Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1896 (Anul 59, nr. 241-264)

1896-11-08 / nr. 247

Mäd­in­ea. ASBai­tndlin­a, îi Tipogrslla Braşov, piaţa ej ars Nr. 30. Scrisori nefrswo&fce nu s»a primesc. — Maxuuorip ta ne. *« ?®tran«4. 198SE*?ATE se primesc la Admi­­nistraţiano în Braşov şi ia ur­­matoareie Birouri rie anunciuri: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalen, Rudolf Masse, A. Oppeliks Nachfolger, Ninton Oppelik, J. Danneber, în Budapesta: Z. Goldbergerg, Eckstein Bernat; în Bucurenci: Agence Havas, Suc­­cursaie de Boumanie; în Ham­burg: Karolyi & Liebmann. Preţul inserţiunilor: o seria garmond pe e coloana 6 or, şi 30cr. timbra pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarif­ă şi învoială. Reclame pe pagina a 3-a o­fem­ă 10 or. sau 80 bani. Nr. 247. Braşov, Vineri 8 (20) Noemvre ■A.3­0­TX­. LI22. „Saxeîa“ iese în flă­care ii. Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un an 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fr. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şăpe luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecâ 8 franc!. Se prenumără la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Amaratul pentru Braşov administraţiunea, piaţa nare, Târgul Inului Nr. 80 etagiu I., pe un an 10 fl., pe gésa luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul în casă. Pe un an ?2 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Un esemplar 6 cr. v. a. sau 15 bani. Atât abonamen­tele oftt și incertiunile sunt a se plăti înainte. Din cansa silnici sărbători (Harul nu va apără până Sâmbătă săra. Decepţiinea cumetrilor. Desbaterea din şedinţa de la 16 Noemvre a parlamentului austriac asupra moţiunei Pattay-Lueger pri­vitor© la denunţarea convenţiei va­male şi comerciale cu Ungaria, a tulburat, precum se prevedea, peste măsură spiritele dincoce de Laita. Şoviniştii­ jidano-maghiari de toate nu­anţele ţipă ca din gura şarpelui şi stau se turbe de mânia şi năcaz auc­end şi cetind lecţiile straşnice, ce li li-a dat parlamentul din Viena de rândul acesta. Pressa ungureasca foarte agitată dă espresiune mirărei şi supărării, că moţiunea Pattay-Lueger a fost spri­jinită în parlamentul austriac de cătră toate partidele şi fracţiunile re­­presentate acolo, afară de fracţiunea Hohenwart, va se cilcă şi de cătră „liberalii“ germani, cari până acum simpatisau şi mergeau mână în mână cu „liberalii“ unguri în multe ces­ti­uni. Foile guvernului unguresc îşi dau silinţe de-a arăta, că totul este un atac „nemernic“ din partea anti­semitismului, şi vor se facă pe ceti­torii lor a crede, că picăturile amare, ce vin de peste Laita, nu sunt de­cât o „stupidă“ încercare de a in­timida lumea maghiară şi a­ o face se se umilască în cestiunea cuptei. Aceste foi nu vor se recunoscă păca­tele regimului unguresc, nu vor se recunoscă, că lumea s’a convins de nemernicia „liberalismului“ mult lău­dat maghiar, despre care s’a 48 în parlamentul austriac, că nu con­sistă decât „în poliţia şi gendarme­­rie“. Cu totul altfel însă privesc lu­crul foile oposiţiei maghiare. „Egye­tértés“, organul partidei kossuthiste, vorbesce în ton foarte iritat asupra celor ce s’au petrecut în şedinţa dela 16 Noemvre a camerei vieneze. Foia kossuthistă 4i°ea că cuvin­tele zise de Lueger la adresa Un­gariei, sunt o dovadă palpabilă, că representanța parlamentară a Aus­triei este deja cu desăvârșire stră­bătută de ura contra națiunei ma­ghiare, or „neagra reacțiune“ aus­triacă se simte acum destul de tare, ca să facă pe Ungaria se simtă în­­treaga ei ură. „Da — esclamă „Egyetértés“ — Ungaria n’are în lumea întregă un duşman mai mare, decât este nemij­locitul său aliat Austria. Pe întreg rotogolul pământului nu există par­lament, în care să se vorbască cu atâta ură faţă de naţiunea maghiară, ca în parlamentul austriac“. Intrebându-se apoi, ce va 4i°e guvernul şi partida lui la isbucnirile fanatismului reacţiunei austriace, „Egyertértés“ face grave imputări lui Banffy, că în loc de-a câştiga valoare pretensiunilor Ungariei, alărgă la Viena şi cere scuze de la guver­nul austriac, „se umilesce pănă la grâţă“ înaintea Austriei, el care „domnesc© aici acasă cu fudulia de pandur-comisar, şi cu banii ţării îşi cumpără o partidă slugarnică“. Nu i mirare deci, că acum cei din Aus­tria, in frunte cu Lueger şi Pattay, umplu spiritul public cu ură fana­tică contra Maghiarilor. „Dar bine este aşa — 4i°e sfîr­­şind — căci dăcă şi obraznica fu­­duică austriacă nu va face pe Banffy să se ruşineze, ea va deştepta ne­greşit în naţiunea maghiară senti­mentul necesităţii apărării interese­lor şi drepturilor ei... Privim cu oare­care satisfacţie asediarea din parte austriacă a dualismului glorios. Lu­creze numai cei de dincolo contra acestui monstru! Sugrume-l numai Austriacii! Naţiunea maghiară nu­­ va deplânge, din contră aşteptă cu dor să i­ se facă pomana“... Foia apponyistă „Budapesti Hir­­lap“ e şi mai mâhnită şi indignată asupra „vecinilor“ din cealaltă ju­mătate a monarchiei. Intr’un articul întitulat „Complot“, ea desfăşură trista icona a stărilor dintre Unga­ria şi Austria şi a raporturilor în­cordate dintre statele dualiste. Toate partidele, 4i°e numita fată, au avut unul şi acelaşi scop, când au votat moţiunea Pattay-Lueger, de­ a agita opiniunea publică din Austria contra Ungariei, de-a mări pretensiunile cu privire la pact şi de-a calomnia cinstea Maghiarilor înaintea străinătăţii. Nici o voce nu s’a ridicat în apărarea Ungariei şi a pactului, or când a venit rân­dul la votare, moţiunea a fost pri­mită cu două treimi a voturilor. „De aici apare — continuă „Budapesti Hírlap“ — că nici o par­tidă din Reichsrath nu e amică Un­gariei şi că nici una nu primesce pactul cum este, ci pretinde, ca Un­garia să se infendeze Austriei şi mai mult în privinţa economică, ar cupta să se urce cel puţin la 4O°/0“­Mult o ustură pe fota oposiţio­­nală, că guvernul lui Badeni a su­ferit ca vorbitorii „să înjure“ pe Maghiari în totă forma, şi n’a zis nici o vorbă în apărarea lor. Apoi continuă: Din totă discusiunea apare, că încheiarea pactului e nesigură în Austria... Der flă. Pactul e armă cu două tăişuri. Dăcă după denunţarea convenţiei Austriacii nu vor încheia cu noi alta, atunci pactul cade şi Ungaria îşî redobândesce dreptul de a dispune liber asupra interese­lor ei. Sfîrşind „Budapesti Hírlap“ zice, că „cruciada contra Ungariei s’ă în­ceput, şi încă nu numai pe terenul financiar şi economic, ci pe întrăgă linia politică, cu scop să ne învingă, să ne supună Austriei şi, dacă se poate, se ne încorporeze în imperiul austriac unitar“. O altă fata oposiţională, „Ma­­ghiarorszâg“, esclamă cu durere : „In al treizeci­lea an al pactului Aus­triacii propovăduesc, că Ungaria nu poate pretinde a avu scopuri de stat deosebite şi nu poate susţină inte­rese economice separate... Ungaria impotentă politicesce, este contopită în Austria unitară!“ Cu totul altfel ar sta astăzi lucrurile — esclamă o altă fate opo­siţională, „Budapester Tagblatt“ -­­dăcă guvernul ar fi ţinut semă de avertisările oposiţiei. Nu ştim cum ar fi fost în ca­şul acesta; tare ne temem, că si­tuaţia n’ar fi fost mai bună nici atunci, cacî alta este buba, care face, ca în Austria să fiă a4î atât cu urgisit sistemul de guvernare un­guresc. Nu-i libertate, nu-i dreptate, nu-i sinceritate, nu-i soliditate. To­tul este falsificat şi schimosit, şi ceea­ ce pune vîrf tuturor neajunsu­rilor, este nedreptatea strigătore la cer, ce se face popoarelor nema­ghiare, fapt pe care se rasimă tot sistemul acusaţiunilor lui Lueger şi soţi. Dăcă era se fiă altfel, atunci guvernul şi partida cârmuitoare ma­ghiară, trebuiau se asculte înainte de toate de avertisările patriotismului luminat şi nepărtinitor, care a re­clamat şi reclamă de urgenţă, un regim de dreptate şi de libertate. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ „Cartea nagră“. Unde dai şi unde créapá. Prov. român. Răspuns la „ Cartea neagra“ (A „fekete könyv“), scrisă de Ir. Ștefan Kemény junior în 1849, și publicată de Hentaler József în numerii 121—131 din Mai 1895 ai lui „Magyarország“ din Budapesta. De Axentie Severn. (5) (Urmare). Dar se ne reîntorcem la platoul de la Ciumbrud, unde pe la 12 ore din noapte vine orost loan Nemeş, căpitanul din Roşia de pe Secaş, aducând cu sine o oră plină cu vin, — şi ce mai vin, să-l porţi în poala cămăşii — şi îmboldindu-mă cjise: „D-ta sgriburi de frig aici în deal, or cătanele fac bal în curţile baronului, înotă în vin prin pivniţă, cântă şi jocă, ca la nuntă. E că ţi-am adus şi d-tale o oră cu vin, ca se vedi şi să cred­i“­Căpitanul meu avea dreptate, pen­­tru­ că deşi poruncisem să-mi aducă din sat o sarcină de paie pe care mă culcasem îmbrăcat, totuşi de-o parte frigul (era târ­­diu în Noemvre), de altă parte grija, ca să n’o păţim ca ’nainte c’o lună la Sân­­craiu, nu lăsară se mă prindă somnul. E de soiut, că noi venisem, ca se des­­armăm pe Aiudani, cari deduseră înainte de asta probe strălucite de vitejiă, alun­­gându-mă pe mine dela Sâncraiu şi împuş­­când pe Todoranu la Băgan; ei mai incen­­diaseră şi prefăcuseră în cenuşă Cacova şi Măgina, doue sate românesc!, dar mânca­­seră şi o bătaie cum se cade la Cricău. Aşa având a­ ne bate cu niscari adversari atât de dibaci strategici şi amarnici, nu mă prindea somnul, şi căpitanul meu ve­nise tocmai când eram determinat să mă ridic de pe paie se dau o rotă în jurul lagărului, ca să văd, decă anteposturile sunt la locul lor — că, elice o vorbă: „de domn, domn să fii, dar de frică tot se scli“. Mare şi greu lucru fu a conduce o massă de 1—6000 omeni luaţi de la cornele plu­gului, înverşunaţi şi împinşi de durerea, ce o suferiseră 4.500 de ani, asupra opre­sorilor şi despoţilor lor, şi a-i pute reţinea de la răsbunare, a-i conduce şi comanda numai la luptă faţă î n faţă, la luptă pe dreptate. Sculându-mă, am alergat la curte. Cum şi cum, nu ştiu, dar căpitanii noştri cu lo­cotenenţii şi tunarii lor improvizaseră o pe­trecere cum se cade. Mesele tate încăr­cate de fripturi, uscăţele şi prăjituri, o musică de câţi­va ţigani dela Aiud şi câ­­te­va fete — cari veniseră din Aiud după depărtarea baronului la Cluşiu, ca se-şi vadă prietinele — bucătăresa, fata de casă a baroniţei jucau şi petreceau de minune. Eu apropiându-mă de căpitanul-co­­mandant şi poftindu-1 mai la o parte, i-am arătat cele­ ce se petreceau cu averea ba­ronului, rugându-1, se dea ordin, ca se în­ceteze acestea. — Ce vrei D-ta? îmi răspunde căpi­tanul. Noi nu am venit aici, ca să pădim curcile şi vitele baronului. El, dacă ar fi om de omeniă, ne-ar fi aşteptat şi ospătat de bunăvoiă. După­ ce însă a fugit la Clu­şiu, şi noi am venit să prindem pe cei vi­novaţi şi să-i pedepsim. Vino şedi, mă­nâncă şi bea, cine stie, nu mâncăm acum mai pe urmă? Ne-am aşed­at cu adevărat la o masă, dar eu am şedut numai pănă­ ce căpitanul în focul jocului se depărta. — îndată am eşit şi am trimis după birăul satului, dân­du-i poruncă să adune tote vitele câte le va mai afla, vândute nevândute, la un loc, se le dea în grija şi paza omenilor­, pe cari îl voia ordina eu. Cu acâstă poruncă pleca biroul dim­preună cu căpitanul meu, şi adunând vr’o 40 capete de vite, vaci, viţei, bivoliţe, cai, mânzi — diminaţa le-am trimis la Blaşiu, ca vite fără stăpân. Am rugat pe admi­nistratorii denumiţi de comanda generală din Sibiiu, căpitanul de cavaleri, George Popa de Viste şi Petru Maniu, se dispună de ele cum vor crede, că e mai bine. Tot în acea noapte venise şi Iancu cu căpitanul c. r. Gratze la Teiuşiu cu 20.000 lănceri şi înaintase anteposturile pănă la făgădăul Roşu, 12 oră depărtare de Aiuri. Aiudanii vădând aceste masse venite în contra lor, se depărtară binişor cătră Turda, lăsând în oraş aproape numai bă­trâni, femei şi copii. A doua zi căpitanii cu companiile lor şi tunurile plecară şi se duseră la Alba-Iulia, er eu, după­ ce visitaia pe Iancu şi pe Gratze la Teiuşiu, la ordinul aces­tuia me reîntorsei cu ai mei la Blaşiu. Iancu cu ai săi continuă mersul asupra Vinţului de sus şi Turda, trecând prin Aiud. CHON­IC­A POLITICA. —­7 (19) Noemvre. Dia Petersburg se telegrafază, că în ceilele următore se va ţine acolo o confe­­renţă internaţională în cestiunea Orien­tului. Obiectul discuţiunilor va fi pornirea unei comune acţiuni la Constantinopol. * Din Berlin sa telegrafieză, că orga­nul inspirat de Bismark, „Neueste Nach­

Next