Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2010 (Anul 22, nr. 5027-5092)

2010-09-16 / nr. 5082

De ce nu trebuie sărbătorită intrarea trupelor horthyste în Transilvania de Nord, în septembrie 1940 (II) - pagina a A-a - /V In atmosfera postrevoluţionară dătătoare de „libertate” s-au dezlănţuit tăierile ilegale Tăieri ilegale de masă lemnoasă au început a fi săvârşite de anumite segmente ale populaţiei, mai ales rurale, concomitent cu apariţia promisiunilor unor partide politice, de-abia înfiinţate sau reînfiinţate, sub presiunea cărora s-au născut proiecte, în grabă încropite, pentru retrocedarea pădurilor foştilor proprietari. Şi aceasta iară să se înţeleagă adevărul potrivit căruia proprietatea forestieră, spre deosebire de alte forme de proprietate, este însoţită de incontestabile obligaţii sociale pe termen lung. înainte de etatizarea pădurilor (1948), statul deţinea în proprietate doar 29% din suprafaţa totală a fondului forestier, cealaltă fiind deţinută în proprietate de comune şi instituţii publice (27,2%), de colectivităţi (compose­­sorate, obşti etc., 25%) şi de persoane fizice (23,3%), respectiv de aproximativ 500.000 de proprietari, dintre (Continuare în pag. a 3-a) ANTON BORȘ De ce persoanele care nu au nici un venit nu primesc ajutorul alimentar din partea Uniunii Europene Mai mulţi cititori au sesizat că­­ sunt persoane care au venituri şi primesc aceste ajutoare, iar altele, care nu au nici un venit, nu beneficiază de ele Peste 650 de persoane din comuna Sărmaş au primit anul trecut ajutoarele alimentare din cadrul Planului european, a căror distribuţie a început şi anul acesta în judeţ, la începutul lunii septembrie. Viceprimarul comunei Sărmaş, Valentin Mândru, ne declara că numărul celor care ar putea beneficia de acest ajutor ar putea fi aproape dublu, deoarece sunt multe persoane care nu au nici un venit, însă distribuirea acestor ajutoare alimentare se face pe baza unor liste care sunt primite de (Continuare în pag. a 3-a) I KAts.­4 u­­ zANă ! Informaţia ww.informatiahr.go.ro Redacţie: informatiahr@gmail.com Publicitate: infohrpub@gmail.com Anul XXII., Nr. 5082 • JOI, 16 SEPTEMBRIE 2010 • Prețul: 70 bani prin abonament, 80 bani la vânzare liberă )l­d%2£ •FONBAT __ »..»■ BORSEC mm PROGRAME TV pentru perioada 17-23 septembrie 2010 - în paginile 5 și 6- „Dat fiind caracterul public şi flagrant al faptelor", FCRCHM cere Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se a­ş­a sesizeze în legătură cu manifestarea fascistă din 11 septembrie de la Miercurea-Ciuc Comunicat de presă . Urmare a manifestărilor organizate în Miercurea-Cuc la data de 11.09.2010 de către organizaţiile de extremă dreaptă maghiare prin care s-au „celebrat” 70 de ani de la ocuparea Transilvaniei de Nord de către armata fascistă condusă de Horthy Miklós, persoană condamnată de o instanţă internaţională pentru săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, principalul artizan al holocaustului împotriva românilor şi evreilor din Ungaria şi Transilvania ocupată. Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) protestează vehement împotriva organizării şi avizării de către autorităţile române a mani­festărilor prin care se face apologia ocupării teritoriului naţional românesc, a unei armate fasciste vinovate de masacre în masă, precum şi a principalului aliat al dictatorilor Hitler şi Musolini. De o gravitate deosebită, manifestă­rile de la Miercurea-Ciuc intră în totalitatea lor sub incidenţa OUG 31/2002 privind interzicerea organiza­ţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, fiind încriminate şi pe­depsite ca infracţiuni: Art. 3.-(1) Constituirea unei orga­nizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi aderarea la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter. (3) Tentativa se pedepseşte. Art. 5. - (1) Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Propaganda constă în răspân­direa în mod sistematic sau în apo­logia unor idei, concepţii ori doc­trine, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi. (Continuare în pag. a 3-a) Biroul de Presă al FCRCHM Adolescent mort după ce a sărit din tren Un adolescent din Harghita şi-a pierdut viaţa, ieri după-amiază, după ce a sărit din tren, atunci când şi-a dat seama că s-a urcat într-o garnitură care mergea în altă direcţie. Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că tânărul, de 16 ani, din localitatea Racu, s-a urcat, din staţia CFR Miercurea-Ciuc, într-un tren personal, cu gândul să ajungă acasă. La un moment dat, la ieşirea din staţia Siculeni, când şi-a dat seama că garnitura se îndreaptă spre localitatea Mihăileni şi nu spre Racu, tânărul a sărit din tren, cu gândul de a găsi un alt mijloc de transport pentru a ajunge acasă. El s-a lovit, însă, puternic la cap şi în zona feţei, lovitura fiindu-i fatală. Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita au declarat că au fost anunţaţi la o oră după ce tânărul a murit, de o persoană care trecea prin zonă și care l-a găsit zăcând fără suflare. (L.M.)

Next