Informatia Bucureştiului, iulie 1970 (Anul 18, nr. 5242-5268)
1970-07-15 / nr. 5254
CLODY BERTOLA Dac-ar fi să-mi imaginez talentul controlat de modestie, sensibilitatea condusă de gîndire, şi o carieră în care un succes să nu ucidă un alt succes, şi dac-aş fi obligat — obligaţie, desigur, fantezistă — să caut aceste lucruri aproape imposibile, în lumea teatrului, m-aş opri dintr-o dată şi fără ezitare la Clody Bertola. Această actriţă de excepţie are nobleţea aurului vechi, strălucind constant şi fără ostentaţie, ca un blazon de stirpe rară. Ea are chemarea scenei într-un mod care exclude restul, şi nu mi-o amintesc altfel decit in ipostazele — adesea fără cusur — ale personajelor sale. Bîntuită de simţire, dezlănţuită şi tandră, plutind în scenă — rareori am avut această senzaţie de plutire omenească — înflorind de fantezie, Clody Bertola transformă suferinţa şi bucuria, dragostea şi durerea, în personaje de teatru, care trec prin noi, înfiorîndu-ne. Cred că arta cea mare a unui actor este aceea de a insufla spectatorului ceva din propria sa profesiune, de a-l aduce la un nivel de simţire comun. Cum spuneam, Clody Bertola are virtutea modestiei, dar — nu ştiu de ce — mi se pare că în ultima vreme absenţa rolurilor mari i-ar putea schimba această adevărată vocaţie într-o simplă, inofensivă legendă. Sigur că — nefiind lipsit de o oarecare prevedere — nu voi scrie aici că nu e bine să fim modeşti. Dar să ne aducem aminte că nu poţi gusta niciodată farmecul modestiei dacă nu ai avut parte şi de trufia rolurilor potrivite. Sau cum ar spune colegul tuturor actorilor — şi, cite o dată, şi duşmanul lor — ..măsură pentru măsură AUREL STORIN După spectacolul „Aşa a fost la... Mexico“ (Groapa cu lei de la Guadalajara) al Teatrului „C. Tănase“. Bine s-ar mai proceda, Spun în cor toţi spectatorii, Dacă-n groap-am arunca Pentru lei, doar... autorii ! Victor Vlase „Teatrul teatrelor“-în aer liber Ce ar fi dacă, deocamdată aşa (din moment ce altfel nu s-a făcut încă), am porni să concretizăm mult viiturata idee a unui „teatru al teatrelor“, adică a unei stagiuni permanente a colectivelor din ţară, la Bucureşti ? Să zicem că iarna e mai greu. N-avem săli destule sau sunt ştiu eu ce alte dificultăţi.Deşi, cu ult pic de bunăvoinţă şi ceva mai fult spirit de iniţiativă, s-ar putea ajunge măcar la o ntai judicioasa selecţie a turneelor şi eşalonarea lor, astfel ca bucureştenii să ia efectiv cunoştinţă de spectacolele valoroase din restul ţării). Dar vara ? Avem atâtea parcuri în Bucureşti. Cu teatre încăpătoare. Situate în diferite cartiere. Spectatorii sunt dornici să mai vadă şi altceva decât au văzut tot anul. Şi cum scenele Capitalei n-au pregătit mare lucru pentru „sezonul estival“, sunt convins că programarea unor deplasări cu cele mai bune reprezentaţii s-ar bucura de un mare succes. Cu atît mai mult cu cit din cauza lipsei de organizare, o serie de teatre ne vizitează destul de des, iarna, în timp ce altora le ducem, realmente, dorul. Naţionalul clujean e primul care-mi vine în minte. De cită vreme n-a mai fost pe la noi ? Şi doar are cu ce. Dacă n-ar fi decit Caligula sau Un vis din noaptea miezului de vară (în sfîrşit o formulare corectă a ceea ce în mod obişnuit se traduce cu Visul unei nopţi de vară de Shakespeare) puse în scenă de Vlad Mugur, cu care teatrul a făcut două strălucite turnee în străinătate. S-ar părea că e mai uşor să te repezi pînă în Italia (nu intr-unul, ci în cîteva oraşe) decit să vii tocmai la... Bucureşti ! Dar Naţionalul ieşean ? Şi exemple se mai pot, da. N-ar fi interesante nişte „microstagiuni", măcar cum a fost aceea a Teatrului din Sibiu ? Mai ales că vara există şi posibilitatea participării unui număr sporit de spectatori. La urma urmei contează nu numai că „joci“ la Bucureşti, dar şi pentru cine joci. Nu spun nimic nou cînd afirm că, fie din cauza defectuoasei publicităţi, fie din suprasolicitarea spectatorilor, fie dintr-o neexigentă selecţie, turneele s-au desfăşurat astă iarnă adesea în faţa unor săli aproape goale, în cel mai bun caz în prezenţa cronicarilor dramatici, a prietenilor şi rudelor actorilor. S-ar putea susţine că sezonul e înaintat, că nu s-au făcut pregătiri, ş.a.m.d. N-ar strica, totuşi, să luăm propunerea în studiu. Şi să încercăm s-o realizăm treptat. Cine ştie, poate că şi aşa, cu tot sezonul înaintat, să se găsească cineva dispus să înceapă. TRAIAN ŞELMARU Sonatul lunii soseşte duminică Dacă i se poate reproşa Teatrului î.C. . Tănase“ că îndeobşte ne pune răbdarea la incercare cînd e vorba să-şi ţină promisiunile cu premierele stagiunilor curente, trebuie să recunoaştem că — în privinţa spectacolelor estivale — e cam singurul teatru care se ţine de vorbă. De vreo opt, dacă nu şi de mai mulţi ani, la grădina „Boema“ s-a instaurat o regulă : vara şi premiera. Şi nu ştiu cum se face că, de multă vreme, vară de Vară, în postură de regizor estival e Biţu Ialticineanu. — Vă ştim consecvent. La ce spectacol ne veţi invita vara aceasta ? — Da Sonatul lunii“, fantezie muzical-umoristică de Saşa Georgescu şi Puiu Călinescu. Chiar în caz de ploaie, premiera va avea loc ..duminică seara, căci „Boema“ are, după cum ştiţi, umbrelă... — Dar am auzit că nu mai are scenă... — De cînd aşteptam un prilej să demonstrez că sînt regizor modern ! Dacă pînă acum am „inventat“ spectacolul non-stop (nu mai risc să-mi plece publicul la pauză), de astă-dată îl voi „inaugura“ pe cel fără cortină. Pe scena podiurri, pe care împreună cu scenograful Puiu Ganea am hotărît să instalăm de la început totul — decor, recuzită şi chiar cabinele de machiaj — vor juca puiu Călinescu, protagonistul spectacolului, alături de Zizi Şerban, Didi Ionescu, Ioana Matache, George Bunea, Ovid Teodorescu. Cînd unul îşi va spune cupletul, altul îşi va schimba costumul, publicul avind avantajul să poată alege la cine să privească. Am adresat o întrebare şi lui Saşa Georgescu, coautor al spectacolului : — Afişul consemnează că semnaţi textele in colaborare cu protagonistul. Ce v-a făcut, în acest caz, să abdicaţi de la orgoliul de a fi unic autor ? — Am avut un motiv obiectiv. De cînd îl ştiu, Puiu Călinescu se joacă pe el. Deci, textul nu poate fi decit subordonat inimitabilei sale modalităţi de expresie. Atunci de ce să nu şi-l semneze ? Despre cupletele încredinţate celorlalţi interpreţi, care-mi aparţin, aş putea spune multe dacă n-aş prefera să vorbească alţii despre ele, începînd de luni. — Din cele ce mi-aţi spus, aş putea înţelege că „Sonatul lunii“ ar putea fi un spectacol umoristic. Care va fi locul muzicii uşoare ? — Sperăm că-i vor impune în prim plan invitatele teatrului, Margareta Pâslaru şi Mihaela Mihai. Asta în primele două sâptămîni de la premi-. eră. Căci chiefurile de solişti vor „împrospăta“ spectacolul de două ori pe lună. Astfel, vor urma Anda Călugăreanu şi Angela Similea, apoi Dan Spătaru şi — sperăm — Fiorin Bogardo. Iar după ce se vor întoarce din turneul întreprins în Suedia, Duminiţa Dobrescu şi Marina Voica. Amintind că „Sonatul lunii“ (titlu căruia îi vom descifra, probabil, sensul în timpul reprezentaţiei) va fi dirijat alternativ de Gelu Solomonescu şi Sergiu Maragamba, că va încerca să lanseze un nou cuplu de balerini — Anette şi Puiu Duţu (coregrafia Sandu Feyer şi N. Sever) , că se va strădui să distragă atenţia publicului de la melodiile orchestrei restaurantului „Cina“, punem punct acestui dialog de avanpremieră în... trei,fre fotografie: Biţu Fălticineanu, Puiu Călinescu şi Saşa Georgescu Văzuţi de NEAGU RADULESCU Logoree (Urmare din pag. 1) ziţie plastică, rezultat al unui mare efort creator, unde avem de-a face evident cu un echilibru „raţional“ al formelor şi culorilor, un alt cronicar nu face decit să înşire o terminologie abstractă, desprinsă în total de obiect, imposibil de adunat intr-o gîndire logică. Ne-a fost dat să ascultăm sau să auzim, cu prilejul campionatului mondial de fotbal, o epopeică dezlănţuire de vorbe goale sau plasate nepotrivit. Dacă am putea reţine numai aspectul ilar al logoreei, încă ar fi ceva, dar suntem grăbiţi, prea grăbiţi, s-au dus vremurile lui Rică Venturiano, chiar dacă emulii lui n-au dispărut cu totul. Bineînţeles, arta vorbirii, chiar „causeria“ fără mari pretenţii rămin admirabile forme de comunicare, dar cuvîntul stors de orice sens, banalitatea, snobismul neologismului inoportun, panseul inhalat şi papuci, metafora despletită ca o varză, sarcasmul de licean blazat... Nu ştiu, parcă ne-am cam săturat! Să visăm o maşină de cîntărit vorbele şi s-o vindem in rate, ca aspiratoarele de praf. Printre nobilele bătălii pe care societatea le are de purtat, se află şi cea împotriva vorbăriei . A Redactorul rubricii EUGEN COMARNESCU Vf Mondial“in avanpremieră peste hotare „Mondial“ ar putea însemna, în „traducere“, şapte — băieţi — talentaţi — care — iubesc — muzica. Şi nu orice fel de muzică, ci una de bună calitate, chiar dacă se subintitulează — uşoară. Iar această „dragoste sinceră” le-a adus răsplata unei popularităţi pe care,, probabil, la începuturile formaţiei, nici nu o visaseră. In curînd, mai precis pe 28 iulie, vor pleca în primul lor turneu peste hotare, prin mai multe oraşe din U.R.S.S. Şi iată-ne împreună cu doi dintre membrii formaţiei, într-o scurtă avanpremieră teoretic-muzicală a evenimentului , cei doi Drăgan — Gabriel şi Mircea — nu sînt fraţi, omonimia aceasta întîmplătoare fiind însă perfect valabilă pe plan muzical. Gabriel este solist vocal şi autorul melodiilor „Atît de fragedă“ şi „Departe sînt de tine“, de profesie inginer, iar Mircea, student la Conservator, este conducătorul formaţiei. — Ce anume v-a îndreptat către clasici ? — Sînt o „garanţie de calitate“. — Dar nu este mai greu să porneşti de la text ? Nu rămîne astfel melodia un subsidiar al poeziei ? Sau o melodie mai puţin inspirată nu poate compromite un text Valoros ? — Riscul „public“ este exclus. De cite ori s-a întîmplat ca melodia să nu ne reuşească, am renunţat la ea încă din repetiţii. Iar melodiile noastre, care au făcut succes, se bazează în primul rind pe echilibrul dintre poezie şi melodie. — Există însă şi poezie modernă de valoare. De ce nu o folosiţi ? — Cadrează poate mai puţin cu linia noastră melodică de factură oarecum clasică. Alţii — „Olimpic ’64“, de pildă, — fac acest lucru cu succes pentru că şi concepţia lor muzicală este modernă. Şi o precizare : înţelegem prin „clasic“ sau „modern“ un stil, nu o factură, de tipul „vechi“ sau „nou“, în sensul că preluăm din „vechi“ tot ce poate rămîne ,,nou“, cu valoare permanentă. Am observat în ultimele compoziţii o tendinţă mai pronunţat ,,clasicizantă“. Este vorba despre ,„Dorinţa“ lui Eminescu şi „Mioriţa“ lui Labiş, cu aer de lied, subliniat şi de acompaniamentul de Viori şi violoncele. Şi totuşi, alcătuiţi o formaţie de chitare electrice. Nu vi se pare că vă contraziceţi ? — Nu. Căutăm mereu modalităţi noi de exprimare. Aceasta este o verificare de început. Cu timpul, poate că chitarele noastre electrice vor reuşi să „sune“ ca nişte viori şi ca nişte violoncele. Ar fi grozav ! — Cu ce repertoriu plecaţi în turneu ? — 80 la sută compoziţii proprii, cele mai multe care au trecut examenul în faţa publicului nostru. Restul, bucăţi din repertoriul internaţional, de „tehnică“, cu efecte şi subtilităţi electronice. — Şi, ultima confruntare cu bucureştenii, înainte de turneu ? — Vineri la Sala Palatului, în două concerte : la 11 şi 20,30. Octavian Andonic In galeria numeroşilor artişti care au dus peste hotare faima artei interpretative şi a cintecului românesc se numără şi soprana Piagy. Stabilită din 1939 in S.U.A., cintăreaţa a cucerit — mai intii in ţară şi în turnee europene, apoi peste ocean — remarcabile succese, nu numai ca interpretă de operă, ci şi ca emisar al cîntecului popular românesc, ascultind-o, in 1993», la Karlsbad, Octavian Goga scria referitor la repertoriul ei: „Cintecul românesc, peste graniţă e o carte de vizită de care‘ se ţine seama“, iar Ionel Perlea, nota, In 1949, la New York : „Felicit pe compatrioata noastră Pia Igy pentru sforţările extraordinare de a purta ceva din inima noastră in sufletele celor ce nu ne cufiesc decit din atlasuri...“ Zilele trecute am întîlnit-o pe artistă la Muzeul satului. In fotografie , Pia Igyalături de George Enescu și de celebrul tenor Richard Tuker de la „Metropolitan“ — New York, SIS. Cu Piagy despre: ROMÂNIA de azi, ENESCU şi mesajul doinei — Am venit să-mi revăd ţara ş» n-am putut ocoli acest loc und»; totul îţi aminteşte de atmosfera specific romaneasca. Am vizitat $» Bucureştiul, am fost pe . Valea Prahovei mi-am văzut casa părintească la Azuga -*• la Poiana Braşov... peste tot, în peisajul cunoscut, m-au impresionat construcţiile noi pentru mine, care mi-au confirmat pe viu tot ce citisem şi auzisem despre dezvoltarea României în ultimele decenii. — V-aş ruga, pentru cititorii „Informaţiei“, să întreprindeţi o succintă călătorie muzicală în trecut. Deci debutul. .. — După ce am studiat la Conservatorul bucureștean, am urmat cursurile celui din Paris. Aici, în 1927, am apărut prima oară pe scenă in „Ioana D’Arc“ de Verdi. Cu patru ani mai tîrziu, la Opera din București, am debutat cu Gilda din „Rigoletto“. — Rolul care v-a adus cele mai mari satisfacţii . — Cel titular din „Madame Butterfly“. L-am interpretat în turneu prin ţară (Cluj, Timişoara, Sibiu etc.) şi prin Europa. Tot datorită lui am trecut oceanul. — Care au fost cele mai emoţionante evenimente din cariera dumneavoastră ? •— Intîlnirea și colaborarea, cu George Enescu și, în aceeași măsură, intîlninici cu publicul din străinătate, cînd interpretam muzică românească. îmi amintesc de prima strîngere de mină, de primul zîmbet al maestrului, care m-a felicitat, pe cînd eram studentă la Paris, după o reperciție cu ,,Madame Butterfly“. Apoi, în 1946, ascultîndu-mâ într-un concert la New York, mi-a propus să cîntăm împreună. Vă închipuiți cit am fost de măgulită, nu mă așteptam la o asemenea cinste. După cîteva luni, în 1947, am concertat, tot la New York, alături de Enescu, care mi-a făcut onoarea să mă acompanieze la pian. Cit despre cintecul românesc, o doină care s-a tipărit şi s-a difuzat în America, mi-a adus primul mare succes la expoziţia de la New York, în 1939* L-am câitat apoi în emisiuni radiofonice dedicate României, pe diferite scene şi, întotdeauna, publicul l-a primit cu multă căldură, ca pe un mesaj al unei desăvîrşite arte. Nu m-am despărţit niciodată de repertoriul folcloric, din care n-a UP*sit acea doină. Am cintat şi 6 cînt mereu, cu diverse prilejuri şi acum, cînd sînt profesoară la Conservatorul din Miami. La despărţire Pia Igy mi-a spus : «Nu voi uita niciodată zilele petrecute in ţară. Tot ce am văzut mă va îndemna mereu sâ mă fac in continuare ecoul talentului şi optimismului românesc.“ Rep. I MEMENTO Lipsa de expresivitate rămîne, totuşi, dominantă... Recenta expoziţie a elevilor Şcolii populare de artă, din pavilioanele A şi B ale parcului Herăstrău, a provocat, cum era şi firesc, controverse in urma tonului acid din articolul apărut in „Informaţia Bucureştiului” sub titlul : „Lipsă de îndrumare sau de selecţie". Oricît am vrea să diminuăm tonul amar al cronicii şi să recunoaştem meritele îndreptăţite ale corpului profesoral al Şcolii populare de artă, reprezentat de artişti cunoscuţi cu personalităţi creatoare şi merite incontestabile ca Cecilia Botez-Storck, Emil Aniţei, Gabriela Adoc, ş. a., vizionind, din curiozitatea omului avid de frumos expoziţia în cauză, mărturisesc că am plecat cu un sentiment ambiguu, in faţa strigăciei şi mai ales a sărăciei de imaginaţie creatoare şi a lipsei de expresivitate individuale, în ansamblul lucrărilor prezentate. Problema îndrumării artistului amator este, desigur, mai vastă și mai complexă decit o poate elucida un articol, al cărui ton categoric a lărgit parcă golul în această problemă, dar care a avut oricum i m\ ■ r «V-meritul că a ridicat, cu stringentă actualitate, necesitatea de a defini şi delimita barierele, create de inerţia noastră în acest domeniu, intre ceea ce se înţelege prin artă naivă şi arta amatoare, între creator popularşi creator profesionist, între amator, şi artist ş.a.m.d. Astfel, de mult timp se ridică problema de ce nu se organizează şi expoziţii ale artiştilor naivi ; iniţiativele locale, ca expoziţia organizată cu luni în urmă în holul Uniunii scriitorilor, au dezvăluit un potenţial creator nou, interesant şi de reale valori artistice. Oare nu ar fi chiar rolul Şcolii populare de artă să organizeze o dezbatere publică în lămurirea unor asemenea probleme ? Revenind la expoziţia amintită, in afara unor obiecte de artă decorativă aplicată cu mult spirit evoluat artizanal şi artistic, mărturie şi a unei direcţii mai clare şi de tradiţie în arta amatoare cu caracter popular, pictura, pe lingă cîteva peisaje trădind " emoţia sinceră în faţa naturii şi plăcerea dezinteresată în concretizarea cromatică a impresiilor vizuale, evidenţia o monotonie ■ şi uniformitate în viziunile artistice, tributare unui impresionism lipsit de strălucire şi minor. Nu putem crede, desigur, că a fostsacrificată Individualitatea, vitalitatea artistică a fiecăruia dintre expozanţi, dar era izbitor nivelul estetic sărăcit de contactul metodic şi critic cu creaţia marilor personalităţi ale lumii artistice. Se impune astfel să semnalăm că arta din expoziţia amipntită era, sub nivelul mediu al expoziţiilor obişnuite din Galeriile de artă, deşi cunoaştem cum foarte mulţi creatori valoroşi sunt autodidacţi sau au ţîşnit din marea masă a amatorilor. Or astfel de extreme, cu diferenţele respective, între pictorul „amator" şi între pictorul de versaţie, nu au caracterizat expoziţia şcolii profesionale de artă, pentru a o face vreo interesantă şi eficientă. MIRCEA DEAC Din vecinătatea hanului „Prahova“ din incinta complexului expoziţional de la Piaţa Scinteii, I.D.M.S. a deschis o expoziţie în aer liber cu articole de camping. Sunt prezentate diferite modele de corturi, bărci, saltele pneumatice, etc. Ștefan Lupu ne întreabă următoarele : în august 1968 a demisionat conform art. 19 dinCodul Muncii, iar în septembrie 1968 a rol încadrat, la altă întreprindere. Conform legii, pentru perioada septembrie -- decembrie 1968, precum și pentru anul 1969, i s-a acordat concediul de odihnă, considerându-se că are drept la 15 zile lucrătoare anual. Se pune problema dacă pe anul 1970 are drept la Concediul de odihnă în raport cu vechimea sau tot numai 15 zile lucrătoare. Răspuns : In conformitate cu art. 11 al Legii 26/1967, angajaţii care după 1 ianuarie 1968 și-au încetat activitatea ca urmare a desfacerii contractului de muncă în temeiul art. 19 sau art. 20 lit. E din codul Muncii (respectiv, după 16.III. 1970, conform art. 13 lit. te din legea 1/1970) sau conform art. 20 lit. F ori lit. G. din Codul Muncii, primesc in primii 2 ani după reîncadrare, concediul anual de 15 zile lucrătoare şi numai în anii următori primesc coicediul cutrespttftzător vechimii lor totale în muncă (deci pină la 24 zile lucratoare anual). Menţionăm că aceasta reducerre a concediului în primii 2 ani după reincadrare, nu se aplică angajaţilor care : — au cerut desfacerea contractului de muncă, conform art. 19 din Codul Muncii (demisie cu preaviz de 12 zile lucrătoare) pentru motivul că : nu-şi pot executa martea din cauză stării sănâtăţii constatată prin certificat medical şi nul li s-a putut oferi o altă muncă corespunzătoare sănătăţii şi pregătirii lor ; pentru a-şi urma soţul care îşi are locul de muncă în altă localitate ; sunt suspendaţi din funcţie ; salariata e gravidă sau mamă a unui ori mai multor copii pină la 7 ani şi* (toate aceste categorii de angajaţi) se reîncadrează în 90 zile de la desfacerea contractului de muncă (respectiv de la data cind ultimul copil a împlinit 7 ani). De asemenea, dispoziția privind reducerea la 15 zile lucrătoare a concediului timp de 2 ani nu se aplica angajaților pentru care, dupa desfacerea contractului de muncă conform art. 20 lit. t) din Codul Muncii, a intervertit achitarea, încetarea procesului penal, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale. A existat în literatura juridică o discuţie cu privire la ce se înţelege prin primii 2 ani de la reîncadrare. Deci, în cazul Iov. Lupu Ştefan, se pune problema dacă prin printii 7 ani de la reîncadrare (cînd primeşte concediu doar 15 zile lucrătoare anual) se înţelege numai anul 1968 (perioada septembrie — decembrie) şi anul 1969 sau şi anul 1970 (în total sau în parte). Discuţia a fost tranşată recent de Ministerul Muncii care a avizat că prin expresia „în primii 2 ani după reîncadrare“ se înţelege primii 2 ani calendaristici pentru care primeşte concediul de odihnă exclusiv anul reîncadrării. Deci în cazul tov. Lupu (care a demisionat conform art. 19 din Codul Muncii în cursul anului 1968 şi s-a reîncadrat în septembrie 1968), concediul anual de 15 zile lucrătoare i se acordă atît pentru fracţiunea aferentă perioadei septembrie în decembrie 1968, cit şi pentru concediul cuvenit pentru anii 1969 şi 1970. Abia cu începere din anul 1971 va avea drept la concediul de odihnă proporţional cu vechimea totală în muncă. Mai mulţi cititori, care urmează a se pensiona în cursul acestui an, ne întreabă dacă sporul de toxicitate intră in calculul pensiei. Răspuns : Se ştie că — de regulă — pensia se calculează in raport cu media salariilor tarifare lunare din 5 ani consecutiv, la alegerea salariatului, din ultimii 10 ani premergători incetării activităţii salariate. Sporurile de salariu pentru condiţii deosebite de muncă (spor de toxicitate, pentru condiţii vătămătoare, pentru condiţii periculoase etc.), se includ In calculul salariului mediu tarifar (in raport cu care se stabilește pensia) numai dacă perioada de 5 ani aleasă este integral anterioară aplicării noului sistem de salarizare. Daca din perioada de 5 ani aleasa, un Interval cit de mic (chiar o lună) e posterior aplicării noului sistem de salarizare, sporurile de salarii pentru condiali deosebite de muncă nu se iau deloc in considerare la stabilirea salariului mediu tarifar, in raport cu care se stabilesc drepturile de pensie (nici pentru perioada anterioară, nici pentru cea posterioară aplicării noului sistem de salarizare). De pildă , la o întreprindere noul sistem de salarizare s-a aplicat la 1 februarie 1970. In cazul în care perioada de 5 ani, aleasă pentru calculul pensiei c 1 februarie 1965 — 31 ianuarie 1970, la stabilirea salariului mediu tarifar se vor lua in considerare si sporurile de salariu pentru condiţii deosebite, (toxicitate etc.) primite îtt acest interval. Dacă perioada de 5 ani e in intervalul 1 iulie 1965 — 30 iunie 1970, atunci în calculul salariului tarifar mediu necesar pentru calculul pensiei, nu se iau in considerare sporurile de salariu pentru condiții deosebite primite in acest interval. Urmare diapag.1 bine cunoscut din corespondenţa ce o primesc. Există un număr de probleme ale limbii care interesează1: pe mulţi oameni, chiar dacă nu sînt şi nu ţin să devină specialişti in domeniu. —* Sper sâ nu greşesc văzînd în această activitate un fin simţ pedagogic. De altfel, circulă printre studenţi ideea că sinteţi Un profesor ideal... — Aprecierea mă copleşeşte. In raporturile cu studenţii şi colaboratorii, cred că urmez, fără să mă fi gîndit, linia deprinsă de la profesorii mei din Franţa, între care aş numi pe A. Meillet. Acestuia îi rîdeau ochii, avea faţa luminată de un zîmbet neascuns cînd găseai, tu, învăţăcel, ceva nou, propuneai o ipoteză fertilă de lucru. Te ajuta dezinteresat, îţi conducea paşii pînă te urneai din loc. Nu erai propriu-zis studentul lui ; te ajuta omeneşte. Abia acum îmi dau seama că am deprins acest obicei. — Dv. aţi cunoscut mai îndeaproape generaţia unor profesori precum Calinescu, Iorga, Vianu, Ralea, dascăli socotiţi neîntrecuţi... — Există însă şi printre contemporanii noştri oameni de catedră foarte buni ; şi încă mulţi. Atît de mulţi incit eu, acum treizeci de ani, eram mai important decit azi, cunoscut ceva mai mult în lume, deşi între timp am iniţiat alte cercetări, am scris nişte cărţi, mi-am precizat multe puncte de vedere. — îmi vine greu să accept ideea. Tagliavini, marele lingvist, ştiutor a peste 100 de limbi, Vorbeşte într-un recent interviu cu mare respect despre personalitatea dv.„ — E adevărat. Vreau doar să precizez că s-a produs, între timp, o mutație. Lambrior al nostru, Iin secolul trecut, putea scrie două-trei articole Ca să deviiă mare lingvist. — Am intrat oare intr-o fazâ a crizei de personalitate ? 17". — Nu e vorba de asta. S-a mărit numărul personalităţilor şi nu mai contează fiecare în parte, atît cit ar fi Contat într-o altă vreme, cina tiu erau aşa de mulţi specialişti reputaţi într-un domeniu. — Mie mi se pare că în trecut, in lingvistica noastră, se purtau mai multe „bătălii“ ştiinţifice , că erau conturate nişte şcoli distincte : cea de la Cluj a lui Sextil Puşcariu, cea de la Iaşi a lui Alexandru Philippide, cea de la Bucureşti a lui Ovid Densusianu. Nu credeţi că astăzi in lingvistica românească e prea multă acalmie ! • •— Eu n-aş spune că au fost şcoli , erau grupuri de lingvişti, în realitate toţi neogramatici, cu oarecare diferenţieri. Personal pe Densuşianu l-am apreciat mai mult ca pe Puşcariu (care era, totuşi, mai deschis). Impresia că azi ar fi doar o şcoală lingvistică e înşelătoare, poate , şi fiindcă oamenii, colaborează mai mult între ei. Există însă orientări diferite, cu puncte de vedere felurite, i-Cu' TdisgiuleViapriPse. • ... — Cum ați verttt în lingvistică ? — Vocația m-a adus aici. ■■ Ap'di, m-a stimulat atmosfera de familie, astfel că la terminarea, .liceului ,știam precis că voi merge la filologie, deşi nu-mi era prea clar ce e lingvistica. Oricum, făcusem multă filologie clasică, ştiam mai multă latină decit un absolvent de azi al facultăţii. — Ajunge, oare să fii doar interesat în acest domeniu ? — Omul Să facă ceea ce-i place, profesia care îi dă satisfacţiile frumoase ale spiritului. Să nu meargă unde n-are nici o chemare, fiindcă îl împing acolo părinţii. Să faci o viaţă întreagă o meserie care nu-ţiplace e îngrozitor. Dacă aş fi făcut muzică sau pictură, n-aş fi fost nimic. Un filolog trebuie să fie şi un meticulos, să se oprească la amănunte, la o virgulă, la o literă. Să aibă apoi talent şi să fie muncitor, fiindcă talentul nu răzbeşte prin orice, cum zic unii. .... . Dar rolul profesorilor ? Am învăţat mult de la ei, dar m-aş revolta puţin împotriva formulei : „A învăţa de la profesor“. Eu voi spune că se învaţă foarte mult şi de la elevi, aşa cum mi s-a întimplat nu o dată. Venit doctor in filologie clasică din Franţa, predam latina la liceul „Şincai“. Aici am învăţat gramatica românească de la elevii profesorului I. M. Raşcu, poetul simbolist de pe . Vremuri,. Relaţia — cum se vede — fiii e doar de lă dascăl la student, ci şi iftvbrs: îmi vine, în minte şi o frază a/.lui MgUletâi.Ne.. .facem iluzii că formăm ddvF, «i se formează singuri“. Un profesor e interesant atîta timp cit alţii pot ciştiga ceva din relaţiile cu el cu cit se dovedeşte a-ţi fi om şi tovarăş apropiat. — Cind vă citeam, in studenţie, studiile, mă uimea imensul material lingvistic „distilat" in fraze şi propoziţii. Spuneţi-mi acum, tovarăşe profesor, cîte limbi ştiţi ! — Tot Meillet, spunea că un lingvist nu trebuie să fie un poliglot. Portarul de la hotel ştie multe limbi, dar nu face lingvistică. Dacă e s-o iau aşa, cred că bine de tot nu ştiu nici o limbă. In rest, citesc in toate limbile europene şi In alte cîteva. „Talentul fara o disciplină de lucru nu înseamnă nimic“ teatru „AȘA A FOST LA MEXICO“ — prezintă Teatrul satiric-muzical ,,C. Tănase“, la Teatrul de vară Herăstrău, ora 20. cinema premiers cei Cinci din cer — Lumina (16,23.35) — 9.30—15.30 in continuare, 18. 20.30. PETRECEREA — Republica (11,03.72) -19.30; 11.45. 14, 16.30, 19,. 21.15. Capitol (16.29.17) — 8. 10, 12. 14, 16.15, 13.30, 20.45. SUNETUL MUZICII — ambele serii — Patria (11.36.25) — 9, 12.45, 16.30, 20.15. VINATORUL DE CĂPRIOARE — Popular (35.15.17) — 15.30, 18. ACEASTA FEMEIE — București (16.61.54) — 8.45, 11, 13.15, 16.15, 18.45, 21 . Melodia (12.06.88) — 8.45, 11, 13.30, 16, 18.30 20.45. Modern (23.71.01) — 9.13, 11.30, 13.45, 16, 18.15, 20.15. URMĂRIREA — victoria (16.28.79) — 8.45, 11.15, 13.45, 16.15. MARELE SEMN ALBASTRU — Victoria (16.28.79) — 18.45, 21. ARGOMAN SUPERDIABOLICUL — Luceafărul (15.87.67) — 9. 11, 13, 15, 17, 19, 21; Festival (15.63.84) — 8.30, 10.30, 12.30, 14.30, 16.45, 19, 21.15; Favorit (31.06.15) — 10, 13, 15.30, 18, 20.30. SPLENDOARE IN IARBA - Central (14.12.24) — 8.45, 11, 13.30, 16, 18.30, 21. FREDOV SI CINTECUL PHERIEI — Doina (16.39.38) - 11.30, 13.45, 16, 16.11, 20.30. PROGRAM DE DESENE ANIMATE — Doina (16.35.38) — 10. MOSHI, MOSHI, ALO, — JAPONIA 1 S CEPECA — Timpuri Noi (15.61.10) — 8—21 în continuare. STRĂINII — Feroviar (16 22.73) — 9, 11.13, 13.30, 16, 18.15, 20.30. Excelsior (19.10.88) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30. DREPTUL DE A TE NAŞTE — Griviţa (17.08.58) — 10.30, 15.30, 18, 20.30; Aurora (35.04.66) — 9, 11.30, 14, 16.30, 19. CAZUL SERGENTULUI GRIŞA — înfrăţirea între popoare (17.31.64) — 15.15; BANUIALA — înfrăţirea Intre popoare (17.31.64) — 18. 20; Ferentari (23.17.50) — 15.30, 18, 20.30. SUBIECT PENTRU O SCHITA - Buzeşti (15.62.79) — 15.30. 18. DEPARTE IN APUS - Dacia (16.26.10) — 8.45—20.30 în continuare. i . 1 18.00 Deschiderea emisiunii. Microavanpremiera. 18.05 UNIVERSAL-SOTRON. Enciclopedie pentru copii. 18.30 ACTUALITATEA IN ECONOMIE. 19.15 Anunțuri — publicitate. 19.20 1001 DE SERI. Emisiune pentru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară 20.00 REFLECTOR. 20.15 Tele-cinemateca. VILLA. VIVA 32.05 Ora editorului . 22.30 Desene animate. 22.40 GALA MARILOR PRETI ROMANI. ELENA CERNEI. 23.05 Telejurnalul de noapte. INTER SUB SEMNUL LUI MONTE CRISTO — Bucegi (17.05.47) — 10, 16, 18.15; Fioreasca (33.29.71) — 10, 15.30, 18, 20.30) Arta (21.31.86) — 16, 17, 19. SAU 8-LEA — Unirea (17.19.21) — 15.30. 18.ASTEAPTA FINA SE ÎNTUNECA — Cotroceni (13.62.56) — 15.30. 17.45. 20. IUBITA LUI GHIMINIA ; ASTEAPTA PINA SE ÎNTUNECA — Lira (31.71.71) — 15.30, 18. FERESTRELE TIMPULUI - Drumul Sării (31.28.13) — 16. 18. ___ ASTA SEARA MA DISTREZ — Drumul Sarii (31.28.13) — 20. ’1aiARILE VACANTE — Giulesti (17.55.46) — 15.30, 18. 20.30. Miorita (14.27.14) — 11. 15. 17.30, 20. STAPIN PE SITUAȚIE — Pacea (31.32.52) — 15.45, 18, 20.15. OPERAȚIUNEA LADY CHAPLIN — Cringasi (17.38.81) — 16, 18, 20. CEI 1000 DE OCttI AI DR. MARUSE — Volga (11.91,86) — 16. 18.15. 20.30. JURNALUL UNEI CAMERISTE — Viitorul (11.48.03) — 16, 18, 20. SALARIUL GROAZEI — Gloria (22.44.01) — 9.30, 12, 14,30, 17, 19.30; Flamura (23.07.40) — 11, 16.30, 19.30 ; Tomis (21.49.46) — 8.30, 11.30, 14.30, 17.30. PENTRU TARA SI REGE — Popular (35.15.17) — 20.15. FAMILIA TOT - Moşilor (12.32.93) -15.30, 18. MISTERIOSUL X DIN COSMOS — Munca (21.50.97) — 16, 18. 20. RĂZBUNĂTORUL — Cosmos (35.19 19) — 15,30, 18. 20.15. AVENTURILE LUI JUAN — Flacăra (21.35.40) — 13.30. 18. SA UCIZI O pasari fIntAtOAre — Flacăra (21.35.40) — 20.30. OMUL CARE NU POATE FI ACUZAT — Vitán (21 39.82) - 15.30. 18. CU DhîM AR LUI. SPRE POLUL NORD — Rtthová (23.91 00) - 19.30. 18. timp Pentru a trai progresul (23.94.10) - 15.30. 18. FANFAN LA TULIPE (9. 11. 13). ARTICOLUL 420 (15.30). JUCĂTORUL (18.30, 20.30) — ■ Cinemateca (Sala Union) — (18.49.04). GRĂDINI CINEMATOGRAF PETRECEREA — Stadionul Dinamo (11.03.72) — 20.30. ARGOMAN SUPERDIABOLICUL Doina (15.87.67) - 20.30. Festival (153.84) — 26.30. ÎNGERUL ALBASTRU — Capitol (16.29.17) — 20.15. 22. ACEASTA FEMEIE — Arenele Romane (23.71.01) - 20.45. AFURISITUL DE BUNIC - Buzesti (15.62.79) — 20.30. SUB SEMNUL LUI MONTE CRISTO — Bucegi (17.05.47) — 20.30. Arta (21.31.86) — 20.30. JOC DUBLU IN SERVICIUL SECRET* Unirea (17.10.21) — 20.30. AŞTEAPTA PINA SE ÎNTUNECA — Lira (31.71.71) — 20.30. DREPTUL DE A TE NAŞTE — Aurora (35.04.66) — 20.30. FREDDY ŞI CINTECUL PRERIEI — Moşilor (12.52.93) — 20.30. SALARIUL GROAZEI — Tomis (21.49.45) 20.30. OPERAŢIUNEA LEONTINE — Vitan (21.39.82) — 20.30. Rahova (23.91.00) — 20.15. KANSIND SIRTAKI — Progresul parc (23.94.10) — 20.13. N.R. Programul filmelor fiind comunicat de întreprinderea cinematografica a municipiului București, redacția nu răspunde de eventualele modificări. Pe ecranele lunii august (Urmare din pag. 1) poate ci nici unul dintre ele nu va izbuti să-l umbrească pe celălalt pentru simplul motiv că o compU* raţie nil e posibilă. $i poate că aceia care va clştiga■ de doua ori ca fi publicul. In rest, peisajul ■ mmmatografic al VSnii viitoare se tMfăţişeazăr torid, tidied abundent In produse obişnuite de sezon. Autorul lui Winnetod, Harold mini, ne ameninţă cu o întoarcere a doctorului Mabuse, Sn care ii vom revedea pe blondul Old Shatterhand — pe numele său de actor, hex Barker — fireşte, tntr-un costum modern ce tiu-i va veni atît de bine ca veșmintele lui de cowboy de altă dată. După Argomăn Superdiabolicul, regizorul Terence Hathaway va reveni impetuos pe ecranele bucureștene cu o poveste doldora de enigme și suspense, pe nume Tiffany Memorandum. Sub titlul sumbru Profesorul Infernului, studiourile maghiare ne promit o intrigă poliţista ce cuprinde o crimă o răpire şi un şantaj, iar cineaştii tad.jiri Îşi aduc şi ei obotul la această trepidantă vară bucureşteană istorisindu-ite, in inlclnire la vechea moschee, unde şi in ce chip au fost descoperite Comorile ultimului emir din Buhara. Pentru cei ce, obosiţi de atita crispare poliţista, Vor dori să ■ relaxeze rizind - nu ■ putem reenmuda mare lucru. Doar o comedie, spe ioid cu qui-pro-quo-uri, cu mutică şi după cum adaugă titlul — cu ...Dragoste şi viteză — şi pelicula poloneză Noul angajat, o satiră pe o temă inepuizabilă : birocraţia. Repertoriul lunii august e în schimb mai bogat în filme de război : Dragostea lui Serafim Frolov (producţie Mosfilm) — cu două admirabile actriţe : Tamara Siomiha din Învierea Şi Janna Prohorenko din Balada soldatului; Fraţii Saroian (producție Armeniafilm); Ora hotărîtoare (producție DEFA).