Gazeta Transilvaniei, februarie 1892 (Anul 55, nr. 24-48)

1892-02-14 / nr. 35

rPagina 2 D la Pandolfi va desvolta şi pune în discuţiune tema principiului federativ, ca mijloca sigură de pacificare şi de progresă, şi ale aplicării sale imediate. Comitetul elveţian et a rugată pe d. Pandolfi de a stimula formarea comitetelor parlamentare pe unde lipsescu, adresându-se pentru aceste la a m i o i i p ă o e i, cari interveniseră la conferința din Roma, unde votul pentru formațiunea acestora comitete fu unanimă. SOIRILE PILES. 13 (25) Febr. La alegerea președintelui camerei ungare. Din Budapesta se telegrafeaza, că partida liberală a hotărîtă să candideze pe Banffy Dezső de preşedinte, ei pe Bokross şi pe Teodor Andrassy de vice-preşedinţi. Oposiţia va vota pentru Toma P e ch y. —x— Distincţiune. Aflăm cu plăcere, că d-la Teofila Frâncu, bine cunoscuta cetitorilor noştri din publicaţiunile sale, a fosta distinsa de M. Sa Regele Carola I. cu medalia Bene-merenti cl. II. pentru scrieri literare. —x— Conferenţele dela Ateneulu. din Bucurescî. Detimi în „Timpulu“, că Duminecă la orele 8 seara, în noula palata ala Ateneului, d. B. P. Haşdeu şi-a desvoltatu conferinţa sa. Subiectul a fostu: „Noi in 1892.“ La aceasta conferinţă a asistata unii publica forte numeroşa. D. Haşdeu a susţinuta, că poporulu româna să află încă în copilărie şi din acestă causă i se pot certa greşelile ce face. Trebue să caute ca să iase din aceasta faşă şi să între în aceea a adolescenţei, căci se stie că mortalitatea e mai mare în starea de copilărie de pâtă în aceea a adolescenţei. In urmă, d-sa a criticata pesimismul, ce se găsesce în lucrările scriitorilor noştri contimporani. — x— „Gazeta Bucovinei“ de Duminecă, după cum anunţă o telegramă din Cernăuţi, a fost confiscată pentru unii articolu în celebra afacere Pace-Mustatză. Situaţia contelui Pace, care se află în Viena, e forte critică. Fruntaşii români au plecatu alaltaerî la Viena spre a informa înaltele cercuri guvernamentale. —x— Duela. Prinţula Eugena Ghica şi Ioana Leca, fiul fostului ministru româna de finance, cari au stata ca candidaţi faţă în faţă la ultimele alegeri, au avutu un duelu cu pistolul, în urma unui schimba de vorbe între ei. S’a întâmplată una întreită schimba de gloanţe. La puşcătura a treia pălăria prinţului a fostă găurită. Dealtmintrelea amândoi au rămasa neatinşi. „Te rog, Zanze, nu mă mai îmbrăţişa altădată; asta nu merge“. Mă privi adevci în ochi, îşi plecă ochii ei şi înroşi; şi de sigura asta a fosta prima ocastă, când a citită din sufletula meu posibilitatea, că aşi putèa fi cu gingăşie faţă de ea. Şi de-aici înainte a rămasa cu încredere faţă de mine; dar încrederea ei deveni mai reservată, ceea ce-mi convenia dorinţii şi pentru ce îi eram cu mulţumire. XXXI. Nu potu să vorbescu despre năcazurile, ce apasă pe alta omă ; dar tote năcazurile, ce m’au ajunsă pe mine în viaţă, decă le cumpânescu bine, aflu, că în mare parte mi-au fostă spre binele meu. Da, chiaru şi zadufula grozavă şi chiara şi ţînţarii, cari purtau în potrivă-mi o luptă atâtă de neîndurată. De mii de ori mă gândiamă asupra acestora lucruri. Decă nu eram espusa astora felii de stări vecinici chinuitóre, ore fost’ar a fi în mine acea recerută trezvie, cu ajutorul căreia să respingă dela mine săgeţile ameninţătore ale amorului, amoru, care abia decă ar fi rămasă între marginile împrumutatei simpatii faţă cu fata, care era atâtă de vială şi lipiciosă? Decă şi în astfelă de stare mă temeam uneori de mine însumi, cum aşi fi putută domni peste deşertele fantasii ale închipuirii mele într’una aera suportabilă şi corespundutorii unei disposiţii bune şi vesele? Fiindcă părinţii Zanzei erau atâtă de nepricepuţi, de se încreciură aşa de multa în mine ; fiindcă ea însăşi, în nevinovăţia ei, nici nu presupunea, că poate să devină pentru mine causa unei păcatose porniri; în fine, fiindcă virtutea mea sta pe picioare atâtă de nesigure, nu sufere îndoială, că zadufulii năduşitorii şi neîndurătorii ţînţari ’mi erau de mare folosit. Gândul acesta făcea să mă impacți incâtva cu aceste desastre. Cu astfelă de ocasii îmi puneam întrebarea: „Ți ara plăcâ ore să fii liberă de ele și să mergi într’o odaiă bună, unde poți să guști uni aeru proaspeta, dar unde nu mai poți vedea pe acesta răpitoro creatură?“ Să spunâ ore adeverulu? N’amu avută curagiu, să răspundă acestei întrebări. Când ne purtamn față cu cineva cu bunăvoință fiă câta de puțină, nu se poate descrie bucuria, ce ne o causeza și cele mai mici împrejurări privitoare la aceea. Un singura onventu ala Zanzei, una singura zimbeta, o singură lacrimă, o frumosă vorbă a dialectului ei venețiana, apoi dibăcia prin care ea ţînea departe de dânsa şi de mine pe ţinţari cu ajutorul batistei, ori a unui eventaliu: toate acestea produceau adeseori în mine o bucuriă copilărescă, ce-mi legăna inima dina întregă. Cu deosebire îmi plăcea să vedă, că supărarea scade, când vorbesce cu mine, că compătimirea mea îi este plăcută, că sfaturile mele o convingă şi că inima i se aprinde, când vorbim despre vîrtute şi despre Dumnezeu. — „Mă rog, lui Dumnezeu cu multă mai bucurosă şi cu mai mare credinţă“ îmi zise „după ce vorbim împreună despre virtute“. Adeseori întrerumpându câte-o povestire veselă, lua biblia, o deschidea, săruta versul ce-i apăre şi-apoi voia să fiu traduca şi esplica. Apoi Zi°e : — „Mi-ar plăce, ca ori şi de câteori vei peti acesta versa, să-ţi aduci aminte, că am pusă pe el o sărutare.“ Săruturile ei nu cădeau totdeuna pe locuri cuviinciose, mai ales, decă se întâmpla să deschidă la „Cântarea Cântărilor“. Atunci, ca să nu roşescă, întrebuinţam necunoscinţa ei de limba latină şi me folosiam în traducere de cuvinte, prin cari fără de-a vătăma “. Scriptură, nu stricam nici nevinovăţiei ei, fiindcă faţă cu aceste două lucruri mă purtam cu cea mai mare stimă. In astfel de caşuri nu zimbiam de locă. Totuşi fata mă aduse în perplesitate decâteva ori, când nepricepându-mi traducerea falsă, m’a rugată, ca să-i traducă proposiţia cuventa de cuvânta şi nu mă lăsa să trecu în grabă la alta obiecti. (Va urma.) — x— In parlamentulă germană s’a presentatu o lege asupra spionagiului, precum şi o lege asupra stărei de asediu în ţările imperiului 'in pasula unui pericolu de răsboiu. —x — Cununiă. D-lu loanA S. Mureşanu, teologu abs. şi d-na Valeria Ghelneru, se vor cununa la 25 Februarie c. în biserica gr. cat. din Valea Groşilor. — Dorima fericire tinerei părechi! „Valahimea şi alegerile.“ Ziarul ungurescu „Budapesti Hírlap“ publică, sub titlulu acesta, în numerul 49 din a. c. unu articulu, care cuprinde unele constatări caracteristice privitoare la ţinuta Românilor, cu ocazia alegerilor de deputaţi din Astona. Etăt ce Tie, între altele numita faia. Este cunoscută hotărîrea conferenţii din Sibiiu, pasivitate generală. Decă facem o scurtă reprivire peste resultatulu alegerilorü şi decă reasumamu rapoartele Zilnice ale foiloru românesci, ajungemu la resultatulu, că passivitatea a fostu numai o binecuvântare scrisă, căci aevea ea nicăiri (? ?) n’a fostu respectată pe deplinu, or poporulu nici n’a înţeles’o (?)... Unde conducătorii au ținută cu mână tare poporulu in freu, acolo in faptă mássá Valakiméi n'a mersă la urnă. Numai așa s'a putută întâmpla, cd d. e. în Ardéla 40 — 50 de alegători au alesă ună deputată. Daca în Ardéla și în alte părți nu numai singuratice fracțiuni, ci poporulu valaha intregi ar fi jucatu rolu activa la alegeri, atunci pe Szapary nu l’ar fi costatu majoritatea numai 750,000, ci de sigura încă odată pe atâta. Fiindcă inteligenţa română n’a fostă constrînsâ, în virtutea posiţiunei sale, de a vota, astfelă şi mare parte a poporului de rendu în faptă a remasă acasă. (Cu câteva rânduri mai susu „Bud. Hilp“ Zice altceva. A spuso adecă un neadevăr, pe care vre să şi la coregă la locuia acesta — Red.) Foile românesci înregistréza cilnici numele acelora, cari vânânda după interese mârşave şi-au pusu în pradă dreptulu cetăţenesch. Pe aceştia îi şterga din lista naţiunei române. (O şi merită acesta — Red.) Şerbán, Bogdán, Vuja, Szerb György, Mihály, Rezei, după aceste foi nu sunt representanţii poporului valaha, ci sateliţii guvernului. (Şi încă nişte sateliţi-mameluci păcătoşi — Red.), pe cari nu voinţa poporului i-a ridicata la treapta de deputata, ci puterea guvernului. (Forte adevărata — Red.) In adeveru noi compatimim, pe sermanulu poporu valahii, (Slăbiți-ne jupâniloru dela „Bud. Hilp“ cu o compătimire, ce nu ne mișcă de locu — Red.) că adi nihiliștii săi și aventurierii lui politici au pusu mâna pe stăpânire şi l’au condusa In starea nimicitoare a pasivităţii, la sinuciderea politică (?). Starea aceasta îi condamnă la neactivitate ; face ca capitalula spirituala ala unui leghiona de omeni talentaţi să zacă neproductiva şi să se îmulţască numerula aventurierilor, a pribegilor. Peu, triste simptome sunt, acestea, simptome, cari au trebuință de-o lecuire puternică și pe cari numai elementele mai calme le potu lecui. Ar fi de dorita, ca oamenii, cari în adunarea din Sibiiu n’au votata pentru pasivitatea generală, să se emancipeze de sub stăpânirea generală. Daca elementele acestea îşi vor formula în modă înţelepţesc dorinţele lor, deca îşi espun pe faţă durerile lor, şi vor şterge din program cele două puncte: nerecunoscerea dualismului şi autonomia Ardeiului, atunci naţiunea maghiară va sta de vorbă cu ei și la reformarea Ungariei nouă moderne ei își vor putea lua partea, ce le compete.... Este frapanta, ce faime au răspândita ei în Valahime. Piofi, că nu mai au patriă, ci numai rege. Decă nici regele, care locuesce în Viena, nu va voi să le ajute, atunci — asta o Zioți publice — nici rege nu au; voru fi parte pănă va sosi catastrofa. Unu nou Königgrätz, Mesia Românilor.... Intrerupem aici espunerile fetei unguresc!, care în șovinismului și nesocotința ei, Zeu, că spune multe adevăruri, dar și multe caraghioslîcuri. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 35—1892. Huşii la muntele Atos. „Neue freie Presse,“ scrie următorele: Cunoscuta mănăstire rusescă ortodoxă de la muntele Atos se scie, că nu e altceva, de câtă o însemnată posiţie militară, pe care Rusia o are în inima Turciei europene. Nu mai puţinii de 1000 pănă la 1500 suboficeri rusesci, cari de obiceiu portă modesta rasă călugărescă, ocupă chiliele mănăstirei de pe muntele Atos. Guvernul rusescu, pentru ca să aibă o legătură sigură cu aceşti călugări soldaţi, a înfiinţata în Salonica unu oficiu poştala rusesca. Dar pe cându oficiele poştale austriace şi francese din Salonica mijlocescu numai comunicaţia cu străinătatea, cela rusescu a organisatu, ou dela sine putere, unu serviciu poştala pană la muntele Atos. — Guvernatorulu turcescu din Salonica a protestată în contra acestei întinderi a serviciului poştala rusesca în interiorulu Turciei, şi de oare ce acesta n’a folosita nimica, s’a veduta silita să confisce curierula poştala destinată pentru muntele Atos. Consuluia rusesca din Salonion a adusu faptula la cunoscința ambasadorului din Constantinopolu, şi dl. de Nelidov s’a grăbita să adreseze în aceasta afacere o notă verbală Porţii. — Atâta în Constantinopol, câta şi la Salomon se aşteptă cu încordare desvoltarea mai departe a acestei afaceri. —x— Ţarului la Berlina. Aliarele streine erăşi înregistreză solri despre o proiectată visită a Ţarului la Berlina. Se cice, că Alexandru III ar fi declarata formala generalului Wedell, că va face acestă visită negreşita în primavera acesta. —x— Moștenire bogată. Se scrie din Freiburg . Profesorul, dela universitatea de aici Dr. Oppenheim, a moștenită dela unu frate ala său din Londra suma de 9 milioane de mărci. —x — Una nou romană al lui Zola. Din Parisa se scrie: Emily Zola a începută publicarea noului său roman, „Le Debade,“ în revista „Vie popu la ire.“ — x— Cursă de bucătărie. La 1 Martie se începe cursula de primăveră în scala de bucătărie de aici. Se putu insinua şi se potu face întrebări asupra condiţiunilora, în strada Vămii Nr. 2, la Iosefina de Transchenfels. Pressa străină şi Maghiarii, ziarul „Le Precuraeur“, din Anvers, publică în numerul său dela 14 Februarie unu articolu de fond, în care se Zci următorele: Amu atrasa anul a trecut atenţiunea asupra straniei inconsecvenţe a Maghiarilor, cari au întreprinsă astăzi a maghiarisa poporulu românescu din Transilvania. Aceştia, care formeză două treimi din populaţia totală a provinciei, resistă din tóta puterea lor. O Ligă patriotică s’a formată, care a publicată unii manifestă, revendicând în favoarea supuşilor români ai Austro- Ungariei drepturile naturale ale omului şi pe acele politice ale cetăţenului. Studenţii maghiari, cari formeză juna gardă intransingentă şi belioasa a maghiarismului, s’au indignat, şi după ce au lovit cu ciomagula pe alegători români pacinici în meeting pentru a esamina situaţiunea şi a avisa la mijloacele de a o remedia, au scoso şi ei la rândul lor, una manifesta, în care slăbiciunea argumentaţiunei e compensată prin violenţa invectivelor... Ceea ce face în particular odiese aceste proceduri este, că agitaţiunea română, (nu li se poate da acesta nume) are unii caracterii prea legali, prea pacinici. Se găsesc în faţa agricultorilorü, proprietarilor fonciari, negustorilor, cari nu cern administraţiei maghiare de câtă drepturi multă mai inferioare celora pe cari Maghiarii le-au reclamat şi obţinută pentru dânşii. Sunt aproape să regrete bunurile timpuri ale lui Metternich şi Schwarzenberg... Ev fata francesă „L’Eclair“ a publicat Zilele trecute unii articula din incidentul „alegerilor unguresci“. In acesta articulase Zio® între altele: „Graţiere