Gazeta Transilvaniei, octombrie 1919 (Anul 82, nr. 203-227)

1919-10-09 / nr. 210

Anul *1­804m Sr, 210. • 2$ Mumăiwi Joi, 8 Octoimrrie IM§ :­ i i_■ a ia m a~m a m m jljq i m 'm m m mu » t„x «««î*.** -3090 PorrifD Dftwifiii Cu tot dispreţul pentru popor aristocraţii şi oligarhii nici 24 de ore n’ar fi fost iHIcDlvIdlp la lOuO de bull P B$f i|ldls ?în stare să susţină singuri statul. (Istoria Transilvaniei). Barițio. Recactio gî Pomînistrofîo ... _ Po m Proo^.d.meniu!: v ( ^ Brașov, Str. Prundului Nr. 15. Apai© SO0X0­­ÎTX ±1 ©Cai© !Zl 5,0 IXSLGXVX,. Pe 7, an. * *. *. .* „ 30 Telefon 226. Pentru etrem­itate îndoit Socialiştii şi ţăranii. Mişcările revoluţionare din Rusia, lupta neostoită a bol­şevismului — nesprijinită însă de massele ţărăneşti au îndreptat pe conducătorii so­cialismului apusean către noui căi, pe cari se va căuta reali­zarea idealului socialist. Dacă până acum, ţăranul era privit ca elementul conservator ina­bordabil ,­ de­oarece nici când el n’ar fi admis o socializare a averei sale pentru care a muncit din greu şi se stră­­dueşte cât este ziua de mare — se caută acum a-l atrage în angrenajul socialist pe alte drumuri, punându-i în faţă un program moderat din punct e vedere social, ca să-i cu­cerească bunăvoinţa şi spriji­nul întru întronarea guver­­nării lucrătorului. Problema se discută în mod public în Franţa şi ziarul „L’Humanité" îi oferă primele sale coloane. Unul din lea­­derii socialişti francezi Paul Boncour spune că dacă socia­liştii ar împinge la o revo­luţie violentă, massa rurală s’ar putea ridica acum împo­­trivă-le. Propune deci să se­­ducă o politica îndrăsneaţă­­de reforme şi de naţionalizare — în locul revoluţiei violente — pentru a cuceri mai întâi pe ţăran. In programul cel­­ nou al mişcărei socialiste ar fi să libereze pe cultivator de impozite, care, de­sigur, îi ia o parte din profiturile sale , să-i procure îngrăşăminte pe preţ eftin, maşini agricole de care el va avea nevoie din lipsa de braţe. „Numai astfel ţăranii vor trece de partea noastră — zic socialiştii — şi massa aceasta va decide vic­toria." Aderarea lucrătorilor de pă­­­~mânt la concepţiunile econo­­­­mice socialiste — sau cel pu­ţin a unei părţi din aceşti lu­crători — este, de fapt — zice Paul Faure, în „L’Huma­nité* — neapărat de trebuinţă acţiunei noastre, fiindcă mâine creşterea producţiunei va fi pentru noi necesară ca să avem un triumf durabil. Bine­înţeles că reformele aceastea nu le cred ei posi­bile sub regimul burghez sau capitalist. In afară de alte considera­­ţiuni, trebue să relevăm că partidele socialiste văd nepu­tinţa de a lupta numai cu a­­jutorul proletarilor şi încearcă :e a câştiga massele ţărăneşti. Dar întrebarea este pentru care scop, pentru care ideal? După câte ştim n’a interve­nit nici o schimbare în idea­lul socialist care se traduce în socializarea proprietăţei — a­­dică în transformarea din pro­prietatea particulară în propri­etate colectivă, adică a tuturor. Se va împăca vre­odatâ ţă­ranul proprietar de pământ — fie el şi de 2 iugăre — cu acest deziderat socialist. Noi credem că nu. Şi atunci iarăşi vine întrebarea : de ce să meargă ţăranii cu socialiştii, când avan­tagee pe cari li­ le propun ei , — după cum am arătat mai sus — le pot obţine prin re­forme la cari vor lucra în­şişi? Am arătat cele de mai sus, ca să vadă ţăranii noştri că nu trebuie să asculte de nici unii dntre aceşti „iubitori de­­aproapele" (care de cele mai multe ori este ovre­i) şi care crede că luând pilda confra­ţilor săi din occident s’ar pune la vorbă şi la promisiuni prin satele noastre. Intre ţărani, proprietari de pământ, şi so­cialişti nu poate fi niciodată o legătură trainică sufletească, fiind că cei dintâi nu renunţă la proprietate şi cei de al do­ilea vor să li-o smulgă, să li-o socializeze. Dacă astăzi se face curte ţăranilor — şi am văzut într’un ziar din Bucureşti că partidul socialist învită şi pe ţărani la întrunire — pricina­­este numai ca să se folosească de puterea lor ca să ajungă la guvernarea ţărilor. Iar as­tăzi, când ţăranii uniţi cu con­ducătorii lor fireşti vor să facă fericirea ţarei şi a păturei mari a poporului — şi o vor face-o — n’au nevoie de astfel de sprijinitori. Este extraordinară urcarea pre­ţurilor la toate articolele, atât alimentare cât şi de îmbrăcăminte, de la un timp încoace Viaţa aci în Braşov şi împrejurimi a deve­nit mult mai scumpă ca ori­unde. Făcând o comparaţie între preţu­rile de la Bucureşti şi cele de aci, vedem o diferenţă îngrozitoare. La noi preţurile sunt cu mult mai mari. Un strigăt de alarmă Autorităţile să vede că închid ochii la aceasta, noi însă ne dăm seama la ce dezastru ne poate duce urcarea din zi în zi a preţu­rilor tuturor produselor. Dacă cei îmbogăţiţi peste noapte ridică din umeri, noi cei mici, cei salarizaţi, cei cu leafă fixă, care rămâne a­­ceeaşi, cu toate că viaţa s’a scum­pit de zeci de ori, noi aceştia nu putem sta liniştiţi. — Ne este ameninţată existenţa şi de aceea, vom face totul să punem odată pentru totdeauna frâu poftelor mor­ave ale celor fără scrupule, caii caută să se îmbogăţească în câte­va săptămâni. Cuvintele acestea mi le spunea mai ieri un prieten, funcţionar, care până acuma a reuşit să se menţie pe drumul cinstei, pe care şi-a propus ca să păşească. Ajutaţi-ne, îmi mai spunea dân­sul, ajutaţi-ne să ne putem men­ţine. N’am vrea să pierdem dru­mul pe care ne-am pornit. Cinstea este o floare rară. Nu creşte pe om­ şi unde. Mai ales aci la noi. Ne-am impus să fim cinstiţi. Să caute ce-i în drept să ne ajute ca să putem să rămânem cinstiţi. Dacă nimeni nu se va interesa de noi, ne este frică. Nevoia, fatal­mente ne va da brânci pe panta ticăloşiilor. Ce vrei ? Gură de om, gură de câine Cere pâine! Cât de tare să fii, când ţi-e foame, nu poţi rezista ispitei. Cât adevăr în cele de mai sus! Viaţa extraordinar de grea, sala­riile mici, ispitele mari. Cine se va menţine ? Cine va putea re­zista ispitei, bravând mizeria cu toate lipsurile ei? Să se ia măsuri. Este îngrozi­toare catastrofa spre care ne mână specula. Ne vom cheltui averile? Nu este nimic. Cu puţină trudă ne putem reface. Ceea ce nu vom putea reface însă, dacă vom,pierde, este cinstea Odată alunecaţi pe panta mănoasă a necinstei ne va fi imposibil să mai o urcăm. Să se gândească serios cei în drept. * Liga consumatorilor a căutat să aducă oare­cari îmbunătăţiri în ceea­ ce priveşte specula şi a fixat preţuri — şi aşa destul de conve­nabile — la unele articole. Obiş­nuinţa de-a câştiga cât mai mult însă’a precupeţilor a făcut ca să dispară de pe piaţă, aproape totul. Care-i cauza? Liga nu este se­cundară. Autorităţile să vede că nu-i dă tot concursul ca să poată păşi energic. A fixa preţuri pe hârtie este foarte uşor. A căuta ca aceste preţuri să se respecte, fără ca să dispară articolele maximate, iată ceea ce e greu. Produsele maxi­­mate nu sunt aduse din străină­tate sau de prin alte părţi, sunt produse locale. Ceea ce este mai mult, sunt unele articole la a că­ror producţie omul nu depune mai nici o­­muncă, sau o muncă foarte redusă, cum este cu fruc­tele: ca mere, pere, prune, etc., cari se vindeau cu preţuri enorme. Ce îndreptăţia lucrul acesta dacă nu pofta nefastă a îmbogăţirei ? Cu totul alt caz este cu produ­sele aduse din streinâtate­ Aici survin multe motive cari îndrep­tăţesc mai mult sau mai puţin scumpirea, şi asupra cărora cei cari voesc a maxima, trebue să ţie cont. Pentru a putea să ne dăm sea­mă de adevărata stare, şi a ju­deca obiectiv, ,am ţinut să stăm de vorbă cu unul din negustorii cei mai de vază din localitate. De vorbă cu dl Hesshaimer Iată ce ne spune dl. Hesshaimer: — Aţi putea să ne spuneţi ca­re-i motivul, urcării continue a preţurilor pe piaţă? — Scăderea coroanei. Este o adevărată catastrofă pentru popu­laţia de aici scăderea continuă a coroanei. Se aduc mărfurile fie din Galaţi Brăila, fie din Bucu­reşti sau Constanţa. Pentru plata lor avem nevoie de lei. Procura­rea leilor, care după cum vedeţi au dispărut de pe piaţă, ne dă cel mai mult de lucru. Plătim 2­26, 2­40 leul. Azi este reversul joculu de piaţă a valutei ca pe vremea intrării trupelor române în localitate, când încă leul n’avea un curs fix şi varia între 1 coroană 20, T40. Atunci se căuta coroana, care dis­părea din zi în zi acum a dispă­rut leul. Ce este cu zahărul? Dar ce este cu preţul zahărului? Noi ştim că dv. aţi cumpărat za­hărul cu 8 lei la Galaţi. Aici îl vindeţi cu 25 coroane. Este o di­­ferinţa enormă. — îmi pare bine că vă pot cla­rifica în această chestie. Zahărul după cum vedeţi din facturi—a în­ceput dl Hesshaimer arătându-ne facturile din 26 Sept. — nu costă la Galaţi 8 Iei ci 9.50 porto. Să facem o mică socoteală şi vei ve­dea. Să luăm şi să discutăm fac­tura de faţă, datată din 26 Sept. kgr. de zahăr costă Porto Galaţi Lei 9.50 Agent­­% 10 Spese Port-Galaţi gara-Galaţi, învagonat 40 Lei 10 00 . Cursul coroanei la această dată a fost de 2,26 K. 22.60 Cheltueli de transport Galaţi- Braşov 40 Total Cor. 23.00 Va să zică pe mine aici mă costă, fără cheltuelile oamenilor pe care-i trimit acolo şi cari tre­bue să însoţească vagoanele, căci altfel cine ştie când şi cum ajung, şi mai ales fără ca să pun ceea ce trebue să dau la stânga şi la dreapta —­ungând osiile­, un kg. cu 23 Coroane. Unde vedeţi extraordi­narul câştig. Tot aşa pot să vă fac aceiaşi socoteală la toate mărfurile aduse din Galaţi, Brăila, Constanţa şi Bucureşti. Vom continua să dăm şi convor­birile pe care le-am avut cu cei­lalţi negustori fruntaşi, rezervân­du-ne să facem comentarii la sfârşit. rep. Anchetele „Gazetei” W m» ' ■ 1 '' '' ..... De ce este traiul scump? Declaraţiile comerciantului angrosist Hesshaimer Cheltuelile în Galaji sânt tot așa de mari cât transportul de la Galaji la Brașov. Constatări politice Atât în Basarabia cât şi în Bucovina a pătruns influ­enţa partidelor din regat. Zia­rele politice din Bucureşti şi-au întins aripa lor şi­ asupra aces­tor ţinuturi, şi ace­laş limbaj „politic“ specific, pentru frun­taşii basarabeni şi bucovineni. Pentru Ardeal e o fericire acest neamestec politic, de care ar trebui să ne ferim cât mai mult. Unele încercări cu unii oameni, prea­ sunt neserioase ca să ne dea vre­o umbră de îngrijorare. ❖ Opozitia, care se face fos­tului guvern, e aceiasi și pen­tru actualul minister. In plus, protestul fată de inconstitu­­tionalitatea formei lui de azi.­­ * Ziarele d-lor Take Ionescu și general Averescu atacă noul guvern. Ziarele partidului liberal ii iau apărarea. Fără comentarii. Imparţial De când la conferinţa păcei se pune la cale forma nouă a sta­telor erei­te şi modificarea celor vechi — nu s’a ajuns la un acord între marile puteri, din pricina cu­rentelor politice cari contrabalan­sează în sâni.­ acestor ţări mari şi puternice voinţa conducătorilor conferinţei. Ungaria este şi ea obiectul preo­cupărilor acestor conducători — ca să-i aşeze forma de stat cea mai potrivită pentru viitorul ce-o aşteaptă în graniţele ei naturale. Păcat­, însă, că puterile mari nu se înţeleg. In Franţa chiar sunt două curente : unii doresc reîn­vierea sovietncilor iar .­alţii mai moderaţi o Ungarie democratică. Anglia însă, o Ungarie burgheză, monarhistă. Mai ales contribuie la acest curent, foştii magnaţi unguri, cari au multe legături de rudenii in Marea Britanie şi influenţează pe oamenii politici de acolo în sen­sul dorinţelor lor aristocratice. En­glezii n’ar vedea dar cu ochi buni întărirea element l­i democratic ci mui degrabă instituirea mo­narhiei şi bine înţeles a Habs-bur­­gilor la Curtea maghiară. Interesele României su­nt ca acest curent imperialist să nu reuşească după cum nicî reînvierea sovie­telor, — şi avem motive să credem că nu se va putea instala în cele din urmă astfel­ de forme de guver­nământ în Ungar­i. Pentru viitorul liniştit al acestei ţări, numai un guvern democratic,­ ţinând seama de voinţa masselor, e potrivit — după dezastrul politic şi economic, la care a împins-o mai întâi au­tocratica aristocraţie maghiară şi apoi teroarea bolşevică. # *­­* In Franţa, socialiştii fac presiuni asupra diplomaţilor ca să nu lase să se institue un regim monarhist în Ungaria. Mai mult, socialiştii francezi extremişti văd cu ochii răi zdrobirea bolşevismului ungar. Iată ce scrie asupra stărilor din Ungaria, organul oficios al socia­lismului francez: „In „Berliner Tageblatt“ din 10 Septemvrie d-1 Vaszonyi, fost mi­nistru de justiţie în cabinetul We­­ktria, s’a făcut celebru prin felul cum şi-a trădat programul său aşa zis democratic — plâgându-se amar că guvernul lui Bela Kua a fost singurul cu care Antanta a între­ţinut relaţiuni, mai întâi prin tri­miterea generalului Smuts în mi­siune, apoi prin telegramele d-lui Clemenceau. „Iată că cetăţeanul Garamy publică la rândul său un articol în „Arbeiter Zeitung" din Viena, în care cere intervenţia Antantei îm­potriva lui Friederich şi declară singuri aliaţii sânt în stare să readucă ordinea şi să reînsufle­ţească forţele cari există azi în Ungaria". El regretă că socialiştii din ţările Antantei se opun la o asemenea intervenţie, în ceasul în care Ungaria a căzut dintr’un chaos într’altul. Cum Ungaria — zice ziarul fran­cez — este ocupată de trupe aliate, credem că Garamy înţelege prin o nouă intervenţie instalarea sa sau a unuia din ai săi la putere. Şi mai departe, socialistul francez îşi arată colţii într’o apostrofă adre­sată lui Garamy. „Ii tragem luarea aminte cetăţeanului Garamy că Ungaria n’ar fi căzut, poate, în prezentul chaos dacă Garamy — cu toate că e socialist — n’ar fi părăsit Budapesta la venirea lui Bela Kun ca să intrige împotriva lui la Viena şi în Elveţia ca şi alţi socialişti, faimoşii şefi sindi­calişti Peidl, Payer şi Weltner cari au făcut frăţie cu agenţii Antantei de la Viena ca să strângă de gât Republica sovietelor*. Vedeţi cum plânge, pe ruina so­vietelor maghiare, oficiosul parti­dului socialist francez. Şi cum să nu ne fie nouă protivnici aceşti oameni, când armata noastră a dat lovitura de graţie Republicei so­­vietiste maghiare ? Şi ziarul cearcă să justifice ast­fel această preferinţă pentru so­viete: „O spunem odată pentru tot­deauna: Când alegem, între cele două dictaturi, dictatura stângei (socialistă N. R), n’o facem atât fiind­că sântem socialişti; o facem, spus neted lucrul, deoare­ce­­ ca oameni moderni şi civilizaţi pre­ferăm în mod natural formele nouă şi conţinând deja organe bine des­­voltate de guvernare a poporului prin sine însuşi (numai forma bol­şevică e potrivită acestei dorinţi? N. R ), formelor despotismului is­toric învechit şi trecut. Fără îndo­ială cu sistemul sovietelor, aşa cum funcţionează în Rusia, şi cum a fost în Ungaria, massa informă a ţăranilor şi burghezia oraşelor (a­­ceasta în număr neînsemnat) su­­feră din pricina unei voinţi care nu le e pe plac. Dar evenimentele ne arată deasemenea că sub dictatura reacţionară a lui Friederich şi a Albilor în Rusia, masa aceasta ţă­rănească este încă oprimată poli­ticeşte şi cu ea proletariatul ora­şelor, care cel puţin este liber în sistemul sindicalist." (O mică pa­ranteză, dar forma naţional-demo­cratică de ce o uită? N. R.) „Chestiunea se pune de alt­fel, cu totul diferit în ţările occidentale, cari au o obişnuinţă seculară în guvernările temperate, unde mica burghezie e numericeşte conside­­rab­lă, inferioritatea ţăranilor faţă de numărul cetăţenilor sub rapor­tul in­strimţi­un­ei foarte puţin sen­sibilă". Dacă este aşa, atunci de ce nu lasă ţările rămase în urmă să meargă treptat spre idealul demo­cratic, cu mijloacele pe cari ori­care stat de azi le dă prin re­forme ? De ce numai­decât sacrificarea masei ţăranilor, unui număr mic de lucrători ? Dar după ce am făcut această paranteză, să trecem la expunerea ziarului francez, dând ca încheere tabloul ce ni-l prezintă despre Ungaria : „Presa este suprimată — ne spune Garamy, posta şi telegraful supuse controlului lui Friederich, represalii nu numai­ împotriva co­muniştilor dar şi a tuturor libera­lilor — scurt: teroarea albă a ur­mat teroarei roşii. Sântem miş­caţi, adaogă ziarul francez, după cum eram şi de teroarea roşie. Dar nu putem decât constata că asemenea lucruri sânt de neînlă­turat într’o ţară care are 50 l­a ne­­ştiuitori de carte, care abia ese din sclăvia feodală, şi al cărei po­por n’a cunoscut niciodată viaţa politică". Am relevat cele de mai sus, tocmai ca să putem reveni asupra lor într’un număr viitor. Politica externă . Cum vor să fie Ungaria? Două influenţe. — Politica Franţei. -- Opoz­ă a Angliei. — Ce scriu socialiștii francezi? — Mea după soviete. Din monstruozităţile trecutului Cascada tratatelor In importantul său rechizitoriu contra guvernului francez, d. Fran­klin Bullion vorbeşte de un tratat fr­anco-rus (1891), al cărui conţinut a rămas necunoscut. Nu de mult un radio denunţa existenţa unui alt tratat rusoger­­m­an (1887), publicat în urmă de „Deutsche Allgemeine-Zeitung". Iar când ne amintim că şi România încheiase după 1877 un tratat de alianţă cu Germania „afacerea* devine interesantă. In ordine cro­nologică vine trat. germano-român, ruso-german şi franco-rus. Tabloul te face să zâmbeşti. Dar să-l ana­lizăm puţin. * România după pacea de la Ber­lin, conştientă de pericolul slav, mai imediat decât cel german, care pe atunci era mascat de o politică abilă şi oricum prudentă, întră în Triplica. Era aceasta o alianţă defensivă de fapt, pentru­­că nu România ar fi colaborat la realizarea visului de dominaţie universală germană. Astăzi observăm că cinismul lui Bismarck, putea să ne fie fatal şi nouă. — Primele două tratate se exclud reciproc. — Tratatul ruso-german recunoş­tea Rusiei drepturile istorice do­bândite asupra Balcanilor, sau mai exact asupra balcanicilor. Se pare că Germania, afară de neutralita­tea binevoitoare a Rus­ei In caz de războiu, nu câştiga nimic alt­ceva, Franţa şi Austria nefiind vi­zate, ba mai mult, fiind apărate în-

Next