Informatia Bucureştiului, iulie 1970 (Anul 18, nr. 5242-5268)

1970-07-15 / nr. 5254

CLODY BERTOLA Dac-ar fi să-mi imaginez talen­tul controlat de modestie, sensi­bilitatea condusă de gîndire, şi o carieră în care un succes să nu ucidă un alt succes, şi dac-aş fi obligat — obligaţie, desigur, fantezistă — să caut aceste lu­cruri aproape imposibile, în lu­mea teatrului, m-aş opri dintr-o dată şi fără ezitare la Clody Bertola. Această actriţă de excepţie are nobleţea aurului vechi, strălucind constant şi fără ostentaţie, ca un blazon de stirpe rară. Ea are che­marea scenei într-un mod care exclude restul, şi nu mi-o amin­tesc altfel decit in ipostazele — adesea fără cusur — ale perso­najelor sale. Bîntuită de simţire, dezlănţuită şi tandră, plutind în­ scenă — ra­reori am avut această senzaţie de plutire omenească — înflorind de fantezie, Clody Bertola transfor­mă suferinţa şi bucuria, dragos­tea şi durerea, în personaje de teatru, care trec prin noi, în­­fiorîndu-ne. Cred că arta cea mare a unui actor este aceea de a insufla spectatorului ceva din propria sa profesiune, de a-l a­­duce la un nivel de simţire co­mun. Cum spuneam, Clody Bertola are virtutea modestiei, dar — nu ştiu de ce — mi se pare că în ultima vreme absenţa rolurilor mari i-ar putea schimba această adevărată vocaţie într-o simplă, inofensivă legendă. Sigur că — nefiind lipsit de o oarecare prevedere — nu voi scrie aici că nu e bine să fim modeşti. Dar să ne aducem a­­minte că nu poţi gusta niciodată farmecul modestiei dacă nu ai avut parte şi de trufia rolurilor potrivite. Sau cum ar spune co­legul tuturor actorilor — şi, cite o dată, şi duşmanul lor — ..măsură pentru măsură AUREL STORIN După spectacolul „Aşa a fost la... Mexico“ (Groapa cu lei de la Guadalajara) al Teatrului „C. Tă­nase“. Bine s-ar mai proceda, Spun în cor toţi spectatorii, Dacă-n groap-am arunca Pentru lei, doar... autorii ! Victor Vlase „Teatrul teatrelor“-în aer liber Ce ar fi dacă, deocamdată aşa (din moment ce altfel nu s-a făcut încă), am porni să concretizăm mult viiturata idee a unui „teatru al teatrelor“, adică a unei stagiuni permanente a colectivelor din ţară, la Bucureşti ? Să zicem că iarna e mai greu. N-avem săli destule sau sunt ştiu eu ce alte dificultăţi.­­Deşi, cu ult pic de bunăvoinţă şi ceva mai f­ult spirit de iniţiativă, s-ar putea ajunge măcar la o ntai judicioasa selecţie a tur­neelor şi eşalonare­­a lor, astfel ca bucureştenii să ia efectiv cunoştinţă de spectacolele valoroase din restul ţării). Dar vara ? Avem atâtea parcuri în Bucureşti. Cu teatre încăpătoare. Situate în diferite cartiere. Spectatorii sunt dornici să mai vadă şi altceva decât au văzut tot anul. Şi cum scenele Capitalei n-au pregătit mare lucru pentru „sezonul estival“, sunt convins că programarea unor deplasări cu cele mai bune reprezentaţii s-ar bucura de un mare succes. Cu atît mai mult cu cit din cauza lipsei de organizare, o serie de teatre ne vizitează des­tul de des, iarna, în timp ce altora le ducem, realmente, dorul. Naţionalul clujean e primul care-mi vine în minte. De cită vreme n-a mai fost pe la noi ? Şi doar are cu ce. Dacă n-ar fi decit Caligula sau Un vis din noaptea miezului de vară (în sfîrşit o formulare corectă a ceea ce în mod obişnuit se traduce cu Visul unei nopţi de vară de Shakespeare) puse în scenă de Vlad Mugur, cu care teatrul a făcut două strălucite turnee în străinătate. S-ar părea că e mai uşor să te repezi pînă în Italia (nu in­tr-unul, ci în cîteva oraşe) decit să vii tocmai la... Bucureşti ! Dar Naţionalul ieşean ? Şi exemple se mai pot, da. N-ar fi interesante nişte „microstagiuni", măcar cum a fost aceea a Teatrului din Sibiu ? Mai ales că vara există şi posibilitatea partici­pării unui număr sporit de spectatori. La urma urmei contează nu nu­mai că „joci“ la Bucureşti, dar şi pentru cine joci. Nu spun nimic nou cînd afirm că, fie din cauza defectuoasei publicităţi, fie din suprasolici­tarea spectatorilor, fie dintr-o neexigentă selecţie, turneele s-au desfăşu­rat astă iarnă adesea în faţa unor săli aproape goale, în cel mai bun caz în prezenţa cronicarilor dramatici, a prietenilor şi rudelor actorilor. S-ar putea susţine că sezonul e înaintat, că nu s-au făcut pregă­tiri, ş.a.m.d. N-ar strica, totuşi, să luăm propunerea în studiu. Şi să în­cercăm s-o realizăm treptat. Cine ştie, poate că şi aşa, cu tot sezonul înaintat, să se găsească cineva dispus să înceapă. TRAIAN ŞELMARU Sonatul lunii soseşte duminică Dacă i se poate reproşa Teatrului î.C. . Tănase“ că îndeobşte ne pune răbdarea la incercar­e cînd e vorba să-şi ţină pro­misiunile cu premierele stagiunilor cu­rente, trebuie să recunoaştem că — în privinţa spectacolelor estivale — e cam singurul teatru care se ţine de vorbă. De vreo opt, dacă nu şi de mai mulţi ani, la grădina „Boema“ s-a instaurat o regulă : vara şi premiera. Şi nu ştiu cum se face că, de multă vreme, vară de Va­ră, în postură de regizor estival e Biţu I­alticineanu. — Vă ştim consecvent. La ce spectacol ne veţi invita vara aceasta ? — Da Sonatul lunii“, fantezie mu­­zical-umoristică de Saşa Georgescu şi Puiu Călinescu. Chiar în caz de ploaie, premiera va avea loc ..duminică seara, căci „Boema“ are, după cum ştiţi, um­brelă... — Dar am auzit că nu mai are scenă... — De cînd aşteptam un prilej să de­monstrez că sînt regizor modern ! Dacă pînă acum am „inventat“ spectacolul non-stop (nu mai risc să-mi plece pu­blicul la pauză), de astă-dată îl voi „inaugura“ pe cel fără cortină. Pe sce­­na­ podiurri, pe care împreună cu sceno­graful Puiu Ganea am hotărît să insta­lăm de la început totul — decor, recu­zită şi chiar cabinele de machiaj — vor juca puiu Călinescu, protagonistul spec­tacolului, alături de Zizi Şerban, Didi Ionescu, Ioana Matache, George Bunea, Ovid Teodorescu. Cînd unul îşi va spune cupletul, altul îşi va schimba costumul, publicul avind avantajul să poată alege la cine să privească. Am adresat o întrebare şi lui Saşa Georgescu, coautor al spectacolului : — Afişul consemnează că semnaţi tex­tele in colaborare cu protagonistul. Ce v-a făcut, în acest caz, să abdicaţi de la orgoliul de a fi unic autor ? — Am avut un motiv obiectiv. De cînd îl ştiu, Puiu Călinescu se joacă pe el. Deci, textul nu poate fi decit subordo­nat inimitabilei sale modalităţi de expre­sie. Atunci de ce să nu şi-l semneze ? Despre cupletele încredinţate celorlalţi interpreţi, care-mi aparţin, aş putea spune multe dacă n-aş prefera să vor­bească alţii despre ele, începînd de luni. — Din cele ce mi-aţi spus, aş putea înţelege că „Sonatul lunii“ ar putea fi un spectacol umo­ristic. Care va fi locul muzicii uşoa­re ? — Sperăm că-i vor impune în prim plan invitatele tea­trului, Margareta Pâslaru şi Mihaela Mihai. Asta în pri­mele două sâptă­­mîni de la premi-. eră. Căci chiefur­ile de solişti vor „îm­prospăta“ spectaco­lul de două ori pe lună. Astfel, vor urma Anda Călu­­găreanu ş­i Angela Similea, apoi Dan Spătaru şi — spe­răm — Fiorin Bogar­­do. Iar după ce se vor întoarce din turneul întreprins în Sue­dia, Duminiţa Dobrescu şi Marina Voica. Amintind că „Sonatul lunii“ (titlu că­ruia îi vom descifra, probabil, sensul în timpul reprezentaţiei) va fi dirijat alter­nativ de Gelu Solomonescu şi Sergiu Maragamba, că va încerca să lanseze un nou cuplu de balerini — Anette şi Puiu Duţu (coregrafia Sandu Feyer şi N. Se­ver) , că se va strădui să distragă aten­ţia publicului de la melodiile orchestrei restaurantului „Cina“, punem punct a­­cestui dialog de avanpremieră în... trei,­fre fotografie: Biţu Fălticineanu, Puiu Călinescu şi Saşa Georgescu Văzuţi de NEAGU RADULESCU Logoree (Urmare din pag. 1) ziţie plastică, rezultat al unui mare efort creator, unde avem de-a face evident cu un e­­chilibru „raţional“ al forme­lor şi culorilor, un alt­ cro­nicar nu face decit să înşire o terminologie abstractă, des­prinsă în total de obiect, im­posibil de adunat intr-o gîn­dire logică. Ne-a fost dat să ascultăm sau să auzim, cu pri­lejul campionatului mondial de fotbal, o epopeică dezlăn­ţuire de vorbe goale sau pla­sate nepotrivit. Dacă am pu­tea­­ reţine numai aspectul ilar al logoreei, încă ar fi ceva, dar suntem­ grăbiţi, prea grăbiţi, s-au dus vremurile lui Rică Venturiano, chiar dacă emulii lui n-au dispărut cu totul. Bineînţeles, arta vor­birii, chiar „causeria“ fără mari pretenţii rămin admira­bile forme de comunicare, dar cuvîntul stors de orice sens, banalitatea, snobismul­ neolo­gismului inoportun, panseul in­halat şi papuci, metafora des­pletită ca o varză, sarcasmul de licean blazat... Nu ştiu, parcă ne-am cam săturat! Să visăm o maşină de cîntărit vorbele şi s-o vindem in rate, ca aspiratoarele de praf. Prin­tre nobilele bătălii pe care societatea le are de purtat, se află şi cea împotriva vor­băriei . A Redactorul rubricii EUGEN COMARNESCU Vf Mondial“­in avanpremieră peste hotare „Mondial“ ar putea în­semna, în „traducere“, şapte — băieţi — talentaţi — care — iubesc — mu­zica. Şi nu orice fel de muzică, ci una de bună calitate, chiar dacă se sub­intitulează — uşoară. Iar a­­ceastă „dragoste sinceră” le-a adus răsplata unei popularităţi pe care,, pro­babil, la începuturile for­maţiei, nici nu o visaseră. In­ curînd, mai precis pe 28 iulie, vor pleca în pri­mul lor turneu peste ho­tare, prin mai multe oraşe din U.R.S.S. Şi iată-ne împreună cu doi dintre membrii forma­ţiei, într-o scurtă avanpre­mieră teoretic-muzicală a evenimentului , cei doi Drăgan — Gabriel şi Mir­­cea — nu sînt fraţi, omoni­mia aceasta întîmplătoare fiind însă perfect valabilă pe plan muzical. Gabriel este solist vocal şi auto­rul melodiilor „Atît de fragedă“ şi „Departe sînt de tine“, de profesie ingi­ner, iar Mircea, student la Conservator, este condu­cătorul formaţiei. — Ce anume v-a îndrep­tat către clasici ? — Sînt o „garanţie de calitate“. — Dar nu este mai greu să porneşti de la text ? Nu rămîne astfel melodia un subsidiar al poeziei ? Sau o melodie mai puţin ins­pirată nu poate compro­mite un text Valoros ? — Riscul „public“ este exclus. De cite ori s-a în­­tîmplat ca melodia să nu ne reuşească, am renunţat la ea încă din repetiţii. Iar melodiile noastre, care au făcut succes, se bazează în primul rind pe echili­brul dintre poezie şi me­lodie. — Există însă şi po­ezie modernă de valoare. De ce nu o folosiţi ? — Cadrează poate mai puţin cu linia noastră me­lodică de factură oarecum clasică. Alţii — „Olimpic ’64“, de pildă, — fac acest lucru cu succes pentru că şi concepţia lor muzicală este modernă. Şi o pre­cizare : înţelegem prin „clasic“ sau „modern“ un stil, nu o factură, de tipul „vechi“ sau „nou“, în sen­sul că preluăm din „vechi“ tot ce poate rămî­ne ,,nou“, cu valoare per­manentă.­­ Am observat în ulti­mele compoziţii o tendin­ţă mai pronunţat ,­,clasi­­cizantă“. Este vorba des­pre ,„Dorinţa“ lui Emi­­nescu şi „Mioriţa“ lui La­­biş, cu aer de lied, subli­niat şi de acompaniamen­tul de Viori şi violoncele. Şi totuşi, alcătuiţi o forma­ţie de chitare electrice. Nu vi se pare că vă contrazi­ceţi ? — Nu. Căutăm mereu modalităţi noi de expri­mare. Aceasta este o veri­ficare de început. Cu tim­pul, poate că chitarele noastre electrice vor reuşi să „sune“ ca nişte viori şi ca nişte violoncele. Ar fi grozav ! — Cu ce repertoriu ple­caţi în turneu ? — 80 la sută compoziţii proprii, cele mai multe care au trecut examenul în faţa publicului nostru. Restul, bucăţi din reperto­riul internaţional, de „teh­nică“, cu efecte şi subtili­tăţi electronice. — Şi, ultima confruntare cu bucureştenii, înainte de turneu ? — Vineri la Sala Palatu­lui, în două concerte : la 11 şi 20,30. Octavian And­­­onic In galeria numeroşilor artişti care au dus peste hotare faima artei in­terpretative şi a cintecului românesc se numără şi soprana Pia­­gy. Sta­bilită din 1939 in S.U.A., cintăreaţa a cucerit — mai intii in ţară şi în turnee europene, apoi peste ocean — remarcabile succese, nu numai ca in­terpretă de operă, ci şi ca emisar al cîntecului popular românesc, ascul­­tind-o, in 1993», la Karlsbad, Octavian Goga scria referitor la repertoriul ei: „Cintecul românesc, peste­ graniţă e o carte de vizită de care‘ se ţine seama“, iar Ionel Perlea, nota, In 1949, la New York : „Felicit pe compatrioata noastră Pia Igy pentru sforţările extraordinare de a purta ceva din inima noastră in sufletele celor ce nu ne cufiesc decit din a­­tlasuri...“ Zilele trecute am întîlnit-o pe ar­tistă la Muzeul satului. In fotografie , Pia Igy­­alături de George Enescu și de celebrul tenor Richard Tuker de la „Me­tropolitan“ — New York,­­ SIS. Cu Pia­­gy despre: ROMÂNIA de azi, ENESCU şi mesajul doinei — Am venit să-mi revăd ţara ş» n-am putut ocoli acest loc und»; to­tul îţi aminteşte de atmosfera spe­cific romaneasca. Am vizitat $» Bucureştiul, am fost pe . Valea Pra­hovei mi-am văzut casa părin­tească la Azuga -*• la Poiana Bra­şov... peste tot, în peisajul cunoscut, m-au impresionat construcţiile noi pentru mine, care mi-au confirmat pe viu tot ce citisem şi auzisem despre dezvoltarea României în ul­timele decenii. — V-aş ruga, pentru cititorii „In­formaţiei“, să întreprindeţi o succin­tă călătorie muzicală în trecut. Deci debutul. .. — După ce am studiat la Conser­vatorul bucureștean, am urmat cursu­rile celui din Paris. Aici, în 1927, a­m­ apărut prima oară pe scenă in „Ioana D’Arc“ de Verdi. Cu patru ani mai tîrziu, la Opera din Bucu­rești, am debutat cu Gilda din „Ri­goletto“. — Rolul care v-a adus cele mai mari satisfacţii . — Cel titular din „Madame Bu­tterfly“. L-am interpretat în turneu prin ţară (Cluj, Timişoara, Sibiu etc.) şi prin Europa. Tot datorită lui am trecut ocean­ul. — Care au fost cele mai emoţio­nante evenimente din cariera dum­neavoastră ? •— Intîlnirea și colaborarea, cu Geor­ge Enescu și, în aceeași măsură, intîlninici cu publicul din străinăta­te, cînd interpretam muzică româ­nească. îmi amintesc de prima strîn­­gere de mină, de primul zîmbet al maestrului, care m-a felicitat, pe cînd eram studentă la Paris, după o reperciție cu ,,Madame Butterfly“. A­­poi, în 1946, ascultîndu-mâ într-un concert la New York, mi-a propus să cîntăm împreună. Vă închipuiți cit am fost de măgulită, nu mă aș­teptam la o asemenea cinste. După cîteva luni, în 1947, am concertat, tot la New York, alături de Enescu, care mi-a făcut onoarea să mă a­­companieze la pian. Cit despre cin­­tecul românesc, o doină care s-a ti­părit şi s-a difuzat în America, mi-a adus primul mare succes la expoziţia de la New York, în 1939* L-am câitat apoi în emisiuni ra­diofonice dedicate României, pe di­ferite scene şi, întotdeauna, publicul l-a primit cu multă căldură, ca pe un mesaj al unei desăvîrşite arte. Nu m-am despărţit niciodată de re­pertoriul folcloric, din care n-a UP*­sit acea doină. Am cintat şi 6 cînt mereu, cu diverse prilejuri şi acum, cînd sînt profesoară la Conservato­rul din Miami. La despărţire Pia Igy mi-a spus : «Nu voi uita niciodată zilele petre­cute in ţară. Tot ce am văzut mă va îndemna mereu sâ mă fac in continuare ecoul talentului şi opti­mismului românesc.“ Rep. I MEMENTO Lipsa de expresivitate rămîne, totuşi, dominantă... Recenta expoziţie a elevilor Şcolii popu­lare de artă, din pa­vilioanele A şi B ale parcului Herăstrău, a provocat, cum era şi firesc, controverse in urma tonului acid din articolul apărut in „Informaţia Bucure­­ştiului” sub titlul : „Lipsă de îndrumare sau de selecţie". Oricît am vrea să diminuăm tonul amar al cronicii şi să re­cunoaştem meritele îndreptăţite ale cor­pului profesoral al Şcolii populare de artă, reprezentat de artişti cunoscuţi cu personalităţi creatoa­re şi merite inconte­stabile ca Cecilia Botez-Storck, Emil Aniţei, Gabriela A­­doc, ş. a., vizionind, din curiozitatea omu­lui avid de frumos expoziţia în cauză, mărturisesc că am plecat cu un senti­ment ambiguu, in faţa strigăciei şi mai ales a sărăciei de imaginaţie creatoare şi a lipsei de expre­sivitate individuale, în ansamblul lucrărilor prezentate. Problema îndru­mării artistului ama­tor este, desigur, mai vastă și mai comple­xă decit o poate e­­lucida un articol, al cărui ton categoric a lărgit parcă golul în această problemă, dar care a avut oricum i m\ ■ r «V-meritul că a ridicat, cu stringentă actua­litate, necesitatea de a defini şi delimita barierele, create de inerţia noastră în a­­cest domeniu, intre ceea ce se înţelege prin artă naivă şi arta amatoare, între creator popular­­şi creator profesionist, între amator, şi artist ş.a.m.d. Astfel, de mult timp se ridică problema de ce nu se organizează şi ex­poziţii ale artişti­lor naivi ; iniţiati­vele locale, ca expo­ziţia organizată cu luni în urmă în ho­lul Uniunii scriitori­lor, au dezvăluit un potenţial creator nou, interesant şi de reale valori artistice. Oare nu ar fi chiar rolul Şcolii populare de artă să organizeze o dezbatere publică în lămurirea unor ase­menea probleme ? Revenind la expo­ziţia amintită, in a­­fara unor obiecte de artă decorativă apli­cată cu mult spirit evoluat artizanal şi artistic, mărturie şi a unei direcţii mai clare şi de tradiţie în arta amatoare cu caracter popular, pic­tura, pe lingă cîteva peisaje trădind " emo­ţia sinceră în faţa naturii şi plăcerea dezinteresată în con­cretizarea cromatică a impresiilor vizua­le, evidenţia o mo­notonie ■­ şi uniformi­tate în viziunile ar­tistice, tributare u­­nui impresionism lip­sit de strălucire şi minor. Nu putem crede, desigur, că a fost­­sacrificată Indi­vidualitatea, vitalita­tea artistică a fiecă­ruia dintre expozanţi, dar era izbitor nive­lul estetic sărăcit de contactul metodic şi critic cu creaţia ma­rilor personalităţi ale lumii artistice. Se impune astfel să semnalăm că arta din expoziţia amipn­­tită era, sub nivelul mediu al expoziţiilor obişnuite din Gale­riile de artă, deşi cunoaştem cum foar­te mulţi creatori va­loroşi sunt autodidacţi sau au ţîşnit din ma­rea masă a amato­rilor. Or astfel de extreme, cu diferen­ţele respective, între pictorul „amator" şi între pictorul de ver­saţie, nu au caracte­rizat expoziţia şcolii profesionale de artă, pentru a o face vreo interesantă şi eficien­tă. MIRCEA DEAC D­in vecinătatea hanului „Prahova“ din incinta complexului expoziţional de la Piaţa Scinteii, I.D.M.S. a deschis o expoziţie în aer liber cu articole de camping. Sunt prezentate diferite mo­dele de corturi, bărci, saltele pneumatice, etc. Ștefan Lupu­ ne întreabă următoa­rele : în august 1968 a demisionat conform art. 19 din­­Codul Muncii, iar în septembrie 1968 a rol încadrat, la altă întreprindere. Conform legii, pentru perioada septembrie -- decem­brie 1968, precum și pentru anul 1969, i s-a acordat concediul de odihnă, considerându-se că are drept la 15 zile lucrătoare anual. Se pune pro­blema dacă pe anul 1970 are drept la Concediul de odihnă în raport cu ve­chimea sau tot numai 15 zile lucră­toare. Răspuns : In conformitate cu art. 11 al Legii 26/1967, angajaţii care după 1 ia­nuarie 1968 și-au încetat activitatea ca urmare a desfacerii contractului de muncă în temeiul art. 19 sau art. 20 lit. E din codul Muncii (respectiv, după 16.III. 1970, conform art. 13 lit. te din legea 1/1970) sau conform art. 20 lit. F ori lit. G. din Codul Muncii, primesc in primii 2 ani după reîncadrare, concediul anual de 15 zile lucrătoare şi numai în anii următori primesc coi­­ced­iul cutrespttftză­­tor vechimii lor totale în muncă (deci pină la 24 zile lucratoare anual). Menţionăm că aceasta reducerre a con­cediului în primii 2 ani după reincadrare, nu se aplică angajaţilor care : — au cerut desfacerea contractului de muncă, conform art. 19 din Codul Mun­cii (demisie cu preaviz de 12 zile lucră­toare) pentru motivul că : nu-şi pot exe­cuta martea din cauză stării sănâtăţii constatată prin certificat medical şi nul li s-a putut oferi o altă muncă cores­punzătoare sănătăţii şi pregătirii lor ; pentru a-şi urma soţul care îşi are locul de muncă în altă localitate ; sunt sus­pendaţi din funcţie ; salariata e gravidă sau mamă a unui ori mai multor copii pină la 7 ani şi* (toate aceste categorii de angajaţi) se reîncadrează în 90 zile de la desfacerea contractului de muncă (respectiv de la data cind ultimul copil a împlinit 7 ani). De asemenea, dispoziția privind redu­­cerea la 15 zile lucrătoare a concediului timp de 2 ani­ nu se aplica angajaților pentru care, dupa desfacerea contractu­­­lui de mun­că conform art. 20 lit. t) din Codul Muncii, a in­tervertit achitarea, în­cetarea procesului penal, scoaterea de sub urm­ărire sau încetarea urmăririi penale. A existat în literatura juridică o dis­cuţie cu privire la ce se înţelege prin primii 2 ani de la reîncadrare. Deci, în cazul Iov. Lupu Ştefan, se pune pro­blema dacă prin printii 7 ani de la re­încadrare (cînd primeşte concediu doar 15 zile lucrătoare anual) se înţelege nu­mai anul 1968 (perioada septembrie — decembrie) şi anul 1969 sau şi anul 1970 (în total sau în parte). Discuţia a fost tranşată recent de Mi­nisterul Muncii care a avizat că prin expresia „în prim­ii 2 ani după reînca­drare“ se înţelege primii 2 ani calenda­ristici pentru care primeşte concediul de odihnă exclusiv anul reîncadrării. Deci în cazul tov. Lupu (care a de­misionat conform art. 19 din Codul Muncii în cursul anului 1968 şi s-a reîn­­cadrat în septembrie 1968), concediul anual de 15 zile lucrătoare i se acordă atît pentru fracţiunea aferentă perioadei septembrie în decembrie 1968, cit şi pen­tru concediul cuvenit pentru anii 1969 şi 1970. Abia cu începere din anul 1971 va avea drept la concediul de odihnă proporţional cu vechimea totală în muncă. Mai mulţi cititori, care urmează a se pensiona în cursul acestui an, ne întreabă dacă sporul de toxicitate intră in calculul pensiei. Răspuns : Se ştie că — de regulă — pensia se calculează in raport cu media salariilor tarifare lunare din 5 ani conse­cutiv, la alegerea salariatului, din ul­timii 10 ani premergători incetării activi­tăţii salariate. Sporurile de salariu pentru condiţii deosebite de muncă (spor de toxicitate, pentru condiţii vătămătoare, pentru con­diţii periculoase etc.), se includ In cal­culul salariului mediu tarifar (in raport cu care se stabilește pensia) numai dacă perioada de 5 ani aleasă este integral anterioară aplicării noului sistem de sa­larizare. Daca din perioada de 5 ani a­­leasa, un Interval cit de mic (ch­iar o lună) e posterior aplicării noului sistem de salarizare, sporurile de salarii pen­tru con­diali deosebite de muncă nu se iau deloc in considerare la stabilirea salariului mediu tarifar, in raport cu care se stabilesc drepturile de pensie (nici pentru perioada anterioară, nici pentru cea posterioară aplicării noului sistem de salarizare). De pildă , la o întreprindere noul sis­tem de salarizare s-a aplicat la 1 fe­bruarie 1970. In cazul în care perioada de 5 ani, aleasă pentru calculul pen­siei c 1 februarie 1965 — 31 ianuarie 1970, la stabilirea salariului mediu tari­far se vor lua in considerare si sporu­rile de salariu pentru condiţii deosebite, (toxicitate etc.) primite îtt acest interval. Dacă perioada de 5 ani e in inter­valul 1 iulie 1965 — 30 iunie 1970, atunci în calculul salariului tarifar mediu nece­sar pentru calculul pensiei, nu se iau in considerare sporurile de salariu pen­tru condiții deosebite prim­ite in acest interval. Urmare diapag.1 bine cunoscut din corespondenţa ce o primesc. Există un număr de probleme ale limbii care interesează1: pe mulţi oa­meni, chiar dacă nu sînt şi nu ţin să devină specialişti in domeniu. —* Sper sâ nu greşesc văzînd în aceas­tă activitate un fin simţ pedagogic. De altfel, circulă printre studenţi ideea că sinteţi Un profesor ideal... — Aprecierea mă copleşeşte. In rapor­turile cu studenţii şi colaboratorii, cred că urmez, fără să mă fi gîndit, linia de­prinsă de la profesorii mei din Franţa, între care aş numi pe A. Meillet. Aces­tuia îi rîde­au ochii, avea faţ­a luminată de un zîmbet neascuns cînd găseai, tu, învăţăcel, ceva nou, propuneai o ipo­­­teză fertilă de lucru. Te ajuta dezinte­resat, îţi conducea paşii pînă te urneai din loc. Nu erai propriu-zis studentul lui ; te ajuta omeneşte. Abia acum îmi dau seama că am deprins acest obicei. — Dv. aţi cunoscut mai îndeaproape generaţia unor profesori precum Ca­­linescu, Iorga, Vianu, Ralea, dascăli socotiţi neîntrecuţi... — Există însă şi printre contemporanii noştri oameni de catedră foarte buni ; şi încă mulţi. Atît de mulţi incit eu, acum treizeci de ani, eram mai impor­tant decit azi, cunoscut ceva mai mult în lume, deşi între timp am iniţiat alte cercetări, am scris nişte cărţi, mi-am precizat multe puncte de vedere. — îmi vine greu să accept ideea. Ta­­gliavini, marele lingvist, ştiutor a peste 100 de limbi, Vorbeşte într-un recent in­terviu cu mare respect despre perso­nalitatea dv.„ — E adevărat. Vreau doar să precizez că s-a produs, între timp, o mutație. Lam­­brior al nostru, Iin secolul trecut, putea scrie­ două-trei articole Ca să devii­ă mare lingvist. — Am intrat oare intr-o fazâ a crizei de personalitate ? 1­­7". — Nu e vorba de asta. S-a mărit nu­mărul personalităţilor şi nu mai con­tează fiecare în parte, atît cit ar fi Con­tat într-o altă vreme, cina tiu erau aşa de mulţi specialişti reputaţi într-un do­meniu. — Mie mi se pare că în trecut, in lingvis­tica noastră, se purtau mai multe „bă­tălii“ ştiinţifice , că erau conturate nişte şcoli distincte : cea de la Cluj a lui Sextil Puşcariu, cea de la Iaşi a lui Alexandru Philippide, cea de­ la Bucu­reşti a lui Ovid Densusianu. Nu credeţi că astăzi in lingvistica românească e prea multă acalmie ! • •­­— Eu n-aş spune că au fost şcoli , e­­rau grupuri de lingvişti, în realitate toţi neogramatici, cu oarecare diferenţieri. Personal pe Densuşianu l-am apreciat mai mult ca pe Puşcariu (care era, to­tuşi, mai deschis). Impresia că azi ar fi doar o şcoală lingvistică e înşelă­toare, poate , şi fiindcă oamenii, colabo­rează mai mult între ei. Există însă orientări diferite, cu puncte de vedere felurite, i-Cu' TdisgiuleViapriPse. • ... — Cum ați verttt în lingvistică ? — Vocația m-a adus aici. ■■ Ap'di, m-a stimulat atmosfera de familie, astfel că la terminarea, .liceului ,știam precis că voi merge la filologie, deşi nu-mi era prea clar ce e lingvistica. Oricum, fă­cusem multă filologie clasică, ştiam mai multă latină decit un absolvent de azi al facultăţii. — Ajunge, oare să fii doar interesat în acest domeniu ? — Omul Să facă ceea ce-i place, pro­fesia care îi dă satisfacţiile frumoase ale spiritului. Să nu meargă unde n-are nici o chemare, fiindcă îl împing acolo părinţii. Să faci o viaţă întreagă o me­serie care nu-ţi­­place e îngrozitor. Dacă aş fi făcut muzică sau pictură, n-aş fi fost nimic. Un filolog trebuie să fie şi un meticulos, să se oprească la amă­nunte, la o virgulă, la o literă. Să aibă apoi talent şi să fie muncitor, fiindcă talentul nu răzbeşte prin orice, cum zic unii. .... . Dar rolul profesorilor ? Am învăţat mult de la ei, dar­ m-aş revolta puţin împotriva formulei : „A învăţa de la profesor“. Eu voi spune că se învaţă foarte mult şi de la elevi, aşa cum mi s-a întimplat nu o dată. Venit doctor in filologie clasică din Franţa, predam latina la liceul „Şincai“. Aici am învăţat gramatica românească de la elevii profesorului I. M. Raşcu, poetul simbolist de pe . Vremuri,. Relaţia — cum se vede — fiii e doar de lă dascăl la student, ci şi iftvbrs: îmi vine, în minte şi o frază a/.lui MgUletâ­i.Ne.. .facem iluzii că form­ăm d­dvF, «i se formează singuri“. Un profesor e inte­resant atîta timp cit alţii pot ciştiga ceva din relaţiile cu el cu cit se dove­deşte a-ţi fi om şi tovarăş apropiat. — Cind vă citeam, in studenţie, studi­ile, mă uimea imensul material ling­vistic „distilat" in fraze şi propoziţii. Spuneţi-mi acum, tovarăşe profesor, cîte limbi ştiţi ! — Tot Meillet, spunea că un lingvist nu trebuie să fie un poliglot. Portarul de la hotel ştie multe limbi, dar nu face lingvistică. Dacă e s-o iau aşa, cred că bine de tot nu ştiu nici o lim­bă. In rest, citesc in toate limbile eu­ropene şi In alte cîteva. „Talentul fara o disciplină de lucru nu înseamnă nimic“ teatru „AȘA A FOST LA MEXICO“ — prezin­tă Teatrul satiric-muzical ,,C. Tănase“, la Teatrul de vară Herăstrău, ora 20. cinema premiers cei Cinci din cer — Lumina (16,23.35) — 9.30—15.30 in continuare, 18.­­ 20.30. PETRECEREA — Republica (11,03.72) -1­9.30; 11.45. 14, 16.30, 19,. 21.15. Capitol (16.29.17) — 8. 10, 12. 14, 16.15, 13.30, 20.45. SUNETUL MUZICII — ambele serii — Patria (11.36.25) — 9, 12.45, 16.30, 20.15. VINATORUL DE CĂPRIOARE — Popu­lar (35.15.17) — 15.30, 18. ACEASTA FEMEIE — București (16.61.54) — 8.45, 11, 13.15, 16.15, 18.45, 21 . Melodia (12.06.88) — 8.45, 11, 13.30, 16, 18.30 20.45. Modern (23.71.01) — 9.13, 11.30, 13.45, 16, 18.15, 20.15. URMĂRIREA — victoria (16.28.79) — 8.45, 11.15, 13.45, 16.15. MARELE SEMN ALBASTRU — Victo­ria (16.28.79) — 18.45, 21. ARGOMAN SUPERDIABOLICUL — Luceafărul (15.87.67) — 9. 11, 13, 15, 17, 19, 21; Festival (15.63.84) — 8.30, 10.30, 12.30, 14.30, 16.45, 19, 21.15; Favorit (31.06.15) — 10, 13, 15.30, 18, 20.30. SPLENDOARE IN IARBA - Central (14.12.24) — 8.45, 11, 13.30, 16, 18.30, 21. FREDOV SI CINTECUL PHERIEI — Doina (16.39.38) - 11.30, 13.45, 16, 16.11, 20.30. PROGRAM DE DESENE ANIMATE — Doina (16.35.38) — 10. MOSHI, MOSHI, ALO, — JAPONIA 1 S CEPECA — Timpuri Noi (15.61.10) — 8—21 în continuare. STRĂINII — Feroviar (16 22.73) — 9, 11.13, 13.30, 16, 18.15, 20.30. Excelsior (19.10.88) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30. DREPTUL DE A TE NAŞTE — Griviţa (17.08.58) — 10.30, 15.30, 18, 20.30; Aurora (35.04.66) — 9, 11.30, 14, 16.30, 19. CAZUL SERGENTULUI GRIŞA — în­frăţirea între popoare (17.31.64) — 15.15; BANUIALA — înfrăţirea Intre popoare (17.31.64) — 18. 20; Ferentari (23.17.50) — 15.30, 18, 20.30. SUBIECT PENTRU O SCHITA - Bu­­zeşti (15.62.79) — 15.30. 18. DEPARTE IN APUS - Dacia (16.26.10) — 8.45—20.30 în continuare. ­­i . 1 18.00 Deschiderea emisiunii. Mi­­croavanpremiera. 18.05 UNIVERSAL-SOTRON. En­ciclopedie pentru copii. 18.30 ACTUALITATEA IN ECO­NOMIE. 19.15 Anunțuri — publicitate. 19.20 1001 DE SERI. Emisiune pentru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară 20.00 REFLECTOR.­­ 20.15 Tele-cinemateca. VILLA. VIVA 32.05 Ora editorului . 22.30 Desene animate. 22.40 GALA MARILOR PRETI ROMANI. ELENA CERNEI. 23.05 Telejurnalul de noapte. INTER­ SUB SEMNUL LUI MONTE CRISTO — Bucegi (17.05.47) — 10, 16, 18.15; Fio­reasca (33.29.71) — 10, 15.30, 18, 20.30) Arta (21.31.86) — 16, 17, 19. SAU 8-LE­A — Unirea (17.19.21) — 15.30. 18.ASTEAPTA FINA SE ÎNTUNECA — Cotroceni (13.62.56) — 15.30. 17.45. 20. IUBITA LUI GHIMINIA ; ASTEAPTA PINA SE ÎNTUNECA — Lira (31.71.71) — 15.30, 18. FERESTRELE TIMPULUI - Drumul Sării (31.28.13) — 16. 18. ___ ASTA SEARA MA DISTREZ — Dru­mul Sarii (31.28.13) — 20. ’­1­­aiARILE VACANTE — Giulesti (17.55.46) — 15.30, 18. 20.30. Miorita (14.27.14) — 11. 15. 17.30, 20. STAPIN PE SITUAȚIE — Pacea (31.32.52) — 15.45, 18, 20.15. OPERAȚIUNEA LADY CHAPLIN — Cringasi (17.38.81) — 16, 18, 20. CEI 1000 DE OCttI AI DR. MARUSE — Volga (11.91,86) — 16. 18.15. 20.30. JURNALUL UNEI CAMERISTE — Vi­itorul (11.48.03) — 16, 18, 20. SALARIUL GROAZEI — Gloria (22.44.01) — 9.30, 12, 14,30, 17, 19.30; Fla­mura (23.07.40) — 11, 16.30, 19.30 ; Tomis (21.49.46) — 8.30, 11.30, 14.30, 17.30. PENTRU TARA SI REGE — Popular (35.15.17) — 20.15. FAMILIA TOT - Moşilor (12.32.93) -15.30, 18. MISTERIOSUL X DIN COSMOS — Munca (21.50.97) — 16, 18. 20. RĂZBUNĂTORUL — Cosmos (35.19 19) — 15,30, 18. 20.15. AVENTURILE LUI JUAN — Flacăra (21.35.40) — 13.30. 18. SA UCIZI O pasari fIntAtOAre — Flacăra (21.35.40) — 20.30. OMUL CARE NU POATE FI ACUZAT — Vitán (21 39.82) - 15.30. 18. CU Dh­îM AR L­UI. SPRE POLUL NORD — Rtthová (23.91 00) - 19.30. 18. timp Pentru a trai­­ progresul (23.94.10) - 15.30. 18. FANFAN LA TULIPE (9. 11. 13). AR­TICOLUL 420 (15.30). JUCĂTORUL (18.30, 20.30) — ■ Cinemateca (Sala Union) — (18.49.04). GRĂDINI CINEMATOGRAF PETRECEREA — Stadionul Dinamo (11.03.72) — 20.30. ARGOMAN SUPERDIABOLICUL­­ Doina (15.87.67) - 20.30. Festival (15­­3.84) — 26.30. ÎNGERUL ALBASTRU — Capitol (16.29.17) —­ 20.15. 22. ACEASTA FEMEIE — Arenele Romane (23.71.01) - 20.45. AFURISITUL DE BUNIC - Buzesti (15.62.79) — 20.30. SUB SEMNUL LUI MONTE CRISTO — Bucegi (17.05.47) — 20.30. Arta (21.31.86) — 20.30. JOC DUBLU IN SERVICIUL SECRET­­* Unirea (17.10.21) — 20.30. AŞTEAPTA PINA SE ÎNTUNECA — Lira (31.71.71) — 20.30. DREPTUL DE A TE NAŞTE — Aurora (35.04.66) — 20.30. FREDDY ŞI CINTECUL PRERIEI — Moşilor (12.52.93) — 20.30. SALARIUL GROAZEI — Tomis (21.49.45)­­ 20.30. OPERAŢIUNEA LEONTINE — Vitan (21.39.82) — 20.30. Rahova (23.91.00) — 20.15. KANSIND SIRTAKI — Progresul parc (23.94.10) — 20.13. N.R. Programul filmelor fiind co­municat de întreprinderea cinema­tografica a municipiului București, redacția nu răspunde de eventualele modificări. Pe ecranele lunii august (Urmare din pag. 1) poate ci nici unul dintre ele nu va izbuti să-l umbrească pe celălalt pentru simplul motiv că o com­pU* raţie nil e posibilă. $i poate că a­­ceia care va clştiga■ de­ doua ori ca fi publicul. In rest, peisajul ■ mmmatografic al VSnii viitoare se tMfăţişeazăr torid, ti­died abundent In produse obişnuite de sezon. Autorul lui Winnetod, Harold mini, ne ameninţă cu o întoarcere a doctorului Mabuse, Sn care ii vom revedea pe blondul Old Shatterhand — pe numele său de actor, hex Barker — fireşte, tntr-un costum m­odern ce tiu-i va veni atît de bine ca veșmintele lui de cow­boy de altă dată. După Argomăn Super­­diabolicul, regizorul Terence Hatha­way va reveni impetuos pe ecranele bucureștene cu o poveste doldora de enigme și suspense, pe nume Tif­fany Memorandum. Sub titlul sum­bru Profesorul Infernului, studiourile maghiare ne promit o intrigă poliţis­ta ce cuprinde o crimă o răpire şi un şantaj, iar cineaştii tad.jiri Îşi aduc­ şi ei o­botul la această trepi­dantă vară bucureşteană istorisin­­du-ite, in inlclnire la vechea mos­chee, unde şi in ce chip au fost descoperite Comorile ultimului emir din Buhara. Pentru cei ce, obosiţi de atita crispare poliţista, Vor dori să ■ re­laxeze rizind - nu ■ putem reenm­­­uda mare lucru. Doar o comedie, spe io­id cu qui-pro-quo-uri, cu mutică şi­­ după cum adaugă titlul — cu ...Dra­goste şi viteză — şi pelicula poloneză Noul angajat, o satiră pe o temă inepuizabilă : birocraţia. Repertoriul lunii august e în schimb mai bogat în filme de răz­boi : Dragostea lui Serafim Frolov (producţie Mosfilm) — cu două ad­mirabile actriţe : Tamara Siomiha din Învierea Şi Janna Prohorenko din Balada soldatului; Fraţii Saroian (producție Armeniafilm); Ora hotă­­rîtoare (producție DEFA).

Next