Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1891 (Anul 54, nr. 242-265)
1891-11-21 / nr. 258
Din causa Sf. sărbători de mâne, diavula nu va apără pănă Vineri sera. Braşovu, 20 Noemvre st. v. In marea adunare a partidei „naţionale“ seu a Apponyiştiloru, ce s’a ţinută Dumineca trecută la Mişcolţi, s’a inaugurată în modă solemnă lupta energică şi hotărîtă a acestei partide în contra guvernului actuală. In fulminanta sa vorbire, contele Apponyi aţîţă la luptă pe aderenţii sei, presentându-le situaţiunea creată sub guvernulă lui Tisza şi a urmaşului seu Szapary, ca ne mai suportabilă. Numai ună condeiu ca ală lui Molliére, cise Apponyi, ar pute se descrie corupţiunea stărilor actuale dela noi; în viaţa publică a patriei noastre progreseaza paralelă abusurile de pe vremea lui Napoleonă al IlI-lea şi cele din republica nord-americană, ală căreia morală politică se roarcheaza în devisa: to the victor spoiel — ală învingătorului este prada. Ca cea mai puternică dovadă pentru susţinerea graveloră şi numeroseloră sale învinuiri, contele Apponyi se provăcă la raporturile umilitore ale guvernului ungurescu faţă cu guvernulă austriacă. In privinţa armatei comune, iuise Apponyi, n’amă putută face nici măcară ună singură pasă în sensulă unei respectări mai stricte a pactului dela 67 şi în direcţiunea, ca partea ungurăscă din armată se o apropiămă mai tare de sentimentulă naţională; la honvecjime vedem o permanentă tendinţă de a ni se slăbi caracterulă naţional ; în cestiunea judecătorielor consulare, guvernulă a instituită o judecătoriă comună c. şi r., care în numele împăratului şi regelui pote pronunţa verdicte asupra sorţii Maghiarilor”, „cari nici în epoca cea mai aulică n’au cunoscută altă judecătoră supremă şi altă autoritate, în ală căreia nume să se pătă pronunţa verdicte, afară de regele ungurescă“. In fine se mai provocă contele Apponyi şi la casulfi dela Fiume şi arătă, că din partea guvernului comună nu li s’a făcută Maghiarilor, nici măcară hatârulă de-a transfera dela Fiume acela regimentă „cu mari sentimente croate“, în timpă ce dăcă, pentru esemplu, la regimentulă de infanteriă, ori la regimentulă de cavaleria staţionată la Kecskemet s’ar manifesta vre-ună semnă de simpatiă faţă cu o astfelă de directivă politică, n’ar fi ore silită să sbore numai decâtă la Klagenfurt, său în Galiţia? Acestea suntă apostrofările cele mai succese din vorbirea contelui Apponyi, prin carieră a şi storsă aprobările cele mai hotărîte din partea ascultătorilor săi maghiari. Pactură dela 67 l’a amintită contele Apponyi numai întru câtă prin „stricta lui respectare“ speră să se pătă dobândi „independenţa naţională“ şi „proclamarea statului naţională maghiară“, ci de cestiunea naţionalităţilor, care stă în legătură cu acestă pactă, n’a amintită nici ună cuventă şi, de vreme ce vorbesce de „stată naţională, maghiară“, de sine se’nţelege, că nici n’a putută aminti, deorece pentru elă acăstă cestiune — atâtă de nepotrivită pentru câștigarea de popularitate între Maghiari — deocamdată nu esistă. Dar decă sortea îlă va sprijini pe contele Apponyi, ca să ajungă și elă odată în locală, unde se află astăcji adversarulă său Szapary, va trebui şi elă să simtă, că o cestiune de naţionalitate esistă în ţara acesta, şi decă nu va voi, ori nu va fi în stare să ducă în deplinire resolvarea acestei grave cestiunî, va fi silită şi elă tocmai aşa să se subordineze celor dela Viena, şi tocmai aşa să facă dependentă sartea „naţiunii“ de voinţa acestora, precum impută că o face guvernulă Szapary, în zadară strigă ei în contra Austriei şi în zadară revnescă după „ independenţă naţională “, căci pe câtă timpă continuă răsboiulă de esterminare în contra naţionalităţilor, de o deplină emancipare de sub Austria nu poate fi vorba; căci spre a pute a supri majoritatea locuitorilorfi nemaghiari din țară, guvernulă ungurescă are lipsă de sprijinulă Austriei, tocmai așa, precum actualulă guvernă ală Austriei, spre a-și pute susține supremația peste popoarele negermane din partea de dincolo a monarchiei are lipsa de sprijinulă Ungariei. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ (15) Cerşitorea de la Ponts des Arts. Novelă de Wilhelm Hauff, trad.de Cornel Scurtu. Iosefa, după câteva minute, îşi veni în fire, ea ceru să o ducă în camera ei, ceea ce se şi făcu, cr fetele şi femeile se întrebau unele pe altele cu curiositate; ele spuseră sute de mijloace, cari se întrebuinţeză în contra leşinului, ele povesteau cum li s’a întâmplat acolo şi colo, ele în fine înţeleseră, că încordarea cea mare a d-nei de Faldner, multele griji şi afaceri din cfiua acesta, au pricinuita aceasta întâmplare și grija, că baronulă se va blama, fiindcă se purtase forte necuviinciosa, a accelerata causa. Baronulă se încerca într’aceea să restabileasca ordinea de mai înainte între bărbați. Elă porunci să se umple desă paharele, bău sdravenii, aci în sănătatea acestuia, aci în a celuilalt“, şi cerca să liniştescă pe ospeţii săi cu fela de fela de cuvinte mângăiătore. „Nu provine din altceva“, esclama ele, „decâtă dela ideia greşită a timpului modern“; fiăcare femeiă de ranga are astăcel nervi slabi, şi dacă nu are nervi slabi, atunci nu e damă nobilă; a leşina însemnă a avea tona buna ; diavolulă a aflată aceste tocmiri nebune. Şi de aci mai provine, că nu mai poţi numi lucrurile după numele loră adevărată. Tóate trebue să mergă delicată, decentă, fină, cu manieră, aşa încât a te scota din sărite. Acum ea s’a alterata, căci amu riscată o glumă, care dor e prema societăţii; că nu ne-au mişcată nisce istorii sentimentale, fine şi delicate, şi că mi-au permisă câteva conteeturi practice! Şi te-am ţinută de una omă mai cu minte, Fröben, decâtă să-mî iai în nume de rău aceste.“ Dar acela, cătră care adresase baronu la partea din urmă a vorbirei sale, nu se mai afla printre ospeţî. — Fröben se duse supărata în camera sa, năcăjită fiindă pe sine însuşi şi pe totă lumea, încă nu-şi putea da semă bine despre acesta incidenţa ciudată, sufletulă său era încă iritată de mânie asupra brutalităţii amicului său şi era cu multa mai emoţionată de frica despre nenorocirea amicei sale, decâtă să se mai potă gândi în linişte şi cu chibzuinţă. „Ore nici ea nu mă va crede?“ îşizise el în sine, mâhnită; „Ore şi ea va pune mai multă pânda pe vorbele bărbatului ei, decâtă pe curatură adevera, pe care l’am povestită? Ce însemnau are acele priviri ciudate, ce mi le arunca în decursula povestirei mele? Cum a putută să o emoţioneze atâtă de tare întâmplarea acesta, încâta să îngălbinescă şi să tremure? Ore să fie adevărată, că ea are simpatiă faţă de mine, că s’a simţită ofensată de batjocura amicului, care mă dejosi atâta de multa în ochii ei? Şi ce voia ea să cui ort, când se ridicase? Voia să pună capătă vorbelor necuviincioase ale lui Faldner, sau poate că tocmai voia să mă apere?“ picândă acestea, se preumbla iritat în susa şi în josa prin odaiă, privirea sa că etu asupra sulului ce conţinea acelă tablou;elă îla privi suficienda cu amară. „Şi cum m’am fi putută lăsa eu să fiu răpită de mnă sentimenta de nemodestiă, să-mi deschidă inima unoră omeni, cari totuşi nu înţelegă să vorbască despre asemenea lucruri, ce sunt streine pentru omenii de rangă înalta; ce e rău şi ordinara li-e mai plăcuta şi li se pare mai naturală, decâtă ună lucru estra-ordinară; cum ama putută eu să povestescă eu acestora păpuşi despre obrajii tăi plăcuţi şi despre buzele tale dulci? O, tu sermană copilă, cu câtă eşti mai nobilă în miseria ta, decâtă aceşti fanfaroni cu tovarăşii lora, cari cunoscă adevărata miseriă numai din aucfite şi despre ori ce virtute, ce se ridică mai pe susa de lucrurile ordinare, rîdâ ca de nisce poveşti! Unde eşti tu ore acum? Şi ore îţi mai aduci aminte de amiculă tău și de acele săli, cari l’au făcută fericita.“ Ochii i se umplură de lacremi, când privi tabloul, când se gândi, pe nedreptate amară i-au făcuta omenii astăci! acestei sârmane ființe. Elă voia să-și înfrâne lacremile, dar acestea îlă podidiră mai tare. Era una locă în inima tânărului, unde, ca şi într’o gropă adâncă, se adunaseră în tăcere şi pe timna îndelungată, toata duioşia, toate lacrămile înăbuşite ; dar momente ca aceste, în care durerile amintirei şi desnădăjduirea sa îla copleşiră atâtă de greu, sparseră aoperişulă acestei gropi şi lăsară să curgă şiroiulă reţinuta de măhnire cu atâtă mai puternică, cu câtă caragială său înfrînată trecea în duioşiă. 27.1 Fröben medita în cfiua următore asupra întâmplărilor dilei de eri şi nu era decisă, că are să plece chiar acum din casa acesta, în care pate o petrecere Salutări de bună-venire. Colaboratorul nostru, d-lă Traiana H. Popii, a primită cu ocasiunea eliberărei sale din închisoarea de stată dela Seghedin mai multe felicitări din diferite părţi, dintre cari publicămu urmatorele două, sosite dela junimea română din Viena şi din Anvers. Iată-le: Viena, 181. Salutamț cu bucurie eliberarea ta Suferinţele tale au rostit suferinţele noastre .... Causa nostră dreptă trebue să triumfeze, pumnecreu cu tine şi cu causa nostră. Tinerimea română din Viena. Anvers, 1891. Vă felicitam cordialii şi vă cficem: bine aţi venita din închisorile unguresc! ! Suferinţele de felula acesta, îndurate de d-vostră şi de alţii, oami ca şi d-vostră luptă pentru drepturile şi libertăţile poporului român din Austro-Ungaria, nu vor contribui, decât a se desvolte în noi ,(*«ua©aa* eise in iiâoare 4 i Utuiuiti conții iutrc-tnzaria Pound and 12 fl., pe sew luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Prin România si striinitate: Pe unu anu 40 franci, pe sase luni 20 franoî, pe trei luni 10 franoî. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru și din afară și la doi. colectori. ADoamentuli pentru Brasovă, la administration«. piața maia Nr. 'n. etagiulă I.: păună ană 10 fi., pe feee luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 sr. Cu dnsulâ ta sase: Pe ună ană 12 fl. pe ■ése luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Ună esemplară 6 or, v. a. acn 15 bani. Ar&tă abonamentele otități inserțianile înntâ a se plăti înainte. Fiissrtiu» waismutiiM. TtmnfR: SSĂSOVU, piafa mar« fer. 22 Ao^iaori noirmnoato ma as pa?i Meaad. Maciuftwript© aumie» tsimitu ! Birchrlld iß tmiWxl: fira?ovk, piața mare Jar. 22 încetat© mai prixccacu în Viens Mtedoifa MosneEaaunsUin (A Volgev I &&0 Maat), &«mrtg SchaUtk, Alois ■ferudl M.Enkes, A, Oppolik, J. Bonntierfi; in Budapests: A. V. Goldtorger Anion Messi JScksiem Urmat: jB Frankfurt: 9. L.Lande;în Hamburg: A. Steiner. Pr®tulü incerțiunile*do scrip, farmon do p® o coloana 6 or. *£ BO or. fifflbra pentru o pu© licăre. Fubliaazi mai den» după tariff ți Învoială. SUcame po paffina HI-a o Kfireă 10 er. ▼. a. sau 80 bani. Nr. 258. Brajavii, Joi, 21 Noemvre (3 Decemvre. 1891 şi mai multa sentimentula iubirei de neamă, făcânda în chipula acesta din noi oameni, cari la vreme se vorapoi jertfi cu bărbăţiă şi abnegaţiune pentru poporula nostru şi pentru sfintele lui drepturi. Studenţii români de la academia din Anvers: Vasile Capşa, Victorii Suditu, I. Gheorghiu, G. A. Premie, G. N. Gologanu A. Liţica, Ioană V. Săvescu, Titus Andreescu, St. Stoenescu, Georges N. Ionescu, Gheorghe Magulea, D. C. Ionescu, Ioană Gavrilescu, George Moroianu. CRONICA POLITICĂ. — 20 Noemvre (2 Dec.) — Privitora la vorbirea cancelarului Caprivi, pressa ruseasca, dar mai alesă „Grasdanin“ se pronunță în moda nu prea favorabila. Numita foră ifice, că vorbirea lui Caprivi nu conține nici măcar una grăunte de adevără. Deca Germanii au legata mari speranţe, de întâlnirea dela Narva, atunci s’au înşelată. De sigură, că dacă Bismarck ar fi fostă la putere, atunci întâlnirea dela Narva şi eşeculă împreunată cu aceea, nu s’ar fi întâmplata. De aici vine, că ideia lui Caprivi de-a revindica pentru sine şi pentru politica germană „succesulă“ întâlnirei dela Narva, a fosta nenorocosă şi fără de nici ună resultatâ. Noi susţinemă, continuă „Grasdanin“, că tocmai după eşeoula, ce l’a suferită politica germană la Narva, s’au începuta raporturile încordate, cari mărindu-se încă prin alte eşecuri suferite la Parisă şi Londra, au făcută indispensabilă evenimentulă dela Kronstradt. Cercurile politice rusesc bine informate şi patriotice nu potă decâtă să se bucure de marea însemnătate a evenimentului dela Kronstadt, şi mai alesă se bucură, findcă evenimentulă din vorbă marcheză în modă evidentă eşecurile politicei germane. — Asupra tratatului triplei alianţe „Figaro“ a primită de la corespondentul său din Viena câteva destăinuiri impor-