Gazeta Transilvaniei, octombrie 1919 (Anul 82, nr. 203-227)
1919-10-09 / nr. 210
Anul *1804m Sr, 210. • 2$ Mumăiwi Joi, 8 Octoimrrie IM§ : i i_■ a ia m a~m a m m jljq i m 'm m m mu » t„x «««î*.** -3090 PorrifD Dftwifiii Cu tot dispreţul pentru popor aristocraţii şi oligarhii nici 24 de ore n’ar fi fost iHIcDlvIdlp la lOuO de bull P B$f i|ldls ?în stare să susţină singuri statul. (Istoria Transilvaniei). Barițio. Recactio gî Pomînistrofîo ... _ Po m Proo^.d.meniu!: v ( ^ Brașov, Str. Prundului Nr. 15. Apai© SO0X0ÎTX ±1 ©Cai© !Zl 5,0 IXSLGXVX,. Pe 7, an. * *. *. .* „ 30 Telefon 226. Pentru etremitate îndoit Socialiştii şi ţăranii. Mişcările revoluţionare din Rusia, lupta neostoită a bolşevismului — nesprijinită însă de massele ţărăneşti au îndreptat pe conducătorii socialismului apusean către noui căi, pe cari se va căuta realizarea idealului socialist. Dacă până acum, ţăranul era privit ca elementul conservator inabordabil , deoarece nici când el n’ar fi admis o socializare a averei sale pentru care a muncit din greu şi se strădueşte cât este ziua de mare — se caută acum a-l atrage în angrenajul socialist pe alte drumuri, punându-i în faţă un program moderat din punct e vedere social, ca să-i cucerească bunăvoinţa şi sprijinul întru întronarea guvernării lucrătorului. Problema se discută în mod public în Franţa şi ziarul „L’Humanité" îi oferă primele sale coloane. Unul din leaderii socialişti francezi Paul Boncour spune că dacă socialiştii ar împinge la o revoluţie violentă, massa rurală s’ar putea ridica acum împotrivă-le. Propune deci să seducă o politica îndrăsneaţăde reforme şi de naţionalizare — în locul revoluţiei violente — pentru a cuceri mai întâi pe ţăran. In programul cel nou al mişcărei socialiste ar fi să libereze pe cultivator de impozite, care, desigur, îi ia o parte din profiturile sale , să-i procure îngrăşăminte pe preţ eftin, maşini agricole de care el va avea nevoie din lipsa de braţe. „Numai astfel ţăranii vor trece de partea noastră — zic socialiştii — şi massa aceasta va decide victoria." Aderarea lucrătorilor de pă~mânt la concepţiunile economice socialiste — sau cel puţin a unei părţi din aceşti lucrători — este, de fapt — zice Paul Faure, în „L’Humanité* — neapărat de trebuinţă acţiunei noastre, fiindcă mâine creşterea producţiunei va fi pentru noi necesară ca să avem un triumf durabil. Bineînţeles că reformele aceastea nu le cred ei posibile sub regimul burghez sau capitalist. In afară de alte consideraţiuni, trebue să relevăm că partidele socialiste văd neputinţa de a lupta numai cu ajutorul proletarilor şi încearcă :e a câştiga massele ţărăneşti. Dar întrebarea este pentru care scop, pentru care ideal? După câte ştim n’a intervenit nici o schimbare în idealul socialist care se traduce în socializarea proprietăţei — adică în transformarea din proprietatea particulară în proprietate colectivă, adică a tuturor. Se va împăca vreodatâ ţăranul proprietar de pământ — fie el şi de 2 iugăre — cu acest deziderat socialist. Noi credem că nu. Şi atunci iarăşi vine întrebarea : de ce să meargă ţăranii cu socialiştii, când avantagee pe cari li le propun ei , — după cum am arătat mai sus — le pot obţine prin reforme la cari vor lucra înşişi? Am arătat cele de mai sus, ca să vadă ţăranii noştri că nu trebuie să asculte de nici unii dntre aceşti „iubitori deaproapele" (care de cele mai multe ori este ovrei) şi care crede că luând pilda confraţilor săi din occident s’ar pune la vorbă şi la promisiuni prin satele noastre. Intre ţărani, proprietari de pământ, şi socialişti nu poate fi niciodată o legătură trainică sufletească, fiind că cei dintâi nu renunţă la proprietate şi cei de al doilea vor să li-o smulgă, să li-o socializeze. Dacă astăzi se face curte ţăranilor — şi am văzut într’un ziar din Bucureşti că partidul socialist învită şi pe ţărani la întrunire — pricinaeste numai ca să se folosească de puterea lor ca să ajungă la guvernarea ţărilor. Iar astăzi, când ţăranii uniţi cu conducătorii lor fireşti vor să facă fericirea ţarei şi a păturei mari a poporului — şi o vor face-o — n’au nevoie de astfel de sprijinitori. Este extraordinară urcarea preţurilor la toate articolele, atât alimentare cât şi de îmbrăcăminte, de la un timp încoace Viaţa aci în Braşov şi împrejurimi a devenit mult mai scumpă ca oriunde. Făcând o comparaţie între preţurile de la Bucureşti şi cele de aci, vedem o diferenţă îngrozitoare. La noi preţurile sunt cu mult mai mari. Un strigăt de alarmă Autorităţile să vede că închid ochii la aceasta, noi însă ne dăm seama la ce dezastru ne poate duce urcarea din zi în zi a preţurilor tuturor produselor. Dacă cei îmbogăţiţi peste noapte ridică din umeri, noi cei mici, cei salarizaţi, cei cu leafă fixă, care rămâne aceeaşi, cu toate că viaţa s’a scumpit de zeci de ori, noi aceştia nu putem sta liniştiţi. — Ne este ameninţată existenţa şi de aceea, vom face totul să punem odată pentru totdeauna frâu poftelor morave ale celor fără scrupule, caii caută să se îmbogăţească în câteva săptămâni. Cuvintele acestea mi le spunea mai ieri un prieten, funcţionar, care până acuma a reuşit să se menţie pe drumul cinstei, pe care şi-a propus ca să păşească. Ajutaţi-ne, îmi mai spunea dânsul, ajutaţi-ne să ne putem menţine. N’am vrea să pierdem drumul pe care ne-am pornit. Cinstea este o floare rară. Nu creşte pe om şi unde. Mai ales aci la noi. Ne-am impus să fim cinstiţi. Să caute ce-i în drept să ne ajute ca să putem să rămânem cinstiţi. Dacă nimeni nu se va interesa de noi, ne este frică. Nevoia, fatalmente ne va da brânci pe panta ticăloşiilor. Ce vrei ? Gură de om, gură de câine Cere pâine! Cât de tare să fii, când ţi-e foame, nu poţi rezista ispitei. Cât adevăr în cele de mai sus! Viaţa extraordinar de grea, salariile mici, ispitele mari. Cine se va menţine ? Cine va putea rezista ispitei, bravând mizeria cu toate lipsurile ei? Să se ia măsuri. Este îngrozitoare catastrofa spre care ne mână specula. Ne vom cheltui averile? Nu este nimic. Cu puţină trudă ne putem reface. Ceea ce nu vom putea reface însă, dacă vom,pierde, este cinstea Odată alunecaţi pe panta mănoasă a necinstei ne va fi imposibil să mai o urcăm. Să se gândească serios cei în drept. * Liga consumatorilor a căutat să aducă oarecari îmbunătăţiri în ceea ce priveşte specula şi a fixat preţuri — şi aşa destul de convenabile — la unele articole. Obişnuinţa de-a câştiga cât mai mult însă’a precupeţilor a făcut ca să dispară de pe piaţă, aproape totul. Care-i cauza? Liga nu este secundară. Autorităţile să vede că nu-i dă tot concursul ca să poată păşi energic. A fixa preţuri pe hârtie este foarte uşor. A căuta ca aceste preţuri să se respecte, fără ca să dispară articolele maximate, iată ceea ce e greu. Produsele maximate nu sunt aduse din străinătate sau de prin alte părţi, sunt produse locale. Ceea ce este mai mult, sunt unele articole la a căror producţie omul nu depune mai nici omuncă, sau o muncă foarte redusă, cum este cu fructele: ca mere, pere, prune, etc., cari se vindeau cu preţuri enorme. Ce îndreptăţia lucrul acesta dacă nu pofta nefastă a îmbogăţirei ? Cu totul alt caz este cu produsele aduse din streinâtate Aici survin multe motive cari îndreptăţesc mai mult sau mai puţin scumpirea, şi asupra cărora cei cari voesc a maxima, trebue să ţie cont. Pentru a putea să ne dăm seamă de adevărata stare, şi a judeca obiectiv, ,am ţinut să stăm de vorbă cu unul din negustorii cei mai de vază din localitate. De vorbă cu dl Hesshaimer Iată ce ne spune dl. Hesshaimer: — Aţi putea să ne spuneţi care-i motivul, urcării continue a preţurilor pe piaţă? — Scăderea coroanei. Este o adevărată catastrofă pentru populaţia de aici scăderea continuă a coroanei. Se aduc mărfurile fie din Galaţi Brăila, fie din Bucureşti sau Constanţa. Pentru plata lor avem nevoie de lei. Procurarea leilor, care după cum vedeţi au dispărut de pe piaţă, ne dă cel mai mult de lucru. Plătim 226, 240 leul. Azi este reversul joculu de piaţă a valutei ca pe vremea intrării trupelor române în localitate, când încă leul n’avea un curs fix şi varia între 1 coroană 20, T40. Atunci se căuta coroana, care dispărea din zi în zi acum a dispărut leul. Ce este cu zahărul? Dar ce este cu preţul zahărului? Noi ştim că dv. aţi cumpărat zahărul cu 8 lei la Galaţi. Aici îl vindeţi cu 25 coroane. Este o diferinţa enormă. — îmi pare bine că vă pot clarifica în această chestie. Zahărul după cum vedeţi din facturi—a început dl Hesshaimer arătându-ne facturile din 26 Sept. — nu costă la Galaţi 8 Iei ci 9.50 porto. Să facem o mică socoteală şi vei vedea. Să luăm şi să discutăm factura de faţă, datată din 26 Sept. kgr. de zahăr costă Porto Galaţi Lei 9.50 Agent% 10 Spese Port-Galaţi gara-Galaţi, învagonat 40 Lei 10 00 . Cursul coroanei la această dată a fost de 2,26 K. 22.60 Cheltueli de transport Galaţi- Braşov 40 Total Cor. 23.00 Va să zică pe mine aici mă costă, fără cheltuelile oamenilor pe care-i trimit acolo şi cari trebue să însoţească vagoanele, căci altfel cine ştie când şi cum ajung, şi mai ales fără ca să pun ceea ce trebue să dau la stânga şi la dreapta —ungând osiile, un kg. cu 23 Coroane. Unde vedeţi extraordinarul câştig. Tot aşa pot să vă fac aceiaşi socoteală la toate mărfurile aduse din Galaţi, Brăila, Constanţa şi Bucureşti. Vom continua să dăm şi convorbirile pe care le-am avut cu ceilalţi negustori fruntaşi, rezervându-ne să facem comentarii la sfârşit. rep. Anchetele „Gazetei” W m» ' ■ 1 '' '' ..... De ce este traiul scump? Declaraţiile comerciantului angrosist Hesshaimer Cheltuelile în Galaji sânt tot așa de mari cât transportul de la Galaji la Brașov. Constatări politice Atât în Basarabia cât şi în Bucovina a pătruns influenţa partidelor din regat. Ziarele politice din Bucureşti şi-au întins aripa lor şi asupra acestor ţinuturi, şi acelaş limbaj „politic“ specific, pentru fruntaşii basarabeni şi bucovineni. Pentru Ardeal e o fericire acest neamestec politic, de care ar trebui să ne ferim cât mai mult. Unele încercări cu unii oameni, prea sunt neserioase ca să ne dea vreo umbră de îngrijorare. ❖ Opozitia, care se face fostului guvern, e aceiasi și pentru actualul minister. In plus, protestul fată de inconstitutionalitatea formei lui de azi. * Ziarele d-lor Take Ionescu și general Averescu atacă noul guvern. Ziarele partidului liberal ii iau apărarea. Fără comentarii. Imparţial De când la conferinţa păcei se pune la cale forma nouă a statelor ereite şi modificarea celor vechi — nu s’a ajuns la un acord între marile puteri, din pricina curentelor politice cari contrabalansează în sâni. acestor ţări mari şi puternice voinţa conducătorilor conferinţei. Ungaria este şi ea obiectul preocupărilor acestor conducători — ca să-i aşeze forma de stat cea mai potrivită pentru viitorul ce-o aşteaptă în graniţele ei naturale. Păcat, însă, că puterile mari nu se înţeleg. In Franţa chiar sunt două curente : unii doresc reînvierea sovietncilor iar .alţii mai moderaţi o Ungarie democratică. Anglia însă, o Ungarie burgheză, monarhistă. Mai ales contribuie la acest curent, foştii magnaţi unguri, cari au multe legături de rudenii in Marea Britanie şi influenţează pe oamenii politici de acolo în sensul dorinţelor lor aristocratice. Englezii n’ar vedea dar cu ochi buni întărirea element li democratic ci mui degrabă instituirea monarhiei şi bine înţeles a Habs-burgilor la Curtea maghiară. Interesele României sunt ca acest curent imperialist să nu reuşească după cum nicî reînvierea sovietelor, — şi avem motive să credem că nu se va putea instala în cele din urmă astfel de forme de guvernământ în Ungari. Pentru viitorul liniştit al acestei ţări, numai un guvern democratic, ţinând seama de voinţa masselor, e potrivit — după dezastrul politic şi economic, la care a împins-o mai întâi autocratica aristocraţie maghiară şi apoi teroarea bolşevică. # ** In Franţa, socialiştii fac presiuni asupra diplomaţilor ca să nu lase să se institue un regim monarhist în Ungaria. Mai mult, socialiştii francezi extremişti văd cu ochii răi zdrobirea bolşevismului ungar. Iată ce scrie asupra stărilor din Ungaria, organul oficios al socialismului francez: „In „Berliner Tageblatt“ din 10 Septemvrie d-1 Vaszonyi, fost ministru de justiţie în cabinetul Wektria, s’a făcut celebru prin felul cum şi-a trădat programul său aşa zis democratic — plâgându-se amar că guvernul lui Bela Kua a fost singurul cu care Antanta a întreţinut relaţiuni, mai întâi prin trimiterea generalului Smuts în misiune, apoi prin telegramele d-lui Clemenceau. „Iată că cetăţeanul Garamy publică la rândul său un articol în „Arbeiter Zeitung" din Viena, în care cere intervenţia Antantei împotriva lui Friederich şi declară singuri aliaţii sânt în stare să readucă ordinea şi să reînsufleţească forţele cari există azi în Ungaria". El regretă că socialiştii din ţările Antantei se opun la o asemenea intervenţie, în ceasul în care Ungaria a căzut dintr’un chaos într’altul. Cum Ungaria — zice ziarul francez — este ocupată de trupe aliate, credem că Garamy înţelege prin o nouă intervenţie instalarea sa sau a unuia din ai săi la putere. Şi mai departe, socialistul francez îşi arată colţii într’o apostrofă adresată lui Garamy. „Ii tragem luarea aminte cetăţeanului Garamy că Ungaria n’ar fi căzut, poate, în prezentul chaos dacă Garamy — cu toate că e socialist — n’ar fi părăsit Budapesta la venirea lui Bela Kun ca să intrige împotriva lui la Viena şi în Elveţia ca şi alţi socialişti, faimoşii şefi sindicalişti Peidl, Payer şi Weltner cari au făcut frăţie cu agenţii Antantei de la Viena ca să strângă de gât Republica sovietelor*. Vedeţi cum plânge, pe ruina sovietelor maghiare, oficiosul partidului socialist francez. Şi cum să nu ne fie nouă protivnici aceşti oameni, când armata noastră a dat lovitura de graţie Republicei sovietiste maghiare ? Şi ziarul cearcă să justifice astfel această preferinţă pentru soviete: „O spunem odată pentru totdeauna: Când alegem, între cele două dictaturi, dictatura stângei (socialistă N. R), n’o facem atât fiindcă sântem socialişti; o facem, spus neted lucrul, deoarece ca oameni moderni şi civilizaţi preferăm în mod natural formele nouă şi conţinând deja organe bine desvoltate de guvernare a poporului prin sine însuşi (numai forma bolşevică e potrivită acestei dorinţi? N. R ), formelor despotismului istoric învechit şi trecut. Fără îndoială cu sistemul sovietelor, aşa cum funcţionează în Rusia, şi cum a fost în Ungaria, massa informă a ţăranilor şi burghezia oraşelor (aceasta în număr neînsemnat) suferă din pricina unei voinţi care nu le e pe plac. Dar evenimentele ne arată deasemenea că sub dictatura reacţionară a lui Friederich şi a Albilor în Rusia, masa aceasta ţărănească este încă oprimată politiceşte şi cu ea proletariatul oraşelor, care cel puţin este liber în sistemul sindicalist." (O mică paranteză, dar forma naţional-democratică de ce o uită? N. R.) „Chestiunea se pune de altfel, cu totul diferit în ţările occidentale, cari au o obişnuinţă seculară în guvernările temperate, unde mica burghezie e numericeşte considerablă, inferioritatea ţăranilor faţă de numărul cetăţenilor sub raportul instrimţiunei foarte puţin sensibilă". Dacă este aşa, atunci de ce nu lasă ţările rămase în urmă să meargă treptat spre idealul democratic, cu mijloacele pe cari oricare stat de azi le dă prin reforme ? De ce numaidecât sacrificarea masei ţăranilor, unui număr mic de lucrători ? Dar după ce am făcut această paranteză, să trecem la expunerea ziarului francez, dând ca încheere tabloul ce ni-l prezintă despre Ungaria : „Presa este suprimată — ne spune Garamy, posta şi telegraful supuse controlului lui Friederich, represalii nu numai împotriva comuniştilor dar şi a tuturor liberalilor — scurt: teroarea albă a urmat teroarei roşii. Sântem mişcaţi, adaogă ziarul francez, după cum eram şi de teroarea roşie. Dar nu putem decât constata că asemenea lucruri sânt de neînlăturat într’o ţară care are 50 la neştiuitori de carte, care abia ese din sclăvia feodală, şi al cărei popor n’a cunoscut niciodată viaţa politică". Am relevat cele de mai sus, tocmai ca să putem reveni asupra lor într’un număr viitor. Politica externă . Cum vor să fie Ungaria? Două influenţe. — Politica Franţei. -- Opoză a Angliei. — Ce scriu socialiștii francezi? — Mea după soviete. Din monstruozităţile trecutului Cascada tratatelor In importantul său rechizitoriu contra guvernului francez, d. Franklin Bullion vorbeşte de un tratat franco-rus (1891), al cărui conţinut a rămas necunoscut. Nu de mult un radio denunţa existenţa unui alt tratat rusogerman (1887), publicat în urmă de „Deutsche Allgemeine-Zeitung". Iar când ne amintim că şi România încheiase după 1877 un tratat de alianţă cu Germania „afacerea* devine interesantă. In ordine cronologică vine trat. germano-român, ruso-german şi franco-rus. Tabloul te face să zâmbeşti. Dar să-l analizăm puţin. * România după pacea de la Berlin, conştientă de pericolul slav, mai imediat decât cel german, care pe atunci era mascat de o politică abilă şi oricum prudentă, întră în Triplica. Era aceasta o alianţă defensivă de fapt, pentrucă nu România ar fi colaborat la realizarea visului de dominaţie universală germană. Astăzi observăm că cinismul lui Bismarck, putea să ne fie fatal şi nouă. — Primele două tratate se exclud reciproc. — Tratatul ruso-german recunoştea Rusiei drepturile istorice dobândite asupra Balcanilor, sau mai exact asupra balcanicilor. Se pare că Germania, afară de neutralitatea binevoitoare a Rusei In caz de războiu, nu câştiga nimic altceva, Franţa şi Austria nefiind vizate, ba mai mult, fiind apărate în-