurescă şi n'are nevoiă nici de limba ungurescá, cu care în cele mai multe ţinuturi poate muri de foame în ţară la elă. Deca e vorba se înveţe o limbă streină, atunci se înveţe o limbă cu care se potă cutriera lumea întrega şi care se-i folosescă în toate privinţele şi în tote întreprinderile lui. înşişi Ungurii simtă nevoia de a înveţa o limbă streină, care se le potă ajuta şi se-i scotă din necazurile, din care limba ungurésca nu i-ar scote câtă e lumea. Dovadă e porunca ce a dat’o ministrulă ungurescă de instrucţiune, ca tinerimea ungurésca se se pună în ruptură capului şi se înveţe nemţesce. E forte legitima indignarea corespondentului foiei săsesci — care impută Sasiloră că suntă prea buni — de atâta Indrásnélá a Kulturegyletiştiloră, precum legitimă trebue se fiă şi indignarea orî-cărui Română, care şi-ar vedé călcându-i-se pragulă casei de samsarii reuniunei de maghiarisare. Socotesce acestă reuniune atâtă de nemernici pe Nemaghiarii ardeleni români şi saşi, încâtă aceştia se-şî voesca copiilor, foră moartea naţională? Suntă destui Jidovi, sporésca-se cu ei kulturegyletiştii, dar noue se ne dea bună pace şi se nu se ’ntineră mai departe decâtă le ajunge lungulă nasului. FOILETONUL II „GAZ. TRANS.“ ~7îf~ Petreceri de pe Câmpia.*) —Traducere.— I. Craiulă Rusaliilor. Inţiu a de Rusalii se adună la casa sfatului bătrânii din sală, colea după eşirea din biserică, şi pună la cale trebile pentru alegerea craiului Rusa- Jiiorii. Bireulă, notarulă şi juraţii, toţi în haine de sârbătore, întră în casă cu ună ulcioră mare verde, în care este ceva şi eu care facă ceva, — ce, aceea e treba loră. Pe atunci în curte cete de feciori, toţi în spatele cailori, pocnescu difi, biciurî şi se muşcă unii pe alţii cu glume. Fiecare poftă cămaşă şi ismene albe de gulgiu, — dar nici nu e flăcău celă ce nu *) în cele de mai sus, dămu & traducere onor. cetitori done datini ale poporului ungurescu, aşa după cum ele au fostu descrise de cărturari toţu unguri, sunt şi înse bucăţi, cari prin nevinovăţia lor, face bună impresiune. Nota Traducătorului are ună buchetă de flori la ureche şi cârpa împestriţată trasă cu colţură prin chiotarea sucmanului. Când apoi domnii din lăuntru au deşertată totă ţinta din călimarulă acela mare verde, o biroulă celă mică se arată întârnaţi cu ună steagă roşă de mătasă în mână, şi la somnulă dată de dumnealui, lăutarii, aşeciaţi sub coperişă, începă câţi inşi în atâtea laturi, a trage cea mai frumosă dicală, de dragulă căreia pe câţiva cai o prinde guturaiulă şi neastemperula. Feciorii îşi apasă pălăriile pe capă, încordă benele şi dau rotă cu caii, căci acel e diua, în care se va alege „cine e flăcăulă satului“ —„începeţi!“— poruncescă ţiganiloră. Celă cu clarinetulă îşi îndrépta instrumentulă la urechea birăului-mică, ca să’lă încredinţeze, că elă nu dórme, cr ciocanula şi ileaţa din urechea aceluia se mai sfărîmă lovindu-se de olaltă. La sunetulă musicei poporulă dă năvală pe uliţî, care pe josă, care în cară şi grăbescă spre şesulă din capâtulă satului, unde apoi se îmbuldescă care de care sâ fiă mai aproape ca sâ potă vedè mai bine; or băeţandrii acăţaţi prin pomi, caută cu neastemperit în calea veseliei ce se apropie, şi de acolo strigă celoră de josă, câtă le ia gura: „étá vină! étá vină!“ căci veselia e aproape. Biroulă-mică e călare în frunte, şi aşa mai învârte la steagulă acela roşu, câtă par’c’ar vre sâ’ți scoţă ochii cu elă. După Dumnealui mă cară lungă câtă postulă Rusaliiloră, încărcată dragă numai de ţigani, — dintre cari primaşulă aşa-’ţi sfârtică aerulă cu arcuşulă, câtă par’că şi elă ar scote ochii cuiva, — trimbitaşulă îşi aude de cele sfinte dela cocişă, pentru că îi suflă aşa de păgână în ureche, — în fundulă carului, brugăuşulă face ochi dulci fecioriloră de misarasă, și nu cumva se sloboză juncula acela grasă ce-’lă aducă după cară, ci se-i facă şi lui câtă de câtă parte. Și, fiindcă la petrecere trebue sâ mai şi sfârtici câte ceva cu gura, voră frige junculă, — dreptă aceea în carulă ală doilea ducă o ulcuţă aşa de vre-o dece ferii, precum şi câteva pituţe albe moi, din cari sâ guste feciorii osteniţi mai târdiu, or ca pomana sâ fiă deplină, nu lipsesce nici butoiaşulă celă de vre-o dece acae, din care se va deşerta în ulcioarele cele frumose, nouâ, anume luate pentru diua de acii. înapoia carâloră înainteza călăreţii patru câte patru în rendu, fiecare cu nădejde şi încredere în sine; ei lude comele cailora loră şi îi înpintenă ca sâ sară unde vadă fetei frumóse în ferestri. Şirulă îlă închee fruntaşii satului, traşi de doi armăsari năsîlnici în căruţa cu fidelu a notarului, — aici şade între alţii şi domnu Părinte. Ajunşi în câmpă bireulă mică îşi alerga panipulă pănă la movila ce se vede de o lăture, apoi îşi împlântă în verfură aceleia steagulă roşă, — pănă cândă ceilalţi călăreţi se aşedă frumosă în rândă. Biroulă mare începe de vreme a-i cinsti dracului decumva voră pica de pe cai, orî se voră împedeca unii pe alţii, ori voră face de ruşine sătulă lăsândă să ajungă ună străină craiu ala Ilusaliiloru. Se dă apoi semnă căuaciului, care fiindcă fusese cătană şi încă domnă mare, mare! se pricepe la descărcarea Croaţii şi Ungurii. Deputatulă ungură Lukacs a adresată ministrului pentru Croaţia următorea interpelare: Locuitorii de limbă ungurescu, cari vieţuescă în Croaţia, se plângă încă de multă asupra vitregei tractări de care suntă împărtăşiţi mai alesă de cătră autorităţile administrative, vătemându-li-se adeseori fără cruţare libertatea personală şi neurmărindu-se cu cuvenita stricteţă crimele şi delictele ce se comită contra persoanei şi averei lor. In urma antipatiei autorităţilor, locuitorii de limbă unguresca nu suntă cum se cuvine instruiţi la cumpărarea de moşii în raporturile neregulate de catastru; copiilor de părinţi ungiri li se închidă uşile scólelor poporale şi înfiinţarea de scóle poporale unguresci, precum şi instruirea în limba ungurescu în comunele unguresc! se face imposibilă. De aceea întrebă pe en. d-nă ministru de Croaţia şi Slavonia : are cunoscinţă despre toate acestea? Este în posiţiune şi are de gândă să pună capătă acestoră stări rele? Stă resultatele şovinismului ungurescă, or, cu alte cuvinte: influinţa culturei unguresc!. Le place şoviniştilor)? Proverbială (jice: Ceea ce ţie nu’ţî place, altuia nu’i face. Stăpânirea croată face cu Ungurii ce face stăpânirea ungureasca cu Nemaghiarii. E tristă lucru, dar aşa e. Desbaterile asupra legii militare. Niculau Perenei e pentru moţiunea lui Apponyi. Totu el se plânge că, în 1868 Ungurii au adusă jertfe mari pactului esploatându-se cedarea loră pentru a crea o astfeliu de organisare militară, în care e jignită armata ungurescu, ce formeaza o parte întregitore a puterii armate. Numai atunci preaînaltula comandantă va avea o armată comună, în care se se pată deplină încrede, când la marşă vor fâlfăi cele două steaguri (adecă celfl austriacă şi celă ungurescă) unulă lângă altulă, numai atunci se va întrece fiecare soldată ală puterii militare comune a dovedi credinţă cătră patriă şi cătră monarchă, precum şi vitejia. Proiectul ă îlă respinge, fiindcă e contra constituţiunii. Greza losippovich e pentru proiectă, care dă armatei caracterulă unei armate poporale. Plusulă cheltueliloră ce resultă din noua lege e forte mică. § 14 nu e contra constituţiunii, pentru că pe când în § 11 ală legii din 1868 se dice, că efectivulă de răsboiu are a se stabili din dece în dece ani, aşa se dice în § 14 că contingentulă recruţiloră are a se stabili în fiecare ană cu 103,100 omeni. Elă e mulţămită cu disposiţiile privitore la voluntari şi la limbă. De germanisare nu’i e teama, dovadă suntă granițele militare, care au stată 300 de ani sub dominațiunea militară germană și nu s’au mai germanisată. Alexiurgöry e contra proiectului. „Decâ e vorba, ca patria nostră — cțipe elă — sâ’și potă desfășura totă puterea sa atâtă pe teremura spirituală, câtă şi pe celă materială, trebue sâ insuimă a’i procura condiţiunile fiinţei sale de stată şi ale liberei desvoltărî a naţionalităţii sale. Prin proiectă însă nu se permite în armata tinerimei nóastre a’şi dobândi cultura ungurescâ şi ea modelă de gloriă nu li se aducă înainte eroii națiunei noastre, ci alții". Elă e pentru armată independentă maghiară.