Lumea, aprilie-iunie 1925 (Anul 8, nr. 1972-2047)

1925-04-02 / nr. 1972

LUMEA Farmacie cu reviste suspecte = și paradoxe Ba fel = lamia fatală Cu prilejul­­ moriei maiorului Paslia s’a pus din nou în dis­­cuție seria iiotelor fatale de ne­­o-salvarsan. Dăm­ăzi a murit chiar în ziua nuntei un tânăr advocat, pe ur­ma unei injecții administrate pre­ventiv, înaintea ceremonialului nupțial. Un colonel, un medic, au că­zut victime aceleași serii fatale. Cazurile s’au petrecut recent S’au stabilit precis răspunderile L.aboratorii care dețin mono­polul patent, al neosai­varsa­nului, a adus la cunoștiința su­mei întregi, numărul și serie pre­parație lui greșit compus. S'au trimis circulari. Presa mondială a dat cuvenita alarmă. Ce-au făcut medicii, specta­­cialiștii noștri ? Ce au făcut far­maciștii, în ce mod a intervenit serviciul și direcția sanitară. Oameni în floarea vârstei, mor otrăviți de către medicii chemați să'i trateze și să-i vin­dece. Rezultatul este că mor prin surpriză, asasinați din ignoranță și neglijență. Zilele acestea, concetățeanul nostru, d. dr. Alexandrescu, ne cita din memorie numărul și se­ria fiolelor fatale. Ne spunea că sânt și alte indicații care ar pu­­tea preveni medicii, evitând în­trebuințarea preparatului suspect. Nici un secret în această di­recție. Și dacă totuși există me­dici atât de ignoranți, sau de neglijenți, inconștiența pot rec­lamă sancțiuni penale, aspre, exemplare. La Iași nu s’a semnalat nici un caz fatal. Este o distincție pe care o merită corpul medi­cal-local. Leala Suveranului Motivul care a determinat con­tramandarea vizitei anunțate de către regina Greciei, nu este de ordin diplomatic—după cum s’a crezut, ci de ordin familiar. Boala Suveranului care a e­­voluat, fără a preciza între va­­rice, fiebită și embolie, s’a ma­nifestat în anumite momente, în­grijitor. Organismul slăbit și mai ales prescripția riguroasă de a păs­tra patul și imobilitatea, au pro­dus o febră cu variații, fără a se putea stabili bine origina ei. In orice­ caz Suveranul va fi nevoit, din cauza flebitei, să ră­mână în repaos desăvârșit mai mult timp. Se vor suspenda audiențele și desigur că în acest interval nu se va putea lua nici o dispozi­ție politică cu un caracter mai important. figura­ d Fanatism Nu numai arabii, (recte cato­licii) sunt împotriva solemnității de la Ierusalim și a zionismului în genere—ci și evreii. (Nici o mirare). Evreii fanatici, habotnici, tradiționaliști, sunt alături de ca­tolici. Organizați în federația denu­mită „Aguda“, au hotărât să lup­te împotriva acțiunei de reînvie­re a Palestinei și a­­ zionismului. în ultimul lor congres care a avut loc la Viena au dispus, îm­preună cu arabii, să declare zi­ua de 1 Aprilie (inaugurarea u­­niversității) o zi de doliu. Cum însă ziua de 1 Aprilie coincide cu prima zi din luna Nissim din calendarul ebraic, a­­gudiștii (religioși, sectari, dog­matici) vor declara greva de protestare la 31 a lunei Martie. Și pentru ca paradoxul să fie și mai interesant, agudiștii a­­nunță că vor manifesta doliul, cetind toată ziua Psalmii !... Ce vor agudiștii ? Așteaptă Messia. El trebue să vie, așa după cum afirmă biblia. Evreii trebue să creadă și până la sosirea lui Messia, să sufere. Așa a vrut Dumnezeu. Nimeni n’are dreptul să-I for­țeze voința. Și va veni o zi, inevitabil, când în locul lui Balfour, va in­tra în Ierusalim calare pe un cal alb, succesorul lui David. Și tot atunci toți morții lui Israel, se vor întoarce din morminte, și Palestina repopulată va relua conducerea lumei.... Până atunci agudiștii cer evre­­lor să se retragă în credința, în cercetarea cărților sfinte, pentru a cultiva o nebunie care dă perspective fanatismului, chiar când este absurditate și ridico­lul se manifestă profetic... Agudiștii exemplifică din nou sufletul zguduit de antiteze vio­lente al poporului evreu. A. H. ALEGERILE PREȘEDINȚIALE DIN GERMANIA= mania cu mc iim în A.*»» în Banii cheltuiți în Germania ocazia alegerilor de Dumineca trecută—ar fi putut contribui la scopuri mai utile. Marea industrie a aruncat cu mărcile aur, pe toate drumurile. Nu pentru a conruge, ci pentru a conv­ige. Două­­ partide unite, ambele majoritare, național german și volkspartei al lui Stresseman — au obținut numai 10 milioane, 700.000, față de aproape 8 mii, ale socialiștilor. Primul scrutin a dovedit că partidul social-democrat, cu toată afacereaj Burmat, exploatată de presa reacționară— a rămas tot cel mai puternic partid din Germania. 40 la sută din alegători s’au ab­ținut. Cu cine ar fi votat aceș­tia ? Dat fiindcă partidele din dreapta, național germanii și populiștii, au răscolit toate cen­trele lor, este aproape sigur că toți partizanii lor au luat parte la vot mai ales ca în forul lor intim, naționaliștii sperau că vor lua președenția de la pri­mul scrutin. Au stat în rezervă mai ales alegătorii nedeciși față de cele 3 candidaturi democratice : cen­tru­, democrați și socialiști. Alegătorii neînregimentați, simpatizanți — numai ei s’au abținut. Voturile lor la viitorul scrutin, vor veni să îngroașe pe acele ale candidaților democrați. Chestiunea care se pune este: Partidele din stânga se vor uni asupra unui singur candidat. Este greu de admis. Fiindcă socialiș­­ii eu nu ar putea renunța la candidatu­ lor, cu cele aproape U milioane vo­turi, pentru a lupta în numele candidatului centrului, numai cu 3 milioane voturi. Cum nu este admisibil, ca de­mocrații să mai susțină candi­datul lor, este foarte probabil că socialiștii roș vor menținea candidatul sperând să obțină voturile democraților și ele a­­celor abținuți de la primul scru­tin. În cazul acesta ei ar putea conta pe un spor de voturi, cu care ar putea susținea lupta față de candidatul dreptei. Se poate însă întâmpla, ca fara de o constelație mai mare a dreptei, socialiștii să înțeleagă că trebue să facă sacrificii. Numai așa, reușita d-rului Marx, candidatul Centrului, este aproape sigură. In jurul aceleiaș candidaturi, s’ar aduna sigur, voturile democraților și ale par­tidului populist bavarez. Curentul de stânga n’a slăbit în Germania. Din contra, se menține și pare a se intensifica. Succesul socialiștilor este o dovadă concludentă. In ce privește antisemiții, n’ar trebui să se creadă că sunt numai acei loo,ooo adunați în jurul candidaturei lui Ludendorf. Foarte mulți șoviniști, taciști, antisemiți, au votat cu Jarres, dovedind că antisemiții germani optează cu Ludendorf și votează cu naționali-germani, cari dispun de fondurile imense ale marii industrii, din care nu lipsesc și onorabile firme semite. Un judecător de pace, ironic La Berlin sunt judecători. La Paris sunt judecători ironici, spi­rituali. Dovada ne­ o furnizează un proces de contravenție la regu­­lamentul vitezii automobilelor — pertractat în fața unui tribunal parizian. Contravenientul era me­dic. — Eram grăbit să­­ ajung la căpătâiul unui bolnav— se apără medicul. Un minut câștigat, câte­odată, este o viață salvată. Me­dicii ar trebui să aibă dreptul a întrece viteza obicinuită, în chiar folosul cetățenilor“. Judecătorul, Ironic, scutură ca”­pul. După ce medicul se așeză, magistratul pronunță hotărârea : »Având în vedere că n’am­ putea admite medicilor, în afară de mijloacele obicinuite de care dispun, și care nu le putem con­­trola—de a om­orâ pe concetă­țenii lor, strivindu-i...“ Nu se poate spune că jude­cătorul respectiv n’a fost ucigă­tor de ironic la adresa medi­­cilor. —„De ajuns ne omoară—avea aerul să spună judecătorul—prin mijloacele lor profesionale —­­pentru a li mai încuviința să ne omoare, cu automobilul în viteză exagerata“. Leon Daudet, care nici el n’are prea mare admirație pentru me­dici, a scris chiar un ro­man , Il­es Marth­oles, de care judecătorul mai sus pomenit nu trebue să fie străin. In loc de BAZAR ! Alimente ! Londonezii sunt dezolați Splee­nul lor tradițional a primit un nou aliment: au suferit o imensă pagubă națională. Muzeul Tus­­saud a fost mistuit de flăcări. Cine nu cunoaște din auzite mu­zeul londonez analog fí Ul­ffllin „Grévin de la Paris“. Un muzeu de păpuși, mărime naturală. Nu din acele cu care ne-am jucat și au făcut bucuria înaintașilor noștri, pe când erau și ei copii—ci păpuși ce au de­pănat pe degete epoci și ținuturi întregi, înfrățea sub acelaș acopere­­mănt numitul muzeu, contigente întregi de manechine politice din cele mai ilustre, scriitori și cri­minali din cei mai originali, stele de ale Curților cu juri, de ale Teatrelor și parlamentelor euro­pene. Toate aceste simboluri, s’au topit într’un incendiu. S’au mis­tuit în aceiaș cenușă, ceara cri­mei, a virtutei, a patriotismului, a iluziilor unei alte societăți. Muzeul Tussanda fost fondat la sfârșitul secolului al 18-lea de o nepoată a lui Curlius, cel care a creat acelaș gen de exibiții și la Paris. Era o galerie retrospectivă de mare importanță. Poseda o am­plă colecție de relicve napoleo­niene, între care și drapelul din Insula Elba și câteva scutece din prima copilărie. Erau acestea autentice . Se pare că da, își aveau documen­tele respective. Din nenorocire au ars și acestea odată cu relicvele. Păcat. Ar fi servit să dea auten­ticitatea unor „surogate“ ce s’ar fi putut pune cu succes în circulație. Nu putut fi nimic salvat. Fragilitatea realizărilor ome­nești s’a manifestat în gestu­l cel mai elocvent: de pe urma celor trecuți în istorie nici chipul de ceară nu se poate conserva prea mult. Muzeele sunt și ele alimen­tul unanimei zădărnicii. EM. SERGHIE £=­OOXXOO------* AGATHA IVULESCU­ — LA IAȘI — Simpaticul director al Teatru­lui Național din localitate, ne trimite: Domnule Director, In No. 1968 din 28 Martie a. c. al ziarului dv., s’a publicat un articol relativ la marea tragedi­ană Agatha Bârsescu, de­sigur în necunoștința realităței faptelor, o critică la adresa direcției și a artiștilor teatrului Național. Această critică, este neînteme­iată. D-na Bârsescu a fost îmbrăți­șată cu aceeaș căldură ca și mai înainte. S’a dat o reprezentație, a cărui produs întreg i s’a oferit, precum și o cotă parte de la alte trei reprezentații. Artiștii au înconjurat-o cu iu­bire și respect. Soții Braeschi o conduceau, după reprezentație, la­­ Hotel, își de acolo la teatru, apoi i s’a d­at dovadă de afecțiuni și prin alte manifestări, pe care le lăsam numai conștiinței și sufle­telor noastre. Atât am avut de întâmpinat asupra menționatului articol din ziarul dv., și vă rog a publica aceste rânduri pentru ca să se cunoască purul adevăr. Primiți asigurarea stimei mele. Director Teatrului Național C. B. PENNESCU Că la Iași, d-na Agatha Bârsescu a fost înconjurată de iubire, că fost condusă după reprezentație de a soții Braeski la hotel și că a fost obiectul unor afecțiuni și manifestări pe care d-l director al Teatrului, din delicateță, nu le precizează — nu am știut în momentul când am scris articolul. Ni se spusese alte lucruri — și de către o doamnă care nu poate avea de­cât vina unei entuziaste admirații pentru marea tragediană. In ce privește atitudinea centrului, rămânem cu aceiaș părere. Menținem cele scrise despre d-l Lapedatu : n’are niciodată urechi de auzit — nici chiar când e la mijloc dicțiunea miraculoasă și glasul me­lodios al d-nei Agatha Bârsescu. j EM. S. Reforma militară în Franța Consiliul superior al apărării naționale, a luat în discuție pro­­ectul de reformă militară, întoc­mit de Generalul Nollet, minis­tru de război francez. Se susține că fproectul nu în­trunește aprobarea majorității consiliului. Ministrul Nollet drept răspuns a comunicat că, ț el n'a supus Consiliului decât părțile tehnice ale reformei, și că­­­ nu înțelege să admită nici o schimbare a principiului de bază al proce­­tului: serviciul activ de 1 an. IHM Ilii Bilanțul de aur al Morii Da­cia, pe care l’am analizat în câteva numere — dovedește pre­cis că proprietarii fabricei, câți­va oameni, 3 la număr—au rea­­lizat în anul 1924 la un capita­­de 11 mii. un câștig de­­ 7 mi­lioane. Bine­înțeles,­­după dedu­cerea dobânzilor în suma de lei 1 600.000 plățile capitalului de rulement. Repetăm, faptul acesta este important. El dovedește că moa­ra a reușit să plătească dobânzi, tot sie­și, de 1.600.000, și totuși să câștige alte 7 milioane lei. Adică cei 4 mii. 068.800 bene­ficiu mărturisit în bilanț, 1 mi­lion (antieme și onorarii înca­sate de directorii și consiliul de administrație din cele două milioane trecute în contul profit și perdere; 1 mil. 405.952, trecuți sub de­numirea curioasă și suspectă „Transportul și cheltuelile asp. grâului“, care tot la câștig mer­ge, în fine cei 541.732 „Con­tul speselor“ scos din mânecă. In total 7 milioane și ceva. A­­cesta este câștigul real pe anul 1924 al Morii „Dacia“. Beneficiul acesta dovedește că „Moara Dacia“ a cumpărat stocul de grâu n­ecesar fabrica­­țiunii și că susținerile ei că nu mai dispune de grâu, este o simplă încercare de presiune a­­supra Primăriei. In tot cursul anului 1924, „Moara Dacia“ la fiecare spo­rire de preț, spunea mereu că nu mai are grâu în depozit. Or, avea totdeauna grâu suficient la toate stațiile. Numai așa se explică enormul câștig realizat. Ea făcea socoteli la prețul cu­rent al grâului, de fapt realiza câștig­ul la prețurile vechi Acelaș este situația și azi. Mereu trimite vorbă că nu mai are grâu, doar va putea obține un spor de preț. De fapt, ea dispune încă de cantități, ne­aduse în localitate. Este exact cazul fabrica­iunii faunei integrale. La începutul re­gimului actual, morarii în frunte cu cei de la „Dacia“, susțineau că făina integrală nu poate fi mai bună. După scandalul provocat și reacțiunea ziarului nostru, s-a făcut dovada că făina integrată poate fi totuș mai bună. Astăzi ea este mai convenabilă. Toate acestea dovedesc că morarii trebue ținuți sub control riguros și presiunea opiniei pu­blice. Ei trebue să știe de frică. Altfel, la anul vor câștiga 100 la sută, bătându-și joc de auto­rități și de public. Vom veghea­­ încă odată repetăm ce am spus: Analizăm numai bilanțul Morii Dacia, fiindcă numai a­­ceasta Moară locală, este obli­gată a-și publica bilanțul, fiind societate anonimă. Celelalte, în afară de Moara Păcurari, în rezervă,sunt tovă­rășii fără obligație de publicare a bilanțului. Desigur însă, că și la aceste mori, câștigul este tot atât de mare. BILANȚUL MILEI și al aurului Atragem atenția străinătăței, pe căi diverse. Putem fi mulțu­miți. Se vorbește de noi. Adop­tând tactica din literatură a lui Victor Eftimiu și alți cabotini, am erijat în principiu: — Ori de bine, ori de rău, numai să se pomenească de noi. Se vede, d. Vintilă Brătianu, amărât că in voiajurile sale in străinătate când se anunța că vine să vorbească în numele României, era întâmpinat cu zâmbete ironice sau cu nedu­merire, s-a gândit că e vremea să se pue pe lucru pentru a ne face cunoscuți, în largul lumei. Și-a adunat toți confrații întru ministere la un consiliu și le-a implorat ajutoare în această di­recție. Și cum pe calea cea dreaptă și obișnuită, e greu să se faci cunoscut, s’a adoptat în general politica ciudățeniilor, a bizareriilor, a neobișnuitului. Nu-i nevoat să mai reamintim băștinașilor toate măsurile fisti­chii la care au procedat repre­zentanții Economiei vistiernicului nostru. Efectele au început să curgă cu ghiptura. Străinătatea s’a dat bătută. Indiferența ei s’a transformat subit în solicitudinea de a sem­nala, ca titlu de curiozitate, tot ceia ce se petrece în țara ce­lui mai „pitoresc“ regim. Interesul tuturor publicațiilor pariziene și de provincie se a­dună în jurul celor ce se petrec la noi, ca la urs, și nu se poate ținea să nu izbucnească în hohote când povestesc apoi ce au vă­zut. Intr’o serioasă revistă politică, găsim între alte lucruri stranii relatate dela noi, un articolaș intitulat: Pâinea 20 *<fe lei kgr., din care extra­gem textual: „ Veste rea : prețul păinei se va urca la 20 lei. Fiți pe pace însă, lectori francezi. Această nouă și serioasă augumentare a prețului păinei, nu se va permite nici­când la noi în Franța. S’a întâmplat in țara agricolă a României. Acolo pâinea se vinde cu 20 lei kgr. Leul este unitatea mo­netară română, echivalând cu francul nostru înainte­ de război, astăzi fiind 10 centime. Fără să ne mai bucurăm de nenorocirea altora, să ne fie permis a ne simți mândri cu prețul de la noi, și, egoiști, să găsim o mângăere în situația financiară a nenorocitei Românii“. „ Compătimirea finală nu ne poate decât înduioșa. Ce bine ar fi să consu­tue o mustrare pentru cei care închee în fiecare an, bilanțuri, reprezentând câști­guri de 63 ore, ca Moara „Da­cia“ de exemplu, și de isanare pentru toate celelalte industrii similare 1 Socialismul fascist din Italia Ultima mare grevă metalur­gică din Brescia, a atras atenția asupra unui paradox social, fascism socialist. Se știe că fascismul a înghi­țit socialiștii, mai ales cadrele și șefii acelui sindicalism extre­mist—de esență pur italiană. In anii 1919-1920 și 1921, când acel sindicalism dinainte de războiu, s’a colorat intens comunist.’— Italia joasă era fră­­mântată de un val uriaș de gre­vă. Greve mai mult politice de­cât economice.— Ca o reacțiune, s’a ridicat fascismul. L­ipendiat de marea industrie, fascia trebuia să a­­ducă liniște în țară, ți să exter­­mineze grevele și pe greviști, respectiv conducătorii lor. Odată cu marșul asupra Ro­mei—și cu triumful­­ definitiv al lui Mussolini — șeii extremiști sindicaliști, au trecut la fasciști. Printre ei, și cel mai aprig organizator grevist. Acesta a că­pătat încrederea ridicat la rangul de ducelui, fiind „Commen­­datore“ al corporațiilor de lu­crători fasciști. Au trecut odată cu șeful la fascism, și nume­roase organizații de socialiști. Astfel s-a săvârșit acea mi­­grație de la socialiști la fasciști — adunând cele mai puternice și întinse organizațiuni monar­histe în lagărul fascist. Când puternicul sindicat me­talurgic din Brescia, sub condu­cerea lui Turati — altul de la cunoscutul șef socialist—n’a pu­tut obține acum 3­­ săptămâni sporirea de salar, celulă­—decla­rând grevă, a adunat deodată toate organizațiile din acea re­giune, reeditând parcă eveni­mentele din 1921 și 1922. Italia de nord era din nou sub valul amenințător al grevelor. Marii industriași surprinși, au ple­cat imediat la Roma să se plângă Ducelui. Socoteau că e­­vadare. Mussolini bolnav, nu i-a putut primi, intre timp greva creștea și comandantul Rossoni —fostul so­cialist, părea spune într’o adu­nare: „Industriașii cari sprijină fascismul, să nu-șî închipue că marșul asupra Romei s’a făcut, pentru a li umple buzunarele cu aur — fiindcă fascismul va sta totdeauna de partea m­uncitorilor“. Unul dintre conducătorii gre­vei metalurgiștilor,grevă la care au aderat și socialiștii, întrebat asupra mentalilării dominante în rândurile lucrătorilor, a răspuns : „Lucrătorii cari eu trecut la fascism, sunt tot socialiști“. Acest răspuns corespunde stă­rii de spirit general din rându­rile muncitorimii. Un muncitor socialist primblându-se cu că­mașa neagră și fiind. Interpelat de un camarad și trăiai ca tră­dător, răspunse : j „Sub cămașa neeflit port­una roșie mai aproape­ de corp*. I

Next