Glasul Bucovinei, februarie 1921 (Anul 4, nr. 622-643)

1921-02-26 / nr. 642

im 28LASUL BUCOVINEI CUM STĂM Din faptele guvernului Averescu De când au venit averescanii la cârma și pânâ astăzi nu s’a făcut nimica de samă pentru țară, des­pre aceasta s’a vorbit atâta de mult pânâ acuma câ In adevăr ți-i greu sa mai amintești. Reforma agrară» pe care­ o așteaptă lumea de doi ani de zile întârzie mereu și primăvara e lă ușă. Socoteala Veniturilor și a cheltuelilor țârii, adecă bugetul, cum se zice, nu s’a făcut, încât într’o parte a țârii noastre se plătesc și azi biruri mai multe. In alta mai puține. Cei săraci plătesc după averea lor, câtă biata o au­ prea mult, iar cei bogați ce curge printre degete. Ciocâimea în fruntea căreia stă d-nul Averescu face în toate privințele o politica potrivită cu interesele ei. Țara, se înțelege că are mare nevoie de bani. Intre toți miniștrii din jurul d-lui Averescu u­­nul singur pare ca este mai de samă și mai cu dra­goste pentru înlăturarea nevoilor obștești. Acesta e ministrul de finanțe Titulescu. D-sa, umblând multe luni de zile prin țările din Apus, a văzut în ce fel țările acelea și-au pus temelia socotelilor bănești, a­­colo a văzut că guvernele au căutat de mult să se pue biruri grele pe averile de milioane a celor îmbo­gățiți peste noapte in timpul războiului. Deci s’a gân­dit să facă și d-sa o lege pentru toată țara, dar o lege dreaptă și pentru sărâcime și pentru cei bogați. Dar, după cât se vede, toți miniștrii din jurul d-lui Averescu, temându-și poate buzunarele, de cari până acuma nu s’a atins țara, sunt împotriva acestei legi și au început a se cam certa din pricina aceasta. Căci doar d. Averescu s’a pus în fruntea ciocoilor și l-a izgonit pe guvernul Vaida tocmai de aceea pentru că acel guvern avea gata o lege care lovea pe îmbogățiții de ră­zboiu ca și pe boieri cu reforma agrară. D. I. Brătia­iu și Parlamentul de asum, înainte de câteva săptămâni, d. Ionel Brâtianu, pe care a cunosc cetitorii noștri încâ de pe vremea conferinței de pace de la Paris și de pe vremea răz­boiului cu Ungaria, văzând ca deputații din Parla­ment se ceartă numai în loc să facă ceva, a scris o scrisoare adresată tuturor deputaților, spunând că d-sa nu vrea să piardă vremea ascultând certele din ședințele Camerei și și-a înaintat demisia din depu­tăție. Deputații i-au primit această demisie, după cum spune o telegramă. Astfel unul din cei mai de samă bărbați ai țarii românești, care a apărat cu în­dărătnicie drepturile poporului românesc în străină­tate, nu poate face parte din Parlamentul d-lui A­­verescu. Dacă nu țin la un loc, a © dusa guvernul de râpă, D. Averescu a chemat zilele acestea pe depu­tății partidului poporului la raport și le-a ținut o strașnică voroavă, zicându le că toți trebuie să vo­teze legile cătănește, că de altfel se duce stăpânirea de râpâ și deputații vor fi trimiși acasă. Cuvintele d­in­ general au băgat spaimă în bieții deputați ave­­riscani, cari se îngrozesc când își aduc aminte, că zilele deputăției lor sunt numărate. . . Ministere nouă. In schimb guvernul acesta parcă a venit anume să facă mereu ministere nouă, care nu lucrează ni­mica. Mai daunăzi s’a adus în adunarea deputaților iarăși secretariatul minorităților, adecă înființarea unui­ minister pentru națiile străine din țară. Știind însă guvernul cu țara întreagă cu străini cu tot nu vrea un minister ca acesta guvernul l-a numit alt­fel, zicându-i : Secretariat general de interne. De­putații averescani l-au votat la poruncă măcar ca la început s’a arătat o mare fierbere și printre dânșii împotriva ministerului acestuia. La votare s’a întâmplat o minune ca și la alegerile averescane de astă primăvară. Și anume spun ziarele că au votat numai 190­ d­e deputați și când colo au ieșit din urmă 238 de voturi. Secretariatul acesta are două rosturi : Mai în­tâia partidul poporului vrea să arate străinilor din țară câ în viitor se pot bizui numai pe dânsul, pentru ea n­umai acest partid e gata să le deie drep­turi mai mari decât li se cade și în al doilea rând sa ajungă ministru vre-un prieten al miniștrilor de până acuma. Conferința Orientului. Zilele acestea s-a deschis la Londra o confe­rință pentru punerea păcii în țările răsăritene afară de Rusia. Acolo va fi vorba și de strâmtorile de la Bosfor și de la Dardanele, cari au fost până înainte de războiu în mânile Turcilor. Conferința va hotărî cine va stăpâni aceste strâmtori în viitor. Strâmtorile aceste au pentru noi Românii­ o mare însemnătate, pentru că ele­­ leagă Marea Neagră cu toate apele de pe pământ, prin urmare leagă și țara noastră cu toate țările din lume. Ei bine. Politica guvernului d-lui Averescu este așa de greșită, încât la conferința de la Londra, unde v’a fi vorba de bună samă și de drepturile țării noastre la strâmtorile de care vorbim, România n’are nici un reprezentant. Va trebui să ne supunem or­­bește tuturor hotârîrilor fără ca noi sâ avem pe cineva de față acolo. Și când ne gândim câ legătura noastră cu lumea se poate face numai prin Darda­nele ne putem închipui ce politica greșită este aceasta. Granița Mara­murășului. Granița Maramurășului între România și Ceho­slovacia nu s’a hotârît încă. După unire ocupase armata română cea mai mare parte din Maramureș pânâ la culmele cele mai înalte, luând și toate satele românești de prin părțile acelea. Cum a venit însă guvernul Averescu nu se știe din ce pricină s’a retras armata română, înainte de ce s’a pus granița. Ochii cer acum o mulțime de sate românești înconjurate de păduri și de averi de mi­liarde. Ce e mai râu ca și calea ferată din Mara­mureș căda pe pământ străin așa ca muntenii de acolo nu mai au drum pe unde s’ar putea aprovi­ziona cu pâne. Umblă bieții oameni calare, pe jos și cum pot ocolind toate dealurile. Și aici se arată puțină grijă a guvernului averescan. Pacea româno-rusă. Am anunțat în numărul trecut că România și Rusia s’au înțeles să trimită delegați la Reval, capi­tala Estoniei. Delegații noștri au și plecat. La con­ferința din Reval e vorba numai sa se pună temelia pentru, altă conferință care se va ținea mai târziu undeva. Pânâ acuma lipses știri mai amănunțite despre felul ein se va face pacea cu Rusia. Revoluția din Rusia. In Rusia e ca și pânâ acum. Se potolește revoluția într’o parte și începem alta. In timpul din urmă spune­­ziarele că revoluționarii nemulțumiți cu guvernul­ boșevic au ocupat Petrogradu­l, vechea capitală a Rusiei. Guvernul bolșevic se sbate în toate părțile să-i doboare pe cei nemulțumiți. Câtă vreme vor mai ținea frământările acestea numai D zeu știe. Pacea Rusiei cu Folonia. Rusia înca n’a încheiat pacea cu Polonia. O tot amână de azi pe mâne. Pricina zice ca ar fi Germania, care e strânsă de gât de Aliați sâ plă­tească despăgubirele de râzboiu și care mai poate șovăi atâta vreme cât știe că­­ nu-i linește încă în Europa. Dar și bolșevicilor le vine bine la socoteală această politică de trăgănare. Se poate întâmpla să ne poarte și pe noi de nas ca și pe Poloni și atunci mai bine să nu se fi început tratativele de pace între noi și între dânșii. Cursurile populare Vineri 2 și Februarie cursul­­ lui prof. dr. M. Guțuleac , Monuments natura­l din vegetațiu­nea Bucovinei și conservarea lor. Sâmbăta 27 Februarie cursul d-lui prof. o­­nor­ar dr. F. Kleîmvăchter despre : Transmiterea dărilor (Stenarabwa'sung). Biletele în preț de 2 hi se găsesc la Sed­e* înrîatul Universității zilnic între orele 10 —ii a. m. Cursul se va ține în sala VII între orele 6 ~~ 7. Publicul e rugat să participe. .­­ “^““—“«9 & —— .»I—« 1î42 Nunta în Casa Domnitoare In Capitala României Mari au început ser­bările cu prilejul căsătoriei gingașei Domnițe Eli­­saveta. întreg orașul e împodobit cu verdeață și cu mândre steaguri trei culori. Din toate părțile țări s’au strâns la București trimiși cu daruri ca sâ le puie la picioarele Principesei. La nuntă vor lua parte și reprezentanții tuturor țărilor cu care ere România la gâturi. Până acu au sosit Principele Nicolai din Grecia cu Principesa Elena, Regele Belgiei, Prin­țul Sapitha din­ partea Poloniei, și moștenitorul tronului din Spania. Azi se așteaptă sosirea altor mulți oaspeți. Cununia se va săvârși Duminecă, 21 Febr. Tânăra păreche princiară va pleca aici la Căș­ti Iul domnesc de la Sinaia, unde va rămânea pânâ la 12 Martie, ziua în care își va serba cununia și Principele nostru moștenitor Carol. După a­­ceia va pleca la Atena în Țara Grecilor. Plângere Gospodarul Constantin Fartaiș din comuna Za­­hăreștie se plânge că a pierdut Marți în 27 Decembrie in orașul Rom or suma de 6000 și 265 de lei. Gos­podarul mai spune că găsindu­se banii ar fi bătut doba în Homar chiar în ziua aceia, iar el ducându-se la primărie i s’a răspuns că nu s’a găsit nimică. Și bietul om e așa de supărat încât zice că s’ar duce dincolo de America din pricina aceasta. Rugăm autoritățile să se intereseze ce s’a fă­cut cu banii, dacă în adevăr s’am găsit și a bătut și doba ? FOITA Căprarul Limbă-Dulce. „Astca-i nevasta mea!“ făcea căprarul Limbă- Dulce mângăindu-și pușca, și-i stârnise și un cântec, pe care îl îngâna la lumina focurilor de la popasuri : „Nevăstică ea a mea, Nu-i în sat la niminea, Cu cartușe și curea. Ea iubește și nu spune: — Și iubitul nu-i mai vine . Două vorbe să-i șoptească cinci cartușe să i pocnească, l inima să-i potolească.....“ Intr’un iureș, o schija i a sfâșiat ca o ghiarâ carnea de pe obraz pânâ la os. Tot drumul, în am­bulanță, în trenul san­tar, nu s’a despărțit de pușcă. Sta culcat, cu fața în sus, cu capu’mfâșurăt în ban­dajele însângerate ; numai ochii i se vedeau și-i pă­reau mai negri intre fețele albe. Arma o ținea strâns lângă el, și, din când în când, mâna-i aluneca gră­bită peste ea ; o pipăia ca degetele unui orb. La spital vru să-i ia pupa : hainele le dădu îndată, nu se puse de pricină ; dar pușca nu vru s’o dea în ruptul capului. „Nu se poate , nu-i voie sâ ții arma la dum­neata ; așa- i rănduială — îi spuse sanitarul, care-i luase hainele și voia sâ puie mâna pe arma. ” — O fi camerade, rânduiala așa, eu nu zic ba­­­i da’ eu arma nici mort nu ți-o dau, că eu­ nu vreau să mai-o prăpădească ori sâ mi o schim­be cineva, se îndârji cuprarul Limbă-Dulce , las’ că mai bine stă­t ea lângă mine. — Are sâ se supere domnul doftor, î — Da’ de ce să se supere ? Oțetul tare vasul­­ lui și-l strică, spune popa’n biserică... . Las’­­ c’am să-l rog eu frumos, și are să mi îngăduie, — j ' ca eu de ama nu mă dispart nici mort ! “ Și dintr’a lui nu-1 putu scoate, — și-l lăsă sâ între în sală cu ama’n mână. Câteva dudui, — su­rori de caritate — se uitară speriate. Tina se apropie de el și-i zise : „Nu-i voie să-ți ții arma aici, da-o sanitarului. — Părea eu nu i-am spus, domnișoară; dar nu vrea în ruptul capului. — Da de ce mă rog ? — Poi, asta , nevasta mea, cuvântă căprarul Limbă-Dulce , și eu nu mă despart de ea nici mort ; să-mi fure careva nevasta ori să mi-o schimbe ?“ Surorile de caritate făcură haz de răspunsul­­ șugubăț al căprarului Limbă- Dulce, și­­ la sară în pace. Câ­nd veni doctorul și-l văzu cu pușca lângă el, întrebă : „Da’ de ce nu i-ați luat arma, nu știți că nu e voie să-și ție armele aici? — Parcă nu i-am­ spus, să trăiți, domnule că­pitan, zise sanitarul , da’ parcă înțelege , cică nici [mort nu se desparte de ea. — Zice că e nevastă-sa, domnule doctor, face,­­ râzând, o soră de caritate ; și se teme, ca, dacă s’o despărți de ea, i-o fura-o cineva ori so schimba-o. — Are haz, murmură doctorul, îndreptându și cu amândouă mâini, ochelarii pe naș , ia să vedem, o © ai voinice­? — O zgârâitură, sa trăiți, domnule doftor»,­­grăi Limbă-Dulce. Doctorul îi desfăcu bandajele negre de sânge și zise încruntat, când văzu obrazul sfâșiat până la os : „Hm, bună zgârâitură, . . . să-i dăm morfină, când i-om coase rana.­­Și bâtându­l pe umăr pe ră­nit, oara sta liniștit, cu obrazul plin de sânge închie­­gat). E cam adâncă zgârâitură, camărade, da’ îți dârfi morfină, când ți-om coase o, ca sa nu te doară. — Poi, domnule doftor, asta-i chiar treabă de prisos ; d’apoi cura. : stricați doftoria de­geaba­ș,o ci o grămadă de bănet, că știu bine ca toate își scumpe, acu, în focul vânăt . . . Parcă ce , neamțul, când m’a izbit peste falcă de am văzut stele verzi , mi-o dat morfină în­ âiu ?" Doctorul râse cu poftă, ținându-și ochelarii, și zise din toată inima : „Pentru vorba asta, să știi că-ți dau voia să-ți ții nevasta lângă tine“. Și toată vremea, cât a stat în spital, Limbă- Dulce și-a ținut arma lângă el. Și câte­odată, seara, când se așternea liniște desăvârșita, și răniții stăteau nemișcați in paturi, cu ochii țintiți departe, căprarul Limbă-Dulce își aducea aminte de cântecul lui și începea­­ a murmura încet : „Nevestită ca a mea, Nu e'n sat la nimenea, Cu cartușe, și curea... * N. N. Beldiceanu „Din Fântâna B&laurakol“

Next