Împreună, 2000 (Anul 10, nr. 94-102)

2000-01-01 / nr. 94

Editat de Asociaţia Culturală şi de Prietenie EGYÜTT - ÎMPREUNA „Adevăratul meu ideal călăuzitor este idealul înfrăţirii între popoare, Preşedinte de onoare: Inginer MATEI VINTILĂ Anul X. Numărul 1 (94) IANUARIE 2000 gratuit 8 pagini, înfrăţire în pofida oricăror duşmănii şi învrăjbiri.“ „Luceafărul”- un mit original Este nevoie de perspectiva unui secol pentru ca să înţelegem proporţiile reale ale apariţiei, în aprilie 1883 şi într-un modest almanah studenţesc, editat de Asociaţia „România Jună” din Viena, a poemului care s-a dovedit, până astăzi, capodope­ra incontestabilă a poeziei române şi care, o afir­măm cu toată răspunderea critică, este una din pie­sele de mare rezistenţă ale romantismului euro­pean. Eminescu număra, la acea dată, treizeci şi trei de ani; cu numai unsprezece ani în urmă mai fusese student la Viena şi membru, el însuşi, al so­cietăţii studenţilor români de acolo. Mânat de un r­e­sentiment firesc, a răspuns la solicitarea mai tine­rilor confraţi cu tot ce avea mai bun pe masa de lu­cru. Obişnuia de multă vreme să-şi citească poe­mele în prestigiosul cenaclu «Junimea», condus de Titu Maiorescu, pro­fesor universitar de filozofie şi întemeietor al criticii literare ro­mâne; şi-a citit şi acum poemul, într-o formă pre-finală, în aprilie 1882 - deci cu un an înainte de apariţie - la una din şedinţele cenaclului; i-a ascultat cu atenţie pe junimişti, a recizelat numeroase versuri, a mai eliminat strofe, a discutat şi în particular despre poem, cu Titu Maiores­cu, dar a trimis spre publicare forma finală tinerilor studenţi din capitala central-euro­­peană. Poemul a stâr­nit multă emoţie; el a fost reprodus, în au­gust, în august 1883, în revista „Convorbiri li­terare”, credincioasă celui mai de seamă poet care a publicat în paginile sale; în de­cembrie acelaşi an, textul apărea, cu unele modificări, în prima ediţie a poeziilor lui Eminescu, ediţie îngri­jită de însuşi Titu Ma­iorescu. Din păcate, succesul rapid al poemului, în special în rândurile intelectualităţii tinere din epocă, s-a împletit cu ştiri dureroase despre boala poetului. încă cu doi ani în urmă, Eminescu dăduse semne îngrijorătoare; acum, la câteva luni după apariţia Luceafărului, o criză gravă avea să-i pună capăt activităţii crea­toare, transformându-i ultimii şase ani de viaţă într­­o lungă şi nerodnică rătăcire. Luceafărul, acest poem finisat şi publicat la vârsta de treizeci de ani, a rămas ultimul mare poem al lui Eminescu şi in­contestabilul pisc al creaţiei sale. Este zadarnic să ne gândim astăzi la amploarea unei opere ce s-ar fi împlinit dacă ar fi fost mai milos destinul; spiritul nostru nu cere multă poezie, ci înaltă. Petru Mihai Gorcea : Fragment din manuscrisul poeziei „Luceafărul “ rantim * * MIHAI EMINESCU Luceafărul (Fragment) „Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, ” Pătrunde-n codru şi în gând, Norocu-mi luminează! El tremură ca alte dăţi­n­i în codri şi pe dealuri, Călăuzind singurătăţi De mişcătoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut în mări din tot înaltul:­­ „Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul?” Trăind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor şi rece.” Apariţia numărului nostru omagial Mihai Eminescu şi spectacolul literar-artistic ,organizat pentru cinstirea a 150 de ani de la naşterea poetului au fost sprijinite de către Departamentul Informaţiilor Publice al Guvernului Român • __________________ ____________________________ La finanţarea seratei noastre eminesciene, a contribuit într-o măsură importantă fi.ing. Matei Vintilă, manager general al Grupului de firme „Conimpex” ___________

Next