Împreună, 2000 (Anul 10, nr. 94-102)
2000-01-01 / nr. 94
Editat de Asociaţia Culturală şi de Prietenie EGYÜTT - ÎMPREUNA „Adevăratul meu ideal călăuzitor este idealul înfrăţirii între popoare, Preşedinte de onoare: Inginer MATEI VINTILĂ Anul X. Numărul 1 (94) IANUARIE 2000 gratuit 8 pagini, înfrăţire în pofida oricăror duşmănii şi învrăjbiri.“ „Luceafărul”- un mit original Este nevoie de perspectiva unui secol pentru ca să înţelegem proporţiile reale ale apariţiei, în aprilie 1883 şi într-un modest almanah studenţesc, editat de Asociaţia „România Jună” din Viena, a poemului care s-a dovedit, până astăzi, capodopera incontestabilă a poeziei române şi care, o afirmăm cu toată răspunderea critică, este una din piesele de mare rezistenţă ale romantismului european. Eminescu număra, la acea dată, treizeci şi trei de ani; cu numai unsprezece ani în urmă mai fusese student la Viena şi membru, el însuşi, al societăţii studenţilor români de acolo. Mânat de un resentiment firesc, a răspuns la solicitarea mai tinerilor confraţi cu tot ce avea mai bun pe masa de lucru. Obişnuia de multă vreme să-şi citească poemele în prestigiosul cenaclu «Junimea», condus de Titu Maiorescu, profesor universitar de filozofie şi întemeietor al criticii literare române; şi-a citit şi acum poemul, într-o formă pre-finală, în aprilie 1882 - deci cu un an înainte de apariţie - la una din şedinţele cenaclului; i-a ascultat cu atenţie pe junimişti, a recizelat numeroase versuri, a mai eliminat strofe, a discutat şi în particular despre poem, cu Titu Maiorescu, dar a trimis spre publicare forma finală tinerilor studenţi din capitala central-europeană. Poemul a stârnit multă emoţie; el a fost reprodus, în august, în august 1883, în revista „Convorbiri literare”, credincioasă celui mai de seamă poet care a publicat în paginile sale; în decembrie acelaşi an, textul apărea, cu unele modificări, în prima ediţie a poeziilor lui Eminescu, ediţie îngrijită de însuşi Titu Maiorescu. Din păcate, succesul rapid al poemului, în special în rândurile intelectualităţii tinere din epocă, s-a împletit cu ştiri dureroase despre boala poetului. încă cu doi ani în urmă, Eminescu dăduse semne îngrijorătoare; acum, la câteva luni după apariţia Luceafărului, o criză gravă avea să-i pună capăt activităţii creatoare, transformându-i ultimii şase ani de viaţă întro lungă şi nerodnică rătăcire. Luceafărul, acest poem finisat şi publicat la vârsta de treizeci de ani, a rămas ultimul mare poem al lui Eminescu şi incontestabilul pisc al creaţiei sale. Este zadarnic să ne gândim astăzi la amploarea unei opere ce s-ar fi împlinit dacă ar fi fost mai milos destinul; spiritul nostru nu cere multă poezie, ci înaltă. Petru Mihai Gorcea : Fragment din manuscrisul poeziei „Luceafărul “ rantim * * MIHAI EMINESCU Luceafărul (Fragment) „Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, ” Pătrunde-n codru şi în gând, Norocu-mi luminează! El tremură ca alte dăţini în codri şi pe dealuri, Călăuzind singurătăţi De mişcătoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut în mări din tot înaltul: „Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul?” Trăind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor şi rece.” Apariţia numărului nostru omagial Mihai Eminescu şi spectacolul literar-artistic ,organizat pentru cinstirea a 150 de ani de la naşterea poetului au fost sprijinite de către Departamentul Informaţiilor Publice al Guvernului Român • __________________ ____________________________ La finanţarea seratei noastre eminesciene, a contribuit într-o măsură importantă fi.ing. Matei Vintilă, manager general al Grupului de firme „Conimpex” ___________