Lumea, aprilie-iunie 1925 (Anul 8, nr. 1972-2047)
1925-04-02 / nr. 1972
LUMEA Farmacie cu reviste suspecte = și paradoxe Ba fel = lamia fatală Cu prilejul moriei maiorului Paslia s’a pus din nou în discuție seria iiotelor fatale de neo-salvarsan. Dămăzi a murit chiar în ziua nuntei un tânăr advocat, pe urma unei injecții administrate preventiv, înaintea ceremonialului nupțial. Un colonel, un medic, au căzut victime aceleași serii fatale. Cazurile s’au petrecut recent S’au stabilit precis răspunderile L.aboratorii care dețin monopolul patent, al neosaivarsanului, a adus la cunoștiința sumei întregi, numărul și serie preparație lui greșit compus. S'au trimis circulari. Presa mondială a dat cuvenita alarmă. Ce-au făcut medicii, spectacialiștii noștri ? Ce au făcut farmaciștii, în ce mod a intervenit serviciul și direcția sanitară. Oameni în floarea vârstei, mor otrăviți de către medicii chemați să'i trateze și să-i vindece. Rezultatul este că mor prin surpriză, asasinați din ignoranță și neglijență. Zilele acestea, concetățeanul nostru, d. dr. Alexandrescu, ne cita din memorie numărul și seria fiolelor fatale. Ne spunea că sânt și alte indicații care ar putea preveni medicii, evitând întrebuințarea preparatului suspect. Nici un secret în această direcție. Și dacă totuși există medici atât de ignoranți, sau de neglijenți, inconștiența pot reclamă sancțiuni penale, aspre, exemplare. La Iași nu s’a semnalat nici un caz fatal. Este o distincție pe care o merită corpul medical-local. Leala Suveranului Motivul care a determinat contramandarea vizitei anunțate de către regina Greciei, nu este de ordin diplomatic—după cum s’a crezut, ci de ordin familiar. Boala Suveranului care a evoluat, fără a preciza între varice, fiebită și embolie, s’a manifestat în anumite momente, îngrijitor. Organismul slăbit și mai ales prescripția riguroasă de a păstra patul și imobilitatea, au produs o febră cu variații, fără a se putea stabili bine origina ei. In orice caz Suveranul va fi nevoit, din cauza flebitei, să rămână în repaos desăvârșit mai mult timp. Se vor suspenda audiențele și desigur că în acest interval nu se va putea lua nici o dispoziție politică cu un caracter mai important. figura d Fanatism Nu numai arabii, (recte catolicii) sunt împotriva solemnității de la Ierusalim și a zionismului în genere—ci și evreii. (Nici o mirare). Evreii fanatici, habotnici, tradiționaliști, sunt alături de catolici. Organizați în federația denumită „Aguda“, au hotărât să lupte împotriva acțiunei de reînviere a Palestinei și a zionismului. în ultimul lor congres care a avut loc la Viena au dispus, împreună cu arabii, să declare ziua de 1 Aprilie (inaugurarea universității) o zi de doliu. Cum însă ziua de 1 Aprilie coincide cu prima zi din luna Nissim din calendarul ebraic, agudiștii (religioși, sectari, dogmatici) vor declara greva de protestare la 31 a lunei Martie. Și pentru ca paradoxul să fie și mai interesant, agudiștii anunță că vor manifesta doliul, cetind toată ziua Psalmii !... Ce vor agudiștii ? Așteaptă Messia. El trebue să vie, așa după cum afirmă biblia. Evreii trebue să creadă și până la sosirea lui Messia, să sufere. Așa a vrut Dumnezeu. Nimeni n’are dreptul să-I forțeze voința. Și va veni o zi, inevitabil, când în locul lui Balfour, va intra în Ierusalim calare pe un cal alb, succesorul lui David. Și tot atunci toți morții lui Israel, se vor întoarce din morminte, și Palestina repopulată va relua conducerea lumei.... Până atunci agudiștii cer evrelor să se retragă în credința, în cercetarea cărților sfinte, pentru a cultiva o nebunie care dă perspective fanatismului, chiar când este absurditate și ridicolul se manifestă profetic... Agudiștii exemplifică din nou sufletul zguduit de antiteze violente al poporului evreu. A. H. ALEGERILE PREȘEDINȚIALE DIN GERMANIA= mania cu mc iim în A.*»» în Banii cheltuiți în Germania ocazia alegerilor de Dumineca trecută—ar fi putut contribui la scopuri mai utile. Marea industrie a aruncat cu mărcile aur, pe toate drumurile. Nu pentru a conruge, ci pentru a convige. Două partide unite, ambele majoritare, național german și volkspartei al lui Stresseman — au obținut numai 10 milioane, 700.000, față de aproape 8 mii, ale socialiștilor. Primul scrutin a dovedit că partidul social-democrat, cu toată afacereaj Burmat, exploatată de presa reacționară— a rămas tot cel mai puternic partid din Germania. 40 la sută din alegători s’au abținut. Cu cine ar fi votat aceștia ? Dat fiindcă partidele din dreapta, național germanii și populiștii, au răscolit toate centrele lor, este aproape sigur că toți partizanii lor au luat parte la vot mai ales ca în forul lor intim, naționaliștii sperau că vor lua președenția de la primul scrutin. Au stat în rezervă mai ales alegătorii nedeciși față de cele 3 candidaturi democratice : centru, democrați și socialiști. Alegătorii neînregimentați, simpatizanți — numai ei s’au abținut. Voturile lor la viitorul scrutin, vor veni să îngroașe pe acele ale candidaților democrați. Chestiunea care se pune este: Partidele din stânga se vor uni asupra unui singur candidat. Este greu de admis. Fiindcă socialișii eu nu ar putea renunța la candidatu lor, cu cele aproape U milioane voturi, pentru a lupta în numele candidatului centrului, numai cu 3 milioane voturi. Cum nu este admisibil, ca democrații să mai susțină candidatul lor, este foarte probabil că socialiștii roș vor menținea candidatul sperând să obțină voturile democraților și ele acelor abținuți de la primul scrutin. În cazul acesta ei ar putea conta pe un spor de voturi, cu care ar putea susținea lupta față de candidatul dreptei. Se poate însă întâmpla, ca fara de o constelație mai mare a dreptei, socialiștii să înțeleagă că trebue să facă sacrificii. Numai așa, reușita d-rului Marx, candidatul Centrului, este aproape sigură. In jurul aceleiaș candidaturi, s’ar aduna sigur, voturile democraților și ale partidului populist bavarez. Curentul de stânga n’a slăbit în Germania. Din contra, se menține și pare a se intensifica. Succesul socialiștilor este o dovadă concludentă. In ce privește antisemiții, n’ar trebui să se creadă că sunt numai acei loo,ooo adunați în jurul candidaturei lui Ludendorf. Foarte mulți șoviniști, taciști, antisemiți, au votat cu Jarres, dovedind că antisemiții germani optează cu Ludendorf și votează cu naționali-germani, cari dispun de fondurile imense ale marii industrii, din care nu lipsesc și onorabile firme semite. Un judecător de pace, ironic La Berlin sunt judecători. La Paris sunt judecători ironici, spirituali. Dovada ne o furnizează un proces de contravenție la regulamentul vitezii automobilelor — pertractat în fața unui tribunal parizian. Contravenientul era medic. — Eram grăbit să ajung la căpătâiul unui bolnav— se apără medicul. Un minut câștigat, câteodată, este o viață salvată. Medicii ar trebui să aibă dreptul a întrece viteza obicinuită, în chiar folosul cetățenilor“. Judecătorul, Ironic, scutură ca”pul. După ce medicul se așeză, magistratul pronunță hotărârea : »Având în vedere că n’am putea admite medicilor, în afară de mijloacele obicinuite de care dispun, și care nu le putem controla—de a omorâ pe concetățenii lor, strivindu-i...“ Nu se poate spune că judecătorul respectiv n’a fost ucigător de ironic la adresa medicilor. —„De ajuns ne omoară—avea aerul să spună judecătorul—prin mijloacele lor profesionale —pentru a li mai încuviința să ne omoare, cu automobilul în viteză exagerata“. Leon Daudet, care nici el n’are prea mare admirație pentru medici, a scris chiar un roman , Iles Martholes, de care judecătorul mai sus pomenit nu trebue să fie străin. In loc de BAZAR ! Alimente ! Londonezii sunt dezolați Spleenul lor tradițional a primit un nou aliment: au suferit o imensă pagubă națională. Muzeul Tussaud a fost mistuit de flăcări. Cine nu cunoaște din auzite muzeul londonez analog fí Ulffllin „Grévin de la Paris“. Un muzeu de păpuși, mărime naturală. Nu din acele cu care ne-am jucat și au făcut bucuria înaintașilor noștri, pe când erau și ei copii—ci păpuși ce au depănat pe degete epoci și ținuturi întregi, înfrățea sub acelaș acoperemănt numitul muzeu, contigente întregi de manechine politice din cele mai ilustre, scriitori și criminali din cei mai originali, stele de ale Curților cu juri, de ale Teatrelor și parlamentelor europene. Toate aceste simboluri, s’au topit într’un incendiu. S’au mistuit în aceiaș cenușă, ceara crimei, a virtutei, a patriotismului, a iluziilor unei alte societăți. Muzeul Tussanda fost fondat la sfârșitul secolului al 18-lea de o nepoată a lui Curlius, cel care a creat acelaș gen de exibiții și la Paris. Era o galerie retrospectivă de mare importanță. Poseda o amplă colecție de relicve napoleoniene, între care și drapelul din Insula Elba și câteva scutece din prima copilărie. Erau acestea autentice . Se pare că da, își aveau documentele respective. Din nenorocire au ars și acestea odată cu relicvele. Păcat. Ar fi servit să dea autenticitatea unor „surogate“ ce s’ar fi putut pune cu succes în circulație. Nu putut fi nimic salvat. Fragilitatea realizărilor omenești s’a manifestat în gestul cel mai elocvent: de pe urma celor trecuți în istorie nici chipul de ceară nu se poate conserva prea mult. Muzeele sunt și ele alimentul unanimei zădărnicii. EM. SERGHIE £=OOXXOO------* AGATHA IVULESCU — LA IAȘI — Simpaticul director al Teatrului Național din localitate, ne trimite: Domnule Director, In No. 1968 din 28 Martie a. c. al ziarului dv., s’a publicat un articol relativ la marea tragediană Agatha Bârsescu, desigur în necunoștința realităței faptelor, o critică la adresa direcției și a artiștilor teatrului Național. Această critică, este neîntemeiată. D-na Bârsescu a fost îmbrățișată cu aceeaș căldură ca și mai înainte. S’a dat o reprezentație, a cărui produs întreg i s’a oferit, precum și o cotă parte de la alte trei reprezentații. Artiștii au înconjurat-o cu iubire și respect. Soții Braeschi o conduceau, după reprezentație, la Hotel, își de acolo la teatru, apoi i s’a dat dovadă de afecțiuni și prin alte manifestări, pe care le lăsam numai conștiinței și sufletelor noastre. Atât am avut de întâmpinat asupra menționatului articol din ziarul dv., și vă rog a publica aceste rânduri pentru ca să se cunoască purul adevăr. Primiți asigurarea stimei mele. Director Teatrului Național C. B. PENNESCU Că la Iași, d-na Agatha Bârsescu a fost înconjurată de iubire, că fost condusă după reprezentație de a soții Braeski la hotel și că a fost obiectul unor afecțiuni și manifestări pe care d-l director al Teatrului, din delicateță, nu le precizează — nu am știut în momentul când am scris articolul. Ni se spusese alte lucruri — și de către o doamnă care nu poate avea decât vina unei entuziaste admirații pentru marea tragediană. In ce privește atitudinea centrului, rămânem cu aceiaș părere. Menținem cele scrise despre d-l Lapedatu : n’are niciodată urechi de auzit — nici chiar când e la mijloc dicțiunea miraculoasă și glasul melodios al d-nei Agatha Bârsescu. j EM. S. Reforma militară în Franța Consiliul superior al apărării naționale, a luat în discuție proectul de reformă militară, întocmit de Generalul Nollet, ministru de război francez. Se susține că fproectul nu întrunește aprobarea majorității consiliului. Ministrul Nollet drept răspuns a comunicat că, ț el n'a supus Consiliului decât părțile tehnice ale reformei, și că nu înțelege să admită nici o schimbare a principiului de bază al procetului: serviciul activ de 1 an. IHM Ilii Bilanțul de aur al Morii Dacia, pe care l’am analizat în câteva numere — dovedește precis că proprietarii fabricei, câțiva oameni, 3 la număr—au realizat în anul 1924 la un capitade 11 mii. un câștig de 7 milioane. Bineînțeles,după deducerea dobânzilor în suma de lei 1 600.000 plățile capitalului de rulement. Repetăm, faptul acesta este important. El dovedește că moara a reușit să plătească dobânzi, tot sieși, de 1.600.000, și totuși să câștige alte 7 milioane lei. Adică cei 4 mii. 068.800 beneficiu mărturisit în bilanț, 1 milion (antieme și onorarii încasate de directorii și consiliul de administrație din cele două milioane trecute în contul profit și perdere; 1 mil. 405.952, trecuți sub denumirea curioasă și suspectă „Transportul și cheltuelile asp. grâului“, care tot la câștig merge, în fine cei 541.732 „Contul speselor“ scos din mânecă. In total 7 milioane și ceva. Acesta este câștigul real pe anul 1924 al Morii „Dacia“. Beneficiul acesta dovedește că „Moara Dacia“ a cumpărat stocul de grâu necesar fabricațiunii și că susținerile ei că nu mai dispune de grâu, este o simplă încercare de presiune asupra Primăriei. In tot cursul anului 1924, „Moara Dacia“ la fiecare sporire de preț, spunea mereu că nu mai are grâu în depozit. Or, avea totdeauna grâu suficient la toate stațiile. Numai așa se explică enormul câștig realizat. Ea făcea socoteli la prețul curent al grâului, de fapt realiza câștigul la prețurile vechi Acelaș este situația și azi. Mereu trimite vorbă că nu mai are grâu, doar va putea obține un spor de preț. De fapt, ea dispune încă de cantități, neaduse în localitate. Este exact cazul fabricaiunii faunei integrale. La începutul regimului actual, morarii în frunte cu cei de la „Dacia“, susțineau că făina integrală nu poate fi mai bună. După scandalul provocat și reacțiunea ziarului nostru, s-a făcut dovada că făina integrată poate fi totuș mai bună. Astăzi ea este mai convenabilă. Toate acestea dovedesc că morarii trebue ținuți sub control riguros și presiunea opiniei publice. Ei trebue să știe de frică. Altfel, la anul vor câștiga 100 la sută, bătându-și joc de autorități și de public. Vom veghea încă odată repetăm ce am spus: Analizăm numai bilanțul Morii Dacia, fiindcă numai aceasta Moară locală, este obligată a-și publica bilanțul, fiind societate anonimă. Celelalte, în afară de Moara Păcurari, în rezervă,sunt tovărășii fără obligație de publicare a bilanțului. Desigur însă, că și la aceste mori, câștigul este tot atât de mare. BILANȚUL MILEI și al aurului Atragem atenția străinătăței, pe căi diverse. Putem fi mulțumiți. Se vorbește de noi. Adoptând tactica din literatură a lui Victor Eftimiu și alți cabotini, am erijat în principiu: — Ori de bine, ori de rău, numai să se pomenească de noi. Se vede, d. Vintilă Brătianu, amărât că in voiajurile sale in străinătate când se anunța că vine să vorbească în numele României, era întâmpinat cu zâmbete ironice sau cu nedumerire, s-a gândit că e vremea să se pue pe lucru pentru a ne face cunoscuți, în largul lumei. Și-a adunat toți confrații întru ministere la un consiliu și le-a implorat ajutoare în această direcție. Și cum pe calea cea dreaptă și obișnuită, e greu să se faci cunoscut, s’a adoptat în general politica ciudățeniilor, a bizareriilor, a neobișnuitului. Nu-i nevoat să mai reamintim băștinașilor toate măsurile fistichii la care au procedat reprezentanții Economiei vistiernicului nostru. Efectele au început să curgă cu ghiptura. Străinătatea s’a dat bătută. Indiferența ei s’a transformat subit în solicitudinea de a semnala, ca titlu de curiozitate, tot ceia ce se petrece în țara celui mai „pitoresc“ regim. Interesul tuturor publicațiilor pariziene și de provincie se adună în jurul celor ce se petrec la noi, ca la urs, și nu se poate ținea să nu izbucnească în hohote când povestesc apoi ce au văzut. Intr’o serioasă revistă politică, găsim între alte lucruri stranii relatate dela noi, un articolaș intitulat: Pâinea 20 *<fe lei kgr., din care extragem textual: „ Veste rea : prețul păinei se va urca la 20 lei. Fiți pe pace însă, lectori francezi. Această nouă și serioasă augumentare a prețului păinei, nu se va permite nicicând la noi în Franța. S’a întâmplat in țara agricolă a României. Acolo pâinea se vinde cu 20 lei kgr. Leul este unitatea monetară română, echivalând cu francul nostru înainte de război, astăzi fiind 10 centime. Fără să ne mai bucurăm de nenorocirea altora, să ne fie permis a ne simți mândri cu prețul de la noi, și, egoiști, să găsim o mângăere în situația financiară a nenorocitei Românii“. „ Compătimirea finală nu ne poate decât înduioșa. Ce bine ar fi să consutue o mustrare pentru cei care închee în fiecare an, bilanțuri, reprezentând câștiguri de 63 ore, ca Moara „Dacia“ de exemplu, și de isanare pentru toate celelalte industrii similare 1 Socialismul fascist din Italia Ultima mare grevă metalurgică din Brescia, a atras atenția asupra unui paradox social, fascism socialist. Se știe că fascismul a înghițit socialiștii, mai ales cadrele și șefii acelui sindicalism extremist—de esență pur italiană. In anii 1919-1920 și 1921, când acel sindicalism dinainte de războiu, s’a colorat intens comunist.’— Italia joasă era frământată de un val uriaș de grevă. Greve mai mult politice decât economice.— Ca o reacțiune, s’a ridicat fascismul. Lipendiat de marea industrie, fascia trebuia să aducă liniște în țară, ți să extermineze grevele și pe greviști, respectiv conducătorii lor. Odată cu marșul asupra Romei—și cu triumful definitiv al lui Mussolini — șeii extremiști sindicaliști, au trecut la fasciști. Printre ei, și cel mai aprig organizator grevist. Acesta a căpătat încrederea ridicat la rangul de ducelui, fiind „Commendatore“ al corporațiilor de lucrători fasciști. Au trecut odată cu șeful la fascism, și numeroase organizații de socialiști. Astfel s-a săvârșit acea migrație de la socialiști la fasciști — adunând cele mai puternice și întinse organizațiuni monarhiste în lagărul fascist. Când puternicul sindicat metalurgic din Brescia, sub conducerea lui Turati — altul de la cunoscutul șef socialist—n’a putut obține acum 3 săptămâni sporirea de salar, celulă—declarând grevă, a adunat deodată toate organizațiile din acea regiune, reeditând parcă evenimentele din 1921 și 1922. Italia de nord era din nou sub valul amenințător al grevelor. Marii industriași surprinși, au plecat imediat la Roma să se plângă Ducelui. Socoteau că evadare. Mussolini bolnav, nu i-a putut primi, intre timp greva creștea și comandantul Rossoni —fostul socialist, părea spune într’o adunare: „Industriașii cari sprijină fascismul, să nu-șî închipue că marșul asupra Romei s’a făcut, pentru a li umple buzunarele cu aur — fiindcă fascismul va sta totdeauna de partea muncitorilor“. Unul dintre conducătorii grevei metalurgiștilor,grevă la care au aderat și socialiștii, întrebat asupra mentalilării dominante în rândurile lucrătorilor, a răspuns : „Lucrătorii cari eu trecut la fascism, sunt tot socialiști“. Acest răspuns corespunde stării de spirit general din rândurile muncitorimii. Un muncitor socialist primblându-se cu cămașa neagră și fiind. Interpelat de un camarad și trăiai ca trădător, răspunse : j „Sub cămașa neeflit portuna roșie mai aproape de corp*. I