Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1890 (Anul 53, nr. 1-24)
1890-01-14 / nr. 11
fjdHWiK, MíüiiisiiathiBea ii Tipornál»: ERASOVU. piaţa mare Ur. 22. Benson' nel'rancate nu s« j»rj Manuscripte nu se retrimite î O^TTIlAEEIRtX IDE DUMNITECA) „eftf.et»1' «»« în trecere 41. tbdamie peana Aastio-Ci/îana: [’« nni ană 12 (I., pe sese luni 6 fl, Fe »ei luni 3 fl. i’sntri România și străinătati: î'e unu anu 40 franci, pe aia» luni 20 franci, pe trei iuni 10 franci. Se prenumără la tote oficial» poştale din întru și din aiuri și la doi. colectori. Uionanioniiln teutrn Siaşoiâ: • H. afiministrațiune. pmtnmivr»Nr. J£, ctnifiuîfl ?. iteuiia h«V» 10 fl.,'pe t'a$r luni 5 fl.T pe fre» luni 2 fl. 50 or. Ou dusulu h\ ;asa: Pe »mii anii 12 fl. pe sese kiivî 6 fl., pe t.j*eî lo.nl 30. Umi «semplaru e or. *•*• îf» bau». Vtata abouamenî.ele efttve s» ineertiunile sxmntu * s* plat* ;rmhî te. Birourile de aiuaditii. Cr&sovu. piata mars Nr. 22. Inserate mai pTimescü în Viena MAdoîfu M.ow„ SaasennteinA Vogler (Otto Maus), Heinrich Schalek, Alois EtmuD. M. Dukes, A, OppeUk.J- Danmsherp • in Budapesta r A. V. fíálrfber^er, Anton Meza', Eckstein Dermds te Frankfurt: ff- L.Daube: in Hamburg: A. Steiner. Jhratuifi msert-hunleru: • garmonda pe o polAna * er și 30 er timbru pentru o jmbîioare. Publicări mai fika* după tariia şi învoiala Radam« p* putrin» 1I?» » eari». 10 nr. v. h. «6i. /• hniiL Nr. 11.—AnulU LDL Braşovft. Duminecă 14 i26 Ianuarie 1890. „Kisdedovo.“ Braşnvii. 13 Ianuarie st. v. Ministrul ungurescul de instrucţiune a făcută cunoscută dietei din Pesta, că-i va înainta în cmenda unu proiectă de lege pentru înfiinţarea de „Kisdedovo“ în tote comunele din Ungaria şi Transilvania. Cetitorii noştri, de pe la sate mai alesă, se vor întreba spăriaţî, că are ce-o mai fi şi acestă „Kişdedovo“, cuvântă pe care limba Românului numai cu mare greutate ile pute rosti. Nu cumva este o nouă dare, ce voiesc să o încarce cei dela putere în spi- j narea comuneloru? Ne pare râu că în privinţa acesta nu-i putem linişti pe cetitori. Este o dare nouă, ce li se va pretinde şi încă o dare îndoită, nu numai bănescă ci şi sufietâscă. „Kişdedovo“ în traducere românesca însemnă „scutire a copiiloru“. E vorba adecă ca statulu se ia sub scutulu seu pe copii noştri pană la şepte ani şi se-i crescu în asilurî de copii seu „Kişdedovo“, ce se voră înfiinţa în comune! Ministrul Csaky nu ne crede destulă de destoinici de a ne cresce noi înşine copii mici, după cum ne lasă inima şi ne taia capulă, ci vrea se ne vină în ajutoră, ca se ni-i ferescă îngrijitorii şi înveţătorii şi învăţătorele unguresci. Planulă nu e de ori sau de alaltăerî. Este lozinca vechia a maghiarisatoiiloră. Mai ânteiu s a născută acestă plană în creerii contelui Ştefană Széchényi, care încă înainte cu săsefieei de ani a stăruită pentru maghiarisarea Româniloră şi a Slaviloră, ca singurulă mijlocii de a asigura viaţa şi esistenţa rassei maghiare. Dela Széchényi a împrumutată apoi ideia baronală lege, asigura. instrucţiune contele Albin Csaky. cuteză se încerce realisarea ve- j chiului plană sub scutulă „aripei constituţiunei ungurescî“ din ca-1 drilu căreia Slavii şi Românii au fostă scoşi in modă forţată şi măiestrită. Csaky propune înfiinţarea de „Kisdedevo“, după cum însuşi a mărturisită, cu scopă ca se se sporescă minierul , prin maghiari sarea altă naţionalitate. Maghiarilor, copii lorii de Nicolau Wesselenyi. Acesta în cartea sa „Szózat“, în care s’a încercată a dovedi dreptulu Unguriloru de a maghiarisa pe Români şi Slavia stăruită cu multă focă pe la 1843 pentru a se înfiinţa în tote satele şi oraşele „Kişdedovo“, unde copii până la ală şaptelea ană se crescu cu jocuri şi cântări unguresc sub îngrijirea de învăţători şi înveţătore, care se le vorbescă numai în limba maghiară. Vesselenyi numesce acestă „Kisdedovo*ună „aşefrământă cerescu“ ! Proiectulă de menită a aduce cele mai mari fo-! nunţatu, încă nu’lă lose maghiarismului. I dor ministrulă ce Ia acunosceme, că va da dreptulu de a înfiinţa asilurî de copii şi bisericeloră. Acestă dreptă este întemeiată în legile dela 1868. Cum se respecteză aceste legi soimei cu toţii din păţaniile de pana „Copilaşulu slovacă, sârbă, română şi germană“, fiice Wesselenyi „va învăţa unguresce tară lucru şi ostenălă, căci copii învaţă, uşorii o limbă ca şi alta. Ce uşoru va fi a face să vorbescu unguresce pe Iacmrig. Guvernulu şi organele lui copii în asilurî. Şi cândă după J uneltescu în contra scóleloru noasvre-o câţiva ani cei mai mărişoritre şi împiedecă desvoltarea lorii voră vorbi unguresce cei ce ar' pe toate cărările, săpându-le pe meză mai târfiiu după dânşii de dedesuptu şi insuindă de a le iisine voră vorbi asemenea. Nume-i mici seu a le maghiarisa, rându doue-fiecî de ani dela redi- Aşa se va întâmpla şi cu „Rişcarea asilului de copii, tóta popo- dedovurile“. Comunele vor fi obligaţiunea comunei va fi maghiari ! gate a le înfiinţa guvernulu le va sata, adecă va sei şi va grăi nu- i veni în ajutoră şi va pretinde guresee...“ maghiari sarea acestoră asilurî, or Acestă aşefiemântfi, fiicea Ves-j pe cele înfiinţate de confesiuni le selengi să fia grija şi străduinţa va prigoni, cum prigonesce afiî de frunte a legislaţiunei. De când le scrise acestea Wesselenyi trecură apróape cincîtieci de ani. Câte nu s au schimbată de atunci, câtă deosebire între Slavii şi Românii ele atunci şi de acum! Vocea timpului a deşteptată puternică consciinţa naţională în pepturile loru şi ceea ce se mai credea cu putinţă pe vremurile lui Széchényi şi Wesselenyi, astafii înaintea ori cărui orau cu minte este o ideă nebună învechită, ună anachronismă. Cu toate aceste înveţăcelulu credincioşii ală mariloru maghiarisatorî, ministrul ungurescu de sculele confesionale. Statuia va concura cu confesiunile şi comunele nemaghiare la, înfiinţarea asilurilor de copii şi nouă amărăciuni se vor adauge la cele vechi. O nouă furtună se redică, dar în contra limbei şi a naţionalităţii române pe cerinlă posomorită al patriei nóstre strămoşesc]. Prevestimu de cu vreme pe Românii noştri despre apropierea ei, ca se se pregatescă a,-o întâmpina cu bărbăţia unui poporu oţelită în lupta contra vijeliilor şi timpului şi cu consciinţa unei naţii, care din timpurile cele mai vechi a dată dovefiî lumei, că-şî iubesce mai multu limba decâtu vieţa. Ce putere lumescă va fi în stare a înstrăina dela sînulu nostru pe copii noştri, când noi ii vomu apăra cu toţu foculu inimei şi cu totă puterea minţii nóstre ? Se încheiămu dér o sfântă legătură pentru apărarea şi scutirea copiilor noştri şi se nu-i lăsămu, să ni-i apere şi să ni-i scutésca duşmanii limbei şi ai culturei românesc! După „Kulturegylet“ vine „Kişdedovo“. O năpaste după alta. Multe de acestea avută se sufere Românulu, dera rămasă, hara Domnului, neclintită. Apa trece, petrile rămână î FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Honé biserici lângă olaltă. r.Episcopii de rulii grecii fără scirea patrondară se mi potă face risitafiune prin moşia nimelui“, aşa suna mii ciulă de lege 13 ală dietei din Mediaşă, ţinută în Decemvre ală anului 1588, la care articlu multă preţuitură nostru bărbată George Bariţiu, la pag. 133 a opului său. „Părţi alese din Istoria Transilvaniei“, face următtorula comentară: „Atâta le trebuia aristocraţilor şi feudali şi patricianiloră saşi iudecă le trebuia articlulă susă citată. I. P. R.) pentru ca să ia la fugă pe metropolită orî vre-ună Episcopă românescă, de câte-orî ar fi plecată în vre-o visitaţiune canonică.“ Opulă, în care am cetită cele citate până aci, un’la am, că ună dascălă românescă, pe lângă toată bunăvoinţa, nu-şi poate procura tote cărţile, de cari ar avé lipsă. L’am luată însă în folosinţă spre cetire dela multă, stimatulă domnă Floriană cav. de Porciusă, membru ală Academiei române şi bine cunoscutulă nostru botanică, care este cu locuinţa aici. Când am ajunsă cu cetirea opului la pag. 133, îmi veni în minte ceea ce voiu a vă spune. Mi s a întemplată adecă că dăscălinda în ţara Haţegului, înainte de asta cu 10—14 ani, să calcă în lungişă şi’n curmedişă mai totă pămentulă, care în gura poporului este numită Ţara Haţegului, partea cea mai istorică a scumpului nostru Ardele. P’atuncî eram tenără şi uşoră, puţină îmi păsa de-o cale cum e cea din Vâlcelele rele pănă la Cătană ori Haţegă, pănă la Mocene ori Demsuşiu, pănă la Ulpia Traiană ori Rîu de mori etc. Ei când dăscăliamă în Barumare, pe timpul răsboiului ruso-turcă, la care au luată parte activă şi fraţii noştri de peste munţi, mai în totă cjiua, după patru ore, mergeamă la poştă în Puiu după „Gazeta Transilvaniei“ şi „Observatoriule“. Din Baru mare, când aveam fi vreme, mergeamă la Cetatea Boli, la Petroşenî, la Rîubărbatu, Rîualbă, Băiesci, Ponoră şi prin alte locuri. Î Mi plăcea să umblu şi să adună cântece de-ale poporului nostru; multă mă desfătamă, când dam de câte mnă moşnegă să-mi mai spună şi lucruri înţelepte din vremile trecute, cari deşi nu simtă scrise, ni se păstreză din véci în vece, din tată ’n fiu şi din fiu în nepoţi şi strănepoţi. ' ntemniamă adesea câte ună omă, care soia să-mi spună din ce pricină se numesce délulii, muntele, mulft, sătulă cutare aşa şi nu altcum; or eu însemnamu bine cele audite şi când aveamă vreme le scriamă să nu le uită. Când mergeamă dela Baru-mare la Haţegă totdeauna îmi venea să mă miră de ună ce, ce-lă vedeamă în sătulă Galaţi, din josă de Puiu. Acolo, adecă în Galaţi, vedeamă două biserici lângă olaltă, pe o formă de mari, de lungi, de înalte, totă în ună stilă, amândouă de petră ,şi puse lângă olaltă, dar chiar lângă olaltă, deva locă de ună stănjină de este golă între ele; una părăsită, or alta folosită de locuitorii acelei comune, cari simtă Români de legea unită. Şi am întrebată eu pe umilă şi pe altulă de ce stau acelea două biserici aşa ? de ce nu li-a fostă omenilora destulă cu o biserică ? De ce şi-au făcută cheltuelă cu două? de ce... de ce... şi eră de ce? Şi pe câţi întrebam ei, atâtea răspunsuri căpătamă, cei mai mulți însă se plătiau de mine cu: mai seiu io? că nu-su din Galați. — Nu ești din Galați — cugetamă odată, după ce nescrie ’mi dete acela răspunsă, las’ că-oi merge eu odată la Galați, anume numai la Galați, acolo apoi s’a afla doră cineva, care să mă scotă din nedumerire. In véra anului 1877 mă ducă la Nedee la Galaţi, nu atata ca să vădă Nădee, ci mai multă ca să aflu de ce au Gălăţenii două biserici p’o formă. Cum întraiu în Galaţi, mergeudă din Barumare prin Puiu, adecă dela méda di spre méda-nóapte, în mâna stângă văduiu ună castelă mare cu parteră susă şi cu o ridicătură, dar îngrădită calicesce, curtea plină de troscotelă, şi elă, adecă castelulă, locuită de lilieci. In curtea cea mare a castelului erau câteva cară şi pe fiăcare oare câte o bute de vină ori vinarsă. Mă uitaiu la castelă cu jale şi merseiu aţă la biserică. Şi le aflaiu — după cum mai fuseiu, — una ca alta intru toate, numai câtă una părăsită, er alta folosită. Bucurosă ași fi întrebată pe cineva despre pricina stărei acelora două biserici una lângă alta, dar cine să stea acum de vorbă cu mine, când hora la Nedee se juca în vre-o crece locuri, era pe lângă casele cu bettinră şi prin se- Berista politică. Dinăuntru. Ministrul de instrucţiune Osaky a ţinută să arăte în cameră, isprăvile, ce le-a făcută pănă acum şi ce are de gândă să mai facă. Va depune în curendă în cameră ună proiectă de lege pentru azilurile (grădinile) de copii. La lucrarea proiectului a pornit, din punctule de vedere, ca la înfiinţarea asilurilor de copii să fie îndreptăţite statală, asociaţiunile religiose, personele juridice şi private. Ministrul are de gândit să împartă asilurile la trei categorii, în asiluri ordinare, asilurî permanente şi asilurî de veră, şi comunele să fiă îndatorate, amăsurată stării averei loră, a întreţine una din aceste categorii. Afacerea regulării materiale a înceţătorHerii dela sculele elementare, se va aduce în curendă în cameră. E vorba d’a se regula şi pensiunile loră, deopotrivă eu ale funcţionariloră statului. S’a regulată raportulă dintre stată şi dintre seminariele mveţătoresă (pedagogiele) confesionale printr’ună stătută. Nistinţa ministrului merge spre unitatea scóleloru medii, din care se va scote limba elină. In acestă privință va aduce în curendă în cameră proiecte de legî. Ministrulă se ocupă cu afacerea pensiunilor la