Informatia Bucureştiului, februarie 1970 (Anul 18, nr. 5116-5139)

1970-02-25 / nr. 5136

II informATÎĂ\mr%m * iSterwtwg^ * ^m\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\m Victor Eftimiu îşi aminteşte Suri­sul H Pe Darclée, n-am avut niciodatft pri­lejul s-o aud clntînd şi nici nu i-a fost Înregistrată vocea, ca să ne putem bucura de magia ei. Dar l-am consa­crat, in ultimii ei ani de viaţă, o mare prietenie. Era o femeie micuţă şi pli­­nuţă, cu ochi frumoşi şi un surîs fer­mecător. Surîsul Haricleei n-a avut egal. I se risipea pe toată faţa, i-o transfigura, îi umplea ochii de lumină şi de graţie. Era el însuşi, acest surîs, o armonie celestă, cuceritoare, irezisti­bilă. A suris, iluminată, plină de opti­mism, pină-n cele din urmă clipe ale vieţii. Bătrlnii Giuseppe Ve­rdi, Charles Gounod, Saint-Salins, contemporanii ei Mascagni, Leoncavallo şi Puccini, ale căror creaţii le-a interpretat, şi-au ex­primat, nu o dată, admiraţia pentru arta ei desăvîrşitâ şi pentru farmecul ei personal. Darclée a primit, în glo­rioasa ei carieră, multe aplauze şi flori şi articole elogioase, din partea celor mai severi critici. S-a bucurat de ad­miraţia şi de respectul cîntăreţelor care l-au călcat pe urme. Mi-aduc aminte de-o neuitată seară, Intre cele două războaie. La teatrul liric, Opera română prezenta Tosca. In rolul Floriei, Florica Cristoforeanu. La sfîrşitul actului, interpreta a înain­tat la rampă şi, adînc emoţionată, a făcut cunoscut publicului că printre spectatori se află şi creatoarea rolului, marea noastră Darclée. La auzul acestui nume, întreaga sală s-a ridicat în picioare şi a ovaţionat îndelung pe celebra cîntăreaţă. Flari­­cleea era înduioşată pînă la lacrimi. Lacrimile şi surîsul Haricleei ! Despre surîsul ei, mi-a vorbit de-atî­­tea ori Agepsina Macri, care a cunos­cut-o din copilărie şi a auzit-o cîntînd în plină glorie. Darclée a arătat multă afecţiuna trage­dienei noastre. A purtat pe tînăra stu­dentă de la Sorbona prin saloanele şi teatrele Parisului, i-a vorbit despre greutăţile debuturilor, i-a evocat lumea de miraj a triumfurilor ei pe cele două continente. înainte de a-i fi prezentată lui Gounod, Darclée, i-a povestit Agep­­sinei Macri : „Eram foarte emoţionată. N-aveam o toaletă mai ca lumea, ca să mă prezint în faţa ilustrului compozitor. O compatriotă mi-a împrumutat o ro­chie, care nu mi se potrivea. Mi-aduc aminte şi acum cît ne-am căznit s-o coasem şi s-o descoasem, s-o potrivim cu ace, s-o ajustăm pe corpul meu. Co­seam, descoseam şi plîngeam ! In a­­ceastă rochie de împrumut am apărut întîia oară în faţa lui Gounod !“ Intîlnirea cu Gounod i-a fost de bun augur. La Opera mare din Paris a cîn­­tat pe Margareta din „Faust“ şi pe Ju- Iieta din „Romeo şi Julieta“. Celebrul decan al muzicii franceze i-a arătat totdeauna deplină admiraţie şi­ o afec­ţiune părintească. Tot aşa şi Verdi, în ale cărui opere Darclée a apărut de atîtea ori. Această româncă a fost con­siderată, împreună cu spaniola Adelina Patti, drept exponenta cea mai auten­tică a artei latine. A apărut alături de cei mai mari cîntăreți ai lumii, de la tenorul Tamagno pînă la baritonul Ba­­tistini. La Buenos­ Aires a interpretat pe Gilda din ,,Rigoletto“, avînd ca parteneri pe Carusso, Titta Ruffo și ca dirigent al orchestrei pe Arturo Tos­canini. 18.00 Deschiderea emisiunii. Lu­mea copiilor. Albumul „Familiei năzdrăvane“. Emisiiune de Erika Petruşa şi Tatiana Sireteanu. 18.30 Totul cîntă. Fluierele , ti­­linca, fluierul moldovenesc, ca­valul dobrogean. 19.00 Telejurnalul de scară. 19.20 Actualitatea in economie. 19.30 Preludiu la a III-a ediţie „Cerbul de aur“ Braşov — Ro­mânia. 19.55 Evocări — 6 Martie 1945. Imagini şi documente comentate de Gheorghe Zaharia, director adjunct al Institutului de studii istorice şi social-politice. 20.15 Arte plastice. Premiile Uniunii artiştilor plastici pentru anul 1969. 20.25 Microavanpremieră. 20.30 Tele­ cinemateca. „Mode­lul“. 22.25 Telejurnalul de noapte. 22.35 Salonul literar al televi­ziunii. Amfitrion : Eugen Barbu. 23.15 închiderea emisiunii. La numai cîteva zile după premieră, am revăzut spectacolul „Mireasa vîndută“ al Operei române într-o nouă distribuţie. Prezenţa unei „echipe“ complet dife­rite în toate rolurile principale ne-a convins, o dată mai mult, că pornind de la acelaşi libret, de la aceeaşi parti­tură muzicală şi de la aceeaşi concep­ţie regizorală de ansamblu, doi — sau mai mulţi — interpreţi pot realiza în­­tr-un rol creaţii substanţial diferite, deşi nu mai puţin, valabile, în funcţie doi protagonişti in „Mireasa vîndută'' de datele individuale ale personalităţii lor artistice. Dacă, astfel, constantin Gabor a fi­­cut, la premieră, din Intermediarul de căsătorii Ketal un personaj intrucâtva ridicol, predispus să cadă uşor în cursa întinsă de şiretul Jentk, Traian Po­pescu a subliniat anumite trăsături ma­lefice ale eroului, tendinţa sa spre ranfaronadă şi spre impresionarea in­terlocutorilor prin gesturi mari şi pro­misiuni ademenitoare. Tenorul Cristian Mihăilescu — care face parte din tinăra generaţie de solişti ai Operei — a con­­struit, la rîndul său, rolul bîlbîitului Vasek cu totul altfel decit Ion Stoian. In interpretarea lui, „sărăcia cu duhul“ a lui Vasek a părut mai degrabă rezul­tatul firesc al claustrării forţate, impu­se de familia eroului, decît al unei infirmităţi de natură patologică ; efectul comic nu a fost, totuşi, mai puţin iz­bitor. în rolul titular, Maria Cindilaru a rea­lizat o interpretare bine pusă la punct sub raport vocal propriu-zis, frazele au avut fluenţă, glasul a sunat omogen, dicţiunea a fost clară , păcat doar că i-au lipsit dîrzenia de caracter şi vibra­ţia temperamentală, elemente specifice ale portretului Majenkăi. Cornel Rusu a valorificat, în rolul Jenik, vocea sa agreabilă — deşi fără mare strălucire — de tenor liric ; jocul său de scenă a fost însă oarecum şters, impregnat de zîmbete şi atitudini stereotipe. Corul, pe care l-am remarcat la pre­mieră pentru marea vitalitate a inter­venţiilor sale, a părut de această dată obosit, lipsit de promptitudine în miş­carea scenică. Să fie acesta un feno­men natural de relaxare după seara primului contact cu publicul ? Explica­ţia părînd plauzibilă, să nădăjduim că, la viitoarele spectacole, diagrama ten­siunii s­e va ridica din nou la nivelul iniţial. Pe frontul baletului — după de­zamăgirea de la premieră — nici o miş­care... E. Elian ~ In fotografie : Cristian Mihăilescu (Va­­sek) şi Cornelia Angelescu (Esmeralda). Stela Popescu lasă în urmă, pe oriunde trece, unda de parfum a ta­lentului ei puţin obişnuit. Ea a pă­răsit teatrul pentru revistă cu ace­eaşi uşurinţă cu care a părăsit re­vista pentru teatru. Şi poate că nu a greşit nici într-un caz, nici in celălalt Cînd­­a început teatrul, acum nu ştiu dacă-mi pot permite să-mi aduc aminte cîţi ani, Stela dovedea, ca orice bun actor, disponibilităţi de dramă şi de comedie, plus încă ceva, un fel de talent de a trece rampa, de a comunica direct cu publicul care nu se putea să n-o conducă la revistă. Ea a devenit aici vedetă în 24 de ore, şi nu consider lucrul acesta drept o minune. Accesul său la ma­rele public se datorează In primul rînd însușirilor sale speciale pentru că — orice s-ar spune — revista nu creează vedete, ci le popularizează. Paietele, reflectoarele și fastul nu dau nimănui talent. Numai cine-1 aduce de-acasă se poate bucura de şansa, cu destule tăişuri, de a de­veni, peste noapte, o celebritate. Stela Popescu l-a adus şi s-a bucu­rat. Aici, la revistă, calităţile sale actoriceşti au fost supuse rigorilor aspre ale unui gen de teatru sincer, direct, care te lasă singur pe scenă, uneori minute în şir, şi nu-ţi pune la dispoziţie decît aceste cîteva mi­nute pentru a crea un personaj, pen­tru a cîştiga încrederea publicului, pentru a deveni simpatic, sau pen­tru a te rata definitiv. La revistă, în 4—5 minute, se consumă uneori un destin actoricesc de-o viaţă întreagă. Actriţă inteligentă, Stela şi-a folo­sit darurile personale ignorîndu-le şi nu s-a sfiit, mai ales la început, să apară sub chipuri diverse, şi chiar în travesti. Mai tîrziu, cînd a deprins secretele meseriei, şi-a putut îngădui. Profil Stela Popescu cu un aplomb şi cu o siguranţă scenică demne de Mia Apostolescu, dialogul „l’aţă-n faţă". Stela este, în orice caz, cea mai bună cupletistă din ultimii douăzeci de ani şi o ac­triţă care a ridicat plafonul Interpre­tării de revistă la o înălţime sub care se poate respira aerul artei ade­vărate. Ea rămîne a acestui gen mă­car prin amintirea pe care o lasă, şi dacă revista este — aşa cum mi s-a spus — o boală Incurabilă, nu văd de ce ar cruţa-o tocmai pe Stela Popescu. Deocamdată, cum am spus, ea s-a Întors din nou la teatru, şi poate că a procedat bine, pentru că există un moment cînd fiecare ne temem de noi Înşine, cînd ne apucă groaza că s-ar putea să batem pasul pe loc, să ne repetăm. Teatrul îi poate oferi Stelei Po­pescu prilejul de a-l aborda pe o treaptă nouă, cu o experienţă cîşti­­gată alături, şi cu un bagaj profe­sional cum n-are oricine. Teatrul îi poate găsi rolurile variate şi com­plexe, pe care Stela le caută şi pe care le merită. Nu este vorba, deci, de o trădare de sine. Dar asta rămîne, bineînţeles, de văzut. Aurel Storin Vizavi... Doi actori păşesc deunăzi pragul re­dacţiei. Cunoştinţe vechi : Florin Pier­sic şi Matei Alexandru. — Am găsit o comedie amuzantă (de fapt ne-a dat-o traducătorul ei, colegul nostru de la regizorat, Traian Zecheru). Am făcut distribuţia şi am montat-o. începem s-o. Jucăm de Mărţişor. — Tinde, la Naţional ? — Nu, vizavi, la Teatrul „C. Tănase“, In sala Savoy. Vă amintiţi, desigur, că pe aceşti doi actori i-aţi urmărit la Naţional, prota­gonişti ai puternicei drame, „Oameni şi şoareci" de Steinbeck. — Vă reîntîlniţi, deci, ca parteneri, pe o partitură comică, de astădată. Ştacheta rămine ridicată... Recitalul Studioului de poezie, de luni seara, consacrat, de data aceasta, creaţiei lui Baudelaire , a venit să marcheze a doua performanţă de parti­cipare a iubitorilor genului, din 1970 (cealaltă a întrunit-o recitalul anterior, închinat lui Eminescu). Atît selecţia versurilor (Stelian Tăbăraş) cît şi regia artistică (Constantin Săbăreanu) au fost subordonate ideii că autorul ,,Florilor răului“ a fost un creator de geniu care — asemenea simbolicului său Albatros — „Jos pe pămînt şi printre batjocuri şi ocări / Aripile-i imense-1 Împiedică să meargă“. Cu alte cuvinte, s-a urmărit relevarea dramatismului Încleştării dintre poet şi destin, dintre poet şi timpul său. Tonalitatea recitărilor (în original şi In traducere) a fost confesi- Vâ, fără accente artificiale. Alături de Ion Caramitru şi Eva Pătrăşcanu — care trăiesc cu toată fiinţa lor stările de poezie — notăm evoluţia artistului emerit Fory Etterle şi — surprinzătoa­re în această postură — a poetului Romulus vulpescu şi a crainicului An­drei Magheru. Pentru timbrul profund, pentru distincţia scenică autentică, pu­tem cita şi pe Dinu Ianculescu şi A­­dela Mărculescu. Pagini din Debussy pe versuri de Baudelaire a interpretat artista emerită Teodora Lucaciu. Iar dintre... oaspeţi, două înregistrări­­ Leo Ferré, cintind, şi Franţois Chaumette, societar al Comediei Franceze, recitind din Baudelaire. Recitalul următor va fi dedicat lui G. Bacovia şi Ion Barbu. Ştachetă calită­ţii, deci, rămîne ridicată... Ion Butnaru Povestea unui cuplu devenit celebru Lady Mary şi David Alexandre Winter Există în muzică, şi mai ales în cea uşoară, un cuplu indestructibil , inter­pret — melodie, iar în cadrul acestui cuplu raporturile pot fi cu totul dife­rite : interpreţi care lansează melodii şi melodii care lansează interpreţi. In acest al doilea raport se încadrează cuplul care formează obiectul rînduri­­lor de faţă. Dar iată povestea : M­ai întîi a fost interpretul — tînărul David Alexandre Winter — care reprezenta Olanda la Cupa Mon­dială a Cîntecului, în octombrie 1968, la Innsbruck. Cîştigător al acestei Cupe, el este remarcat, datorită deose­bitelor sale calităţi vocale, de către cu­noscutul manager francez Norbert Ale­man, care îl invită în Franţa. S­osit la Paris, întîmpină la început cîteva eşecuri cauzate de totala necunoaştere a limbii franceze (în pofida, faptului că vorbea totuși... 5 limbi europene). Debutul avea să fie însă fulgerător, ca urmare a unei farse. Aleman prezintă lui Eddie Barclay, directorul casei de discuri cu același nume, un microsion interpretat de Tom Jones, dar pe care îl dă drept al lui David Alexandre Winter (în reali­tate vocile lor remarcîndu-se printr-o izbitoare asemănare). Urmează angaja­mentul imediat şi pregătirea primului disc. I­ntră în „scenă* al doilea termen al cuplului e­i,Oh, Lady Mary“, melodie de o cuceritoare simpli­tate şi frumuseţe, pe o temă luată din folclorul turc. Transmisă frecvent de către posturile de radio, melodia reţine instantaneu atenţia melomanilor, iar discul va înregistra un succes verti­ginos, situîndu-se pe primul loc al tuturor clasamentelor. Imeaza numeroase concerte şi tur­nee încununate de succes, atleti­cul olandez fiind şi un foarte bun dansator, înzestrat cu un excelent joc de scenă, şi lansarea de noi discuri: „Ne ferme pas ton coeur“, „Voie, s’envole“ etc., rămase însă în umbra primului mare succes, în ciuda dorin­ţei sale intense de a demonstra că „Oh, Lady Mary“ nu a fost Un accident Octavian Andronic — Ne-a atras piesa cu nume de avion —­­,Boeing-Boeing“ — a francezului Marc Camoletti şi pentru că este o reu­şită comedie de situaţii şi pentru că autorul a ştiut să strecoare sub gluma spumoasă, fără ostentaţie dar, credem, convingător, o morală a fabulei, o idee etică oricînd la ordinea zilei. Dar n-am vrea să dezvăluim deznodămîntul... — Spuneaţi de distribuție... — In afară de noi, e exclusiv femi­nină : colegele noastre Ioana Butcă, Ileana Stana Ionescu, Catiţa Ispas, Eva Pătrăşcanu. — Scontaţi un succes ? — In 40 de ţări spectatorii au râs la această comedie. Sunt convins că vor ride și la noi... Dacă nu, vina va fi exclusiv a regizorului, care e actor : Matei Alexandru. r­u Redactorul rubricii : Eugen Comarnescu Desen de Neagu Rădulescu (Urmare din pag. 1) Înşine ca şi celorlalte popoare — felul nostru de a ginii şi a simţi astăzi. Recenta Înte­meiere a Academiei de Ştiinţe sociale şi Po­litice — care l-a cins­­tit pe ea însăşi ale­­gându-l ca preşedinte de onoare pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu — a subliniat tacă o dată această mare obligaţie morală. Prin secţiunile ei — ca îndrumătoare aia cercetării ştiinţifi­ce la domeniul filo­zofiei, sociologiei, psi­hologiei, istoriei şi teo­riei artei şi literatu­rii. Ca şi a intregii is­toriografii naţionale — prin atribuţiile care 11 revin in ceea de pri­veşte orientarea vieţii noastre culturale în Întreg complexul ei, noua academie contri­buie la clarificarea şi concretizarea liniilor directoare ale acestei Vieţi, atlt la prezent, cit şi In viitorul apro­piat. Cum răspund noile edituri acestor Înalte comandamente mora­le ? In toate luările de atitudine, despre care am vorbit la început, a fost unanim exprimată convingerea că editu­rile nu au numai misi­unea de a contribui e­­fectiv la dezvoltarea la extensiune a culturii zilelor noastre — şi prin cultură Înţeleg şi literatura şi artele — ci şi, mai ales, la as­censiunea nivelului ei de valoare. Intr-ade­văr, activitatea edito­rială reprezintă una dintre cele mai im­portante forme de con­cretizare a realizări­lor în domeniul cul­turii. Cartea nu e nu­mai un prilej pentru plăcerile tihnite ale lecturii, nu e numai un mod de acumulare a cunoştinţelor despre lume şi viaţă ale ma­relui public, ci este şi un mod de afirmare a forţelor creatoare ale poporului nostru, un mod de afirmare a pre­zenţei lui în competiţia mondială a artelor şi ştiinţei. De aceea , în toate confesiunile publice ale factorilor răspunzători ai noilor organisme editoriale — a fost accentuat prin­cipiul exigenţei, al se­lectării valorilor auten­tice Uşor de formulat, acest principiu implică grave şi complicate răspunderi tn aplicarea lui practică, In Însuşi procesul de editare. Numele cu adinei re­zonanţe simbolice, pe care le poartă noile edituri, vorbesc de la început despre aceste răspunderi. Dacia, nu­mele noii edituri clu­jene — evocind nu nu­mai continuitatea rod­nică a vieţii noastre la Transilvania dar şi profunda ei Integrare în creativitatea oame­nilor de cultură al pa­triei noastre de astăzi, din toate naţionalităţi­le care o locuiesc — constituie însuşi un program vast şi exi­gent totodată. Minerva — numele editurii pen­tru valorificarea moş­tenirii noastre litera­re — aminteşte denu­mirea acelei edituri care în trecut a mar­cat primul efort se­rios de tipărire res­pectuoasă a clasicilor noştri. E inutil, cred, să mai rememorez tot ceea ce însemnează, pentru noi toţi, nume ca Mihai Eminescu — şi aici cred că ar tre­bui să renunţăm la co­moditatea prescurtării în „M. Eminescu“, cum văd că se întitulează în presă noua editură — şi Ion Creangă, atri­buite acum editurii pen­tru literatura actuală şi, respectiv, editurii pentru şcolari. De ase­menea, e inutilă re­memorarea a ceea ce a însemnat — ca nivel de cultură cu perspec­tive universale şi ri­goare critică — un nu­me ca Junimea, de pe frontispiciul noii edi­turi ieşene. Kriterion — numele editurii pen­tru lucrările în limbi­le naţionalităţilor con­locuitoare — include în însăşi etimologia lui sensul promovării ac­tive a valorilor. Uni­vers — denumirea edi­turii pentru traduceri din literatura universa­lă şi studii asupra — nu însemnează nu­mai o largă deschidere spre beletristica din trecut şi prezent a în­tregii lumi, ci şi idee a universalului, ca enti­tate incontestabilă şi durabilă. Prestigiul oricărei dintre aceste edituri — ca şi al celor exis­tente mai înainte — se consolidează în ul­timă instanţă prin rea­lizările lor, prin felul cum concretizează ge­nerosul dar şi severul program care stă la temelia însăşi a arhi­tecturii unei culturi în­floritoare. Frontispiciul editorial sub care a­­pare orice nouă carte trebuie sâ constituie o garanţie că ea îi co­respunde cu totul, şi ca valoare şi ca struc­tură specifică. Idealul — greu de realizat, dar nu imposibil — ar fi ca oricine trece pragul unei librării să fie si­gur că va avea în mîini o carte ce merită să fie cumpărată, dar şi că ea este cartea care îi trebuie, că fir­ma editurii îl orientea­ză ea însăşi spre căr­ţile indispensabile bi­bliotecii lui de acasă, nu numai ca valori ci şi ca instrumente de lucru, răspunzînd si­gur cerinţelor lui pro­fesionale şi preocupări­lor lui individuale. Cri­teriul valorii nu e nu­mai un principiu ab­stract — un mod de ierarhizare a autorilor şi operelor — ci şi un răspuns concret, dat marilor întrebări pe care şi le pune largul nostru public de as­tăzi, atît de însetat de o cultură care să-l în­­drumeze, fără şovăiri şi ocoluri, în miezul fierbinte al vieţii zile­lor noastre, atît în perspectiva ei seculară cît şi în toată acuta ei actualitate. Nume care obligă M­UZICĂ DE CAMERĂ • Astăzi, ora 20, în Sala mică a Palatului are loc un concert care cuprinde un program de lieduri de Gabriel Fauré şi Richard Strauss, susţinut de soprana Ileana Cotrubaş, acompaniată la pian de Alexandru Hr­isanide. • Mâine, la aceeaşi oră, in sala studio a Ateneului se va desfășura un dublu recital al sopranei Nora Popescu (acompaniată de Viorica Cojo­carul și al violonistului Adalbert Fodor (acompaniat de Gabriela Stepan). 0 aventura in timp... Bine, de acord ! Tematica »Science­fiction* nu este, pentru ultimul film al lui Alain Resnais, decit un pretext, un mod de a pune problema $i, poate, de a cointeresa producătorul. Lucrul reiese evident fie $i din ostentaţia cu care neglijează realizatorul acest plan al acţiunii. Laboratorul timpului tipare nimic din jucăriile lucitoare ale civili­­zaţiei miracolelor cu care un Terence Young, de pildă, n-ar fi pierdut prilej­­ul de a epatat ci este pur şi simplu un hangar la adăpostul căruia a fost instalat un fel de cort in formă de dovleac cu nişte scobitori in creştet. Ceea ce ar fi putut constitui un „sus­pense“ teribil, lupta savanţilor pentru recuperarea eroului, este şi ea tratată cu un sol de distanţare, marcînd prin neutralitate refuzul obstinat al cineas­tului de a exploata o sursă mecanică de tensiune. Dar aceste reţineri nu estompează cîtuşi de puţin conturul tulburătoarei idei poetice a filmului. A fost inventată o instalaţie care poate arunca fiinţele înapoi, în propriul lor trecut. Experienţele făcute pe şoareci au fost încununate de succes, dar ani­malele recuperate sunt martori pasivi, nu pot reproduce prin viu grai ceea ce au trăit. Claude Ridder, ur­ literat de­zamăgit de viaţă, primeşte, după ce abia a fost salvat dintr-o tentativă de sinucidere, să servească, el, drept co­bai. Catapultat cu un an înapoi, va ră­tăci prin meandrele propriului său tre­cut fără să mai găsească drumul în­toarcerii. Va fi înghiţit de străfulgerările amintirii, de o dragoste care l-a chinuit dar fără de care viaţa nu mai are gust, de absurdul unei existenţe sterile. De aici, din fantasticul acestor rătă­ciri prin labirintul anui trecut, rezultă şi bizara fizionomie ă filmului. Ştim — timpul, uitarea, memoria, discontinui­tatea sunt teme caracteristice autorului Hiroshirhei. Resnais uimeşte însâ şi de astă dată prin facultatea de ă repeta, fără să se repete, de a*$î reluă temă, reihnoindu-se. Există o stranie analogie pe care cineastul izbuteşte s-o sugereze, intre comportarea publicului în faţa fil­mului şi starea de spirit a eroului, in primele momente ale experienţei, spec­tatorul nu realizează decit discontinui­­tatea episoadelor apoi insă, în do­rinţa de a pune în Sfîrşit ordine, de a stabili legături, începe să caute repere, elemente de stabilitate în insuportabilul fluid al imaginilor care să poată con­stitui o punte între secvențe și un in­diciu în restabilirea cronologiei. Apa­rent,* este un joc, precum cel cu chi­briturile din Marienbad, un „puzzle", exerciţiu de recompunere a unor ima­gini din părţile ei componente. Dar să nu ne grăbim ! Este Şi nu este un joc... Pentru că undeva este reprodusă aici, cu extraordinară plasticitate, însăşi ne­vroza personajului. Ridder alu­necă şi el printre particule de trecut, în cautarea minutului spre care a fost propulsat, încearcă mereu să descopere ceva stabil, solid, de care să se agaţe, care să-i oprească prăbuşirea in abis. Dar fiecare moment retrăit se dovedeş­te Inconsistent, labil, ti scapă, şi sin­gurul punct cert de referinţă al unei existente pe care analiza lucidă a pul­verizat-o, singurul moment statornic al Te iubesc, te iubesc producţie franceză de Alain Res­nais, pe un scenariu de Jacques Sternberg* Muzica : Krzysztof Penderecki. Distribuţia : Claude Rich (Ridder), Olga Georgess-Pi­cot (Catrine), Anouk Fer­jac (confidenta) şi — în roluri epi-­­­sodice — Alain Robbe-Grillet,­­ Jacques Doniel Valcroze, Jorge­­ Sempriin şi alţii.­­ unui caracter slab rămîne — aici e dra­ma — sinuciderea la care se întoarce şi cu care îşi încheie peregrinarea de coşmar. Pentru Claude Rich, trud­ifiirea cu acest rol a fost providenţială. Actorul a tre­buit să redea, im­primatâ pe expresia să, locui îh timp­ul fragmentului de trecut, sâ fie, mereu, cînd mai tîriar, cîhd mai bătrîn, cînd măi Uzat, cînd mai proaspăt, să marcheze jocul vîrste­­lor şi al decepţiilor — ceea ce a reuşit cu strălucire. Chiar Catrcce, princi­palul personaj feminin al filmului, tră­ieşte, mai curînd, graţie puternicei per­sonalităţi a lui Ridder decît prezenţei destul de efemere a actriţei Olga Geor­ges-Picot. Este în această iubire de om slab, în această dragoste­­ mlaştină din care Ridder nu se poate smulge, în această afecţiune care chinuie, care umileşte raţiunea şi istoveşte bucuria de viaţă, atita deznădejde şi atita su­ferinţă incit tocmai ele o impun ca realitate pe palida Catrine. Dragostea lui Ridder este protest şi ură şi neputin­cioasă revoltă. „Te iubesc! Te iubesc!“ — izbucneşte el, în toiul coşmarului, cu vibraţia cu Caré Ungaretti strigase cind­­va : E l’amo, t’amo, ed é continuo schianto !“ — „Şi te iubesc, te iubesc, şi e o necurmată destrâmăre...*. Măi curind decît „ştiinţifico-fantastic", ultimul film al lui Resnais devine ast­fel „fantastico-poetic*. Dar, fără să a­fecteze sentimentul, fără să forţeze pateticul, cineastul nu se teme uneori să convertească metafora in umor. Ab­surdul situaţiei este chiar punctat de cîte un gag, ca de­­ pildă interferen­ţa ce­lor două experimente paralele, care-l aduce pe bietul şoricel pe plajă sau — în clipa în care Ridder doreşte să se regăsească cu orice preţ, în apă — imaginea cabinei de telefon-acvariu. „I-am rămas totdeauna fidel lui André Breton şi unei anume forme de scrie­re automată“ — mărturiseşte cineastul, numai că „supra-realismul“ său, dacă poate fi denumit astfel, nu este o poză teribilistă, ci o soluţie posibilă unei problematici, avînd acoperire în poezie. Numai finalul, imaginea aceea a şori­celului uitat în laborator, dar reîntors viu pe planeta prezentului, cît de ge­neros este, în sensuri ! Şoarecii au şan­se sigure de recuperare, ei sunt privi­legiaţi fiindcă trăiesc exclusiv în pre­zent. Ridder, însă, este om, el a pornit în zborul său prin timp, împovărat de vise, de obsesii, de remuşcări şi s-a prăbuşit cu aripi frim­e, în labirintul unei vieţi, în meandrele unui trecut. Sub masca unui inocent joc de socie­tate, Alain Resnais a disimulat, în ul­timul său film, un tulburător poem des­pre condiţia umană... T. Caranfi! teatru BOEMA (Giuseppe Todoro, Dionisie Konya, Marina Krîlovici, Eugenia Mol­­doveanu. Dirijor : C. Trăilescu) — pre­zintă Opera Română, În Sala Palatului, ora 19.30. PRINȚESA CIRCUL III (Dorin Teodo­­rescu, Lucia Roic, Daniela Voicu, Ion Dinu. Dirijor : Mircea Ionescu) — Tea­trul de operetă, tel. 14.80.11, ora 19.30. HEIDELBERG UIA DE ALTADATA (Ilinca Tomoroveanu, Florin Piersic, Chirii Economu) — Teatrul naţional „I. L. Caragiale“, sala Comedia, tel. 14.71.71, ora 19.30. TRAVESTI (Marcela Rusu, Const. Băr­­bulescu, Nie. Brancomir) — Teatrul na­ţional „I.L. Caragiale“, sala Studio, tel. 13.15.53, ora 19.30. TRANSPLANTAREA INIMII NECU­NOSCUTE (Radu Beligan, Ileana Pre­­nescu, Valeria Marian, Marin Moraru, Florian Pittiş) — Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“, tel. 14.60.60, ora 20. PURICELE IN URECHE (Octavian Co­­tescu, Gina Patriciu­, Lucia Mara, Ion Besoiu, Paul sava) — Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“, sala Studio, tel. 12.44.16, ora 20. LA CIORBA DE POTROACE (Nucu Păunescu, Dodi Calan Rusu, stefan Ior­­dache) — Teatrul „C.I. Nottara“, sala Magheru, tel. 15 93.02, ora 19.30. CE SCURTA E VARA (Eugenia Badu­­lescu, Anda Caropol, C-tin. Brezeanu) — Teatrul „C.I. Nottara“, sala Studio, ora 20. COCOȘELUL NEASCULTĂTOR (Mișu Andreescu, Horea Benea, Gh. Gîmă, Ion Gh. Arcudeanu, Luluca Bălălău) —* Tea­trul „Ion Creangă“, tel. 12.85.56, ora 16. FLOARE DE CACTUS (George Bănică, Mihaela Dumbravă, Marieta Luca, Sorin Gheorghiu) — Teatrul de revistă şi co­medie „Ion Vasilescu“, tel. 12.27 45, ora 19.30. NUNTA LUI FIGARO (Ştefan Bănică, Torado Negreanu, Dan Tufaru) — Tea­­mi Giuleşti, tel. 18.04.85, ora 19.30. DISPARIŢIA LUI GALY GAY (Mihai P­ălădescu, Ion Lucian, Stela­n P­opescu, Mircea Albulescu, Dem. Savu) — seria de bilete nr. 62 — Teatrul de comedie, tel. 16.64.60, ora 20 BANDIŢII DIN KARDEMONME — Teatrul Ţăndărică, sala din str. Acade­miei, tel. 16.14.92, ora 17. NU TE LASA, STROE ! — Teatrul „C. Tănase“, sala Savoy, tel. 15 56.78, ora 19.30. NICUȚA LA TANASE — Teatrul „C. Tănase“’, sala din calea Victoriei nr. 174, tel. 15.04.18, ora 19.30. RECITAL DE LIEDURI — Sala mica a Palatului, ora 20. c/nemo PREMIERS VISUL DOMNULUI GENTIL — Festi­val (15.63.84) — 9, 11, 13, 15, 17, 19, 21 ; Republica (11.03.72) — 9, 11 30, 14, 16.30, 19, 21.15. EXPLOZIE IN MUNTI - Favorit (Drumul Taberei) — i6, l1, 15.30, 18, 20.30 NOAPTE CU ceata — Victoria (16.28.79) — 9, 11.15, 13.30, 18, 18.30, 20.45. CĂSĂTORIE PRIN MICA PUBLICI­TATE - Central (H. 12.24) — 8.30, 10.30, 12.30, 14.36, 16.30, 18.45, 21. ‘or O NUNTA CUM N-A MAI FOST — Timpuri Noi (15.61.10) — 9—19.30 tn con­tinuare. PRIETENI FARA GRAI — Doina (16.35.38) — 9. 10.30, 13. 13.30­­ Lira (31.71.71) - 15 30. 18. PREA MIC PENTRU UN RĂZBOI ATÎT DE MARE — Buzesti (15 63.19) -15.30. 18. 20.30. SIMPATICUL DOMN R — Dacia (16.26 10) — 8.30—40 30 tn continuare. RECONSTITUIREA — Luceafărul (15.87.67) - 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.45. GillCÎ CINE VINE LA CINAT — Pa­tria (11.86.25) — 0. 12, 15, 18, 21. TE IUBESC, TE IUBESC — Capitol (16.29.17) - 9.30, 11.45, 14, 16.15, 18.45, 21. COMISARUL X ȘI „PANTERELE AL­BASTRE“ - București (15.61.54) — 9. 11.15, 13.30, 16.30, 18.45, 21­­; Melodia (12.06.88) - 9. 11.15, 13.30, 16, 18.30, 20.45; Gloria (22.44.01) — 9. 11.15, 13.30, 16. 18.15, 20.30 ; Modern (23.71.01) — 9.15, 11.30, 13.45, 15, 18.15, 20.30. LA NORD PRIN NORD-VEST — Lu­mina (16.23.35) — 9.15—16.45 în conti­nuare. 19.45. CÎND SE ARATA CUCUVEAUA — Feroviar (16.22.73) — 9, 11.45, 14.30, 17.15. 20.30 ; Aurora (35.04.66) — 9, 11.15, 13.30, 16. 18.15, 20.30. STAPIN PE SITUAȚIE — Excelsior (18.10.88) - 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30; Flamura (23.07.40) - 9, 11.15, 16, 18.15, 20.30. DON JUAN FARA VOIE — Grivita (17.08.58) — 9 30, 11.45, 16. 18.15, 20.30. BECRET — înfrățirea Intre popoare 117.31.64) — 15.30. 19. VA PLACE BRAHMS ? — Doina (16.35.38) 16. 18.30, 20.45 . Unirea (17.10.21) «• 15.30. 18. TOTUL DÉ VÍN2ARÉ — Unirea (17.10.21) *- 20.15 CRIMA IN STIL PERSONAL « Lira (31.71.71) - 20.15. VIA MALA - BuCegl o7*03.47) - 16, 18,15, 20.30 ; Tomis (21.49.46) — 9-15 în continuare, 10. 20.15. DRAGA BRIGITTE — Drumul Sârb (31.28.13) - 15, 17 30. 20. BATALI­A PENTRU ROMA - Feren­tari (23 17 51), ~ 15 30. 19 PACAIUL DRAUilS­­­El - Giulesti (17.55.46) — 15.30, 18, 90.30 ; Volga (11.91.26) — 9—13.30 ta continuare, 16. 18.15, 20.30 : Progresul (23.94 10) — 15.30. 18. BERU Şl COMISARUL SAN ANTO­NIO — Cotroceni (13.62.56) — 15.30. 18. ROŞU Şl AURIU - Cotroceni (13.62 56) — 20.30. CĂLUGĂRIŢĂ - Floreasca (33.29.71) — 10. 13.30, 16.30, 19 30 ; Mioriţa (14.27 14) — 9.45, 13. 16.15, 19.30. IUBIREA STRICT OPRITA­­ Moşi­lor (12.52.93) — 15.30, 18. LINIŞTE ŞI STRIGAT — Moşilor (12.52.93) — 20.30. VALEA PĂPUŞILOR — Popular (35.15.17) — 15.30, 18 . Rahova (23.91.00) — 15.30, 18. DIN PLICTISEALA — Popular (35.15.17) — 20.30. WINNETOU IN VALEA MORȚII - Munca (21.50.97) - 16. 18. 20 . Flacăra (21.35.40) — 15.30. 18. 20.15. ANCHETATORUL DIN UMBRA — Arta (21.31.88) — 10—16 in continuare, 18.15. 20.15. PROFESIONIȘTII — Vitan (21.39.82) — 15.30. 18. 20.30. REBUS MIRACULOS — Rahova (23.91.00) — 20.30. CU MtlM­IC PE ORAS — Progresul (23.94.10) - 20 15. BĂIETII IN HAINE DE PIELE - Pa­cea (31 32 52) - 15 45. 18. 20.15. CAVALERII AERULUI - Viitorul III.48 03) - 15 30. 18. 20 SO. BĂIETII din si RAI­ A­pal - Cos­mo, (35 19 151 - 15 30. 18 20 15 O FATA FERICITA - Cinemateca (sala Union) (13 49 01) — 10, 12, 14, t CERBUL DE AUR VEDETELE (I) BOGDANA KARADOCEVA “ ut» nume de mare rezonanţă In muzica uşoară din Bulgaria — se dovedeşte a fi o veritabilă colecţionară de­­recor­duri“ , a Înregistrat la Radioteleviziu­­nea suflota peste 400 de melodii, din­tre care majoritatea au fost scrise spe­cial pentru ea , aproape 50 000 de spec­tatori au asistat la vara anului trecut la concertele pe care le.A susţinut In cunoscuta Staţiune Nisipurile de Aur* iar clasamentele şi concursurile de mu­zică uşoară o situează cu regularitate in primele locuri. Dacă adăugăm şi distincţia obţinută la­­maratonul* mu­ • Regia acestui maraton mu­zical aparţine lui Cornel Todea, secundat de Al. Bocăneţ şi Mar­cela Popescu. • Scenografia festivalului va fi asigurată de către Virgil Lascov şi Georgeta Itigan, clş­­tigători ai concursului iniţiat in acest scop. • Sile Dinicu, asistat in cali­tate de corepetitor de către Cornel Popescu, va fi dirijorul orchestrei festivalului. • Dintre vedetele Invitate pen­tru recitaluri, Connie Francis şi Raphael au anunţat că vor veni Însoţiţi de proprii lor dirijori. • Reprezentanta Elveţiei, Fran­­cine, face parte dintr-o­­echipă­ de cabaret condusă, la Zarien, de către Jo Rolland, competitor la ediția trecută a Cerbului de aur. zical italian ^Canzonissima*. Bogdana Karadoceva ni se prezintă cu un pal­mares ce ar putea fi invidiat de nume dintre cele mai sonore din lumea mu­zicii uşoare. Vocea ei nuanţată, pre­cum şi acurateţea mişcării scenice, fac din ea o reprezentantă de marcă a „cîntecului“, în nota devenită de acum tradiţională a Festivalului cerbilor. Aspecte... I literar. n cele ce urmează, »m «urprins cîteva dintre feluritele aspecte sub care se prezintă uneori limbajul anumitor comentarii de ordin Nota bene. — Printre formulele de circulaţie Internaţională, luate aidoma din latineşte, există, de multă vreme, şi în limba noastră î nota nene, care în­seamnă : notează bine şi prin care, de obicei, se atrage atenţia cititorului asu­pra unei adăugiri la un text oarecare. Uneori, expresia este redusă — grafic vorbind — la iniţialele N.B. Asupra înţelesului ei nu încape nici o îndoială. Cu toate acestea, iată în ce context am întîlnit-o recent la autorul unei ru­brici săptămînale intitulate Muzica u­­şoară : „Nota bene regiei (elegantă, ae­risită). Nota bene şi organizatorilor care au început să renunţe (să fie într-un ceas bun) la concursul obişnuiţilor­ mandatari ai dansului de prin baruri...“ Aşadar, autorul citatului crede că formula nota bene înseamnă notă bună şi ca atare o întrebuinţează cu accepţia unui... calificativ ! Pleonasm — Referindu-ne la secto­rul vocabularului, cuvinea sa a semnala lipsa de atenţie pe seama căreia tre­buie pusă îmbinarea pleonastică a u­ Cum e corect u­ nor cuvinte — adică acea imperfecţiune de exprimare ce ia naştere din asocie­rea unor elemente lexicale cu sensuri identice. Lată, un exemplu tipic desprins dintr-o publicaţie cu preocupări de cultivare a limbii : „Pe linia valorifică­rii producţiilor mai vechi, dar mai ales pentru a atrage atenţia asupra valorii (sic !) documentare a lor, este şi ini­ţiativa de a publica, în anexă, pagini de culee etc., inedite rămase în manus­cris ale unor folclorişti mai vechi...“ Este evident, că, de vreme ce paginile respective au rămas în manuscris , ele sunt inedite. Şi încă un exemplu, din aceeaşi pu­blicaţie : „Sîntem, deci în faţa u­nei metafore simbolice, susţinută, în exis­tenţa ei, de suportul contextului“. Cum suportul este „o piesă sau un dispozi­tiv care servesc la susţinerea unui o­­biect“ (Dicţionarul limbii române mo­derne, pag. 822) — pentru a evita pleo­nasmul în enunţul dat, se putea spu­ne : „...susţinută, în existenţa ei, de context“. Construcţie. — Cu exemplul pe care îl vom cita îndată atingem sectorul construcţiilor ilogice Iată : “.Un stil lipsit de orice pedanterie, îngrijit, dar care reuşeşte să rămînă comunicativ...". Ca şi cînd un stil lipsit de pedanterie este de obicei... necom­unicativ ! N. Mihăescu Nota bene : formele lexicale nu pot fi întrebuinţate decît cu sensul care ie este propriu ! rsonante in preajma şcolilor Urrb­arec­in pag.1 (str. Rossini nr. 1) şi Andrei Gheor­ghe (st­r. Viitor nr. 161) au produs dezordine la liceul C. A. Rosetti... Sigur, aceste fapte îşi au corolarul lor. Ele sînt de natură să afecteze acel catalizator, am spune chiar acea condiţie sine qua non a procesului de învăţăm­irnt : LINIŞTEA în şcoli şi în preajma lor. Am văzut noi înşine, ne-au sesizat numeroşi profesori, că această linişte este adesea tulburată de o seamă de indivizi. Cine sunt ei? Nu o dată chiar foşti elevi (şi, fără să vrem, ne aducem aminte un pro­verb : ,,ce-ai semănat...") şi nu o dată actuali elevi ai şcolilor respec­tive. De bună seamă, în acest ultim caz, în primul rînd conducerea Şcolii este cea mai în măsură să acţio­neze. Trebuia, de pildă, ca altcineva, din afară, să se sesizeze că Marian Grozea, Constantin Barbu, Valentin Ştefan şi Gheorghe Nadolu — de la şcoala generală nr. 127 — fug de la cursuri şi-şi aşteaptă colegii spre a-i lovi şi a le lua diferite obiecte ? Aceeaşi toleranţă se m­anifestă şi faţă de elevii care intră cînd şi cum vor la cursuri, majoritatea timpului pe­­trecindu-şi-l în curtea şcolii, tulbu­­rînd liniştea claselor unde «h­igii lor stau aplecaţi asupra caietelor etc. Atunci cînd cei ce tulbură liniştea şcolilor sínt elevi, lucrurile, repetăm, sínt limpezi. Dar dacă sínt foşti elevi sau, pur şi simplu, huligani ? în a­­semenea situaţii numai Intervenţia conducerii şcolii este ineficientă. Pentru că uneori se ajunge pînă aco­lo incit — ni s-a relatat un caz — încercînd să evacueze nişte indivizi care jucau cărţi în curtea şcolii, di­rectoarea instituţiei a fost apostrofată şi ameninţată. Neîndoielnic, toate aceste întîmplări înscriu pe ordinea de zi necesitatea asigurării ordinii şi liniştii in preajma şcolilor unde au loc asemenea ano­malii. Practic — ni s-a spus — în timpul cursurilor nu veghează ni­meni. In pauze (de ce nu şi la în­ceperea sau terminarea programului, la intrarea în şcoală ?), sunt prezenţi profesorii de serviciu. Şi atît... Dincolo de grija şcolilor ifimişi de a-şi veghea propria linişte se p­re mai accentuat sprijinul organelor de ordine. Bine s-a procedat zilele tre­cute, organizîndu-se o acţiune mai am­plă care s-a soldat cu depistarea şi sancţionarea unor indivizii care îm­piedicau, în diverse moduri, buna des­făşurare a procesului de învâţămînt. La şase dintre aceşti huligani ur­mează să li se întocmească acte de­­ trimitere in judecată.

Next