Glasul Bucovinei, noiembrie 1919 (Anul 2, nr. 278-301)

1919-11-19 / nr. 292

­­ ­ Pag.GLASUL BUCOVINEI nr. 292 Cronica Bucureșteană Situația externă.—Ultima notă a consiliului suprem și răspunsul guvernului român.— Situația internă. — Re­zultatul alegerilor.—Abținerile și anulările.—Disolvarea parlam­entului. — Cum se va rezolva criza. — Aspecte parlamenta­r«. — Perspectivele viitorului. — Mișcarea artistică și teatrală, București, 11 Noembrie, „Nu se va mai reveni asupra deciziunilor luate“ —anunță cu emfază nota aliaților. „Nu ne părăsește speranța in triumful final al adevărului și al dreptății“, —gândesc toți ce simte ro­mânește și sânt români. Nota ultima cere un răspuns urgent. Guvernul de față însă nu-i poate da. El are mandat limitat, — și intri o chestie în care este vorba să se hotărească de soarta Români­ei - Mari nimeni nu poate să decidă în afară de națiune. Parlamentul, — expresiunea ei—se va convoca; el își va forma guvernul. u Acesta este in esență răspunsul guvernului nostru. In viața politică a Capitalei se remarcă astăzi o intensitate politică, cum rare ori ne-a fost dat să vedem. j După un an fără corpuri legiuitoare, sub regi­mul excepțional al decretelor-legi, s’au făcut, în sfâr­șit, alegeri­ pentru compunerea noilor camere. Opoziția, de toate nuanțele, nu se aștepta, de­sigur, la surpriza electorală care a ieșit din urne în vechiul regat căci, probabil, ar fi renunțat la sistemul abținerilor și anulărilor,—sistem primejdios într'o țară nouă, cu naționalități numeroase. Fapt cert e insă că opoziția a avut prea puțină încredere în popularitatea și în independența de manifestare a corpului electoral. Ocupându-ne acum de alegerile din vechiul regat, o constatare, care ni se pare interesantă, ținem s’o facem de la început. In toate județele vechiului regat,—34 la număr, au fost 1.296.230 alegători dintre cari au votat 872.970. Au fost și anulări multe. Dar atât anulările cât și rămânerea pe din afară a unui număr așa de mare de alegători, au o explicație fir­ească. Armata, elementele valide și în unanimitatea lor alegători, sânt azi mobilizate și departe prin Ungaria, Tran­silvania, Basarabia, etc. Iată un număr imens de ale­gători, cari n’au putut cu toată dorința lor, să par­ticipe la vot, interesele superioare ale țării cerând acesta. In privința anulărilor, aceasta se datorește desigur nepregătirea populațiunei rurale față de noile dispozițiuni electorale. După tabera publicată în „Monitorul Oficial“ au fost aleși la Cameră 109 liberali, 53 țărăniști, 27 independenți, 14 naționaliști, 7 național democrați­­țărăniști, 13 conservatori progresiști, 6 unioniști-de­­mocrați, 5 țărăniști muncitori, 1 poporanist, 1 ave­­rescan și 1 conservator democrat. Din locurile de la Senat au obținut liberalii 57 locuri, , țărăniștii 22, naționaliștii 13, conservatorii progresiști 4, averescanii 3, independenți 3 și parti­dul cetățenesc 2. Influența covârșitoare deci, vor avea repre­zentanții noilor teritorii românești alipite, de cari va depinde într’o largă măsură viitoarea configurație politică a României Mari. Este desigur greu să anticipăm asupra perspec­tivelor viitorului. Ceea ce se poate preciza este că îndată după formarea birourilor noilor Camere, cabi­netul de generali se va retrage, întrucât, și-a înde­plinit mandatul care i-a fost încredințat de Suveran, efectuarea alegerilor. Nu este exclus să avem o criză de guvern, deși, pe chestiunea de politică externă partidul in­dicat să vină ar fi cel liberal, ori, o formațiune în cap cu Maniu, — întrucât țara s’a pronunțat hotârît pentru rezistența fața de clauzele inacceptabile din tratatul cu Austria. Un asemenea guvern s’ar putea bucura de în­crederea majorității, care ar ști să apere mândria țării aceștia și suveranitatea națională. Poate în politica internă, fluctuațiu­nile­­ majori­, țâței <sa fie mai accentuate. Aci desigur surprizele sunt posibile. e Nimic precis însă nu se poate zice. Viața po­litică este azi mai variabilă decât negocierile la bursă. Trăim iasă în tot cazul într’o vreme în care se pune la cale tot felul de combinațiuni, cari să sta­bilească un echilibru. Socialiștii aleși pare că nu vor lua parte la lu­crările Camerei decât în ziua I-a. Ei „vor depune probabil în acea zi un protest împotriva chipului cum s’au făcut alegerile, după care se vor retrage din Cameră, înainte de deschiderea corpurilor legiuitoare, care se va face, cu ceremonialul obișnuit la 20 Noem­brie, opoziția va ține întruniri publice în care va explica atitudinea sa în fața noilor împrejurări poli­tice ce bat la ușe. Anumite surprize se mai așteaptă din partea Consiliului diligent din Ardeal. Printre legile care vor ocupa activitatea­ noului parlament, legile fiscale vor fi în primul rând, nece­sitatea lor fiind cerută de nevoia ca veniturile Sta­tului să fie mărite. Se vor ratifica apoi decretele-legi ale trecutei guvernări și se vor examina punctele susceptibile de schimbări din Constituție. Două intervievuri opresc atenția : declarațiunile d-lui Inculeț, ministrul Basarabiei și ale d-lui ge­neral Aver­sen, președintele „Ligei Poporului“. Re­ținem din primul interview : „Basarabenii au avut pentru întâia oară după revenirea lor între frați, pri­lejul să-și exprime voința. Au făcut-o energie și prin votul lor au arătat limpede că sânt fericiți de a fi liberi și în România Mare, după un secol de robie muscălească. Deci, alegerile în Basarabia au avut caracterul „unui plebiscit“. Apoi declarațiunea anarhică a generalului Ave­­rescu: „Vom duce lupta pentru anularea alegerilor pe­ orice cale și cu orice mijloc“, — vorbe cari constitue o notă rea în gura unui om cu pretențiuni de șef de partid. * * * Bucureștenii așteaptă astăzi, cu o foarte ener­vată curiozitate, desfășurarea procesului politic, care va da o înfățișarea cu totul nouă viitorului politico­­social al României mari . Expoziții de pictură și sculpt­ură destul de nu­­­­­meroase. E îngrijitor pentru nivelul artistic al țării noastre faptul că ele nu sânt în­deajuns de frec­ventate, când în puține țări numărul îmbogățiților de războiu e așa de mare ca la noi. •Menționăm printre pictorii expozanți pe Dom, pictorul îndrăgostit al iernelor; Cosmovici, aquarelis­­tul fin și tumultos de viață , bunesc visătorul filosof al naturii moldovenești. Nu putem uita pe sculptorul Dimitriu, viguros mânuitor al brozului și marmorei. La teatru traduceri, mai ales franțuzești și lu­crări originale mediocre. Să nu ne dea vremurile istorice, mari, neînchi­puit de mari, prin cari țara noastră a trecut nici un dramaturg de seamă ? Ar fi să desperăm, totu Citiți „Glasul Bucovinei" Din însemnările un­ pribeag Au relevat mulți faptul acesta : în războiul trecut au stat față în față două concepții opuse, două culturi deosebite, una plină de un idealizm cald dădător de viață, reprezentată mai ales prin Fran­cezi, cealaltă rece, brutală, plină de calcul, profesată de Germani, Bulgari, Unguri și Turci. Vina Germanilor și a tovarășilor lor de arme , stă mai ales în pornirea această criminală de a dis­truge o cultură, izvor de viață pentru atâtea po­poare, cultură pe care ei nu o puteau înlocui prin nimica. Dar — pornirea aceasta de distrugere a lor nu ne surprinde. O cunoaștem de mai de mult.­­­ Vechea cultură greco-romana, rezultat al stră­duințelor neobosite ale atâtor popoare din vechime, a fost distrusă — fapt curios, dar explicabil,—de Huni, de Germani, Bulgari, Unguri, Turci și alți Kulturirăger­i. O minte, chiar mai puțin simplistă, ar spune , totuși, uneori, istoria se repetă. * * * Un leader opoziționist, la un conciliabul, își termina astfel „magistralul discurs“ : Fraților, să nu pierdem nădejdea ! Principiile noastre vechi, care au­­ călăuzit, în viața politică, pe glorioșii noștri înain­­­­tași, vor triumfa. Să așteptăm, căci cu cât mai târ­­­­ziu va sosi triumful, cu atât mai strălucită va fi­­ izbânda noastră!­­Ilustra adunare — câțiva naufragiați politici, cari faci opoziție spiritului vremii — strigă, încân­tată : Bravo ! așa este ! jos democrația, care strică vechile orândueli !) In fața acestui spectacol mi-a venit în minte,­­i în mod involuntar, povestea acelui biet creștin, care, ajungând pe malul unui râu, s’a pus să aștepte să se scurgă toată apa râului, pentru a putea trece pe­­­cel ați mal. Comparația e justa, credem, căci Că’ și un râu viața unui popor își urmează cursul ei de desvol­­tare istorică, iar cei cari cred că acest curs poate fi oprit sau chiar întors, sunt figuri ridicate de Don Quijote, care încerca să reînvie vremurile trecute­­ de cavalerilor medievali. Ngr. FOIȚA Din volumul „Pe drumul idealului“ Publicăm acest capitol din volumul domnului Dr. Marmeliuc, ce va apare în curând sub titlul : „Pe drumul Idealului“. „Crezul nostru“ a fost scris în prejma păcii de la București și publicat în ziarul „România“, din 4 Martie 1918, când mai mult ca oricând o învio­rare a sufletului românesc deprimat de nenorocirile de attin­ci era datoria sfântă a fiecărui scriitor și publicist conștient.. © cazul irosirii Un instint, ridicat din subconștientul poporului ln început , un sentiment în desvoltarea lui ulterioară, o pasiune când s'a vărsat sânge pentru dânsa, așa se înfățișează evoluția fiecărei idei mari, care condi­ționează dăinuirea însăși a unui popor,. La baza existenței fiecărui neam e ideia unității ,sate naționale. Toate sforțările inconștiente ale masse­­ioi ca și cele conștiente ale factorilor luminați intri acolo tind. Ori­câte greutăți i s’ar împotrivi, oricât ar fi stânjenit, prin forța vecinilor sau prin nenorociri interne, mersul evolutiv spre această deplinătate a menirii istorice a fiecărui popor pe pământ, ea se realizează în decursul veacurilor, ca un sanț numai clipe de popes­ta, viața națiunilor, E un adevăr acesta, pe care nu-l va răsturna nicii o i­torie »umanitar!ă, ori din cars colț sortai!«! a/ .veci și ori cât de radicală ar fi ea. Contopirea națiunilor într’o mare m­assă omogenă cu aceleași drepturi și da­torii nu se va îndeplini nici­odată,­­ori­cât de fanatici propagatori ar afla printre visătorii internaționali. Căci omenirea trăiește prin organele sale, care sunt popoarele, iar civilizația nu e nimic alta ceva decât râul, care primește în matca lui largă toate părțele ce reprezintă culturile naționale. Desființați națiunile și ați nimicit tot progresul,­­ toată varietatea măreață a civ­izațiunii. De aceea, cu cât mai înaltă e concepția de vieață a unui neam, cu cât mai definite și mai lămurite sunt cărările ce duc la realizarea acestei concepții și, ceea ce e lucrul principal, cu cât e mai tare convingerea că numai de această realizare depinde existența sa pe globul pământesc și contribuția corespunzătoare vita­lității sale la cultura umană, cu atât mai curând vine și plinirea integrității sale naționale. Prin multe peri­peții trece un popor, până ce ajunge aici. Factori ex­terni și interni ii influențează diferit, nenorociri ii pot sdruncina, în anumite momente, credința că visul său se va realiza. Nefericită nația care nu găsește, în sânul ei, re­sursele necesare de rezistență împotriva acestor ispite și renunță, prin faptele unei generații slabe, la tot ce au clădit înaintașii ei sănătoși. Prin veacuri dearândul am nutrit și noi același vis, care e idealul pol­tic al fiecărui popor conștient : integritatea națională. E știut cât am suferit din cauza lui în trecut. Simbolul tuturor acestor dureri ale tre­cutului e mormântul de la Turcia. Am văzut cu ochii noștri jertfele, ce le-a adus poporul nostru în războiul pri­n care credeam că vor aduce la Îndeplinire ceea ce generațiile premergătoare au visat și au propovăduit. Sute de mii de morți, mii de schilozi, văduve multe și orfani și mai mulți sunt ecourile triste ale celei mai nobile tendințe ale noastre. Să ne descurajeze aspectul lor acuma, când duș­manul taie în trupul viu al țării noastre ? No­i Să ne cotropească sufletul șoaptele veninoase ale celor ce batjocoresc fapta, prin care ne-am­ ridicat în modul cel mai demn pretențiile de a trăi ca popor în­­­­treg în acest orient ? Am fi slabi și nedemni de­­ jertfa adusă. Și Christos a fost batjocorit Ia momentul supre­mei sale jertfe pentru crezul său mântuitor de către tâlhari­i ieșiți chiar din sânul poporului pentru care murea. Și și-a suportat jertfa cu acea seninătate, care a fost dealungul veacurilor una din cele mai puter­nice sprijiniri ale pofesiunii sale mărețe. Și nouă ne înfige un dușman hain sulița in coastă, și pe noi, popor obosit de suferințele drmmitor greu spre culmile idealului neatins, ne adapă cu fiere și cu oțet. Și de noi râd și pe noi se batjocoresc tâl­harii ieșiți din sânul neamului nostru propriu. Nimic să nu ne­ taîbure privirile noastre patenite, pe care le ținem ațintite mereu spre culmile Carpațiior și spre grădina Bucovinei. Să găsim resursele necesare de re­zistență în vigoare a poporului nostru însăși, cel mai încercat dintre toate noroadele pământului. Nu putem renunța la nimic din ceea ce alcătuește dreptul nostru etnic „România“, 4 Martie 1918. , --- — ----------»-———-—------

Next