Gazeta Transilvaniei, octombrie 1890 (Anul 53, nr. 220-244)

1890-10-09 / nr. 226

Pagina 2 cele mai rele urmări. Căci efisamu, că popoarele suntu mai deştepte şi nu prea lasă a fi îmbătate cu apă rece, căci sciu se tragă învăţătură din păţaniile loru. Sciu, cari sciu.... XCXILT .A.IF’.A.ZB.A.­ Enciclica Papei. In­­filele acestea (fiatulă italiană. „OsservatoreRomano“ a pubicat enciclica Papei, cu data de 15 Octomvre, adre­sată episcopatului, clerului şi credincio­­şilor ei din Italia, care că toate ac­tele anteriore ale guvernului italiană tindă la distrugerea puterei papale şi a credinţei catolice. Papa declară, că Italia din contră ar ave ună mare folosă lă­­sândă Papei o liberă esercitare a influ­­inţei şi a autorităţei sale; naţiunea va câştiga prin acesta o nouă forţă. Despre enciclica Papei o telegramă din Roma mai spune, că în ea se plânge Papa, că actualulă guvernă bulgară este calulă de bătaia ală liberilor­ murari, care voiescă să desbrace ţera de carac­­terură creştinescă, înşiră apoi atacurile îndreptate în contra bisericei şi susţine, că punerea şcolelor­ sub puterea lume nu duce la coru­iperea vieţei morale. Re­comandă poporului să se reîntorce la biserică, îi dă învăţături să se ferescă de influenţa stricăciosă a pressei numită liberală şi să sprijinescă din toate pute­rile pressa catolică. Pacea,­­fice frata în enciclica sa, nu se va restabili pănă când Rom­a nu se va reda Papei. Doi domnitori nimicescu măreţia istorică a Romei, or împărţirea în două a oraşului ar espune la batjocura lumei dreptulă nedisputabilă ală sântului scaună. „Osservatore“ mai publică şi progra­mur­ catolicilor­ romani, prin care ceră ca papa să reintre în suveranitatea sa, dându-i-se ună teritoriu propriu şi ca naţiunea şi guvernulă să întreţiă rela­­ţiuni cordiale cu toate puterile, pentru­ ca diplomaticesce să nu fie isolaţi, dar din potrivă politicesce liberi şi indipendenţi. Contra alianţei ruso-francese, Foia rusescă „Vjestnic Jevropil“ a scrisă în ciilele acestea ună articulă ve­hementă în contra alianţei ruso-francese. Numita fătă, combătândă acestă alianţă, pledăză pentru o apropiere între Rusia şi Germania. Alianţa ruso-francesă, dice numita fotă, nu numai că e imposibilă, dar e şi periculosă. Alianţa acesta nici­odată nu se va realiza, fiindcă ea n’are decâtă tendinţe agresive. Francesii nu consideră acestă alianţă, decâtă ca ună mijlocii pentru darea revanşului. Fran­cesii, continuă, „Vrestnic“ , niciodată n’au încetată de-a numi pe Rusia bar­bară, ţară sălbatică şi ei nu vor să câş­tige prietinia Rusiei decâtă în interesul­­­ planurilor­ lor". In sfîrşită, încheie foia rusescă. Francesii n’au de gândă să spri­jinescă politica rusescă în Orientă, pe când, din contră, nime nu va pute nega, că o strinsă prietiniă între Rusia şi Ger­mania ar fi de mare preţă. Metropolitul­ Serbiei. O telegramă din Belgradă adresată ziarului „Temps“, spune, că unul­ din regenţi a fostă să vadă pe metropolitulă Mihailă pentru a-i spune, că a devenită imposibilă şi că ar face bine să ceră retragerea sa pentru ca guvernulă să nu fie obligată a-lă destitui. Ministrulă de justiţie şi de culte a constatată, că ascul­­tând şi de unele influenţe, bătrânul a pre­lată continuă a combate disposiţiile luate de ministeră şi a persecuta pe popii, ce aparţină partidului radicală. Pănă acum, metropolitulă nu s’a pronunţată; elă voiesce să consulte pe prietinii, cari i-au rămasă credincioşi printre liberali. Vaticanul A şi tripla alianţă. „Riforma“ a publicată în zilele tre­cute o corespondenţă ce se duce, că ar fi avut­ o nunţiulă papală din Viena, Galimberti, cu secretarul­ cardinal Ram­­polla privitoră la tripla alianţă. După des­coperirile fetei italiane, cardinalulă Ram­­polla în credinţă, că tripla alianţă, decă nu s’a reînoită se va reînoi în curândă şi-a esprimată regretele cătră nunţiulă papala din Viena, pentru­ că acesta nu i-a făcută de scrie despre acesta şi l’a îndrumată pe nunţiu, ca să ceră lămu­riri dela guvernulă din Viena asupra triplei alianţe, care este o grozăveniă batjocuritoare. La nota acesta nunţială a răspunsă, că în cercurile competente din Viena nu se vorbesce despre reînoirea triplei alianţe, dar că elă, decă nu-i va succede a împiedeca reînoirea triplei ali­anţe, încâtă i-va fi posibilă se va îngriji, ca Papei să nu i­ se prejudice nim­ic­. In cestiunea romană, decă lucrulă nu va veni la răsboiu, la Austro-Ungaria chiar şi atunci se poate conta forte puţină, seu de locă, când tripla alianţă ar înceta de a mai esista. „Osseratore Romano“ numesce aceste descoperiri „obrăznicii“ şi “minciuni teme­rare. Din tóte nimică nu-i adevărată, dice numitulă­­fiară, şi Vaticanul) n’are nevoiă să încunjure lumina­­filei, fiindcă tóate pretenţiunile sale se potă ceti în enciclicele, alocuţiunile şi epistolele sân­tului scaună, tocmai în acestă cestiune impor­tantă n’amu avută fericirea de-a puté consulta pe directorulu cfia­­rului nostru, d-lă Dr. Aurel Mu­­reşianu, care a fostă silită a ne părăsi pentru a-şî face stagiunea de şase septemânî în închisorile din Cluşiu; ei de altă parte pentru­­că vederile esprimate în acele scrisori şi telegrame, în ceea ce privesce terminulă ţinerei confe­­renţei ne-au pusă în imposibili­tate de a ne pute orienta. Constatămă înse, că din mai multe părţi ni-s’a cerută se stăruimă pentru amânarea conferinţei, ba dintr’o parte ni­ s’a trimisă spre publicare ună formală protestă în contra terminului, pe care este convocată conferenţa, declarândă hotărită, că „deca ţinerea confe­­renţei nu se va amâna celă puţină pănă la începutul­ lui Decemvre a. c. le este imposibilă de a lua parte, neputându - şi alege nici chair delegaţi.“ Credemă, că acestea se vor­ fi adusă pe cale privată la cunos­­cinţa onoratului presidiu ală Co­mitetului centrală, dela care n’amă încetată a spera, că va recunosce oportunitatea amânărei conferenţei, mai alesă pentru­ că greu ne vine a crede, se nu se fi convinsă des­pre nedumerirea şi neorientarea, în care se află publicută peste totă. Nu înţelegemă, ce ar pute de­­trage causei amânarea şi pentru ce atâta pripă? Ca să nu eficemă de alţii, vomă aminti numai, că directorulu fetei nóastre, d-lu Dr. Aurel Mureşianu, ne declarase cu ocasiunea depărtărei sale, că d-sa, nici ca membru ală Comitetului centrală, nici ca preşedintele clu­bului electorală braşovână şi nici ca Redactoră ală „Gazetei Tran­silvaniei“, precum n’a avută scrie despre convocarea conferenţei, aşa nu i­ s’a împărtăşită nimică nici despre obiectele şi agendele ace­leia. Apoi deca şi în sînulă co­mitetului centrală se aflau atunci şi se mai află poate şi astăcji mem­bri atâtă de neorientaţi în privinţa aceasta, cum se poate crede, că într’ună timpu atâtă de scurtă îşi vor­ putea dobândi o deplină orientare dife­ritele comitete împreună cu dele­gaţii, cari, după noi, trebue neapă­rată să se clarifice, să studieze şi să discute asupra celor­ de făcută, spre care scapă le trebue timpă mai îndelungată. Pentru­ ca aşa­dără la numita conferenţa să potă fi representaţi în numără completă toţi alegătorii români din Ungaria şi Transilva­nia, şi pentru ca să se poată aduce în aceea ună condusă după tóte formele, cu conlucrarea tuturoră factorilor­ competenţi şi în tote privinţele demnă de noi, stăruimă şi de astă-dată pentru amânarea conferenţei, pe care dealtmintre­­lea, după cum s’a anunţată deja, preşedintele comitetului electorală în cât­va i-a fostă şi pus’o în pers­pectivă directorului fetei noastre. Acestea promiţendu-le, lăsămă să urmeze convocările de mai josă . Alegătorii români îndreptăţiţi la ale­gere de deputată dietală din cerculă electorală ală Haţegului sunt şi învitaţi prin subscrişii a participa în numără câtă de mare la o adunare generală, ce se va ţine aci în Haţegă în hotelul­ din piaţă la 24 Octomvre n. c. la 10 ore ante ame(ji, pentru a alege în local­ repausa­­tului G. Ciuciu ună altă delegată la con­ferinţa generală a alegătorilor­ români din Transilvania şi Ungaria, convocată , de comitetulă centrală electorală ală partidului naţională română pe 27 şi 28 Octomvre n. c. în Sibiiu. Haţeg­ii, în 14 (26) Octomvre 1890. I­ Raţiu. Al. Bontescu, forisite de Hoffmann. Acestă scriitură avea însă totuşi o naraţiune, ală cărei titlu l’a uitată, care îi plăcea forte multă, şi cu deosebire partea primă a naraţiunei îi convenia forte: finea, seu n’a cetit’o,'s eu şi-a uitat’o. Obiectulă na­raţiunei acesteia era ună tînără, care sa întâlnită ore-unde — decă nu mă înşelă într’o cofetăriă — c’o fată de grecă de-o frumseţă estra-ordinară , ună bătrână în­­fiorătoră şi plină de taine îlă urmăria din pasă în pasă. Tinărulă cină, la prima privire, se îndrăgosti în fata, care îlă privea aşa de cu tristeţă ca şi cum, că- l undă la picioarele lui l’ar ruga, s’o mân­­tuescă... Se depărta pe ună momenta —şi când s’a reîntorsă în confetăriă nici fata, nici bătrânulă nu mai erau acolo. Fugi încoce şi încolo, să’i caute şi ne­curmată, descoperindă semne din ce în ce mai proaspete, îi persecuta — dar D’a fostă chipă să’i afle, să’i ajungă nicăiri. Frumoasa şi necunoscuta copilă odată şi pentru totdiuna era perdută pentru elă — și elă nu era în stare să ’i uite pri­virea rugă­toare și tâlă muncea amară gândulă că se poate întrâgă fericirea vieții sale a lăsată să ’i lunece din mâni... Hoffmann în modulă acesta abia își încheia narațiunea, cu toate astea ea corăspundea prea multă gustului Gemmei, decâtă ca să n’o țină minte. „Așa credă“,­­zise ea, „că asemenea revederi, asemenea despărțiri se întâmplă și în vieța de toate­­filele.“ Sanin tăcu câteva minute, er după aceea începu se vorbescâ. . . despre d-lă Klüber. Aceasta era prima ocastă în care îi aminti numele; pănă acum nici­odată n’a vorbită de elă. Venirândulă Gemmei se tacă. Adân­cită în gândirile ei, rupea încetă din unghia degetului arătătoră, pironindu’și ochii în laturea contrară. Dup’aceea în­cepu să’și laude mirele, aminti de escur­­siunea­­filei viitoare, arunca o viuă pri­vire spre Sanin, și-apoi tăcu orășl. Sanin nu stia cu ce să mai începă vorba. In momentulă acesta intra Emilă cu mare sgomotă așa, că trezi pe ma­­mă-sa... Sanin s’a bucurată de presența lui Emilă. Doamna Lenore se scula. Pantaleon anunță, că prândulă e gata. Prietinulă casei, ex-cântărețulă și servitorulă, tot­­­odată făcea şi serviciulă de bucătară. (Va urma.) gazeta transilvaniei. Nr. 226—1890. Cu privire la convocarea Con­­ferenţei generale a alegetorilor­ români din Ungaria şi Transilvania pe ciflele de 27 şi 28 Octomvre n. c. în Sibiiu, am­ primita din mai multe părţi scrisori şi tele­grame, pe cari înse nu le-amu pu­tută publica, de-o parte pentru-că Convocăm­. Fiindă convocată adunarea comita­tului Selagiu pe 23 i. c. în Zilah şi con­ferinţa generală electorală a partidului naţională română pe 27 — 28 Octomvre st. n. în Sibiiu, de sine u­rmézâ, că faţă de aceste adunări ni­ se impună seriose în­datoriri naţionale şi patriotice. Ca sa putemă satisface acestoră da­­torinţe şi anume: 1) Pentru a ne stator! ţinuta faţă de obiectele pertractânde în aduna­rea comitatensă între cari se află şi recercarea societăţii „Emke“, prin care se cere aruncă de dare pe toți locuitorii acestui comitată. Pentru lămurire. La interpelarea, ce i­ s’a făcută în Nr. 222 ală „Gazetei Trans.“, d-lă advocată Iuliu Coroianu ne trimite următorulă respunsă: Clusiu, 17 Octomvre 1890. Onorată Redacţiune! Nu sciu cine me interpeléza în N-rulă 222 ală „Ga­zetei." Ori cine ar fi, datoră sunt a răspunde pentru­ că, dacă ar fi cine­va între Români, carele ar pune pândă deo­sebită pe intervievulă avută cu ună jur­nalistă maghiară, să fiă liniștită. Da, am avută o convorbire, pare­­mi-se în 8­­. c. sera. Intr’o preumblare m’a întimpinată m­ă cjiaristă, carele voia să scie următorele: „Ce este causa, că Românii să coa­­dună între vremuri? ei aveau datina a ţine adunări numai înaintea alegerilor ei parlamentare.“ „Ce voră fi are obiectele pertrac­tării ?“ Este ore programa adunărei gata şi are pute-o-aşî să o primescă spre publicare?“ „Publicase-va oreşi când programa adunărei ?“ „Avut’a comitetulă adunare în acestă obiecta ?“ „Cre suleva-se-va în adunare între­barea împăcărei, ori a apropierei Ro­­mâniloră şi Unguriloră ?“ „Suntă ore Românii de aşa situaţi, ca să potă pretinde drepturi proprii na­ţionale ?“ „Ore fi-va pertractată în adunare participarea Românilor­ la alegerile ve­­nitare ?“ „Ore putere-aşi fi şi eu de faţă la acea adunare? şi fiind­că nu sciu româ­­nesce, credă că nu aşi pricepe nimica din pertractări...“ La acestea eu ca ornă privată, in nu­mele şi pe responsabilitatea mea proprie per­sonală,I am aflată cu cale şi de bine a-i da următorele răspunsuri: „Aşa credit, că causa conchiămării va fi gravitatea situaţiunei, în carea se află naţiunea română în mijlocul­ po­liticei actuale; spre consfătuire este er­­tată, în sensulă legilor­ esistente, ca să se adune ori-când, — precum altoră par­tide din ţeră, totă aşa şi Românilor­“. „Obiectulă principală aşa socotii, că va fi pertractarea seriosă asupra situa­­ţiunei, în carea ne aflămă.“ „Programa adunărei aşa mi­ se pare, că în generală este gata, în detailuri însă credă, că se va găti înaintea adu­nărei in câte­va efile şi pete, că va fi pu­blicată“. „Comitetulă, aşa mi­ se pare, că a avută şedinţa ultimă în acestă obiectă 2) Pentru a ne sfătui în causa con­ferenţei noastre amintite, eventuală pen­tru a complecta numârulă delegaţilor­ la conferenţa generală , de aceea, prin acesta convocă : a) Pe toţi membrii români ai comi­tetului comitatensă; 5) Pe toţi delegaţii aleşi la confe­renţa generală din 1887, cari au manda­­tură, şi la conferenţa din 27—28 octom­vre a. c. c) Pe toţi membrii comitetului cen­trală electorală ală partidului naţională română din acestă comitată, la conferenţa ţinândă în Zilah în cancelaria d-lui advocată Dr. I. Nichita, pe 23 Octomvre n. c. la 6 ore p. m. Băsescu, 14 Octomvre 1890. G. Popu.

Next