Informaţia Harghitei, aprilie-iunie 2020 (Anul 32, nr. 6623-6649)

2020-06-30 / nr. 6649

începând cu 1 iulie, pot fi organizate evenimente culturale şi­­ sportive în Miercurea Ciuc □ Festivalul de Muzică Veche, Turul ciclist sau Ziua celor o mie de fete secuience se preconizează că vor avea loc, însă momentan nu se pun în­­discuţie Zilele municipiului Consiliul Local al Municipiului Mier­curea Ciuc a modificat hotărârea prin care era sistată organizarea evenimente­lor culturale şi sportive până pe 31 au­gust. Astfel, începând cu 1 iulie, pot fi organizate astfel de evenimente, numărul maxim permis al participanţilor fiind de 500 de persoane. Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, a prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, ca­lendarul celor mai importante evenimente ce se preconizează a fi organizate în loca­litate în următoarele patru luni. Astfel, primul eveniment care va avea loc este organizat pe data de 4 iulie, sâm­băta, continuare în pag. a 2-a Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (11) Spionaj şi terorism maghiar în România interbelică □ Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric In pag. a 3-a Sâmbătă şi duminică: Biblioteca judeţeană 1 KAIQNlJÁNOS ^CfSc­ f Nouă apeluri care semnalau prezenţa unor urşi în mai multe localităţi din judeţ La sfârşitul săptămânii trecute au fost primite nouă apeluri, prin interme­diul SNUAU 112, prin care era anunţată prezenţa mai multor urşi în Miercu­rea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Dealu, Borsec, Băile Tuşnad, Izvoru Mureşului şi Cioboteni, pentru îndepărtarea lor intervenind echipaje de ordine publică. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghi­ta, sâmbătă seara au fost primite 5 apeluri care semnalau prezenţa urşilor în lo­calităţile Izvoru Mureşului, Odorheiu Secuiesc, Dealu, Borsec şi Băile Tuşnad, continuare în pag. a 6-a www.informatiahr.ro Redacţia: informatiahr@gmail.com Publicitate. infohrpub@gmail.com Anul XXXII. Nr. 6649 • MARŢI, 30 IUNIE 2020 • Preţ: 1,50 lei la vânzare liberă Consilierii judeţeni, faţă în faţă cu provocările, neajunsurile şi frumuseţile zonei de nord a Harghitei □ Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean (CJ) Harghita s-a desfăşurat în Pasul Mureş, la limita judeţelor Harghita şi Suceava, unde se lucrează la DJ 174C, care leagă Transilvania de Moldova Deşi au fost invitaţi la şedinţa ordinară a CJ Harghita, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi consilierii judeţeni su­ceveni nu au participat, administraţia jude­ţului vecin fiind reprezentată de directoarea Direcţiei Generale Tehnice a CJ Suceava, în schimb, şedinţa a fost onorată cu pre­zenţa de prefectul Ion Proca, precum şi de preşedinţii Asociaţiei de Dezvoltare Inter­­comunitară Călimani-Giurgeu și ADI Har­ghita, care colaborează pentru dezvoltarea de proiecte comune, continuare în pag. 4 și 5 în Topliţa a fost deschis primul birou europarlamentar din zona de nord a judeţului □ Inaugurarea s-a făcut după aproximativ un an de când Victor Negrescu a făcut această promisiune în cadrul campaniei europarlamentare Anul trecut, spre sfârşitul lunii aprilie, Victor Negrescu se afla la Topliţa, unde a purtat discu­ţii cu aleşii locali harghiteni. Spunea, atunci, că nu se află pentru prima dată în municipiul de pe Mureşul superior, vizitând oraşul şi în perioada 2014-201­7, când a fost membru al Parlamentu­lui European. Cu ocazia vizitei de anul trecut, Victor Negrescu făcea şi promisiunea că va des­chide un birou europarlamentar în judeţ, urmând să se stabilească doar localitatea în care acesta ar urma să funcţioneze. continuare în pag. a 2-a

Next