Informatia Bucureştiului, septembrie 1970 (Anul 18, nr. 5294-5319)
1970-09-16 / nr. 5307
Concursul şi Festivalul internaţional „GEORGE ENESCU“ (Urmare în pag. 0 sau rezerva — ca să nu zic antipatia — compozitorilor. Pină la Beethoven a fost o epocă de mare vogă a flautului, şi Interesul marilor creatori s-a obiectivat in numeroase lucruri de anvergură. După aceea au urmat un reflux, apoi o revenire pregnantă cu Schubert, şi In continuare eclipsă aproape totală. Doar meşteşugari intr-ale muzicii mai compuneau pentru flaut. — Să fi fost atlt de reţinuţi creatorii, chiar fără nici un motiv ? ! — I-am acuza pe nedrept. Interpreţii se limitau numai la virtuozitate, la triluri şi alte efecte care trezeau numai curiozitate — Incit nu mai prezentau garanţii pentru creatorii in căutarea expresivităţii, a adîncimii muzicii. .. — Şi atunci a venit Theobald Böhm care modificind vechiul instrument, ni l-a dat pe cel existent şi azi... — Exact, cu posibilităţi expresive multiple. Este drept că vechii instrumentişti — aşi al performanţelor tehnice — au capotat. In schimb au apărut mari artişti interpreţi, puţind să-şi demonstreze calităţile in lucrări de substamţă ale lui Debussy şi Ravel, Prokofiev, Enescu, Hindemith, Milhaud... — Deci încă o reveniră In actualitatea flautului— — Și care se continuă și în ceas1? » doua jumătate a secolului nostru, determinată de atenția sporită a compozitorilor. Uneori chiar de o manieră oarecum surprinzătoare. De pildă, l-am rugat pe Haclaturian să scrie un concert pentru flaut şi orchestră. «Transpune-l pe cel de vioară şi orchestră. Sunt de acord chiar să-i scrii o cadenţă proprie. Iniţial, am crezut că e o butadă. Dar cind am studiat partitura, am Înţeles că Hadaturian vorbise foarte serios. Aşa că am făcut transpoziţia, cu o cadenţă specială, şi concertul a avut un foarte frumos succes la Budapesta, în America ... — Lăsaţi să se Intereagă că flautul, ar putea să egaleze vioara ! — De ce nu ? Totul esta să fii artist, nu pur şi simplu instrumentist. In fond, ce ne emoţionează cind ii ascultăm pe Stern sau Richter ? Vioara sau pianul ! Eu, unul, aproape că nu le observ. Confesiunea intimă a artistului care se exprimă prin intermediul unui instrument, este esenţială. Şi atunci, un mare artist este mare, indiferent de instrument. ImCREAŢIA ROMÂNEASCA este în actualul Festival foarte bine reprezentată, atît cantitativ cît și calitativ. Muzica densă a lui Wilhelm Berger, în cea de-a Vl-a Simfonie, dezvăluie natura intens reflexivă a autorului, preocuparea sa continuă, materializată și de astă dată, pentru o expresie adînlă, fără artificii, turnată în forme complexe, cu frevente întrepătrunderi. Subintitulată Armonia, această simfonie tinde să stabilească un echilibru între expresie şi diversele ei înfăţişări formale (elemente de structură). Berger are curajul de a construi simplu (mari suprafeţe în unisonuri, scriitură „descoperită“ etc.), pentru că ideile sale tematice au Berger - Babra-Skotia - Cristescu substanţă şi valoare intrinsecă, augmentată prin travaliul simfonic. Creaţia acestei vibrante personalităţi se constituie — este limpede — într-un ciclu vast care abordează cele mai variate aspecte ale artei componistice. Solistul serii, pianistul Paul Badura-Skoda, s-a dovedit un muzician profund. Ascultîndu-l în Concertul nr. 4 de Beethoven, îţi dai seama că excepţionala sa dotare instrumentală este un mijloc pe care cu modestie îl ţine în umbră, nu servindu-se pe sine, ci muzica pe care o cîntă. Dar, cum arta nu poate fi pusă în adevăratele ei dimensiuni decît de adevăraţi artişti, este evident că Paul Badura-Skoda face parte din această clasă. Tuşeul delicat şi ferm totodată, fineţea dinamicii, echilibrul frazei, claritatea perfectă a facturii sînt argumente în sprijinul afirmaţiei, pianistul austriac cîştigîndu-şi un loc definitiv în stima publicului nostru. Mircea Cristescu a condus orchestra Filarmonicii „George Enescu" într-o inignigradară, subliniind eficient sensurile partiturii lui Berger, acompaniind la cel mai frumos nivel în Beethoven ; performanţa sa a fost interpretarea, plină de «dramatism nobil şi de sprinteneală aspră, a Mazicii pentru coarde, percuţie şi celestă de Béla Bartók. Orchestra a găsit în sala Radioteleviziunii mediul acustic în care i-am recunoscut calităţile de acordaj, supleţe, asamblare şi Ql£ inteligenţă colectivă. Petre Codreanu Jean-Pierre Rampal sau o arta înnobilată portant este să-ţi poţi spune sincer că ai respirat muzică, nu pur şi simplu că ai cîntat la un Instrument. — Credeţi oare că in viitor, alţi mari artişti vor pretinde perfecţionări tehnice ale instrumentului pe care il cunoaştem azi . — Mi se pare foarte puţin probabil ca, din punct de vedere tehnic, să se inventeze un flaut mai bun decit cel de azi. Ce ar mai putea să se amelioreze in mecanismul existent ? A, desigur, se poate incerca, de ce nu ! S-a încercat un flaut cu un amplificator electric, care trebuia reglat din buton, controlată frecvența undelor . . . Suna porsibil. Iar ca Inginerul să dirijeze interpretarea din buton, nu știu dacă onorează pe un artist. Cred că, in general, instrumentele permit modificări pînă la o limită foarte precisă , pînă acolo unde, dacă se mai adaugă ceva, se depersonalizează. îmi place tehnica, dar mă inclin cu respect în faţa personalităţii. — sunteţi optimist in privinţa viitorului unor Instrumente care reintră azi in actualitate ? — In ceea ce priveşte flautul, cred că a şi început epoca Iul de aur. In conservatoare solicită atenţia multor tineri. In Sălile de concert atrage public tot mai numeros. Compozitorii ii arată o generozitate remarcabilă. Şi prevăd c, aşa cum astăzi publicul alege pe cei mai mari artişti din mulţimea violoniştilor şi pianiştilor, va selecta şi pe cei mai mari artişti ai flautului. — In general, vi se pare că a zi ar exista o pronunţată tendinţă ca instrumente un timp total sau parţial eclipsate, să-şi recîştige strălucirea . — Există Deocamdată, poate numai din curiozitate, ştiu şi eu ? Trăim într-o epocă de senzaţionale descoperiri, dar mai avem nevoie să şi redescoperim cîte ceva. Veșnicul neastîmpăr al spiritului detestă piruetele In gol ... a V O adevărată tragediană IRGINIA ZEANI — cunoscută şi unanim elogiată în rolurile de soprană lirică din „Traviata" şi „Boema" — a abordat în vremea din urmă o serie de roluri de soprană lirică-spinto, în conformitate cu evoluţia firească a vocii sale. Această nouă etapă este strîns legată de eroina titulara din „Aida", prezentă cu o mare frecvenţă în repertoriul de turnee din acest an al artistei. Iată de ce am urmărit cu deosebit interes prima ei evoluţie la Bucureşti în acest rol de intensă vibraţie dramatică, deschis marilor performanţe vocale şi actoriceşti. S-o spunem de la început : Virginia Zeani a profitat din plin de posibilităţile oferite de structura psihologică a personajului şi de substanţa vocal-dramaturgică a partiturii sale, dovedindu-se a fi o adevărată tragediană a scenei de opera. De la răscolitorul patetism din aria Nilului pînă la resemnarea senină în faţa morţii din final, Virginia Zeani a ştiut să parcurgă o vastă şi nuanţată gamă de stări sufleteşti, punînd în acţiune toata măiestria sa vocală şi îndelungata sa experienţă în întruchiparea scenică a eroinelor operei italiene. O pleiadă de reprezentanţi de frunte ai şcolii noastre vocale au înconjurat-o pe Virginia Zeani în „Aida”. Venind, care dincotro, de pe meleagurile unde fac cinste artei interpretative româneşti, pentru a asigura Festivalului strălucirea cuvenită — Ion Buzea de la Viena, Elena Cernei de la Roma, David Ohanesian de la Hamburg — ei au oferit cu toţii, sub bagheta deopotrivă autoritară şi suplă a lui Cornel Troilescu, o demonstraţie a înaltului potenţial atins în prezent de teatrul nostru liric. Faust Aşadar, un spectacol „Faust“ cu multiple „capete de afiş“, printre care — în primul rînd — Nikola Ghiuzelev, basul bulgar de reputaţie mondială, în rolul lui Mefisto. Apariţie distinsă, Ghiuzelev impresionează mai mult prin frumuseţea şi amploarea glasului, decit prin varietatea jocului actoricesc, în cele două celebre arii in tabloul din biserică, în trio-ul final, vocea lui — cu un registru central generos şi acute penetrante — a dominat scena. Reluînd rolul Margaretei, pe care l-a mai interpretat în anii de conservator, Marina Krilovici a produs o profundă impresie atît prin forţa dramatică a expresiei, cit şi prin firescul frazării şi plinătatea glasului. In întruchiparea ei, Mar® VIOARA : Din cei 20 de concurenţi prezenţi în etapa a II-a, in etapa ultimă au promovat 10, care vor apărea pe podiumul Ateneului în ordinea următoare : azi (ora 16) — Maria Maszalits (România), Vladimir Lukianov, Filip Hirshorn (U.R.S.S.), Silvia Marcovici, Arnold Scherer (România) ; mîine (ora 9) — Andrei CONCURSUL Ágoston. Eugen Sîrbu (România), Rainer Kussmaul (R.F.G.), Krzysztof Jakowicz (Polonia), Ruben Agaronian (U.R.S.S.). © PIAN î 9 concurenţi din 16 au promovat în etapa a III-a, urmînd să evolueze în Sala Mică a Palatului mîine, începînd de la ora 9, în ordinea următoare : Enrique Perez de Guzman (Spania), Radu Toescu (România), gazeta n-a mai fost, ca de obicei, o biată fată sedusă, ci un personaj viguros, care se jertfește ifl mod conștient pe altarul dragostei. In excelentă formă vocală, Corneliu Finăţeanu (Faust), Dan Iordăchescu (Valentin), Elena Grigorescu (Siebel) au dat contururi substanţiale eroilor respectivi, contribuind din plin la reuşita unui spectacol remarcabil tocmai prin aportul de ansamblu al întregii distribuţii şi prin autenticitatea stilului (s-a cîntat in limba originală, franceza). La pupitru, dirijorul iugoslav Bogo Leskovici a condus cu gest sigur realizind o interpretare bogat nuanţată, plinâ de rafinament, în spiritul atît de specific francez al muzicii lui Gounod. E. Elian Mack Mc Cray (S.U.A.), Anatol Dub (România), Aleksandr Markus, Manana Dolgeaşvili, Dmitri Alekspov, Vladimir Tropp (U.R.S S.), Petru Grossmann (România). • CANTO . Din 22 de concurenţi, în etapa a treia au promovat 11. Ultimele probe vor Începe vineri dimineaţă, în sala Ansamblului U.G.S.R. • Concertele Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” — programate la studioul Radioteleviziunii, sîmbătă 19 şi duminică 20 septembrie (ora 21) — vor fi dirijate de GEORGE BYRD (S .U.A.) elogiat de publicul bucureştean cu prilejul turneului întreprins în ţara noastră în trecuta stagiune, în cele două concerte — ale căror programe cuprind lucrări de Epescu, Dvorak, Schumann, Brahams — vor apărea ca solişti violoncelistul RADU ALDULESCU şi pianistul VALENTIN GHEIRORGHIU. Foto : C. A bărbieriţei UN ACT DE CULTURĂ IX AUREL BARANGA ■ Programul de sală e cartea de vizită a unui teatru, în clipele de emoţie de dinaintea ridicării cortinei, înainte ca spectatorul să fie fascinat de cutia cu mirare a scenei, programul de Săla — invitaţie la viitorul vis — se cuvine să-l pregătească pentru ceremonialul care urmează. Iar după aceea, după ce actul sacramental a fost consumat, acelaşi program de sală trebuie să însoţească, informat şi redactat cu inteligenţă, pe căile de meditaţii prilejuite de reprezentaţie. Ne aducem aminte, din tinereţea noastră, de programele Teatrului Naţional sau ale Teatrului Ventura de sub direcţia lui Victor Ion Popa. La premiera „Lupilor de aramă“, spectatorul era întâmpinat de un program în care directorul teatrului, el însuşi un poet, regizor şi aptist plastic de subţiimi exemplare, realiza un miracol : o plachetă de un gust d desăvirşit, intrecut doar de calitatea unor articole semnate de cele mai prestigioase personalităţi culturale ale vremii. Din nefericire, maltÎFiSRL acest act de civilizaţie a fost abandonat în favoarea unor tipărituri jalnice, prilej de cerşetorie deghizată pentru uzul unor plasatori aburiţi, Directorul actual al Teatrului Naţional, ajutat de un secretar litera p harpie şi inspirat (B. Elvip), depiobstrpaz^ o grijă înnoitoare şi în acest dQRiepu aparent subsidiar. Caietele-program editate ne aduc anunţe, prin ţinuta lor îngrijită şi ppintr-ufţ conţiput substanţial de plachetele evocate. Explicatia se ippupe singură : Radu Bolîgan este epvul, şi poate cel mai fidel continuator al aspiraţiilor de o nobilă intelectualitate ce-au însufleţit intreaga activitate In domenii atît de variate a aceluia ce ne-a lăsat ca o mărturie a geniului său, nu numai o operă dramaturgică ilustră, dar şi o moştenire spirituală glorioasă şi care a fost Victor Ton Popa. Ultimul caiet-program al Teatrului Naţional, primul care va întîmpina publicul la deschiderea noii stagiuni, publică o serie de texte inedite aparţinînd unui alt fascinant personaj din istoria teatrului nostru : Ion Sava. Camil Petrescu işi tipăreşte pentru prima dată aici, în acest caiet de sală, prefaţa sa la „Teoria substanţei“. Ilania Lovinescu, debutează cu strălucire ca portretist în timp ce Mira Iosif glosează cu inteligenţă pe marginea „Spectacolului nostru cel de toate zilele”. „Minutul de adevăr“, cu Ileana Stana Ionescu, un capitol amplu de informaţii teatrale interne şi internaţionale, împreună cu o generoasă imagistică, realizată cu o perfectă acurateţe tipografică, completează o tipăritură care tocmai din pricina ţinutei sale deosebite, nu face decît să ne trezească acute melancolii , pe cînd un afiş de stradă la acelaşi nivel ? Fiindcă e bine să nu uităm : o adevărată cultură de teatru începe de la panoul care anunţă, într-un spirit de respect pentru spectatori, reprezentaţia. Noua „stagiune” a Muzeului Teatrului naţional adaugă, la cele peste 10 000 de exponate din zestrea sa documentară, cîteva premiere... absolute. Costumul lui Agamiţă Dandanache, purtat la premiera piesei „O scrisoare pierdută“, in 1884 de către creatorul rolului, I. Panu şi „reluat“ ulterior de Cazimir Belcot, Ion Manu, Gr. Vasiliu- Birlic şi Radu Belîgan. O copie după stela funerară a gladiatorului Skirtos Dacensis (sec. al II-lea), descoperită la Tomis, justifică AV'^^^^\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\^\\\\\\\YC'\\\Y)\\\\\\\^\\\ Noutăţi la... muzeu v\\V\\\\\\^m vechi tradiţii ale spectacolului teatral pe teritoriul ţării noastre. @ Unul dintre primii actori ai teatrului transilvănean, Vasile Marin (1824— 1901) imortalizat de către sculptorul M. Gheorghiu, alături de bustul lui Birlic, in rolul acarului din „Steaua fără nume“ şi de cel al regizorului Ion Şahighian, sculptate de către Constantin Stănescu şi George Paul Avram, ambii actori ai Naţionalului, completează galeria marilor dispăruţi ai scenei. SURPRIZE ŞI NEDUMERIRI Călăuziţi de un afiş al Teatrului „Al. Davila“ din Piteşti, secţia estradă, am fost prezenţi duminică seara la Teatrul de vară „23 AugustSpectacolul muzical-distractiv pe care l-am urmărit ne-a făcut o surpriză, dar ne-a produs şi oarecari nedumeriri. 1. Surpriza, mai mult decît agreabilă , recitalul formaţiei instrumental-vocale din Iaşi „Roşu şi negru“ care, după premiul obţinut anul trecut la Festivalul naţional al formaţiilor studenţeşti, continuă să-şi păstreze stilul, cu să vina un repertoriu de calitate , într-o interpretare pregnantă. 2. N-am înţeles care a fost criteriul artistic conform căruia teatrul din Piteşti a prezentat bucureştenilor (anterior şi publicului din mai multe localităţi din ţară), în chip de capete de afiş, pe cîntăreţele italiene Gilda şi Loredana Sannelli. Căci nimic — nici calităţi vocale, nici interpretative — nu justifică prezenţa lor în faţa publicului. Ne întrebăm de ce directorul teatrului, Constantin Dinischiotu, nu uzitează şi la Piteşti de aceeaşi ofensivă exigenţă de care dă dovadă ca membru în juriul ,,Stelei fără nume“. 3. Pe afiş figurau Puiu Călinescu şi Horia Căciulescu. In spectacol n-au apărut. De altfel, Horia Căciulescu ne-a telefonat la redacţie rugîndu-ne, din respect pentru spectatori, să-i anunţăm că teatrul I din Piteşti nici nu l-a invitat la acest spectacol scriindu-i numele pe afiș ■ fără acordul său. I .r. llllllllllllllUH|lllllll|||||lll| | Discordante ] (Urmare din pag. 1) să-ți închipui cu cită emoție vor păşi primii spectatori in noul templu al Thaliei. Ritmul in care s-au înălţat aceste construcţii complicate şi pretenţioase este cel care a da venit firesc reprezentativ pentru şantierele întregii ţări. Şi atunci cum să nu-ţi sune ca o Ţiotă falsă tărăgănarea la nesfirşit a unor reparaţii de imobile ? Vii de la Sinaia pe magistrala furt asfalt ţăţaţii in condiţii grele prin stinci. Nici nu-ţi vine să crezi că poţi înainţa nestingherit, fiind SCU-tit de belelele Gurii Beliei, de aglomeraţia Cimpinei, de barierele veşnic lăsate de la Podul Vadului. De la Snagov te îndrepţi spre Bucureşti pe o adevărată alee triumfală, şoseaţtţi lărgită, cu patrutre, dindu-ţi impresia că ai intrat in Capitală cu 40 de kilometri înnainte de a o face. Toată această lucrare admirabilă a concentrat o rgunai imiensă intr-un spaţiu de ţimp relativ scurt. In asemenea condiţii cum să nu-ţi pară note false interminabilele „şantiere arheologice“ de pe strada Ştirbei Vodă, aspectul de imuabilă tarla de pe strada Academiei, nefericite succesoare ale mult chinuitelor străzi Ruşeşti sau Ştefan Furtună ? Intri intr-unul din magazinele noi ale oraşului. Te incântă sortimentele noi, amenajarea spaţiului, atmosfera civilizată imprimată de gazde. Altfel spus: comerţ 1970. Dar alături, la o unitate foarte solicitată, un anunţ gen „iarmaroc“: „Reveniţi peste o lună, sunt plecat in concediu“. Mai departe, se află o mercerie. Ceri un nasture albastru şi vînzătoarea te priveşte de parcă i-ai fi cerut un elicopter portocaliu, cu buline. Ce-ar trebui în ultimă instanţă pentru a înlătura din viaţa cotidiană feluritele note false dintre care am amintit, oarecum la intirreplare, ci ţepa ? Putină tragere de inimă, un pic de atenţie la ce se petrece in jur, iar uneori o grijă sporită pentru amănunte care nu sunt amănunte. Qii milii pmismiiiiiiii HiiMiKi” care este cheia formării personalităţii !1 (Urmare din pag. li scrie să se suprapună neapărat vocaţiei autentice. Şi aici sînt două lucruri: să laşi tînărul să evolueze conform propriilor lui calităţi şi sâ-l urmăreşti îndeaproape, dirijîndu-1. Nu o dată tinerii consideră că aţi alte calităţi decit cele pe care le posedă. Astfel, in Ioc să-şi cultive o înclinaţie, ca o cheie de a intra în avuţia ştiinţei, îşi «apa singuri groapa insuccesului lor. —’ Observ că şcolii 11 atribuiţi un rol Însemnat tn Îndrumarea tineretului. Ce însemnătate daţi, la rindul lor, magistrilor, adevăraţilor mentori ? .............. din şcoală şi în preajma magiştrilor «cărui găseşte mediul adecvat de afirmare Aici se întîlneşte cu noutăţile, aici se formează şi porneşte el de la o experienţă acumulată. Toţi cei care au realizat ceva în viaţă au fost elevii iubiţi ai unui magister, de care s-au ataşat, din a cărui activitate s-au împărtăşit. Noi avem profesori devotaţi Cilice ştiu să facă din activitatea ta,că nu un simplu mijloc de existenţă, ci o vocaţie. Consider că ţi-ai împlinit datoria de dascăl cînd elevii tăi te-au depăşit. Asta e satisfacţia noastră ; să ştii că ei au făcut lucruri mult mai bune decît tine, asigurînd astfel înaintarea spre progres. — Am Înţeles, din cele spuse pînă acum, că specializarea v-aţi gîndi-o îndelung. Cum o vedeţi in raport cu cultura generală ? — Nu se poate imagina un om de ştiinţă cu o activitate doar în propria-i disciplină ; trăind în specialitate, trăim în cultura generală. Şi aceasta ne ajută în mod determinant ; putem aprofunda specializarea. Legătura dintre ştiinţă şi artă duce la creşterea potentelor lucru, la stîrnirea imn£ina£îei . P.oţi explica mult mai plastic, astfel, o serie de lucruri abstracte. Orice pregătire are puncte de sprijin și în alte domenii. Sînt cu desăvîrșire convins că a îmbina armonios o special 5 -'e ,cu parcurgerea domeniilor adiacente acesteia e o necesitate. — cum ati reușit vă fueti timp pentru toate activităţile de care mi-aţi vorbit ? — Pe lingă că m-am bucurat de o sănătate robfistă, eu mi-am planificat întotdeauna munca. Cînd munceşti lu placere, munca nu e obositoare ; şi lucrezi nu doar intensiv, ci şi In durată. De aici şi ideea că meseria cea mai bună e cea pe care o faci cu dragone— Dacă aţi fi pus In postura dfi selecţioner al candidaţilor pentru hidraulică, pe care l-aţi alege 7 — Pe cei care ar îmbina preocupările abstracte cu necesitatea experimentelor noilor fenomene ; pe cei buni la matematică şi fizică ; pe cei dotat! cu inteligenţă acceptabilă • pe cei ce vădesc putere de muncă şi au perseverenţă : pe cei ce pun pasiune în ceea ce fac, fără de care nu se poate reeuza nimic de valoare, sentimentul principal al reuşitei e cel al iubiri pentr.o meserie, în orice caz, cred că e absolut necesar ca în ultimii ani de liceu, elevilor s& li se creeze o imagine cît mai limpede Ș* m.ai fidelă a Viitoarei l.Qr profesii. — Ve predeţi dv. că se poate face cp cel cape, după CÎtiV.ă api ,de introducere îptr-un anumit .domeniu, constată că aceasta nu i se potrivește ? Se mai poate el recicla ? — E mgi bine să-ți iptlrzii cu cftjva ani formarea, să ratezi adieă grep ,ş?tîya ani din viaţă, decît sărţi ratezi iptreaga viaţă. T Cftre • părerea dv. despre aşa-zîs^ Ierarhizare a profesiilor s că unele au fi mai „rentabile**. Iar altele total ,nerentabile“ ? — Afirm cu toată convingerea că nu există o profesie mai frumoasă decît alta. Nu se poate face deosebire între un medic şi un electrician, intre un arhivar şi un muzicant. E importanţă nu atît meseria pe care ţi-ai ales-o, cît vîrful ce trebuie să-l atingi. Mai bemne — zic eu — un cizmar excelent decît un profesor slab. Eşti apreciat nu după meseria propriu zisă, cît după altitudinea atinsă în ea. _ mm Există profesii „dezavantajoase* ? — Omul se poate valorifica In orice' meserie. Munca e nobilă, oricum s-ar manifesta. Tinerii să înțeleagă că interesează nu atît meseria ca atare» ctt profunzimea atinsă in cadrul ei. — Ca îndrumător al atîtor generaţii, la ce realizări ţineţi ? r-r Cred că am dat peste 10 000 de ingineri în cei peste 30 ani de profesiune. Cînd merg pe şantiere, Intîlnesc studenţi de odinioară, cărora le predam noţiunea de presiune, şi îi aflu acum ziditori de construcţii hidraulice de amploare — aproape capodopere industriale. — In relaţia profesor — cercetător, pe care aţ ilustrat-o, ce credeţi că e *mportant ? — Nu se poate imagina un profesor nesecondat de un om de ştiinţă. Un . dascăl trebuie să ştie nici de.eu spune intr-o oră ,de .curs, săi fie la curent cu noutăţile gighiei, să aibă viziune de ansamblu şi de viitor asupra disciplinei. ~ Care e sistemul dv. de lucru cu studenţii ? — Niam aplicat o metodă generală : pe unii ii conduci mai mult, pe alţii mai puţin, după cum fiecare se poate des.curea şi dezvorta. Oricum, trebuie să fii mereu alături de ei. .Cum ? îndrumm,du-i fără să-i umbrești, fără să-l stinghereşti, deci cu multă înțelegere. -r In ce raport stă prima perioadă a vîrstei față de următoarea ? — Socotesc că pînă la 30 de ani, studentul e în perioada de acumulare ; pînă la 40, buniil intră în etapa de afirmare ; apoi, de la 5Q, pătrunde în vîrsta consacrării. Iar a acumula înseamnă să asimilezi cunoştinţe din variate domenii, dar nu la întimplare, spre a-ţi putea trasa calea spre propria-ţi vocaţie, acel domeniu unde te vei afirma, tinde te vei găsi. A-l ajuta deci pe tînăr în alegerea inspirată a unei meserii înseamnă în fapt a-l sprijini se-şi asigure o viaţă cu satisfacţii multe. Fiindcă doar prin munca făcută cu plăcere eşti cu adevărat fericit şi le socoteşti un om cu rost. *»•?.: ÎNTREBAREA din titlu e prima care vine pe buzele fiecăruia, dar cu binecunoscuta Iui piciecţip, În acelaşi timp agreabil-amuzant şi feroce, Hitcfhoplt nu vrea să dea nici un răspuns în limitele desfăşurării filmului. Agresiunea păsărilor asupra viţei localităţi Bod'Bga May rămise fără explicaţii, fiindcă pe cineast il interesează altceva decit resortul iniţial a acţiunii. Nu cauzele sînt supuse investigaţiei, ci mecanismul pregătirii şi izbucnirii dezastrului, raportat strips la relaţiile oamenilor. Hitchcock construţeşte deliberat un film multivQp, desphis, care permite o diversitate de interpretări. Fiecare poate Crede ce vrea de$PrB ciuda ta comportare a păsărilor, despre tîlcur rile acestei povești mai degrabă Strgmi, fantastice, decît ~propriiL?zi$ »&§ UpH au văzut în „Păsările“ o alegorie a unei catastrofe nucleare, explicaţie care rezistă parţial la confruntarea CU scheletul filmului. Alţii consideră filmul ca un basm fantastic, în care o vrăjitoare venită nu se ştie de unde pune în mişcare teribila urgie şi este ea însăşi pedepsită în cele din urmă chiar de forţele uimitoare pe care le-a descătuşat. S-a emis şi ipoteza, mffi plauzibilă şi în orice caz tentantă pe direcţia căutării unui sâmbure de critică, socială în film, că Hitchcock ne oferă povestea metaforică a sancţionării de către o justiţie supremă — a Cărei expresie o constituie Păsările — a uşurinţei şi a dezinvolturii cu care abordeazâ viaţa Melanie, tînăra bogătaşă din San Francisco, căreia i Se Pare pţt are dreptul să obţină orice doreşte, fără vreun efort. Supusă unei experienţe Incredibile, zguduitoare, mentalitatea fetei de bani gata e pulverizată. In ce mă priveşte, înclin Să cred că „Păsările“ au o morală subterană mai generală şi anume că blînzii, inorgsivii, cei fără apărare devin irezistibili atunci cînd se dezlănţuie. Nu trebuie lovit arţei, pentru că nu se ştie niciodată ce forţă extraordinară posedă, ascunsă undeva In adine. Răzbunarea stupefiantă, fanastică a celor slabi — iată demonstraţia pe care, mi se pare, ne-o face magistral Hitchcock. Totuşi nu-i exclus să poată fi şi aceasta doar o explicaţie, alături de altele, acceptabile şi ele. Unde nu încap dubii şi totul se explică perfect ? în zona construcţiei impecabile a filmului, al cărui suspens în crescendo subjugă spectatorii cu o vrajă rară. Publicul e astfel manevrat incit să se identifice pînă la un punct cu eroii, să le împărtăşească afectiv soarta, să trăiască cu sufletul la gură starea de ameninţare şi de teamă. Păstrînd undeva pe un plan secundar conştiinţe siguranţei condiţiei sale, spectatorul instelat în fotoliul din sală nu-i mai puţin speriat de faptele neobişnuite care se petrec la Bodega Bay. Şi ca să fie total captat, Hitchcock îi dă mereu posibilitatea să fie cu un pas înaintea eroilor, să ştie ceva mai mult decit ştiu ei. In lungă secvenţă care precede atacul asupra copiilor la şcoală, Melanie se aşează afară pe o bancă şi, in timp ce -şi aprinde o ţigară, noi vedem cumin spatele ei se adună, una cite una, ciorile. Efectul suspensului e instantaneu şi firile mai slăbe, mai spontane, sint pe punctul de a striga din sală ca s-o avertizeze, aş fi cum ceva mai tîrziu, ea însăşi, pusă în postură de spectatoare. Împreună au alţi oameni ştrivi la pipPina restaurantului, văd fumătorul gata să arunce Ghibritul în benzina care s~a scurs Pînă lîrigâ maşina lui și încearcă — inutil — sări atragă „PASARILE" —r- filpi american în culori de Alfred Hitchcock (1963) cu Tippi Hedren (Melanie), Rod Taylor (Mitch), Suzanne Pleshette (învătptoare), Jessica Tandy (mama) etc. atentia, să împiedice exploziil. Impărţit în mare în două părţi distincte tratate diferit ca ton, ca ritm şi cromatic — expoziţia calmă, pe ton dezinvolt, aproape de comedie, şi izbucnirea calamităţii cu toate consecinţele ei — filmul se compune dintr-o abilă alternanţa a secvenţelor de aşteptare, lungi, lente, cu cele de şoc, rapide, montate nervos, precipitat. Şi tot acest joc al declanşării emoţiei în stare pură era accentuat de structura similară a pregenericului (tăiat în exploatarea comercială a filmului), în care Alfred Hitchcock apărea destins şi zîmbitor vorbind despre relaţia dintre oameni şi păsări şi la un moment dat expunerea lui era ruptă de nßvßlq protagonistei ţipîn# vvwvin", Q cgtqshgfă PQßte izbucni de unde ne aşteptam mqi puţin, dar Hitchcock ţine' ,sd hß prßvihß qß întotdeauna există semnale CßXß preced dezastrul. Şi dacă hr ar fi decît această ascuţire a atenţiei pe care o determină „Păsările” la fiecare fliptre noi, tot aici avea de ce sâ-i mulţumim marelui maestru al suspensului. Mihail Lupu De ce păsările? La München, cu VALENTIN GHEORGHIU despre Un turneu mai puţin obişnuit Printre spectatorii prezenţi la premiera minchenezei cu „Contesa Maritza“ a Operetei din Bucureşti se afla şi Valentin Gheorghiu. După spectacol, am avut o convorbire cu reputatul nostru pianist. — Cum vi s-a părut debutul artiştilor români pe scena lui „Deutsches Theater“ ? — Foarte bun. Succesul de public al colegilor mei este cred, edificator, justificînd o dată mai mult interesul de care se bucură acest turneu — de fapt, o micro-stagialitareintre personalităţile vieţii artistice müncheneze. — Prezenţa dv. în capitala Bavariei se datorează tot unui... turneu ? — Da şi nu. Efectuez, într-adevăr un turneu, dar de altă natură, care a început în luna iunie. — In iunie aţi făcut parte, după cîte ştiu, din juriul Concursului internaţional „Ceaikovski“, de la Moscova... — ...şi, ca Şi în anii precedenţi, aceastâ importantă manifestare artistică internaţională S-a ridicat la un înalt nivel. #u rîuP''— '-eo ini pus ,din personalităţi ca Emil Gilels, Lev Oborin, Eugen List (S.U.A.), Vlado Perlemuter (Franţa) — a avut o sarcină grea, djir plecipe, fiindcă a trebuit să aleagă laureaţi dintr-un mănunchi de interpreţi foarte bine pregătiţi. — A doua etapă a acestui turneu mai puţin obişnuit ? — Bolzano (Italia), concursul poartă numele lui Busoni, un mare pianist care a trăit acum 100 de ani. Manifestarea se află la a 22-a ediţie şi se bucură de o mare popularitate. De pildă, anul acesta au ţinut să fie prezenţi, la Bolzano, Monique de la Bruchellerie (Franţa), Carl Zeeman (R.F.G), Roza Levin (S.U.A.). — Mi-aţi rămas dator cu un răspuns, apropo de prezenţa dv. la München... — Am fost invitat in juriul concursului de pian organizat de Radiodifuziunea bavareză, dar la care participă, de fapt, toate studiourile de radio din R. F. a Germaniei. S-au inscris in concurs circa 30 de concurenţi din 10 ţări, printre care şi tinărul pianist român Toma Veşmaş, a cărui evoluţie o aştept cu interes. Se pare că münchenezii vor să impună rapid în Europa această manifestare, fiindcă, iată, personalităţile invitate anul acesta sunt dintre cele mai prestigioase : Renzo Silvestri, rectorul Academiei „Santa Cecilia“ din Roma, George Rogers, profesor la Academia regală de muzică din Londra, cunoscutul compositor elveţian Andre Mărescotti. — Totuşi, ce proiecte artistice are pianistul Valentin Gheorghiu ? — Voi da, pină la finele anului, o serie de concerte în Italia şi Republica Federală a Germaniei. Nu înainte, insă, de a fi prezent, in seara zilei de 20 septembrie, la București, cind voi interpreta Concertul în la minor pentru pian și orchestră de Schumann, în cadrul Festivalului „George Enescu". — a — Iiivnfafic io imuni Cei care vor păşi miine, ora 18:30, pragul muzeului „Theodor Anjail* pof PV?, prilejul sa asiste la o seară de artă alcătuită asemănător cu „soarelele“ organizate altădată de însuşi Aman. In ambianţa atelierului pictorului se vor depăna amintiri, se vor recita poezii, se va face muzică. Printre invitaţi : prof. univ. Radu Bogdan, scriitorul şi caricaturistul Neagu Rădulescu, poeţii Alexandru Andriţoiu, Emil Buţta, Matei Alexandrescu, actorii Fory Etterle, Dana Comnea, N. Brancomir, Ioana Butcă, cîntăreţul Sergiu Pioiu, harpista Stela Olteanu, violonistul Ion Mălai, grupul vocal „Menuet“ al Casei de cultură din sectorul 8. Avanpremieră la librărie înainte de a începe difuzarea cărţii „Jurnal în China“ de Eugen Barbu, prima sută de exemplare va fi pusă în vînzare azi, ora 18, la librăria „M. Eminescu" din bd. Iepublicii pe. 5—7. Această serie de volume va purta autograful autorului. Unul dintre primele teatre care-şi va desphide noua stagiune este cel pentru copii şi tineret, „Ion Creangă“. „Vrem ca eebutul sezonului 1970—1971 — ne-a declarat ION LUCIAN, directorul teatrului — să capete un caracter sărbătoresc, reintîlnirea cu micii noştri spectatori să se producă într-o ambianţă solemnă. De aceea, pentru duminică la ora 10 am invitat 3 000 de copii şi tineri, bineînţeles şi părinţi, în sala Palatului“. — Cadrul inedit al debutului de stagiune va avea şi corespondentul similar pe scenă ! — Desigur. Vom prezenta un spectacol in premieră : „Comoara din insula piraţilor“, dramatizare de Marius Oniceanu după cunoscutul roman al lui L. Stevenson. Regizorul N. Al. Toscani a încredinţat principalele roluri actorilor Gong 1970-1971 Teatrul „Ion Creangă“ Grigore Gonţa, Gh. Vrînceanu, Victor Radovici, Neofita Patraşcu. In aceeaşi seară, tot la sala Palatului, vom juca „Eminescu şi Veronica“ de Eugenia Busuioceanu, spectacol ai cărui protagonişti sunt Leopoldina Bălănuţă şi Florin Piersic. — Şi după acest debut ? — Vom unge pe reprezenta Ciile în şahi noastră cu reluări şi cu alte pfeijijere. La 27 septembrie, de pjifjă, vom inaugura şefia întilnjfilor cu publicul cu piesa căîaţeiaş Gfşcţfţnri, inspirată lui Alexandru Amthîfmi de motive din folclorul maghiar. Iar la septembrie, un colectiv actoricesc va intreprinde un turneu în R.D. Germană. Publicul din Berlin, Magdeburg, Haile, Leipzig, Dresda va avea prilejul să vadă „Poveste neterminată“ de Alecu Popovici şi „Cocoşelul neascultător“ a subsemnatului.red Profil MISIM MQMRU Parcă ieri s-a prezentat cu o repartiţie de absolvent în strada Constantin Miile, şi astăzi umblă pe scenele — atreori foarte mari — ale lumii, în chip de protagonist și ca la el acasă. Cînd a dublat un actor mai vîrstnic .’ Cînd a dus tava Cînd a dat replici din culise ? Cînd s-a citit în actul al IV-lea o scrisoare de patru pagini scrisă de personajul interpretat de el ? Moraru a urcat scara cum fac copiii, sărind mai multe trepte de-o dată. Ba, dacă aş vrea să fiu consecvent cu această imagine, aş putea spune că a urcat cu ascensorul... Talent de excepţie, care acoperă fără eforturi vizibile (distanţa de amelifinină dintre caricatura groasă ) şi comicul tragic, acest băiat care iradiază buna dispoziţie, molipsitor ca un pojar, se rostogoieşte dintr-o dată pe trapezul unei replici, şi parcă simţi cum începe rîsul să plângă. Aş vrea să spun că Marin Moraru este un minunat, modern, clovn, şi sper că această apreciere nu este prea de tot exagerată, nici într-o parte, nici în cealaltă. Sigur că, mai ales de cind a început să vorbească filigru mut, clovnul — suprema aspiraţie a unui actor — s-a văzut gonit in arena pe ţitfri şi înghiţitori de flăcări, cu scamatori şi erjii librişli. Numai din cîpd in cînd se mai iveşte cîte un artist care ne aduce aminte că omul din făta noastră, invadat de farduri şi de stridente culori, a ţinut cîndva, pe umerii săi, destinul teatrului. Şi poate topiţii de rar pe ejt apar marii actori Printre clovni, apar marii clovni, printre actori. Aş dori ca acest elogiu — pe care, dacă nu ştii de undre să-l apuci pare a avea mai multe tăişuri — să nu 1 supere pe Marin Moraru, mereu surprinzător, mereu cu cite-o sofie sclimndu-i în privire, mereu tinăr, şi rar,, — natura prea de timpuriu pleşuvindu l — putem fi Siguri, in orice caz, că nu va încărunţi niciodată... Aurel Storin Redactorul rubricii : EUGEN COMARNF.500