Luceafărul, ianuarie-iunie 1974 (Anul 17, nr. 1-26)
1974-04-27 / nr. 17
Cuvîntarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU la întîlnirea cu membrii Consiliului Asociaţiei cineaştilor Stimaţi tovarăşi, Doresc să încep prin a felicita in mod călduros noua conducere a Asociaţiei cineaştilor şi a-i ura succes in îndeplinirea mandatului încredinţat de conferinţă. Problemele dezvoltării cinematografiei în România ocupă un loc important în viaţa societăţii noastre, nu preocupările conducerii de partid. Pornim de la rolul important pe care îl are cinematografia în activitatea de ridicare a nivelului cultural al maselor populare, în realizarea programului partidului de făurire , odată cu edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltatea omului nou, în dezvoltarea conştiinţei socialiste, care este o condiţie primordială a progresului general al societăţii noastre. Pornim de la preocuparea ca arta în general, deci şi cinematografia, să se încadreze cit mai activ, de pe poziţii militante, in activitatea de înfăptuire a directivelor Congresului al X-lea al partidului, ale Conferinţei Naţionale, ale plenarei Comitetului Central din noiembrie 1971 care s-a ocupat special de problemele ideologiei, culturii şi educaţiei. Se poate spune că, intr-adevăr, in ultimii ani s-au realizat paşi importanţi în direcţia îmbunătăţirii activităţi cinematografiei româneşti, a creaţiei de film. Au fost realizate multe filme care servesc mai bine scopului educării patriotice, socialiste, a meselor populare, contribuie mai activ la răspîndirea concepţiei despre lume şi viaţă a partidului nostru. In cadrul conferinţei care s-a terminat ieri, au fost relevate aceste realizări. Şi preşedintele Asociaţiei cineaştilor a vorbit aici despre rezultatele obţinute. Am putea să ne declarăm mulţumiţi cu ceea ce s-a realizat, am putea considera că, pe baza acestor rezultate, avem toate condiţiile ca în viitor să obţinem filme şi mai bune, cu un conţinut şi mai valoros. N-ar fi, cred, bine, dacă nu am menţiona totodată că, în aceşti ani, pe lingă o serie de filme bune, au mai văzut, totuşi, lumina zilei şi unele filme ce nu se află la înălţime nici din punct de vedere al conţinutului, nici din punct de vedere al nivelului artistic. De altfel, asupra unora din acestea s-a mai atras atenţia in decursul acestor ani. Oricum, cred că am putea aprecia, în ansamblu, ca pozitive activitatea din ultimii ani, orientarea şi drumul pe care se merge în cinematografia românească. Cu o condiţie : să nu ne declarăm mulţumiţi cu ceea ce am realizat. Să considerăm că filmele bune, această orientare bună, constituie talonul pe baza căruia trebuie să se acţioneze, in continuare, pentru ridicarea cinematografiei româneşti la nivelul realizărilor generale obţinute de poporul român in dezvoltarea economico-socială, în făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, la nivelul exigenţelor spectatorilor, al cerinţelor partidului nostru. Avem, cred, toate condiţiunile pentru a ne propune o dezvoltare mai accentuată a activităţii cinematografiei, atît în privinţa conţinutului cit şi a calităţii artistice deosebit de importantă pentru atractivitatea oricărui film. Dumneavoastră ştiţi că şi o idee bună, dacă e prezentată intr-o formă plictisitoare, poate avea, citeodată, o influenţă mai rea decît dacă n-ar fi prezentată deloc. Pe lingă conţinutul de idei care trebuie să stea permanent în atenţia noastră - este necesar să avem in vedere că filmul îşi are legile lui artistice. Numai în măsura în care este accesibil, plăcut, interesant, el poate exercita o influenţă puternică asupra spectatorilor, asupra maselor populare. Este pozitiv că am ajuns să realizăm 25 de filme pe an. Probabil că vă gîndiţi să nu ne oprim însă aici. Adevărat, se produc mai mult de două filme româneşti pe lună. Cerinţele sunt însă mari, problemele care pot fi atacate de cinematografie sunt multiple şi variate. Se vor putea, deci, găsi teme corespunzătoare pentru un număr ceva mai mare de filme. Sper că se va ţine seama de aceasta. Probabil că va fi necesar să pornim cu mai mult curaj la realizarea de filme seriale de calitate bună, desigur. Oricum, nu este prea plăcut ca la televiziune să vedem doar seriale străine. Serialul expirat recent a avut o temă bună dar, după cit cunosc, s-a bucurat de multe critici din partea telespectatorilor şi de mult mai puţine aprecieri. Va trebui să ne gîndim foarte serios la necesitatea realizării unor filme seriale pentru televiziunea românească şi, in măsura in care vor fi bune, pentru străinătate. Nu doresc să mă refer acum la preocupările generale ale partidului, ale poporului nostru. Vă sunt cunoscute direcţiile în care acţionăm pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării şi pentru ridicarea bunăstării materiale şi spirituale a poporului. Cunoaşteţi atît realizările cit şi lipsurile existente, precum şi preocupările noastre de a asigura perfecţionarea organizării şi conducerii societăţii, perfecţionarea omului însuşi, a conştiinţei sete, a felului său de a gîndi şi trăi. Toate acestea oferă posibilităţi infinite de inspiraţie pentru scenarişti, pentru regizori, pentru artişti. Se cer prezentate, prin intermediul filmului, opiniei publice, maselor populare din România şi din străinătate, atit realizările şi defecţiunile cit şi eforturile pentru îmbunătăţirea continuă a activităţii generale desfăşurate in societatea noastră. Străinii, care vin in număr destul de mare in România, remarcă tocmai acest proces de înnoire continuă care are loc in societatea socialistă românească, faptul că nu ne mulţumim cu ce am realizat, că acţionăm continuu pentru perfecţionarea tuturor laturilor activităţii economico-sociale. Aş dori ca şi cinematografia noastră - în general, arta noastră — să fie mai sensibilă la aceste procese şi preocupări, să se străduiască să le prezinte intr-o formă cit mai convingătoare, mai elocventă, atit din punct de vedere al conţinutului, cit şi al formei artistice. In acest an, sărbătorim a 30-a aniversare a eliberării României de sub dominaţia fascistă, vom avea Congresul al Xl-lea al partidului. Probabil că cinematografia are in vedere ii prezinte unele aspecte legate de aceste evenimente, de lupta de eliberare a poporului nostru. Trebuie spus că cinematografia noastră a oglindit in general slab mişcarea revoluţionară românească, incepînd — dacă vreţi — de pe vremea Unirii şi pinâ astăzi, de la crearea primului partid muncitoresc, in 1893, şi pină in zilele noastre. Asemenea etape şi momente de importanţă covîrşitoare ale istoriei noastre pot constitui pentru creatorii din toate genurile artei, inclusiv din cinematografie, teme de inspiraţie pentru realizarea unor opere de mare valoare. Sint, de asemenea, incă slab oglindite perioada înfăptuirii insurecţiei naţionale antifasciste şi antiimperialiste, precum şi participarea României la războiul antihitlerist. Consider necesar ca în viitor să acordăm mai multă atenţie acestor perioade din istoria luptei poporului nostru, oglindirii lor corespunzătoare în opere cinematografice. Ştiu că sunt prevăzute filme de acest fel şi în producţia acestui an, cred insă că trebuie să ne gîndim la o tematică mai cuprinzătoare - constltind mai larg în acest scop şi pe aceia care au participat direct la evenimentele istorice. Spun aceasta pentru că unele din filmele consacrate acestor perioade şi evenimente su-Continuare în pag. a 3-a Făurirea Frontului Unic Muncitoresc Unul din momentele remarcabile, care exprimă gradul înalt de maturitate politică şi de conştiinţă revoluţionară al clasei muncitoare din ţara noastră, răspunderea sa faţă de destinele naţiunii, îl reprezintă încheierea în aprilie 1944 a acordului de colaborare dintre Partidul Comunist Român şi Partidul Social-Democrat şi crearea FRONTULUI UNIC MUNCITORESC. Acest act, de însemnătate decisivă în asigurarea rolului conducător al proletariatului in lupta pentru democraţie şi progres social, pentru refacerea unităţii sale organizatorice şi politice in cadrul unui singur partid marxist-leninist, era rezultatul firesc al politicii de unitate promovate de peste două decenii de către P.C.R., al conlucrării dintre comunişti, social-democraţi, socialişti şi alţi oameni ai muncii în luptele de clasă din perioada anterioară şi mai ales al multiplelor acţiuni comune purtate împotriva fascismului şi al războiului hitlerist Instaurarea dictaturii militaro-fasciste şi aerulicarea ţării noastre în războiul antisovietic, alături de Germania hitleristă şi de sateliţii ei, a ridicat în faţă întregii naţiuni române sarcini şi răspunderi de o însemnătate deosebită pentru destinele ţării noastre ca stat independent şi suveran. Organizarea rezistenţei antifasciste ; răsturnarea dictaturii antonesciene ; încetarea războiului contra U.R.S.S. şi lupta ală- Mi tur de celelalte state ale coaliţiei antihitleriste, împotriva Germaniei naziste ; alungarea trupelor străine din ţară ; recucerirea independenţei şi libertăţii naţionale ; formarea unui guvern din reprezentanţii tuturor forţelor patriotice ; eliberarea părţii de nord a Transilvaniei — sarcini fundamentale ale acestei perioade — nu puteau fi îndeplinite numai de către o singură clasă socială, oricît de puternică şi bine organizată ar fi fost aceasta. Aşa se şi explică de ce Partidul Comunist Român, singura forţă politică organizată, a formulat cerinţa realizării FRONTULUI UNIC NAŢIONAL AL POPORULUI ROMÂN, care să cuprindă toate clasele şi păturile sociale din ţară, toate partidele, organizaţiile şi personalităţile nefasciste. In centrul acestei strategii politice concepute de P.C.R., singura reală şi eficace, urma să se afle clasa muncitoare, forţa socială cea mai înaintată a societăţii româneşti, care, acţionind unită în FRONTUL UNIC MUNCITORESC, avea să constituie nucleul şi motorul luptei întregului popor. „Fără unitatea clasei muncitoare — se preciza în circulara C.C. al P.C.R., din iulie 1941 — nu se poate asigura cu succes nici unitatea de luptă pentru dezrobirea naţională a poporului român“. Pornind de la situaţia existentă în ţară, caracterizată prin creşterea stării de spirit antifascistă a întregului popor, ca şi de la faptul că muncitorimea se angaja ferm la luptă, pentru obţinerea drepturilor şi libertăţilor răpite, pentru eliberarea României de sub dominaţia hitleristă, Partidul Comunist Român a trasat organizaţiilor sale sarcina de a milita zi de zi pentru crearea Frontului Unic Muncitoresc, prin antrenarea la acţiuni comune a muncitorilor fără deosebire de apartenenţa lor politică sau naţională şi, în acelaşi timp, a iniţiat numeroase discuţii cu conducătorii locali şi centrali ai Partidului Social-Democrat. Realismul apelurilor şi chemările P.C.R., al programului său de luptă, activitatea neprecupeţită şi plină de sacrificiu a comuniştilor, au găsit incă de la început ecou în rindurile oamenilor muncii, care, fără deosebire de naţionalitate, au participat uniţi la acţiuni greviste, au organizat acte de sabotaj împotriva maşinii de război fasciste, au înfruntat cu dîrzenie represaliile autorităţilor reacţionare, în anii următori, în strînsă legătură cu succesele obţinute pe fronturi de armatele coaliţiei antihitleriste, lupta şi rezistenţa antifascistă in România a crescut în amploare şi intensitate, iar iar cadrul acesteia unitatea de acţiune a clasei mimeitoare a ciştigat tot mai mult teren. Pe această bază în rindurile cadrelor de conducere ale Partidului Social-Democrat şi a altor activişti socialişti se constată tot mai multă receptivitate faţă de propunerile de front unic, fapt care este marcat între altele şi de adoptarea de către C.C. al P.S.D., in februarie 1943, a rezoluţiei privind unitatea de acţiune a partidelor muncitoreşti şi cea privitoare la necesitatea unei singure mişcări sindicale. Ca urmare a acestor precizări de poziţie, Partidul Comunist Român îşi multiplică şi intensifică activitatea în direcţia realizării Frontului unic, şi reuşeşte ca în septembrie 1943 să realizeze cu conducerea P.S.D., un acord de principiu privind participarea acesteia la constituirea Comitetului Naţional şi al Frontului Patriotic Antihitlerist. Rezultatele politicii de front unic promovată de P.C.R., in ciuda a multiple piedici şi greutăţi, îşi găsesc expresia atit în semnarea şi parafarea unor acorduri, dar mai ales in numeroase acţiuni comune îndreptate împotriva regimului antonescian şi a trupelor hitleriste, în polarizarea în jurul, clasei muncitoare a unor însemnate forţe social-politice. Discuţiile îndelungate purtate între comunişti şi social-democraţi asupra situaţiei, din rişcărea muncitorească internă şi internaţională, căutarea in comun a mijloacelor de salvare a ţării din situaţia precară in care se găsea,, aflarea căilor cele mai potrivite pentru soluţionarea multiplelor probleme ce se ridicau la ordinea zilei, au apropiat mult poziţiile celor două partide muncitoreşti. Totodată, abandonarea polemicilor şi a acuzaţiilor reciproce, manifestarea dorinţei din partea celor două partide Gh. Tutui WM I m m 1 **?. I' l&iI pit « N $ aPM-AW" *TM r... X: :IcV: W^K Continuare In pag. a 7-a Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ANUL XVII Nr. 17 (626) Sîmbătă 27 aprilie 1974 8 pagini 1 leuLuceafărul PROZĂ • POEZIE • ESEU • ARTE • REVISTĂ STRĂINĂ Sâptâmînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România ' v .' WW: f X: V v W* ' "N Cuvintul înaripat Cuvintarea rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului, preşedintele Republicii Socialiste România, la Conferinţa creatorilor din cinematografie, constituie un îndreptar preţios pentru toate sectoarele artei şi culturii noastre noi, aflate în slujba dezvoltării sociale şi morale a poporului. Preocupările înscrise în programul social-politic, eforturile partidului şi ale statului de a asigura perfecţionarea organizării şi conducerii societăţii, perfecţionarea omului însuşi, a conştiinţei sale în procesul complexelor transformări revoluţionare oferă nu numai posibilităţi nelimitate de inspiraţie pentru artişti ci le impun totodată înalta obligaţie morală de a participa, prin mijloacele lor specifice, la efortul întregului popor de continuă înnoire, de continuă perfecţionare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Subliniind caracterul revoluţionar, de dezvoltare continuă a activităţii în toate compartimentele vieţii noastre, preşedintele Republicii şi-a exprimat dorinţa ca arta să se arate mai sensibilă faţă de aceste procese şi preocupări şi să se străduiască să le prezinte intr-o formă cit mai convingătoare, mai elocventă atit din punctul de vedere al conţinutului cit şi al formei artistice, îndemnul adresat creatorilor din toate domeniile artei de a-şi perfecţiona instrumentele de lucru printr-o cunoaştere aprofundată a realităţii, prin sporirea cunoştinţelor generale şi de specialitate în scopul unei oglindiri cit mai veridice — bineînţeles nu un chip fotografic — a vieţii de azi a poporului nostru, a trezit un lung ecou în sufletele tuturor celor ce rîvnesc să facă din nobila meserie de scriitor, cineast, pictor, muzician un mijloc eficient de îmbogăţire spirituală a semenilor lor. De o deosebită atenţie, a adăugat tovarăşul Nicolae Ceauşescu, trebuie să se bucure în ochii artiştilor noştri, motivele de inspiraţie pe care le oferă mişcarea revoluţionară românească începînd de pe vremea Unirii şi pină astăzi, de la crearea primului partid muncitoresc în 1893 şi pină în zilele noastre. Oglindirea intr-o formă de înaltă ţinută, artistică a unor asemenea motive, încă slab reprezentate în piesele de teatru, romanele, filmele noastre, ar restitui întreaga profunzime istorică a măreţelor înfăptuiri de astăzi ale României socialiste. De asemeni, perioada insurecţiei naţionale antifasciste şi antiimperialiste, precum şi participarea României la războiul antihitlerist oferă un teren vast de inspiraţie, a cărei importanţă pentru edificarea statului nostru socialist, pentru suveranitatea şi independenţa noastră naţională trebuie şi poate fi reliefată în cele mai pregnante forme artistice Pentru creatorii din toate domeniile, această perioadă de răscruce oferă posibilităţi nelimitate de punere în valoare a eroismului, a entuziasmului neprecupeţit de care a dat dovadă poporul român in lupta pentru cucerirea libertăţii sociale şi naţionale. Clasa muncitoare, ţărănimea, intelectualitatea au dat acestei lupte eroii ei cei mai neînfricaţi, spiritele cele mai alese care pot constitui modele de urmat, pilde profund educative de abnegaţie şi intransigenţă revoluţionară, de iubire faţă de patrie. Istoria recentă trebuie să-şi regăsească întreaga solemnitate şi măreţie vi ! Sub arcul lui Mai Sub arcul lui Mai nu poţi trăi fără cuvinte, toate vorbesc in preajmă intr-un grai răspicat, miinile iubesc aripile de iarbă crudă ale zorilor pregâtindu-se de zburat. Sub jocul lui Mai fericite-s seminţele ruga lor către soare o aud şi in somn de cite ori presimt pe aproape o-nflorire se petrece, parcă, o descălecare de domn. Sub îndemnul lui Mai nu coboară pasul, ci urcă pe culmile unui aer mai demn, de unde noi pe noi ne vedem, de unde timpul ne cheamă prin marele semn. Florin Costinescu operele umanismului: socialist. Dar nu numai istoria recentă. Preşedintele Republicii a subliniat de asemenea importanţa redării marilor momente ale istoriei poporului român. In următorii ani se vor împlini 375 de ani de la realizarea, de scurtă durată dar de o strălucire care a iradiat prin secoli, a primului stat unitar al românilor. Eroul pe care poporul l-a numit Mihai Viteazul, şi care a chemat la meditaţie pe istoricii, pe poeţii, pe dramaturgii şi cineaştii acestei ţări, va constitui desigur şi în viitor figura fascinantă spre care se vor întoarce mereu creatorii din toate domeniile. Apropierea uneidate fundamentale din istoria neamului nostru, împlinirea unui secol de la războiul pentru independenţă din 1877 va furniza, deasemeni negreşit, un prilej fecund de transpunere prin mijloacele artei, a gloriosului nostru trecut naţional. O idee deosebit de preţioasă care se desprinde din conferinţa plină de sugestii importante şi rodnice a tovarăşului Nicolae Ceauşescu este, desigur, ideea perspectivei în muncă pe care creatorii în domeniul artei trebuie să şi-o impună ca o autodisciplină de mare importanţă şi eficienţă. Stabilirea unei perspective — fireşte, ţinînd seama de specificul şi de întreaga delicateţe a procesului creator — în virtutea căreia să se orienteze liniile de forţă ale activităţii literar-artistice nu înseamnă altceva decit a ne situa la înălţimea exigenţelor spirituale de bază ale dezvoltării noastre social-politice, înseamnă a ne orienta spre obiectivele majore ale nobilei meserii şi nobilei misiuni a artistului. Avind în faţă o asemenea perspectivă, avem, de fapt, posibilitatea de a disciplina activitatea creatoare, de a aprofunda cunoaşterea realităţii, documentarea din hrisoave ca şi din faptele care se petrec sub ochii noştri, de a răspunde marilor chemări ale istoriei noastre prezente şi viitoare. Conferinţa rostită de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în faţa creatorilor din cinematografie, adunaţi să discute problemele meseriei lor, depăşeşte cu mult importanţa pe care o are pentru dezvoltarea filmului românesc, constituind o sursă de reflecţie, un îndreptar subtil şi înaripat pentru întregul nostru front literarartistic. Luceafărul 1 . Este vremea cină florile se pregătesc pentru marea sinteză. Sevele au izbucnit din pămint umflindu-le corolele multicolore. Razele soarelui mingie feţele trecătorilor. Rîndunelele s-au întors de curind şi au început să îşi clădească cuiburi sub streaşinile sufletelor noastre. Pretutindeni se aud cintecele păsărilor şi glasurile copiilor care se joacă. In cartierul in care locuiesc, de puţin timp încoace un pitpalac ritmează tăcerea serilor liniştite şi răcoroase, ducindu-mă cu gîndul la casa părintească, unde mi-am petrecut copilărria, la satul care acuma e inundat de verdeață, la livada de pomi despre care cei de acasă îmi scriu in fiecare mai că e frumoasă ca un paradis, la holdele care aleargă, sub adierea vintului de primăvară, pe culmile dulci ale Transilvaniei — ca, de altfel, pe toate întinsele cimpii ale patriei — la oamenii aceia simpli şi modeşti, tăcuţi şi gravi, ce s-au născut şi trăiesc din pămintul pe care ii lucrează de cind se ştiu, de la începuturile istoriei, cu aceeaşi dăruire şi seriozitate cu care îşi consideră propria viaţă şi propriul lor viitor. Oamenii care muncesc pe ogoare şi pentru care noţiunea de patrie se confundă cu aceea a locului natal şi a muncii. Oamenii aceştia care sunt izvorul nesecat de bogăţie al ţării. Eminescu spunea că munca este cea mai mare avuţie naţională a unui popor. Generaţia care s-a născut acum un sfert de secol, mai exact acum treizeci de ani şi s-a format in această orinduire socialistă — singura pe care o cunoaşte — a crescut şi a fost educată în spiritul muncii şi al efortului, impuse de necesitatea unei dezvoltări grandioase. Cei care au vizitat oraşele ţării acum două decenii sau trei işi pot da seama, fără nici un efort, de drumul ascendent care a fost parcurs. Şi e suficient să mă gindesc la Clujul anilor cincizeci, cu magherniţele şi dughenele din Piaţa Mihai Viteazul sau cocioabele cartierului Dragalina, amintindu-mi că azi cei mai mulţi prieteni şi cunoscuţi clujeni locuiesc în superbul cartier Mănăştur. Este numai un singur exemplu acesta, ilustrind pe deplin întreaga semnificaţie pe care o are noţiunea de muncă. O semnificaţie plenară şi optimistă. In fiecare primăvară cind izbucnesc florile pe aleile, pe străzile, prin grădinile şi parcurile Bucureştiului, mă gindesc la cununile pe care le împleteam în copilărie cind învăţătorul ne ducea la pădure încolonaţi, dindu-ne tonul acelui cîntec pe care nu-l voi uita niciodată : „Vine, vine luna mai...“, pe care mi-l amintesc şi acum, ca atunci, pentru că ştiam de la şcoală, cum ştiu azi de la viaţă — că se apropie Ziua internaţională a oamenilor muncii. Matei Gavril ".