Împreună, 1992 (Anul 2, nr. 7-13)

1992-07-01 / nr. 8

Nu te poţi apropia de un poet naţional fara să resimţi o circumscriere a energiei sale creatoare într-o ogradă cu mult specific şi cu mai puţin suflu universal? E o prejude­cată alimentată şi de pedala­­rea exegeţilor pe o singură di­mensiune a poeţilor nepere­che? Căci, la urma urmei, un poet care n-ar avea în cătare decît pămîntul de sub pro­priile sale picioare n-ar putea să influenţeze şi să reprezinte mersul unui popor, ştiut fiind că fără cer şi fără un stîlp de foc mişcător prin cer e greu să clădeşti locul unei seminţii în spaţiu şi timp. Aşa că nu trebuie să ne uităm chiorâş la poeţii zişi naţionali, căci vina ar veni, în neînţelegerea lor, din slaba noastră a lor apro­fundare. Sunt exemple straşni­ce care confirmă faptul că uni­versalul Shakespeare este un neegalat proslavitor al En­­gliterei, nu? Iar despre grecul orb care prin versurile sale a inventat războiul troian şi o mitologie, construind o patrie, a grecilor - nu mai scoatem un cuvînt! Şi chiar dacă omul se mişcă între neant şi infinit, cum vrea Pascal, poetul cînta această trecere-petrecere, în­­fruntînd absurdul care îi dă insului dreptul la o singură viaţă prin dreptul pe care tot poetul o dă omului de­ a avea o patrie şi de a se perpetua în mai multe vieţi. Astfel că şi Petőfi Sándor le dă maghiari­lor nu neapărat perspectiva de a veni neîntrerupt din ne­cunoscute şi infinite arii şi de a migra tot spre asemenea i­­potetice lumi, ci le dă un certi­ficat de limbă şi de gîndire, mai important decît geografia săltăreaţă şi inepuizabilul tre­cut istoric. Seminţiile se cir­cumscriu într-o limbă şi dis­par cînd limba lor devine mu­tă. Să nu citim însă pedestru aceste înşiruiri de cuvinte, să nu cădem în păcatul politic al celor care văd la tot pasul cer­curi şi ţarcuri. Poeţii îşi cîntă nevoile şi neamul, e firesc, dar ei nu sînt tamerlani, întocmiţi din zaviste şi din se­te de orizonturi ce nu le a­­parţin. Homer şi Osian, cîntaţi de Petőfi, două duhuri mari sînt! Un cerşetor fu primul, Celălalt, fecior de rege. Cîtă deosebire! Dumitru Radu Popescu (Continuare tn pagina a 5-a) ANUL II. Numărul 6 (8) IULIE 1992 PETŐFI ŞI BUMUMHI »Ca rîndunelele care vor să-şi facă cuib..." Ultimele două scrisori ale lui Petőfi Sándor către soţia sa, Szendrey Julia (In pagina a 5-a) 16 pagini, 15 lei „Adevăratul meu ideal călăuzitor este: idealul înfrăţirii între tropoare, înfrăţire în pofida oricăror duşmănii şi învrăjbiri.” E­­. Pictura lui Barabás Miklós PETŐFI SÁNDOR MĂ CHINUIE AMAR UN GÎND Mă chinuie amar un gînd: Pe-o pernă-n pat, să mor zăcînd! „ Să veştejesc ca floarea ce suspină, De-un vierme tainic roasă-n rădăcină; Să mă topesc ca lumînarea pală, Lăsată singură-n odaia goala. Nu, Doamne, moartea asta nu mi-o da. O altă moarte eu aș vrea! Copac să fiu, de fulger spintecat. Sau smuls din rădăcini de viforul­ turbat; Stîncă să fiu, din piscuri prăvălită De trăsnet, în prăpastia-ngrozită... Cînd nea­muri­le-ncătuşate, Sfărîmîndu-şi lanţurile, vor porni-nviate, Cu roşii feţe şi cu roşii steaguri sfinte, Pe steaguri scrise-avînd aste Cuvinte: „Libertatea lumii“ - Şi-or trîmbiţa în sus Lupta cea mare, din răsărit pînă-n apus, Lovind tiranii care le-au supus: Acolo-aş vrea să pier, Pe cîmp de luptă -n vuietul de fier, Sîngele-mi tînar să se scurgă-acolo. Ş­i glasul, meu să fie-acoperit e vălmăşagul nemaipomenit, De glasul trimbiţelor sugrumate, De tunetul de tunuri descărcate. Pe trupul meu cu linii-ncremenite Să treacă roibii cu-ale lor copite­­­i să-l sfărîme una cu pămîntul. colo-aş vrea să mă lasaţi, cu Vîntul, De-acolo să-mi culegeţi oasele zdrobite. Cînd ziua-nmormîntarii o să vină, Cînd flamurile-ndoliate vor călăuzi norodul Şi muzici line vor cînta prohodul, Să-mi fie-n groapa cea comună oasele-aruncate, Alături de cei morţi de mii de ori ■­­i-sfîntă-In numele tau -a lumii libertate! în româneşte de Eugen Jebeleanu 1846 ROMANIA LA HELSINK11992 dl. Ion Iliescu. la Conferinţa la nivel mait de la Helsinki s (Ín pagina a 3-a) KOSZTOLÁNYI DEZSŐ HUBA­NA In Europa zilelor noastre exista 120 de limbi vii. Du­pă numărul celor ce o vorbesc, limba noastră maghiară se află pe locul 11, precedînd astfel ceha pi morava (împreună), greaca, belorusa, catalana, daneza, finlandeza, norvegiana, slovaca, turca, albaneza etc. " ...In prezent­, cei 1800 milioane de locuitori ai Târfei vorbesc 1500 de limbi. în această listă, maghiara ocupă locul al 29-lea. Dacă am grupa deci diferitele popoare ale lumții după limbile pe care le vorbesc sub diverse stindarde, atunci noi ar trebui să căutăm, în această titanică defilare, steagul al 29-lea. Valoarea unei limbi însă nu este definită de râspîndirea ei. Ştiinţa nu a demonstrat nici o deosebire de rang între limbile omenirii. Fiecare limbă este o capodoperă a naturii, a spiritului uman. Acordăm respectul cuvenit fiecăreia în parti. Nu declarăm, că a noastră este cea mai frumoasă, cea mai deosebită. A o lăuda, ar fi prea mult, ori prea pufin. Nici despre mama noastră nu spunem ca ar fi cea m­ai frumoasă dintre toate femeile lumii. Nu o comparăm cu cîștigătoarele concursurilor de frumusețe sau cu stelele de cinema. Ar fi un gest lipsit de bun gust pl necuviincios. Despre ea spunem doar că este mama, de aceea noi o iubim.­­ Este vorba de prima jumătate a acoolului nostru (n. tr.) VARĂ FIERBINTE „Miresme de mirişti străbat pe-nserat./ Vară încinsă, macii miliarde./în lu­mina aurie, pe cîmpii nesfîr­­şita/ claie doldora se-nşiră.“ „Voi sînteţi lumina/ nopţi de vară, zori de vară“ Glasul poetului se în­­fierbîntă cînd vorbeşte des­pre căldura verii dătătoare de roade, despre frumuseţile acestui anotimp. Vară dătătoare de roade, vară fierbinte priveşte aşadar la noi, ne-ajută. Ajută „fiul din glie luat“ „armonia din mii de superbe lupte“. Omul, aici şi acum. Omul cu fruntea asudată, de muncă mîngîiată, căci munca l-a creat. Omul, care: „lată cum se-nădupe pe cîmp Scoţînd viaţă din pămînt De ghimpi înţepat, ars de aparţ Furtunile dau să-l doboare.** Omul, care: „ Tinzînd spre soare Mindre bolţi înalţă Spre ceruri ridicînd sufletul şi braţele.“ E-ncinsă, străluceşte ţ ţi această vară. Şi aceasta vara ne-a adus totul, acei tot pentru care o aşteptăm atît de mult în fiecare an. Şi a­­ceastă vară înseamnă bolta curată a cerului, raze calde de lumină, multă căldură pentru energia umană crea­toare, pentru urâne, odihnă, vacanţa, peisaj montan sau litoral, multe bune şi fru­moase. „Omul şi grîul s­au Kerekes Mihály (Continuare în pagina a I-a)

Next