Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1890 (Anul 53, nr. 245-268)
1890-11-21 / nr. 261
iiiscţlucs iaiiiitistiiMia TipoiraA»: SRASOVU, piatt& mart Ir. 22 iirisori nefrsaoat» nu u pri- Saosou. Maouanripte nu «e retrimită ! Birourile ne amim: .Gazeta iese în fiă care (ţi. I Doiameite perna iustro-Oiu»rli! Pe ună ană 12 fl., pe *e». luu! 6 11., Pe trei luni 3 fl. Pentru România ti ttrăinitati: Pe unű anü 40 franoT, pe sósé luni 20 franol, pe trei luni 10 franol. Se prenumără la toate ortofiil poștale din întru și din afarâ și la doi. colectori. itionamemnln pentru Biaioti; la administrațiune. piața mare Nr. 22, etagiulă I., pe ună ană 10 11., pe sese luni 5 fi, pe trei luni 2I. 50 or. Cu ciugulă la casă. Pe ună ană 12 ft. pe fese luni 6 f1., pe trei luni 3 I. Ină esexnplara 5 er, v. a. aei 15 bani. Atâtu abonamentele câtă y inserțiunile suntu & pUfi, înainte. Bra ova, pata mare Nr. 22 Xneorate mai primeacu f.n Virno hvádfa Moste Kaasensteini fc Volger (Otto Maas), ~?trij Schal&k, Alois Rtrnd IM.DrJces, 1, Opfelik,J-Bmn$bcrg'\n Budapesta: 1. V.Qoiitergtr An on Mezet Eckstein Be^nat: In Frankfurt: 9, L. Daubs; In Hsmburg: A. Steiner. jPreţulu inverţiumlorii îo aeriă carmonda pe o coloana B er. 2 i SO er. timbru pentru o puncare. Publiări mai dese după tarifă și învoială. Reclam© p«* pagin^a HI-a c «ercă 10 cr. v. a. ecu 80 ani. Vt. 261. Igort, Mercuri 21 Noemvre (3 Decemvrie) 1850. Din causa sf. sărbătorile mâne, diarul, nu va apără pănă Joi sera. Braşovu, 20 Noemvre v. 1890. Mâne clopotele catedralei din Blasiu şi ale tuturor bisericelor din archidiecesa română unita vori vesti o serbatoare îndoită. Clerul şi poporul provinciei metropolitane române unite serbeaza aniversarea a 25-a a păstorirei ca episcopii a Prea Sânţiei Sale Metropolitului Dr. Ioana Vancea de Buteasa. In 8 Decemvre n. 1865, la sărbătorea „Intrărei în biserică“, adecă înainte de asta cu 25 de ani, a fostă sânţită Escelenţa Sa ca episcopă ală diecesei Gherlei în biserica catedrelă din Oradeamare, er 3 ani după aceea, la 11 Aprilie 1869, fu instalată în catedrala din Blaşiu ca Archiepiscopă şi Metropolită ală Alba-Iuliei şi Făgăraşului. Doue*zecî şi cinci de ani de activitate archipastoresca într’ună periodă din cele mai grele, din câte a străbătută poporul, română ■ dela descălecarea sa în Dacia Tra- iană, formeza ună capitlu însem- nată în istoria poporului nostru. Din acestă punctă de vedere puternă 4i°e, că de serbarea de mâne este şi trebue se fiă legată interesarea şi simpatia tuturor Românilor. Intenţiunea înaltului jubilară a fostă, amesurată firei sale, ca srbarea acesta se se întâmple fără sgomotă şi pompă lumască. A lăsată însă, ca ziua aceasta însemnată se se eterniseze prin contribuire cu scopă de a pune basă la ună rondă pentru înființarea unui internată de fete în Blasiu. Aceasta dorință nobilă a Archipăstorului jubilară caracteriseaza în modulă celă mai elocventă activitatea sa de ună pătrată de seculă, activitate, care ne înfăţişază una lungă şiră de binefaceri ca cea mai preţiosâ cunună a faptelor nemuritore ale acestui prea demnit archiereu. Nu este loculu aici de a înşira meritele cele netăgăduite, ce şi le-a câştigată Escelenţa Sa Metropolitulă pentru înaintarea bisericei şi a şcolei în sînulu poporului seu credinciosu atâtu ca Episcopu alu Gherlei, câtă mai vertosu ca Archiepiscopu şi Metropolitan Măreţele institute de crescere, numerosele fundaţiunî bisericesc! şi culturale, ce le-a înfiinţată, multele biserici şi şcole, ce s’au ridicată în timpulă archipăstorirei sale sunt ună viu monumentă ală acestoră merite, cari n’au putută se remână necunoscute. Succesele însemnate dobândite pe acestă teremă ală activităţii liniştite pentru progresulă religiosă, morală şi culturală ală credincioşiloră sei n’au putută înse pănă acuma se facă, ca multă veneratură Archipăstoră se se potă bucura de asemeni succese şi pe teremura mai largă ală organisaţiunei bisericesci şi ală lupteloră neîncungiurabile în contra puterei de stată, care a vecretit şi vede în autonomia bisericei unite şi în desvoltarea liberă a caracterului ei românescă ună periculă pentru scopurile sale de centralisare şi de contopire. împrejurările cele grele ale timpului vitregă, ce s’a inaugurată pentru noi Românii tocmai în anul acela, când Escelenţa Sa a, fostă numită Episcopă ală Gherlei, au contribuită în cea mai mare parte a zădărnici nobilele şi măreţele intenţiunî ale Prea Sânţiei Sale, manifestate în anii 1869—70 în rugările repetite, ce le-a adresată guvernului ungurescu, ca se conceda ţinerea unui congresă bisericescă ală provinciei române unite de Alba-Iulia. In anii 1878 şi 1875 Metropolitulă a întrunită cel puţin doue congrese archidiecesane compuse din preoţi şi mireni, de atunci încoce înse adunările mestecate de preoţi şi mireni au încetată cu totulu. Acesta isolare a puterei intelectuale a clerului de a credincioşilor mireni în sinulă bisericei române unite nu este nici de cum favorabilă măreţeloru nnştiinţe ale capului bisericei şi credemu a da espresiune numai adevărului faptică decâ cticemă, că astăcţî mai multă ca ori şi când Escelenţa Sa Metropolitulă Vancea trebue se dorască realisarea rugărilor sale inteţite din anii 1869 —70, de a vede întruniţi în jurul seu pe preoţii şi mirenii întregei provincii metropolitane. Ceea ce se pregătesce astăzi în detrimentul bisericei şi alu naţiunei o simte fiăcare destulă de adencă şi nu numai odată inima bună şi generosă a înaltului prelată va fi fostă cuprinsă de cea mai adencă mâhnire şi îngrijire pentru sartea bisericei şi a poporului seu credinciosu. In doue ciecî şi cinci de ani de muncă neobosită şi de abnegaţiune Prea Sânţitulă Archiereu a fotă clădită pentru biserică şi poporulă seu credinciosu şi acum la rendulă seu, clerulă şi poporulă nu-şî pote arăta mai bine recunoscinţa sa, decâtă asigurându-lă, că va sta neclintită pe lângă Archiereulă seu, şi’lu va sprijini în lucrarea sa de apărare a multă ameninţatelor instituţiuni bisericesc! şi culturale ale poporului română, îlă va sprijini, ca ceea ce s’a clădită cu scopu de a înainta cultura poporului română se nu se înstrăineze. Tari şi nestrămutaţi în credinţa acesta precum şi în speranţa viitórei isbende a dreptei cause a bisericei unite şi a poporului română, ne alăturăm şi noi din totă inima la urările de sănătate, îndelungă viaţă şi fericire ce i se aducă de pretutindeni Escelenţei Sale Metropolitului Vancea din incidentul aniversării de mâne. FOILETONUL II „GAZ. TRANS.“ Valurile Tinereţei. Romanii de Ivan Turgheliev (Fine.) XLIII. Deşi Sanin comunica prietinilor sei călătoria sa în străinătate, elü totuşi nu le spuse apriatu ţînta călătoriei sale: cetitorulu insă va pute afla uşorii, că elü merse de-a dreptulü în Frankfurt. Elü cerceta pentru ultima ora Frankfurt-uiü în 1840. Otelul „Lebeda albă“ era totu în vechiului său loeu, înfloria din ce în ce, deşi nu mai era ţinuţii ca cela dintâiu otelei. Strada principală Zeii din Frankfurt puţina s’a schimbata ; dar casa dóamnei Rosseili şi chiar şi strada, în care era, au dispăruta fără de urme. Sauiu rătâcia ca unii nebunii încoce şi în colo pe locurile, pe care odinioră le cunoscea aşa de bine, or acum nu mai recunosce nimica din ele; zidirile vechi au dispăruta şi în locul lora se ridicau alte zidiri nouă frumoase, architectonice, ba chiar şi în grădina publică, în care a avut cea din urmă întâlnire, arborii crescuseră şi se schimbaseră aşa, că Sanin se îndoia a crede, că ore întru adevărat este totă acea grădină ? Ce era de făcuţii ? Cum şi de unde să se informeze? Au trecută 30 de ani de-atunci... . Ş’apoi nu era lucru uşor. Nici uulii dintre cei dela cari s’ar fi putută informa despre numele Rosseili, nu mai trăiau, seurm-lil mai cunoseeau. Proprietarul otelului ila sfătui se merga în vre-o bibliotecă publică: acolo poata afla rjiareie vechi, dar cum câ în ce moda ară putea să-i folosescă aceste diare atelierul, nu i-a sciuti spune. In desperarea lui, Sanin întreba de d-la Klüber. Deşi acesta nume îi era bine cunoscuta atelieruiu , totuşi s’a înşelata. Comerciantulil de mode de odinioră se fâcu capitalista, în urmă fiindcă îi mergeau rău afacerile, dete falimenta şi răposa în închisorea insolvenţilor. Vestea aceasta, mai ales pe Sanin, nu l’a prea întristata. Eli începu să-și închipueseâ călătoria sa, fără de nici o însămnătate.... Intr’o cji însă, pe când frandaria printr’una călindară de adrese din Frankfurt, o dată peste numele Dönhoff, își lua numai decâtu o trăsură și plecă spre locuinţa lui, deşi nicidecum nu putea spera cu siguritate, că acesta Dönhoff i-ar fi cunoscuta şi că are pute-la va lămuri despre cele întâmplate cu familia Rosseili ? Ia fine totu atâta, cela ce e în pericula de-a se îneca, cercă să scape şi cu ajutorul unui fira de paiu. Sanin afla acasă pe Dönhoff și recunoscu numaidecât în încărunțitula bărbata pe inimicula său de odinioră. Acesta încă ila recunoscu, ba chiar se bucura de vederea lui. Ii povesti lui Sanin, că familia Rosseili de multă vreme a emigrata în New-York, în America; că Gemma s’a căsătorita după una neguțătora; și că era, Dönhoff, poate să capete adresa bărbatului ei dela unii amicii al său, care are multe relații cu cei din America în afaceri de negoță. Sanin ruga pe Dönhoff, să-l ajute ea să afle adresa Gemmei, și — ce bucurie! Dönhoff, Intr'adevăr, îi aduse adresa bărbatului Gemmei, care era: Slokum Jeronim, New-York, Broadway’, Nr. 501. „Deşi aceasta adresă este din 1850“, zise Dönhoff „totuşi trebue să sperăm“, că frumseţa de odinioră a Frankfurtului trăeste încă, şi că n’a părăsita oraşula New York. Şi-ţi mai aduci aminte de acea damă rusă, care pe-atunci locuia în Wiesbaden, doamna Bo-Bolosov, trăesce încă ? „Nu“, răspunse Sanin, „a murită de multă“. Dönhoff îla privi și vecienda, că Sanin făce față seriosă și se întorce de cătră elfi, fără de-a mai duce o vorbă, — se retrase. Sanin, încă în criua aceea scrise o epistolă doamnei Slokium Gemma. In acestă epistolă îi spunea, că-i serie din Frankfurt unde a mersa numai din causă ca să-i caute urma, că el nu e vrednicit de iertarea ei şi că nu i-a rămasa decât o singura speranță, că ea în cercul în care trăesce, se va simţi fericită. Der — adause — în urma unei întâmplări neașteptate, ce i-a deșteptată așa de viu tipurile trecutului, s’a hotărîta să-și aducă aminte crosl de elă. Ii vorbia apoi de (31) Din dieta ungureasca. In ședința dela 28 Novembre, fiindu vorba despre starea învăemmtului popo- ralu, deputatulă . Kiss Albert dice, că ministerială in! instrucțiunei publice, pe lângă neînsemnata sumă ce i-s’a prevădută în budget, abia decă va fi în stare să conserve instituțiunile esistente, nicî de cum însă nu va putea să sporescă numerni ii acestoră instituțiuni, cu toate că ar fi mare lipsă de a se spori. Este datorinţa térei de a se îngriji şi de regularea salateloră învăţătoriloră. De şepte ani încoce ne’ncetată cresce numărul ă aceloră şcole, ai căroră învăţători îşi părăsescă postulă şi iau lumea’n capă, ba s’a întâmplată, că ună învăţătoră s’a aplicată ca servitoră la nisce băi din capitală şi spune lumei, că lui îi merge acolo mai bine, decâtă ca învăţătoră. Din ană în ană cresce numerul şi aceloră şcole poporale, cari nu-şî capătă învăţători din causa prea micului salară. După raportulă ministerială, în anulă şcolastică trecută, mai multă ca dela 300 de şcole şi-au părăsită postulă învăţătorii, fără să se fi putută afla alţi învăţători, cari să le ocupe locuia, din causă că salariilă e peste măsură mică. Oratorulă se provocă la raportulă ministrului de culte şi instrucţiune publică, în care se arată , că în anulă şcol. 1889—90 s’au şters şi din evidenţă 104 şcole, din causă că pate întregă anulă nu s’a propusă în ele din lipsa de învăţători şi că în cei mai de-aproape 7 ani apropo o miiă de şcoli au încetată în modulă acesta de a mai funcţiona. Se mai dice în raportulă ministeriala, că causa acestui rău este a se căuta mai întâiu de tóate în miseria comunelor, cum şi în instinţa acestora de a se subtrage dela sarcinele şcolare. Astfel, stândă lucrurile, trebue să constatămă — (ju de oratorulă, — că după 22 ani a sosita timpulă, ca statuia să ducă odată în deplinire legea creată de legislaţiuni, şi acolo, unde comunele sunt slabe, singuratici susţiitori ai şcolei vrea să se subtragă dela purtarea acestei sarcine, statul se-şi implinescă datorinţa, pretindendu-şi dreptul de a se ingera în lucru şi acastă ingerinţă să şi-o şi asigure.