Kamikaze, ianuarie-iunie 2013 (Anul 4, nr. 1-25)

2013-01-09 / nr. 1

POSTA REDACȚIEI CORNEL JDEREANU muncesc în mizerie ca amfitrion cu ziua la cazma . Mi-a pătruns în orizontul cognitiv o construcție identică ce zice că madam Regina Angliei caută spălător de vase la Buckingham. Salariul oferit este de 17.500 de euro anual, cazare asigurată. Cam zgîrcioabă baba! Voi ce ziceți, e o pîine de mîncat? ! Nea Cornele, la prețurile care sînt în Londra, cu salariul ăsta nu-ți permiți nici să furi de prin magazine. Nu știm dacă o fi o pîine de mîncat, dar niște sos sau ce mai rămîne prin farfuriile alea sigur o să pui în plisc. De-asta zic c-ar fi bine să vii tu cu pîinea de acasă ca să ai cu ce șterge platourile. Plus că, lingîndu-le, îți rămîne și din de­tergentul de vase, pe care poți să-l iei acasă și să-l mănînci seara, așa, mai dietetic, cu un compot și o bu­cată de pesmet. VASILE V. TOT VASILE consultant la o fermă experimentală de dopuri de plută ■ Privind pe geam la televizorul unui vecin din blocul de vizavi care și-a spălat perdelele de Crăciun, am aflat că oa­menii s-au îmbulzit iar să ia apă sfințită din mașinile alea de pompieri. Eu mă gîndesc că ar fi bine ca apa sfințită să se distribuie la marile magazine gen Cora, Carrefour sau IKEA. Tot atît aștepți, dar stai la coadă cu căruciorul, nu în curtea bisericii, în frig. ! Corect, nea Vasile! Mai mult, la IKEA ai posibilitatea să-ți iei doi hi­drogen­ plus un oxigen și-ți asam­blezi tu singur apa acasă. CROMUEL SINGEORIAN arhitect de toalete de lux în fundul curții ■ în orașul bavarez Fuessen, un incen­diu a distrus o parte dintr-o mănăsti­re construită la 1628. Deci Dumnezeu îi pedepsește și pe nemți, băieții ăin corecți și muncitori? ! Nemții sunt victimele propriei lor neglijențe. Imaginați-vă că era și la ei ca la noi: curtea mănăstirii plină cu butoaie și cisterne cu apă sfințită. Păi, nu contracarau imedi­at incendiul? Ce să le fac dacă sunt înapoiați și nu se calcă în picioare după agheasmă, ca noi?! KAMIKAZE PROST RESTANT Cerșetoria, încotro? 9­7 în orice sens aș străbate ușile culisante ale unui anumit super­market de la mine din piață, nu am cum să nu trec pe lângă cel mai efi­cient agent economic din lume, în raport cu efortul pe care îl depune, câștigurile lui sunt uriașe. Pentru că efortul lui e aproape zero. Este un cerșetor. Să nu vă închipuiți că este un cerșetor tradițional. Prin „tradițional“ înțeleg să aibă vreo in­firmitate, să umble în cărucior (pre­cum colegul de la supermarketul de alături), să poarte la sân un pa­radlel, cățel, miel, să fie cocârjat de vârstă, îmbibat de Carmel, supt de Aurolac sau, pur și simplu, să facă parte din vreo categorie defavoriza­tă care să merite pomana din oficiu. Nici vorbă! Băiatul e cât se poate de țeapăn pe picioare, obrazul îi e bujor alb, bărbierit la zi, are toate mâinile la el și spatele lat ca de bivol. Doar recuzita este adaptată specificului activității - fie vară, fie iarnă, poartă un palton 5XL și o căciulă trasă spre ochi. Nici la capitolul comunicare nu se străduiește prea tare. „Dați-mi și mie un ban să-mi iau ceva de mân­care!“ este tot ce transmite audienței. Nu­mai dacă are chef! Ce mă intrigă este că îmi cere și la ieșire, când am fiecare deget amorțit ocupat cu sacoșe adunate din toată piața. Are tupeul să își închipuie că aș putea lăsa jos prada ca să mă scotocesc prin buzunare după un oarece profit curat pentru el. Dacă s-ar ofe­ri să mă ajute la cărat până la mașină, zău dacă nu l-aș premia cu cinci lei! Nu o dată le-am ținut lecții de dirigenție, mai ales în­cepătorilor de timpuriu din domeniu, expli­­cându-le că nu-i penetrant să ceri fără să oferi nimic, învățându-i cum să roage po­liticos să-i împingă coșul barosanului prin marile parcări contra fișei de cincizeci de bani care eliberează lănțugul. Am avut și elevi receptivi, unii chiar mi-au mulțumit pentru povețele de marketing care le-au sporit câștigurile. Pe băiatul ăsta nu l-am mai certat. Am considerat că e prea mare ca să-l mai pot modela. Oricum, se pare că simplul bălăngănit de pe un picior pe altul îi asigură un venit îndestulător. Am observat că, peste tot în lume, cerșetorii din România stau cel mai bine la productivitatea nemuncii. Primul șoc l-am avut în 1991, în piața domului din Köln. Toți cerșetorii autohtoni prestau câte o activita­te: unul desena cu cretă colorată pe asfalt, altul, cu mânuțe atrofiate, răsucea la ma­nivela unei flașnete, celălalt, supărat, colo, zdrăngănea la chitara în trei corzi cântece militante - m-am prins de gen abia la re­fren, că-i dădea tare cu „Sozialprodukt“. Singura cerșetoare care nu făcea nimic în toată piața aia era o operatoare din Româ­nia. Stătea în fund. Pe un carton, deasupra fustelor, avea scris în germană „Fiul meu a murit la Revoluție“. Ne-a venit să intrăm în pământ de rușine! Am apreciat, totuși, bruma de creativitate. Iar peste întâlnirile din zonele turistice de peste ani ca să ajung la Béziers, în sudul Franței, într-un orășel destul de ferit de pașii călătorului român, unde aveam să întâlnesc o altă doamnă discriminată în țara ei ce își eco­nomisea de zor puterile la locul de nemuncă. Totuși, făcea efortul să stea chircită ore întregi, nemișcată, pe lespedea rece de la intrarea în ca­tedrala orașului, cu câteva monede de un euro presărate în jur. Atât. De atunci, am început să suspicionez că acești oameni discreți acționează corect și că eu gândesc prost, proac­­tiv. De ce să cheltuiască niște calorii aiurea dacă nu se justifică economic? Adevărul e că cerșetoria româ­nească este total lipsită de har. Lu­mea aproape boemă din filmul Filan­tropica nu există. De fapt, n-a existat niciodată. Cântăreții-cerșetori din Occident ar avea loc oricând în pro­gramul cluburilor noastre cu muzi­că live, iluzioniștii lor de metrou ar câștiga detașat toate concursurile TV de la noi: „Străinii au talent“. Iar prăjitorii vienezi de castane ar face furori la „Master­Chef“. Cu cât ne afundăm mai tare în era digitală­­ sau în criză?!­­, cu cât de­venim mai grăbiți și mai autiști, cu atât lucrătorii din domeniul pomenii stradale din România devin mai la­conici și mai impertinenți. Problema e că nici nu vine nimeni din urmă cu un produs mai bun. Dacă nu mai ieftin, mă­car, pe lângă satisfacerea nevoii de mituire a mai­ norocosului, să ofere și niște servicii complementare clasice: spălat parbrizul, împins coșul, cărat sacoșele, arătat iconița, pus mâna pe Vasilică. Dar un singur sfat mamelor din lumea-ntreagă. Dimpotrivă, până și cele mai elementare gesturi dispar. Astăzi, merge treaba și fără mâna întinsă! Intr-una din zile, omul meu nu era la post. Aveam să tresar la întoarcere, încăr­cat ca de obicei de sacoșe, la auzul vocii sale căutat gâjâite: „Șeful îmi dai și mie un ban?“ Fără nici o altă justificare de astă dată. Mi-am ridicat privirea spre el și l-am văzut cocoțat pe niște navete, postat strategic lân­gă un fel de strungă ce dă în parcare, ca să prindă afluxul de la ambele supermarketuri vecine și dușmane. în sfârșit, de data asta făcea și el ceva, fuma. RÁZVÁN CÜCÜJ Redacția Kamikaze www.kmkz.ro [3 You k­mk­ facebook.com/revista.kmkz twitter.com/revkmkz youtube.com/revistakamikaze SilviuApostol Domnul Atsushi Marius Bortea [redacto­r-șef] Silviu Brizu [Chicago] Alexandru Căutiș Răzvan Cucui Gabriel Drogeanu [redacto­r-șef adjunct] Alexandru Duțu - Barbosu Daniel Goace Alexandru Hâ­ncu Roxana Jipa Augustin Julea Andrei Manțog Alina Moscalu Dragoș Mușat Cătălin Prisacariu [redacto­r-șef adjunct] Claudiu Radu Drago­ș Robatzchi [fotoreporter] Adrian-Nicolae Spîrchez Mircea Toma Marian Turosu Alexandru Vărzaru Concept grafii Octavian Cociș DTP Ioana Gali [tehnoredactor] Silvana Diaconescu Corectură: Adrian Crețu Ilustrație: Matei Braneap Vali Chincisan Marketing: Theodora Stoica theodora.stoica@kamikazeonline.ro Distribuție, abonamente: Alexandru Fileu distributie@kamikazeonline.ro abonamente@kamikazeonline.ro 0735.60.10.30 Adresa: Calea Victoriei nr. 155, tronson 6, etaj tip sector lp București redactia@kamikazeonline.ro Publicație auditată pe perioada iulie 2009 — martie 2010

Next