Luminița, 1964 (Anul 15, nr. 1-12)
1964-01-01 / No. 1
iliUBw mm m Uite-o lingă plopii — caier, cu pereții albi ca oul. Cum respiră omul aer, școala mea respiră noul. Cu intrarea ei cea largă de departe face semne. Două brațe-n tinde parcă să ne cheme, să ne-ndemne. Ți-a deschis ca unui oaspăt orice ușă, bucuroasă. Totuși, pe parchetul proaspăt, grijuliu pășești în clasă. Parc-ar fi tăiat geamgiii chiar din soare mari pătrate, să se-mbuibe toți copiii cu lumini, pe săturate. Și-un dreptunghi de noapte-adîncă tabla, cu argintiu cretă, care n-a pornit-o încă pe orbita-i de cometă. Lin, sub degetele noastre, globu-i gata să pornească, cu oceanele albastre, în rotirea lui firească. Mai așteaptă doar, sonoră, soneria cu ecoul și va-ncepe prima oră școala ce respiră noul. Cum e totul la-nceputuri, parcă-ți vine, cu-ndrăzneală, de năravuri să te scuturi, să fii nou în noua școală. ClIiEC DESPRE PARTID Cînd strig din poartă: «Bună dimineața!» spre pomi și păsări și spre norii sprinteni, Partidul îl salut, ce aduce viața și bucuria zilei pretutindeni. Cînd spun: «Prezent!» și glasul e rotund, și sună hotărît sub bolta clasei, eu la apel Partidului răspund, ce-aduce soare patriei, frumoasei. Iar cînd șoptesc în taină: «Mulțumesc!» și nu mă știe nimenea, el știe că lui îi mulțumesc, cum e firesc, pentru întreaga mea copilărie. E dorul meu fierbinte să devin puternic, ager, mare dintr-o dată și, drept recunoștință, să-i închin devotamentul meu și viata toată. Versuri de HORIA ARAMA Depene : N. NOBILESCU